Analytical

Pagina “Analytical” a fost creată pentru a veni în sprijinul celor care adaugă comentarii la postările mele. În unele din aceste comentarii sunt solicitate puncte de vedere mai elaborate decât poate cuprinde un simplu răspuns la comentariile respective, în continuarea lor. Pentru a răspunde, pe cât posibil, la aceste solicitări, am creat pagina“Analytical”.

 

“Agresorii” Americani şi Ruşii cei “Răi”

Text postat pe 6 septembrie 2013. Răspuns la un comentariu al domnului Alex, (Submitted on 2013/09/05 at 10:03 am | In reply to Valentin Stan.), în secţiunea pentru comentariile la Analytical. Pentru o mai bună înţelegere a răspunsului, postez imediat înaintea textului meu comentariul şi întrebarea domnului Alex.

[Dle Stan, intervenţiile astea, fără votul ONU, n-or fi un precedent periculos? Mâine, poimâine, te pomeneşti că Rusia sau China sau o altă mare putere inventează un context şi un pretext de a efectua bombardamente într-un alt stat.

Puterea serviciilor secrete ruseşti nu trebuie subestimată. Să luăm, de exemplu, Republica Moldova, care cică ar trebui sa semneze (sper că ăsta e termenul) un acord de asociere, la Vilnius, în noiembrie. Se promovează nişte proteste “contra guvernării corupte”, se instigă lumea la violenţă, se face să se pară aşa încât poliţia trage în manifestanţi şi, de aici până la “trebuie să intervenim să stopăm acest guvern, care îşi ucide propriul popor” nu e decât un pas.

Guvernarea aşa-zis democratică pică şi la putere vin unii fideli intereselor ruse.
Vi se pare prea SF un asemenea scenariu?
Mai ales că aşa-zişii “comunişti” au anunţat o “revoluţie” în toamna.

În general, credeţi că presiunile Rusiei asupra RM se vor intensifica până la summit-ul de la Vilnius?
Mulţumesc]

Ce este mai periculos decât periculosul?

Domnul Alex, ce v-aţi face fără mine? Aţi ridicat o problemă de mare semnificaţie pentru zilele noastre, concentrată, pe bună dreptate, în întrebarea: “Intervenţiile astea, fără votul ONU, n-or fi un precedent periculos?” Ba da! Foarte periculos! Dumneavoastră mergeţi chiar mai departe! Daţi şi răspunsul ipotetic! O intervenţie rusă! Unde? Păi, în Moldova! Hai, să le luăm la rând! Întrebare, ipoteză, răspuns!

Da, orice intervenţie, fără autorizare expresă din partea Consiliului de Securitate al ONU, poate fi un precedent periculos! Personal, sunt pentru ca astfel de intervenţii să fie bazate ori pe invocarea articolului 51 din Cartă (răspuns la un atac direct), ori pe o rezoluţie a Consiliului de Securitate! ORI DE CÂTE ORI SE POATE! E, într-adevăr, periculos să avem intervenţii care nu se încadrează în acest tipar! Dar, întrebarea de “Catch 22” este alta: “Poate fi ceva mai periculos decât o intervenţie fără autorizarea Consiliului de Securitate?” Răspuns corect: “Da! Câteodată, este mult mai periculos să nu intervii!!!” Şi, acum, să vă spun o poveste!

A fost odată ca niciodată un băiat! Îl chema Pol Pot! Era liderul kmerilor roşii în Cambodia (numele în engleză)! După unele estimări, este pe locul 3, după Stalin şi Hitler, în ierarhia  criminalilor mondiali! A omorât, scurt, aşa, cam între 1 şi 3 milioane de oameni din propriul popor, adică, undeva la 25% din populaţia de vreo 8 milioane, cu totul, a Cambodiei! Nu intrăm în amănunte! În anii ’70 ai secolului trecut, când a fost liderul naţiunii sale. Dacă v-aţi fi plimbat, atunci, prin ţara lui, v-aţi fi “întâlnit”, pe aici, pe acolo, cu “frumoase” piramide alcătuite din mii de capete tăiate, ca pe vremea lui Genghis Han! O “minunăţie”!

Băiatul a fost răsturnat de la putere, în 1979, de un atac armat al Vietnamului comunist, cu care avea diverse chestiuni de împărţit, iar comuniştii de la Hanoi se cam săturaseră de el! Nu a existat nicio rezoluţie a Consiliului de Securitate, care să autorizeze intervenţia Vietnamului! Sigur, Vietnamul a invocat dreptul la autoapărare, că nu-i durea gura, dar nu au raportat cine ştie ce la Consiliul de Securitate, care, oricum, nu prea avea cum să reacţioneze, fiind blocat pe considerentele de divizare politică ale războiului rece!

Ia, ziceţi, a fost bine să acţioneze Vietnamul (altminteri, o dictatură comunistă) pentru a răsturna de la putere pe unul dintre cei mai mari criminali din istoria tuturor timpurilor? Eu cred că da (domnul Ion spunea că îi “divinizez” pe americani, aici sunt căzut în „admiraţie” faţa de vietnamezi)! Sau trebuia să mai omoare şi restul de 6 milioane, din poporul său şi, abia apoi, SUA, China şi URSS să fi discutat serios un proiect de rezoluţie? Sigur, vietnamezii nu l-au înlăturat pe Pol Pot fiindcă mureau, neapărat, de grija victimelor sale! Aveau alte scopuri. Dar milioane de oameni au supravieţuit terorii, fiindcă Vietnamul a intervenit! Sigur, nu poţi să opreşti mereu dictatorii să omoare! Câteodată, îi opresc alţi dictatori! Câteodată, în funcţie de interesul tău naţional de securitate şi dacă ai mijloace, îi opreşti tu! Fără aprobare de la ONU! Altădată, sub pretext umanitar, fără voie de la Consiliul de Securitate, unele state chiar declanşează agresiunea împotriva altor state! A, agresiunea! Ăsta e un subiect! Ia să vedem! Că nu se mai poate cu “agresorii” ăştia americani!

America? Nişte “AGRESORI”!

La 14 decembrie 1974, Adunarea Generală a ONU (AGONU) a adoptat rezoluţia 3314 prin care definea agresiunea! Dominată de ţările lumii a treia şi în luptă cu “imperialismul” american, care tot “agresa” în dreapta şi în stânga (aşa am învăţat eu la facultate, în Epoca de Aur), Adunarea Generală a ONU, ale cărei rezoluţii, atenţie, nu sunt obligatorii pentru statele membre, cum sunt rezoluţiile Consiliului de Securitate, a dat această definiţie! Sigur, rezoluţiile Adunării Generale a ONU nu sunt obligatorii, dar pot asista la codificarea dreptului internaţional cutumiar, dacă sunt adoptate în unanimitate sau cu mare majoritate de voturi şi prevederile lor devin principii în practica statelor, după adoptare. Mai mult, sunt rezoluţii ale AGONU, care conţin instrumente juridice internaţionale (convenţii, tratate), care au fost negociate sub egida ONU. Acestea nu sunt obligatorii, prin faptul că sunt conţinute în rezoluţiile AGONU, dar, îndată ce sunt semnate şi ratificate de state, ele se transformă în instrumente obligatorii juridic pentru semnatari.

Adunarea Generală, prin definirea agresiunii, intra în coliziune cu prerogativele Consiliului de Securitate, singurul abilitat, prin Carta ONU, să stabilească cine este agresor pe Terra (articolul 39 din Cartă)! Dar, AGONU avea treabă, că erau “imperialiştii” agresivi şi Adunarea Generală trebuia să-i oprească! Că ăia interveneau  peste tot, fără rezoluţii ale Consiliul de Securitate! Buuuuun! Ia să vedem ce zicea rezoluţia 3314 despre agresiune, printre altele! Conform Anexei, definiţia agresiunii include şi “blocada porturilor sau coastelor unui stat de către forţele armate ale altui stat”! Tare, nu? O să ziceţi: “Bine şi ce-i cu asta”?

Păi, în 1962, sovieticii plantaseră în Cuba instalaţii pentru lansarea rachetelor cu încărcătură nucleară spre SUA! Ceea ce nu era agresiune, nu-i aşa? Un stat independent, URSS, a pus şi el nişte rachete în Cuba, alt stat independent, care şi-a dat aprobarea pentru asta! What the heck! Ei bine, SUA au blocat Cuba, exact cum zice rezoluţia Adunării Generale ONU! Adică, iată, AGRESIUNE! Jos America! Nişte bandiţi, “imperialiştii” ăştia! Auzi, tu, să blocheze coastele Cubei, stat independent şi suveran, fără autorizare din partea Consiliului de Securitate!

Înţeleg că SUA ar fi trebuit, dacă merg pe raţionamentul dumneavoastră, să ceară rezoluţie de la Consiliul de Securitate, ca să oprească livrările sovietice de armament nuclear către Cuba, nu-i aşa? Ceea ce sovieticii lui Hruşciov s-ar fi grăbit să aprobe cu amândouă mâinile, nu-i aşa? Domnul Alex, să vă spun un secret, că tot zice domnul Ion că îi “divinizez” pe americani! V-aţi pus, vreodată, următoarea întrebare? „Ce aţi fi dumneavoastră şi România, şi Europa şi planeta, dacă, de la începutul secolului trecut, cea mai mare putere militară a lumii nu ar fi fost America, ci, să zicem, Rusia sovietică a lui Stalin sau Hruşciov? Ştiţi ce ar fi astăzi România sau Europa? Dar, cum ar fi să fie Iranul cea mai mare putere militară a lumii? Sau China, aşa deschisă cum e ea la toate modelele economice? Cum ar fi fost ca puterea americană să fi dispărut într-un nor nuclear sovietic, în anii ’60 ai secolului trecut?

Să  lămurim clar un lucru! Putem să îi criticăm cât vrem pe americani, câteodată cu temei! Atâta vreme cât vor deţine puterea în lume, democraţia va avea o şansă! Dar ca puterea lor să dea această şansă democraţiei, s-ar putea să trebuiască să oprească, fără autorizare din partea Consiliului de Securitate, prin forţă, Iranul să deţină arma nucleară, fiindcă Rusia nu va permite o rezoluţie în acest sens!

S-ar putea să trebuiască să oprească Siria în a deţine arme chimice, pe care le poate livra unor reţele teroriste transnaţionale, pentru a le folosi direct împotriva Americii şi a aliaţilor săi! Apropo, ce credeţi că poate opri, astăzi, China să domine politic şi militar întreaga Asie? Planeta Giganţilor? Imperiul klingonian? De ce credeţi că armata roşie a lui Stalin nu a ajuns la Dublin în şapte zile de la căderea Berlinului? I-au oprit romulanii? Nu, prietene Alex! Aşa hulită cum e, aşa criticată şi “încărcată” cu toate relele, democraţia americană ne permite, în fiecare zi, să o înjurăm aici şi la ea acasă şi să ne trăim viaţa asta amărâtă, aşa cum am ales noi trimiţându-l pe Băsescu sau pe Ponta să ne conducă!

Nu întotdeauna poţi să mergi să aperi vieţile oamenilor sau democraţia aia strâmbă, în lume, sub egida unei rezoluţii a Consiliului de Securitate! Fiindcă nu o să vrea China sau Rusia! Ce faci atunci, dacă e vital să nu scapi din mână balanţa puterii în lume? Atâta vreme cât puterea mondială este deţinută de o democraţie, lumea are o şansă! Din momentul în care balanţa va înclina spre dictatorii criminali ai aceleiaşi lumi, să vă temeţi, domnule Alex!

Ruşii “tremură” de emoţie că semnează Moldova „Nimic” cu Uniunea Europeană

Şi acum Rusia şi Moldova! Am o veste proastă pentru dumneavoastră! Aţi aflat de la Băsescu şi din presă cum vin moldovenii la noi sau încearcă să meargă în UE, la muncă! Aşa este! Dar ştiţi câţi dintre moldoveni sunt la muncă în Rusia? Ia faceţi o investigaţie! O să fiţi uluit! Vorbiţi de Moldova şi UE! Aţi întrebat câţi moldoveni vor o integrare cu Rusia şi câţi cu UE, dincolo de faptul că foarte mulţi dintre ei ar dori un paşaport de UE? Unii ar dori un paşaport de UE, deşi muncesc în Rusia şi nu sunt dispuşi să-şi încerce norocul în spaţiul comunitar.

Îmi spuneţi că Rusia vrea să împiedice vax-ul de la Vilnius, prin care Moldova va încheia „nimic” cu UE! Hai, nu mă înnebuniţi! De ce ar avea nevoie Moscova să strice jucăria de la Vilnius? Dacă, mâine, Rusia opreşte importul de vin din Moldova, economia Moldovei s-a prăbuşit instantaneu! Dacă le opreşte gazul, nu mai pâlpâie o luminiţă în toată republica! Dumneavoastră vorbiţi de guvernarea “aşa-zis democratică” din Moldova? Bine scris “aşa-zis”! Guvernarea aia lipită de toate compromisurile posibile cu comuniştii lui Voronin şi avidă de putere nedemocratică, pe mâna şmecherilor şi securiştilor proşti de la Bucureşti, ghidonaţi de Traian Băsescu?

Credeţi că Rusia, cu trupe în Transnistria şi toate pârghiile economice în mână, se sinchiseşte de România şi bufeurile comice ale penibilului de la Cotroceni sau de Uniunea Europeană, când este vorba de Moldova? Domnul Alex, aveţi o părere foarte proastă despre serviciile secrete ruseşti! Astea au cu totul alte treburi decât să lucreze, zi şi noapte, la menţinerea Moldovei în sfera de influenţă rusească! De treaba asta se poate ocupa uşor Gazpromul sau serviciile economice de la Moscova, dacă ruşii ar avea asemenea apăsări! Până una, alta, ruşii au un mare conducător! V-aţi uitat atent la Băsescu?

A, să nu uit! Un sfat de la un om bătrân şi foarte priceput în domeniul ăsta (scuzaţi exerciţiul de auto-admiraţie, dar sunt prea bătrân ca să mă mai îmbolnăvesc de falsă modestie)! Prietene Alex, dumneavoastră şi cu mine nu vom trăi să vedem Moldova în UE! Habar n-am dacă moldovenii vor dori în 10, 20, 30 de ani să intre în UE! Dar ştiu ce vor dori comunitarii! Nein, Verbotten, if you know what I mean, cum ar zice comisarul Şoric! Aşa că relax şi daţi acatiste la biserică să poată interveni SUA, atât cât pot şi cât vor, pentru a opri dictatorii planetei să ajungă la butoanele puterii mondiale! Sigur, ca nişte „imperialişti” ce sunt, că de-aia şi putem să-i înjurăm în voie! Şi să ne îmbrăcăm în blugi şi să vrem să emigrăm în SUA, de-ai dracu’ ce sunt ei! Nu am auzit de niciun român că vrea să emigreze în Iran! Sau în China! Că în Siria avem mulţi cetăţeni, vreo 10.000, femei şi copiii lor! No comment!

Credeţi-mă, v-aţi înţelege uşor mai greu cu Ali Khamenei sau cu Assad, decât cu Obama! Şi să vă mai spun un mare secret! Cam cinic, dar benefic pentru libertate, în general! E bine să ne bazăm, cât de mult se poate, pe Consiliul de Securitate! Dar, când libertatea României va fi în pericol, iar Consiliul de Securitate va fi paralizat, la cine veţi face apel? Veţi aştepta o rezoluţie? Nu credeţi că v-ar fi mai bine dacă domnul Khamenei ar fi conştient de puterea americană şi foarte pătruns de faptul că acea putere îl va lovi, devastator şi fără ezitare, îndată ce va trece linia roşie a armelor de distrugere în masă?

Dar sutele de mii de evrei români din Israel înseamnă ceva pentru România cea atât de preocupată de cei 10.000 de români din Siria?

Apropo, Băsescu v-a spus de cei 10.000 de români din Siria! Or fi 14.000? Preocupare legitimă a oricărui stat faţă de cetăţenii săi. Ştiţi câţi evrei români sunt în Israel? Parte a statului Israel? Sigur, mulţi nu mai sunt cetăţeni români, dar au fost, ei sau părinţii lor! Oameni care, în ciuda vicisitudinilor, vorbesc româneşte, iubesc România şi păstrează amintirea locurilor de baştină, fiind cel mai puternic segment de cultură românească din lume, în afara frontierelor româneşti, dacă excludem Republica Moldova! Peste 300.000! Toţi, sub spectrul atacului chimic din partea lui Assad! Nu credeţi că o politică deşteaptă din partea României, ca să nu zic altceva, ar fi să ne preocupăm mai mult şi de soarta acestor sute de mii de evrei români din Israel, decât să ne îngrijorăm exclusiv de cei 10.000 de români din Siria (de care trebuie, evident, să avem primordial grijă, ca cetăţeni români)? Sau câteva mii, din orice altă ţară arabă?

Rachetele Scud ale lui Saddam au căzut, în anii ’90, în Israel, iar Israelul nu a ripostat, pentru a menţine integritatea coaliţiei internaţionale, care a alungat, sub conducerea SUA, Irakul din Kuweit. Am fost noi suficient de conştienţi că, printre evreii care au suferit atunci, încă o dată în istorie, erau, poate, şi oameni care au văzut lumina zilei sub cerul României? Şi care, acum, sunt din nou în pericol, pentru că bravul Consiliu de Securitate este total blocat! Ce recomandaţi, domnul Alex? Să le spunem evreilor: “scuzaţi, muriţi un pic, nu avem rezoluţie”? Păi, Israelul nu va alege să moară! Va lovi devastator Siria! Paradoxal, Assad se va bucura, pentru că orice conflict al unei ţări arabe cu Israelul este de natură să dezintegreze alianţa SUA cu ţările arabe din Orientul Mijlociu! Assad ar neutraliza, în felul ăsta, şi coaliţia din Siria, care luptă împotriva dictaturii sale! Ar ieşi jumulit din confruntarea cu Israelul, ar pierde ceva din capabilităţile sale militare, inclusiv arme chimice, dar s-ar salva politic şi ar fi eroul Orientului arab în lupta împotriva „sionismului”!

Doriţi ca SUA să asiste inerte şi liniştite la acest deznodământ, doar pentru că ruşii şi chinezii spun Niet în Consiliul de Securitate? Sorry, Sir! Aiasta nu se poate! Iar în ceea ce priveşte Rusia lui Putin, nu vă luaţi după disensiunile pe tema Siriei, developate în exces de presa mondială şi înţelese total prost de “pasdaran”-ul de la Cotroceni, Traian Băsescu! Ruşii sunt în aceeaşi ambarcaţiune cu americanii pe teme mult mai importante ca Siria, ca să permită, de dragul lui Assad, deteriorarea relaţiei cu SUA! Ca să conchid: Periculos, domnul Alex, curat periculos!

****************************************************

****************************************************

 

Putin, Dovezile lui Mike Rogers şi Califatul Sirian al lui Băsescu din Transnistria! “Mm-hmm”!

Text postat pe 4 septembrie 2013. Răspuns la un comentariu al domnului Ion Viorel, (Submitted on 2013/09/04 at 9:50 am), în secţiunea pentru comentariile la “Gulaş Unguresc cu Diplomaţi Români Analfabeţi şi Demnitari ‘Ticăloşi’ din Înalta Politică Românească”. Menţionez că am răspuns deja în Comentarii, la aceeaşi secţiune (Submitted on 2013/09/04 at 1:31 pm | In reply to Ion VIorel).

Pentru o mai bună înţelegere a răspunsului, postez imediat înaintea textului meu comentariul şi întrebarea domnului Ion Viorel:

[In New York Times (http://projects.nytimes.com/live-dashboard/syria#sha=cf13dd6e5) este un articol despre poziţia lui Putin privind declanşarea unei acţiuni militare în Siria, de unde extrag următorul pasaj:

‘‘If there are data that the chemical weapons have been used, and used specifically by the regular army, this evidence should be submitted to the U.N. Security Council,’’ Mr. Putin told The A.P. ‘‘And it ought to be convincing. It shouldn’t be based on some rumors and information obtained by special services through some kind of eavesdropping, some conversations and things like that.’’

Pe baza textului de mai sus, nu înţeleg cum e posibil ca o probă audio,video sau foto, obţinută de serviciile secrete ale unui stat să fie respinsă ca dovadă. Înţeleg că o interceptare ilegală sau recunoaşterea unei acţiuni cu forţa nu constituie, în justiţie, într-un proces dintr-o ţară, o probă, indiferent cât de convingătoare este.

Indiferent de interesele Rusiei în Siria, de ce Putin consideră neconcludente probele obţinute cu ajutorul serviciilor secrete ? În comparaţie cu situaţia din Irak, armele chimice chiar au fost folosite de data aceasta.]

Putin, Peripateticul Preşedinte al Tuturor Rusiilor şi al Tuturor Celor cu Numele Băsescu Tulburat…de Evenimentele din Siria, Of Course!

Domnul Ion Viorel, faceţi parte din categoria selectă, “the coalition of the few”, cum ar spune John Kerry, care citeşte New York Times şi vă puneţi întrebări existenţiale cu privire la nedumeririle socratice ale domnului Putin, în spinoasa afacere a armelor chimice în Siria! Tocmai fiindcă faceţi parte din această categorie, nu vă mai preocupaţi de aberaţiile rostite de Traian Băsescu la adresa Rusiei, în recentul interviu de la “Adevărul” şi în conferinţa de presă de la Cotroceni, de ieri! Foarte bine faceţi!

Nu păreţi a fi înclinat nici să remarcaţi cretinismele de poveste, din Fraţii Andersen, slobozite de Victor Viorel Ponta şi emulul său caricatural, din pictura de gen Natură Moartă cu Crin Veştejit în Glastră, în aceeaşi problemă! Mă bucur că nu mă întrebaţi de ăştia, căci am o silă transcendentală la fenomenologia din dreapta/stânga, numai când le văd ADN-ul politic pe televizor! Aşa că să revenim la issues! Vă văd cam supărat pe domnul Putin! Vă înţeleg şi vă aprob doar fiindcă vă înţeleg! Câteva sfaturi, ca de la un cititor de New York Times la alt cititor de New York Times:

1) Never ever nu mai comparaţi campania din 2003 din Irak, cu ce se întâmplă acum în Siria, inclusiv cazuistica! În baza rezoluţiilor Consiliului de Securitate, începând cu rezoluţia 687 din 1991, forţele comunităţii internaţionale, care ar fi pătruns în Irak, pentru a obliga regimul de la Bagdad să îndeplinească rezoluţiile Consiliului de Securitate, adoptate sub Capitolul VII din Cartă, cu trimitere în articolul 42 (autorizarea folosirii forţei), nu erau presupuse a găsi ele sau a căuta ele NICIO ARMĂ DE DISTRUGERE ÎN MASĂ! Americanii nu au ştiut să explice de ce s-au dus acolo, deşi bine au făcut că s-au dus! Şi s-au dus legitim! Nu intru nici eu în explicaţii suplimentare, căci ne-ar lua o zi şi o noapte şi am da consultanţă de câteva sute de mii de dolari în România şi câteva zeci de milioane în SUA (sincer, sunt mai curios cât ar costa în Rusia)! Şi eu nu fac muncă voluntară pentru Băsescu, Victor Viorel Ponta sau jalnicul Crin!

2) La issues! Bref! OK, ştim amândoi că Putin este conducătorul Rusiei! Eu ştiu de el că este un mare conducător! Nu ştiu ce ştiţi dumneavoastră! Sunt convins că ştiţi de interesele geostrategice şi economice ale Rusiei în Siria şi în tot Orientul Mijlociu! Vă miraţi că Putin nu prea înţelege dovezile cu privire la folosirea armelor chimice de către regimul Assad, împotriva propriului popor, aşa cum le înţelege Obama! Mai ştiu ceva eu! Că sunteţi un om foarte inteligent! Aşa că, ţineţi-vă bine! O să vă impresionez!

3) OK! Nu înţelegeţi “cum e posibil” să nu priceapă Putin dovezile! Atenţie aici! Comentariul din New York Times, la care faceţi referire, preia ideile enunţate de Putin, într-un interviu pentru Associated Press, din 4 septembrie 2013 (http://bigstory.ap.org/article/ap-interview-putin-warns-west-syria-action). Citiţi-l cu atenţie! Şi, acum, reproduc pentru dumneavoastră, în premieră absolută în ţara lui Victor Viorel Ponta, un extras din briefing-ul oficial de la Departamentul de Stat, din 29 august 2013 (http://www.state.gov/r/pa/prs/dpb/2013/08/213616.htm). Purtător de cuvânt, simpatica doamnă Marie Harf! Care are o prestaţie absolut lamentabilă în a explica ceea ce dumneavoastră consideraţi, pe bună dreptate, că este evident. Dar nu prestaţia doamnei Harf mă interesează aici, în primul rând (deşi este quod erat demonstrandum), ci un fapt care este relevat în timpul briefing-ului de un jurnalist! Confirmat de Harf! Fapt care va trebui să vă pună serios pe gânduri, apropo de nedumeririle “sincere” ale domnului Putin! Hai să vedem! Vă dau un text destul de lung, dar sunt sigur că îl veţi citi pe nerăsuflate! Merită cu prisosinţă:

Doamna Harf, O Symphony in Blue la Harfă, pe care Gershwin n-a compus-o încă – I Believe to be a Fact!

[(…)
QUESTION: Right, okay. So – but that evidence is solid. Is that evidence – if this – if the world was a court of law, that evidence would stand, correct?
MS. HARF: I think I just made clear that our intelligence supports these two facts. I’m not going to go into more on the intelligence assessment. I know you all probably have many questions about it. I’m not going to go into more details about it today.
QUESTION: Okay. The reason I ask this because —
MS. HARF: I’ll get to you in one second.
QUESTION: I’m sorry. The reason I ask this because Mike Rogers yesterday – the Chairman of the Intelligence Select Committee in the House – said that the evidence was not compelling, although he is convinced. Could you explain to us what that means, it’s not compelling?
MS. HARF: Well, (a) I’m not going to speak for Representative Rogers. I’m going to – I’ll – let me make two points. The Chair and the Ranking Member of the Senate Select Committees on Intelligence came out today. Saxby Chambliss said, quote, “Based on the available intelligence, there can be no doubt the Assad regime is responsible for using chemical weapons on the Syrian people. Senator Feinstein said, “I have been briefed by the intelligence community on last week’s chemical weapons attack in Syria, and I believe the intelligence points to an attack by the Assad government.” Excuse me. So these are the Chair and Ranking Members of the Senate Select Committee on Intelligence.
And let me just make one more point on congressional outreach that, obviously, the views of Congress are important to this process, and we will be continuing to engage with them. Today at 6 p.m., Senior Administration Officials will hold an unclassified phone briefing for congressional leadership, and the Chairs and Ranking Members of national security committees to build on the Administration’s ongoing engagement with members of Congress. Senior Administration officials participating in this unclassified call include Ambassador Rice, Secretary Kerry, Secretary Hagel, Director of National Intelligence Clapper, and Vice Chairman of the Joint Chiefs of Staff Winnefeld.
Yes.
QUESTION: “Points to” is not the same as unmistakably establishes, right? So you just read out a statement from Senator Feinstein in which she said that based on her briefing by the Administration, the evidence, quote, “points to,” unquote.
MS. HARF: And I read Saxby Chambliss’s. And also, I would point out that the classified assessment has not yet gone to the Hill. But I think I made very clear that the – that our intelligence supports two claims, and we’ll be talking more about the assessment in the coming days. I know we all are waiting for an unclassified version to be put out publicly, but I want to be crystal clear on what the intelligence shows here.
QUESTION: Sorry. The White – your colleague at the White House, just before you came out here, used the same two quotes from Senators Feinstein and Chambliss. And I await, frankly, honestly, with bated breath the next time anyone from the Administration quotes Senator Chambliss as a good thing. But he said – Mr. Earnest, your colleague, said very earnestly that these comments were based on the classified intelligence.
MS. HARF: Mm-hmm. They —
QUESTION: Not – and so —
MS. HARF: Go ahead.
QUESTION: Is that – that’s your understanding as well?
MS. HARF: Yes, that they have been briefed on the intelligence, but we’ve talked about —
QUESTION: On the classified intelligence?
MS. HARF: Correct, yes.
QUESTION: Right.
MS. HARF: But we’ve talked about when an official – a classified assessment goes to the Hill.
QUESTION: Okay.
MS. HARF: You’ve asked a lot about that timing.
QUESTION: So – right. So —
MS. HARF: That has not gone yet.
QUESTION: Right. So even though they have seen the classified or have talked about it or have access to it —
MS. HARF: Been briefed on it.
QUESTION: — been briefed on it, — they don’t say that it proves. They say, as James said, “points to.” And you yourself say the intelligence supports.
MS. HARF: Absolutely.
QUESTION: Support is not the same —
MS. HARF: There could be no doubt the Assad regime is responsible.
QUESTION: Support – you’re saying that supports
MS. HARF: That’s what Saxby Chambliss said.
QUESTION: — equals prove?
MS. HARF: I don’t – define the difference for me. What are you actually getting at here? I’m curious.
QUESTION: I’m wanting to know if —
QUESTION: “Points to” is circumstantial. “Proves” is definitive.
MS. HARF: Again, I said the intelligence supports
QUESTION: The intelligence supports —
MS. HARF: — two claims, period.
QUESTION: And is it your position – is it your position that – but that “support” means proves?
MS. HARF
: I’m not going to get into a linguistic argument with you about what term I’m using. I think – let’s take a step back for a second and talk about all the things we’ve talked about in here as well; that first, there is a preponderance of publicly available information that shows that chemical weapons were used on August 21st. The world doesn’t need an intelligence community assessment —
QUESTION: And I’m not —
MS. HARF: — to show them that.
QUESTION: Well, I don’t think anyone —
MS. HARF: Let me —
QUESTION: I don’t think —
MS. HARF: Let me finish up and then I’ll get to your next question, Matt.
QUESTION: But I don’t think anyone is doubting that.
MS. HARF: Matt.
QUESTION: The question is whether you have something that would prove, without a doubt, that the regime was responsible.
MS. HARF: Again, I’m not going to outline the intelligence assessment – I’ll go to your next, Elise – the intelligence assessment before we release a version of it. I am being very clear about what it shows. I would also say that we have known for a long time and continue to assess – I’ve been clear about this – that there is one party in Syria who has the capability to deliver chemical weapons using this delivery system in this large-scale manner, and that is the Assad regime, period.
So based on these multiple, independent streams of information available publicly – again, what our intelligence also points to as well – and we’ll be talking more about the specifics in the coming days – that there can be no doubt that chemical weapons were used by the Assad regime in this case, period.
QUESTION: I want to, with Elise’s kind permission —
QUESTION: Yes.
QUESTION: I want to focus on a different word.
MS. HARF: Okay.
QUESTION: You said when you initially read that statement about the two points, you said “supports two claims,” and at the end of it the transcript will show these are “facts.” Facts and claims are very different.
MS. HARF: Well, the claims are what has been made for days, and I am saying today that we believe both of these to be facts. Yes.
QUESTION: Okay. You believe them to be facts.
MS. HARF: Mm-hmm.
QUESTION: But you don’t state them as facts. You don’t say
MS. HARF: I’m not sure what the difference is, Arshad. Honestly, I don’t know what the difference is.
(…)]

Trăiască Transnistria, ultima redută a Meşterului Manole, după căderea Califatului Băsist cu sediul la Damasc!

Wow! Domnul Ion Viorel! Ce am aflat? Că “Mike Rogers yesterday – the Chairman of the Intelligence Select Committee in the House – said that the evidence was not compelling, although he is convinced”? Wow, again! Asta e ca aia cu Victor Viorel Ponta, care dă hotărâre de guvern să înceapă ăia să găurească munţii la Roşia Montană, dar, ca parlamentar, acelaşi Victor Viorel Ponta se opune în draci! Păi, dacă Mister Rogers nu consideră dovezile “compelling”, de ce le-ar considera aşa Gaspadin Putin? Mai aveţi nevoie să vă explic ceva din “subtilităţile” doamnei Harf, specialistă în “points to”? Sunt convins că nu mai aveţi nevoie de nicio adăugire din partea mea.

4. Înainte să vă supăraţi suplimentar pe domnul Putin (sunt convins că, după ce aţi citit ce am scris mai sus, supărarea dumneavoastră s-a risipit ca logica lui Victor Viorel Ponta), să vă spun un mare secret! E mare secret nu fiindcă n-ar fi public! E în interviul lui Putin din Associated Press! E secret pentru că, în România, chiar dacă s-ar şti de el, nimeni nu l-ar înţelege! În niciun caz, Băsescu! Iată:

[Putin said it was “too early” to talk about what Russia would do if the U.S. attacked Syria.

“We have our ideas about what we will do and how we will do it in case the situation develops toward the use of force or otherwise,” he said. “We have our plans.”

Putin called the S-300 air defense missile system “a very efficient weapon” and said that Russia had a contract for its delivery of the S-300s to Syria. “We have supplied some of the components, but the delivery hasn’t been completed. We have suspended it for now,” he said.]

Poftim? Gaspadin Putin, aşa, fără să înţeleagă dovezile, că nici Mister Rogers nu le înţelege “compelling”, a oprit livrările sistemelor S-300 către Siria? Wow! Păi, Băsescu spunea că, dacă atacă americanii, sare în aer Orientul Mijlociu, pierde Rusia baza navală din Siria, se repoziţionează în Transnistria şi alte tâmpenii! Avea el nişte scenarii, aşa! Poftim? Putin nu înţelege dovezile, dar sistează livrările de echipamente militare vitale pentru Siria, în cazul unui atac american? Case closed, domnul Ion Viorel! Nu am niciun respect pentru domnul Mike Rogers! Tot respectul pentru domnul Putin! Eu înţeleg dovezile şi sunt alături de americanii lui Obama, nu ai lui Rogers, ca şi dumneavoastră!

Aştept reacţia dumneavoastră la acest schimb plăcut (pentru mine) de idei! Nu ştiu ce reacţie vor avea securiştii tâmpiţi ai lui Băsescu din MAE şi de aiurea, ăia care l-au învăţat (sigur, nu excludem propria contribuţie hotărâtoare a Cârmaciului) că moare Rusia de necaz că lovesc americanii în Siria şi că Rusia se va întări în Transnistria (ca răspuns), aia unde sunt oricum mai tari decât era Ana în zidul Meşterului Manole! (interviu pentru Adevărul, 2 septembrie 2013; ascultă file audio 13basescu-0rusia compenseaza in transnistria pierderile din siria2sep). Cheers!

*Notă: Dacă accesarea file-urilor audio din text, prin link-urile prezente, se realizează trunchiat sau incomplet la primul click, reluaţi procedura printr-un nou click pe link-ul corespunzător!

*****************************************************

*****************************************************

 

Ce nu poate înţelege Domnul Corlăţean din Tratatul de la Trianon!

Text postat pe 17 august 2013. Răspuns la un comentariu al domnului Ion, postat pe 2013/08/15 at 7:20 pm, în secţiunea pentru comentariile la “Gulaş Unguresc cu Diplomaţi Români Analfabeţi şi Demnitari ‘Ticăloşi’ din Înalta Politică Românească”. Menţionez că am răspuns deja în Comentarii, la aceeaşi secţiune (Submitted on 2013/08/16 at 10:31 pm | In reply to Ion).

5 pagini de extras adaptat pentru Analytical, din cartea lui Valentin Stan, „ROMÂNIA ŞI EŞECUL CAMAPANIEI PENTRU VEST”, Editura Universităţii din Bucureşti, 1999.

ROMÂNIA  ŞI EŞECUL CAMPANIEI PENTRU VEST

CAPITOLUL 2. TRATATELE MINORITĂŢILOR, 1919-1920 ŞI STRUCTURA GARANŢIILOR INTERNAŢIONALE

a) “Lecţia trecutului”

Abordarea problematicii de securitate la scară euro-atlantică, din perspectiva protejării identităţii minorităţilor naţionale, reprezintă una din temele cele mai actuale ale redefinirii locului şi rolului statului ca entitate politică în procesele de instituţionalizare europeană. Înţelegerea corespunzătoare a evoluţiei problematicii minorităţilor şi a securităţii internaţionale este, pentru România, o condiţie esenţială de raportare cu şanse de succes la evoluţiile integrării europene pe termen lung. Unele carenţe manifestate în politica externă a României, din ultimii ani, derivă în mare parte din incapacitatea liderilor ei politici de a asimila corespunzător experienţa istorică. Mai mult, expertiza angajată de guvernanţi pentru explicitarea noilor orientări din domeniul relaţiilor internaţionale, cu rădăcini adânci în perioadele anterioare, pare destul de precară. Evident că o explicitare deficitară proiectează o strategie defectuoasă pentru promovarea interesului naţional, interes identificat cu integrarea ţării în structurile democratice şi de securitate ale Vestului.

Ratarea de către România a încheierii tratatului bilateral cu Ungaria până în martie 1995, aşa cum cerea Uniunea Europeană (UE), prin Pactul de Stabilitate, pentru a include ţara noastră în planificarea politică pentru extinderea UE, ca şi prelungirea negocierilor cu Ucraina pentru încheierea unui tratat similar, în vederea integrării în NATO, oferă o imagine clară a deficitului de expertiză angajată de autorităţi în proiectarea strategiilor de integrare în Uniunea Europeană şi NATO. Oricâte argumente s-ar aduce pentru a justifica încheierea tardivă a acestor tratate, ele nu pot suplini importanţa decisivă pe care tratatele ar fi avut-o, pentru integrarea noastră europeană şi euro-atlantică, dacă ar fi fost încheiate la timp.  România se află într-un ciclu al istoriei în care răspunsul la sfidarea momentului, de care este legată existenţă sa prosperă şi sigură în viitor, indică opţiunea pentru integrarea în Europa instituţionalizată. Această integrare trebuie făcută fără ştirbirea interesului naţional, printr-o acomodare activă a intereselor comunităţii occidentale şi intereselor româneşti, o acomodare rapidă si eficientă.

Se poate conchide alături de Pieter Geyl că “poţi câştiga înţelepciune din studiul trecutului, dar nu lecţii definitorii pentru problemele actuale ale prezentului” (apud Patrick Gardiner, ed., Theories of History, Oxford University, The Free Press, Glencoe, Illinois, 1959, p. 319). Aceasta înseamnă că lecţia trecutului poate fi utilă numai dacă oferă un suport intereselor actuale care, la nivel naţional, înseamnă securitate şi prosperitate pentru poporul român, acum şi mâine. Lucru realizabil fără deformarea istoriei sau transformarea ei într-o slujnică a prezentului. Pur şi simplu avem de a face cu eliberarea demersurilor politice de încorsetarea, adesea tragică, a trecutului. Mai ales în relaţia cu vecinii de care ne despart veacurile de vrăjmăşie şi luptă, adică istoria trăită, dar de care ne apropie interesele comune de astăzi, adică istoria viitoare. Ceea ce nu ne împiedică să scriem istoria respectând adevărul istoric.

Mediul politic internaţional actual, în ciuda dezvoltării sistemului instituţional bazat pe dreptul internaţional, este în continuare dominat de doctrina realismului politic, ce pune pe prim plan interesul naţional în relaţiile dintre state: “‘bătrâna’ ordine a discursului realist funcţionează de cel puţin douăsprezece secole” (John J. Mearsheimer, The False Promise of International Institutions, în “International Security”, Vol. 19, No. 3, Winter 1994/95, p. 45). Şi poate fi foarte uşor identificată în maximizarea puterii rezultate din echilibrul de forţe între state, ca urmare a sistemului de alianţe (vezi Charles W. Kegley, Jr. & Eugene R. Wittkopf, World Politics. Trend and Transformation, Fourth Edition, St. Martin’s Press, New York, 1993, p. 23), a cărui semnificativă exemplificare este Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord.

Evident, dreptul internaţional este o unealtă deosebit de utilă pentru susţinerea intereselor naţionale, dar niciodată el nu a prevalat faţă de acestea, transformându-se într-un scop în sine şi nici nu a reuşit să câştige lupta cu puterea economică şi militară. Încă din anii ’30 ai secolului trecut, profesorul Louis Le Fur remarca faptul că, “fără baze istorice, este imposibil a înţelege dreptul internaţional actual, a-ţi da seama de evoluţia şi de succesiunea, în cursul ultimelor secole, a principiilor ce au dominat şi domină încă, în oarecare măsură, politica internaţională: principiul echilibrului, principiul intervenţiei, principiul naţionalităţilor” (Louis Le Fur, Précis de Droit International Public, Paris, 1931, p. 18 apud George Sofronie, Principiul Naţionalităţilor în Tratatele de Pace din 1919-1920, Editura ziarului Universul, Bucureşti, 1936, p. 7). Manualele occidentale de drept internaţional public de astăzi confirmă că “dreptul internaţional nu poate fi explicat fără o cunoaştere de bază a politicii internaţionale contemporane (…) Subiectul este în întregime legat de politica internaţională şi de aici rezultă că precedente istorice nejuridice sunt adesea invocate ca practică a statelor, ce echivalează cu rolul jucat de precedente în sistemele de lege naţionale” (vezi Robert M. MacLean, Public International Law, HLT Publications, London, 1992, p. IX).

Iată de ce istoricii, experţii, juriştii şi mai ales oamenii politici din România au o misiune foarte complexă în conjunctura internaţionala deosebit de dinamică a începutului de secol XXI. Dreptul internaţional poate să ne fie util numai în măsura în care lecţia istorică şi cunoaşterea politicii mondiale oferă baza pentru folosirea sa în susţinerea cauzei naţionale. Dreptul internaţional este un simplu instrument ale cărui valenţe se schimba concomitent cu schimbarea politicii unui stat. Aceasta, pentru că “dreptul internaţional public şi organizaţiile internaţionale sunt produse ale statelor, nu ale unei comunităţi internaţionale cosmopolite. Ele sunt instrumente ale statelor şi nu alternative la ele” (Jack Donnelly, Third Generation Rights, în Catherine Brölmann, René Lefeber, Marjoleine Zieck, Peoples and Minorities in International Law, Dordrecht/Boston/London, 1993, nota 3, p. 145).

Pentru mulţi oameni politici sau istorici, în România, sintagme de tipul Tratatul de la Trianon sau Hotărârea Adunării Naţionale de la Alba Iulia din 1 Decembrie 1918 au devenit simboluri ale fiinţării de neam şi stat, elemente constitutive ale unei identităţi naţionale sacrosancte şi de neatacat. De altfel, 1 Decembrie 1918 a devenit ziua naţională a României, după 1990. Dar, pentru aceeaşi oameni politici şi istorici, obiectivul naţional al României, astăzi, este strângerea relaţiilor cu puterile occidentale şi chiar integrarea în instituţiile interconectate ale Vestului, pentru care se face o intensă propagandă. Sunt aceste atitudini compatibile? Este fetişizarea Tratatului de la Trianon compatibilă cu apropierea ţării noastre de puterile occidentale astăzi?

Richard Holbrooke, fostul secretar de stat adjunct pentru afaceri europene şi canadiene al SUA, preciza, pe vremea când deţinea această funcţie oficială: “Mai întâi, tratatele de la Versailles şi Trianon, apoi acordurile de la Yalta şi Potsdam şi, în cele din urmă, prăbuşirea imperiului sovietic – aceste trei momente de referinţă au lăsat în întreaga Europă centrală o moştenire de resentimente istorice, ambiţii şi, cele mai periculoase, dispute teritoriale şi etnice nerezolvate şi conflictuale” (Richard Holbrooke, America, a European Power, în “Foreign Affairs”, Vol. 74, No. 2, March/April 1995, p. 41). Înaltul demnitar american punea pe acelaşi plan acordurile de la Yalta, prin care Vestul acceptase dominaţia sovietică în centrul şi estul Europei, unanim dezaprobate în România de către istorici şi politicieni, cu Tratatul de la Trianon, considerat un act de justiţie şi dreptate naţională pentru români.

Mai mult, acelaşi demnitar american, adresându-se Adunării Atlanticului de Nord, în mai 1995, reitera cu o conotaţie sporită afirmaţiile de mai sus: “Pentru popoarele acestei regiuni, cuvintele Versailles, Trianon, München, Yalta sau Potsdam nu sunt numai nume pe hartă. Ele sunt moştenirea vie a resentimentelor istorice, ambiţiilor şi, cele mai periculoase, disputelor teritoriale nerezolvate sau a certurilor tribale – certuri care au permis falselor ideologii ale fascismului şi comunismului să prospere şi care acum ameninţă progresul spre integrarea Europei centrale într-o Europă nedivizată” (vezi Richard Holbrooke, Statement before the North Atlantic Assembly, in Budapest, May 29, 1995, p. 7). Iată, Tratatul de la Trianon, actul de drept internaţional care a consacrat România întregită, pus din nou pe acelaşi plan cu Yalta, asociat cu ideologiile fascistă şi comunistă şi considerat o piedică în calea integrării Europei centrale în Europa instituţionalizată, deci şi în calea României.

În ceea ce-i priveşte pe francezi, consideraţi principalii susţinători ai României pe drumul integrării europene şi euro-atlantice şi principalii arhitecţi ai sistemului de tratate de la Versailles, la sfârşitul primului război mondial, care include şi Tratatul de la Trianon, sunt relevante afirmaţiile făcute de fostul preşedinte al Franţei, François Mitterrand: “(…) toate tratatele acestui secol, mai ales tratatele rezultate în urma războiului din 1914-1918, începând cu tratatul de la Versailles (…) şi toate cele care au urmat, au fost întotdeauna tratate injuste care, pentru a satisface gloria învingătorului sau instinctul său de putere sau interesele sale imediate au negat mereu realităţile istorice, geografice, spirituale sau etnice. Drama viitorului război era mereu înscrisă în reglementarea păcii precedente” (Allocution prononcée par M. Le President de la Republique lors du Colloque Les Tribus ou L’Europe, Paris, le 29 février 1992, în “Bulletin d’Information” du 2 Mars 1992, 042/92, p. 3).

Iată-i pe francezi recunoscând că Tratatul de la Versailles a fost nedrept, ca şi cel de la Trianon. Cum poţi venera în acelaşi timp Trianon-ul şi merge spre puterile occidentale care, astăzi, îl neagă ca o condiţie a construcţiei unei noi Europe? În ce constă această negare? Afectează ea interesele naţionale româneşti? Iată numai câteva dintre întrebările la care istoricii trebuie să răspundă pentru a ţine pasul cu dinamica istoriei şi condiţionările ei în prezent. Iată câteva întrebări la care politicienii trebuie să reflecteze înainte de a-şi formula discursul pro-european. Iată o temă de reflecţie pe care ne-o propunem şi noi în paginile următoare.

Trebuie precizat foarte clar că atunci când francezii susţin că sistemul de tratate de la Versailles a fost nedrept, ei nu sugerează că ar fi gata să cedeze Alsacia şi Lorena Germaniei. Ceea ce vor ei să arate este că sancţiunile impuse unei Germanii înfrânte, la sfârşitul primului război mondial, au prăbuşit echilibrul european, au aruncat Germania în marasm economic şi au lăsat-o pradă revanşismului naţionalist care a dus la al doilea război mondial. Lucruri de altfel remarcate de personalităţi celebre ale epocii, cum a fost marele economist britanic, John Maynard Keynes, care atrăgea atenţia încă în 1919, în lucrarea sa, The Economic Consequences of the Peace, asupra consecinţelor funeste ale clauzelor tratatelor de pace.

Franţa datorează astăzi Germaniei această recunoaştere istorică pentru simplul motiv că, în relaţiile bilaterale, istoria şi-a pierdut caracterul de confruntare, cele două ţări fiind motorul unei construcţii europene ce s-a eliberat de spectrul rivalităţilor sângeroase şi care a realizat visul dintotdeauna al tuturor naţiunilor continentului: prosperitate şi securitate pentru popoarele europene. Recunoaşterea că Tratatul de la Versailles a fost nedrept nu înseamnă cedări teritoriale sau de altă natură. Alsacia şi Lorena sunt parte integrantă a Franţei şi a sistemului de securitate european, garantat de tratatele în vigoare. Edificiul european nu se bazează pe revendicări teritoriale ci pe construirea împreună a unei colaborări noi, în sistemul juridic de securitate şi integritate teritorială consacrat.

În mod similar, Tratatul de la Trianon a fost nedrept pentru Ungaria. Sigur, pentru unguri a însemnat printre altele, imense pierderi teritoriale, asupra cărora istoriografia ungară a insistat prezentându-le ca pe o adevărată catastrofă naţională. Pentru români, Tratatul de la Trianon a însemnat un act de dreptate istorică şi demnitate naţională, pecetluit cu jertfele a opt sute de mii de ostaşi căzuţi pe câmpurile de luptă ale reîntregirii naţionale. Dar dacă ungurii îşi plâng şi astăzi Trianon-ul, asta nu înseamnă că atentează la integritatea teritorială a României şi nici că România trebuie să se pregătească să apere Transilvania cu armele. Trianon-ul este o tragedie în istoria naţională a Ungariei şi o mare realizare în istoria românilor. Ungurii au dreptul să-şi plângă Trianon-ul, cum şi românii au dreptul să şi-l venereze.

Respectul dintre cele două popoare şi colaborarea lor pe drumul integrării europene nu trebuie să fie afectate de moştenirea istorică, aşa cum această moştenire istorică a încetat încă din anii ’50 să mai blocheze drumul francezilor şi germanilor spre Europa unită. Integritatea teritorială a României este baza securităţii întregii Europe, ceea ce cercurile oficiale de la Budapesta au înţeles foarte bine, recunoscând frontierele româneşti inclusiv prin tratatul bilateral din 1996. Ceea ce nu înseamnă că Tratatul de la Trianon este mai puţin o tragedie pentru unguri sau că istoria de dureroasă confruntare între cele două naţiuni a fost ştearsă cu buretele.

Problema este: ne putem permite astăzi să sacrificăm acestei istorii securitatea şi prosperitatea popoarelor noastre? Sau, e timpul să admitem alături de Richard Holbrooke ca aceste Tratate au produs, fie şi prin simplul fapt că au confirmat unora ceea ce pierdeau alţii, germenii unor confruntări viitoare de care Europa trebuie ferită pentru totdeauna? Nu e oare timpul ca revendicările teritoriale să lase locul efortului comun spre o Europă întregită şi prosperă? Nu trebuie, oare, ca tratatele viitorului să confirme numai ceea ce câştigă cu toţii, încetând să mai împartă lumea în învinşi şi învingători?

**********************************************************

**********************************************************

 

Eu “ţin cu ungurii”! Voi? Cu Ponta?

Text postat pe 27 iulie 2013. Răspuns la un comentariu al domnului Bălan, postat pe 2013/07/26 at 7:57 pm.

Pentru o mai bună înţelegere a răspunsului, postez imediat înaintea textului meu comentariul şi link-ul la care trimite domnului Bălan:

“Bălan

http://www.dantanasa.ro/2013/07/26/un-maimutoi-profesorul-valentin-stan-la-universitatea-de-vara-a-extremistilor-maghiari-aici-este-tinutul-secuiesc-pe-care-bucurestenii-nu-l-recunosc/
Auziţi domnu Stan ce zic gurile rele…..că ţineţi cu ungurii…..”

Un pic de “bune maniere”

Domnul Bălan, felicitări! Cu permisiunea dumneavoastră, am ridicat acest răspuns în Analytical! Tocmai am primit de la nişte băieţi, mai “patrioţi”, aşa, câteva înjurături de mamă, pentru modul în care “ţin cu ungurii”! Chiar pe acest blog! Evident, nu le-am dat drumul pe site, fiindcă aşa sunt eu, cenzurez prostia umană (e specificat pe frontispiciul blog-ului). Dumneavoastră sunteţi mai rafinat, aşa că am decis să vă postez comentariul mult mai “inspirat” prin trimiterea la unele texte cretinoide, ale unor “jurnalişti” din presa liberă, care au ajuns în lanţul trofic până la sintagma modernă de “maimuţoi”, aşa că o repetă şi alocă obsesiv, conform propriilor afinităţi antropologice. Sunt şi eu tratat cu aceeaşi monedă, ce să fac, împărtăşim aceeaşi specie, cu diferite grade de evoluţie, ce-i drept! ! Evident, cum aţi fi putut ajunge la aceste extrase de presă, altfel decât accesând un blog din Paleoliticul Inferior, al unui “patriot” de la începuturile descoperirii focului! Foc “patriotic”, fără îndoială!

Acum, să vă învăţ, puţin, bunele maniere, dacă n-o fi cu bănat! Dacă m-aţi fi întrebat, pur şi simplu, ce poziţii am susţinut pe 24 iulie 2013, în tabăra de vară de la Tuşnad, v-aş fi răspuns cu tot dragul! O fac oricum! Dar, nu cu drag! Cu un sentiment de indiferenţă care alunecă uşor spre compasiune! Întrebarea e utilă, însă, pentru mulţi alţii, prin răspunsul pe care îl generează! Dumneavoastră aţi găsit de cuviinţă să faceţi un comentariu scurt folosind sintagma “ţineţi cu ungurii”! Şi m-aţi trimis pe blog-ul unui ipochimen penibil, analfabet politic şi resentimentar, care a folosit, în repetate rânduri, injurii în loc de argumente, inepţii în loc de motivaţii şi propria incultură crasă pe post de motor “ştiinţific”, pentru a-şi etala frustrările naţionalist-primitive şi anti-minoritare! Altminteri, omul e “prizat” în exces de unii “apostoli” ai neamului de la Antena 3, în emisiuni de tipul acelora în care, pe generic, un academician autentic denunţă patriotic “autonomia culturală” ca distrugătoare a statului!

În ceea ce priveşte formula “ţineţi cu ungurii”, vă aflaţi într-o eroare responsabilă de cele mai mari atrocităţi ale istoriei (generic, nu-mi imaginez că aţi fi capabil de aşa ceva)! Vreţi să sugeraţi că eu ar trebui să ţin cu românii împotriva evidenţelor? Împotriva adevărului? Pentru că aşa vrea Nimeni, pe al cărui blog mă trimiteţi dumneavoastră să iau lumină? Pe mine? Referitor la masacrele de la Odessa, ar trebui să ţin cu românii, domnule Bălan? Dar, în ceea ce priveşte lagărele din Transnistria? Tot cu românii, nu-i aşa? Întrebarea este: CARE ROMÂNI?  Dacă, pentru dumneavoastră, români înseamnă întruchiparea naţionalismului primitiv şi a ignoranţei agresive, dacă, pentru dumneavoastră, români înseamnă Nimeni ca inteligenţă, dar mulţi ca număr, mi-e milă de dumneavoastră! Ţineţi cu ei! E OK!

Eu ţin cu alţi români! Cu unii care au făcut România! Cu unii despre care nu aţi învăţat mai nimic în şcoală, căci ideile lor sunt dizolvant pentru creierul unora, ca cei pe al căror blog mă trimiteţi! Iar elitele politice ale românilor de azi sunt din aceeaşi plămadă cu ăia de la al căror blog vă inspiraţi şi dumneavoastră!

Cu cine “ţin eu” şi de ce!

Pe românii ăia, cu care ţin eu, îi cheamă Iuliu Maniu şi Alexandru Vaida-Voevod! Firesc, ar fi trebuit să vă dau un răspuns scurt şi usturător! Am ales, însă, să vă dau un răspuns lung şi usturător! Am citit textul la care m-aţi trimis. Şi, spre încântarea dumneavoastră, voi reproduce o parte din el aici. Domnul Bălan, “gurile rele” spun că Iuliu Maniu (aţi auzit de el?) ar fi pus în rezoluţia Marii Adunări Naţionale de la Alba Iulia, din 1 decembrie 1918, aia care, cică, ne-a făcut pe noi, românii din Bucureşti, stăpâni în Ardeal, conform cântecului (“Noi suntem români, noi suntem aici, pe veci, stăpâni”, remember?) următoarele cuvinte (care vă vor ului, pentru că, la şcoala aia, pe care o aveţi, no offence, nu v-a învăţat nimeni de ele):

“(…) deplina libertate naţională pentru popoarele conlocuitoare. Fiecare popor se va instrui, administra şi judeca în limba sa proprie prin indivizi din sânul său şi fiecare popor va primi drept de reprezentare în corpurile legiuitoare şi la guvernarea ţării în proporţie cu numărul indivizilor ce-l alcătuiesc”.

Ştiţi ce înseamnă aceste cuvinte pentru maghiarii din Ardeal? Puse de români în istorie, nu de unguri? De pildă, dacă s-ar fi aplicat, ungurii din România nu ar mai avut nevoie de nicio UDMR şi nici de participare la alegeri, fiindcă ar fi trimis unguri exact în proporţia lor faţă de populaţia românească, atât în Parlament, cât şi, atenţie, în Guvern! Hai să “recităm”, împreună, din textul la care m-aţi trimis, de pe blog-ul Marelui Nimeni, care v-a impresionat atât (aţi remarcat că am reprodus şi link-ul, pentru a da posibilitatea şi altora, ca domnia voastră, să se inspire şi să cunoască slova „patriotismului”):

[Cunoscut ca fiind ,,Omul cu laptopul”, profesorul Valentin Stan a dorit, vorbind despre regionalizare, să introducă în discuţie un nou concept, şi anume acela de regionalizare a minţii. Pentru că, după domnia sa, o nouă schemă administrativ-teritorială presupune consultarea populaţiei, în cazul de faţă consultarea oamenilor din ţinutul secuiesc, pe care bucureştenii nu vor sub nici un chip să-l recunoască. Şi cum Guvernul nu ţine cont de asta, se va ajunge ca ,,populaţia maghiară din zonă să fie diluată din punct de vedere etnic”. Şi pentru a fi cât mai convingător, fostul realizator de emisiuni la Antena 3, ,,jucător dibace la două capete”, cum ar spune pokeriştii, a plusat analizând comportamentul preşedintelui Senatului, Crin Antonescu, la un moment dat, după care a concluzionat: ,,Puteţi aşadar înţelege uşor de ce nu merge nimic în ţara asta, dar vă linişteşte domnul Ponta care una spune la Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei şi alta acasă. N-aveţi decât să-l credeţi aşa cum l-aţi crezut şi pe Băsescu, care v-a păcălit!].

În primul rând, să reluăm această parte: “Pentru că, după domnia sa, o nouă schemă administrativ-teritorială presupune consultarea populaţiei, în cazul de faţă consultarea oamenilor din ţinutul secuiesc, pe care bucureştenii nu vor sub nici un chip să-l recunoască.”

După “domnia mea”! Foarte tare! Să zicem că Ţinutul Secuiesc nu există, sau secuii nu există, că am înţeles că la recensământ ies puţini (că doar nu or fi tâmpiţi, să se declare toţi “secui”, să zică şefii dumneavoastră de la Bucureşti că minoritatea maghiară din România e mai puţină exact cu numărul celor care se declară secui)! Căci, secuii sunt parte a naţiunii culturale maghiare şi se reclamă de acolo prin limbă şi comunitate de valori! Doar unii, extrem de puţini, foarte ataşaţi de identitatea specific secuiască, oameni absolut respectabili, se declară ca atare, dar fără  a impieta asupra numărului maghiarilor din ţară.

Nişte hârtii fără valoare care ne-au dat Ardealul!

Dacă ei, secuii, nu există sau Ţara Secuilor nu există, cum vă explicaţi că un prim-ministru român, Alexandru Vaida-Voevod, a semnat un Tratat, fără de care Transilvania nu ar fi fost niciodată a noastră, la Conferinţa de Pace de la Paris (după Primul Război Mondial), în care scria aşa, la articolul 11:

“Roumania agrees to accord to the communities of the Saxons and Czecklers in Transylvania local autonomy in regard to scholastic and religious matters, subject to the control of the Roumanian State.”

Este Tratatul Minorităţilor din 9 Decembrie 1919! După cum vedeţi, în articolul 11 este vorba de autonomie locală pentru comunităţile de saşi şi secui, în domeniile respective, menţionate de Tratat! Păi, cum pot avea secuii AUTONOMIE LOCALĂ, dacă Ţinutul Secuiesc nu există, domnule Bălan? Sau, poate exista în 1918 şi l-am distrus noi, românii, după ce am luat Transilvania? Şi i-am distrus şi pe secui odată cu el? Preferaţi varianta asta? Atunci, e dramatic! Căci, Ţinutul Secuiesc asta înseamnă: locul istoric unde trăiesc secuii!

Dar ştiţi cine este Vaida-Voevod? Păi, un mare “trădător”, ca şi Maniu, presupun! Eu sunt un trădător mai mic, că eu nu am semnat nimic prin care să dau autonomie secuilor! Vaida-Voevod e un om care a avut curajul să meargă în Parlamentul de la Budapesta şi să le spună ungurilor că Transilvania se rupe de Ungaria! Ungurii sunt cam aprigi la mânie! Mai ales pe vreme de război! Să faci ce a făcut Vaida-Voevod era cam sinucidere curată! Dumneavoastră v-aţi fi dus, domnul Bălan? Eu nu m-aş fi dus! Sunt sigur că dumneavoastră, un patriot, aţi fi mers fără să clipiţi! Nu a fost uşor pentru Vaida-Voevod! Brătianu respinsese Tratatul Minorităţilor şi România era în dificultate la Paris! Am fi putut pierde Ardealul, domnule Bălan, după sute de mii de jertfe pe câmpul de luptă! Guvernul Brătianu a trebuit să plece. Şi România a fost scoasă din impas de Vaida-Voevod! Iată cuvintele sale referitoare la semnătura pe care o pusese pe Tratatul Minorităţilor, în expunerea cu privire la programul guvernului, din 16 decembrie 1919:

„M-am hotărât în convingerea că nu e permis să riscăm a pierde măcar o părticică din ceea ce cu atâtea jertfe, cu atâtea vieţi de eroi, cu atâtea nefericiri familiale s-a dobândit. M-am hotărât să fac acest salt în prăpastie, căci ştiam că, deşi poate eu unul voi fi o jertfă, totuşi ţara va fi salvată de urmările grave ale unei rupturi cu aliaţii. Şi ştiam că în acea prăpastie, nu schilăvire, nu moarte ne aşteaptă, ci aşteaptă prietenia Americei, Engliterei, Franţei, Italiei, a marelor noastre aliate de eri, de azi şi de mâine!” (vezi V. V. Tilea, Acţiunea diplomatică a României noiembrie 1919-martie 1920, Sibiu, 1925, pp. 32-33).

Nu sunt sigur că aţi înţeles ce spune acest om! Omul care a mers la Budapesta să le spună ungurilor că noi, românii, ne luăm Ţara Secuilor cu secui cu tot şi plecăm în România! Tare, nu? Surpriză! Ungurii nu l-au omorât pe Vaida-Voevod! Nici pe el, nici pe Maniu! I-au omorât românii noştri prin închisorile comuniste! Şi fel de fel de imbecili români, unii cu titluri universitare, academice sau guvernamentale, îi omoară, de atunci, în fiecare zi, prin ignoranţă, prostie şi impostură! Maniu şi Vaida-Voevod au fost români, în Imperiu! Ştiau ce drepturi li s-au negat lor şi pentru care au luptat până la destrămarea Imperiului bicefal! Au vrut o Românie puternică şi întreagă! Or, ca să fie aşa, fiecare cetăţean trebuie să aibă certitudinea că statul român îl reprezintă şi pe el! De aceea, au pus în documente drepturi pentru minorităţi! Ca statul român să fie puternic! Să nu se aleagă praful de el, cum s-a ales de Imperiu, fiindcă românilor şi altor popoare li s-au negat drepturile!

Toţi proştii naţionalişti din România strigă din răsputeri că trebuie respectat Trianon-ul! Adică, Tratatul care ne-a dat Ardealul, în iunie 1920, la sfârşitul Primului Război Mondial. Tratatul de la Trianon nici măcar nu mai e valabil, dar prevederile sale cu privire la frontieră au fost preluate în Tratatul de Pace din 1947, care a pus capăt celui de-al Doilea Război Mondial! Au fost preluate şi în Tratatul bilateral româno-ungar, din 1996. Proştii şi ignoranţii nu au învăţat la şcoală despre ceea ce urmează mai jos, în textul meu, fiindcă, în România, materia ADEVĂR nu se predă în şcoală! Câţi ştiu că în Tratatul de la Trianon, care ne-a dat Ardealul, mai erau şi alte prevederi decât alea cu privire la frontieră? De pildă, articolul 47! Care ce zicea?

“Roumania recognises and confirms in relation to Hungary her obligation to accept the embodiment in a Treaty with the Principal Allied and Associated Powers such provisions as may be deemed necessary by these Powers to protect the interests of inhabitants of that State who differ from the majority of the population in race, language or religion (…)”

Aoleu! Adică, Trianon-ul se referă tocmai la Tratatul Minorităţilor, din care am citat mai sus articolul 11. Şi tot de aici apare clar că Puterile Aliate pot oricând să ne întrebe cum tratăm problematica minorităţilor din România! Poate le spuneţi, domnule Bălan, şi  prietenilor dumneavoastră din MAE român, mari “patrioţi” ai neamului şi ce or mai fi pe acolo, securişti şi nepoţi şi rude, tot tacâmul, care ies cu nişte comunicate tâmpite zilele astea, cum că Ungaria sau alţi Aliaţi ai României nu au dreptul să susţină revendicările minoritarilor din România! Cică ar fi amestec în treburile interne! Uite că Ungaria poate, fie şi pentru simplul motiv că, în baza documentelor OSCE, ale Consiliului Europei, NATO, Uniunii Europene şi ONU (chiar şi rezoluţii ale Consiliului de Securitate) problematica minorităţilor nu mai este un domeniu exclusiv de jurisdicţie naţională, ci este subiect de preocupare internaţională! Nu vă supăraţi pe mine că nu vă mai citez din toate aceste documente, nu-i aşa? Par un băiat credibil, nu?

Apropo, cum e asta? Să ceri ca ungurii să respecte Trianon-ul, adică frontierele, fără să ştii că în Tratatul respectiv mai este vorba şi de altceva decât de frontiere? Sau, cum e asta? Să vrei să se respecte Trianon-ul doar în unele articole, care îţi convin, dar NU în celelalte, care nu-ţi convin? Ia ziceţi, domnul Bălan! Învăţaţi-mă! A, am uitat să vă spun! În ţara asta, în acest domeniu, nu am a învăţa de la nimeni nimic! Pot învăţa eu pe alţii, eventual! Nu pe diplomaţi, pe securişti şi pe proşti! Ei sunt pierduţi şi, oricum, nu sunt departamentul meu! Sper că nu vă încadraţi în niciuna din aceste categorii!

Alte hârtii fără valoare care ne-au dus în Europa civilizată

Revenind la citatul semnalat de dumneavoastră, cu privire la mine: “Pentru că, după domnia sa, o nouă schemă administrativ-teritorială presupune consultarea populaţiei, în cazul de faţă consultarea oamenilor din ţinutul secuiesc, pe care bucureştenii nu vor sub nici un chip să-l recunoască.”

Păi, nu prea e “după domnia mea”! E după European Charter of Local Self-government (COUNCIL OF EUROPE) din 1985, care spune la articolul 5 referitor la protecţia frontierelor administrative locale:

“Changes in local authority boundaries shall not be made without prior consultation of the local communities concerned, possibly by means of a referendum where this is permitted by statute”.

Adică, dacă vrei să faci tu retuşuri administrative, ca regionalizare sau reprostologizare sau ce mizerie fără noimă vor să facă de-alde Dragnea şi Ponta, în total dispreţ faţă de toţi cetăţenii României, nu numai faţă de cetăţenii români de etnie maghiară, atunci eşti obligat să-i întrebi pe cetăţeni! Pe toţi! Adică, domnule Bălan, dacă dumneavoastră, român vajnic, vreţi să fiţi călcat în picioare de unul ca Dragnea, căruia îi face cu ochiul DNA, să vă umilească unul ca Ponta, plagiator cu acte în regulă de la Universitatea din Bucureşti, adică să vă regionalizeze ei, cum vor ei, fără să vă întrebe, ei bine, secuii nu vor! Pentru ei, miza e mult mai mare! În situaţia asta, secuii au dreptate!

Revenind la ceea ce spune Carta Europeană a Auto-Guvernării, consultarea cu privire la modificări în structura administrativ-teritorială, în sens de delimitare a frontierelor locale, este cu atât mai necesară, dacă este vorba de unităţi administrativ-teritoriale cu puternice minorităţi etnice (în Harghita şi Covasna, de pildă, minoritatea este chiar majoritară!). Nu o spune Domnia Mea, aşa cum aţi aflat de pe blog-uri obscure!  O spune FRAMEWORK CONVENTION FOR THE PROTECTION OF NATIONAL MINORITIES (COUNCIL OF EUROPE) din 1995, care, la articolul 16, precizează:

“The Parties shall refrain from measures which alter the proportions of the population in areas inhabited by persons belonging to national minorities and are aimed at restricting the rights and freedoms flowing from the principles enshrined in the present framework Convention”.

Adică, domnule Bălan, noi, românii, nu mai putem să facem ca pe vremea lui Ceauşescu! Să “colonizăm” localităţile cu majoritate maghiară din Ardeal, cu români de-ai noştri, ca să diminuăm numărul minoritarilor în proporţia generală de acolo! Aşa cum este gândită “regionalizarea”, fie că a fost “pritocită” de Băsescu (mare “prieten” al secuilor) sau Ponta, la asta duce! Sau să modificăm frontiere administrative pentru a uni structuri de organizare locală, cu o pondere a minorităţii maghiare semnificativă, cu alte structuri de organizare locală, unde majoritatea românească este zdrobitoare, ceea ce ar duce la diluarea proporţiei minoritare în populaţia generală a noilor unităţi administrativ-teritoriale! Ne interzice Convenţia Europeană pe care ne-am asumat-o! Dacă nu vă place, cereţi guvernului român să se retragă din Consiliul Europei, nu-mi reproşaţi mie că “ţin cu ungurii”, doar pentru că citez din instrumentele de drept internaţional, pe care România şi le-a asumat!

Ponta “ţine cu românii” , bineînţeles… nu vreţi să ştiţi cu care…

Apropo, dacă tot vorbim de secui, de autonomie, de regionalizare şi dacă tot “ţin eu cu ungurii”, ce-aţi zice despre discursul rostit de premierul României, cel iubit de toţi “patrioţii” din această ţară, care a „gungurit” un speech, pe 24 aprilie 2013, în plină Adunare Parlamentară a Consiliului Europei! Ce credeţi că a bălmăjit acolo, printre altele? Ca răspuns la o întrebare a unui ungur din Ungaria! Luaţi de aici textul integral:

Mr GAUDI NAGY (Hungary) – You must recognise the symbol that I am holding up, because your administration insists on banning it. It is the regional symbol of 700 000 ethnic Hungarian settlers (este vorba de “szeklers”, nu “settlers”, transcriere greşită în document-nota mea) who live in Transylvania and claim territorial autonomy in conformity with the relevant Council of Europe documents and European models. This March, 40 000 settlers demonstrated and confirmed the statute of autonomy, which was refused twice by the Romanian Parliament. On the 20th anniversary of Romania’s accession to the Council of Europe, do you not think that your country should ensure the settlers’ territorial autonomy and start immediate negotiations with the leadership of the settlers’ national council, to avoid tensions and conflicts?

Mr PONTA – I praise your appeal to avoid confrontations and extremism, and I join you in fighting against extremists. However, on 9 December, the Hungarian minority sent legitimate representatives from the Union of Hungarians in Romania to the Romanian Parliament. I can assure you that we will work closely with them to try to find the best solutions for the better representation of the Hungarian community and to respect all the rights of Hungarian minority, according to all the European standards. But once again, dialogue and co-operation are the solution. Extremism will not help you or us.” (http://assembly.coe.int/Main.asp?link=/Documents/Records/2013/E/1304241530E.htm).

Ungurul din Ungaria îl întreba pe Ponta de “autonomie teritorială” pentru Secui! Ce zice Ponta? Îi zice cumva: “Fugi, domne, de aici, nu există aşa ceva în România şi nu vom da niciodată autonomie secuilor”, aşa cum aţi învăţat dumneavoastră de la acelaşi Ponta, aici, în România? Aşa cum aţi învăţat la şcoală, din presă, de la toţi liderii politici ai neamului şi de la celelalte oficine de manipulare naţionalistă în masă, care ne duc ca pe oi la maşinăria de vot speculând fobiile antimaghiare ale românilor? Fobii de care românii nu sunt vinovaţi, pentru că li se dă asta ca substitut la laptele supt de la mamă, încă din primele clipe de viaţă!

Căci, e mult mai simplu pentru politicienii români veroşi, lipsiţi de scrupule şi inculţi, să folosească aceste fobii pentru a juca eterna carte naţionalist-neghioabă în alegeri! Suspiciunea faţă de unguri încă aduce voturi pe tichetul naţionalist în România! E mai simplu şi mai aducător de satisfacţii politice să stimulezi fobiile care produc voturi, decât să faci ceva pentru a-i elibera pe români de acest balast. Acelaşi lucru se întâmplă şi în Ungaria, unde naţionalismul neghiob joacă încă o carte electorală semnificativă.

Nem, Nem, Nem! Câteodată, poate, Igen, dar numai la Strasbourg!

Ponta zice în pasajul prezentat mai sus în engleză: “Vă pot asigura că vom lucra strâns cu ei (UDMR-nota mea) pentru a găsi cele mai bune soluţii pentru o mai bună reprezentare a comunităţii maghiare şi respectarea tuturor drepturilor minorităţii maghiare, în concordanţă cu standardele europene. Dar, încă o dată, dialogul şi cooperarea sunt soluţia. Extremismul nu vă va ajuta nici pe voi, nici pe noi!”

Bravo, bravo, genial! Dar ungurul îl întreba de “AUTONOMIE TERITORIALĂ” pentru secui! Niciun NEM hotărât de la Ponta? Nicio învolburare indignată? Ba, ce aflăm? Că “vom lucra strâns cu ei (UDMR-nota mea) pentru a găsi cele mai bune soluţii pentru o mai bună reprezentare a comunităţii maghiare şi respectarea tuturor drepturilor minorităţii maghiare, în concordanţă cu standardele europene”!!!

Păi, standardele europene pot include autonomia teritorială, ca în Spania sau Italia sau Finlanda (ţări UE) sau nu, ca în România! Adică, merge? Unde e negaţia? Cum? Şi în aceste condiţii, domnia mea “ţine cu ungurii”? Domnul Bălan, de ce cântă Ponta un refren la Consiliul Europei şi alt refren pentru proştii din România, în România? De ce nu spune clar, la Strasbourg, că nu se pune problema autonomiei pentru secui în România, dar este foarte ferm în a respinge autonomia, în general, şi autonomia secuilor, în special, la Bucureşti?

Vă aduceţi aminte de scandalul generat de intenţia de reînhumare a poetului secui Nyirő József, în România? Intenţie dublată de ofensele reale şi grave aduse de preşedintele Parlamentului Ungariei, Kövér László, ţării noastre! S-a întâmplat în mai 2012! Nu reiau povestea aici şi acum! Dincolo de dreptul de înhumare în locul natal, care trebuia recunoscut, dar fără ceremonii cu pronunţat caracter electoral, ofensatoare la adresa României, dar şi la adresa UDMR, ce a făcut atunci guvernul Ponta? În afară de faptul că s-a făcut de râs bâlbâindu-se diplomatic perfect, aşa cum numai diplomaţia Marga-Corlăţean e capabilă să facă? Eu, care “ţin cu ungurii”, am arătat pe larg, la acel moment, în emisiunea Conexiuni, care erau paşii diplomatici pe care România trebuia să îi facă pentru a sancţiona declaraţiile inadmisibile ale oficialului maghiar! Ce a făcut guvernul Ponta? Cu umilinţă, a reacţionat zero barat! Eraţi pe aici, domnul Bălan? Cu cine ţineaţi? Cu Ponta, cu românii, cu klingonienii, cu cine?

Dar Ponta cu cine ţine, în timp ce eu “ţin cu ungurii”? Cu românii? Sau, mai bine zis, cu românii proşti, pe care îi învârte cum vrea el pe degete? Exact aşa cum îi învârtea şi Băsescu! Şi, cât de proşti sunt acei români, de îi învârte pe degete un om cu intelectul lui Ponta? Că despre intelectul domnului Băsescu nu mai am a adăuga nimic, am vorbit de el ani de zile! Cumva, printre acei proşti sunt şi oameni care au impresia că eu “ţin cu ungurii”? Când vă veţi da răspuns la aceste întrebări, vă aştept din nou pe blog-ul meu! Dar fără citate şi trimiteri la blog-uri din Paleoliticul Inferior! Cheers!

*****************************************************

*****************************************************

 

O coincidenţă! Ce-i drept, nu prima!

Text postat pe 7 iulie 2013. Răspuns la un comentariu al domnului Logic, postat pe 2013/07/05 at 8:01 pm.

 

Pe 20 iunie 2013, am postat pe acest blog, în secţiunea Analytical, un text cu titlul Nişte vizite la Bucureşti! Era un răspuns mai elaborat la o întrebare adresată autorului în secţiunea Comments. Îl găsiţi imediat în continuarea acestui text. Postarea de faţă are menirea de a aduce în atenţie un fenomen interesant, un fel de joc de societate! Să-i spunem “Jocul Coincidenţelor”! Apropo de România, în epoca băsismului! O Românie administrată prost, cât se poate de prost! Am jucat acest joc de mai multe ori! Surprinzător, îl joacă şi Băsescu! Sau, mai bine zis, îl joacă, în primul rând, Băsescu! Eu nu pot juca acest joc, dacă nu îl joacă Băsescu, sau, mai clar, jocul nu există fără Băsescu!

Nu vă voi da istoria factuală a acestui joc şi nici statistica tuturor coincidenţelor! Nu v-aş fi dat nici cazul de faţă, dacă nu m-ar fi stimulat ideea enunţată de domnul Logic, cum că băsismul ne “alterează simţul obiectivităţii”! Adică, e surprinzător să aflăm că mai sunt şi oameni de ispravă printre băsişti! Mi s-a părut o temă interesantă de reflecţie! Cum e să fii băsist? Comparativ cu “pontist”, de pildă! Termenul “pontist” nu a intrat încă în limbajul politic. Are şanse mari să ajungă acolo! Găsim oameni de ispravă printre pontişti? Aici, funcţionează vreun stimul pentru “alterarea simţului obiectivităţii”? Sau depistăm cu uşurinţă zeci de oameni de valoare printre pontişti, noi fiind absolut pregătiţi să-i găsim acolo? În definitiv, românii îi iubesc pe pontişti şi îi urăsc pe băsişti, la acest moment!

În postarea cu titlul Nişte vizite la Bucureşti!, am realizat, pentru prima oară în România, în spaţiul public, o analiză succintă a conceptului de “scut antirachetă defensiv”! Am demonstrat că nu există aşa ceva. Repet, era pentru prima oară când apărea, în spaţiul public românesc, o analiză de acest tip. Nimeni nu abordase tema până atunci, public! Nici în media, nici în domeniul academic, nicăieri, ever, public!

Pe de altă parte, Traian Băsescu, întotdeauna când abordase public tema scutului antirachetă de la Deveselu, cu referiri la relaţia României cu Rusia, inevitabil, precizase că scutul este defensiv. Nu există caz în care Băsescu să se fi referit public la relaţiile româno-ruse, din perspectiva instalaţiilor militare americane pe teritoriul românesc, mai precis, scutul antirachetă, fără ca preşedintele să precizeze caracterul defensiv al acestui scut. Era normal să fie aşa, de vreme ce, după cum arăta Băsescu în ultima sa intervenţie (din 17 iunie 2013-vizita lui Nikolai Patruşev) citată în textul meu, caracterul defensiv al scutului antirachetă era menţionat în tratatul româno-american (ce a făcut posibilă amplasarea scutului în România). Iată o parte din textul meu, cu formularea preşedintelui, aşa cum am citat-o pe 20 iunie 2013:

“Atât americanii, cât şi ruşii sunt la curent cu impotenţa şi prostia liderilor de la Bucureşti şi colaborează pentru a depăşi obstacolele ridicate, în relaţia americano-rusă, de nivelul precar al inteligenţei profesionale de la noi! Să vă dau un exemplu simplu! Băsescu zice că a vorbit cu Patruşev şi i-a explicat că ‘scutul’ de la Deveselu nu e îndreptat împotriva Rusiei. Iată cum a explicat Băsescu (a mia oară): ‘De asemenea, sistemul antirachetă a fost unul dintre subiectele discutate, eu menţionând încă o dată că sistemul antirachetă din România nu este îndreptat împotriva Federaţiei Ruse. România nu ar accepta niciodată pe teritoriul ei armamente ofensive ale altor state. Sistemul care se instalează în România este un sistem defensiv. Şi ce mi se pare dificil de înţeles, se cer garanţii nu nouă, ci Statelor Unite, ori garanţia este chiar tratatul care este public şi în care se precizează foarte clar că sistemul antirachetă din România este un sistem defensiv.’” (vezi http://www.presidency.ro/?_RID=det&tb=date&id=14377&_PRID=lazi).

A urmat demonstraţia mea că nu există “sistem antirachetă defensiv”! Concluzia: “Aşadar, ditamai comandantul suprem al forţelor armate române (cică), preşedintele Băsescu, nu ştie că nu există sisteme de apărare antirachetă defensive! Că numai un analfabet, în materie, pune semnul egalităţii între ‘apărare antirachetă’ şi ‘sistem defensiv’!” Şi: “Orice tratat ar flutura Băsescu, în care scrie cretinismul ăsta, cum că sistemul antirachetă de la Deveselu este defensiv, nu face decât să arate care este nivelul negociatorului român care acceptă asemenea aberaţii de la americani, într-un text de tratat!” Demonstraţia e foarte scurtă şi poate fi citită în Nişte vizite la Bucureşti!

Ei bine, pe 4 iulie 2013, Traian Băsescu a  dat un interviu pentru Digi 24. S-a referit şi la relaţia româno-rusă, din perspectiva instalaţiilor americane de pe teritoriul României, adică, în primul rând, a scutului antirachetă, menţionat expres în discurs. Pentru prima oară în istoria abordărilor sale, preşedintele a uitat de caracterul defensiv al scutului:

“(…) Când voi vedea şi baza de la Deveselu finalizată, o să înţeleg, în sinea mea, că drumul României este ireversibil. Nu poţi să ai alt drum, când ai baze militare şi echipamente atât de sofisticate pe teritoriul tău. Pe de altă parte, unei ţări ca Federaţia Rusă trebuie să-i spunem foarte clar că, niciodată, această echipare, să spunem, politico-militară, a României, nu vizează ostilitate faţă de Moscova. Ce trebuie să înţelegem, însă, şi unii şi alţii, că avem interese în regiune. Sigur, Federaţia Rusă e mare, e puternică are interese mai mari, dar avem şi noi nişte interese.(auzi file audio* 13basescu-scut4jul) (vezi şi http://www.digi24.ro/stire/Traian-Basescu-invitat-la-Digi24-de-la-ora-20-00_115194).

Aşadar, este pentru prima oară în istoria referirilor publice ale lui Băsescu la scutul antirachetă de la Deveselu, când, pentru a arăta că Rusia nu trebuie să fie îngrijorată, nu menţionează caracterul „defensiv” al scutului! Coincidenţă! Este şi prima referire publică la scut a lui Băsescu, după 20 iunie 2013! Şi apare aşa? Fără „defensiv”? Altminteri, foarte corectă: „această echipare nu vizează ostilitate faţă de Moscova!

Sigur, nu ştiu dacă Băsescu nu se va răzgândi până data viitoare, când va face referire din nou la scut! În definitiv, termenul „defensiv” este în tratatul său cu americanii! Dar, pe moment, a uitat de el! Culmea, pentru prima oară, la două săptămâni după ce a fost făcută prima demonstraţie publică, din România, că nu există scut antirachetă defensiv! Sigur, sigur, demonstraţia a fost făcută pe un blog nesemnificativ, din spaţiul virtual, de către un ilustru necunoscut român, fără niciun impact în domeniu, bla, bla, bla! Aşadar, COINCIDENŢĂ!

Sigur, eu am o listă foarte consistentă de asemenea coincidenţe, unele extrem de spectaculoase, în micul meu joc de societate cu Traian Băsescu! Ceea ce arată ceva! Dacă, pe 17 iunie 2013, Băsescu ştia că scutul antirachetă de la Deveselu este defensiv, iar pe 4 iulie 2013 uită subit acest lucru, după o demonstraţie din 20 iunie 2013, pe un site obscur, cum că nu există sistem antirachetă defensiv, atunci se impun doar două concluzii combinate: 1. Wow, ce coincidenţă! 2. Omul are capacitatea să înveţe! Reiau a doua concluzie: OMUL ARE CAPACITATEA SĂ ÎNVEŢE!

Da, Băsescu a distrus România. Poate nu a dat prea multe semne de inteligenţă detectabile în mediile antibăsiste! Dar are la activ un număr interesant de COINCIDENŢE! Sigur, aici sunt de pus câteva mii de întrebări! Nu intenţionez să le pun acum! Vă voi spune doar atât. Am jucat micul meu joc de societate şi cu Ponta! În unele situaţii dramatic de importante! Concluzia? NICIO COINCIDENŢĂ! E, asta e diferenţa fundamentală dintre Băsescu şi Ponta, după părerea mea! Unul poate să înveţe, celălalt nu! Aceeaşi diferenţă dintre „băsism” şi „pontism”! Ştim cu toţii că inteligenţa (chiar şi cea animală) este caracterizată prin capacitatea de a învăţa!

Dar, dacă „băsismul” a distrus România, vă daţi seama cum va ieşi ea din „pontism”? Sau, poate, preferaţi termenul de FESENISM! Evident, aceasta este doar perspectiva rezultată dintr-un joc de societate inofensiv, jucat pe un blog obscur, de un ilustru necunoscut, cu preşedintele ţării! Nu daţi prea multă importanţă! Mai ales, voi, USL-iştilor, dacă, din greşeală, aţi nimerit pe aici! În rest, dacă mai am altă inspiraţie, s-ar putea să vă mai împărtăşesc şi alte coincidenţe! Oricum, eu, unul, aş anula „alterarea simţului obiectivităţii” în evaluarea băsiştilor şi m-aş uita mai neîncrezător la pontişti!

*Notă: Dacă accesarea file-urilor audio din text, prin link-urile prezente, se realizează trunchiat sau incomplet la primul click, reluaţi procedura printr-un nou click pe link-ul corespunzător!

************************************************************

************************************************************

 

Nişte vizite la Bucureşti!

Text postat pe 20 iunie 2013. Răspuns la întrebarea domnului Andrei Grosu, postată pe 2013/06/19 at 9:16 pm.

 

Vizita în România a lui Nikolai Patruşev, secretarul Consiliului de Securitate al Federaţiei Ruse, nu are nicio semnificaţie specială, din perspectiva dinamicii relaţiilor bilaterale româno-ruse. Este, mai degrabă, o formulă de tatonare proiectată de ruşi, ca urmare a presiunii americane asupra României, pentru relaţii mai constructive cu Rusia! Americanii sunt uşor exasperaţi de prostia românească de a face din relaţia cu Federaţia Rusă un subiect de dezbatere electorală internă perpetuă. Deşi sunt foarte mulţumiţi de cum percutează Băsescu, în relaţia de securitate cu SUA, americanii nu au încetat să pună precaut presiune pe România, pentru o atenuare a retoricii antiruseşti! Aceasta este cheia de interpretare a vizitei lui Patruşev la Bucureşti.

De reţinut că, atâta vreme cât Băsescu va fi preşedintele României, relaţia României cu Moscova va fi proastă. Băsescu va pleca din funcţie curând, dar “coabitarea” lui cu PSD şi Ponta va continua şi după plecarea sa din funcţia de preşedinte! Pentru ruşi, Băsescu-Ponta-Antonescu nu sunt „valabili” pentru o relaţie serioasă. Ponta-Antonescu sunt, însă, „valabili”, protocolar şi formal, pentru o detensionare a raporturilor bilaterale! Nimic mai mult! Vizita oficialului CIA nu are nici măcar dimensiunea vizitei lui Patruşev! Este rutină politică! Reţineţi că marile aranjamente secrete, din interiorul serviciilor speciale, nu se fac prin prezenţa principalelor figuri din servicii în capitala ţării cu care se perfectează aranjamentul. Acele aranjamente se fac pe căi speciale, discret, fără prea multă lumină a reflectoarelor, adică în absenţa celor care atrag lumina reflectoarelor! N-aş da prea multe detalii.

Atât americanii, cât şi ruşii sunt la curent cu impotenţa şi prostia liderilor de la Bucureşti şi colaborează pentru a depăşi obstacolele ridicate, în relaţia americano-rusă, de nivelul precar al inteligenţei profesionale de la noi! Să vă dau un exemplu simplu! Băsescu zice că a vorbit cu Patruşev şi i-a explicat că “scutul” de la Deveselu nu e îndreptat împotriva Rusiei. Iată cum a explicat Băsescu (a mia oară): “De asemenea, sistemul antirachetă a fost unul dintre subiectele discutate, eu menţionând încă o dată că sistemul antirachetă din România nu este îndreptat împotriva Federaţiei Ruse. România nu ar accepta niciodată pe teritoriul ei armamente ofensive ale altor state. Sistemul care se instalează în România este un sistem defensiv. Şi ce mi se pare dificil de înţeles, se cer garanţii nu nouă, ci Statelor Unite, ori garanţia este chiar tratatul care este public şi în care se precizează foarte clar că sistemul antirachetă din România este un sistem defensiv.” (vezi http://www.presidency.ro/?_RID=det&tb=date&id=14377&_PRID=lazi).

Hai să luăm tratatul ABM (Anti-Ballistic Missile Treaty) din 1972, dintre URSS şi SUA! Şi să explicăm fără emfază şi slove tehniciste câteva lucruri! Ei bine, acesta era un tratat pentru reducerea sistemelor de apărare antirachetă! De ce să fie reduse? Simplu! Dacă tu, America, faci un scut antirachetă foarte performant, iar URSS nu poate produce ceva similar (e prea scump şi nu merită) sau invers, atunci, ţara care are arme strategice şi tactice, dar nu şi sisteme de apărare antirachetă la nivelul adversarului, va pune pe poziţii mai multe arme strategice sau/şi tactice ca să poată străpunge “scutul” potenţialului inamic. Aceste arme, mai multe, ar fi capabile să lovească pe cel astfel apărat de sisteme de protecţie antirachetă! De aceea SUA şi URSS, în 1972, au hotărât să încheie un tratat prin care să limiteze sistemele de apărare antirachetă, tocmai pentru a evita o escaladă a cursei înarmărilor nucleare!

Încă o dată! Simplu! Ce înseamnă să ai sistem antirachetă? Mai multe arme strategice/tactice gata să te lovească din tabăra adversarului! Cu excepţia cazului când adversarul vrea să arunce banii pe sisteme de apărare antirachetă similare! De regulă, nu vrea, fiindcă sunt mai scumpe decât armele strategice. Scutul e mai scump ca suliţa!

George W. Bush a scos America din ABM (el dorea un scut mai cuprinzător decât îşi propune Obama, cu acoperire inclusiv pe teritoriul american), fiindcă a zis aşa (dialog imaginar): “OK, nu ne e frică de ruşi, fiindcă suntem prieteni cu ruşii şi ne-am obligat să reducem sistemele antirachetă faţă de ei, dar, acum, au apărut jucători noi în sistem! Coreenii, iranienii şi cine ştie cine! Or, ăştia nu au obligaţii faţă de noi, ca ruşii. Ne pot lovi oriunde, în Europa (iranienii), unde avem instalaţii militare sau trupe! Aşadar, nu putem, de dragul ruşilor, să ne expunem unor lovituri iraniene! Pa, ruşilor, ieşim din ABM şi construim sisteme de apărare antirachetă (pe care ni le interzicea ABM), ca să ne apărăm de iranieni, nu de ruşi! Capisci, Mister Putin?”

La care Putin a răspuns aşa (dialog imaginar): “OK! Dar, radarele astea din Cehia (iniţial, acolo trebuiau să fie, pe varianta Bush), România (varianta Obama) sau mai degrabă din Turcia (acum), pe care le faceţi voi, să vă apăraţi de iranieni, văd şi pe teritoriul rusesc?” Bush a zis (dialog imaginar): “La dracu, normal că, tehnic, văd, dar nu ne interesează ce văd în Rusia, că nu de ruşi ne temem noi!” Putin (dialog imaginar): “Aha, deci văd! Atunci, luaţi de-aici contra-măsuri, băieţi, adică, oarece arme nucleare tactice în plus (poate şi strategice), pe care să scrie <<USA>>, ca să contracarăm scutul vostru de doi lei, de la Deveselu şi de pe unde mai faceţi unul!”

Aşadar, ditamai comandantul suprem al forţelor armate române (cică), preşedintele Băsescu, nu ştie că nu există sisteme de apărare antirachetă defensive! Că numai un analfabet, în materie, pune semnul egalităţii între „apărare antirachetă” şi „sistem defensiv”! Orice scut antirachetă este o armă ofensivă, de vreme ce periclitează sistemul de securitate al potenţialului adversar. Fără a mai pune la socoteală că orice interceptor ghidat de radar sau satelit, pentru a opri o rachetă, se poate transforma, instantaneu, într-o armă de lovire a inamicului şi nu de oprire a altei arme!

Practic, un sistem de apărare antirachetă este mai ofensiv decât numărul armelor strategice sau tactice menite a-l contracara! Prin urmare, Băsescu zice ruşilor: “România nu ar accepta niciodată pe teritoriul ei armamente ofensive ale altor state. Sistemul care se instalează în România este un sistem defensiv.”! Evident, şi ruşii şi americanii se tăvălesc pe jos de râs, de atâta prostie! Sigur, s-ar putea, într-un context anume, să auziţi şi vreun american confirmând treaba cu „sistemul defensiv”! Fiţi atent la contextul politic sau tehnic! Poate vrea să încheie vreun tratat cu România, pentru un sistem de apărare antirachetă, pe teritoriul românesc (poate la Deveselu?), pentru a apăra trupele americane de aici, nu România, şi atunci le dă românilor formula cu “defensivul”, că la români merge!

Oare, Băsescu crede că scutul folosit de legionarii romani, care au cucerit Dacia, era o armă defensivă? Aşa o fi zis şi Decebal: „Stai, mă, că sunt nişte romani cu scuturi la Dunăre! Ăştia se apără, n-au treabă cu noi! Hai să bem!” Dar, scutul folosit de soldaţii lui Mahomed Cuceritorul, în lupta soldată cu prăbuşirea Constantinopolului, era tot o armă defensivă? Dar „shields”-urile navei intergalactice Enterprise a lui Jean Luc Picard, tot defensive, defensive?

Oricum, faţă de cum repetă Băsescu, de fiecare dată, imbecilitatea asta, nu veţi găsi nimic similar la Washington, la înalt nivel militar sau al Administraţiei! Spre deosebire de Băsescu, americanii ştiu exact ce-i aia! Orice tratat ar flutura Băsescu, în care scrie cretinismul ăsta, cum că sistemul antirachetă de la Deveselu este defensiv, nu face decât să arate care este nivelul negociatorului român care acceptă asemenea aberaţii de la americani, într-un text de tratat! Sau, poate, Băsescu vorbeşte de tratatul încheiat între Federaţia Unită a Planetelor şi Imperiul Klingonian! În acel tratat, probabil, cu certitudine (scuzaţi formularea prolixă), un sistem de apărare antirachetă este pur defensiv!

În ceea ce-l priveşte pe Ponta, să-mi permiteţi, domnule Grosu, să nu comentez nimic referitor la ce înţelege el din relaţia cu Rusia sau America. Vai de sufletul lui! Am şi eu limitele mele cu privire la a comenta până unde merge incompetenţa omului! Ruşii ştiu că americanii nu vor folosi niciodată scutul împotriva lor, pentru simplul motiv că Moscova nu va ataca niciodată interesele americane în Europa (în niciun caz cu rachete)! Retorica antirusească a lui Băsescu şi explicaţiile cretinoide pe care le dă Rusiei, cu privire la scutul antirachetă, merită o vilegiatură a lui Patruşev la Bucureşti sau o excursie a lui Brennan în ţara Maicii Domnului! Nu acordaţi importanţă! Chiar şi proştii primesc vizite, din când în când, dacă sunt mulţi (cu câteva milioane mai puţini, din nefericire) şi Dumnezeu le-a dat o ţară relativ mare!

******************************************************************************************

******************************************************************************************

 

“Două State şi o Naţiune”?

Acest text a fost publicat, în forma iniţială, în “Historia”, în decembrie 2006. Postat pe acest blog, cu completări, în 13 iunie 2013, în continuarea răspunsului la comentariul lui Alex, din June 10, 2013 at 9:41 am.

 

Politica faţă de Moldova de dincolo de Prut a fost, întotdeauna, o aventură pentru oamenii de stat români. Prost gestionate, cu mari carenţe de adaptare la specificul local, strategiile Bucureştiului pentru Basarabia au fost, mai mereu, un eşec de amploare! Se include, aici, modul în care s-a “manageriat” politic şi economic perioada de după Unirea din 1918. Ambiţia de a proclama politic, după 1990, de la nivelul oficial cel mai înalt, în România, că Moldova de dincolo de Prut este locuită de români care vorbesc limba română, deşi Constituţia Republicii Moldova vorbea de “limba moldovenească” şi de “poporul moldovenesc”, nu a făcut decât să adauge un punct de contencios în relaţiile dintre cele două ţări. Acesta s-a adăugat incapacităţii de a încheia un tratat bilateral de bază, care să recunoască frontierele. Conflictul din Transnistria şi-a extras, constant, ideologia militantă împotriva Chişinăului din sintagma simplistă a “românizării” forţate, pe care ar fi iniţiat-o România împotriva Moldovei. Bineînţeles, România s-a “străduit”, cât a putut, să întărească propaganda Tiraspolului! Sigur, liderii de la Bucureşti aveau impresia că o combăteau!

Visul unificator şi “minoritatea infamă”

Toată lumea ştie care este etnia majorităţii populaţiei din Moldova, la fel de bine cum se ştie că limba vorbită acolo este limba română. Puteai spune asta într-o dezbatere ştiinţifică la Academia Română sau în manualele de şcoală din România, dar era contraproductiv să proiectezi un limbaj politic oficial pe o astfel de temă spinoasă. Preşedintele Băsescu a preluat integral mesajul politic al predecesorilor săi, care contestau simbolurile constituţionale ale “moldovenismului” din ţara vecină. Oricine care, la Bucureşti, nu proclama victorios românismul vecinilor noştri de peste Prut, risca să fie privit ca agent al Moscovei! Oricine care vorbea, la Bucureşti, despre limba moldovenească, risca să fie considerat un trădător sadea!

Prima consecinţă a acestei politici stupide, de un populism extrem de ieftin, a fost radicalizarea mesajului liderilor Partidului Comuniştilor de la Chişinău, care chiar au deţinut puterea pe un tichet popular majoritar anti-românesc şi anti-unionist! Şi asta, în ciuda dorinţei a zeci de mii de moldoveni de a obţine cetăţenia română, pentru a beneficia de avantajele integrării în UE. Sau, pur şi simplu, de cele ale dezvoltării sporite a României, cu mai multe oportunităţi pentru o viaţă relativ decentă, comparativ cu cea din Moldova.

În alocuţiunea preşedintelui Republicii Moldova, la vremea aceea, Vladimir Voronin, rostită în cadrul şedinţei festive consacrate jubileului de 10 ani al Comunităţii Bulgare, de la Taraclia, 28 ianuarie 2005, şeful statului moldovean preciza, nici mai mult nici mai puţin: “Dar este important că, împreună, am reuşit să depăşim toate aceste experimente canibalice ale acelei minorităţi infame, care încearcă să vorbească în numele întregului popor moldovenesc”. Trimiterea era la “minoritatea” românească din Moldova!

Acelaşi Voronin declara pentru Europa Liberă, în 10 februarie 2005, că Moldova a fost “eliberată” în 1940 “de sub ocupaţia României”! Ceea ce nu-l împiedica pe Preşedintele Băsescu să proclame patetic, la 1 iulie 2006, că “am rămas singura ţară, singurul popor încă separat. Germania şi-a reîntregit naţiunea, România este încă separată în două ţări, dar, repet, unificarea noastră se va face în interiorul Uniunii Europene şi nu altfel”!

“Limba moldovenească” şi şansa europenităţii!

Oricare ar fi schimbul de replici cu privire la românismul “naţiunii” moldovene, poziţia autorităţilor de la Chişinău a avut câştig de cauză, în plan politic, în cancelariile occidentale. Firesc, acestea sunt obişnuite să se bazeze mai degrabă pe tratate şi reglementări constituţionale, atunci când îşi proiectează politicile internaţionale şi mai puţin pe cercetări istorice şi realităţi lingvistice enunţate la Bucureşti!

Este extrem de interesantă poziţia exprimată de Josette Durrieu, raportor pentru Moldova al Consiliului Europei, care se referea, pe 18 aprilie 2002, într-un interviu pentru Radio România Actualităţi, la poziţia României faţă de Republica Moldova, din perspectiva realităţilor etnice şi lingvistice: “Este vigilentă (România-n.n.) şi faţă de moldovenii care vorbesc limba română şi care a devenit acum limba moldovenească. Este aceeaşi limbă, dar, în Moldova, se numeşte limba moldovenească şi este adevărat că sunteţi foarte sensibili, din punct de vedere cultural, faţă de faptul că acest popor, care reprezintă 61% ca expresie lingvistică, trebuie să poată continua să folosească limba moldovenească şi să perenizeze cultura moldovenească”.

În ceea ce-i priveşte pe americani, poziţia lor a devenit încă şi mai tranşantă. Pe site-ul Departamentului de Stat, la 2 februarie 2006, relatarea oficială a intervenţiei adjunctului reprezentantului SUA la Consiliul Permanent al OSCE de la Viena, Kyle Scott, conţinea următoarele: “Majoritatea etnică slavă din Transnistria vorbeşte rusa sau ucraineana, în timp ce majoritatea celor de pe malul vestic al râului Nistru vorbeşte moldoveana, o limbă foarte apropiată de română. Partea occidentală a râului Nistru a fost parte a României până puţin după cel de-al doilea război mondial”.

Atât europenii, cât şi americanii respectau formulările din textul constituţional moldovenesc, deşi ştiau că “limba moldovenească” este, de fapt, limba română! Dacă luăm formularea din interviul lui Josette Durrieu (“este aceeaşi limbă, dar în Moldova se numeşte limba moldovenească”), este uluitor ce bine seamănă cu evaluările istoricului ţarist L.S. Berg, care remarca, în 1918, în lucrarea sa Bessarabiia. Strana. Liudi. Hozeaistvo (Basarabia. Ţara. Oamenii. Economia), Petrograd, Izd-vo “Ogni”: “Moldovenii sunt românii care populează Moldova, Basarabia şi părţi din guberniile Podolsk şi Herson învecinate cu ea (…) ei îşi spun moldovean (la plural, moldoveni), iar României îi spun Moldova (…) Limba moldovenilor, ca aceea a românilor, în general, este o limbă de origine latină, slavizată”.

Rusia ţaristă şi Consiliul Europei!

Până şi mult hulitul, în România, Voronin, fostul lider comunist al Moldovei, recunoştea, într-un discurs din 26 decembrie 2003, rostit în şedinţa Parlamentului de la Chişinău, în calitatea sa de preşedinte: “Intelectualitatea noastră super-instruită poate să-şi numească propriul popor chiar şi de trei ori român, însă acest popor este în drept să se numească doar aşa cum consideră el însuşi. Şi să-l numeşti cu de-a sila altfel, bazându-te pe nişte construcţii artificiale, născute în piaţă sau prin cabinete, nu este altceva decât totalitarism şi stalinism. De asemenea, nu trebuie să încercăm să-i numim, în mod silnic, moldoveni, pe cei care se consideră români. În acest context, vreau să spun, încă o dată, ceea ce am afirmat în repetate rânduri. Nu există şi nici nu pot exista deosebiri între limbile moldovenească şi română. Aici, nu sunt necesare dovezile lingviştilor. Este un fapt evident. Însă, e evident şi faptul că noi, moldovenii, oamenii pentru care limba moldovenească este limba maternă, ne numim astfel limba deja de şase secole, în timp ce, în statul vecin, ea a început să fie numită limbă română doar nu demult. Oricum, aceasta este opţiunea popoarelor. Şi dacă majoritatea moldovenilor, mai devreme sau mai târziu, se vor considera români, iar românii vor decide din nou să-şi numească limba cumva altfel, nici o putere nu este în drept să-i împiedice să facă aceasta”.

S-a întrebat cumva vreun “geniu” politic de la Bucureşti, cum de se pot potrivi, atât de bine, evaluările unui istoric ţarist, ale unui raportor pentru Moldova al Consiliului Europei, ale liderului comunist de la Chişinău şi ale Departamentului de Stat de la Washington, în materie de limbă şi etnie ale locuitorilor Republicii Moldova?

Cred că NU! Istoricul ţarist P.P.Svinin, remarca şi el, în Opisanie Bessarabskoi oblasti, din anul 1817, aşa cum este citat în celebra lucrare a lui Ştefan Ciobanu cu privire la Basarabia, publicată în 1941: “Locuitorii autohtoni ai acestei regiuni sunt moldoveni sau români (valahi), care, aşa cum am susţinut cu tărie, sunt descendenţii colonilor romani”.

Unirea cu România în limba rusă!

Toată lumea cunoştea şi cunoaşte, în istorie, identitatea de limbă şi etnie a moldovenilor şi românilor. Problema este că, la Bucureşti, nu se înţelege că există un specific moldovenesc dincolo de Prut, acolo unde multiculturalismul şi convieţuirea îndelungată cu limba rusă au creat un fenotip social complex şi diferit de profilul psiho-social al românului tradiţional, de la sud de Carpaţi. Epocile de deznaţionalizare şi asuprire naţională, sub stăpânire ţaristă şi sovietică, nu au ajutat la apropierea dintre cele două componente ale aceleiaşi naţiuni, dar, surprinzător, nu au alterat fundamental “ambientul” cultural al devenirii în timp a Moldovei.

Moldovenii au păstrat limba şi conştiinţa apartenenţei la identitatea lor naţională până în zilele noastre. Au enorm de mult de reproşat administraţiilor de la Bucureşti, începând cu fatidicul an al raptului de la 1940, dar şi pentru perioada apartenenţei la România, între 1918 şi 1940, când Regatul român nu a fost capabil să le construiască măcar o universitate la Chişinău! Le-au construit-o sovieticii, după ce au reanexat Basarabia la Uniunea Sovietică!

În general, la Bucureşti, se consideră că vorbitul limbii ruse în Moldova este o dovadă a deznaţionalizării, care, prin excelenţă, denotă o atitudine ostilă la adresa României şi românismului. Foarte uşor, se poate considera că un moldovean capabil să se exprime numai în limba rusă este inevitabil o cauză pierdută pentru România şi românism, dacă nu cumva un potenţial inamic! Ce-aţi zice, dacă v-aş spune că procesul verbal al şedinţei Sfatului Ţării, care a decis Unirea Basarabiei cu România, la 27 martie 1918, a fost redactat iniţial în limba rusă? De ce? Simplu! Pentru că acei moldoveni, care voiau Unirea cu fraţii lor din România, vorbeau mai bine limba rusă! Le era mai simplu să se exprime în rusă! I-a împiedicat asta să se alăture României? Sunt unii moldoveni mai puţin români, doar pentru că vorbesc mai bine rusa decât româna? Sigur, s-ar putea răspunde DA! M-aş feri, însă, să dau un astfel de răspuns!

În şedinţa Sfatului Ţării, menţionată mai sus, deputatul Buzdugan, adept al Unirii cu România, a declarat: “În numele Blocului Moldovenesc, care întotdeauna a fost straja poporului moldovenesc, apărând cu râvnă drepturile lui de orice tentative venite de oriunde, în numele Blocului Moldovenesc, care, de astăzi înainte va fi Blocul Românesc, care va apăra drepturile întregului neam românesc, am marea cinste ca, în această şedinţă istorică a Sfatului Ţării, să dau citire următoarei declaraţii” (după care a citit declaraţia de susţinere a Unirii). L-a împiedicat pe Buzdugan faptul că se simţea parte a “poporului moldovenesc” să dorească şi să înfăptuiască Unirea cu România şi cu poporul român? Categoric, NU!

Iată ce consemnează procesul verbal al istoricei şedinţe din 27 martie 1918: “După propunerea Preşedintelui, Secretarul Sfatului Ţării, deputatul Buzdugan dă citire declaraţiei primite de către Sfatul Ţării, în limba moldovenească, care este ascultată în picioare de toată asistenţa”. După cum vedeţi, în textul procesului verbal este consemnată sintagma “limbă moldovenească”. I-a oprit această sintagmă pe cei adunaţi în Sfatul Ţării să gândească româneşte? I-a oprit să facă Unirea şi să vorbească româneşte, deşi acelei limbi ei îi ziceau “moldovenească”? Evident, NU!

Ce îi face pe liderii politici de la Bucureşti, din toate timpurile, să nu înţeleagă câteva truisme atât de simple cu privire la Moldova, încât le-au înţeles liderii Europei occidentale şi Americii, înaintea lor? Şi anume că politica de apropiere de Chişinău trebuie să includă obligatoriu conştiinţa faptului că identitatea naţională nu se stabileşte, prin decret, la Bucureşti! Că ea nu se construieşte în pofida voinţei, afinităţilor, formulelor de auto-identificare naţională şi idiosincrasiilor majorităţii poporului de dincolo de Prut! Că nu poţi pune în paranteza istoriei câteva secole de convieţuire mai mult sau mai puţin fericită cu arealul de cultură rusă!

Ce nu voia bietul Voronin!

La 18 decembrie 2002, Vladimir Voronin, pe atunci preşedintele Moldovei, a rostit un discurs la Center for Strategic and International Studies din Washington DC. S-a referit şi la relaţiile Moldovei cu România: “Noi nu dorim un singur lucru. Categoric, respingem formula a două state româneşti şi nu vom accepta această formulă a două state româneşti. Am explicat acest lucru autorităţilor din România. Aceasta este singura condiţie, singura problemă care există între cele două ţări ale noastre. A ne impune formula a două state româneşti este inacceptabil”. Au trecut anii. La conducerea Moldovei au venit partidele zise democratice şi s-au schimbat alianţele şi coaliţiile la guvernare! A venit vreun lider moldovean, din cei neatinşi de comunism, cu vreo formulă de recunoaştere politică a celor două state româneşti? Nu am auzit!

Ce este atât de greu să înţelegem că exista şi există o uriaşă problemă la Chişinău, ameninţat cu dezmembrarea naţională de puternice mişcări independentiste, la Tiraspol, dar şi în alte centre ale Republicii? Mişcări care îşi trag seva din acest tip de declaraţii politice lansate la Bucureşti! Declaraţii folosite de separatişti pentru a agita spectrul românizării în zone precum Transnistria! Oricât de aberante ni s-ar părea nouă asemenea mistificări, ele au fost şi sunt folosite cu succes de liderii separatişti de la Tiraspol pentru a justifica menţinerea secesiunii de Chişinău, în faţa unei populaţii rusofone, care se teme de limba română sau de românism!

Ce au înţeles liderii politici de la Bucureşti din aceste solicitări ale autorităţilor de la Chişinău, atât de bine înţelese de americani şi europeni? Rezulta fără putinţă de tăgadă din declaraţiile făcute de ministrul de externe român, la acea vreme, Mihai-Răzvan Ungureanu, pentru Deutsche Welle, la 26 februarie 2005, la Berlin. La întrebările reporterului cu privire la Moldova (“Care este relaţia directă între Bucureşti şi Chişinău? Pentru că şi Preşedintele Băsescu vorbeşte deschis despre un popor şi două state”.), ministrul a răspuns: “Vorbim deschis despre două state şi o naţiune, mai bine zis, pentru că avem – nici nu cred că trebuie să mai intru aici în detalii – avem o istorie comună şi sperăm ca tocmai pe acest temei să putem construi un viitor european comun. Mesajul pe care noi îl adresăm Chişinăului este mesajul pe care şi Bruxelles-ul, iată, îl oferă Moldovei, ca valoare efectivă a interesului pentru orientarea de politică externă fundamentală a acestei ţări. Planul de acţiune abia adoptat are un conţinut politic foarte consistent. Noi credem că dovada proprie, adecvată, a interesului european este dată de felul în care Republica Moldova se va adapta cerinţelor politicii europene de vecinătate.”

Aşadar, vorbeam “despre două state şi o naţiune”! Nu în manualele de şcoală, nu în dezbaterile academice, ci în declaraţiile politice! Exact ceea ce Voronin ne rugase să nu mai facem! Exact ceea ce Europa se fereşte să facă! Exact ceea ce America nu are interesul să facă! Exact ceea ce separatiştii de la Tiraspol doresc din tot sufletul să facem, ca să poată să-şi tragă de aici seva propagandei anti-româneşti şi anti-Chişinău! E bine, e rău? Vă las pe dumneavoastră să răspundeţi la această întrebare!

Până una, alta, Victor Ponta a fost pe 10 iunie 2013 la Berlin şi s-a întâlnit cu Angela Merkel! A vorbit în punctul de presă, alături de cancelarul german, despre Moldova şi cum e important să facem diverse lucruri pentru Moldova, noi, Germania şi România! A spus-o şi într-un interviu la Deutsche Welle, de parcă ar fi fost premierul Moldovei, nu al României! Şi, totuşi, nu a vorbit de două “state româneşti”! Eu nu l-am auzit! Credeţi că Ponta a înţeles ceva? Aşa, în coabitare cu Băsescu, cel care vorbea patriotic şi cursiv despre două state româneşti? Sau avem de-a face cu „trădare naţională”? Dar, dacă am învăţat ceva, cum rămâne cu anii în care am gafat complet? Credeţi că Băsescu a învăţat şi el ceva? Fiţi vigilenţi, români! Eu cred că nimeni nu a învăţat nimic! Vorbim la alegeri!

 

***********************************************************************************************

***********************************************************************************************

 

Basarabia for ever

Acest text a fost publicat, în forma iniţială, în “Historia”, în aprilie 2006. Postat pe acest blog, cu completări, în 12 iunie 2013, în continuarea răspunsului la comentariul lui Alex, din June 10, 2013 at 9:41 am.

 

Pe 27 martie 1918, Basarabia se unea cu România. Era prima oară când teritoriul dintre Prut, Nistru, Dunăre şi Marea Neagră, răpit de Rusia principatului istoric al Moldovei, în 1812, se unea, în întregime, cu regatul modern al României (după episodul apartenenţei celor trei judeţe basarabene sudice, Cahul, Ismail, Bolgrad, la Moldova, apoi România, în perioada 1856-1878). După 1990, dezbaterile din România, cu privire la Basarabia şi drepturile româneşti asupra ei, au renăscut în atmosfera frenetică a politicilor populiste de la Bucureşti! Teritoriile răpite de sovietici, din nou, în 1940, şi incluse, astăzi, în frontierele statelor moldovean şi ucrainean, rezultate prin succesiune, în urma destrămării Uniunii Sovietice, au devenit subiectul unor elaborări complexe şi perfect amatoristice ale partidelor politice româneşti. Cu ambiţia de a capacita electoratul român printr-o politică factice, de apel la îndreptarea nedreptăţilor istorice (între care răpirea Basarabiei joacă un rol central), oamenii politici din România au făcut erori incredibile în proiecţia intereselor de securitate ale României! Aceste erori au alimentat separatismul transnistrean şi au pus în dificultate autorităţile din Republica Moldova în raport cu numeroasele etnii care populează statul de dincolo de Prut.

Un parlament pentru neliniştea României…

Sunt unii care ştiu că erorile clasei politice de la Bucureşti, în abordarea problematicii Basarabiei de astăzi, sunt direct răspunzătoare de deteriorarea raporturilor România-Moldova, cu consecinţe grave în susţinerea intereselor româneşti la Chişinău. Sunt însă puţini aceia care ştiu că greşelile Bucureştiului, în problema teritoriilor din Basarabia şi Bucovina istorice, aflate astăzi în componenţa Ucrainei, sunt răspunzătoare pentru dinamitarea relaţiei cu Kievul. O relaţie care nu poate fi resuscitată într-un viitor previzibil!

În contextul destrămării URSS, referendumul din 1 decembrie 1991 a propulsat Ucraina spre independenţă, într-un climat politic extrem de complicat, cu o puternică tendinţă separatistă, susţinută de Rusia în Crimeea. În plus, dispunerea unor instalaţii nucleare strategice, controlate de Moscova, pe teritoriul ucrainean, transforma noua republică independentă într-o potenţială superputere nucleară, spre îngrijorarea Washingtonului. SUA încercau din răsputeri să convingă Kievul să renunţe la eventuale pretenţii asupra armamentului nuclear sovietic, rămas pe teritoriul său.

Ucraina se afla între pretenţiile teritoriale ale Rusiei şi presiunile americane cu privire la abandonarea arsenalului nuclear. Firesc, s-a îndreptat spre acei vecini cu care putea împărtăşi scopuri politice comune şi alături de care putea construi o poziţie unitară împotriva revendicărilor teritoriale ruseşti. S-a îndreptat spre România, de la care a aşteptat sprijin în consolidarea independenţei proaspăt câştigate, în pofida presiunilor Rusiei. Ce a obţinut?

Pe 28 noiembrie 1991, Parlamentul României a emis cea mai riscantă şi lipsită de profesionalism declaraţie din istoria modernă a ţării dinamitând, pe o perioadă nedeterminată, relaţia cu marele vecin de la Est. Practic, legislativul român a cerut comunităţii internaţionale să nu recunoască independenţa Ucrainei, dacă Ucraina nu recunoaşte pretenţiile teritoriale ale României asupra teritoriului său! Iată pasajele relevante din Declaraţie:

“Având în vedere că acest referendum (referendumul pentru independenţa Ucrainei-nota mea) ar urma să se desfăşoare şi pe teritoriile româneşti – Bucovina de Nord, Ţinutul Herţa, Ţinutul Hotin, precum şi judeţele din sudul Basarabiei -, Parlamentul României declară solemn că aceste teritorii au fost rupte din trupul ţării, iar Pactul Ribbentrop-Molotov a fost declarat nul şi neavenit, ab initio, de URSS la 24 decembrie 1989 şi de Parlamentul României la 24 iunie 1991. Desigur, este dreptul Ucrainei să organizeze un referendum pentru independenţa sa, dar acest referendum nu poate avea valabilitate în privinţa teritoriilor româneşti anexate abuziv de fosta URSS, teritorii care nu au aparţinut niciodată Ucrainei şi sunt de drept ale României (…) Parlamentul României declară solemn că referendumul organizat de autorităţile de la Kiev, în teritoriile româneşti încorporate cu forţa în cadrul fostei URSS – respectiv în Bucovina de Nord, Ţinutul Herţa, Ţinutul Hotin, precum şi în judeţele din sudul Basarabiei – este nul şi neavenit, precum şi consecinţele acestuia. Parlamentul României cere parlamentelor şi guvernelor tuturor statelor care vor recunoaşte independenţa Ucrainei să declare expres că această recunoştinţă nu se extinde asupra teritoriilor româneşti menţionate”.

Până unde, înapoi, în istorie?

Amatorismul în relaţiile internaţionale a produs, întotdeauna, mai devreme sau mai târziu, rezultate! Istoria este plină de ele, mergând de la distrugerea relaţiilor de prietenie între ţări, cum este cazul, astăzi, între România şi Ucraina şi ajungând până la dispariţia unor ţări de pe hartă. Este interesant de făcut cuvenita introspecţie în istorie, fie ea şi extrem de sumară, cu privire la cazul drepturilor invocate de România asupra teritoriilor basarabene! Teritorii menţionate, în parte, după cum se poate observa şi în Declaraţia Parlamentului României din 1991. A se observa că Declaraţia cu pricina foloseşte sintagma “teritorii româneşti” pentru pământuri aflate, astăzi, în componenţa altor state! Trebuie spus, de la bun început, că orice politică internaţională nu mai poate, în prezent, să plece de la truisme istorice, fără susţinerea argumentată în dreptul internaţional sau în combinaţia dintre forţă diplomatică, putere militară şi lege internaţională. Dacă în materie de forţă diplomatică şi putere militară, potenţialul României este modest, măcar raportarea avizată şi expertă la dreptul internaţional era necesară!

Trebuie spus că sintagma “teritoriu românesc”, astăzi,  nu are nicio valoare în afara fruntariilor recunoscute pe plan internaţional! Practic, majoritatea ţărilor europene au incluse, în teritoriul naţional, teritorii care au fost, chiar şi într-o istorie prea recentă, parte integrantă a altor ţări! Până unde poţi merge înapoi, în istorie, pentru a declara că un teritoriu este românesc sau german sau polonez sau slovac sau finlandez, dacă se află în afara frontierelor recunoscute internaţional ale României, Germaniei, Poloniei, Slovaciei şi Finlandei, fără a dinamita întreaga arhitectură de securitate a continentului? Mai ales, dacă frontierele actuale sunt înscrise în reglementările unui Tratat de Pace (1947) semnat de toate puterile importante ale lumii de azi? Şi cu ce argumente de drept internaţional poţi susţine eventuale revendicări, în condiţiile în care “dreptul istoric” are exact valoarea pe care ar avea-o revendicarea de către România a teritoriilor stăpânite, cândva, de Burebista?

Sunt unii, în zilele noastre, care, pentru a justifica eventuale pretenţii teritoriale ale României asupra Basarabiei, invocă exemplul insulelor Kurile, răpite de sovietici Japoniei şi revendicate, astăzi, de statul japonez! Bineînţeles, fără succes! Sărmani ignoranţi! Japonia poate revendica ce vrea, fiindcă nu a semnat niciun tratat cu sovieticii, prin care să cedeze vreodată Kurilele (juridic vorbind, fără tratat de pace între cele două ţări, după cel de-a doilea război mondial, Japonia şi Rusia sunt, încă, în stare de război, la fel ca şi cele două state coreene, după războiul din 1950-1953).

În schimb, România a semnat Tratatul de Pace de la Paris, din 1947, prin care recunoaşte frontiera estică pe Prut, tratat semnat nu numai de Uniunea Sovietică, cea care a ocupat, prin forţă, teritoriul basarabean dintre Prut şi Nistru, în 1940 (l-a pierdut în 1941 şi l-a recucerit, din nou, la sfârşitul războiului mondial), dar şi de SUA şi majoritatea ţărilor aflate, astăzi, în UE şi NATO! Aici este de făcut o precizare cu privire la o aberaţie întâlnită şi în Declaraţia Parlamentului român, citată mai sus, dar şi în alte lucrări de “specialitate”. Şi anume că Basarabia nu ar mai fi, astăzi, în fruntariile României, ca urmare a “Pactul Ribbentrop-Molotov”!

Eternul Pact Ribbentrop-Molotov

Pactul Ribbentrop-Molotov este Pactul Germano-Sovietic de neagresiune, din august 1939, care avea, într-adevăr, un Protocolul Adiţional Secret, cu următorul conţinut, în articolul III:Privitor la Sud-estul Europei, atenţia este atrasă de către partea Sovietică referitor la interesul acesteia în Basarabia. Partea Germană declară dezinteresul politic total în această regiune”. Ei bine, plecând de la acest text, foarte mulţi aşa-zişi specialişti au conchis că Basarabia nu se mai află, astăzi, în componenţa României, ca urmare a Pactului germano-sovietic sau Pactului Ribbentrop-Molotov, cum i se mai spune! Fiindcă acesta conţinea celebrul, deja, Protocol Adiţional Secret! De unde şi ideea că trebuie înlăturate consecinţele Pactului Ribbentrop-Molotov pentru România, ceea ce ar echivala cu întoarcerea în fruntariile ţării a teritoriului cu pricina! Nimic mai fals!

Sigur, o formulare cu privire la condamnarea consecinţelor Pactului respectiv îşi găseşte raţiunea în declaraţiile noilor autorităţi ale Rusiei post-comuniste! Îşi găseşte raţiunea în declaraţiile de independenţă ale statelor baltice sau statului moldovean, după prăbuşirea comunismului în Europa! Dar, are vreun temei o astfel de formulare pentru a sugera că Basarabia trebuie să revină la România sau că Basarabia s-ar afla în afara graniţelor româneşti, astăzi, ca urmare a Pactului Ribbentrop-Molotov? Să mai lămurim, o dată, acest aspect!

Ultimatumul sovietic din 26 iunie 1940, prin care Moscova cerea României abandonarea Basarabiei şi nordului Bucovinei, sub ameninţarea folosirii forţei, ultimatum care a produs retragerea românească din aceste teritorii, se baza, într-adevăr, pe înţelegerea cu Germania! Dar Pactul Ribbentrop-Molotov a fost anulat prin atacul german asupra URSS, din 22 iunie 1941! Valabilitatea lui juridică a încetat în momentul declanşării operaţiunilor militare între cele două state! Germania a încălcat, astfel, acordul de neagresiune! România a participat la acest atac şi a reintegrat prin luptă, în statul român, teritoriile răpite de sovietici! Pierderea Basarabiei se va produce din nou, dar nu în baza Pactului Ribbentrop-Molotov, mort încă din 22 iunie 1941, ci ca urmare a derulării operaţiunilor militare pe frontul de Răsărit, în anul 1944, când armata roşie atinge aliniamente avansate spre inima României ocupând, din nou, teritoriul Basarabiei istorice!

Faptic şi juridic, Basarabia a reintrat în componenţa URSS, după războiul mondial, nu în baza unui acord germano-sovietic de neagresiune cu clauze secrete despre Basarabia, desfiinţat prin agresiunea germană din 1941, ci în baza Tratatului de Pace din 1947! Includerea Basarabiei în URSS era, astfel, acceptată de toţi aliaţii României de la sfârşitul războiului mondial, printre care SUA, Franţa şi Marea Britanie! Această includere se făcea nu în baza unei înţelegeri secrete cu Germania, ci în pofida Germaniei, stat învins în război, care nici măcar nu a semnat Tratatul de Pace din 1947!

Sigur, unii susţin că Tratatul din 1947 ar fi invalid pentru români, în ceea ce priveşte frontiera din Est, prin invocarea, în textul Tratatului, a unui “acord” cu sovieticii din 1940, pentru cedarea Basarabiei, care n-ar fi existat! Susţinere copilărească asupra căreia nu insist! Tratatul din 1947 nu ar putea fi contestat decât în întregime de către România (adică, punerea sub semnul întrebării atât a frontierei în Est, cât şi în Vest) şi nu ar putea fi modificat decât prin acordul tuturor semnatarilor, ceea ce ar fi o nebunie periculoasă tot pentru România! Şi mai periculoasă ar fi denunţarea lui de către România!

Alţii invocă exemplul unificării celor două Germanii, pentru a-l aplica în cazul România-Basarabia, fără să înţeleagă faptul că o astfel de unificare s-a făcut numai în baza acordului “doi plus patru”, din 12 septembrie 1990, prin care puterile garante, URSS, SUA, Marea Britanie şi Franţa (cu trupe pe teritoriile germane), au încuviinţat reîntregirea, sub un număr de condiţii care defineau statutul Germaniei reîntregite (adică a existat o acceptare din partea marilor puteri)! În plus, cele două Germanii nu semnaseră niciodată un tratat de pace după războiul mondial (aşadar, acesta nu trebuia modificat), unificarea s-a făcut cu acordul ambelor părţi şi în mod paşnic, în baza decalogului de la Helsinki, iar în constituţia Germaniei de Vest erau prevederi care trimiteau la această posibilitate. Nici una din condiţiile favorabile unificării germane, enunţate mai sus, nu poate fi identificată în situaţia raporturilor româno-moldovene sau româno-române, de astăzi!

Cum s-a făcut România Mare?

Dar, oricare ar fi situaţia cu pricina, orice obiectiv politic, oricât de fantasmagoric ar părea, poate fi atins cu muncă politică asiduă, perseverenţă, maximă inteligenţă şi profesionalism şi, adesea, cu sacrificiu pe câmpul de luptă (calea armelor este exclusă, astăzi, pentru România). Aşa s-a făcut România Mare, care a dispus de o clasă politică de mare anvergură! Deşi lipsită şi atunci, după războiul mondial încheiat în 1918, de o forţă militară impresionantă, România a dispus, din plin, de o diplomaţie la vârful celei europene şi de o “mânuire” excepţională a dreptului internaţional. S-au adăugat miile de români căzuţi pe câmpul de onoare al întregirii naţionale.

Practic, România Mare s-a făcut prin jertfa ostaşului român pe câmpul de luptă, alături de aliaţii tradiţionali ai României, în primul rând Franţa şi prin mintea strălucită a acelor lideri politici care au construit, alături de parteneri, tratatul de alianţă cu Antanta. Aceia care vorbesc, astăzi, despre rolul esenţial al Adunării de la Alba Iulia, din 1 Decembrie 1918 (sau de decizia Sfatului Ţării, în Basarabia, din 27 martie 1918), în întregirea României, ar trebui să se întrebe de ce aceeaşi formulă plebiscitară sau parlamentară nu s-a permis în cazul germanilor din Austria şi Germania, care au dorit şi ei unificarea acestor teritorii după război!

Argumentul cel mai puternic, în sprijinul acestor afirmaţii, îl aduce, la 11 martie 1925, în plină dezbatere a Adunării Naţionale Constituante, chiar Ion I. C. Brătianu, preşedintele Consiliului de Miniştri şi ministru de interne, arhitectul Marii Uniri de la 1918. Presat de solicitările liderilor maghiari din România, care cereau respectarea punctelor înscrise în rezoluţia Marii Adunări de la Alba Iulia, care ar fi adus autonomie comunităţii maghiare (Adunarea este văzută, astăzi, de Parlamentul României ca fundament al făuririi României moderne, de vreme ce 1 Decembrie a fost declarată Ziua Naţională a ţării), marele om de stat preciza cu claritate:

“D-lor, trebuie să limpezim, odată pentru totdeauna, ca să nu mai fie eroare: Statul român, integritatea naţională a românilor nu este rezultatul Albei Iulia, Alba Iulia e o manifestare de neîndoielnică însemnătate, în această operă de integritate, dar temeiul, realitatea care a creat această integritate este tratatul de alianţă pecetluit cu sângele a opt sute de mii de ostaşi (…) Temeiul Statului nostru este tratatul şi dorobanţul”!

Tratatul era Tratatul cu Antanta din 1916! Adică, spunea liderul român, România Mare s-a făcut cu mintea strălucită a diplomaţilor la ordinul politic corespunzător şi cu sacrificiul pe câmpul de luptă. Ei bine, astăzi, războiul a încetat a mai fi o opţiune pentru a recupera sau alipi teritorii. Cel puţin, în cazul României. Ce ne rămâne? Care diplomaţie strălucită la ordin politic corespunzător?

Ce “secrete” ştia Titulescu despre Basarabia?

Revenind la Basarabia şi la drepturile României asupra ei, este extrem de interesant un document ţinut strict secret, sub regimul comunist din România, din motive lesne de înţeles. Este vorba de o scrisoare nedatată, adresată de Nicolae Titulescu regelui Carol al II-lea, în septembrie 1939, care conţine o analiză a politicii externe româneşti, în perioada interbelică, menită a atrage atenţia suveranului cu privire la vulnerabilităţile României, în noua vâltoare mondială. Deloc surprinzător, acest document, de excepţională însemnătate, a rămas la fel de absent în dezbaterea din România şi după 1990, cu unele excepţii editoriale nesemnificative! Titulescu avertiza, în scrisoarea cu pricina, că “primul nostru titlu (al României-nota mea) asupra autodeterminării Basarabiei este foarte slab”.

El argumenta în sensul că autodeterminarea Basarabiei şi unirea ei cu România  ar fi fost permise de britanici şi francezi doar în condiţiile victoriei sovietelor în Rusia. Titulescu cita scrisoarea lui Averescu (martie 1918), prin care acesta promitea retragerea trupelor române din Basarabia (ceea ce se interpreta a fi o recunoaştere a faptului că România nu avea pretenţii asupra Basarabiei). Mult mai semnificativ, cita scrisoarea lui Clemenceau, care îi scria generalului rus Kolceag, aflat în război cu sovietele, că “partea rusă a Basarabiei” va fi atribuită Rusiei “întotdeauna”. Prăbuşirea Rusei ţariste este cea care a făcut, astfel, posibilă alipirea Basarabiei la România!

Titulescu preciza că Tratatul de la Paris, din 20 octombrie 1920, prin care Franţa, Marea Britanie, Italia şi Japonia recunoşteau apartenenţa Basarabiei la România a putut fi încheiat numai după ce Kolceag a eşuat şi Rusia, dominată de soviete, încheiase pacea de la Brest-Litovsk cu Germania, în februarie 1918, prin care Basarabia nu mai era menţionată în frontierele Rusiei. Altfel, aliaţii occidentali ai României nu ar fi admis, niciodată, trecerea Basarabiei la România. Mai mult, Titulescu descria teribila bătălie diplomatică dusă pentru Tratatul din 1920, care permitea, într-o primă formă, apelul ruşilor la Societatea Naţiunilor, în faţa obiecţiilor britanice legate de apartenenţa Basarabiei la regatul român: “Dar noi nu putem dispune de pământul altuia fără voinţa sa sau, cel puţin, fără a da interesatului dreptul de a aduce, în faţa unui tribunal de justiţie, în cazul de faţă, Consiliul Societăţii Naţiunilor, problema!”

Titulescu istorisea drama bătăliei româneşti pentru Basarabia: “Am insistat, am insistat, în felul românesc, dar în zadar. Dreptul la apel al ruşilor era sacrosanct pentru englezi”. Tot el prezenta artificiile diplomatice, extrem de subtile şi complexe, pe care le-a propus pentru a ocoli pretenţiile britanice şi care au dus, în cele din urmă, la semnarea Tratatului din 1920, fără includerea dreptului de apel al ruşilor. Ei bine, Titulescu atrăgea atenţia că Tratatul, singurul care ne-ar fi adus recunoaşterea internaţională, pentru includerea Basarabiei în România, nu avea acest efect, fiindcă nu a fost ratificat de Japonia, deci nu a putut intra în vigoare: “Dar, chiar lăsând la o parte rătăcirile anumitor oameni politici români, trebuie recunoscut că Tratatul din 1920 nu ne poate da Basarabia”.

Titulescu povestea apoi despre dinamica relaţiilor dintre Rusia sovietică şi regatul român, care nu a dus la recunoaşterea adecvată a drepturilor româneşti în raporturile cu URSS şi comunitatea internaţională, în ceea ce priveşte apartenenţa Basarabiei la statul român. Inclusiv celebrele elaborări ale lui Litvinov, care ar fi recunoscut, faţă de Titulescu, apartenenţa Basarabiei la România, din perspectiva definiţiei agreate pe plan internaţional, cu privire la agresiune şi agresor, în 1933! Acestea nu s-au transformat, niciodată, într-o declaraţie oficială a Rusiei sau într-un acord bilateral, deşi omul politic român aproape că reuşise să obţină unul, în 1936.

Titulescu conchidea că titlurile noastre asupra Basarabiei, în 1939, erau slabe, trimiţând doar la “tratatele de la Berlin, din 1877 (semnat, de fapt, în 1878-nota mea), care ne iau Basarabia meridională şi Tratatul din 1812, care ne ia atunci Basarabia întreagă”. Şi adăuga: “Sire, se poate ca lucrurile să se schimbe în favoarea noastră, dar, pentru moment, ele trebuie văzute aşa cum sunt”.

Scrisoarea lui Titulescu este de o însemnătate excepţională, ca document istoric. Dincolo de viziunea subiectivă asupra unor merite personale, inevitabilă la o personalitate de talia marelui diplomat şi om politic român, ea arată măsura devotamentului dublat de profesionalism, în abordarea realităţii asumate, pentru promovarea interesului naţional românesc. Şi prezintă situaţia concretă a momentului istoric pentru Basarabia, anticipând, parcă, destinul tragic al acestui teritoriu şi al românilor de acolo, în vâltoarea noului război, care începuse deja! Diplomaţia regatului român era în faţa unei noi încercări! La fel şi dorobanţul român! Dar, atunci, soarta potrivnică ne-a aşezat în alianţa de pe partea greşită a istoriei! Alături de Germania nazistă! Basarabia a fost pierdută din nou! Crede cineva că poate fi adusă înapoi de declaraţii de tipul celei făcute de Parlamentul României, în 1991? Sau de diplomaţia mediocră (în cel mai bun caz) a statului român de după 1990? Revenind la scrisoarea lui Titulescu, este extrem de relevant următorul pasaj, bun pentru a încheia orice text despre cum ar trebui procedat la Bucureşti, în cazul Basarabiei:

“Sire, pentru a fi ministru al afacerilor externe al României, trebuie să cunoşti istoria ţării tale şi, mai ales, istoria politică europeană din ultimii ani”!

51 thoughts on “Analytical

    • Domnul Mihai, după ce preşedintele statului român a mers în Moldova şi i-a îndemnat pe moldoveni să ceară unirea cu România, iar şeful guvernului român a anunţat că necesarul de energie al Moldovei va fi acoperit integral de România, ce credeţi că mai poate face diplomaţia română? Presupunând că avem diplomaţie, lucru de care mă îndoiesc foarte serios!

  1. Buna dimineata,
    Daca tot vorbim de miile de evrei aflate sub amenintarea lui Assad, poate trebuie sa-i pomenim si pe cei 700mii palestinieni alungati din casele lor atunci cand s-a format statul evreu.
    Sau asta era cumva justificat de faptul ca si evreii la randul lor au fost alungati de catre arabi prin secolul 7?…

    Dle Stan,
    Am o alta intrebare,
    China, Vietnam, Coreea de Nord au un trecut profund bolsevic.
    Revolutia Culturala a lui Mao…
    Esecul americanilor in a stopa invazia comunistilor in Vietnam…

    Cum se face ca, iata, China si Vietnam au acum economii “aproape” capitaliste; Vietnamul are relatii foarte bune cu SUA, o multime de companii americane, sudcoreene, etc sunt prezente in Vietnam, iar Coreea de Nord a refuzat si refuza sa faca acest pas de deschidere catre lume? Ce a fost diferit in Vietnam fata de Coreea de Nord? Sau totul a depins strict de personalitatea, optiunea si caracterul liderului?
    In ce masura Rusia si China il pot controla pe Jong-un Kim?
    Cat o sa mai dureze debilismul de acolo?

    • Domnul Alex, problema palestiniană este un dosar imens, nerezolvat de zeci de ani! Ca să mă pot raporta la întrebarea pe care aţi pus-o, ar trebui să pornesc de la rezoluţia Adunării Generale ONU 181 din 1947 şi, trecând prin rezoluţiile Consiliului de Securitate 242 din 1967 şi 338 din 1973, să ajung la un noian imens de rezoluţii ONU şi evaluări din procesul de pace sau războaiele locului! Sorry, nu pot face asta!

      Ce pot face, e un singur lucru! Dacă veţi citi atent cele două rezoluţii ale Consiliului de Securitate, foarte scurte, de altfel, la care v-am trimis, veţi observa că trebuie îndeplinite două condiţii esenţiale ca problema palestiniană să aibă şanse de rezolvare! 1. Israelul, să se retragă din teritoriile ocupate, dar 2. Securitatea şi existenţa statului evreu să fie recunoscute! Aici este o problemă, pentru că cele două condiţii nu au putut fi îndeplinite împreună, niciodată! Ceea ce nu înseamnă că drepturile palestinienilor nu trebuie recunoscute, inclusiv prin constituirea unui stat palestinian real, dar, cu respectarea dreptului la existenţă al statului evreu.

      Oricum, referirea dumneavoastră la palestinieni, oricât de interesantă poate să fie, nu are legătură cu ce am scris eu despre evrei, în ultima postare! Pentru că, pe mine, ca român, mă interesează, în primul rând, România şi toţi cei care, pe această planetă, se reclamă de la ţara mea, prin obârşie, prin limbă, prin ataşament cultural! Aşa cum pe germani sau pe francezi sau pe englezi îi interesează soarta lumii şi suferinţa tuturor popoarelor, dar sunt ataşaţi sentimental şi politic de grupurile de limbă sau cultură derivate din moştenirea tradiţiilor etnice, culturale sau religioase ale ţarii lor, tot aşa şi eu mă simt legat de evreii din Israel şi nu de palestinieni! Sau de sirieni! Sau de neo-zeelendazi! Şi cred că una din cele mai mari erori ale guvernelor post-decembriste din România este că s-a dezinteresat total de românii evrei din Israel!

      Diferenţa pe care o vedeţi între regimurile comuniste menţionate ţine de condiţiile istorice diferite în care s-au consolidat la putere regimurile cu pricina. Nu intru în amănunte, ne-ar lua prea mult timp. Nimeni nu îl poate controla pe liderul din Coreea de Nord! Dar, cea mai mare influenţă asupra sa şi asupra regimului său o are China!

  2. acesta este un comentariu pentru subiectul „Agresorii” Americani şi Ruşii cei “Răi”:

    o sa intervin si eu, prezentand doua anecdote tragi-comice. asta e, nu ma pot abtine.

    prima dintre ele: un prieten de-al meu moldovean se bucura ca dupa ce si-a obtinut cetatenia romana poate calatori de la vestul Europei pana la estul Rusiei. buletinul romanesc ii este util doar ca sa treaca in Schengen, iar, odata ajuns acolo, nu mai zice ca e roman ci moldovean, pentru ca romanii au un PR prost in Europa.

    a doua dintre ele: aflat la un important eveniment in Israel, Edward Luttwak a fost rugat sa comenteze cum vede amenintarea atomica Iraniana asupra Israelului. si Luttwak a raspuns – „Se chinuie de cateva zeci de ani sa faca bomba aia, ceea ce inseamna ca programul lor e unul foarte prost. In cazul asta, eu zic sa nu-i deranjati bombardandu-i, pentru ca riscati sa le imbunatatiti programul nuclear”.

        • Doamna Ştefania, mulţumesc pentru mesajul nou! Nu vă ascund că mă surprindeţi! Mai întâi, mă surprindeţi că aţi ajuns pe http://www.liveleak.com, ca să descoperiţi ceea ce este pe CNN în fiecare seara! Adică, filmuleţe cu grupuri armate de rebeli, care execută sumar, de pildă, prizonieri din armata siriană, în faţa camerelor de luat vederi. În ceea ce priveşte materialul video pe care mi-l indicaţi şi în care o doamnă, cetăţean american, de origine siriană, se adresează senatorului John McCain cu o voce foarte ridicată cerându-i să oprească bombardarea Siriei şi ridicând osanale lui Assad, mă uimiţi din nou!

          Pe toate reţelele de televiziune din SUA, sunt dezbateri publice, în care cetăţeni americani sau non-cetăţeni, toţi proveniţi din Siria, merg le fel de departe ca doamna în cauză! Proclamă în faţa camerelor de luat vederi că rebelii toţi sunt Al Qaeda, iar Assad este un conducător iubit de popor şi America face o crimă acţionând împotriva lui! Aşa e în democraţia americană! Au şi ei o voce!

          Pe de altă parte, cetăţenii americani nu au vrut niciodată război, aşadar sunt sensibili la apelurile de non-beligerantă! Acum, dacă aţi ajuns la http://www.liveleak.com, dumneavoastră, personal, sau aţi fost informată despre acest video de colegii dvs. din alte departamente, nu pot să cred ca nu aveţi acces şi la celelalte materiale video, în care cetăţeni americani de origine siriana îşi declară public, la televizor, loialitatea faţă de Assad!

          Poate, colegii din alte departamente nu v-au informat că ceea ce îmi recomandaţi dumneavoastră ca “lectură” video s-a întâmplat şi în cazul Irakului, în toamna-iarna lui 2002, înainte de atacul american, când cetăţeni americani de origine irakiană (posibil) îl declarau pe Saddam băiat bun! Aceiaşi colegi din alte departamente nu v-au informat că, după atacurile teroriste din 11 septembrie 2001, în universităţi americane s-au organizat dezbateri, unde cetăţeni americani, nu ne interesează de ce origine, au urcat la tribună şi au acuzat America pentru atacurile teroriste! Susţinând că ceea ce a făcut bin Laden se justifică în faţa terorii şi agresiunii perpetue, pe care America le impune lumii musulmane!

          Revenind la filmuleţul dumneavoastră, aflu că doamna pe care mi-o recomandaţi prin materialul video îndrăgit, are un văr de 18 ani împuşcat de rebeli! Şi aveţi pretenţia, presupun, să cumpăr asta! Eu nu sunt senator american, din districtul doamnei cu pricina, ca să am nevoie de votul domniei sale! Chiar şi McCain a fost oripilat auzind de la acestă doamnă, preferata dvs. ca informaţie plauzibilă, ce regim secular apropiat de popor conduce Assad! Dar, mai aflu de la doamnă că familia sa este acolo, în Siria! Aaaaa!

          Ce credeţi că ar face un sirian din America, aşa cum este doamna cu pricina, dacă familia sa ar fi la Damasc, sub controlul regimului criminal al lui Assad şi un băiat de acolo, de la un anume departament (ştiţi dumneavoastră care) ar suna-o şi i-ar spune că are câteva lucruri să-i comunice lui McCain, prin chiar doamna cu pricina, într-o emisiune televizată, la care urmează să participe? De pildă, cum că Americă este în eroare atacându-l pe bunul conducător Assad! Ce credeţi că ar face acea doamna? Ce aţi face dumneavoastră într-o situaţie similară?

          Doamna Ştefania, toata lumea ştie că opoziţia faţa de regimurile criminale, ca cel al lui Assad, este pestriţa şi infiltrată de elemente teroriste, care se dedau, pe alocuri, la excese de tot felul! Ce să faci, produc inclusiv aşa ceva, ca opoziţie, regimuri criminale de tipul Assad! De aceea, America nu-l va răsturna de la putere, pe moment, pe dictatorul Assad! Îi va transmite un mesaj scurt şi anume că nu poţi gaza oameni nevinovaţi doar pentru că eşti un scelerat criminal, gata să-ţi omori poporul pentru a te agăţa de putere!

          Şi ca să nu fiţi îngrijorată suplimentar, dumneavoastră sau colegii de la alte departamente, cele de analiză şi informare, de pildă, vă voi răspunde anticipat (am capacitatea de anticipare, fiindcă am analizat departamentele şi ştiu cum lucrează) la altă nedumerire, ca să nu fie nevoie sa mă întrebaţi din nou!

          “Dar dacă nu au folosit arma chimică oamenii lui Assad, ci tot rebelii din opoziţie? Ce dovezi există că Assad e vinovat?”

          Ca să vă iau o piatră de pe inimă, vă informez cu respect (ciudat, ştiu mai multe decât departamentele dumneavoastră, totuşi, e nefiresc) că este posibil ca rebelii să manufactureze oarece arme artizanale, capabile să transporte gaze toxice sau chiar să deţină arme de acest tip, capturate de la guvernamentali sau “strecurate” în Siria de reţelele teroriste trans-naţionale! Acest lucru nu a putut fi demonstrat, însă! Ceea ce ştim sigur, dincolo de interceptările asupra oamenilor lui Assad, care au pregătit atacul chimic, dincolo de bombardarea de către guvernamentali, nu de către opoziţie, a locurilor unde s-a produs atacul chimic, imediat după acesta, tocmai pentru a şterge urmele, este ce urmează!

          Assad a dat un interviu pentru Le Figaro. Pe 3 septembrie 2013, televiziunea siriană a prezentat interviul împreună cu transcriptul în limba engleză! După cum vedeţi, lucrez cu materialul clientului, nu vă trimit la băieţii lui Hollande (mai degrabă ai lui Sarkozy), care şi ei vor să-l lovească pe Assad! Sper că şi colegii dumneavoastră apreciază dedicaţia mea! Aşadar, un mic extras din declaraţiile lui Assad, în care acesta încearcă să nege că ar fi folosit arme chimice! Surprinzător, însă, nu neagă că POSEDĂ ASTFEL DE ARME:

          “Malbrunot: The Americans have stated that they have intercepted a telephone conversation between an executive in you inner circle and officers in the Army giving the order to use these weapons.

          President al-Assad: If the Americans, the French or the British had a single shred of evidence they would have disclosed it from day one. We will not contest rumours and dubious allegations; we will only discuss substantiated truths – if they have any, they should present them.

          Malbrunot: Is it possible that someone from your inner circle or officers in the Syrian Army took the decision without your knowledge?

          President al-Assad: Again – regardless of whether we do or do not possess such weapons, in any country that does posses these weapons, the decision to deploy is usually centralized. Either way, this is classified military information.

          Malbrunot: But this is what Jihad Makdissi stated.

          President al-Assad: No, at the time, Jihad said that should we possess these weapons, we would not use them. Whether we do or do not possess them is an entirely Syrian affair.” (http://www.syriaonline.sy/?f=Details&catid=12&pageid=7073).

          Poftim, doamna Ştefania? “Whether we do or do not possess them is an entirely Syrian affair”! “Dacă avem sau nu avem arme chimice, este o afacere exclusiv siriană”? Nashpa! Să vă învăţ ceva! Dacă nişte băieţi gazează cetăţeni în Siria, ne întrebăm: cin’ să fie, cin’ să fie! Să fie Assad? Să fie rebelii? Rebelii zic că nu au făcut ei! Assad zice că nu a făcut el! Rebelii zic că nu au aşa ceva! Assad zice: “marş de aici, e treaba mea dacă am sau nu”! Poftim? E treaba lui să aibă arme de distrugere în masă, la doi metri de Israel şi Turcia, aliaţii SUA? What? Hai să vedem!

          Dacă e treaba lui, înseamnă că nimeni nu are voie să se amestece în treaba lui! Aşa zice şi el! Logic, nu-i aşa? Hai să vedem ce zice Carta ONU? Articolul 2 (7): “Nothing contained in the present Charter shall authorize the United Nations to intervene in matters which are essentially within the domestic jurisdiction of any state or shall require the Members to submit such matters to settlement under the present Charter.”!

          Tare nu? Aşadar Assad ne zice exact cum scrie în Cartă! Adică, Naţiunile Unite nu se amestecă în “afacerea” lui Assad cu arme chimice, căci e treaba lui, internă, în Siria! Bravo, bravo! Ne-a avut aici, nu-i aşa?

          A, am uitat ceva, doamna Ştefania! Ştiţi, după cuvântul “Charter” care închide citatul de mai jos, este, de fapt, punct şi virgulă, nu punct! Şi urmează: “but this principle shall not prejudice the application of enforcement measures under Chapter Vll”!

          Ooops! Dacă o să aveţi curiozitatea sa mergeţi la Cartă să vedeţi cu ce se ocupă Capitolul VII, veţi vedea că se ocupă cu încălcări ale păcii şi securităţii internaţionale! Or, deţinerea de arme de distrugere în masă este exact Capitolul VII din Cartă. Aşadar, noi, Naţiunile Unite, nu ne amestecăm în treburile tale interne, dar exact atâta timp cât nu pui în pericol pacea şi securitatea internaţională. Dacă faci asta, s-a terminat cu treburile tale interne! Dacă eşti o ţară ostilă Americii şi deţii arme de distrugere în masă, în proximitatea aliaţilor Americii, Turcia şi Israel, simpla deţinere de arme de distrugere în masă, chiar fără să le foloseşti, reprezintă un pericol la adresa securităţii internaţionale şi securităţii naţionale americane! În niciun caz nu este o afacere internă a Siriei! Mai ales că Siria este semnatarul unui Protocol, încă din 1925, prin care se obligă să nu le folosească (nu Convenţia din 1993, care ar fi obligat Siria nu numai să nu folosească, dar şi să nu deţină asemenea arme, daca ar fi semnat-o)!

          Aşadar, avem nişte băieţi, care se bat prin Siria folosind arme chimice. Toţi spun că nu le-au folosit şi nu le deţin, dar unul zice; “ce te interesează pe tine daca am aşa ceva?” Nicio problemă, doamna Ştefania! Domnul Assad va afla de la USS Nimitz de ce ne interesează! Timp în care dumneavoastră o veţi căina pe biata doamnă din filmuleţ, care informează planeta că rebelii i-au omorât vărul! Şi mie îmi pare, sincer, rău de ea, dar din alte motive! Fiindcă familia sa este ţinută captivă de un descreierat, gata să incendieze planeta doar ca să se menţină la putere!

          Mulţumesc mult pentru această informare, ca şi pentru cea din mesajul anterior, în care m-aţi trimis la postarea de pe un blog obscur (ştiu, pentru dumneavoastră e un blog foarte frecventat şi respectabil, ceea ce e OK cu mine), cu data de 9 aprilie 2013! Wow! Asta zic şi eu monitorizare! Aproape la fel de eficientă ca a mea, în ceea ce priveşte briefing-urile de la Departamentul de Stat! Sau cele de la Casa Albă! Sau cele de la Quai d’Orsay! Sau cele de la Foreign Office! Sau cele de la Kremlin! Wow, again!

          Transmiteţi-le felicitări colegilor, inclusiv pentru http://www.liveleak.com. Să ştiţi că mesajul dumneavoastră mi-a fost foarte util. M-a convins, alături de alte solicitări în clar, pe care le-am primit, să trec anumite texte, din Comentarii şi Analytical, în postări individuale, pe pagina principală a blog-ului. Este vorba de textele cu privire la poziţia Americii în criza siriană şi evenimentele care decurg de aici! Cred că şi acest text, prelucrat şi adăugit, bineînţeles, va fi trecut pe pagina principală! Încă o dată, felicitări şi keep up the good job!

          • Domnule Stan eu sunt o fata din Constanta ,am 24 de ani care a terminat Matematica-Informatica la Ovidius promotia 2010 si lucrez de acasa ca design graphic.Nici o treaba cu nimeni sau departamente(sunt curioasa despre ce departamente este vorba :d). Aveti adresa mea de email.
            Nu am cunostinte in domeniu de ziarist sau politica externa.
            Dar va mai citesc si pe dumnavoastra, Cioran, New York Times ,El Pais si imi fac pareri.
            Imi place foarte mult istoria si sa citesc .Am vazut ca in emisiunile dumnavoastra aveati citate din carti si muzica clasica.Mi s-a parut superb.Va felicit pentru asta.

            Am mai auzit la B1TV un romn stabilit in Siria refugiat in Romania care povestea ca in apropiere de Turcia rebelii au tras in microbuz apoi au venit sa filmeze cu telefonul mobil.
            Intrebarea era daca SUA sustin opozitia chiar daca are si elemente mai putin nobile pentru a da jos un dictator nebun. Adica chiar daca acestia fac lucruri care umbresc eforturile aliatilor.Nu il sustin pe Assad. Nu am spus ca este bine ce face sau ca nu trebuie sa plece. Departe de mine acest gand.
            Nu ca parerea mea ar conta undeva.

            Nu il simpatizez pe Radu Tudor. Cand ati scris despre Rusia mi-am amintit de aceea postare a lui de acum mult timp. Si era o gluma.Dar eu de mult nu mai intru sa vad ce mai scrie.In privinta maghiara a avut niste replici de te doare capul.

            Liveleak ma uit pentru-ca are filmulete interesante(haioase) din multe tari.Acest video aseara era pe prima pagina.Asa l-am vazut.Mai urmaresc CNN si EuroNews dar nu tot timplul.
            Nu stiu daca este adevarat ce spune aceea doamna sau cine este ,si am mai vazut si eu ca sunt multi pacifisti in SUA .Cioran spunea ca pacifismul are toate sufletele de partea sa si nici o realitate.

            Cat despre Irak eram prea mica atunci.
            Imi place si rezonez cu ce scrieti ,de asta va urmaresc.In afara de dumnavoastra l-am apreciat foarte mult pe Octavin Paler.
            Multumesc pentru raspuns.

        • Doamna Ştefania, mă bucur că aveţi preocupări legate de opera lui Cioran şi de scrierile lui Paler şi că vă informaţi, constant, din presa de calibru a lumii! Vă mulţumesc mult pentru aprecierile legate de emisiunea TV pe care am realizat-o cu ceva vreme în urmă! V-am rămas dator cu un răspuns la clip-ul video pe care l-aţi introdus în comentariul dumneavoastră şi care conţine un extras din celebrul interviu al lui Madeleine Albright, la CBS’s 60 Minutes, din 12 mai 1996. Mă aşteptam că veţi răspunde la mesajul meu iniţial şi am zis să aştept răspunsul dumneavoastră, înainte să clarific problema legată de afirmaţiile doamnei Albright! Şi aşa a fost, aţi răspuns cu o seamă de indicii interesante despre preocupările dumneavoastră.

          E adevărat, în acel interviu, Madeleine Albright, pe atunci ambasadorul SUA la ONU, i-a dat o replica mult comentată lui Lesley Stahl, cu privire la situaţia copiilor din Irak, în timpul sancţiunilor economice impuse de ONU regimului Saddam! Schimbul de replici a fost acesta:

          “Lesley Stahl: We have heard that half a million children have died. I mean, that’s more children than died in Hiroshima. And, you know, is the price worth it?”

          Madeleine Albright: I think this is a very hard choice, but the price — we think the price is worth it”

          Iar întrebarea dumneavoastră cu privire la criza din Siria şi intervenţia americană împotriva lui Assad, plecând de la afirmaţiile lui Madeleine Albright, în cazul sancţiunilor împotriva Irakului, era: “Se merge pe această logică?” Întrebarea dumneavoastră sugera că America ar relua şirul unor atrocităţi “recunoscute” chiar de Albright, în cazul Irakului, de data asta împotriva Siriei!

          Din nou sunt surprins! Spuneţi că aveţi 24 de ani şi aţi terminat facultatea în 2010. În 1996 aveaţi vreo 7 ani. Îmi vine greu să cred că o urmăreaţi, atunci, pe Madeleine Albright dând interviuri pe CBS! Chiar dacă le urmăreaţi (interviurile) la o vârstă atât de fragedă, mă îndoiesc că puteţi rememora, de atunci, din 1996, atât de bine, pentru a regăsi clipul cu pricina, ca în cazul postărilor mult mai recente de pe blog-ul lui Radu Tudor, din aprilie 2013! Dacă aţi întâlnit clipul mult mai târziu, asta presupune o preocupare mult mai intensă decât simpla informare la zi din New York Times, fiindcă aici este vorba de o emisiune de 60 de minute, din 1996! Cam far away, don’t you think? And a little bit bulky!

          Dacă aţi întâlnit clipul mult mai târziu, absolut întâmplător, ca urmare a căutărilor dumneavoastră în spaţiul jurnalistic, pe teme de interes, chiar dacă ele se referă la evenimente din trecutul “îndepărtat” (raportat la vârsta dumneavoastră), din nou sunt uluit! Căci, evident, aţi descoperit acest clip, din care reiese că Albright era gata să accepte moartea a 500.000 de copii irakieni, doar pentru a-l menţine pe Saddam sub sancţiuni! Mai că îţi vine să crezi că America este o naţiune de criminali! Cum se face că, în urma căutărilor dumneavoastră întâmplătoare, bazate doar pe un interes particular, aleatoriu şi neangajat, nu aţi descoperit şi sutele de articole foarte răspândite pe internet, cu privire la scuzele pe care şi le-a cerut Albright pentru acele cuvinte nefericite? Cu atât mai mult, cu cât cazul a stârnit o dezbatere uriaşă în SUA şi în toată lumea civilizată, iar scuzele lui Albright sunt peste tot în spaţiul virtual, inclusiv în wikiquote:

          “Little effort was made to explain Saddam’s culpability, his misuse of Iraqi resources, or the fact that we were not embargoing medicine or food. I was exasperated that our TV was showing what amounted to Iraqi propaganda…I must have been crazy; I should have answered the question by reframing it and pointing out the inherent flaws in the premise behind it. Saddam Hussein could have prevented any child from suffering simply by meeting his obligations. Instead, I said the following: ‘I think this is a very hard choice, but the price, we think, the price is worth it.’ As soon as I had spoken, I wished for the power to freeze time and take back those words. My reply had been a terrible mistake, hasty, clumsy, and wrong. Nothing matters more than the lives of innocent people. I had fallen into a trap and said something that I simply did not mean. That is no one’s fault but my own”. Comment on Stahl interview in Madam Secretary (2003), pp. 274-275 (http://en.wikiquote.org/wiki/Madeleine_Albright).

          Aşadar, femeia şi-a cerut scuze, doamna Ştefania! Se ştie pe tot mapamondul acest lucru! Saddam a fost un criminal! Acei copii nefericiţi erau distruşi nu de America! Ci de Saddam însuşi! Sancţiunile economice erau impuse de Consiliul de Securitate prin rezoluţii votate inclusiv de Rusia sau China. Mai mult, Rezoluţia Consiliului de Securitate 986, din 1995, aşadar, înainte de interviul de pe CBS, permitea lui Saddam să vândă petrol pentru acei copii şi nevoile lor, pentru nevoile populaţiei civile, permiţându-i să iasă din embargoul impus de Naţiunile Unite pentru agresiune şi încălcări repetate ale păcii şi securităţii internaţionale! Încălcări de care se făcea vinovat Irakul şi regimul lui Saddam!

          Albright spune clar că acei copii nevinovaţi sufereau din cauza politicii lui Saddam, care a pus în pericol lumea prin invadarea Kuweitului şi atacul cu rachete Scud împotriva statelor din Orientul Mijlociu, ca apoi să refuze să se conformeze rezoluţiilor Consiliului de Securitate. De aici, sancţiunile ONU! Albright spune în cartea menţionată:

          “I should have answered the question by reframing it and pointing out the inherent flaws in the premise behind it. Saddam Hussein could have prevented any child from suffering simply by meeting his obligations.” Şi regretă încă din clipa interviului de pe CBS că nu s-a exprimat mai bine: “As soon as I had spoken, I wished for the power to freeze time and take back those words. My reply had been a terrible mistake, hasty, clumsy, and wrong. Nothing matters more than the lives of innocent people. I had fallen into a trap and said something that I simply did not mean. That is no one’s fault but my own”!

          Iar dumneavoastră mi-o “redaţi” într-un video clip decupat exact pe acele cuvinte nefericite, rezultând un exemplu de indiferenţă criminală şi logică a distrugerii amplasat la nivel reprezentativ pentru întreaga Americă! Wrong, doamna Ştefania, very wrong! Cum de aţi descoperit acel filmuleţ pe YouTube şi nu aţi descoperit şi filmuleţul pe care vi-l dau eu mai jos şi în care un alt fost ambasador al SUA la ONU, Bill Richardson, întăreşte ce spune Albright, cu referire la celebra întrebare legată de soarta copiilor din Irak?

          Da, politica aceea era corectă! Era vremea când dictatorul Saddam, agresor al ţărilor vecine şi criminal împotriva propriului popor, era ţinut în frâu prin sancţiunile ONU! Nu era altă cale, decât războiul! 12 ani au aşteptat americanii ca Saddam să respecte zeci de rezoluţii ale Consiliului de Securitate, toate sub Capitolul VII din Cartă, adică indicând că Saddam este un pericol pentru pacea şi securitatea internaţională (multe votate şi de Rusia şi China, niciuna blocate de cele două ţări)! 12 ani în care SUA s-au străduit să evite războiul! În acest timp, Saddam a refuzat sa-şi îndeplinească obligaţiile! În aceste condiţii au intervenit americanii şi l-au răsturnat de la putere!

          Dictatorii periculoşi au un singur destin, doamna Ştefania! Ce nu înţeleg eu, este cum de nu aţi descoperit scuzele lui Madeleine Albright, când ele sunt pe tot internetul! Iar, dumneavoastră, în mod evident, aveţi o excelentă cunoaştere a lui! Rezultă din biografie, din expertiza obţinută prin studii şi din preocupări! Vă mai dau un link: (http://home.comcast.net/~dhamre/uncoverIraq/docAlb.htm).

          Femeia îşi ceruse scuze! Regretă de atunci, în fiecare clipă, acele cuvinte! Spuneţi că vă place Cioran! Omul spunea în AMURGUL GÎNDURILOR: “Dacă putem fi mai blânzi cu omul, mai găsi-vom concesii pentru Dumnezeu, care nu-i mai mult de o sinteză a scuzelor noastre?” Să înţeleg că aţi decis să nu fiţi blândă cu Madeleine Albright, ca să-l salvaţi pe Dumnezeu? OK! Sper să reuşiţi, deşi nu prea cred! Dumnezeu lucrează la alt departament (glumesc, bineînţeles, Dumnezeu lucrează întotdeauna în acelaşi departament).

          Da, SUA vor lovi pe Assad! Este corect să fie aşa! Iată-l pe Bill Richardson, în altă poveste:

          • Am descoperit acea inregistrare pe internet.Lucrurile controversate se raspandesc mai repede.Imi cer scuze nu stiam ca si-a cerut scuze. Nu ma mira . Sunt tari unde exista reactia publica este mult mai puternica decat la noi.
            Asa este, pentru a da jos pe cineva care comite crime impotriva umanitatii uneori se mai ia si decizii grele. Inteleg asta.
            Nu judec pe nimeni aici.
            Nu a fost nimic malitios.Am spus in mesajul anterior la ce m-am referit.
            Biografia si preocuparile sunt in concordanta cu timpul liber. La dumnavoastra sunt excelente. La mine ati fost dragut cu acesta apreciere.
            Multumesc pentru lamuriri.

  3. Domnule Valenrin Stan, moderatorul TV Glenn Beck a făcut în emisiunea The Blaze o previziune sumbră: „Dacă intrăm în Siria, intrăm în al treilea război mondial și nu vom supraviețui” si a concluzionat: „Să nu ne jucăm cu asta. Este începutul celui de-al treilea război mondial”.
    * * * * * * * * * * * * * *
    Stiu ca nu faceti comentarii despre teoria conspiratiei, subiectul poate avea multiple interpretari, dar noi cititorii blogului am dori un punct de vedere din partea specialistului in politica externa :

    – daca benzina se va scumpi intr-un viitor foarte apropiat?

    • Domnul Neagoe Valentin, nu va exista niciun al treilea război mondial! Loviturile SUA vor fi limitate, probabil rachete lansate de pe bastimentele de luptă din Mediterană (inclusiv/posibil submarine). Ele nu vor putea anula capacitatea de luptă bazată pe arme chimice a Siriei şi nici nu vor putea influenţa raportul de forţe din terenul războiului civil din ţara arabă. Nu vor altera strategic nici raporturile americano-ruse, dincolo de micile exerciţii retorico-politice din planul relaţiei bilaterale sau la reuniuni internaţionale. Problemele care vor decurge de aici vor fi de altă natură! Iată câteva:

      1. Nicio intervenţie bazată pe criterii umanitare, nici măcar cea descrisă de conceptul “Responsabilitatea de a Proteja”, aşa cum a fost el definit de Comisia Internaţională cu privire la Intervenţie şi Suveranitatea Statului, la ONU, în decembrie 2001, nu poate fi realizată în absenţa unei rezoluţii exprese a Consiliului de Securitate. Rezoluţia trebuie adoptată sub Capitolul VII din Cartă (încălcări ale păcii şi securităţii internaţionale), care să autorizeze statele să folosească toate mijloacele necesare pentru a restabili pacea şi securitatea internaţională.

      2. Nici o intervenţie militară, care nu dispune, la momentul începerii sale, de o rezoluţie de autorizare din partea Consiliului de Securitate, nu este legală, daca nu face apel la articolul 51 din Carta ONU (dreptul al auto-apărare). Chiar şi în acel caz, Consiliul de Securitate trebuie informat despre operaţiunile de apărare ale statului atacat! SUA nu au fost atacate de Siria, aşadar nu pot invoca articolul 51!

      3. O reacţie militară ar putea fi realizată sub doctrina americană, ce guvernează “războiul de prevenire” (preventive war) sau “războiul de preîntâmpinare” (pre-emptive war). Cel de-al doilea concept se referă la iminenţa atacului şi deposedarea adversarului, care urmează să atace, de capabilităţile de a te lovi. În primul caz, de regulă, se are în vedere un atac care să prevină o mişcare similară din partea adversarului, cândva, în viitor (am scris extensiv despre aceste lucruri într-un articol în “Historia”, ianuarie 2007). Doctrină americană despre care vă scriu aici a combinat cele două forme de război în conceptul de război pentru “apărarea anticipativă”! Iată o parte din evaluarea mea, din revista “Historia”, cu modificările necesare cazului de faţă:

      [Dezbaterea se mută, astfel, în căutarea justificării juridice pentru o acţiune de prevenire a unui atac, fără a mai aştepta ca “atacul armat” să se producă. Fiindcă, astăzi, un astfel de atac, mai ales dacă este nuclear (sau cu orice mijloace de distrugere în masă, arme chimice în cazul Siriei) s-ar putea să producă pierderi prea mari pentru ca respectarea interpretării de mai sus a Cartei (adică să aştepţi să fii atacat pentru a riposta, art. 51) să fie o suficientă justificare pentru inacţiune. Încă din secolul al XIX-lea, există indicii clare cu privire la funcţionarea dreptului internaţional cutumiar cu privire la autoapărare. Este vorba de celebrul caz Caroline (Caroline Case), care se întinde pe perioada 1837-1842 şi vizează aspecte ale unui conflict între Canada (Marea Britanie) şi SUA, soluţionate prin tratatul Webster-Ashburton, din august 1842.

      Fără a intra în detaliile acestui caz extrem de complex, ne reţine atenţia că expresia Caroline Case, în materie de drept internaţional cutumiar, stipulează că se poate folosi forţa pentru autoapărare, dincolo de nevoia de a respinge un “atac armat”, cum spune Carta ONU. Aceasta, dacă se poate demonstra că există, aşa cum precizează Tribunalul Militar Internaţional de la Nuremberg, “necesitatea de autoapărare imediată, covârşitoare, nelăsând nici un moment pentru deliberări sau alegerea mijloacelor. De asemenea, trebuie arătat că autorităţile locale nu au făcut nimic nerezonabil sau excesiv, de vreme ce actul, justificat de necesitatea de autoapărare, trebuie limitat tocmai de acea necesitate şi păstrat în interiorul ei (…)” Mai precis, este nevoie ca situaţia să cuprindă o ameninţare explicită şi iminentă la adresa statului care recurge la autoapărare, ameninţare care nu poate fi înlăturată pe alte căi decât folosirea forţei.

      Evident, se pune întrebarea cum se potriveşte această interpretare a dreptului la autoapărare cu articolul 51 din Cartă, care spune că autoapărarea se poate declanşa numai după producerea unui atac armat! Unii specialişti au considerat că articolul 51 din Carta a înlocuit dreptul internaţional cutumiar referitor la autoapărare, dar alţii susţin că acesta nu este influenţat de Cartă şi că cele două formule pot convieţui! Oricum, apare un al treilea concept, după “război de prevenire” şi “război de preîntâmpinare”, anume, “autoapărare anticipatorie” (anticipatory self-defence)!”]

      Ei bine, nici chiar doctrina americană enunţată mai sus nu ne scoate din dilema găsirii argumentelor juridice pentru a justifica atacul SUA asupra Siriei, căci SIRIA NU REPREZINTÂ NICIUN PERICOL DE ATAC IMEDIAT SAU ÎNDEPÂRTAT LA ADRESA AMERICII!

      4. Existe posibile consecinţe profund inamicale pentru evoluţiile din zonă, în cazul unui atac american. Iată două, la care mă opresc eu, printre multe altele:

      a) orice atac american poate fi interpretat, în lume (dar mai ales în lumea arabă), ca o acţiune pentru înlăturarea lui Assad. Or, americanii nu-şi propun înlăturarea lui de la putere! Opinia publică din ţările arabe nu va vedea scopul Americii cu ochii Americii! Arabii vor vedea o acţiune a puterii americane împotriva lui Assad şi îl vor vedea pe Assad, în continuare, la cârma ţării, după aceea. Mulţi vor interpreta asta ca o înfrângere a Americii! Assad are şansa să iasă întărit din atac, ca omul care i-a înfrânt pe americani! Scenarii de acest tip a folosit şi Gaddafi, după bombardamentele americane din 1986.

      b) America va fi nevoită să ia în calcul o implicare militară mai semnificativă împotriva lui Assad, pentru a contracara scenariul de la punctul a).

      Pe de altă parte, înţeleg raţionamentul din spatele deciziei americane de a lovi Siria. Acest raţionament nu va fi niciodată expus public, în toate detaliile sale. Aliatul esenţial al Americii din regiune, Israelul, este în pericol după folosirea armelor chimice de către regimul de la Damasc. Nu o dată, state dictatoriale din regiune au folosit armele în încercarea de a atrage Israelul într-o confruntare directă, pentru a depăşi dificultăţi interne sau externe, legate de descărcarea unei guvernări bazate pe dictat si crimă. Irakul lui Saddam a făcut asta după invadarea Kuweit-ului, confruntat cu iminenţa unei reacţii a comunităţii internaţionale! Siria poate face acelaşi lucru, acum, din cauza contestării din ce în ce mai robuste, pe plan intern, faţă de regimul criminal Assad!

      Ca şi predecesorul său, Saddam, Assad poate ataca Israelul, care, ripostând, ar crea o situaţie complicată sistemului de alianţe al Americii în zonă, fiindcă statele arabe aliate SUA, din Orientul Mijlociu, nu ar mai putea susţine alianţa, dacă Israelul s-ar afla în conflict direct cu o ţară arabă! Asta ar fi, într-adevăr, o ameninţare majoră la adresa securităţii SUA!

      Este clar că Israelul nu poate permite Siriei folosirea armelor chimice în zonă! Nici măcar deţinerea sau producerea lor! Este clar că populaţia Israelului nu poate trăi cu masca de gaze pe faţă şi spectrul anihilării totale! Este clar că Israelul trebuie să înlăture rapid şi fără şovăire orice ameninţare de acest tip la adresa securităţii sale. Nicio ţară din regiune, care se opune, adesea armat, Israelului, nu poate fi lăsată să dispună de arme de distrugere în masă, în pofida reglementărilor internaţionale. Altfel, consecinţa ar fi distrugerea totală a statului Israel!

      Este clar că orice reacţie militară a Israelului, la adresa regimului Assad, ar produce destabilizarea sistemului de alianţe american în zonă, aşa cum am arătat! Din acest punct de vedere, o reacţie militară limitată a Americii, împotriva Siriei, se constituie într-un avertisment pentru Assad, să nu continue cu folosirea armelor chimice şi o garanţie pentru Israel, care să oprească, pe moment, o posibilă acţiune militară israeliană legitimă. Care s-a include perfect în doctrina “preîntâmpinării” (pre-emptive war), dar ar periclita sistemul de alianţe american din Orientul Mijlociu!

      Iată de ce problema atacului american împotriva Siriei este mai complexă decât încercările de catalogare a acestui atac ca fiind ilegal şi periculos, încercări care apar, zilele astea, în presa mondială şi românească.

      • Domnule Stan apreciez analizele dumnavoastra.In Romania politica externa conteaza doar la referendumuri de demitere.Ca o simpla persoana am cateva intrebari daca aveti timp.
        Deci toti civilii (mii/milioane) care au murit in toate razboaiele duse de SUA/Israel in Orientul mijlociu este pentru siguranta unei tari ?
        Cum se face ca au cazut numai dictatorii ostili SUA/ Israel?
        De ce Israel nu doreste sa se formeze statul Palestina cu drepturi depline?

      • Dle Stan interventiile astea fara votul ONU n-o fi un precedent periculos?. Maine poimaine te pomenesti ca Rusia sau China sau o alta mare putere inventeaza un context si un pretext de a efectua bombardamente intr-un alt stat.

        Puterea serviciilor secrete rusesti nu trebuie subestimata.
        Sa luam de exemplu Republica Moldova, care cica ar trebui sa semneze (sper ca asta e termenul) un acord de asociere, la Vilnius in Noiembrie. Se promoveaza niste proteste “contra guvernarii corupte”, se instiga lumea la violenta, se face sa se para asa incat politia trage in manifestanti si de aici pana la “trebuie sa intervenim sa stopam acest guvern care isi ucide propriul popor” nu e decat un pas.
        Guvernarea asa-zis democratica pica si la putere vin unii fideli intereselor ruse.
        Vi se pare prea SF un asemenea scenariu?
        Mai ales ca asa-zisii “comunisti” au anuntat o “revolutie” in toamna.

        In general credeti ca presiunile Rusiei asupra RM se vor intensifica pana la summitul de la Vilnius?
        Multumesc

        • Domnul Alex, găsiţi răspunsul meu la întrebarea dumneavoastră în Analytical, sub titlul [“Agresorii” Americani şi Ruşii cei “Răi”!], în câteva minute. Am considerat întrebarea dumneavoastră importantă, pentru mai multă lume, aşa că am ridicat-o în Analytical.

          • Doamna Ştefania, mulţumesc pentru informaţie! Dar nu cred că domnul Radu Tudor, un mare specialist şi savant de renume mondial, s-a gândit la modesta mea persoană! Viziunea sa este mult mai amplă şi acoperitoare, cunoaşterea în domeniu gigantică! De aceea, cred că îl viza direct pe Joseph Biden, vicepreşedintele SUA. Vă reproduc şi dumneavoastră, ca şi domnului Florin, caracterizarea pe care Biden o face lui Putin! Sper că nu aveţi pretenţia de la mine să concurez cu Biden pentru premiul instituit de super-specialistul Radu Tudor! Sincer, cred că nici Biden nu va concura! Cheers! Pardon, am vrut să scriu Удачи!

            May 16, 2002 Senate — Congressional Record
            GERALD B.H. SOLOMON FREEDOM CONSOLIDATION ACT OF 2001 — (Senate – May 16, 2002)
            [Page: S4472]

            Biden: We have a leader in Russia now, who, for his own reasons–and I am not offering him as a Jeffersonian Democrat–is leading his nation to an open democracy. I suggest that not since Peter the Great has any Russian leader looked as far west as this man has and cast his lot with the West as much as he has.

  4. Porţiunea de platou continental din Marea Neagră aflată în dispută între România şi Bulgaria este situată într-o zonă prin care este proiectată trecerea conductei South Stream (proiect susţinut de Rusia).
    În cazul soluţionării favorabile României a litigiului, s-ar asigura peste 50 de metri lineari comuni cu platoul continental al Turciei, ceea ce ar constitui un avantaj prin crearea unei conexiuni directe cu Turcia în cazul în care proiectul Nabucco [gazoduct concurent al South Stream, susţinut de UE] ar fi finalizat.onflict maritim intre Romania si Bulgaria, miza: gazul.
    17 kilometri pătraţi de frontieră maritimă între Bulgaria şi România, asta este miza pe care Bucureştiul îi revendică. Pentru România, ei fac parte din apele sale teritoriale. În această zonă grupurile american ExxonMobil şi austriac OMV Petrom au anunţat că au descoperit importante zăcăminte de gaz.

  5. Domnul Stan, ce opinie aveți cu privire la declarațiile ministrului de externe bulgar ce se referă la delimitarea platoului maritim, dintre România și Bulgaria, e posibil să pierdem și de data aceasta cum am pierdut și Insula Șerpilor în 2009 ?

    • Domnul Bălan, România nu a pierdut Insula Şerpilor în 2009 (probabil, vă referiţi la decizia Curţii Internaţionale de Justiţie de la Haga, în speţa delimitării platoului continental între Ucraina şi România). Personal, sunt de părere că a fost o eroare, cu multiple consecinţe nefavorabile României, accesarea jurisdicţiei de la Haga, în baza tratatului bilateral cu Ucraina, pe tema delimitării platoului continental. Chiar rezultatul a însemnat o pierdere, nu un câştig, pentru România, dar autorităţile române au prezentat evenimentul ca pe o victorie epocală, iar presa neprofesionistă le-a ţinut isonul, ca şi opoziţia de atunci, puterea de astăzi! Rezultatul nu a favorizat România fie şi din simplul motiv că ţara noastră a obţinut mai puţin decât îşi propusese, prin vocea şefului echipei de reprezentare la Haga, la începutul procedurilor judiciare. Şi, culmea, deşi se spune că Ucraina a pierdut, ei bine, Ucraina a câştigat exact atât platou continental pe seama României, cât ceruseră diplomaţii sovietici, înainte de 1989, în negocierile bilaterale pe tema delimitării platoului. Poate o să va povestesc odată adevărul meu despre ce a însemnat decizia de la Haga, pentru România.

      Dar, oricum ar fi, nu Haga a dat Insula Şerpilor Ucrainei. Ea a trecut la sovietici prin „Protocolul referitor la precizarea parcursului liniei frontierei de stat între România şi URSS”, din 4 februarie 1948, semnat la Moscova şi care nu a fost ratificat de Parlamentul român! Nici nu era nevoie de ratificare, pentru ca Insula Şerpilor să rămână legal la sovietici, fiindcă prevederile acestui protocol, neratificat de statul român, au devenit parte a tuturor acordurilor bilaterale ulterioare, cu valoare juridică, semnate de România cu URSS şi apoi ratificate de ţara noastră prin proceduri constituţionale.

      La momentul destrămării URSS, în 1991, frontierele externe ale Uniunii au devenit frontierele externe ale republicilor componente (care au avut acces la independenţă), în baza Convenţiei de la Viena cu privire la succesiunea statelor. Astfel, Insula Şerpilor a devenit parte integrantă a Ucrainei, cu linia de frontieră corespunzătoare. Ce s-a întâmplat la Haga, a fost doar să se stabilească platoul continental pentru România şi Ucraina, fără a se pune în discuţie apartenenţa Insulei Şerpilor la Ucraina, ci doar statutul său în materie de factor în delimitarea platoului continental.

      În ceea ce priveşte delimitarea platoului continental între România şi Bulgaria, aceasta este o problemă veche, ce ar trebui rezolvată prin negocieri (au fost mai multe runde de discuţii în acest sens). Spaţiul în dispută este semnificativ (nu foarte mare sau excesiv de important), dar în niciun caz subiect nerezolvabil prin negocieri bilaterale. Ar fi încă o eroare recurgerea la jurisdicţia de la Haga, cu posibile rezultate nesatisfăcătoare pentru România.

      Precizez, însă, că este o diferenţă între modul cum a ajuns disputa dintre Ucraina şi România la Curtea Internaţională de Justiţie de la Haga şi situaţia dintre România şi Bulgaria în prezent! Disputa româno-ucraineană putea fi deferită Curţii unilateral, de una sau alta dintre părţile în dispută, în baza unui schimb de scrisori dintre miniştrii de externe ai celor două ţări, schimb care a însoţit tratatul de bază româno-ucrainean din 1997. Nu există un astfel de acord între România şi Bulgaria! Aşadar, pentru ca disputa dintre cele două ţări să ajungă la Haga, este nevoie de un “compromis” între ele. Nici Bulgaria, nici România nu pot duce unilateral pe cealaltă parte la Haga, în litigiul cu privire la delimitarea platoului continental. Trebuie să fie amândouă de acord!

  6. Ce faceti, domnule Stan, lipsiti din lumea virtuala, chiar asa, fara ca macar sa lasati un biletel cu ”Gone to Miami, be right back” taman in ziua cand presedintele tarii noastre s-a gandit sa anunte ca „va pune la punct” o tara vecina, prietena, membra UE si aliata in NATO si a incurajat ca premierul acestei tari sa fie „fluierat”? Pai, se poate, domnule Stan? Acum, lasand gluma nevinovata (sper) la o parte, v-as ruga, daca nu-i cu suparare, sa ne oferiti si noua o evaluare a impactului diplomatic al acestei declaratii si un scenariu ideal de reactie a autoritatilor romane in cazul afirmatiilor liderului Jobbik. Si as mai adauga ceva in acest context: presedintele roman a taxat o declaratie revizionista a unui politician maghiar, dar fix in acelasi cadru a facut el insusi o afirmatie revizionista („Cereti unirea cu Romania” – catre moldoveni). Nu-i cam al nabii de cu susu-n josu’? Multumesc.

    • Domnul Ionuţ, după cum aţi remarcat “bona” s-a întors! Până şi bona! Speriată că Băsescu a făcut-o terci în lipsă! La fel de stupidă ca oricând! O veţi vedea în seara asta, la RTV, pe la 21:00, vorbind pentru proştii care încă mai cred în ea! Cum aş fi putut “lipsi” eu din “lumea virtuală”, în aceste momente cruciale pentru destinul naţiei? Voi avea o reacţie, poate chiar azi, cu privire la “prestaţiile” diplomatice româneşti în raport cu “extravaganţelor” Jobbik! Vă voi arata succint de ce nu avem diplomaţie şi de ce prostia, comunismul securisto-ceauşist de doi lei şi impostura profesională marca Titus, nu pot juca rol de Minister de Externe! Şi cam cum îşi bate joc diplomaţia de la Budapesta de noi, fiindcă poate şi merităm cu vârf şi îndesat! Poate ceva şi despre Băsescu, I am not sure! Că doar m-am ocupat destul de Preşedinte în „Hayssam, bla, bla, bla”! E timpul diplomaţilor! See you!

  7. Formarea Romaniei Mari – Unirea cu Transilvania

    1917……… prăbuşirea Rusei ţariste , a facut posibilă alipirea Basarabiei la România!
    1918……27 Martie……..Basarabia se unea cu România. Era prima oară când teritoriul dintre Prut, Nistru, Dunăre şi Marea Neagră, răpit de Rusia principatului istoric al Moldovei, în 1812, se unea, în întregime, cu regatul modern al României.

    1918……Octombrie……La Viena, se constituie Consiliul National Roman, organism public al romanilor bucovineni. In virtutea dreptului de autodeterminare, acesta decide separarea de Austria. Pe data 27 octombrie, o Adunare Constituanta formata la Cernauti hotaraste unirea Bucovinei cu celelalte provincii romanesti din Austro-Ungaria. In noiembrie, Ucraina doreste sa ocupe Bucovina si sa o anexeze, iar Consiliul National Roman solicita ajutorul guvernului roman, impotriva ucrainenilor. Armata romana intra in Bucovina. Tot in noiembrie, Consiliul National decreteaza autonomia Bucovinei si convoaca un congres al romanilor, germanilor si polonezilor la care hotaraste unirea cu Romania.

    In Transilvania, conducerea Partidului National Roman adopta o declaratie prin care proclama autodeterminarea nationala a romanilor din Ungaria. Ea va fi sustinuta si in Parlamentul de la Budapesta, de catre deputatul Al. Vaida-Voievod, iar intre Consiliul National roman si o delegatie a guvernului maghiar au loc tratative prin care romanii isi exprima dorinta de a se desparti definitive de Ungaria.
    1918……Noiembrie..…Este convocata o adunare nationala la Alba Iulia.
    1918……Decembrie 1..…. 1200 de delegate ai romanilor din Transilvania, in prezenta unei adunari populare de 100000 de persoane, decid unirea Ardealului cu Regatul Romaniei.
    1919……Puterile aliate stabilesc frontierele Romaniei cu Ungaria si Regatul Sarbo-Croato-Sloven.

    1920………..Prin tratatul de pace de la Trianon (parte a sistemului de tratate de la Paris), Ungaria recunoaste frontierele sale cu Romania,Romania Mare continua vechiul stat romanesc, dar la alte dimensiuni, suprafata si populatia ei dublandu-se. Ca intindere, Romania ajungea a sasea tara de pe continent si a doua din Europa Centrala.

  8. Cum s-a făcut România Mare si cum Basarabia a trecut la URSS?
    Prăbuşirea Rusei ţariste este cea care a făcut, astfel, posibilă alipirea Basarabiei la România!
    Pe 27 martie 1918, Basarabia se unea cu România. Era prima oară când teritoriul dintre Prut, Nistru, Dunăre şi Marea Neagră, răpit de Rusia principatului istoric al Moldovei, în 1812, se unea, în întregime, cu regatul modern al României.
    Prim-ministrul român Marghiloman vine cu o declaraţie în care afirmă: “În numele poporului român şi al Regelui său Majestatea Sa Ferdinand I, iau act de hotărîrea Sfatului Ţării şi proclam Basarabia unită, de data aceasta pentru totdeauna, cu România una şi indivizibilă”.
    * * * * *
    Pactul Molotov-Ribbentrop din 23 august 1939
    Prin articolul III al Protocolului secret se stabilea: În privința Europei sud-estice, partea sovietică subliniază interesul pe care-l manifestă pentru Basarabia. Partea germană își declară totalul dezinteres politic față de aceste teritorii.
    La 26 iunie 1940, prin nota ultimativă transmisă guvernului de la Bucureşti, Moscova cerea României:
    Să înapoieze Uniunii Sovietice Basarabia.
    In iulie 1940 Basarabia si nordul Bucovinei sunt ocupate de Trupele sovietice, iar Basarabia devine Republica Sovietică Socialistă Moldovenească.

  9. “sistemul antirachetă din România este un sistem defensiv’….zice Basescu gandindu-se la spray-ul paralizant , ori pistolul cu bile de cauciuc…deh, nu prea se potriveste Dle. Comandant Suprem al Forțelor Armate….daca afirmatia ar fi sunat altfel, adica : “Sisemul de aparare antiracheta din Romania este un factor destabilizator”, atunci insusi Putin ar fi ridicat din umeri si ar fi zis :….это согласен……
    “Hasta la vista, baby”

  10. D-le Valentin Stan

    Pe blogul Dvs. sectiunea Analytical ati postat :

    “Două State şi o Naţiune”?

    Ce nu voia bietul Voronin!

    La 18 decembrie 2002, Vladimir Voronin, pe atunci preşedintele Moldovei, a rostit un discurs la Center for Strategic and International Studies din Washington DC. S-a referit şi la relaţiile Moldovei cu România: “Noi nu dorim un singur lucru. Categoric, respingem formula a două state româneşti şi nu vom accepta această formulă a două state româneşti. Am explicat acest lucru autorităţilor din România. Aceasta este singura condiţie, singura problemă care există între cele două ţări ale noastre. A ne impune formula a două state româneşti este inacceptabil”.

    * * *

    In contextul ultimelor iesiri Tv ale Presedintelui Traian Basescu, el declara ca : “Voi cere cetatenia Republicii Moldova”.

    Tinand cont ca Alegeri în Moldova vor fi cel cel mai devreme în 2015 !!!, dat fiind faptul ca Alegerile Prezidentiale in Republica Moldova s-au desfășurat la 16 martie 2012 ele fiind câștigate de către unicul canditat pentru funcția de preșdinte al republicii – Nicolae Timofti, ar fi posibil :

    Scenariul ”Alexandru Ioan Cuza”: ce pregătește Băsescu pentru alegeri ?

    • Domnul Neagoe, scenariile din mintea domnului Băsescu pot fi foarte multe! M-am referit, deja, pe acest blog, într-un comentariu, la intenţia sa de a cere cetăţenie moldovenească! Am desfiinţat-o, ca principiu! De parcă domnul Băsescu ar avea principii! Dar, atenţie! Vă fac acest hatâr, că-mi sunteţi simpatic! Mai degrabă, Băsescu ar visa la un partid politic, eventual, Mişcarea Populară, care să se întindă pe amândouă malurile Prutului şi care să-l propulseze, prin dubla câştigare a alegerilor, ca premier în ambele ţări! Aşadar, mai degrabă, un scenariu Barbu Catargiu, decât Alexandru Ioan Cuza! Sigur, sunt şi oarece piedici constituţionale şi oarece piedici instituţionale şi oarece piedici de capacitarea a electoratului din cele două ţări! Dar, visul e vis! Şi cu o citire corespunzătoare a constituţiilor şi legilor, câte nu se pot monta în vis, pe tărâmul Mioriţei, atât de îndrăgit de dumneavoastră! Iar în ce-i priveşte pe alegătorii noştri, haida-de! Au început să-l iubească din nou!

      • Hatar….simpatic…nu e rau! Si ce nu e de rau, e de bine! Asa ar zice si Basescu…
        Cat despre iubit… martalogu’ Valentin, adica eu ca tot sunt la 7 Km de Vama Bors… nuuu?… sorry but I do not accept love him!
        Dar….daaarrr(a se citi Becalian)….conform zicalei :” nu mi-e scaraba cat mi-e sila”….MA BUCUR(dar nu Obor)….si am momente de fericire(e drept scurte, caci ce e mult nu e bun, dar nici ce e putin …nu ajunge)…cand Basescu isi bate joc de Ponta, Antonescu si USL…
        Caci din popor vine si asta : “Pe cine nu lasi sa moara , nu te lasa sa traiesti”.
        Cu asta m si ne… am ales!
        In rest… cat exista Dealul Mitropoliei, iar Barbu Catargiu n-a stiut de ce….mai avem o sparanta.

  11. Eii… malitios si ironic….asta e starea mea naturala…este ca un scut care ma apara de mitocania, mizeria si manelismul amator post revolutionar, patriotismul masurat în tone sau metri de steag, uneori de “buna intentie” a lui Dorel, povestea mioritica a tablourilor furate si a scrumului de vopsea, de faptul ca Romania s-a jucat la pacanelele alegerilor de 23 de ani incoace si inca multe…multe altele, iar adevarata situatie economica in pragul mizeriei a cetateanului traitor pe melegurile noastre, este ignorata atat de cei ce detin biciul, caii ori boii cu o caruta in 3 roti patrate, inca nerotunjite de imperialismul american ori capitalismul European, cat si de presa cu specialistii ei invitati dar neputinciosi.
    Sunt satul pana la supapa de limita a presiunii deee…cica stiri, cu presedintele jucator, premierul copilot, USL-ul adormit care ocupa spatul televiziunilor care nu mai au loc unele de altele in topul audientelor.
    Vreau ceva, daaa… vreu ceva sa sa intample si in viata asta a mea care a mai ramas….vreau sa nu put la 5 minute dupa dus a Mirorita, a manipulat, vreu sa scap de mediul toxic in care traiesc, m-am saturat sa tot fiu cheie franceza si sa ma pricep la tot si toate… pana nu ma dilesc de tot…totul are o limita si toate astea vreu sa se intample aici in tara asta Romania.

    Ce ziceti sunt sanse ca si altora ca mine sa li se intample ceva bun in viata asta?

    • Chiar vreţi un răspuns la întrebarea asta? Dacă aveţi până în 40 de ani, mergeţi unde vedeţi cu ochii! Oriunde va fi mai bine ca în România, dacă nu căraţi steagul acela, de o tonă, cu dumneavoastră! Dacă aveţi peste, obişnuiţi-vă cu vârsta… şi cu steagul, evident!

  12. Se vede de la o posta ca Dl. Valentin Stan nu este pro maghiari sau mai punctual simpatizant al secuilor, iar de lipsa de patriotism nu poate fi acuzat, asta bine inteles daca privitorii ori cititorii l-au urmarit indeaproape in ultimii ani pe sticla TV sau in cazul de fata pe blogul dansului.
    Comentatorii postarilor sale, uneori sunt grabiti si pot interpreta gresit ce anumite publicatii rastamacesc cuvintele vorbitorului, iar lipsa cunoasterii persoanei in cauza duce la un comentariu prost din partea ceui ce vrea sa para interesant in fata maestrului.
    Atentie deci comentatori de comentarii !!!….cititi cu atentie materialul, comentati sau puneti intrebari care sa-i trezeasca interesul prof. Valentin Stan.
    Faptul ca are un blog unde ne baga mura-n gura gratis ,istorie…diplomatie…filosofie….nu ne da dreptul sa fim aroganti .
    E pacat sa-l pierdem!!!
    E gratis…..

    ** Alexandru Vaida Voevod a fost fascinat şi atras de personalitatea Regelui Carol al II-lea, a fost descendent al unei familii ilustre, prieten cu Karl Lueger primarul Vienei, Miinistru de Stat pentru Transilvania, Diplomat la Paris.
    În activitatea politică, Alexandru Vaida-Voevod a ocupat timp de trei mandate funcţia de preşedinte al Consiliului de miniştri, remarcându-se şi la conducerea Ministerului de Interne şi a Ministerului de Externe.

    Intrebare :
    A fost mason ?

    • Da, a fost mason! Eu, de pildă, nu sunt! Asta, ca să preîntâmpin o întrebare suplimentară, cu voia dumneavoastră! A, să nu uit! Mulţumesc de aprecieri, un pic ironice, un pic maliţioase, aproape simpatice!

  13. Domnule Profesor,

    Va rog sa ne furnizati ( sunt sigur ca si alti cititori sunt interesati) o lista de lectura obligatorie, in masura in care timpul va permite. De altfel, am apreciat foarte mult emisiunea “Conexiuni” pentru trimiterile facute de dumneavoastra catre pictura, muzica, arta.

    • Doamna/domnul Teo, din nefericire sau din fericire, nu există o listă de lectură obligatorie în nicio cultură. Profilul spiritual al omului, fenotipul său social se construiesc pe dispoziţii spirituale complexe, specifice fiecărei personalităţi umane. Nu există oameni care să acopere la fel toate domeniile culturale de contact. Adevărul este că, dacă vorbim de citit, niciodată nu ajungem nici la a mia parte din ce ar trebui să ştim! Este valabil chiar şi pentru spiritele enciclopedice, cei care ştiu mai mult decât mulţi dintre noi la un loc. Iată de ce nu aş recomanda nimănui o listă obligatorie de lecturi. Ar fi o dovadă nepermisă de maliţie. Ceea ce aş recomanda tuturor ar fi să-şi găsească timp de citit! Iar, cititul, în sine, să-l îndrepte în primul rând spre cartea tipărită.

      Computerul este o “fereastră” prin care omul citeşte inevitabil, fără un program anume, este parte din viaţa noastră cotidiană. Cartea tipărită începe să nu mai facă parte din universul de discurs “tehnologizat” al zilelor noastre. Nimic nu poate, însă, înlocui exerciţiul intelectual al “rătăcirii” printre paginile reale, nu virtuale, ale unei cărţi. Apetitul pentru citit este singurul drum spre cunoaştere şi profil cultural bogat! Nu o anume listă obligatorie de lecturi. Pe măsură ce avansezi în universul cărţii, lecturile tale te vor ghida singure! Cu atât mai bine, dacă aveţi un îndrumător, care poate fi un mentor, un profesor sau o persoană apropiată! În ceea ce priveşte muzica şi pictura, “lectura” acestor tărâmuri ale frumosului ţine şi mai mult de dispoziţia spirituală a fiecăruia! Pur şi simplu, trebuie explorate, fie străbătând paginile unui album de artă, fie selectând un număr de discuri, fie citind despre creatorii cu pricina. Mulţumesc, încă o dată, pentru aprecieri!

        • NU există “Biblie” a diplomaţiei, fiindcă multe din skill-uri nu au fost niciodată trecute în scris, pentru toţi, diplomaţii fiind o castă închisă! De pildă, nimeni, niciodată, nu a scris un manual sau o “Biblie” pentru promovarea sau apărarea interesului naţional. Asta o înveţi la locul “faptei”! Dar, dacă vreţi să înţelegeţi ceva din universul mirific al diplomaţiei, vă recomand “cartea de căpătâi” a diplomaţilor anglo-saxoni: “Satow’s Guide to Diplomatic Practice”! E în orice bibliotecă a lumii, chiar şi la Beijing, unde se învaţă diplomaţia după ea! Nu m-am întâlnit cu ea în Ministerul de Externe Român!

  14. Domnule Stan,
    1. Nu credeti ca totusi dl Basescu intelege perfect ca scutul antiracheta nu e o scula defensiva, dar promoveaza mesajul “scutul e o arma pur defensiva” pentru a aburi opinia publica? Sau ii supraestimam inteligenta?
    2. Nu credeti ca am avut parte de o retorica agresiva si “ne-diplomatica” si din partea oficialitatilor ruse, nu doar a celor romane?Ma refer la oameni gen Rogozin, Lebed, Grizlov, chiar si Putin…Daca mesajele “neprotocolare” promovate la Bucuresti le considerati “gafe” nu se poate da aceeasi calificare si a celor ruse?

    • Domnule Alex,
      1. Din experienţa mea cu Traian Băsescu, răspunsul este NU! Omul habar nu are ce vorbeşte! În 2005, februarie, când a fost în Rusia, l-a informat pe preşedintele de atunci, acelaşi Putin, că România va avea baze NATO pe teritoriul său, când era vorba de baze americane, nu NATO! Iată extrasul din comunicatul de presă al preşedinţiei din 15 februarie 2005: “De asemenea, preşedintele Băsescu a arătat că România va fi de acord dacă se va decide amplasarea de baze NATO pe teritoriul ţării noastre, fără ca acest lucru să reprezinte un gest de ostilitate faţă de Federaţia Rusă”. (vezi http://www.presidency.ro/?_RID=det&tb=date&id=5956&_PRID=ag). Inutil să vă spun că facilităţile de la Kogălniceanu, la care se referea Băsescu, sunt pentru americani şi nu avem nici azi baze NATO propriu-zise pe teritoriul românesc (sigur, dacă vrem să ne jucăm de-a NATO, România fiind membră, atunci şi asfaltul de pe trotuar este asfalt NATO şi toate bazele militare din România sunt baze NATO! Dar, atunci, Băsescu n-ar mai fi avut nevoie să-l avertizeze pe Putin că amplasează baze NATO în România!)! Vă daţi seama de rumoarea provocată în rândurile oficialităţilor de la Moscova! Putin o fi căzut pe spate!

      Băsescu nu are niciun motiv să vorbească de sistem “defensiv”, cu excepţia necunoaşterii crase şi a prostiei autorităţilor şi experţilor folosiţi de statul român! Ştiu că pare neverosimil, dar asta e! A le spune ruşilor că scutul este “defensiv” pentru a-i convinge să renunţe la proteste, nu face decât să-l discrediteze pe Băsescu, efectul pozitiv asupra ruşilor este zero! Se aşteaptă cineva să-i păcălească pe ruşi cu povestea “defensivă”? Faptul că americanii i-au vândut, în tratat, aberaţia cu “defensiv” nu îl ajută deloc! A le spune românilor că este “defensiv” este un lux nejustificat! Opinia publică din România este rudimentară şi lipsită de exerciţiul democratic al tragerii la răspundere a conducătorilor pentru minciuni sau disimulare! Iar Băsescu nu are nevoie de minciuna asta ca să-i convingă pe români să accepte „bibilica” antirachetă de la Deveselu! Defensiv, ofensiv, pentru români tot aia e! Poate ne dau americanii ceva, nişte bani, nişte chiftele, nişte Cola! Iar ruşii, uooooo!

      2. “Retorica agresivă” a ruşilor se justifică pe deplin! Dacă e vorba de instalaţii militare americane, în apropierea frontierelor ruseşti, mesajul este atât pentru americani, cât şi pentru propriul electorat, crescut în sfidarea şi alerta faţă de iniţiativele inamicului de serviciu, Statele Unite! În plus, vorbim de prestigiul unei mari puteri, care ar fi puternic zdruncinat dacă nu ar reacţiona măcar la nivel declarativ! Sau, în primul rând, declarativ! Altminteri, atât ruşii, cât şi americanii îşi văd liniştiţi de treabă, printre declaraţii inflamate, de rutină, ştiind exact că vremea confruntării calde sau reci între cele două puteri a apus! Singurul care nu înţelege asta este Băsescu! Şi poporul român, căruia (spre deosebire de poporul american) liderii îi servesc încă supa reîncălzită a confruntării cu ruşii!

      • bine, eu ma refeream putin la altceva…
        vroiam doar sa spun ca in anii ceia tulburi 90-2000 oficiali ai ambelor parti au facut declaratii hazardate (atat Romania cat si FR).

  15. Ce parere aveti despre ‘tensionarea’ relatiilor dintre Chisinau si Tiraspol?E ceva premeditat sau a pornit doar de la declaratii ‘neinspirate'(gen a ministrului apararii din R. Moldova)

    • La 10 iunie 2013, Evgheni Şevciuk, liderul separatist de la Tiraspol, a emis un decret cu privire la “graniţa de stat a Transnistriei”. În acest context, ministrul moldovean al Apărării, Vitalie Marinuţa, s-a lansat în aprecieri publice cu privire la capacitatea Moldovei de a susţine un conflict militar cu separatiştii (conflict pe care, de altfel, l-a considerat puţin probabil), în declaraţii pentru Romanian Global News, în 19 iunie 2013. Atât Partidul Comuniştilor din Republica Moldova, cât şi liderul liberal Mihai Ghimpu au dezavuat puternic declaraţiile ministrului de la Chişinău. Atât liberalii, cât şi comuniştii au cerut demiterea lui Marinuţa.

      Aşadar, “tensionarea relaţiilor”, cum spuneţi dumneavoastră, domnule Grosu, nu a pornit de la declaraţiile lui Marinuţa, ci aceste declaraţii au fost provocate de decizia autorităţilor auto-proclamatului stat transnistrean. Decizie condamnată de comunitatea internaţională. Ceea ce nu limitează caracterul hazardat şi păgubos al declaraţiilor oficialului moldovean.

      Decizia liderului de la Tiraspol se înscrie într-un şir de acţiuni provocatoare la adresa autorităţilor legitime ale Moldovei, fără însă a modifica semnificativ statutul republicii separatiste transnistrene sau dinamica demersurilor internaţionale pentru soluţionarea conflictului transnistrean.

  16. Ce parere aveti despre vizita lui Nikolai Patrusev, in Romania, urmata la 2 zile de cea a directorului CIA?

  17. Legat de acest subiect, va rog sa ne vorbiti despre cimitirele unde sunt ingropati Soldati Romani. Ma refer mai ales la cele care nu sunt pe teritoriul tarii.

    Din punctul meu de vedere, biserica Ortodoxa Romana ar trebui sa aibe aceasta grija. Si asta pentru ca invatatura ei incearca intotdeauna sa ma puna in contact cu mortii: apostoli, sfinti, calugari s.a.m.d. Gandindu-ma la BOR, realizez ca episcopii ortodoxi incearca cu precadere sa ma puna in contact cu voievozi. E ok si asa, dar totusi ma intreb de ce refuza sa ma puna in contact si cu cei care au murit recent, precum soldati romani din cele doua razboaie mondiale. Mantuirea neamului nu incepe si nici nu se termina cu o constructie, fie ea de 150 de metri inaltime.

    Patriotismul pare sa fie mai degraba legat de acest respect fata de mortii, decat de moaste.

    … Exista oameni in Ro. care nu-si cunosc decat parinti, poate bunici, si atat. Este f. dificil sa iti afli radacinile, mai ales daca intrebi prin institutile statul. Si cu toate astea, imi aduc aminte ca si biserica are registre. Daca le-ar face publice, si daca s-ar ingriji si de cimitirele din tara, am fi cu un pas mai aproape de mantuire…poate. Exista o tara mai sus de noi in care de ziua mortilor toate, dar absolut toate mormintele sunt luminate cu candele. By the way, tot de la ei a venit cuv “nemtzeni” ( doar forma, sirul de litere, ca sensul a venit din alta parte).

    • Domnul Dan, de cimitirele soldaţilor români, căzuţi pe pământ străin, se îngrijesc autorităţile locale din ţările respective, în baza unor acorduri bilaterale, la nivel guvernamental, între România şi acele ţări. Sigur, după ce locurile cu pricina au fost identificate şi asumate ca atare. România are aceleaşi obligaţii, în baza unor acorduri similare, faţă de militarii altor ţări, căzuţi la datorie pe pământ românesc. Aceste acorduri se referă inclusiv la militarii inamici, nu numai la aliaţi! Indiferent cum au ajuns soldaţii români pe teritoriu străin sau militarii altor state pe pământ românesc, ei şi-au făcut datoria, ca ostaşi, faţă de ţara lor! Nu ei au decis caracterul drept sau nedrept al războiului în care şi-au dat viaţa.

      Din nefericire, multe locuri unde eroi ai armatei române îşi dorm somnul de veci, pe pământul României, sunt mai prost îngrijite decât acele cimitire pentru ostaşii români de pe teritoriul altor state. Cultul eroilor nu este un exerciţiu specific “patriotismului” românesc. De altfel, puteţi observa asta, uşor, în modul cum sunt umiliţi, în fiecare zi, prin indiferenţă publică şi condiţii precare de trai, eroii în viaţă ai armatei române, veterani din războiul mondial. Nu văd niciun rol pentru Biserica Ortodoxă Română în povestea asta! Politizată şi defazată, cred că are o experienţă mai bogată în plimbatul moaştelor decât în onorarea sacrificiului suprem pentru România! Nici nu văd de ce ar excela aici!

      Românii sunt mult mai interesaţi de rivalitatea dintre Mihaela Rădulescu şi Andreea Marin decât de suferinţele unui senior de 90 de ani, cu insigna de veteran în piept, care se stinge în mizerie, cu gândul la ce a făcut pentru patria română, pe câmpul de onoare! Mă tem că nu cimitirele în paragină ale eroilor români căzuţi la datorie ne definesc “patriotismul”! Ci viaţa în paragină a celor câţiva dintre noi, care au avut “nebunia” de a crede că România întreagă şi în onoare e mai importantă decât tinereţea, sănătatea sau banii. Iar unii chiar au murit pentru asta! Dumnezeu să ne ierte, pentru cum îi tratăm astăzi!

  18. Mulțumesc pentru post
    Sunt încă mulți care-l consideră pe Antonescu un erou și “Români, vă ordon – treceți Prutul!” the quote of the century. Și dacă încerci să le explici că nu-i chiar așa automat ești catalogat ca rus, comunist, mancurt, etc
    Probabil unul din puținele lucruri bune consecință a evenimentului din 1941 e că s-a mai dat un răgaz câtorva mii de oameni să se refugieze în România, să se salveze.
    Basarabenii tot timpul au fost niște oameni mai omenoși, mai inocenți, oameni care au pornit cu prezumția că și cei din jurul lor sunt la fel. Poate asta le dă și un aer de naivitate. Poate asta și îi face să creadă în mesajele populiste ale lui Băsel.

    Aș vrea să vă intreb daca îi cunoașteți pe domnul Leancă (fost ministru de externe actual prim-ministru al RM) și pe doamna Gherman (vost viceministru, actual ministru de externe, fiica dlui Snegur). Cel puțin dl Leancă are o imagine bună in Europa, din ce se spune.

    Iar asta cu
    “ce vor moldovenii” e foarte greu de definit si încadrat…la ce ne raportăm?la un sondaj?la un referendum?ambele pot fi biased și se poate ajunge foate ușor in situația ca un grup mic, dar cu gura mare sa poarte stindardul a “ce vor moldovenii”

Leave a Reply