Centenarul! Parcă Atât de Proști nu am fost Niciodată!

Românii tocmai au sărbătorit Ziua Naţională. La 1 Decembrie! Cică, la 1 Decembrie 1918, s-ar fi făcut Marea Unire! Adică, Transilvania, printr-o Adunare Populară de vreo sută de mii de oameni, la Alba Iulia, s-ar fi unit cu România, întregind teritoriul naţional după deciziile similare luate la Chișinău și Cernăuţi. Se împlineau, la 1 Decembrie 2018, o sută de ani de la Marea Unire! Centenarul! Vă daţi seama, boieri dumneavoastră? Milioane de români, într-o ignoranță fatală, duși la parade militare și fel de fel de ghidușii nonșalant de penibile, pentru a sărbători NIMIC! În conformitate cu învățăturile lui Dej-Ceaușescu și, mai ales, ale Securităţii, cei care au inventat 1 Decembrie 1918 pentru proști! Titulatură pentru care românii de astăzi s-au calificat, întotdeauna, cu brio! De la opincă, până la vlădică.

Am așteptat câteva zile, după “mărețul” eveniment, să văd dacă se deșteaptă vreun român. Vreun Aiurel de pe la Academia Română, vreun Werner de la stână sau vreun lemn de la fântână! Aș! N-ai să vezi! Așa că n-am să insist nici eu. Știu câtă Securitate pe pâine mâncați în fiecare zi, mai ales de la echipa Dragnea-Tăriceanu, ăia de se laudă că luptă cu Statul Paralel, avându-l alături pe Meleșcanu, în guvern la “Veorica”! Tare, nu? Așadar, nu intru în amănunte și nu explic! O să vă dau doar un flavour! De pildă: Cum vă explicați voi că și în toată perioada interbelică, după Marea Unire, se sărbătorea, în această ţară de vis, evenimentul epocal al Întregirii Naționale de la 1918? Da, se sărbătorea, dar la 15 octombrie ale anului și nu la 1 Decembrie! Oare de ce? Simplu: PENTRU CĂ ATUNCI, LA 15 OCTOMBRIE 1922, S-A FĂCUT UNIREA, CÂND MAJESTĂŢILE LOR FERDINAND ÎNTREGITORUL ȘI MARIA, REGINA SOLDAT, S-AU ÎNCORONAT PESTE PĂMÂNTUL ÎNTREG AL ŢĂRII!

Regii noștri fără Nume

Acești oameni, conducând în război 800.000 de ostași români, care au mușcat țărâna pentru a ne lăsa o ţară întregită și liberă, au renunțat la tot pentru a răspunde legământului de credinţă faţă de poporul român. Ferdinand a fost repudiat de propria familie! Maria nu a pregetat să meargă pe front și să ţină în brațe muribunzii loviți de glonțul vrăjmaș sau de tifosul exantematic, care a secerat zeci de mii de vieți. Nu s-a temut de nimic pentru a-i alina pe românii în suferinţă și pentru a le susține crezul în Ţară, Rege și Dumnezeu!

https://www.youtube.com/watch?v=W5WgBP1uFBs

La sfârșitul războiului, bătălia diplomatică pentru recunoașterea Transilvaniei la România a fost încă și mai aprigă! Influența lui Ferdinand și, mai ales, a Mariei în jocul diplomatic al vremii a contat enorm pentru deznodământul victorios al României la masa tratativelor. Acolo, Tratatul nostru cu Antanta, din august 1916, a jucat rolul hotărâtor. Ce să vă spun? Priviţi imaginile cu vizita Reginei Maria în SUA și nu veţi găsi nimic similar în materie de entuziasm al primirii din partea a sute de mii de oameni, în toată istoria Americii. Era primul cap încoronat care vizita the land of the free. Parcă toţi americanii veniseră să o vadă pe cea al cărei eroism, arătat pe câmpul de luptă, impresionase dincolo de imaginație.

https://www.youtube.com/watch?v=akcqW_Clq9g

Numai un analfabet poate să creadă că o sută de mii de oameni, la sfârșitul unui război, în care au murit milioane și au fost implicate toate marile puteri militare ale lumii, puteau decide soarta unui teritoriu de importanța și mărimea Transilvaniei. Au fost grămezi de astfel de adunări, mai peste tot în Europa, la sfârșitul războiului, și nu au produs nimic. Cine își imaginează că Transilvania s-a unit așa cu România, fără acte instituționale, cum au fost Decretul Regal de Unire și Încoronarea din 1922, fără recunoaștere internaţională, cum a adus Tratatul de la Trianon din 1920?

Am tot respectul și recunoștinţa pentru un Iuliu Maniu sau un Iuliu Hossu, amândoi greco-catolici, participanți la Adunarea de la Alba Iulia, ca și pentru miile de români, care și-au pus sufletul în uralele cu care au aclamat Unirea, pe câmpia de la Alba Iulia! Dar una-i una și alta-i alta. Influenţa lor asupra actului Unirii a fost zero! Unirea au făcut-o Regele și Armata Română, având alături pe arhitectul Marelui Act, Ionel Brătianu! Dacă vorbim de Maniu sau Hossu, da, ei au întreţinut flacăra românismului în Transilvania, au construit spiritul politic al Unirii dincolo de munţi, o operă uriașă, care s-a clădit în ani mulţi și grei. O întreprindere gigantică, la care a pus umărul Biserica Greco-catolică. Dar nu prin Alba Iulia s-a pus temelia Statului Român!

https://www.youtube.com/watch?v=YDypeP3aOhs

Acum, ce-aţi vrea? Ca tovarășii Dej și Ceaușescu să fi spus proștilor că Unirea a făcut-o Regele? Haida-de! V-au spus că a făcut-o nimeni, pe câmpul lui nimeni, adică poporul! Asta am învăţat la școală sub comuniști, asta învățăm și acum, sub Securitate! Adică, sub Klaus Werner etc. Pe vremea lui Ceaușescu, Regii erau, oarecum, menționați în manualele de istorie (ce să faci, nu puteai să-i ștergi total de acolo), dar la grămadă, cu alţii, cu poporul luminat, cu masele, care-l topeau pe Ferdinand în borhotul gregar al materialismului dialectic și istoric de tip ceaușist! Știţi cum? Uite așa, ca la Iohannis, în discursul din Parlament, din 28 noiembrie 2018, care glorifica tocmai Unirea de la 1918, opera Lui Ferdinand și A Mariei:

“Elitele intelectuale și politice ale începutului secolului XX ne impresionează prin exemplul lor de viziune, angajament și jertfă. Este vorba despre suveranii României, de prim-miniștri, de politicienii Regatului României ori de cei din Transilvania, Basarabia sau Bucovina. Este vorba despre oameni de știință și cultură, după cum este vorba despre eminenți păstori ai spiritualității poporului român.” (http://www.presidency.ro/ro/media/discursuri/mesajul-presedintelui-romaniei-domnul-klaus-iohannis-adresat-parlamentului-romaniei-in-cadrul-sedintei-solemne-consacrate-celebrarii-centenarului-marii-uniri)

După cum se vede, discursul este ca un dosar de la DNA, in rem, în prima fază! Ferdinand nu are nume, nici Maria, ei sunt suveranii, un fel de dop semantic impersonal la calupul de slănină groasă al materialismului istoric, ăla în care masele, cu “prim-miniștri”, cu “elitele intelectuale și politice”, cu “politicienii”, cu “oameni de știință și cultură” și alte mațe dogmatice ale burdihanului securisto-marxist au făurit, împreună, istoria. Ferdinand nu are Nume în discursul lui Iohannis, la fel ca Maria, fiindcă românii nu trebuie să le audă Numele, ca și cum nu au fost acolo. Jacques Maritain ne explică puţin cum e cu jocul ăsta, în care pare că istoria omite să te vadă, deși tu ai făcut-o pe ea!

“La fel de bine, cel mai important, din punct de vedere al existenței în istorie, nu este să reușești (ceea ce nu durează niciodată), ci să fi fost acolo (ceea ce nu se poate șterge)”!

Regii noștri nu numai că au fost ACOLO! Ei chiar au REUȘIT! E cu atât mai important să le ștergem Numele, pentru ca NIMENI, de tipul Iohannis, Dragnea, Viorica, să se poată împăuna cu ce au creat Ei. Ei, REGII! Căci, dacă poporul de la Alba Iulia a făcut Unirea, și noi suntem popor, iată, este opera noastră, a tuturor!

Într-o ţară în care nu există Cultul Eroilor, e poate bine să amintim cuvintele lui Thomas Carlyle, un prea îndepărtat de noi gânditor de secol XIX.

Omul pare ușor desuet, mai ales pentru proștii care numără monarhiile din lume și constată că monarhia și-a pierdut relevanța, doar pentru că sunt mult mai puțini monarhi în funcţie decât erau în secolul al XIX-lea.

Când sărbătorim ce ar trebui să trecem sub tăcere!

Am constatat că acest blog este citit și de surprinzător de mulţi securiști. Evident, proști. Sigur, mă bucur că învață să citească buchisind slovele complicate despre Maritain sau Carlyle, dar nu le voi face concesii explicându-le prea mult de ce 1 Decembrie este o ficțiune pentru proști ca ei! Dar și pentru mulţi, prea mulţi oameni onești, dar ignoranți, din această ţară. Acum, între domnii Iohannis/Dragnea/Meleșcanu/Tăriceanu +“bărbata” Viorica și Ionel Brătianu, făuritorul României Mari, alături de Ferdinand și Maria, eu aleg să merg cu Brătianu. Care zicea așa, în anul de grație 1925:

Grăbiți-vă să găsiți aceste cuvinte în Monitorul Oficial al României din 1925, la Biblioteca Academiei Române! S-ar putea să nu mai zăbovească mult pe acolo!

Unul din motivele pentru care Brătianu nu a preluat în Constituția din 1923 dispozițiile Actului de la Alba Iulia, din 1 Decembrie 1918, și a subliniat semnificaţia redusă a acestui Act pentru istoria Românilor, este și pentru că maghiarii din România i-au cerut să aplice prevederile Titlului III, aliniatul 1, din document. Brătianu a refuzat. E simplu. Viorica citează Titlul III, aliniatul 1, în discursul ei în Parlament, la 28 noiembrie 2018:

“În Rezoluțiunea Adunării Naționale de la Alba Iulia, de la 1 decembrie 1918, stă scris cu litere adânci, următorul principiu care a rămas la fel de viu până în zilele noastre:

Deplină libertate națională pentru toate popoarele conlocuitoare. Fiecare popor se va instrui, administra și judeca în limba proprie, prin indivizi din sânul său și fiecare popor va primi drept de reprezentare în corpurile legiuitoare și la guvernarea țării, în proporție cu numărul indivizilor ce-l alcătuiesc’.

În această formulare atât de simplă regăsim drepturile minorităților de a folosi limba maternă în educație, administrație și justiție. Regăsim dreptul de reprezentare în Parlamentul României împlinit astăzi chiar prin prezența dumneavoastră în această sală.” (http://gov.ro/ro/stiri/participarea-premierului-viorica-dancila-la-sedinta-comuna-solemna-a-camerei-deputatilor-i-senatului-consacrata-celebrarii-centenarului-marii-uniri&page=1)

Viorica nu a înţeles nimic! Titlul III, aliniatul 1, nu a fost recunoscut niciodată în Constituția României, sau în legile Regatului, fără a mai vorbi de România de după, până azi. Iar Brătianu l-a respins, odată cu Actul de la Alba Iulia, ca document generator de drept constituțional. Orice tembel poate observa că, dacă s-ar da, astăzi, maghiarilor din România, “drept de reprezentare (…) la guvernarea țării, în proporție cu numărul indivizilor ce-l alcătuiesc”, atunci guvernul României ar trebui să aibă, constant, un procent de miniștri maghiari, proporțional cu procentul populaţiei maghiare, în populaţia generală a ţării. Ei bine, Viorica are impresia că în Constituția României sunt recunoscute aceste drepturi!!!

Bravo, Viorica! Există o consecință! Pe bună dreptate, după discursul ei, UDMR a venit cu un proiect de lege prin care să se aplice Titlul III, aliniatul 1, în România! Oamenii au dreptate! Păi, voi românii aţi pus Actul de la Alba Iulia în istorie. Voi i-aţi dat, după1990, importanță de Zi Naţională, cum nu a fost niciodată, nici sub Regi, nici sub comuniști! Voi ziceţi, prin gura premierului, că Titlul III este valabil și ni l-aţi dat deja! Păi, dacă ni l-aţi dat, deja, încă de la, hăt, 1918, hai să-l punem în lege! Corect? Corect! Eu unul, Valentin, sunt de acord cu asta! Brătianu, însă, a zis NU! Voi cu cine sunteţi, români, cu Viorica sau cu Brătianu? Sau începeți să vă daţi seama cât de rău este să fii prost la vârful guvernului?

(https://www.mediafax.ro/social/proiect-depus-de-udmr-in-parlament-prevederi-regiuni-de-dezvoltare-separate-si-posibilitatea-obtinerii-unui-statut-de-autonomie-speciala-17749470)

(https://www.stiripesurse.ro/psd-a-ramas-fara-majoritate-i-udmr-for-eaza-au-depus-lege-pentru-autonomie-fix-de-centenar_1308244.html)

(https://www.stiripesurse.ro/kelemen-hunor-mesaj-pentru-romani-dupa-ce-udmr-a-depus-un-nou-proiect-pentru-autonomie_1308484.html)

Supărarea fără Prostie e ca Omleta pe Mistrie!

Hai, să vă mai arăt una, că poate aveţi impresia că prostia la români este limitată. Nu este! Agenția Germană de Presă (DPA – Deutsche Presse-Agentur) a marcat momentul aniversar din România – Centenarul – printr-o știre preluată și de postul public de televiziune german ZDF (Zweites Deutsches Fernsehen) care sună, conform Ministerului de Externe, păstorit de luptătorul împotriva Statului Paralel, Meleșcanu, cam așa:

România sărbătorește 100 de ani de la anexarea fostei provincii maghiare Transilvania. Prin acest câștig teritorial, în urma căderii Austro-Ungariei, după Primul Război Mondial, România și-a mărit cu o treime teritoriul. În Transilvania, românii erau deja atunci majoritari. Reprezentanții celor 800.000 de germani care trăiau acolo au votat de asemenea anexarea la România. Cei mai mulți germani din România au emigrat între timp”.(http://berlin.mae.ro/local-news/1288)(vezi și https://republica.ro/agentia-germana-de-presa-dpa-zromania-sarbatoreste-100-de-ani-de-la-anexarea-fostei-provincii-maghiare)

Aoleu, muică! Săriți, oameni buni! Păi, unde nu mi ţi se sculară securiștii din MAE, tati, care cu creierul dogit de atâta învățământ politico-ideologic comunistoid, care cu slova aspră ca un glaspapir, care cu pumnul ridicat, ca statuia țăranului de la 1907, rătăcită prin Parcul Florilor și glăsuiră, la unison, obida neamului la așa ofensă adusă de nemţi Demnității Naționale. Cum adică? Noi am ANEXAT Transilvania? Rușine, nemților! Luaţi de aici, nemților, care sunteţi voi analfabeţi, rău intenționați și penibili, la 4 decembrie 2018:

Ministerul Afacerilor Externe a luat notă cu consternare de articolul de presă publicat de Agenția Germană de Presă (DPA – Deutsche Presse-Agentur) și preluat de postul public de televiziune german ZDF (Zweites Deutsches Fernsehen) cu privire la aniversarea Centenarului Marii Unirii, care nu reflectă adevărul istoric, respectiv manifestarea de voință a Transilvaniei de unire cu România.

Dincolo de abordarea tendențioasă care reiese din titlul articolului, elementele prezentate indică o lipsă de cunoaștere a istoriei și o ignorare voită a realităților istorice. La 1 decembrie 1918, 100.000 de persoane au hotărât Unirea cu România, cu participarea tuturor partidelor, tuturor confesiunilor religioase și a tuturor stărilor sociale.

Documentul adoptat la Alba Iulia, respectiv Rezoluția Adunării Naționale de la Alba Iulia, a fost semnat mai întâi de reprezentanți ai minorității germane din Transilvania și Bucovina.

Erorile grave pe care le conține știrea de presă menționată, din necunoaștere sau rea intenție, aduc atingere adevărului istoric și prevederilor Tratatelor de pace de la Versailles(1919) și Trianon (1920), iar orice încercare de prezentare trunchiată sau denigrare a semnificației acestui moment este un act care contravine principiilor fundamentale ale misiunii mass-mediei de informare corectă și obiectivă a publicului.

În acest sens, Ministerul Afacerilor Externe, prin intermediul Ambasadei României la Berlin, a făcut demersuri pe lângă redacția Agenției Germane de Presă (DPA – Deutsche Presse-Agentur), respectiv a postului public de televiziune german ZDF (Zweites Deutsches Fernsehen), în vederea oferirii clarificărilor necesare și solicitării rectificării celor prezentate”. (https://www.mae.ro/node/47597)

Sigur, habar nu am dacă ambasadorul României la Berlin, Emil Hurezeanu, împărtășește aceste “nobile” idealuri, atât de clar exprimate în comunicatul MAE. Ca trimis personal al președintelui României (conform Convenției de la Viena cu privire la dreptul Tratatelor și Convenției de la Viena cu privire la relaţiile diplomatice) și parte a Ministerului de Externe român, în formula convenită de reprezentare diplomatică, jurnalistul-diplomat Hurezeanu a fost obligat să trimită redacției DPA o penibilă scrisorică. Posibil redactată în Centrala MAE, cu aprobarea lui Iohannis. Nu știm cât a contribuit el, personal, la scrisoarea dojenitoare, pe care a trimis-o la DPA, după cum urmează:

„Stimate domnule Gösmann,

Cu consternare am luat la cunoștință despre informarea Dvs. legată de Ziua Națională a României din data de 1 Decembrie 2018, preluată de ZDF.

Formularea tendențioasă, deja din menționarea cuvântului „anexare” în titlul articolului, este regretabilă și indică o cunoaștere cel puțin deficitară a istoriei.

În data de 1 Decembrie 1918 a avut loc la Alba Iulia Marea Adunare Națională, unde au participat 100.000 de persoane și s-a hotărât Unirea provinciilor istorice, cu participarea tuturor partidelor, tuturor confesiunilor religioase, tuturor stărilor sociale. Documentul adoptat atunci, Proclamația de la Alba Iulia, a fost semnată mai întâi de reprezentanți ai minorității germane din Transilvania și Bucovina.

Dacă actul din 1 decembrie 1918, bazat pe principiul autodeterminării și al votului democratic al majorității, recunoscut prin tratatele de pace de la Versailles (1919) și Trianon (1920) este echivalent cu Anschluss-ul Austriei de Hitler din 1938, atunci înseamnă că eu, ambasadorul României, țară membru în UE și NATO, în 2018 și Dvs., director general al DPA în Germania, țară-membru în UE și NATO, în 2018, trăim în lumi și momente istorice complet diferite.

Dacă acest lucru înseamnă pentru Dvs. anexare, atunci întreaga arhitectură geopolitică, de după Primul Război Mondial, reprezintă doar o serie de anexări.

Cer în mod ferm repararea acestei grave erori de interpretare a istoriei.

Cu salutări cordiale,                   

Emil Hurezeanu

Domnului Sven Gösmann

Redactor-șef

Deutsche Presse Agentur

(http://berlin.mae.ro/local-news/1288)

Lăsând la o parte modelul formal de corespondență diplomatică rămas neschimbat în sens neadecvat, din epoca triumfătorului comunism, ce aflăm noi de la marii specialiști în istorie ai MAE, dojenitori de profesie la adresa nemţilor, care și-au permis să vorbească despre anexarea Transilvaniei la România?

Elementele prezentate indică o lipsă de cunoaștere a istoriei și o ignorare voită a realităților istorice”. 

Erorile grave pe care le conține știrea de presă menționată, din necunoaștere sau rea intenție, aduc atingere adevărului istoric și prevederilor Tratatelor de pace de la Versailles (1919) și Trianon (1920), iar orice încercare de prezentare trunchiată sau denigrare a semnificației acestui moment este un act care contravine principiilor fundamentale ale misiunii mass-mediei de informare corectă și obiectivă a publicului”.

Bun, acestor penibili nu le-a spus nimeni că tratatul de la Versailles, încheiat de Aliați cu Germania, nu spune nimic despre cum a trecut Transilvania de la Ungaria la România! Dar cum vă place formula “misiunii mass-mediei de informare corectă”? Orice click pe google vă va spune ce e aia mass-media: “Totalitatea mijloacelor de informare a maselor (radio, televiziune, presă etc.). [Pr.: -di-a] – Cuv. engl.” Adică, mass-media este un termen la plural, chiar dacă se termină în particula “a” și pare un substantiv feminin, la singular, pentru analfabeţi!!! Termenul englezesc este un plural. Deci, nu poate exista“mass-mediei”, ci doar “mass-media”, în orice Dativ sau Genitiv al limbii române.

Zice și Hurezeanu: “În data de 1 Decembrie 1918 a avut loc la Alba Iulia Marea Adunare Națională, unde au participat 100.000 de persoane și s-a hotărât Unirea provinciilor istorice, cu participarea tuturor partidelor, tuturor confesiunilor religioase, tuturor stărilor sociale. Documentul adoptat atunci, Proclamația de la Alba Iulia, a fost semnată mai întâi de reprezentanți ai minorității germane din Transilvania și Bucovina.

Dacă actul din 1 decembrie 1918, bazat pe principiul autodeterminării și al votului democratic al majorității, recunoscut prin tratatele de pace de la Versailles (1919) și Trianon (1920) este echivalent cu Anschluss-ul Austriei de Hitler din 1938, atunci înseamnă că eu, ambasadorul României, țară membru în UE și NATO, în 2018 și Dvs., director general al DPA în Germania, țară-membru în UE și NATO, în 2018, trăim în lumi și momente istorice complet diferite”.

Anexa-m-aș și n-am cui!

Și, acum, hai să trecem la esențe! Băieţii nu știu ce este aia ANEXARE! Ei au impresia că este un cuvânt care răpește României dreptul de a poseda Transilvania LEGITIM sau DECENT sau Dumnezeu știe ce este în capul lor! Și ei invocă Adunarea de la 1 Decembrie 1918, ca pe o legitimare a actului de trecere a Transilvaniei la România, după primul război mondial. Ei, ce nu știu acești penibili este că, la sfârșitul primului război mondial, toate teritoriile smulse Monarhiei Austro-Ungare, inclusiv Transilvania, au fost ANEXATE, atunci când au trecut în componența altor state. Asta e istoria.

Nu este ca atunci când cele două Germanii s-au unit pașnic, și cu voinţa ambelor părţi, în baza Actului Final de la Helsinki și conform Tratatului 2+4 semnat de Germanii, SUA, URSS, Marea Britanie și Franţa. NU! Destrămarea Austro-Ungariei nu s-a făcut pașnic și cu voinţa părților. S-a făcut cu sabia, cu sute de mii de morți în luptă cu arma în mână, în urma unui război nimicitor. De partea României, au căzut 800.000 de ostași, pentru ca Regatul Român să anexeze Transilvania. Acești oameni, din vârful României de azi, sunt nuli diseminând asemenea bazaconii din tolba trufașului prost analfabet. Pur si simplu, habar nu au pe ce și-a pus semnătura marele om politic care a gândit și făurit Unirea, gigantul Ionel Brătianu, atunci când a angajat România în război. Mai întâi, să mai vedem odată ce știe Brătianu că este temelia acestei Românii, pe care ne-a lăsat-o să ne batem joc de ea și de memoria celor care au murit pentru ea:

Așadar, Brătianu ne spune clar, referindu-se la “integritatea” României, prin alipirea Transilvaniei, după război: “temeiul, realitatea care a creiat această integritate, este tratatul de alianță pecetluit cu sângele a 800 mii de ostași”. Și tot el ne spune că “statul român, integritatea naţională a românilor, nu este rezultatul Albe-Iuliei (…)”.Nu îmi fac iluzii că securiștii proști, care manifestă interes pentru aceste rânduri, vor înţelege ceva din cuvintele marelui patriot român, arhitect al unei Românii de care se alege, încet-încet, praful, sub domnia Securităţii lui Ceaușescu. Hai să vedem de ce a fost ANEXARE.

FIINDCĂ, AȘA SCRIE ÎN TRATATUL DE CARE VORBEȘTE BRĂTIANU, PE CARE BRĂTIANU ÎNSUȘI L-A SEMNAT, CA ȘEF DE GUVERN, NU MELEȘCANU, NU IOHANNIS, NU HUREZEANU ȘI CARE TRATAT NE-A DAT ARDEALUL, STROPIT CU SÂNGELE A MII DE EROI ROMÂNI! NU 1 DECEMBRIE NE-A DAT ARDEALUL, CI TRATATUL DIN 4/17AUGUST 1916.

Tratatul era secret. Da, așa se făceau atunci! Ghici, ce? Urât, neurât și acum se fac la fel. Și Tratatul nostru cu Austro-Ungaria și Germania, din 1883, era tot secret. Da, România voia Transilvania și era gata să plătească prețul de sânge pentru asta. Și l-a plătit. Iată ce scria în articolul III al Tratatului cu Antanta și iată ce ne-a dat Ardealul. Există, acolo, cumva, cuvântul anexare?

“Franţa, Marea Britanie, Italia şi Rusia recunosc României dreptul de a ANEXA teritoriile Monarhiei Austro-Ungare stipulate şi delimitate la Articolul 4”.

O, da, există! Și urmau, descrise în articolul 4, fruntariile României după anexarea Transilvaniei. Cine a semnat Tratatul din partea României?

Făuritorul României Mari, cel care știa cel mai bine cum s-a făcut această ţară! Trebuie să fii tâmpit de-a binelea să crezi că o sută de mii de români, altminteri perfect onorabili, ei înșiși patrioți de frunte ai neamului românesc, au decis soarta Transilvaniei, la Alba Iulia. Nu intru în amănunte, aici, de ce s-a făcut acea adunare, care a fost inițiată de la București, cu mult mai multă grijă decât s-a organizat evenimentul de la Chișinău, în martie 2018, când moldovenii au decis unirea cu România, sub ocupația armatei române. Acum, armata română a fost menținută pe aliniamente la sud de Alba Iulia, pentru a nu impieta asupra libertăţii adunării. Lucrurile astea le explică foarte bine Titulescu, dar înţeleg că Meleșcanu e doctor în Titulescu și se va face bine până mâine dimineață, devenind subit înțelept și abandonând la gunoi biografia sa de conducător al delegațiilor lui Ceaușescu, în diferite formate CSCE! Acolo unde promova ideea că Ceaușescu respectă drepturile omului mai abitir ca oricine altcineva din lumea liberă. Ăsta este faţa României, astăzi, la 30 de ani de la dărâmarea lui Ceaușescu! Nici rușii nu mai au așa ceva în diplomație, nici măcar chinezii! Sigur, poate prin Coreea de Nord să mai fie vreun Meleșcanu, dar nu ministru de externe (le-ar fi și ălora rușine), și, evident, nu uns de Tăriceanu să lupte cu Statul Paralel.

Ca să închidem acest mic excurs despre cum trebuie să fii, ca să fii foarte, foarte prost, să dăm un citat din Tratatul de la Trianon, ăla invocat în comunicatul MAE și care a confirmat juridic, ca sursă de drept internațional, dreptul României Mari asupra Transilvaniei. Să vedem cum a ajuns acel teritoriu la România, prin Tratatul de Pace. Este vorbire acolo de vreo Adunare de la Alba Iulia? N-ai să vezi! În schimb, scrie așa, în articolul 74:

Hungary hereby recognises and accepts the frontiers of Austria, Bulgaria, Greece, Poland, Roumania, the Serb-Croat-Slovene State and the Czecho-Slovak State as these frontiers may bedetermined by the Principal Allied and Associated Powers”. (https://wwi.lib.byu.edu/index.php/Treaty_of_Trianon)

Adică:

Ungaria recunoaște și acceptă, prin aceasta, frontierele Austriei, Bulgariei, Greciei, Poloniei, României, Statului Sârbo-Croato-Sloven și Statului Cehoslovac, așa cum aceste frontiere vor fi stabilite de Principalele Puteri Aliate și Asociate”!!!

Vedeţi, aici, vreo trimitere la istoricele hotărâri ale Adunării Naționale de la Alba Iulia? Nu prea. Și vă informez că printre Principalele Puteri Aliate și Asociate nu se număra și România!

Da, Franţa, Marea Britanie, SUA și Italia au recunoscut drepturile României asupra Transilvaniei. În ciuda faptului că România a încheiat (a fost obligată) o pace separată cu Germania, ceea ce era interzis prin Tratatul cu Antanta, Marile Puteri au văzut jertfa românilor și au răspuns mesajului Majestăților Lor Ferdinand și Maria (Cei Fără de Nume, în vorbirile piticului cu nume mic, iohannis) stabilind frontierele cu Ungaria în favoarea ţării noastre.

A fost imens de greu la Conferinţa de Pace de la Paris. Brătianu a fost nevoit să părăsească delegația română și să demisioneze din fruntea guvernului. Am fost aproape de a pierde totul, după atâta trudă și jertfă! Regii nu au ostenit, însă, niciodată, în a se bate pentru România! Și au izbândit! Să fim bine înțeleși! Transilvania este parte a României, ca teritoriu inalienabil, consacrată în aceste fruntarii de Tratatul de la Trianon, care a fost preluat, la capitolul frontiere, de Tratatul de Pace de la sfârșitul celui de-al doilea război mondial, încheiat la Paris, în 10 februarie 1947. Acest Tratat este, astăzi, valabil, în vigoare și stabilește baza securității și configurației teritoriale recunoscute internațional, în spaţiul euro-atlantic. Nu există nicio pretenție teritorială asupra României, în acest spaţiu, nici din partea Ungariei (nu mai explic de ce proștii cred taman pe dos), nici din partea Rusiei, nici din partea Imperiului klingonian! Din partea nimănui!

Ei, bine, acești domni, Meleșcanu, Iohannis, Hurezeanu, îi învață istorie pe nemţii de la DPA.

Prostul te va scuipa întotdeauna dacă-i spui că e deștept! Nu știe ce-i aia și o să creadă că-l înjuri!

Germanii, eleganți, cu simțul umorului, au dat un răspuns excepțional penibililor de la București, imediat postat de aceștia ca un semn al propriului triumf. Îţi faci cruce:

Update: 

ZDF a actualizat informația despre Ziua Națională a României, cu mențiunea următoare: 

Actualizare la 4 decembrie a.c.: Într-o versiune anterioară a acestei știri dpa a fost vorba despre „anexarea”Transilvaniei. Această formulare a generat false asocieri istorice. Regretăm acest lucru și am modificat imediat știrea.” (http://berlin.mae.ro/local-news/1288)

Atenţie! DPA sau ZDF nu recunosc că au făcut o eroare sau au falsificat ceva, cum sunt acuzați de la București! Spun că “formularea” lor, aia cu anexarea, “a generat false asocieri istorice. ” Adică, “false” sunt asocierile, nu aserțiunile lor! Păi, cine a făcut “asocierile false”? Păi, neamul lui Meleșcanu! Nici nu mai contează dacă au scos “anexarea” sau nu din știrea inițială. Aia a trecut, a trăit o zi, pa! Răspunsul nemţilor este, însă, for ever: “Sunteţi niște dobitoci” (pentru securiști: asta e interpretarea mea, nu căutați pe google!)

Dar, hai să ne uităm la ce au reacţionat, atât de dur, penibilii din curtea din faţă a Securităţii, numită pompos MAE! Să vedem, încă o dată, din documentele MAE, ce a zis DPA:

România sărbătorește 100 de ani de la anexarea fostei provincii maghiare Transilvania. Prin acest câștig teritorial, în urma căderii Austro-Ungariei, după Primul Război Mondial, România și-a mărit cu o treime teritoriul. În Transilvania, românii erau deja atunci majoritari. Reprezentanții celor 800.000 de germani care trăiau acolo au votat de asemenea anexarea la România. Cei mai mulți germani din România au emigrat între timp”. (http://berlin.mae.ro/local-news/1288)(vezi și https://republica.ro/agentia-germana-de-presa-dpa-zromania-sarbatoreste-100-de-ani-de-la-anexarea-fostei-provincii-maghiare)

Bun! Să le luăm pe rând! A fost Transilvania anexată de România, după primul război mondial? Categoric, DA, fiindcă eu mă uit în documentele semnate de Brătianu, documente care ne-au dat Ardealul și nu în gura lui Meleșcanu! A fost Transilvania provincie maghiară? Categoric, DA, că de-aia Tratatul de la Trianon reglementează frontierele dintre România și Ungaria, după trecerea Transilvaniei la Regatul Român! La momentul războiului, Transilvania era parte a monarhiei ungare! Și-a mărit România teritoriul cu o treime după anexarea Transilvaniei? Absolut, DA! Toate astea sunt adevăruri istorice incontestabile. Și, acum, vă rog să fiți atenți ce serviciu extraordinar au făcut nemţii de la DPA României și românilor, serviciu pentru care ar fi trebuit să le mulţumim cu recunoștință, nu să-i scuipăm în obraz! Iată ce scriu ei, acolo:

ÎnTransilvania, românii erau deja atunci majoritari.” Sunt multe speculații, care pleacă de la faptul că, în regatul Ungariei, din care făcea parte și Transilvania, erau majoritari, evident, ungurii (corect) și care încearcă să acrediteze ideea că ungurii erau majoritari și în Transilvania. Sau, există speculații că majoritatea românească din Transilvania a fost creată artificial, după Unire, prin colonizare masivă cu români din alte părţi ale Regatului. Știm că Ceaușescu a folosit masiv această pârghie, pentru a modifica semnificativ componența etnică a unor localități din Transilvania.

Ei, bine, nemţii de la DPA spun lumii care contează că românii erau majoritari DEJA, în Ardeal, la momentul Unirii! Un gest extraordinar pe care îl fac în folosul adevărului și al cauzei românești. Mai mult, ne dau un semn de simpatie și susținere, când precizează, din nou, perfect adevărat din punct de vedere istoric, că “reprezentanții celor 800.000 de germani care trăiau acolo au votat de asemenea anexarea la România.”

Sigur, germanii au emigrat, apoi, masiv în Germania, mai ales după 1990, ceea ce este firesc. Dar, susținerea germanilor de la DPA pentru cauza românească este mai mult decât evidentă! Și ce am făcut noi, cu gașca lui Meleșcanu-Iohannis-Hurezeanu? Am dat încă un semnal că nu înţelegem nimic, nici atunci când partenerii manifestă simpatie faţă de noi, de vreme ce îi înjurăm la greu, tocmai ca răspuns la asta! Adică, pentru că nu ne susţin promovând minciunile securisto-ceaușiste, pe care noi le-am ridicat la rang de Sărbătoare Naţională, după căderea lui Ceaușescu!

Am mai arătat ceva! Că nu recunoaștem și nu cunoaștem nici măcar Tratatele care ne-au dat o Ţară. Nici măcar pe Eroii care au făurit-o, doar pentru că Ceaușescu și minciunile lui securiste sunt mai importante decât Eroii, Ţara și Adevărul Istoric! Ei bine, pe așa ţară nu te poţi baza decât dacă o tratezi așa cum merită, ca pe o slugă! Și nemţii au înţeles! Și credeţi-mă, se vor întrebuința în acest sens, exact ca și până acum. Evident, nu sunt singurii. Aici îi bat, de departe, americanii, partenerul nostru strategic.

Acum, având în vedere cele de mai sus și văzând cine sunt românii care vă conduc, vă mai rămâne să ajungeți la constatarea la care a ajuns Donald Trump, cu privire la ţara lui! Dar, atenţie, nu vă spuneți asta decât în baie, cu apa curgând, căci, dacă află fârtații lui Meleșcanu-Tăriceanu-Iohannis-Dragnea, s-ar putea să vă grăbiți să ajungeți în Costa Rica. Și, credeţi-mă, au mijloace să afle! Folosite, chiar în această clipă, pe fiecare dintre voi! Enjoy!

Un Summit pentru Eternitate! Eternitatea Proștilor!

Acest text este un răspuns la un comentariu de pe blog, cu privire la summit-ul NATO din 11-12 iulie 2018. Am hotărât să răspund prietenului meu Valentin Neagoe, direct, printr-o postare și nu printr-un simplu comentariu. Comentariul la care răspund se află la adresa: (https://www.valentinstan.com/2018/04/21/dragnea-si-diplomatia-securitatii-pe-drumul-ierusalimului/comment-page-1/#comment-3050).

Textul meu este redactat într-o formulă rapidă, tip comentariu, diferită de postările clasice de pe acest blog, pentru a ţine pasul cu evaluările securiștilor de serviciu din România, care au umplut, deja, spațiile media, cu osanalele de rigoare la adresa celor doi lideri, Trump și Iohannis! Nu am prezentat, în acest text, traducerile obișnuite postărilor mele, cuvânt cu cuvânt, din limbile engleză și franceză. Așa cum am precizat, textul era destinat a fi comentariu. Pentru inițiați.

Europenii să plătească mai mult, altfel, pa!

Dragă Valentin, este exact așa cum am prevăzut pe acest blog. NATO este moartă, ba chiar mai mult decât am anticipat. Moartă cu crăci! Ce a făcut, joi, Trump este fără precedent în istoria Alianței. I-a băgat pe aliați în sesiune extraordinară, după ce a revenit asupra documentului summit-ului, convenit cu o zi înainte, adică aprobat de el!!! I-a amenințat pe aliați că, dacă nu dau câți bani vrea el, SUA pot să “go our own way!!!” (https://www.politico.eu/article/trump-threatens-to-pull-out-of-nato/).

Adică, i-a amenințat că se retrage din NATO!!! Bineînţeles că pretenția lui, de a ridica la 4% din PIB contribuțiile aliaților la apărare, a fost privită ca reacția unui nebun. Președinții Georgiei și Ucrainei au părăsit discuţia consacrată subiectelor de securitate legate de ţările lor, la fel înalții oficiali ai UE prezenți la întâlnire, doar pentru a se permite membrilor NATO să discute, din nou, “burden sharing”, contribuțiile la apărare, deși subiectul se epuizase cu o zi înainte și nu era pe agenda zilei de joi. Evident că nimeni nu a acceptat pretențiile acestui analfabet politic agresiv, care, așa cum am prezis, a rupt definitiv, cu acest prilej, SUA de Europa. Documentul Brussels Summit Declaration precizează foarte clar, la punctul 3, menținerea țintei de 2% din PIB, pentru apărare, la orizontul anului 2024:

All Allies have started to increase the amount they spend on defence in real terms and some two-thirds of Allies have national plans in place to spend 2% of their Gross Domestic Product on defence by 2024.” (https://www.nato.int/cps/en/natohq/official_texts_156624.htm?selectedLocale=en)

Mai mult, liderii țărilor europene, membre NATO, care nu suferă de sindromul slugărniciei cronice, de care suferă, pe linia Securităţii, unul ca Iohannis, au ieșit public împotriva aberațiilor lui Trump:

At a press conference later, Trump sidestepped a question about the threat, said he believed he had the authority to withdraw from NATO without congressional approval, and boasted that he had secured agreement for far larger spending commitments by allies — a claim swiftly refuted by others including Macron, who said leaders did not alter their declaration in any way in response to Trump.

“There is a communique that was published yesterday,” he said. “It’s very detailed … It confirms the goal of 2 percent by 2024. That’s all.” (https://www.politico.eu/article/trump-threatens-to-pull-out-of-nato/)

Și:

NBC News reported, “[I]t was not clear that Trump had actually extracted any new concessions from U.S. allies. The leaders of the 29-member nations released a 79-point joint declaration Wednesday, and French President Emmanuel Macron said Thursday that Trump [had not] secured new promises to increase funding from his partners at the summit.”

Indeed, the Associated Press quoted some NATO heads of state saying the opposite of what Trump said about future commitments. “Italy has inherited spending commitments that we haven’t changed,” Italian Premier Giuseppe Conte said. “So there is no additional spending.”

Macron added, that the official NATO communique “confirms the goal of 2 percent by 2024. That’s all.” (http://www.msnbc.com/rachel-maddow-show/trump-boasts-about-nato-commitments-dont-appear-exist)

Mai mult, francezii au anunţat că vor ajunge la 2% abia în 2025:

“À titre national, la France tiendra ses engagements et portera progressivement son budget de la défense à 2% du PIB en 2025.” (http://basedoc.diplomatie.gouv.fr/FranceDiplomatie/PDF/ppfr2018-07-11.pdf)

Ceea ce apare clar și fără îndoială, dragul meu Valentin, este faptul că documentul oficial, cu privire la alocările pentru apărare, a rămas neschimbat, conform deciziei NATO de miercuri, adică 2% din PIB, până în 2024, în ciuda fanfaronadei ieftine și mincinoase a lui Trump. Omul care, în conferinţa de presă, a anunţat că a obținut nu știu ce măriri ale alocărilor peste 2%! Te-a păcălit până și pe tine.

„Prior to last year, where I attended my first meeting, it was going down — the amount of money being spent by countries was going down and down very substantially.  And now, it’s going up very substantially.  And commitments were made.  Only 5 of 29 countries were making their commitment.  And that’s now changed.  The commitment was at 2 percent.  Ultimately, that’ll be going up quite a bit higher than that.” (https://www.whitehouse.gov/briefings-statements/remarks-president-trump-press-conference-nato-summit-brussels-belgium/)

Vreau eu, vreau eu, Klaus, să plătesc mai mult!

Ceea ce nu l-a împiedicat pe penibilul și slugarnicul președinte al României să anunțe poporul român că este gata să ia din minuscula avere bugetară a României pentru a răspunde pretențiilor imbecile ale lui Trump, adică să crească alocarea de 2% spre culmile cerute de analfabetul de la Washington:

“(…) vom fi deschiși la o discuție pe cheltuielile pentru apărare. Este o discuție complicată, în condițiile în care toate sectoarele cer bani – și sănătatea, și pensiile, și salariile, și școlile. Însă, fără apărare și fără securitate, nu dorim să fim în România.” (http://www.presidency.ro/ro/media/declaratii-de-presa/declaratia-de-presa-sustinuta-de-presedintele-romaniei-domnul-klaus-iohannis-la-finalul-summitului-nato-de-la-bruxelles)

Ca și cum spitalele și școlile din România depășesc, cu mult, în performanță, instituțiile similare din Germania, care alocă doar 1,2% pentru apărare, căci, pentru cancelarul german, prosperitatea, educația și sănătatea germanilor sunt mult mai importante decât joaca inutilă de-a războiul, pentru apărarea în faţa Nimănui, ca să-i facă pe plac unuia ca Trump!

Și, ca să vedeţi că slugărnicia nu e bună nici măcar la Trump, dacă vine de la Iohannis, liderul român se lăudă că: “noi suntem la 2%!” (http://www.presidency.ro/ro/media/declaratii-de-presa/declaratia-de-presa-sustinuta-de-presedintele-romaniei-domnul-klaus-iohannis-la-finalul-summitului-nato-de-la-bruxelles)

Numai că, ghici ce? Deși încearcă, grețos, să-i facă pe plac președintelui american, anunțând că e gata să ia bani de la școli și spitale pentru aberațiile analfabetului miliardar, The Donald habar nu are că România dă, deja, pentru apărare, 2% din PIB! În sesiunea intempestivă provocată de Trump Alianței, americanul a înșirat ţările pentru care are oarece considerație, în baza celor 2%, România nenumărându-se printre ele:

“At the closed session – with no journalists present – Trump also called out the five members that have met the existing 2% defence spending target and 23 that have not.

According to newly published Nato figures, countries that meet or exceed that 2% target are: the US on 3.6%, Greece on 2.2%, Estonia 2.14%, the UK 2.10%, and Poland on 2%. France spends 1.8% and Germany 1.2%.” (https://www.theguardian.com/world/2018/jul/11/donald-trump-tells-nato-allies-to-spend-4-of-gdp-on-defence)

Asta, da, performanță! Să iei de la gura nevoiașilor din ţara asta penibilă, pentru a-l impresiona pe Trump, doar, doar vei fi, așa, ținut la putere, într-o Românie controlată de Securitate și ăla nici măcar să nu observe asta!!! Tare! Sigur, a spune proștilor că este nevoie de securitate, că ne atacă Rusia, e simplu în România. Și Ceaușescu făcea la fel! Așa i-a prostit pe români, că îi apără de ruși, pentru a-i face să accepte strângerea șurubului privațiunilor și suferințelor de tot felul, în favoarea unei dictaturi staliniste complete, întemeiate pe cultul personalităţii Stejarului de la Scornicești! S-a văzut cum ne apăra de ruși, în ultimele clipe ale dictaturilor comuniste în Europa, când Ceaușescu, însuși, îl implora pe Gorbaciov să intervină militar pentru a opri prăbușirea lui Erich Honecker, în Germania de Est! Românii au înghițit gălușca atunci, o înghit și acum! Chiar dacă Iohannis o să le spună să strângă cureaua pentru 4% din PIB, alocați pentru fiarele vechi ale lui Trump! Să ne apărăm de ruși, frate! Când super puternica și bogata Germanie, pentru care s-a înființat NATO, alocă doar 1,2% din PIB pentru apărare! Și, vorba lui Trump, ia gaze de miliarde din Rusia! Periculoși rău, rușii ăștia!

Să vedeţi ce circ al înfrățirii cu Putin va juca Trump, luni, pe 16 iulie! Iar Iohannis bagă mâna în buzunarul poporului român să ne apere de ruși, care au luat Crimeea de la Ucraina, iar același Trump o recunoaște la ruși! Să vezi când ne-or fura nouă, rușii, praful de pe tobă, cum o să vină, ca un leu, The Donald, să ne dea praful înapoi! Noroc că Iohannis nu asta așteaptă de la miliardar, ci doar încă un fotoliu pentru un nou mandat de președinte în România! Așa că, “aux armes, citoyens”!!! Băgați banul!

Nu mă voi mai referi la comunicatele pline de minciuni grotești ale lui Iohannis și ale presei securiste din România, cu privire la summit, la “centrele de comandă de trei stele” ale NATO, prin România, care una apar în documentul final și alta în gura lui Iohannis! Aș consuma zeci de pagini și nici nu mai am stomac pentru asta. Și aici, din nefericire, am avut dreptate, cum ne-am atins noi toate obiectivele și cum am adus noi NATO la Marea Neagră!!! Ne-am atins atât de multe obiective, încât Trump nici măcar nu știe că alocăm 2% pentru apărare!!!

“Sunt un geniu”! Le-am scos muzica din cap coreenilor! Și din difuzoare!

Apropo, Valentine, să urmărești conferinţa de presă a lui Trump, plină de tâmpenii bombastice, cum nu s-au mai pomenit! O să observi în ce situaţie penibilă l-a pus pe Pompeo, pe care l-a împins la microfon, să vorbească despre “istorica” lui ispravă cu Kim, exact când primise o întrebare despre viitoarea lui întâlnire cu Putin! Pompeo s-a fâstâcit, a îngăimat pierit ceva incoerent și, după câteva secunde, a dezertat de lângă microfon. Dar Trump “nu s-a lăsat”, deși nu e DNA-ul lui Kövesi! Și să vezi ce frumos a povestit el, Trump, despre cum a obținut de la Kim să înceteze “propaganda” și “muzica” de propagandă lansată de difuzoarele de la frontiera dintre cele două ţări coreene! Tare, nu-i așa? A obținut chestii, domne’, de la Kim, ce vorbești! Prietene, când te întâlnești cu el, spune-i din partea mea că e adevărat, difuzoarele, de la frontiera dintre Coreea de Nord și Coreea de Sud, nu mai transmit muzică și nici propagandă, exact ca urmare a rezultatului întâlnirii lui cu Kim! Doar că muzica și propaganda erau emise din difuzoarele Coreei de Sud, spre Coreea de Nord, nu invers, cum crede el!!! Valentine, spune tu, chiar atât de prost? Cum ai spune tu, veni, vidi vici! Sau cum aș spune eu: QUAM STULTUS SUM! Adică, iată, CÂT DE PROST SUNT! Uite aici:

THE PRESIDENT:  I think, just to finish on that, you know, it’s so important.  That was an amazing — really, an amazing meeting, I though.  And I really think that we established a very good relationship.  We’ll see where it all ends.  But there have been no missile tests.  There have been no research.  Where there has been — they have blown up a site; I hear they’re blowing up another site, missile site.  They’ve taken down all of the propaganda.  In fact, somebody said there’s no more music playing at the border line.  You know, the music was going on for many years.  They said recently that, “Wow, there’s no more of the heavy music and the propaganda.”  They’ve done a lot of things.  And we got back our three hostages.(https://www.whitehouse.gov/briefings-statements/remarks-president-trump-press-conference-nato-summit-brussels-belgium/)

Sau minutele 20:45-21:18, în aceeași conferinţă de presă:

South Korea takes down propaganda speakers at border (https://www.bbc.com/news/world-asia-43958366)

Nu-ţi mai scriu ce a zis despre Crimeea, pe care este gata să o recunoască la ruși, găsești tu, la minutele 15:58-16:56.

Evident, pentru că nimeni nu i-a spus care este indicele lui de inteligenţă, el crede că: “I’m a very stable genius.” Vezi tu, la minutele 9:40-10:05.

Mai știi, a spus că poate scoate America din NATO fără aprobarea Congresului, arătând că habar n-are că, pentru a înființa NATO, președintele Truman a avut nevoie de aprobarea Congresului (Senatul), prin celebra rezoluție Vandenberg, din 11 iunie 1948!!! Nu are idee pe ce se întemeiază securitatea statului american, pe care îl conduce! Vezi la minutele 7:09-7:38!

“Q: Thank you.  Maybe I’m being dense here, but could you just clarify: Are you still threatening to potentially pull the United States out of NATO for any reason?  And do you believe you can do that without Congress’s explicit support and approval?

THE PRESIDENT: I think I probably can, but that’s unnecessary”.(https://www.whitehouse.gov/briefings-statements/remarks-president-trump-press-conference-nato-summit-brussels-belgium/)

Ei, ăsta este omul pe care Iohannis și Securitatea întemeiază apărarea României și pe care tu îl “stimezi” atât!!! Dragnea îl stimează cel mai tare, de vreme ce este gata să încalce rezoluțiile Consiliului de Securitate, doar, doar o să-l susţină Trump împotriva lui Iohannis! Te iei cu mâinile de cap!

În rest, ce să-ţi mai scriu? Că s-a întâmplat tot ce am profețit pe blog-ul ăsta, legat de acest summit NATO? Sau, simplu, VENI, VIDI VICI? Ar mai fi mii de lucruri de povestit, dar am și eu nervi!

Oricum, dacă te întâlnești cu Iohannis, spune-i că am o soluție pentru el, ca să facă rost de bani pentru mărirea la 4% a alocărilor pentru apărare. Doar suntem patrioți, ce naiba, ne ajutăm între noi! Uite, aici, mai jos:

Dragnea și Diplomaţia Securităţii pe drumul Ierusalimului!

 

Omul vrea să mute ambasada României din Israel la Ierusalim ca să-l câștige pe Trump!

Urmăriţi adresa de mai jos pentru a citi articolul meu pe Opinia online, din 20 aprilie 2018:

http://opiniaonline.ro/2018/04/22/dragnea-si-diplomatia-securitatii-pe-drumul-ierusalimului/

Articolul poate fi consultat integral și completat chiar aici. Enjoy:

În sfârșit, Dragnea, Primul Diplomat al Ţării, a pășit pe drumul Bea-tificării maxime! Chiar în Orașul Sfânt! Așa, da!

Avem un nou scandal! Și ce dacă? E primul? Toată lumea iese la televizor sau pe cotloanele tenebroase ale internetului și își dă cu părerea. Inclusiv eu. E bine! E reconfortant! Orice prost are dreptul la opinie în România (știu, știu, o să ziceţi: s-a făcut singur prost). Nu contează funcția. De regulă, în cazurile de mai sus, se exprimă cei cu funcţii înalte. Urmează așa-zișii jurnaliști. Mulţi de la Securitate, adică, prin definiție, proști! Proștii mai mici se pot pronunța la grămadă, în stradă. Fiind o democraţie, în România nu există nicio diferenţă între cele trei categorii. Sigur, mă refer la indicele de inteligenţă, nu la dreptul de exprimare! Aici îi batem pe americani, care au mai multe categorii de proști printre oamenii de seamă, printre jurnaliști, printre oamenii simpli și cam tot atâtea categorii de inteligenți pe bune. Deh, America e o naţiune mică, fără istorie și tradiția veritabilă a egalitarismul biblic.

Dragnea nu înţelege cum de stă America în spatele lanțului trofic Coldea-Kövesi-Iohannis. E disperat. Și s-a gândit să facă frumos la Trump, doar, doar, The Donald o să uite că lucrează doar cu Securitatea lui Iohannis și nu cu cea a lui Dragnea. Cum să facă el, Dragnea?

Trump a ales să desfiinţeze rezoluțiile Consiliului de Securitate al ONU și să mute ambasada SUA din Israel la Ierusalim! Corect! Trump se bazează pe Jerusalem Embassy Act din 1995, lege votată de Congresul SUA, care cere guvernului federal să mute ambasada, de la Tel Aviv, la Ierusalim! De ce a votat așa Congresul SUA? De-aia! Fiindcă Knesset-ul, Parlamentul israelian, a adoptat, în 1980, Legea de Bază cu privire la Ierusalim, declarat, astfel, capitală a statului Israel. Același Knesset a adoptat un amendament la această lege, în 2000, care extinde jurisdicția capitalei Ierusalim asupra Ierusalimului de Est, teritoriu considerat, prin rezoluțiile Consiliului de Securitate al ONU, ca fiind anexat ilegal de Israel, în detrimentul palestinienilor. De altfel, legea americană permite președintelui SUA să amâne la nesfârșit mutarea ambasadei la Ierusalim, până când se va ajunge la un acord între israelieni și palestinieni.

Că doar n-o fi Consiliul de Securitate mai tare ca mine, Dragnea!

Trump a hotărât să nu mai amâne nimic. Adică, să încalce rezoluţiile Consiliului de Securitate! E OK, pentru el! Aici e o mică problemă, pentru noi, însă. Cine se uită în Carta ONU, la articolul 25, o să observe că rezoluţiile Consiliului de Securitate sunt obligatorii pentru ţările membre ONU. Adică și pentru ţara lui Dragnea, ca și pentru ţara lui Trump, amândouă membre ONU. Cine știe să citească bine Carta ONU o să descopere că rezoluţiile Consiliului de Securitate sunt obligatorii chiar și pentru ţările care nu fac parte din ONU! Asta, în caz că Dragnea are vreo idee să scoată România din ONU și să o alăture Imperiului Klingonian, din Galaxia Andromeda, din acreală faţă de Iohannis.

Ia să vedem ce zice Consiliul de Securitate în rezoluția 2334, din decembrie 2016: “Condemning all measures aimed at altering the demographic composition, character and status of the Palestinian Territory occupied since 1967, including East Jerusalem (…)”(https://www.un.org/press/en/2016/sc12657.doc.htm)

Pe românește: “condamnă toate măsurile menite să schimbe compoziția demografică, caracterul și statutul teritoriului palestinian ocupat din 1967, inclusiv Ierusalimul de Est”. Așadar, conform acestei rezoluții, atenţie, din 2016, pe care SUA ar fi putut să o blocheze, dacă își foloseau dreptul de veto, dar au lăsat-o să treacă, Ierusalimul, cu partea sa de Est inclusă (conform legii israeliene), nu poate fi capitala statului Israel. Fiindcă așa vrea Consiliul de Securitate!

Mai mult, rezoluția Consiliului de Securitate 478, din august 1980, spune așa:“Decides not to recognize the “basic law” and such other actions by Israel that, as a result of this law, seek to alter the character and status of Jerusalem”. (https://unispal.un.org/DPA/DPR/unispal.nsf/0/DDE590C6FF232007852560DF0065FDDB)

Adică, pe românește, “decide să nu recunoască legea de bază și alte astfel de acțiuni ale Israelului, rezultate din lege, care au ca scop să modifice statutul Ierusalimului”. Și cere tuturor statelor: “Those States that have established diplomatic missions at Jerusalem to withdraw such missions from the Holy City” În limba lui Ţichindeal Gură de Aur: “acele state, care au stabilit misiuni diplomatice la Ierusalim, să retragă aceste misiuni din Orașul Sfânt”. Ooops!

Sigur, Trump poate să facă ceva pe Consiliul de Securitate! Absolut orice! Face, în fiecare zi, pe America! La fel și Dragnea, pe România, e adevărat! Dar poate, oare, Dragnea să facă ce face Trump și pe Consiliul de Securitate al ONU? Sigur, Dragnea s-a umflat de elocință în ochii înlăcrimați de admirație ai moderatorului de la Sinteza zilei, pe 19 aprilie, arătând cum a ieșit guvernul cu un memorandum și cum mutarea ambasadei noastre la Ierusalim ar avea “valoare simbolică uriașă” (https://www.stiripesurse.ro/liviu-dragnea-confirma-stiripesurse-ro-guvernul-a-adoptat-un-memorandum-pentru-mutarea-ambasadei-de-la-tel-aviv-la-ierusalim_1260914.html).

Nu-i adevărat că Prostia conduce România?! Cu semnul care vă place.

Sigur, ar avea! Mai mare decât își imaginează Dragnea! Dar lui Dragnea, de ce nu i-a spus nimeni definiţia prostiei, până acum? A, nu, greșesc, i-a spus-o doamna Mogherini, Înaltul Reprezentant (nu vă spun pentru ce, poate dă și MAE român, ăla cu memorandumul lui Dragnea, un google și află) și Vice-Președinte al Comisiei Europene, pe 7 decembrie 2017, legat tocmai de “announcement by U.S. President Donald Trump on Jerusalem (anunțul președintelui SUA Donald Trump cu privire la Ierusalim)”:

“I discussed this with [US] Secretary [of States, Rex] Tillerson during his visit to Brussels on Tuesday. I have made clear our disagreement with this decision, as did all the Foreign Ministers of the 28 Member States of the European Union that met him with me the same day”.

Pe românește: Am vorbit cu Secretarul de Stat american Tillerson în timpul vizitei de marți de la Bruxelles. I-am făcut clar dezacordul nostru cu privire la această decizie, așa cum au făcut toţi cei 28 de miniștri de externe ai Uniunii Europene, care s-au întâlnit cu el, alături de mine, în aceeași zi)!!!(https://eeas.europa.eu/headquarters/headquarters-homepage/36962/remarks-hrvp-mogherini-announcement-us-president-donald-trump-jerusalem_en)

Wow!!! Cum, să fii atât de prost sau atât de genial (vă las pe dumneavoastră să decideți), să nu știi că ministrul tău de externe, unul, Meleșcanu, rămas de la Ceaușescu în tranșeele patriei, în plină aniversare a Centenarului de la nimic încoace, i-a trimis, deja, la plimbare pe americani, cu ambasada lor de la Ierusalim, cu tot? Cică, a fost printre cei 28 de miniștri ai UE care au făcut asta! Sau, poate, ne-a scos Dragnea din UE și ăia sunt 28 acum cu Albania, care a aderat la Uniune fără să afle presa securistă din România? Presa aia care a răspândit zvonul că Iohannis este în cărți pentru funcţia de președinte al Consiliului European! Sau, poate, minte Mogherini! Mai mult ca sigur, domnul Dragnea, minte Mogherini!

A, să nu uit, domnul Dragnea! Nu știu dacă ţi-a spus Viorica, dar Iohannis ţi-a trimis așa, pe 20 aprilie 2018: “Administrația Prezidențială reamintește faptul că există o serie de rezoluții ale Consiliului de Securitate al ONU și ale Adunării Generale a ONU prin care se solicită, printre altele, statelor membre ONU să se abțină să stabilească misiuni diplomatice în Ierusalim și să intensifice eforturile internaționale pentru o pace durabilă, cuprinzătoare și justă în Orientul Mijlociu. Prin urmare, în această etapă, relocarea ambasadei României în Ierusalim ar reprezenta o încălcare a dreptului internațional relevant.” (http://www.presidency.ro/ro/media/comunicate-de-presa/reactia-presedintelui-romaniei-domnul-klaus-iohannis-cu-privire-la-intentia-guvernului-referitoare-la-lansarea-procesului-de-relocare-a-ambasadei-romaniei-din-israel-de-la-tel-aviv-la-ierusalim)

Fii atent, domnule Dragnea! Dacă te întâlnești, cumva, cu Iohannis, la vreo pomană a porcului pe la Coldea sau Codruța, spune-i, din partea mea, că rezoluţiile Adunării Generale a ONU nu sunt obligatorii pentru statele membre ONU și “încălcarea” lor nu este “încălcare a dreptului internațional relevant”! Și că, dacă ar fi vorba doar despre rezoluţiile Adunării Generale, și eu aș vota cu amândouă mâinile mutarea ambasadei României la Ierusalim, imediat. Sigur, după morfologia comunicatului președintelui, pare a fi scris de eroul vostru de la Haga, Aurescu, profesor la Facultatea de Drept și mare Diplomat, consilier de nădejde al primarului de la Cotroceni! Nu știi despre cine vorbesc?  Despre ăla care a câștigat, în disputa cu Ucraina, 80% din ce era al nostru, după ce declarase că va câștiga tot, iar în România, asta s-a celebrat mai abitir decât Centenarul despre nimic! Așa că, dom’le Dragneo, nu fi trist! Nu ești singur pe lume!

PS. Pssst, domnul Dragnea, trebuie să mai citești și matale un pic, înainte să mergi pe la televiziuni, să anunți mutarea ambasadelor. Uite cum poţi să faci asta! Există niște locuri numite biblioteci. Alegi una de pe internet și mergi acolo, lipa, lipa, lipa. Și ca să nu ai probleme cu protocolul unei biblioteci, uite, vizionează filmuleţul de mai jos, ca să știi ce poţi să faci și ce nu poţi face într-o bibliotecă. It will help you, believe me! Enjoy!

 

 

 

Anunţ

johannis-hollande2

Urmăriţi emisiunea:

Xpress- Sabin Orcan

11/Sep/2016

18:30-20:00

 

http://inregistrari.b1.ro/view-11_Sep-2016-x_press-108.html

Astăzi, duminică, 11 septembrie 2016, mă voi afla, între orele 18:30 şi 20:00, la B1 TV, în emisiunea lui Sabin Orcan, X-Press. Vom aborda, împreună, dimensiunea reală a modului în care suntem reprezentaţi în lume, la cel mai înalt nivel, de cei mai buni “securişti” dintre noi (în sens de oameni buni, care se ocupă de securitatea noastră, nu de ciraci ai epocii Ceauşescu, formataţi după vechile canoane ale Securităţii, nu, nu!)! Sigur, orice asemănare cu “valori naţionale”, de genul Klaus Iohannis sau Lazăr Comănescu, este pur întâmplătoare. După emisiune, acest anunţ va fi înlocuit, probabil, cu un text bazat pe documentele prezentate în emisiune, pe care îl voi scrie în zilele următoare. Starea de spirit necesară pentru vizionarea emisiunii cu pricina este o combinaţie bine proporţionată între râs isteric şi plâns contagios. Mândria de a fi român este obligatorie!

Securişti şi Comunişti! Ghici Ciupercă ce-i… Iohannis! Un Demoooocrat Conviiiins!

johannis-ceausescu 3

Ştiu, am promis să vă spun cum performează Klaus Iohannis, ce a făcut la Paris sau la Berlin, atunci când a mers, spre nefericirea noastră, să spună lumii libere unde zace esenţa egocentrismului găunos şi a fermentului de disoluţie a minimei decenţe! Sigur, însoţit de Carmen Iohannis, această vestală a superbităţii vetuste, multiplicată la nesfârşit de tivul unei fuste situate la mii de ani lumină de linia genunchilor, liman şi galaxie îndepărtate, unde se odihnesc rămăşitele ultimului indice de inteligenţă mioritic şi privirile opace ale Noului Lider în Absolut…ism! Marele Tăcut Klaus! Deh, sunt milioane de români care încă suspină, transportaţi, după această pereche de “vis” Klaus-Carmen. Eu zic aşa: Să le fie de bine!

Eu însumi am votat cu Klaus, dar am scris pe acest blog, înainte de turul doi, că urmează dezastrul! E drept, Tornada Tăcută ar fi trebuit să producă mai puţine daune decât impetuosul nostru Victor Viorel! Daune? A produs deja un cataclism! Paris, Berlin? Toate la timpul lor, s-au întâmplat lucruri foarte grave şi vor fi prezentate în textele care urmează! Este, cum am anticipat aici, atât de dramatic, aplicat şi fără ieşire, încât, privind la acest munte de incompetenţă crasă, Klaus Werner Iohannis şi la gaşca lui de impostori penibili, îmi vin, invariabil, în minte, versurile unui vrăjitor al sensurilor, Ion Minulescu:

“Nu sunt ce par a fi –
Nu sunt
Nimic din ce-aş fi vrut să fiu!…
Dar fiindcă m-am născut fără să ştiu,
Sau prea curând,
Sau poate prea târziu…
M-am resemnat, ca orice bun creştin,
Şi n-am rămas decât… Cel care sunt!…”

Iohannis? Un român de-al nostru…

Nu, Klaus nu este ce pare a fi şi nu este ce vrea să ne facă să credem că este! Dacă ar fi bun creştin, nu ştiu, deşi m-aş juca un pic cu termenul de “creştin”, în ceea ce-l priveşte, pierzând intenţionat o literă! Vi se pare un democrat? Bun, mai corectă este întrebarea: credeţi că poporul român are nevoie de un democrat în fruntea sa? Adică, felul de a fi al românilor indică radiografia unei societăţii democratice, cu şefi de partid (PNL), ca Gorghiu, năimiţi pe formula “pohta ce-am pohtit”, tocmai de cel care zicea că luptă pentru democraţie, însuşi Iohannis? Bineînţeles, nu despre doamna Gorghiu, cu această cacofonie personalizată a societăţii de tranziţie (ascultă file audio*), vom povesti în materialul de faţă.

Dar, trebuie să ne asumăm că suntem un popor descris mai bine în scrierile secolului al XVIII-lea, decât în proiectele de legi ale Noului Mileniu.

Mă fascinează diagnosticul găsit de Jean-Jacques evident Rousseau popoarelor de un anume gabarit istoric (limitat spre auto-anulare), condamnate să-şi epuizeze energia telurică a semnificaţiilor identitare în insignifiant, anost şi tern! În prejudecată stupidă şi stereotip amorf, învelite cu zeamă de moaşte şi coapte la jarul habotnicismului tutelar ortodox, în spoiala trădărilor convenabile şi a abandonului fetişizant şi fatalist, ca o boală congenitală.

Wow! Aproape că am definit poporul român cu nemţii lui cu tot şi ce-o mai fi pe acolo! Dar tot Jean-Jacques absolut Rousseau spune, mai bine, în Contractul Social: “Odată ce obiceiurile sunt stabilite şi prejudecăţile înrădăcinate, este primejdios şi zadarnic să vrei să reformezi; poporul nu poate suferi nici să te atingi de relele lui pentru a le distruge, asemenea indivizilor stupizi şi lipsiţi de curaj, care se înfioară la vederea medicului”. (Jean-Jacques Rousseau, Contractul social, Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1957, p. 146).

Sigur, românii sunt prea săraci şi prea călcaţi în picioare ca să-şi permită un Chanson de Roland al modernităţii, în biografia lor naţională! Dar, dacă sunt prea săraci, de la Burebista încoace, ar trebui să ştie, măcar, ceea ce ştiau Siger de Brabant şi Boetius din Dacia, încă la 1277: “Quod pauper bonis fortunae non potest bene agere in moralibus” (“că cel sărac în bunuri materiale nu poate acţiona bine în domeniul moralei”)! (Despre eternitatea lumii, Bucureşti, Editura IRI, 2007, p. 223).

Vedeţi? Ce paradox! Ai putea crede că românii fură de sting, nu pentru că destinul le-a hărăzit karma de hoţ, ci doar pentru a-şi face culoar spre Maxima Moralia! Eliberându-se, prin furt, de sărăcie! Deh, tot ce-au putut produce a fost o Minima Moralia şi aia un titlu folosit de altul, Adorno, înaintea celui care l-a consacrat, patetic, pe malul Dâmboviţei! Sper că aţi observat că nu am spus încă nimic despre prostie şi proşti! Uf! Ştiţi ce greu este?

Pe 22 iunie 2015, Klaus Iohannis a prezentat parlamentului României Strategia Naţională de Apărare a ţării. Înţelenită în intrigi mărunte, amalgamată în gesturi de o heraldică frivolă şi îndoielnică, această futilă şi anecdotică înşiruire de aberaţii şi incongruenţe logice a fost votată, la limită, de un parlament slugarnic şi eminamente românesc în deprinderi şi apucături. Iohannis ne-a anunţat că această mizerie euristică a fost redactată la cel mai înalt nivel de competenţe, de către ciracii săi cei mai calificaţi: “(…) procesul elaborării şi definitivării Strategiei a inclus consultarea cu specialişti şi cu reprezentanţi ai instituţiilor cu atribuţii în domeniu, ai societăţii civile, mediului academic şi partidelor politice.” (vezi http://www.presidency.ro/?_RID=det&tb=date&id=15822&_PRID=lazi).

Şi a anunţat, atunci: “Peste câteva zile voi participa la Consiliul European, unde voi promova angajarea fermă a României în procesul de elaborare a noii Strategii Europene de Securitate. Avem oportunitatea de a merge la aceste discuţii cu un document propriu, nou şi comun asumat de întreagă clasă politică”. (vezi http://www.presidency.ro/?_RID=det&tb=date&id=15822&_PRID=lazi). Ei bine, a participat la acel Consiliu European! Şi mi se pare corect să vă arăt cu ce s-a dus în faţa Europei, pentru a se angaja ferm “în procesul de elaborare a noii Strategii Europene de Securitate”!

Nicolae Ceauşescu, marele nostru contemporan

Acum, să lămurim un lucru! Strategia Naţională de Apărare şi Strategia Naţională de Securitate nu au o valoare majoră în România. Sunt simple enunţuri principiale de doctrină pentru apărare şi proiecţie a mediului de securitate în sfera ameninţărilor, riscurilor şi vulnerabilităţilor la adresa securităţii ŢĂRII. Nicio legătură cu cetăţeanul, în jurul căruia sunt construite aceste elaborări, în democraţiile funcţionale şi în societăţile care imită democraţia sau ambiţionează să o sintetizeze “original”.

Chiar dacă  Strategia Naţională de Securitate şi Strategia Naţională de Apărare sunt documente separate, cu o compartimentare specifică, ele se suprapun conceptual, în mod esenţial, dezvoltând o doctrină unitară cu privire la obiective şi factori de risc, în proiecţiile de securitate şi apărare la nivel naţional şi global. Să ne explicăm! În comunism, sub bunul nostru “colaborator”, Nicolae Ceauşescu, statul trebuia apărat şi atât! Statul, ca noţiune abstractă, ai putea spune că trebuia protejat, deşi nu prea înţelegeai ce este acel stat! Lucrurile deveneau mai clare, când noţiunea de stat se concretiza extrem de palpabil, sub Ceauşescu. Statul era ceea ce apărai împotriva propriilor cetăţeni. Este definiţia eternă a oricărei dictaturi!

Comunismul a reinventat conceptul de “suveranitate” a statului, concept fără niciun conţinut în afara drepturilor cetăţeanului. Comunismul trebuia să apere şi el ceva! Nu putea apăra pe cetăţeanul supus oprimării chiar de către dictatură! Aşa că şi-a construit un subiect de apărat! “Suveranitatea” statului, adică puterea dictatorului asupra libertăţii individuale, căci asta era statul la comunişti. E simplu!

În Carta ONU, există adjectivul “suveran”, dar lipseşte termenul de “suveranitate” a statului, o ciudăţenie pentru limbajul juridic al vremii. Sub regimul comunist mondial, “suveranitatea” statelor se va impune în spaţiul juridic, prin militantismul noilor ţări “eliberate” de “imperialismul” american sau european, găsindu-şi locul în instrumentele de drept internaţional. Nu o vom găsi, însă, în documente de tipul Strategiei de Apărare sau Securitate, într-o ţară ca America, unde Strategiile cu pricina se referă la “suveranitate” doar atunci când este vorba de alte ţări (Irak sau Afganistan), niciodată de Statele Unite. Căci, SUA se reclamă, în orice strategie de securitate, de la nevoia de a apăra pe cetăţeanul american, ca fundament al statului, ca valoare supremă a fiinţării de stat!

Pentru pedanţi şi falşi cunoscători în ale “suveranităţii”, trebuie precizat că nu mă interesează istoria conceptului ca atare, de la accepţiunea westphalică, trecând prin dihotomia “internă/externă” şi poposind în lucrările lui Jean Bodin, Thomas Hobbes sau ale bunului nostru sfătuitor, Jean-Jacques Rousseau! Mă interesează, exclusiv, valoarea de întrebuinţare a acestui concept în epoca modernă, când apare codificat în instrumente de drept internaţional, ca instrument politic desprins total de lumea drepturilor omului şi folosit, pe plan intern, de statele comuniste, chiar împotriva drepturilor, ca atare.

Pentru americani, nu există “suveranitatea” statului, ca valoare conceptuală, de sine stătătoare, există “felul de viaţă american”, definit prin cetăţean, cel care trebuie apărat, statul existând şi fiind apărat doar prin protejarea individului şi a libertăţilor sale fundamentale.

Francezii, care, spre deosebire de americani, lucrează intens cu acest concept, “suveranitate”, îl plasează în documente de tipul celui descris mai sus, dar ca o derivaţie a Declaraţiei Drepturilor Omului şi Cetăţeanului. Uniunea Europeană nu cunoaşte, nici ea, termenul abstract de “suveranitate”, axându-se, în Agenda sa de Securitate, pe cetăţean şi drepturile lui, ca obiective şi principii esenţiale ale apărării spaţiului comunitar. Până şi ruşii, în documentele lor similare, nu apără, în primul rând, statul şi “suveranitatea” sa, ci pe cetăţean şi drepturile sale fundamentale.

Moştenirea “suveranităţii” statului, ca principal obiectiv de apărat în România, ne vine pe filiera comunismului desăvârşit, în varianta “democratică mai superioară” a lui Nicolae Ceauşescu Integral.

Cetăţeanul însuşi este contrapus conceptului de suveranitate şi integritate a statului şi, de aceea, Ceauşescu se referea întotdeauna la apărarea “suveranităţii” statului, a independenţei şi integrităţii sale teritoriale, niciodată la cetăţean (ascultă file audio*):

(urale) “(…) pentru triumful socialismului şi comunismului în România, pentru întărirea continuă a independenţei şi suveranităţii patriei noastre, pentru o politică de pace, progres social şi colaborare în întreaga lume” (urale).

În plină reprimare a revoltelor de la Timişoara, în decembrie 1989, Ceauşescu se adresa poporului român prin intermediul televiziunii naţionale informându-l că armata română a avut prea multă răbdare cu protestatarii din oraşul erou. Armata apăra “suveranitatea” statului împotriva propriilor cetăţeni! (ascultă file audio*).

“Doresc să declar, cu toată răspunderea, că unităţile armatei noastre, care au misiunea apărării independenţei şi suveranităţii patriei, a cuceririlor revoluţionare, au dat dovadă de multă, foarte multă răbdare”.

America, Europa, Franţa şi doctrina democraţiei “mai inferioare”

Chiar şi atunci, sub comunism, era un nonsens să vorbeşti despre apărarea statului, a “suveranităţii” de stat, prin înfrângerea cetăţenilor săi, sau despre valoarea supremă, “suveranitatea” statului, ignorând total libertăţile fundamentale ale omului şi cetăţeanului. Dar, vă întreb, cum este ca astăzi, în documentul lui Iohannis, să avem exact aceeaşi filosofie ceauşisto-securistă a “suveranităţii” de stat, în contradicţie totală cu doctrina drepturilor omului practicată de americani, francezi, întregul sistem comunitar, cu toate ţările sale, Canada şi chiar Rusia lui Putin? Cum e posibil ca un parlament, în România Noului Mileniu, să voteze o asemenea mizerie securisto-ceauşistă, de cea mai joasă speţă, la cererea lui Iohannis? Cine au fost “specialiştii şi reprezentanţii instituţiilor cu atribuţii în domeniu, ai societăţii civile, mediului academic” cu care s-a consultat preşedintele ţării, în elaborarea Tâmpeniei Secolului? Căci, veţi vedea imediat, textul  e “Ceauşescu” absolut, de la cap la coadă! Hai să trecem în revistă documentele menţionate!

Mai întâi, să poposim în Statele Unite şi să vizualizăm rapid un scurt extras din Strategia Naţională de Securitate 2015 a Americii, p. 8 (https://www.whitehouse.gov/sites/default/files/docs/2015_national_security_strategy.pdf).

1-us national security strategy-amenintare cetatean

“SUA vor folosi forţa militară, unilateral dacă este necesar, când interesele noastre de durată o cer; când oamenii noştri sunt ameninţaţi; când felul nostru de trai este în cumpănă; şi când securitatea aliaţilor noştri este în pericol”.

Ce poate fi mărturie mai vibrantă a angajamentului pentru cetăţean, pentru valorile democratice, pe care este clădit destinul individului uman, într-o societate în care drepturile sale definesc statul şi nu invers?

Agenda de Securitate a Uniunii Europene este la fel de relevantă, p. 3 (http://ec.europa.eu/dgs/home-affairs/e-library/documents/basic-documents/docs/eu_agenda_on_security_en.pdf).

5-eu-primul principiu-drepturile omului

La subcapitolul: Să lucrăm mai bine împreună pentru securitate, documentul european anunţă “cinci principii cheie”, dintre care, primul sună aşa: “Mai întâi, avem nevoie să asigurăm deplina îndeplinire a drepturilor fundamentale”! Nicio vorbă despre “suveranitatea” naţională! Asta este securitatea UE! În primul rând, drepturile omului. Aşa cum scrie în Titlul V al tratatului de la Maastricht, unde este definită Politica Externă şi de Securitate Comună a UE (PESC).

Francezii nu fac excepţie, deşi, spre deosebire de America şi de doctrina comunitară de securitate, vorbesc şi scriu abundent despre “suveranitatea” statului în Cartea Albă cu privire la Apărarea şi Securitatea Naţională, p. 19! Dar, care “suveranitate”? A cui? Cea a lui Ceauşescu? (http://www.livreblancdefenseetsecurite.gouv.fr/pdf/le_livre_blanc_de_la_defense_2013.pdf).

2-livre blanc-france-stat de drept defineste suveranitatea

“Suveranitatea”, la francezi, derivă din “respectul” faţă de statul de drept!

3-livre blanc-france-Declaration des droits de l Homme-suveranitate

Mai mult, “Declaraţia Drepturilor Omului şi Cetăţeanului subliniază că menţinerea suveranităţii naţionale este o responsabilitate esenţială a puterii politice”. Practic, “suveranitatea” de stat este un subprodus al monumentalei Declaraţii, care a pus cetăţeanul, în civilizaţia modernă europeană, la începutul şi sfârşitul lumii!

Între Vest şi România, Putin “vrea” democraţia

Oricât ar fi de paradoxal, Rusia lui Putin este foarte tare înscrisă, conceptual, pe această linie a democraţiilor occidentale. Adică, la nivel de documente, aşa cum apare cu evidenţă din Strategia Naţională de Securitate a Rusiei până în 2020. Sigur, modul în care respectă Putin drepturile omului, în varianta occidentală, nu prezintă nicio taină pentru noi, dar e spectaculos că, pe hârtie, filosofia este exact aceeaşi. (http://rustrans.wikidot.com/russia-s-national-security-strategy-to-2020).

8-russia-national security strategy-titlu

Principalele Direcţii ale Politicii Naţionale de Securitate a Rusiei se traduc în Priorităţi Naţionale Strategice.

9-russia-national security strategy-drepturile omului first-suveranitate dupa

Iar Priorităţile Naţionale Strategice sunt înţelese prin a “crea condiţii sigure pentru realizarea drepturilor şi libertăţilor constituţionale ale cetăţenilor ruşi, dezvoltarea stabilă a ţării şi prezervarea integrităţii teritoriale şi a suveranităţii statului”. După cum se vede, întâi sunt drepturile cetăţenilor şi, abia apoi, “suveranitatea” naţională.

10-russia-national security strategy-protectia individului-suveranitate dupa

La fel, când vine vorba despre “conceptul” de “securitate naţională”, care se defineşte, în primul rând, prin “protejarea individului”, prin “calitatea vieţii cetăţenilor”, “suveranitatea” şi integritatea teritorială se plasează, din nou, pe ultimul loc, derivând din primele.

11-russia-national security strategy-amenintari-individul-suveranitate dupa

Şi mai relevant este conceptul rusesc de “ameninţare la adresa securităţii naţionale”, vom vedea, total diferit de cel din gândirea lui Iohannis! În accepţiunea rusească, acest concept presupune “posibilitatea directă sau indirectă de a afecta drepturile şi libertăţile constituţionale”, “suveranitatea” şi integritatea teritorială venind după aceea.

13-russia-national security strategy-interese-individul-suveranitate dupa

Este de reţinut ordinea de precădere, în doctrina rusească, atunci când se definesc interesele naţionale ale Federaţiei Ruse: “individul, societatea, statul”.

Iohannis, un om pentru eternitate…a lui Ceauşescu

Strategia Naţională de Apărare a României emisă de Iohannis este un coşmar, comparată cu doctrina ceauşisto-securistă şi cu documentele prezentate, deja, din spaţiul democratic NATO-UE, ca şi din Federaţia Rusă. Încă de la început, ce poate fi mai traumatizant, decât să aşezi ordinea de precădere rusească, în materie de preocupare cu privire la securitate, “individul, societatea, statul”, lângă următoarea frază, din discursul rostit de Iohannis, la livrarea Strategiei Naţionale de Apărare a României către parlament?

“Este o declaraţie pe care România o face. Ea îşi propune să răspundă unor nevoi şi aşteptări şi priveşte deopotrivă statul, societatea şi cetăţeanul”. (http://www.presidency.ro/?_RID=det&tb=date&id=15822&_PRID=lazi).

Ordinea este inversată perfect, parcă Iohannis s-ar fi vorbit cu Putin cum să arate România mai prost! Şi, avem pretenţia, cu un asemenea preşedinte, să le dăm lecţii de democraţie ruşilor! Gândiţi-vă că Iohannis se plimbă cu Strategia lui prin Europa comunitară şi, probabil, se laudă cu ea! Nu ştiu dacă Putin îi dă atâta importanţă, încât să râdă de el, în timp ce Hollande strâmbă din nas! Dar, să vedem prestaţia lui Iohannis!

14-strategia nationala de aparare romania-titlu

Este incredibil că Ceauşescu este atât de viu, în reflexele comunistoide ale acestui domn, indiferent dacă a fost sau nu membru de partid!

15-strategia nationala de aparare romania-interese securitate-individ

Exact ca pe vremea Marelui Cârmaci, interesele naţionale de securitate se traduc, după cum se vede, prin “suveranitatea” statului, în primul rând. “Drepturile omului” vin abia pe locul al patrulea. Ceauşescu redivivus!

16-strategia nationala de aparare romania-amenintari-nu individ

Spre deosebire de americani şi ruşi, la care ameninţările vizează, în primul rând, pe cetăţean, în Strategia lui Iohannis, la subcapitolele Ameninţări, Riscuri, Vulnerabilităţi, nu există deloc referire la drepturile omului!

17-strategia nationala de aparare romania-obiective-individ loc doi

Iată, imediat mai sus! La Obiective Naţionale de Securitate, “suveranitatea” tronează înaintea “drepturilor şi libertăţilor fundamentale”.

Acesta este “democratul” Klaus Iohannis! Înţeleg, de la dumneavoastră, că nu a lucrat pentru Securitate! Oare? Şi nici membru PCR n-ar fi fost! Că la băut cu Ceauşescu, precis nu a mers! Deşi vrea să ne convingă că gândeşte occidental, “democraţia” promovată de domnia sa pare cu “mult mai superioară” decât a americanilor, a francezilor şi a Uniunii Europene! I-a “tăiat” până şi pe ruşi, cu tot trecutul lor stalinist şi congenitala tulpină ţaristă în comportament.

Iohannis practică un balet pe cu totul altă muzică decât libretul democratic original. E drept, mişcările par aceleaşi, perfect adaptate la muzică! Doar că nu e muzica din libret! Ce nu înţelegeţi? Cu zâmbetul spre Washington şi cu Securitatea în suflet! Trăiască Suveranitatea Statului! Da, se poate, chiar la interval atât de mare în timp! Zău, şi Rita Hayworth a dansat pe Stayin’ Alive de Bee Gees! E drept, Rita călătorea în viitor, pe muzica celor de la Bee Gees! Iohannis merge în trecut, pe refrenele dogite ale lui Ceauşescu! “Prietenii ştiu de ce”! Eu n-am zis nimic de Coldea, vă rog frumos! Coldea e băiat tânăr, sensibil, necontaminat de Securitatea lui Ceauşescu, terminaţi cu prostiile! Şi obişnuiţi-vă cu ideea că Ceauşescu a murit! Dacă mai puteţi! Cum? Trăiască Băsescu? OK! Aşa mai merge! Ceauşescu Is Stayin’ Alive!

*Notă: Dacă accesarea file-urilor audio din text, prin link-urile prezente, se realizează trunchiat sau incomplet la primul click, reluaţi procedura printr-un nou click pe link-ul corespunzător!

Iohannis! Ceva mai Bine decât Ponta! Un Dezastru!

la bulivar

Inspiraţia şi prezenţa de spirit ale cuplului Iohannis nu încetează să mă uluiască! Inflexibilitatea garderobei Primei Doamne, chiar şi în exerciţiul complicat al învestirii Preşedintelui, arată “consecvenţă”! Şi “aplicabilitate”! Şi “decenţă instituţională”! Dumnezeul ortodox, atotputernic, Cel care le vede pe toate, a aranjat cu Dumnezeul protestant al americanilor incidentul dedicat doamnei Carmen Iohannis! Incident de la graţierea curcanilor, la Casa Alba, de Thanksgiving, când Preşedintele Obama şi-a exercitat prerogativele constituţionale pentru a salva de la deces doi curcani! Au participat la eveniment şi fetiţele sale, Malia şi Sasha, doi copii adorabili de 16 şi 13 ani. Ele nu au fost prea impresionate de solemnitatea salvării curcanilor! În plus, erau îmbrăcate ca nişte fete de vârsta lor, cu fustiţe ce păreau uşor prea scurte pentru seriozitatea ceremonialului de la reşedinţa tăticului prezidenţial.

obama and daughters

Curcanul, Barack, Sasha şi Malia

Cele două fetiţe au fost aspru criticate în presa americană, în ciuda vârstei fragede (vezi http://www.bbc.com/news/world-us-canada-30265373). Se întâmpla pe 30 noiembrie 2014! Cele două fetiţe au fost acuzate de “lipsă de respect şi clasă” (disrespect and lacking “class”)! Şi din cauza fustelor scurte (short skirts), dar nu numai. Credeţi că profesoara de limbă engleză Carmen Iohannis a catadicsit să înţeleagă ceva din povestea de mai sus? Mă scuzaţi, întrebarea era greşit formulată! Mai încerc o dată! Credeţi că profesoara Carmen Iohannis are vreo legătură cu limba engleză, ca expresie a culturii anglo-saxone? Ceea ce ar presupune, dincolo de speak-uitul de rigoare, în engleză, să mai citeşti o carte, să mai vezi un film, să mai priveşti la nişte ştiri din lumea anglo-saxonă! Să îţi mai însuşeşti nişte coduri de îmbrăcăminte sau, pur şi simplu, să mai înveţi câte ceva despre garderoba Reginei Regatului Unit sau a Primei Doamne a Americii! Despre protocol, respect şi clasă! Chestiune de minimă cultură generală pentru o profesoară de limba engleză! Doamna Carmen Iohannis a dovedit cu prisosinţă că este mult sub “clasa” şi “respectul” pentru instituţii ale doamnei Maria Băsescu! Priviţi fotografia de mai jos şi ascundeţi-vă în munţi!

carmen-iohannis-maria-basescu

Ghici, ghicitoarea mea! Cine-i Carmen Iohannis?

Locul meu, lângă şofer

O, da! Ştiu! Presa din România e cucerită de “farmecul” doamnei Iohannis! Şi preocupată, la greu, să lustruiască anumite părţi din corpul domnului Iohannis, părţi care s-ar aşeza, conform proverbului românesc, în “două luntri”! “Două luntri” pentru presa română, care l-a desfiinţat în campania electorală pe Iohannis, divinizându-l pe Ponta! Ghici la ce parte a corpului lui Iohannis ne referim! Din acest motiv, de “două luntri”, nu s-a prea agitat presa română de apariţia fulgurant năucitoare a Primei Doamne la “conacul” unde cuplul prezidenţial a petrecut revelionul. Apariţie în care Carmen Iohannis a “strălucit” din nou, de data asta pe locul din faţă al limuzinei prezidenţiale, în dreapta şoferului.

carmen iohannis-ok

Exact aşa cum, probabil, au văzut ea şi presa română cea relaxată şi subit iubitoare de Iohannişi că ar călători Michelle Obama! Iată!

Barack_and_Michelle_Obama_wave_from_the_presidential_limousine

Michelle+Obama+Barack+Obama+Attends+Daughter+-XGBnXCWizJx

După cum stă Carmen Iohannis în dreapta şoferului, putea la fel de bine să stea pe capra căruţei din grafica ce deschide postarea noastră. Având în vedere “vasta” cultură a Primei Doamne, perfect reprezentativă pentru România, care s-ar putea supăra (doamna, nu România) că induc opinia publică în eroare, folosesc acest prilej pentru a preciza că grafica la care mă refer este un fotomontaj! Nu vreau să sugerez că Doamna Iohannis ar fi, în realitate, în fotografia cu pricina! Nici vorbă! Mai mult, o asigur pe doamna Iohannis că nu am vrut să transmit nicio clipă că acele cuvinte, desenate acolo, ar fi fost rostite de domnia sa! “La bulivar, birjar” au fost grăite, deja, de mam’ mare, mamiţa şi tanti Miţa, rudele domnului Goe, eroul lui Caragiale, cu voia dumneavoastră, Madam President!

Iar cuvintele “Iată-mă-s isprăvniceasă” aparţin Chiriţei nemuritorului Alecsandri! Aşadar, nu dumneavoastră le-aţi rostit! Pace! Peace! Sper, cu umilinţă, să nu mă daţi în judecată pentru defăimare! Să-mi fie permis să nu mai explic de ce, never ever, o Primă Doamnă nu va sta pe locul din faţă, în dreapta şoferului, în maşina oficială, oriunde ar merge, chiar şi la revelion, din raţiuni de securitate, protocol şi ghici ce, encore? Bună creştere, oare? Ceva de genul: unde stă o doamnă, care se urcă în taxi? Lângă şofer? Poate, la Bucureşti! Dar şi la Sibiu? Şşşşt! Să nu ne audă presa română!

Vor fi unii care îmi vor reproşa că am votat cu Iohannis, mai ales după ce vor citi acest material şi plecând de la postarea mea din 11 noiembrie 2014, cu titlul “Ponta, Dincolo de Nazism şi Firea… Omului, Preşedintele Vostru…”, în care anunţam că am votat în turul întâi cu sibianul, ceea ce urma să fac şi în turul doi! Exact asta am şi făcut!

Atenţie, eu nu l-am recomandat pe Iohannis, în materialul din 11 noiembrie, ca fiind o valoare în scaunul de preşedinte! Am arătat doar de ce Iohannis este o variantă mai bună decât Ponta sau de ce rasismul, fie el şi limitat la raţiuni electorale, nu are ce căuta în fruntea României. Mai mult, în comentariile la postarea menţionată, scriam încă din 17 noiembrie, pe acest blog: „Personal n-am nicio reţinere să afirm, după ce l-am susţinut pe Iohannis, că nu voi lăsa trecute cu vederea eventuale mici exerciţii de adecvare la guvernare, cu orchestraţie necorespunzătoare. Semnalele, în prezent, nu sunt favorabile, după părerea mea. S-a văzut în aiuritoarea non-campanie electorală a candidatului Iohannis, în care a “strălucit” doamna Alina Gorghiu! Cu asemenea competenţe, dacă Ponta nu greşea, singur, fatal, Iohannis ar fi fost acum istorie!”

Iar pe 2 decembrie precizam, tot pe acest blog, în comentarii:  “Că Iohannis va comite toate greşelile din manual, era de aşteptat (eu mă aşteptam; nu l-am declarat, niciodată, un mare lider sau super-cunoscător în relaţii internaţionale), dar, oricum, este de o mie de ori varianta mai bună, nu răul mai mic! În rest, îl aştept, cu mici speranţe, să se facă bine!” Într-adevăr, foarte mici, spre nule! Apropo de doamna Gorghiu! Preşedintele mi-a confirmat temerile cele mai sumbre, atunci când a impus-o în fruntea PNL, destructurând acest partid istoric, pentru a-l fragiliza în faţa ciracilor lui Băsescu, abil conduşi de Blaga, în interiorul Partidului Naţional Liberal! Practic, un liberal autentic şi dedicat, de talia lui Ludovic Orban, omul care a făcut totul pentru ca Iohannis să fie astăzi preşedinte, a fost înlăturat brutal de la şansa de a conduce legitim partidul!

Alina-Gorghiu-600x400-7

Alina Gorghiu

Presedintele PNL Bucuresti, Ludovic Orban

Ludovic Orban

Un “Socrate” al “lucrului bine făcut”

Au urmat momente penibile! “Recepţia privată”, de la Cotroceni, pentru rubedenii politice şi ciraci de campanie electorală, culmea, menţionată exact ca atare pe site-ul oficial al Preşedinţiei (vezi http://www.presidency.ro/?_RID=det&tb=date&id=15384&_PRID=lazi). Sau “vizita secretă”, de un populism greţos, de care a ştiut toată presa (exact ca în epoca Băsescu), la o fetiţă ai cărei părinţi muncesc în afara ţării, pentru a-i aduce un cadou, care să-i faciliteze comunicarea cu ei (vezi http://www.romaniatv.net/klaus-iohannis-a-daruit-o-tableta-unei-fete-de-14-ani-a-carei-mama-e-la-munca-in-strainatate_191838.html). Ce să mai zicem despre decorarea unui domn cu simpatii legionare, pe motiv de luptă anticomunistă şi suferinţă în temniţele epocii, în prima zi de “domnie”, care a pus capac la “noul început”? (vezi http://antisemitism.ro/wp-content/uploads/2014/12/2014-12-23-MCA-Comunicat-de-Presa-Administratia-Prezidentiala-decoreaza-un-sustinator-al-Miscarii-Legionare.pdf).

Dar, să privim mai atent la Preşedinte! La modul cum gestionează principalele sale prerogative constituţionale, politica externă şi securitatea naţională! Nu vom insista acum, pe larg, în ceea ce priveşte “excepţionala” activitate a Preşedintelui. Vom face doar o scurtă trecere în revistă a “vastelor” cunoştinţe şi abilităţi ale legendarului, deja, Iohannis în ale conducerii de stat! Urmărindu-l pe Preşedinte, în zilele din urmă, şi modul cum învaţă, din mers, funcţia prezidenţială, mi-am adus aminte de superbul dialog platonician “Menon (sau despre virtute)”.

Menon: În ce chip vei cerceta, Socrate, un lucru pe care nu-l ştii deloc cum este? Ce lucru, între atâtea necunoscute, vei lua drept temă de cercetare? Sau, chiar presupunând că te-ai întâlni cu lucrul acela, cum vei şti că-i el, dacă nu-l cunoşteai deloc?

Socrate: Înţeleg, Menon, ce vrei să-mi spui. Vezi în ce discuţie euristică mă vâri; în discuţia după care omul nu poate cerceta nici ceea ce ştie, nici ceea ce nu ştie. Nu cercetează ce ştie, fiindcă, dacă ştie, n-are nevoie de o cercetare a celor ce ştie; nu cercetează ce nu ştie, întrucât nu ştie ce să caute.” (Platon, Dialoguri, după traducerile lui Cezar Papacostea, Bucureşti, 1968, p. 92).

Ei? Ce credeţi că cercetează Iohannis? Ce ştie sau ce nu ştie? Hai să vă arăt! Să mergem mai întâi în programul său prezidenţial, “România lucrului bine făcut” (vezi http://media.hotnews.ro/media_server1/document-2014-09-29-18205568-0-programul-prezidential-klaus-iohannis.pdf), la pagina 21. Acolo unde este vorba despre “O politică externă sinergică: naţională, europeană şi euroatlantică”. Unde declară sus şi tare că:

“(…) sunt adeptul unei Politici Externe şi de Securitate Comune în cadrul UE. Voi milita întotdeauna pentru a promova ideile şi interesele noastre la nivel european, dar numai în cadrul solidarităţii şi valorilor împărtăşite cu aliaţii şi partenerii noştri euroatlantici şi europeni.”

Ce bine zicea Socrate! Nu merge nici, nici, cu Iohannis! Păi cum să fii “adeptul unei Politici Externe şi de Securitate Comune în cadrul UE” şi să ai pretenţia că poţi fi preşedintele unei ţări membre a Uniunii? De vreme ce Politica Externă şi de Securitate Comună (PESC) a UE se constituie în Titlul V al Tratatului de la Maastricht, adoptat încă pe 7 februarie 1992! Aşadar, este acquis comunitar sau, pe înţelesul tuturor, are valoare de lege pentru ţările membre UE! (vezi http://www.eurotreaties.com/maastrichteu.pdf).

Adică, Iohannis ne spune că este adeptul Tratatelor constitutive ale UE? Ar putea la fel de bine să spună că este adeptul Constituţiei României! Sau adeptul Sistemului Solar! Sau galaxiei Calea Lactee! Sau adeptul limbii germane în relaţia dintre el şi el însuşi! Ca profesor de fizică, meditator de forţă, presupun că ştie măcar ce este aia o lege a fizicii, dacă legea, ca sistem de organizare juridică a societăţii, pare să-i scape! De pildă, merge să zici că eşti adeptul Legii lui Arhimede? Sau al gravitaţiei? Tiii! Vorba lui Socrate! Uite în ce “discuţie euristică” mă vârâi singur!

Reînvierea lui Lazăr, apostolul “siglelor”

Ştiţi ceva? Eu cred că exagerez, domne’! Îi caut nod în papură lui Socrate de Sibiu, acest geniu imobiliar cu fraza scurtă şi apăsată, atotcuprinzătoare şi “genială”, prin lipsa acută de cuvinte! Păi, când şi-a scris programul prezidenţial, s-o fi consultat cu Lazăr Comănescu, consilierul său de politică externă, acest model de investigaţie “euristică”, diplomat din Epoca de Aur, perfect aplicat proiectului prezidenţial al “lucrului bine făcut”, fost ministru de externe al lui Băsescu şi ambasador la NATO, la UE, peste tot unde contează România, un “gigant” exact de valoarea şi priceperea lui Iohannis însuşi. Iată-l, în plenitudinea forţei sale de persuasiune, într-un interviu la TVR 1, pe 31 mai 2008, când se referea la instituţii europene de care era legată şi România (ascultă file audio* 8comanescu-tvr 1-01confuzie eujust lex=eulex31may):

Realizator: Avem şi irakieni care vin în România, la şcoală?

Lazăr Comănescu: În ceea ce se cheamă un program EUJUST…EULEX…pardon, EUJUST, dacă nu mă înşel. Nu mai ţin minte, că sunt atât de multe sigle înnnîîîîî… înnnîîîîî…cum se cheamăăăăăă…

Realizator: În terminologia…

Lazăr Comănescu: În terminologia aceasta!”

ambasadorul-romaniei-la-berlin-pentru-tagesspiegel-18446854

Lazăr Comănescu

EUJUST Lex era o misiune civilă a UE în Irak, pe probleme de cooperare juridică, sub egida Politicii Europene de Securitate şi Apărare. Misiunea UE pentru statul de drept în Kosovo, EULEX Kosovo, presupunea desfăşurarea de forţe de poliţie şi civile în recent, la vremea aceea, independentul stat kosovar. Comănescu, ale cărui uşurinţă în exprimare şi elocinţă le-aţi putut admira, în pasajul de mai sus, confunda EUJUST cu EULEX, că prea sunt multe acronime în Uniunea asta Europeană! Uniune în care Iohannis este adeptul Politicii Externe şi de Securitate Comune, adică al PESC! Încă un acronim, adică “o siglă”, în “terminologia aceasta”. Păi, are dreptate Comănescu, îţi vine să-ţi iei lumea în cap, nu se poate, domne’, cu atâtea de-astea “înnnîîîîî… înnnîîîîî…cum se cheamăăăăăă…”? “Sigle”, domne’, “sigle”! Care, de fapt, sunt acronime sau prescurtări, necunoscute limbajului domnului Comănescu!

Vorba lui Menon, care tot la “sigle” cred că se referea, când spunea: “presupunând că te-ai întâlni cu lucrul acela, cum vei şti că-i el, dacă nu-l cunoşteai deloc?” Corect! Dar geniul lui Iohannis rezolvă tot, inclusiv pe domnul Comănescu! E „simplu”, domne’, cu politica externă! Uite aici, încă de pe 20 octombrie 2014 (ascultă file audio* 14johannis-12abordarile de politica externa destul de simple20oct):

“Abordările de politică externă sunt destul de simple şi am constatat că mai toţi candidaţii au aceeaşi abordare, lucru pe care îl salut, fiindcă, pentru România, există numai o cale în această situaţie geopolitică complicată. Să fii un partener serios, credibil şi de lungă durată. În NATO, în Parteneriatul Strategic cu Statele Unite şi în Uniunea Europeană”.

Tiii, vedeţi ce “simplu” e totul? Chiar şi încărcat cu unele cacofonii de etapă! Şi când mă gândesc că unii dintre studenţii mei mai pică încă examenul de Istoria Integrării Euro-Atlantice! Când totul e atât de “simplu”! Parcă mi s-a luat o perdea de pe ochi, zău aşa! Înţelegeţi acum de ce este musai să fie “adeptul unei Politici Externe şi de Securitate Comune în cadrul UE”? Hai, că e clar! Adică, “simplu”! Şi să ştiţi că nu numai ceilalţi candidaţi gândeau la fel ca Iohannis! Chiar şi Băsescu gândea la fel! Uite ce zicea Băsescu, pe 20 decembrie 2014, în conferinţă de presă, la Cotroceni, cu privire la Parteneriatul Strategic cu SUA:

“Parteneriatul de care eu vorbesc este parteneriatul agreat la nivel de şef de stat între preşedintele Barack Obama şi mine, care este un parteneriat ce vizează nu numai securitatea, cooperarea militară, ci vizează dezvoltarea economică, cercetare, educaţie, cultură, schimburi turistice – o paletă extrem de largă şi acela trebuie pus în practică până la ultima lui consecinţă.” (vezi http://www.presidency.ro/?_RID=det&tb=date&id=15381&_PRID=lazi).

Pe 21 decembrie 2014, în Parlament, la învestire, Iohannis venea cu ceva… parcă luat tot de acolo:

Doresc să facem chiar mai mult. Să aprofundăm Parteneriatul Strategic cu Statele Unite nu doar în zona militară, ci şi în zona schimburilor economice şi culturale.” (vezi http://www.presidency.ro/?_RID=det&tb=date&id=15383&_PRID=lazi).

Păi, domnul Preşedinte Iohannis, am înţeles că vă coordonaţi cu domnul Băsescu, că e foarte “simplă” politica externă, dar chiar aşa, cu copy-paste? Şi pe urmă, vorba lui Socrate, dacă domnul Băsescu zice că Parteneriatul ăsta strategic este şi pe “dezvoltarea economică, cercetare, educaţie, cultură, schimburi turistice” şi “acela trebuie pus în practică”, atunci, domnul Iohannis, de ce vreţi aprofundare “nu doar în zona militară, ci şi în zona schimburilor economice şi culturale”? Că doar asta se face, deja! Când aţi copiat de la Băsescu, aşa “simplu”, n-aţi observat că nu merge să ziceţi chiar acelaşi lucru? Adică, să “aprofundaţi” ceea ce este deja “aprofundat”? Că e o singură “siglă” şi aia consumată? Sigur, eu nu vreau să spun că sunteţi mână în mână cu domnul Băsescu, Doamne fereşte! Doamne ortodox, nu luteran! Că zicea domnul Băsescu, menajându-se pe sine, aşa, “simplu”, cum îl ştiţi, pe 21 noiembrie 2014:

Iohannis şi noul Băsescu – nicio “limită”, dar, absolut, niciuna…

“Am constatat, în două mandate, deci într-un interval de 10 ani, că se vor găsi întotdeauna în societatea românească, în mass-media românească, germenii pasului înapoi şi, uneori, trebuie să forţezi la limită Constituţia pentru a te opune” (vezi http://www.presidency.ro/?_RID=det&tb=date&id=15325&_PRID=lazi).

Adică, nu încălcarea Constituţiei, ci, un pic, aşa, “simplu”, mersul la “limita” ei! Bravo, domnule Băsescu! Cine mai zice asta?

“Problema a constat în faptul că am avut preşedinţi care au mers până la ultima limită, la ce permite limita Constituţiei, ignorând spiritul Constituţiei.” (vezi http://adevarul.ro/news/politica/klaus-iohannis-adevarul-live-candida-indiferent-intampla-nu-exista-niciun-motiv-cred-pierde-procesul-ani-1_542912120d133766a883b4db/index.html).

Cine zice asta, aşadar? Chiar Klaus Iohannis, pe 29 septembrie 2014! Adică, povestea cu “limita Constituţiei” a luat-o Băsescu de la Iohannis! Cea cu Parteneriatul Strategic o luase Iohannis de la Băsescu! Ei, înţelegeţi, boieri dumneavoastră, cam cum vine cu lucrurile “simple”? Că se miră băieţii ăştia din diasporă de ce este Ungureanu consilierul lui Iohannis! Păi, din aceleaşi motive pentru care Parteneriatul strategic cu SUA are şi valenţe economice, iar unii preşedinţi au mers până la limita Constituţiei! Ce nu e clar aici? Sau, “simplu”, mă rog! E la fel de “simplu” ca statul în dreapta şoferului! N-am nicio îndoială că va fi cum zice Iohannis şi vom fi pregătiţi “ca peste 5 ani să putem spune că România este ţara care a uimit lumea, prin transformarea şi reconstrucţia ei.” (vezi http://www.presidency.ro/?_RID=det&tb=date&id=15383&_PRID=lazi).

Transformarea adevărată! Cu Băsescu, cu Ungureanu, cu Lazăr Comănescu şi cu toate “siglele”: “stat de drept”, “stat în dreapta şoferului”, “Statu’-Palmă-Barbă-Cot” etc. Dar, în primul rând, cu Băsescu! Că era păcat de Dumnezeul luteran, care este din ce în ce mai ortodox! Iată-l pe Iohannis anunţându-se la liturghia duminicală de la Catedrala mitropolitană ortodoxă cu hramul Sfânta Treime din Sibiu, pe 4 ianuarie! (vezi http://www.presidency.ro/?_RID=det&tb=date&id=15401&_PRID=lazi). Alături de bravul mitropolit Laurenţiu Streza, cel în a cărui catedrală îi plăcea lui Băsescu să-şi rostească discursurile politice preacuvioase! Probabil, Klaus vrea să se introducă în poza de mai jos, alături de Traian! Aferim, bre!

basescu-bor-mediafax-marcovici

Să te ţii, acum, tirade pe facebook despre odăjdiile vetuste ale preoţilor ortodocşi, posibil susţinute de doamna Tatiana Niculescu-Bran, această conştiinţă vie şi literată a comunicării publice cu care ne învăluie creştinul de profesie universală Iohannis! Never mind! Se dă ea pe brazdă! Important este că românii îl iubesc pe Klaus, care devine din ce în ce mai ortodox! Ca ei! Cu sinceritate şi drag devine aşa, fără nici un morb al populismului, cum ar spune detractorii fără inimă! Şi, cu maximă apropiere de felul evlavios ortodox de a fi al lui Băsescu, învăţătorul şi mentorul iubit al noului Mesia ot Sibiu! Îmi place! Învaţă tot ce este de ştiut omul acesta, vlăstar de teuton ortodox! Că tot ne-a anunţat în L’Express, din 23 decembrie 2014, că vrea două mandate de preşedinte (je souhaite rester au pouvoir durant deux mandats) (vezi http://www.lexpress.fr/actualite/monde/europe/klaus-iohannis-les-roumains-aspirent-au-changement_1635150.html). Cum nu a îndrăznit niciun şef de stat de pe Terra să anunţe în primele zile de la învestire! Dar Klaus ştie! El îi adună pe românii ortodocşi şi dezbinaţi pentru două mandate întregi! Exact ca Băsescu, tot două mandate! Este atât de „simplu”! Ca în cântecelul de mai jos, pe care s-a lansat şi Ponta!

*Notă: Dacă accesarea file-urilor audio din text, prin link-urile prezente, se realizează trunchiat sau incomplet la primul click, reluaţi procedura printr-un nou click pe link-ul corespunzător!

Cu Minciuna şi Prostia, Mare sunt în România! Nu mi-e Frică de Rusia!

obama-basescu-tupolev

Cât de mare? Cât de mare vrei! Poţi chiar candida la funcţia supremă în stat! Tocmai a început campania electorală. Nu, nu voi scrie despre asta! Avem timp! Şi nervi! După o pauză aşa de lungă, vreau să vă spun o poveste! Despre noi şi puterea noastră! Noi, românii!

Ruşii potriviţi la locul potrivit

Tocmai s-au descoperit, la Lukoil România, o evaziune şi o spălare de bani şi nu mai ştiu ce alte “blestemăţii” de vreo 230 miliarde euro! Tare, nu? Cică informaţiile au venit de la “serviciilii” alea, româneşti şi „patrioate”! Mândria noastră! Într-o zi, i-au şi “reperat” pe ruşi! Şi le-a pus statul român, drăguţul de el, poprire pe vreun miliard de lei, ca să recupereze furtişagul (sigur, nu pentru mult timp, că “şi-au dat seama” şi le-au deblocat conturile)! Păi! Asta, după ce izbucnise scandalul Microsoft! Ăla cu hoţii noştri şi atât, cu mită, milioane multe de dolari, spălare de bani şi alte “spălături”! Tot “serviciilii” i-au depistat şi pe ăia! Doar că Microsoft era de la americani! Sigur, sigur, nu americanii au dat mită, ci intermediarii, dar, totuşi! Păi, nu suntem aliaţi cu americanii? Dăm în mită cu ăştia? Iar ruşii fură de sub nasul nostru şi nu-i vede nimeni? Care ruşi îi supără groaznic pe americani! Nu merge! Vă spun eu că nu merge, nu se potriveşte cu statutul nostru de ţară democrată şi vigilentă la evaziune fiscală! Şi la mită! Şi la spălarea banilor!

Până şi Ponta cel recunoscut, peste hotare, pentru neamestecul în “treburili” justiţiei, a observat că sunt, totuşi, peste 3000 de oameni care s-ar putea să aibă de suferit din înfăptuirea justiţiei la Lukoil. Evident, nu era niciun amestec în “treburili” justiţiei, ci doar o simplă „observaţie judicioasă”, de fost procuror, cu privire la starea naţiei în campania electorală şi la închiderea unei rafinării! (vezi B1TV, “Lukoil opreşte rafinăria de la Ploieşti”, 6 octombrie 2014; http://www.b1.ro/stiri/eveniment/lukoil-opreste-rafinaria-de-la-ploiesti-dupa-sechestrul-impus-de-parchet-masura-luata-pana-la-solutionarea-contestatiei-depuse-92989.html).

Era o simplă evaluare metafizică a inflexiunilor astrale, din seria “îmi pasă de voi, dragi români”, pe care Victor Viorel a lăsat-o să curgă în eter, la sediul Ministerului Economiei, pe 6 octombrie 2014, conform site-ului oficial al guvernului:

Reporter: O întrebare pentru dl. premier, cât şi pentru dl. ministru: Lukoil, cea de-a treia mare companie distribuitoare de carburanţi, este acuzată de spălare de bani. Care vor fi efectele în piaţă, în perioada următoare?
Victor Ponta: Din păcate, nu vă poate răspunde ministrul economiei. Eu am fost informat, atât cât am acces – evident, nu cunosc detaliile dosarului. Sunt nişte decizii luate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Prahova şi procurorul este suveran. Procurorul nici nu cred că e foarte interesat că Lukoil are 3500 de angajaţi, şi de faptul că, de exemplu, Oltchimul cumpără doar de la Lukoil, şi de faptul că au blocat combustibil pe la Oil Terminal şi pe la Conpet (subl.n.), că nu ştie procurorul şi  nici nu cred că e treaba… sau, mă rog, probabil că nu e treaba domniei sale. Ceea ce noi sperăm – nu avem niciun drept să intervenim în anchete (subl.n.) şi nici nu ne dorim acest lucru – ne dorim, totuşi, ca vineri să poată să plătească salariile (subl.n.) şi ne dorim ca activitatea să continue normal, după care, sigur, în urma anchetei penale, să se recupereze prejudiciul şi să fie sancţionaţi oamenii care au încălcat legea. Vreau să precizez că nu e vorba de nici un fel de conotaţie politică, nu contează că e vorba de o companie din Rusia sau din altă parte, dovadă că şi noi, toţi, am aflat din presă despre această anchetă (subl.n.). Însă îmi exprim speranţa – şi mi-am exprimat speranţa – ca, fără a interfera în nici un fel în activitatea suverană şi independentă a procurorului, să avem grijă că e vorba de 3500 de oameni, şi e vorba despre nişte interese economice de funcţionare a altor companii extrem de importante şi sper doar în înţelepciunea şi responsabilitatea celor care anchetează de a găsi soluţia legală (subl.n.). Totuşi, aici nu e vorba că am prins pe cineva furând o maşină şi indisponibilizăm maşina, aici, să indisponibilizezi conducte… bănuiesc că cei care au comis fapte penale nu fugeau cu conductele în Rusia sau nu ştiu unde şi nici rafinăria nu o mutau mâine din România (subl.n.). Dar justiţia este independentă, îşi face datoria şi bănuiesc că, dacă se întâmplă ceva rău, cei 3.500 de oameni o să vină la mine, că aşa e cu justiţia. Eu doar sper şi ne dorim să se găsească soluţia legală prin care, repet, pe de-o parte, să fie sancţionaţi cei vinovaţi, să se recupereze prejudiciul fără să aruncăm în aer… (subl.n.) Acea chestie cu ‘Fiat Justitia Pereat Mundi’ (n. red. ‘Să se facă dreptate şi dacă ar fi să piară lumea’) eu sper să fie doar cu ‘Fiat Justitia’, fără să piară şi lumea numai din asta (subl.n.). Dar, repet, vreau să fie foarte clar: fiind vorba despre un dosar penal, aflat pe rolul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Prahova, nu avem nici un fel de competenţă şi nici un fel de intenţie să intervenim, sau de a întreba în vreun fel (…)”. (http://gov.ro/ro/stiri/premierul-victor-ponta-a-participat-la-prezentarea-oficiala-a-programului-quot-prima-masina-quot-la-sediul-ministerului-economiei&page=1).

Dar nici justiţia nu s-a lăsat! Ooops! Am uitat să vă spun! Ştiţi ce se poate citi într-un comunicat Lukoil, după evenimentele legate de blocarea conturilor companiei şi pericolul încetării lucrului la rafinăria Petrotel? Uite: „În urma audierilor avute în cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel, Ploieşti, audieri desfăşurate în ziua de 06.10.2014, măsurile asiguratorii (sechestrul pe conturile bancare şi stocurile comerciale de produse ale societăţii), dispuse în data de 02-03.10.2014, au fost ridicate, prin urmare Rafinăria Petrotel-Lukoil începe procedurile de pregătire pentru pornire normală a instalaţiilor tehnologice”! (http://www.ziare.com/lukoil/romania/veste-buna-pentru-rusi-rafinaria-petrotel-lukoil-isi-reia-activitatea-sechestrul-a-fost-ridicat-1326210).

Poftim? Vorba lui Ponta, “Fiat Justitia Pereat Mundi”! Să mai zică cineva că nu stăm drepţi în faţa istoriei şi că nu-i aducem chiar şi pe ruşi în faţa altarului dreptăţii, sigur, cum zice Ponta, “fără să aruncăm în aer…”! Ce să aruncăm în aer? Nu contează, omul a zis clar, “nu are competenţă şi niciun fel de intenţie să intervină”! Şi nici nu a intervenit…doar că s-a întâmplat cum e bine! Consiliul Superior al Magistraturii a apreciat şi el, cum se cuvine:

“Având în vedere solicitările unor reprezentanţi ai mass media cu privire la poziţia Consiliului Superior al Magistraturii faţă de declaraţiile publice ale Premierului României din data de 6 octombrie 2014, Biroul de Informare Publică şi Relaţii cu Mass Media este abilitat să aducă la cunoştinţa publicului faptul că aceste aspecte vor fi puse în discuţie în şedinţa Plenului CSM din data de 9 octombrie 2014, urmând a se lua o hotărâre cu privire la necesitatea sesizării Inspecţiei Judiciare asupra unei eventuale atingeri adusă independenţei procurorului de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti în efectuarea urmăririi penale în dosarul Lukoil”! (vezi http://www.realitatea.net/csm-s-a-sesizat-dupa-declaratiile-lui-ponta-in-cazul-lukoil_1541911.html). Cine zice că n-avem o ţară şi un popor?

Cioran, niciodată mai adevărat ca acum!

Mă tot întreb de ce-i urăsc românii pe ruşi! Ştiu, ştiu, fiindcă ne-au furat Basarabia şi i-au bătut pe turcii pe care noi n-am reuşit să-i batem niciodată, nici sub Mihai, nici sub Ştefan! Chit că manualele ne învaţă despre victoriile de la Călugăreni şi Vaslui! I-am bătut pe turci doar sub Carol I, care nu era român şi, care, pentru prima oară de la facerea neamului, nu i-a oprimat şi înjosit pe români, aşa cum au făcut toţi voievozii lor „glorioşi”, din acelaşi sânge! Culmea, Carol I a redat demnitatea românilor şi i-a bătut pe turci, aliat tocmai cu ruşii! La 1877! Dar, de atunci, s-au întâmplat multe! Ruşii ne-au bătut de mai multe ori! După care noi ne-am bătut singuri şi ne-am alungat Regii, care ne-au dat independenţa şi ţara! Şi, când ruşii ne-au lăsat de capul nostru, am continuat să ne înjosim Regii! Ca acum! A, să nu uit! Nu numai ruşii ne-au bătut! A fost şi Dumnezeu pe-acolo!

Stând eu acum, după o prelungită şi imprevizibilă vacanţă şi uitându-mă, intens, în hăul irizat al televizorului, la cele două figuri emblematice ale devenirii noastre naţionale, Victor Viorel Ponta şi Traian Băsescu, încep, din ce în ce mai mult, să-mi înţeleg poporul. E drept, din când în când, mă ajută la asta şi domnul Emil Cioran : „Resemnarea noastră de veacuri ne-a făcut înţelepţi. Dacă individual, înţelepciunea poate atinge culmi, ea este inerţie ca fenomen colectiv. Poporul românesc este cel mai înţelept popor din Europa; dar nu din spirit, ci din lipsă de curaj şi de afirmare” (Emil Cioran, Schimbarea la faţă a României, Editura Vremea, Bucureşti, 1937, pp.63-64).

Hm! OK, dacă este aşa şi Cioran are dreptate (e corect, a abjurat ceva mai târziu de la profesiunea de credinţă, dar ce să facă de atâţia “patrioţi” ai neamului!), atunci ne-am prăjit! Nu de alta, dar comunismul ne-a lăsat fără ţărani! După Cioran, ţăranii erau singurul  lucru original cu care ne-a blagoslovit Dumnezeu! Parcă mai era ceva, dar, deh, ce să mai faci astăzi, în epoca internetului, cu arta populară? „România nu are nimic original în afară de ţărani, artă populară şi peisaj (de care nu e responsabilă)” (Emil Cioran, Schimbarea la faţă a României, Editura Vremea, Bucureşti, 1937, p.50).

Apropo, după 1990, s-a ales praful şi de peisaj, de care, oricum, România nu era responsabilă! Ceea ce mă intrigă, însă, la Cioran, este că ne trimite la ruşi: „Dacă România vrea, cu adevărat, să-şi croiască un drum în istorie, ţara de la care poate învăţa cel mai mult este Rusia” (Emil Cioran, Schimbarea la faţă a României, Editura Vremea, Bucureşti, 1937, p. 17).

Cum, domne’, nu de la America? Păi, democratul Băsescu de unde şi-a tras seva? Sigur, nu prea ştia el politică după prăbuşirea comunismului, fiindcă delfinii nu dau cursuri la fără frecvenţă, după cum remarca însuşi Comandantul Suprem, la 27 septembrie 2014: „(…) noi am învăţat politica la fără frecvenţă, după ce ne-am trezit, spre exemplu, cum am fost eu, dintr-un comandant de navă m-am trezit ministru. Ce politică ştiam atunci? Delfinii nu-mi predau politică nici în Atlantic, nici în Pacific”. (vezi http://www.presidency.ro/?_RID=det&tb=date&id=15243&_PRID=lazi).

Aţi înţeles? Românii care şi-au alungat Regii, şi le-au refuzat revenirea în ţară, chiar şi după prăbuşirea puterii bolşevice de la Moscova, îşi aleg astfel de conducători! De la fără frecvenţă! Nici măcar la fel de erudiţi ca delfinii, care, nici ei nu au pierdut vremea să-l mediteze pe Băsescu, după propriile sale mărturisiri! Atât de inteligent era! Exact potrivit cu poporul lui! Şi ce? Democraţia învinge! Trăiască poporul român, în frunte cu iubiţii lui conducători! Cei doi! Evident, Ponta şi Băsescu!

Deh, Cioran avea, aici, o oarecare incongruenţă cu alegătorul democrat român, care a supt de la America democraţia alături de Nedelfinul! Zicea Cioran, referindu-se la români: “Popoarele fără osatură istorică nu pot face salturi într-un regim de libertăţi necontrolate. Democraţia, asigurând libertatea tuturora, sfârşeşte nu în anarhie, ci într-un sclavaj colectiv, vreau să spun în deficienţă naţională”! (Emil Cioran, Schimbarea la faţă a României, Editura Vremea, Bucureşti, 1937, p. 146).

Wow! Credeţi că veţi găsi, vreodată, o definiţie mai bună decât „deficienţă naţională” şi „sclavaj colectiv” pentru românul abrutizat, sărăcit şi dezabuzat, care populează majoritar secţiile de vot, pentru un papuc de plastic, o găleată cu orez rânced sau o bere răsuflată? Sau pentru acel bolnav, imobilizat în patul târât de rude la întâlnirea cu Ponta Tămăduitorul, într-un alai habotnic, de bigoţi depersonalizaţi stupid în drumul lor spre întâlnirea supremă cu moaştele vreunui sfânt autohton? Vă daţi seama de ce delfinii s-au ferit ca de Ucigă-l Toaca să-l înveţe pe Băsescu Politică?

ponta tamaduitor 2

Şi totuşi, Cioran avea dreptate când ne îndrepta spre Rusia! Sigur, el nu a precizat care Rusie! Pentru pro-americanii Băsescu şi Ponta (la Ponta nu sunt foarte sigur), acea Rusie e pericolul suprem, răul absolut, în niciun caz imaginea noastră în efigie! Oare? Vorba lui Dostoievski, în Idiotul: „De câte ori nu auzi lamentându-se lumea de pe la noi, cum că nu prea avem oameni cu spirit practic; politicieni, de pildă, avem cu prisosinţă; şi nici de generali nu ducem lipsă – dai de ei la tot pasul; cât despre administratori găseşti berechet de tot felul, oricât de mulţi s-ar cere; când e vorba, însă, de oameni energici, înzestraţi cu spirit practic – ia-i de unde nu-s, să-i cauţi cu lumânarea!” (Dostoievski, Idiotul, Editura pentru literatură Universală, Bucureşti, 1962, p. 439).

Ooops! Idiotul s-a publicat la ei prin 1868. Cam pe-acolo suntem! În acea Rusie! Căci pe Putin îl poţi acuza de multe, dar nu că n-ar avea spirit practic! Fie şi în dispreţul cu care ne gratulează, aşa cum suntem noi, membri NATO şi înfricoşători pentru toţi delfinii şi caracatiţele din oceanele lumii. Mai puţin pentru caracatiţa corupţiei de pe malul Dâmboviţei!

Băsescu, armele letale şi ruşii din Nagorno Karabakh

Sigur, e bine că suntem aliaţi cu americanii, şi nu cu ruşii! Mai ales că delfinii din Marea Neagră sunt pe cale de dispariţie, din cauza braconajului şi a submarinelor româneşti în stare de „funcţionare”! Sau or fi fregatele alea achiziţionate la a XV-a mână, fără înzestrare şi a căror forţă de luptă stă în capacitatea lor de a pluti, cu condiţia să nu tragi cu praştia în ele! Adevărul este că situaţia de securitate la Marea Neagră s-a deteriorat puternic, după anexarea Crimeei de către Rusia.

Practic, flota rusă staţionată în portul Sevastopol, din Crimeea, este mult mai aproape de ţărmurile româneşti, faţă de cum era înainte să fie anexată Crimeea! Poftim? Cum? Ziceţi că este fizic şi geografic imposibil? Adică, aveţi impresia că Sevastopolul nu s-a mutat pe hartă spre ţărmul românesc, după anexarea Crimeei? Măi, copii, măi! Luaţi de la Traian Băsescu, emulul delfinilor şi conducătorul ales de noi, până la epuizare şi tăierea salariilor! Uite, zise la 27 septembrie 2014: „(…) în urma anexării Crimeei, flota de la Sevastopol, a Federaţiei Ruse, o flotă uriaşă, se află la numai 160 de mile marine de coasta României!” (vezi http://www.presidency.ro/?_RID=det&tb=date&id=15218&_PRID=lazi).

Vă daţi seama în ce pericol mortal ne aflăm dacă, acum, după anexarea Crimeei, flota rusă e la 160 mile de coasta României, ceea ce indică extrem de clar că, înainte de anexare, Sevastopolul era la altă distanţă de coasta României? Wow! S-a produs o wormhole! Sau spaţiul şi timpul s-au lovit de-o gaură neagră! Războiul psihotronic a început! Dar nu vă fie frică! Îi batem pe ruşi şi singuri, fără americani, numai să îndrăznească să tragă Sevastopolul fie şi cu doar una milă marină mai aproape de apa sfântă, dar împuţită, ce-i drept, a litoralului pontic românesc, unde vibrează istoria neatârnării noastre!  Sau, mă rog, a non-atârnării noastre la catargul crucişătorului Moscova!

Ştiu, nu vă vine să credeţi, dar, întrebat pe 4 mai 2014, la B1TV, în legătură cu speculaţiile neavenite, privitoare la intenţiile ostile ale Rusiei, Liderul Delfinilor din Cele Două Oceane Planetare a răspuns apoteotic şi mobilizator! Iată, mai întâi, întrebarea:

„În acelaşi timp, am avut un articol pe Vocea Rusiei, bănuiesc că l-aţi citit, nu ştiu dacă nu e scris chiar de un fost comandor al aviaţiei militare româneşti, care spune că România nu ar rezista decât o jumătate de oră în faţa forţei militare ruseşti”! (ascultă file audio* 14basescu-1234armata rusa dezastru-acum 15 ani afghanistan-armata rom super4may).

Ce tunete olimpiene, ce vifor al demnităţii şi onoarei naţionale a stârnit infama întrebare! Iată răspunsul tranşant al Geniului Carpatin răsărit din Marea Neagră a Spiritului Românesc (ştiu, a nu se confunda aici Marea cu Mareea sau cu Gaura Neagră, căci „Neagră” mă încurcă teribil, n-are fior):

„Astea sunt provocări. Eu vă spun un lucru simplu. Ultima dată când armata rusă a mai fost antrenată în condiţii reale a fost până acum 15 ani, când au fost goniţi, pur şi simplu, din Afganistan! Au plecat cu coada între picioare! România are armata care de 11 ani e pe frontul din Irak şi pe frontul din Afganistan. Şi va face parte dintre ţările care au reuşit să pună sub control Afganistanul!” (ascultă file audio* 14basescu-1234armata rusa dezastru-acum 15 ani afghanistan-armata rom super4may_1).

Ei, ştiaţi că ruşii au plecat acum 15 ani din Afganistan, adică în 1989? Exact 15 ani au trecut de atunci, calculat cu abacul inginerului de delfini Traian! Sigur, rămâne pentru istoricii militari să vă spună când au pierdut ruşii o singură bătălie în Afganistan (ştiu saga, cum i-au bătut mujahedinii, bla, bla, bla), mai ales că ei şi-au propus să stăpânească politic şi militar ţara, nu să ocupe grotele din munţi, iar regimul impus de ei acolo a supravieţuit retragerii din 1989, până în 1992! Regimul actual din Afganistan pare a se prăbuşi în fiecare zi, cu americanii la faţa locului! Şi, aşteptaţi să vedeţi ce controlat va fi Afganistanul, după retragerea americanilor, exact aşa cum este controlat astăzi Irakul! Mare „izbândă” pentru administraţia Obama, mai ales după ce Statul Islamic zburdă nestingherit prin toată ţara lui Saddam! Dar, all in all, astea sunt „detalii nesemnificative”! Important este că armata română este mai bună, mai instruită şi mai eficace ca ruina aia de armată rusă. Cum, n-a zis asta El Grande Comandante despre armata română? Luaţi de aici:

„Deci este o armată instruită! Exerciţiile astea sunt doar în aşteptarea unor dispute (se referă la articolul din Vocea Rusiei-nota mea) între…provocări cărora nu le dăm atenţie, dar eu am vrut să le spun românilor, pentru că ruşii ştiu foarte bine nivelul de pregătire al militarilor români!” (ascultă file audio* 14basescu-1234armata rusa dezastru-acum 15 ani afghanistan-armata rom super4may_2). Ei, asta este ţara dumneavoastră, dragii mei, aliata Americii! Îi batem pe ruşi singuri!

Aş vrea să fiu bineînţeles. Dacă este vreo componentă a societăţii româneşti care îmi impune respect, acea componentă este armata română! Chiar dacă unii ofiţeri ai armatei române, trecute prin purgatoriile comuniste, au uitat că tradiţia ei stă în valoarea şi spiritul de sacrificiu al oştirii înfiinţate de primul nostru Rege. O armată care a dat totul în momentele de cumpănă ale ţării şi care şi-a făcut, întotdeauna, datoria pe câmpul de onoare, chiar dacă armele pe care i le-a pus în mână ţara au fost slabe, hrana insuficientă şi ordinul de luptă imposibil de urmat! Dar este o insultă în obrazul armatei române să sugerezi că poate opri, cu resurse şi mijloace precare, o forţă de 100 de ori mai numeroasă ca potenţial uman şi infinit mai puternică în tehnologie militară, cum este armata rusă! Încă o insultă venită de la cel care a rupt epoleţii armatei române atunci când a sponsorizat politic desfiinţarea pensiilor ocupaţionale existente pentru toate armatele NATO! Încă o ruşine, pe lângă atâtea altele!

Şi, chiar dacă nu avem cu ce-i opri pe ruşi, avem Strateg, care ştie exact unde sunt forţele ruseşti la Marea Neagră! Măcar ştim unde sunt ruşii ăştia! Uite cum îi vede comandantul Ochi de Şoim Marin, care-l învăţa pe Secretarul General NATO, la 4 mai 2014, unde sunt ostaşii prăfuitei armate ruseşti, „cu coada între picioare”, după ce Rusia anexase Crimeea:

„După Nagorno-Karabakh, Osetia, Osetia de Sud, Abhazia, Transnistria, iată un nou punct, pe harta Mării Negre, unde se află concentrate forţe militare ale Federaţiei Ruse, care creează instabilitate şi dezechilibre în raportul de forţe din Marea Neagră, dezechilibre care vor trebui compensate!” (ascultă file audio* 14basescu-2nagorno-karabah dupa pauza lunga-trupe rusesti acolo16may_1).

Pardon? Care forţe ruseşti în Nagorno-Karabakh, care este o enclavă armenească pe teritoriul Azerbaijanului? Dumneavoastră vedeţi forţele alea ruseşti pe Google Earth? Vă daţi seama că asta i-a spus Secretarului General NATO şi era a nu ştiu câta oară când spunea tâmpenia cu forţele ruseşti din Nagorno-Karabakh?

Omul este impetuos, cum le place şi americanilor! Care ruşi? Le-arătăm noi lor! Şi le dăm şi arme letale lui de-alde Poroshenko, să omoare cât mai mulţi ruşi cu ele! Uite-aşa, pe 29 august 2014, în faţa diplomaţilor români, Traian cel Instruit în Afganistan şi Împrejurimi tuna:

„Cred că armata ucraineană s-a săturat de câte căşti şi câte arme neletale le-au fost trimise, este timpul, dacă vrem să ajutăm democraţia din Ucraina, dacă vrem să dăm o şansă poporului ucrainean să-şi continue drumul spre Uniunea Europeană, trebuie să acţionăm la fel ca şi Federaţia Rusă, adică să punem la dispoziţia armatei ucrainene orice mijloace pot fi disponibilizate pentru a-i ajuta în această luptă care poate deveni inegală.” (vezi http://www.presidency.ro/?_RID=det&tb=date&id=15202&_PRID=lazi).

Sigur, în ciuda comentariilor din presă, a proiectelor de hotărâri votate prin mai ştiu eu ce comisii din Congresul SUA, pentru bravadă sau propagandă sau, pur şi simplu, din ignoranţă, Poroshenko nu a obţinut şi nu va obţine ever de la americani sau europeni (mă refer la guverne) arme letale să se bată cu ruşii! Fiindcă nimeni nu e căzut în cap, pe scări, să ducă Europa sau America în război deschis cu Rusia! De altfel, cu o zi înainte de formularea din discursul Luminii Poporului Român, pe 28 august, purtătoarea de cuvânt a Departamentului de Stat, Jen Psaki, precizase pentru toţi proştii şi imbecilii Planetei Terra, aia din Calea Lactee:

„Well, our focus remains on nonlethal assistance.” (vezi http://www.state.gov/r/pa/prs/dpb/2014/08/231125.htm).

Adică „Da, preocuparea noastră rămâne centrată pe asistenţă neletală”! Evident, forţele ruseşti din Nagorno Karabakh nu apucaseră să-i transmită şi Porumbelului Păcii cu Mitraliera în Cioc, de la Bucureşti, că nu merge cu armele letale la naţionaliştii ucraineni!

Actul Fondator şi uite baza, nu e baza!

Dacă Ponta tămăduieşte bolnavii întinşi pe pat, la defilarea moaştelor, delirul mistic al Spiritului Nepereche al Poporului Român atinge constelaţii de nebănuit! Iată-l venind cu o idee forţă la recentul Summit NATO de la Newport, Ţara Galilor, Regatul Unit! Pătruns de zeama mesianică a mega-pătrunjelului autohton, vârât până la macerare în pesmetul cerebral al minţii sale iscoditoare, Ghidul Stelar al Românilor a propus, după şedinţa CSAT, pe 3 septembrie 2014, următorul punct pe agenda NATO:

„De asemenea, trebuie să ţinem cont dacă mai vrem sau nu mai vrem să avem un parteneriat cu Federaţia Rusă, adică NATO – Federaţia Rusă. Aici este un punct de discuţie. Printre altele, în acest document, statele membre NATO se angajează să nu instaleze baze militare permanente mari la frontiera de est a NATO. Şi cu asta, cred că am răspuns acelora care prooroceau baze militare mari, permanente şi aşa mai departe.” (http://www.presidency.ro/?_RID=det&tb=date&id=15212&_PRID=lazi).

Bietul Ponta Tămăduitorul propusese baze NATO permanente în România, care, evident, nu puteau fi luate în considerare de Alianţă, aşa că Predestinatul îşi bătea joc de el! Se referea, practic, la Actul Fondator NATO-Rusia din 1997, pe care voia să-l pună în discuţie, fiindcă aşa vuia presa proştilor din Europa, inclusiv în sensul că Actul Fondator interzicea baze NATO în apropierea Rusiei, ceea ce trebuia modificat! Bun, acum, prima remarcă! În Actul Fondator nu este vorba de baze militare NATO mai aproape sau mai departe de frontierele Rusiei! Nici nu mă obosesc să scriu pe larg despre ce este vorba acolo, de pildă despre instalaţii nucleare pe teritoriul noilor intraţi în NATO! (vezi http://www.nato.int/cps/en/natolive/official_texts_25468.htm).

A doua remarcă! Mă mulţumesc să precizez că, pe 1 septembrie 2014, cu două zile înainte ca Neostenitul să glăsuiască, Secretarul General NATO, Anders Fogg Rasmussen precizase fără echivoc:

NATO sticks to the NATO-Russia Founding Act, and all the measures that we’re going to take to enhance our collective defense will be in full accordance with the NATO-Russia Founding Act.”. (http://www.nato.int/cps/en/natohq/opinions_112238.htm?selectedLocale=en).

Adică: „NATO respectă Actul Fondator NATO-Rusia şi toate măsurile pe care le vom lua pentru a întări apărarea noastră colectivă vor fi în concordanţă cu Actul Fondator NATO-Rusia”.

Cum este posibil să te duci cu aşa ceva la Summit-ul NATO, în condiţiile în care era clar că ăia se vor uita la tine ca la Nosferatu’? Uite că e posibil! Aceste aspecte nu sunt expresia unui abur de alcool, la masa din colţ a unui birt pentru muncitori agricoli sezonieri, în vreun colţ colbit de pe măreaţa întindere a patriei. Este vorba de poziţia oficială a României, la cea mai importantă reuniune a securităţii euro-atlantice! Poziţie în care sunt implicaţi sute de oficiali de vârf ai României, de la preşedinte până la tot personalul Ministerului Afacerilor Externe, cu ministru cu tot! Băsescu s-a întors de acolo declarând că a obţinut îndeplinirea tuturor obiectivelor cu care s-a dus! Ei bine, niciuna dintre tâmpeniile cu care s-a prezentat la Summit nu s-a îndeplinit! Tot ce era legat de România se planificase cu mult înainte, prin contribuţia aliaţilor la efortul de proiecţie şi analiză strategică!

Pe 5 septembrie 2014, Băsescu, aflat încă la Summit-ul NATO, la final de lucrări, a făcut o conferinţă de presă, în care a anunţat „măreţele” realizări ale României la discuţiile cu omologii săi. S-a lăudat că a obţinut o bază NATO în România. Nu voi întra în toate detaliile realităţii din teren şi ale rezultatelor Summit-ului. Concomitent cu declaraţia sa de presă, m-am aflat în studioul B1TV, unde am desfiinţat proiecţia făcută de preşedinte cu privire la ce a obţinut acolo (vezi http://inregistrari.b1.ro/view-05_Sep-2014-butonul_de_panic%C4%83_-108.html).

A fost singura reacţie negativă publică, din România, la aberaţiile livrate de Băsescu poporului român, la revenirea din  Ţara Galilor. Extrem de relevant, Băsescu a promis în conferinţa de presă din 5 septembrie o dezbatere pe documentele NATO, după revenirea acasă! Şi a anunţat că şi-a atins toate obiectivele! Am arătat, deja, cum a atins punerea în discuţie a Actului Fondator sau nevoia de a livra arme letale Ucrainei! Iată cele două afirmaţii de forţă ale preşedintelui:

În ceea ce ne priveşte, am avut un set de obiective – şi o spun fără nicio reţinere – toate au fost atinse”. (vezi http://www.presidency.ro/?_RID=det&tb=date&id=15214&_PRID=lazi).

Şi: „Intenţionez ca, săptămâna viitoare, în colaborare cu Ministerul de Externe, să deschidem dezbateri pentru corecta interpretare a întregii declaraţii a summitului.” (vezi http://www.presidency.ro/?_RID=det&tb=date&id=15214&_PRID=lazi).

Inutil să precizez că dezbaterea nu a mai avut loc niciodată! Coincidenţă, Băsescu a făcut doar o nouă conferinţă de presă, pe 7 septembrie, la care a dat înapoi faţă de afirmaţiile hazardate lansate pe 5 septembrie! Între cele două momente nu se întâmplase nimic relevant… cu excepţia emisiunii de la B1TV, unde desfiinţasem aberaţiile preşedintelui! Evident, nicio dezbatere nu a urmat celei de a doua conferinţe de presă, aşa cum promisese Nu Prea Mult Iubitul, pe 5 septembrie. Să vă dau o mostră! Iată extrase din declaraţia din 5 septembrie, cu privire la o pretinsă bază NATO pe teritoriul României, pe care ar fi obţinut-o Marele Timonier:

Vom avea o structură de comandament NATO, deci în documentele care nu sunt destinate publicităţii, România figurează ca fiind stat care a oferit facilităţi pentru un comandament NATO de dimensiuni acceptabile. (…) În documente, România figurează ca făcând oferta, dar noi ştim că unul din comandamente va fi pe teritoriul României. Deocamdată nu veţi găsi niciun document că s-a stabilit. Veţi găsi că România a făcut o ofertă pentru a pune la dispoziţie infrastructura pentru un comandament. Noi ştim însă că va fi cu Statele Unite, deci în plan bilateral. Este o ofertă directă a Statelor Unite, făcută în summit de preşedintele Obama, crearea unui centru de antrenament şi exerciţii navale la Marea Neagră, exerciţii şi antrenamente care se vor face împreună cu flota României şi a Bulgariei” (vezi http://www.presidency.ro/?_RID=det&tb=date&id=15214&_PRID=lazi).

Ba e în documente, ba e într-un document secret, ba ştie Băsescu precis că e pe undeva! Ba e comandament NATO, ba e „în plan bilateral” cu SUA, ba i-a promis Obama! E aşa pentru că nu există acest comandament nici aşa, nici aşa, stabilit ca atare, la Summit! Explicaţia succintă, dar suficientă, am dat-o în emisiunea cu pricina, care poate fi urmărită pe site-ul B1TV (vezi http://inregistrari.b1.ro/view-05_Sep-2014-butonul_de_panic%C4%83_-108.html).

Dar, foarte interesant, iată cum vindea acelaşi Băsescu, aceeaşi marfă, două zile mai târziu, pe 7 septembrie, după emisiunea de la B1TV, când desfiinţasem prima sa variantă:

“Sigur, nu vreau să fiu critic, dar am văzut că toată presa a reţinut un singur lucru, care i s-a părut extraordinar – un comandament. Deci, vreau să înţelegem foarte bine: nu comandamentul este cheia garantării securităţii noastre. Comandamentul, este foarte bine că va fi un comandament NATO pe teritoriul României, dar el are rolul de a conduce în primul rând aplicaţiile, exerciţiile comune şi, doar în caz de război, va avea rolul de a conduce şi lupta, dar, coordonat de un comandament pentru sud-estul Europei, care se află în Italia. Deci, nu comandamentul este cheia. Acolo o să fie 50, 100, 200 de ofiţeri, care americani, care britanici, italieni, români, francezi, ştiu eu ce va decide NATO din punct de vedere al dotării comandamentului. Eu cred, totuşi, că va fi un comandament condus de un ofiţer al Statelor Unite. Dar nu comandamentul este cheia.” (vezi http://www.presidency.ro/?_RID=det&tb=date&id=15218&_PRID=lazi).

Ooops! Păi, cum, aşa, deodată, “nu comandamentul este cheia garantării securităţii noastre”? Cum, este “coordonat de un comandament pentru sud-estul Europei, care se află în Italia”? Păi, atunci, ce comandament mai este? Şi cum a rămas treaba cu Obama, povestea bilaterală, promisiunea, Marea Neagră, bla, bla, bla? Of, of, of! Uite-aşa o să devin maliţios! Doar din cauza unei biete emisiuni la B1TV, domnule Genial Strateg? Că, altceva nu a fost, decât ode şi imnuri, pe la toate televiziunile, chiar şi la anti-băsista Antena 3, unde super-analistul militar de serviciu era în toiul extazului legat de rezultatul Summit-ului pentru România!

Dar, hai să remarcăm concluzia lui Băsescu, din 7 septembrie: “Aş spune că a fost un succes major al României, un succes interinstituţional, pentru că aici a lucrat mult şi Ministerul Apărării, şi Ministerul de Externe, şi Serviciile Secrete, şi, bineînţeles, obiectivele, toate, aşa cum le-am prefigurat, au fost atinse.” Ce aflăm de aici? Cine a lucrat la succes! Vă daţi seama ce amar de muncă şi salarii plătite pe bani grei, din buzunarul public, doar ca să ne facem de râs? Şi, mai ales, cum vă explicaţi că atâta amar de instituţii, cu mii de oameni în personal, nu au fost în stare să vă arate ce vă arăt eu acum?

Iată unele dintre obiectivele derizorii ale României la Summit-ul de la Newport, Ţara Galilor, Regatul Unit! Aş vrea să fiu bine înţeles! Eu nu spun că nu au fost şi alţi proşti în comunitatea NATO! Printre jurnaliştii străini, care au dreptul să nu se priceapă (mult mai rar ca la noi, ce-i drept) sau printre experţii lor, chiar decidenţi politici, din mai ştiu eu ce ţară uşor depăşită de evenimente! Nu o să vă spun care erau aceia, deşi îi ştiu! Mai mult, nu o să vorbesc despre erorile americanilor în toată povestea (sper să reuşesc), din motive binecuvântate! Pe blog-ul meu, am dreptul să fiu pro-american până la o limită autoimpusă. Eu decid când ridic limita. Sigur, am scris pro-american, nu idiot! Nici măcar de Dostoievski! Reţineţi asta, pentru că, în România, din nefericire, există tendinţa, la nivelul conducătorilor, de suprapunere a celor două concepte!

Pe mine mă interesează românii mei! Ce vă spun eu aici, şi puteţi verifica uşor urmărind emisiunea de la B1TV, al cărei link e furnizat mai sus, este că, la momentul difuzării ei în direct, documentele NATO, emise la Summit, abia fuseseră puse pe site-ul Alianţei. Aşadar, erau aproape necunoscute publicului. Eu le-am procesat doar parţial, în drum spre B1TV. Băsescu, însă, le avea integral în conferinţa lui de presă din 5 septembrie şi le avea “desfăcute” şi “răscitite” (căci erau documente de lucru pentru cei care le adoptaseră, cu Băsescu la masă). Colosal de surprinzător, eu ştiam ce conţineau documentele pe care le văzusem în pripă, în proporţie de 10%, iar Băsescu, la masă, cu ele în mână, habar n-avea ce scrie în ele! Explicaţia e simplă! Eu ştiam ce nu se poate adopta acolo! În consecinţă, puteam conchide cu privire la ce s-a adoptat, dacă aveam datele premergătoare Summit-ului. Şi le aveam! Le avea şi Băsescu! Doar că Băsescu, în fruntea unei armate de oficiali, experţi, diplomaţi şi asistenţi, nu ştia să le citească! Cu documentele noi, adoptate la Summit, în faţă! Hai să vedem ce îşi propunea Băsescu să obţină de la NATO, în legătură cu “omuleţii verzi” (tulai, Doamne!), pe 3 septembrie, enunţând un obiectiv de bază al României, la Newport:

“Omuleţii verzi” şi joaca de-a războiul

“De asemenea, am dori ca acest summit să clarifice abordarea aliaţilor atunci când discutăm despre un război hibrid, ca acela care se desfăşoară acum în estul Ucrainei sau cel care s-a desfăşurat în Crimeea. Adică un stat care nu recunoaşte îşi trimite forţe fără însemnele statului sau ale armatei din care fac parte, aceşti oameni coordonează ocuparea unui teritoriu, punerea sub control militar şi politic a unor ţări sau a unor spaţii dintr-o ţară, dar asta nu justifică aplicarea Articolului 5. Punctul nostru de vedere este că într-adevăr fiecare stat trebuie să facă faţă la astfel de provocări, trebuie să aibă capacitatea să facă faţă la astfel de provocări, dar în momentul în care asupra lui se fac presiuni cu armate regulate la frontiere, care reprezintă un sprijin direct sau indirect pentru cei care au apărut ca omuleţi verzi în estul Ucrainei sau în Crimeea, atunci intervenţia NATO împotriva forţelor care se află la frontiera unui stat NATO este obligatorie, pentru că un stat mai mic nu poate face faţă şi unui război intern generat de omuleţi verzi, să spunem, şi unei presiuni cu armate ostentativ masate la frontiera statului şi care indirect sau direct constituie un sprijin major pentru insurgenţă. Deci sperăm într-o definire şi o înţelegere a modului de aplicare a Articolului 5 în astfel de situaţii, pe care Rusia a arătat că le poate crea.” (vezi http://www.presidency.ro/?_RID=det&tb=date&id=15212&_PRID=lazi).

Ce zice Băsescu aici? “Omuleţii verzi” sunt, practic, agenţi în uniformă, fără însemne militare, care operează pe teritoriul unui stat, posibil cetăţeni ai acelui stat, în favoarea unei armate străine, masate la frontiera statului cu pricina. Aşa s-a întâmplat în cazul grupurilor de insurgenţi, etnici ruşi, care au acţionat împotriva guvernului central de la Kiev, susţinuţi de Rusia. Acesta este ceea ce se numeşte “un război hibrid”, adică un război cu faţete multiple, în care ţara nu este atacată propriu-zis de o armată inamică, din afara ei, ci este destabilizată în interior de agenţi autohtoni, care lucrează în acest sens, cu susţinerea puterii străine! Băsescu a vrut să introducă acest pericol, în cazul unei ţări NATO, în gama pericolelor pentru care se activează articolul V din Tratatul de la Washington, care guvernează Alianţa Nord-Atlantică şi care presupune apărare comună, cu forţa armată, împotriva lui! Ca să înţelegem exact ce înseamnă asta, hai să vedem ce zice articolul V din Tratatul de la Washington:

“The Parties agree that an armed attack against one or more of them in Europe or North America shall be considered an attack against them all and consequently they agree that, if such an armed attack occurs, each of them, in exercise of the right of individual or collective self-defence recognised by Article 51 of the Charter of the United Nations, will assist the Party or Parties so attacked by taking forthwith, individually and in concert with the other Parties, such action as it deems necessary, including the use of armed force, to restore and maintain the security of the North Atlantic area.” (vezi http://www.nato.int/cps/en/natolive/official_texts_17120.htm).

Adică: “Părţile sunt de acord că, dacă se produce un atac armat împotriva uneia sau mai multora dintre ele, în Europa sau America de Nord, acesta va fi considerat un atac împotriva tuturor şi, în consecinţă, sunt de acord ca, în cazul în care se produce un astfel de atac, fiecare dintre ele, în exercitarea dreptului individual sau colectiv de auto-apărare, recunoscut în articolul 51 din Carta ONU, să ajute Partea sau Părţile astfel atacate, individual sau în colaborare cu alte Părţi, după cum crede de cuviinţă, inclusiv prin folosirea forţei armate, pentru a restabili şi menţine securitatea zonei Nord-Atlantice”.

Aşadar, ca o ţară NATO să fie ajutată cu forţă militară, pentru apărare comună, prin Alianţă, de un aliat, este nevoie ca ajutorul să fie în concordanţă cu articolul 51 din Cartă. Ce-i cu acest articol? După al doilea Război mondial, Carta ONU a scos războiul în afara legii internaţionale! Este interzis prin Cartă. Documentul a ţinut, însă, seama de faptul că pot fi ţări care nu respectă dreptul internaţional şi, în ciuda interdicţiei impuse de Cartă, pot deveni agresoare şi ataca alte ţări. De aceea, s-a făcut o derogare de la interdicţia de a face război, permiţându-se să facă război doar acele ţări care sunt atacate şi numai pentru a se apăra în faţa atacului! Acesta este sensul articolului 51 din Cartă:

„Nothing in the present Charter shall impair the inherent right of individual or collective self-defence if an armed attack occurs against a Member of the United Nations, until the Security Council has taken measures necessary to maintain international peace and security. Measures taken by Members in the extiuneercise of this right of self-defence shall be immediately reported to the Security Council and shall not in any way affect the authority and responsibility of the Security Council under the present Charter to take at any time such action as it deems necessary in order to maintain or restore international peace and security.” (http://www.un.org/en/documents/charter/).

Adică: „Nimic din prezenta Cartă nu va împiedica dreptul inerent, individual sau colectiv de auto-apărare, dacă un atac se produce asupra unui Membru al Naţiunilor Unite, până când Consiliul de Securitate va fi luat măsurile necesare pentru a menţine pacea şi securitatea internaţionale. Măsurile luate de Membri în exercitarea acestui drept de auto-apărare vor fi imediat raportate Consiliului de Securitate şi nu vor afecta în niciun fel autoritatea şi responsabilitatea Consiliului de Securitate, sub prezenta Cartă, de a lua, în orice moment, asemenea măsuri, după cum crede de cuviinţă, pentru a menţine sau restabili pacea şi securitatea.”

Ei bine, NATO este o organizaţie de apărare colectivă şi nu poate face război, în baza Cartei, decât pentru a se apăra, conform articolului 51, adică atunci când este sub atac! În înţelesul dreptului internaţional public actual,  atacul este un atac teritorial. Aşadar, invocarea articolul V, din Tratatul de la Washington, pentru a declanşa procedurile de ajutorare pentru o ţară NATO, în baza articolului 51 din Cartă, nu se poate face decât în cazul unui atac teritorial asupra acelei ţări. Războiul hibrid, adică destabilizarea internă, chiar şi susţinută, din afară, de prezenţa, la frontieră, a unor forţe militare ale unei puteri străine, nu se încadrează în înţelesul termenului de „atac” susţinut de interpretarea articolului 51 din Cartă! Iată de ce textul Declaraţiei Summit-ului NATO din Ţara Galilor (Wales Summit Declaration), din 5 septembrie 2014, nu include războiul hibrid (punctul 13 din Declaraţie), adică „omuleţii verzi” ai lui Băsescu, în gama pericolelor în măsură să activeze articolul V, aşa cum a cerut preşedintele român:

“We will ensure that NATO is able to effectively address the specific challenges posed by hybrid warfare threats, where a wide range of overt and covert military, paramilitary, and civilian measures are employed in a highly integrated design. It is essential that the Alliance possesses the necessary tools and procedures required to deter and respond effectively to hybrid warfare threats, and the capabilities to reinforce national forces. This will also include enhancing strategic communications, developing exercise scenarios in light of hybrid threats, and strengthening coordination between NATO and other organisations, in line with relevant decisions taken, with a view to improving information sharing, political consultations, and staff-to-staff coordination. We welcome the establishment of the NATO-accredited Strategic Communications Centre of Excellence in Latvia as a meaningful contribution to NATO’s efforts in this area. We have tasked the work on hybrid warfare to be reviewed alongside the implementation of the Readiness Action Plan.” (vezi http://www.nato.int/cps/en/natohq/official_texts_112964.htm).

Adică: „Ne vom asigura că NATO este capabilă să abordeze eficient sfidările speciale reprezentate de ameninţările războiului hibrid, în cadrul căruia este folosită o gamă largă de măsuri deschise şi secrete, militare, paramilitare şi civile într-un plan integrat, bine pus la punct. Este esenţial ca Alianţa să dispună de uneltele necesare şi procedurile solicitate pentru a descuraja şi răspunde eficient la ameninţările războiului hibrid, ca şi de capabilităţile pentru a întări forţele naţionale. Aceasta va include, de asemenea, întărirea comunicaţiilor strategice, dezvoltarea scenariilor de exerciţiu, în lumina ameninţărilor hibride şi întărirea coordonării între NATO şi alte organizaţii, în concordanţă cu deciziile relevante, adoptate pentru a îmbunătăţi schimbul de informaţii, consultările politice şi coordonarea personalului. Salutăm înfiinţarea Centrului de Excelenţă pentru Comunicaţii Strategice cu acreditare NATO din Letonia, ca o contribuţie la eforturile NATO în acest domeniu. Am hotărât ca activitatea cu privire la războiul hibrid să fie reanalizată împreună cu aplicarea Planului de Acţiune Alertă.”

După cum se vede, pe întreg cuprinsul paragrafului vizat nu există nicio referire la catalogarea războiului hibrid ca termen de referinţă pentru activarea articolului V, adică a garanţiilor de securitate ale Tratatului, prin posibilitatea apărării cu forţă armată în faţa unui atac! O astfel de referire nu există în niciun document adoptat la Summit-ul NATO! Aşadar, solicitarea lui Băsescu a fost neglijată de NATO!

Obligaţii care nu sunt obligaţii şi falsa securitate NATO

O minciună uriaşă lansată de Băsescu este legată de cheltuielile de apărare. Încă din 3 septembrie, Băsescu a precizat ca obiectiv al Summit-ului stabilirea cifrei de 2% alocare din PIB pentru apărare: „Sigur, la Summit-ul NATO, cu certitudine, Statele Unite vor atenţiona din nou partenerii din Uniunea Europeană cu privire la obligaţia de a aloca 2% din produsul intern brut pentru cheltuieli de apărare”. (http://www.presidency.ro/?_RID=det&tb=date&id=15212&_PRID=lazi).

Pe 5 septembrie, cu documentele Summit-ului în mână, Băsescu anunţa referitor la Declaraţia Relaţiei Transatlantice: „ (…) declaraţia privind relaţia transatlantică, o declaraţie extrem de importantă care arată angajamentul Statelor Unite pentru Europa şi al Europei pentru parteneriatul cu Statele Unite. În plus, această declaraţie stabileşte şi obligaţia statelor de a reveni la finanţarea cheltuielilor de apărare cu 2% din bugetul de stat şi 20% din acest buget pentru echipament. Deci, 20% din bugetul fiecărui stat trebuie destinat echipării armatei”. (http://www.presidency.ro/?_RID=det&tb=date&id=15214&_PRID=lazi).

Declaraţia invocată de Băsescu nu stabilea nicio obligaţie şi nici nu avea cum! NATO nu poate obliga ţările membre să aloce anumite procente din PIB pentru apărare. Sigur, există anumite angajamente politice ale ţărilor cu pricina spre cifra de 2%, dar nu pot fi invocate ca „obligaţie”. Documentul „fluturat” de Băsescu, Declaraţia Relaţiei Transatlantice (The Wales Declaration on the Transatlantic Bond) este foarte relevant, în acest sens, la punctul 5:

„We recognise that these steps will take the necessary effort and funding. In light of this, we agree to reverse the trend of declining defence budgets and aim to increase defence expenditure in real terms as GDP grows; we will direct our defence budgets as efficiently and effectively as possible; we will aim to move towards the existing NATO guideline of spending 2% of GDP on defence within a decade, with a view to fulfilling NATO capability priorities. We will display the political will to provide required capabilities and deploy forces when they are needed”. (vezi http://www.nato.int/cps/en/natohq/official_texts_112985.htm).

Adică: „Recunoaştem că aceşti paşi au nevoie de efortul şi finanţarea necesare. Din această perspectivă, suntem de acord să inversăm tendinţa de a diminua bugetele apărării şi să ţintim spre creşterea cheltuielilor bugetare în termeni reali, pe măsură ce PIB-ul creşte; vom folosi bugetele apărării pe cât de eficient şi aplicat posibil; vom ţinti să ne îndreptăm spre actuala orientare a NATO de a aloca 2% din PIB pentru apărare, într-un interval de 10 ani, cu scopul de a îndeplini priorităţile NATO în materie de capabilităţi”.

După cum se vede, formularea este extrem de laxă şi precaută, în sensul unei treceri la 2% din PIB, pentru Apărare, doar dacă o permite creşterea PIB-ului şi pe parcursul a 10 ani! Nu există termenul „obligaţie” în textul NATO, aşa cum minţea Băsescu! Acest text este confirmat de paragraful 14 al Declaraţiei Summit-ului (The Wales Summit Declaration (vezi http://www.nato.int/cps/en/natohq/official_texts_112964.htm).

Că americanii au cerut, în repetate rânduri, o creştere a contribuţiei europenilor la bugetul apărării, este adevărat! Dar, niciodată, nu a existat o obligaţie juridică, prin tratat sau alt tip de contract legally binding sau politică, prin desemnarea, ca obligaţie formală, a unui prag de alocare bugetară pentru apărare, la nivel individual, pentru ţările membre. Au existat proiecţii, auto-asumări, mai mult sau mai puţin ferme, dar niciodată obligaţii!

Ajunşi aici, este bine să facem o precizare importantă. Băsescu a susţinut constant că NATO asigură apărarea Ţării în baza articolului V, din Tratatul de la Washington. De unde şi bravada sa constantă la adresa Rusiei. Bunăoară, Băsescu a precizat, în conferinţă de presă, alături de vicepreşedintele SUA, Joseph Biden, pe 21 mai 2014: „Salutăm angajamentul ferm al Statelor Unite pentru Articolul 5 al Tratatului.” (http://www.presidency.ro/?_RID=det&tb=date&id=15041&_PRID=lazi).

Biden însuşi i-a ţinut isonul afirmând cu tărie: „America’s commitment to the collective defense under Article 5 of the NATO Treaty is absolutely ironclad.  It’s a sacred commitment in the eyes of the President and myself.” (http://www.whitehouse.gov/the-press-office/2014/05/21/remarks-vice-president-joe-biden-romanian-civil-society-groups-and-stude).

Adică: „Angajamentul Americii pentru apărarea colectivă, sub articolul V din Tratatul cu privire la NATO, este absolut de nezdruncinat. Este un angajament  sacru în ochii preşedintelui şi ai mei”.

Bravo, bravo! Numai că sacralitatea lui Biden şi încrederea lui Băsescu în angajamentul Americii au exact valoarea pe care le-o dă textul articolul V. Iată-l, din nou!

“Părţile sunt de acord că, dacă se produce un atac armat împotriva uneia sau mai multora dintre ele, în Europa sau America de Nord, acesta va fi considerat un atac împotriva tuturor şi, în consecinţă, sunt de acord ca, în cazul în care se produce un astfel de atac, fiecare dintre ele, în exercitarea dreptului individual sau colectiv de auto-apărare, recunoscut în articolul 51 din Carta ONU, să ajute Partea sau Părţile astfel atacate, individual sau în colaborare cu alte Părţi, după cum crede de cuviinţă, inclusiv prin folosirea forţei armate, pentru a restabili şi menţine securitatea zonei Nord-Atlantice”.

Aşadar, cum vor apăra SUA o ţară aliat din NATO dacă este atacată? “După cum crede de cuviinţă”! Sigur, există şi opţiunea folosirea forţei militare, dar numai dacă crede de cuviinţă! Adică marja de apărare în care te mişti se înscrie între zero şi plus infinit! Cine decide cum vei fi apărat dacă eşti atacat? Fiecare ţară-aliat în parte, căci Tratatul nu le obligă la Nimic! Nada! Rien! Nothing! Niente! Nichts! Ничего!

Este cel mai slab tip de angajament juridic de securitate din istoria alianţelor politico-militare. Şi este aşa tocmai pentru că aşa a fost redactat de americani, ca să permită neimplicarea militară a SUA în apărarea unui aliat, evitând un angajament impus prin obligaţii stipulate în Tratat! Şi iată explicaţia Departamentului de Stat către preşedintele SUA, la momentul redactării Tratatului, în 1949! Aşadar, “sacralitatea” “de nezdruncinat” a Tratatului este foarte lumească! Practic, America nu este obligată să apere pe nimeni prin articolul V, din Tratatul de la Washington, care menţionează în clar că această posibilitate de apărare există! Dar numai dacă vrea America, nu dacă vrea Tratatul!  Iată dovada în documentele americane ale anului 1949, anul redactării Tratatului cu celebrul articol V!

dos-art v-1

dos-art v-2

dos-art v-3

dos-art v-4

Dar, ca să înţelegeţi exact ce înseamnă un angajament puternic de securitate pentru o organizaţie de apărare colectivă, care este o alianţă politico-militară, aşa cum este NATO, voi reproduce articolul V al altui Tratat de apărare colectivă, pentru comparaţie cu articolul V din Tratatul de la Washington. Este vorba de articolul V din Tratatul de la Bruxelles Modificat din 1957, care guverna Uniunea Europei Occidentale (UEO), o organizaţie de apărare colectivă exclusiv europeană. UEO avea o relaţie specială cu Uniunea Europeană, prin prevederile Tratatelor comunitare începând cu cel de la Maastricht! Iată ce spune articolul V din Bruxelles Modificat:

“If any of the High Contracting Parties should be the object of an armed attack in Europe, the other High Contracting Parties will, in accordance with the provisions of Article 51 of the Charter of the United Nations, afford the Party so attacked all the military and other aid and assistance in their power.” (http://www.weu.int/Treaty.htm).

Adică: “Dacă oricare dintre Înaltele Părţi Contractante ar fi obiectul unui atac armat în Europa, celelalte Înalte Părţi contractante îi vor acorda, în conformitate cu prevederile articolul 51 din Carta Naţiunilor Unite, tot ajutorul militar şi de orice altă natură în puterea lor.”

Comparaţi cu formularea din articolul V din Washington, care obligă părţile la Tratat să ajute pe cel atacat “după cum cred de cuviinţă”! Garanţia de securitate este infinit mai slabă juridic în Tratatul de la Washington! Sigur, în ciuda diferenţei de forţă juridică în garantarea securităţii, diferenţă în favoarea Uniunii Europei Occidentale, NATO era infinit mai puternică militar (UEO a încetat să existe odată cu apariţia Tratatului de la Lisabona al UE) pentru că are structuri militare integrate, ceea ce UEO nu avea şi se bazează pe forţa militară a SUA, ceea ce e gigantic!…Pst. Am o veste! Articolul V din Bruxelles Modificat a fost asimilat în Tratatul de la Lisabona al Uniunii Europene! Pst!…Rămâne între noi, nu-i spuneţi lui Corlăţean, că află şi Băsescu şi nu o să mai fim noi cei mai bine informaţi din România! Ba o să ştie şi “serviciilii”!

NATO versus Rusia în Estul Europei

Iar în ceea ce priveşte capacitatea NATO de a se opune Rusiei în Estul Europei şi în zona Mării Negre, ea este egală cu zero! Orice caporal din armata americană vă poate spune asta, la fel de bine ca mereu hâtrul Vladimir Putin. De aceea, publicaţii prestigioase, cum este Spiegel, au reliefat adevărul despre opera bufă a puterii NATO în faţa Rusiei, la porţile Orientului:

If Russia were to engage in military aggression in the Baltics, NATO would be unable to defend the region using conventional means. An internal report highlights weaknesses in the alliance”. (“Unprotected in the East: NATO Appears Toothless in Ukraine Crisis”, May 19, 2014, vezi http://www.spiegel.de/international/germany/ukraine-crisis-shows-up-cracks-in-nato-a-970248.html).

Adică: “Dacă Rusia s-ar angaja în agresiune militară împotriva balticilor, NATO ar fi incapabilă să apere regiunea cu mijloace convenţionale. Un raport intern scoate în evidenţă slăbiciunile alianţei”.

Şi “Russia’s ability to undertake significant military action with little warning presents a wider threat to the maintenance of security and stability in the Euro-Atlantic area. Russia can pose a local or regional military threat at short notice at a place of its choosing. This is both destabilizing and threatening for those allies bordering or in close proximity to Russia.” (“Unprotected in the East: NATO Appears Toothless in Ukraine Crisis”, May 19, 2014, vezi http://www.spiegel.de/international/germany/ukraine-crisis-shows-up-cracks-in-nato-a-970248.html).

Adică “Abilitatea Rusiei de a-şi asuma o acţiune militară semnificativă pe neaşteptate prezintă o ameninţare mai gravă la menţinerea securităţii şi stabilităţii în zona euro-atlantică. Rusia poate să producă o ameninţare militară locală sau regională rapid şi unde vrea. Asta este, în acelaşi timp, destabilizator şi ameninţător pentru aliaţii care se învecinează sau se află în apropierea Rusiei!”

Haida-de! Dar ce, ăştia de la Spiegel n-au auzit de armata română? Aia mai instruită ca armata rusă şi care controlează Afganistanul? Dar de angajamentul “de nezdruncinat” al Americii nu au auzit? Ăla din articolul V, de care se entuziasmează Băsescu? N-aş vrea să vă mai întristez, în plină veselie generată de campania electorală din România! Aşa că nu vă mai traduc titlul ăsta din The Economist, din 6 septembrie 2014: “The sad reality is that Vladimir Putin is winning in Ukraine. The West must steel itself for a lengthy struggle” (vezi http://www.economist.com/news/leaders/21615582-sad-reality-vladimir-putin-winning-ukraine-west-must-steel-itself?fsrc=nlw|hig|4-09-2014|5356c9a3899249e1ccc0764b|EU).

Chiar şi fără traducerea titlului din The Economist, românii din spaţiul consumului de ştiri tipic românesc pot să dea, din când în când, peste americani sinceri, cu pretenţii intelectuale, ca să nu scriu ştaif, de mari specialişti în relaţii internaţionale, care nu au nicio apăsare să ne strice fengshui-ul chiar la Bucureşti. Adică să ne spună adevărul! E cazul domnului George Friedman, şeful corporaţiei private de intelligence Stratfor, ale cărui analize nu prea sunt pe gustul meu, dar care este o personalitate de anvergură în Statele Unite şi, se pare, în sync cu preşedintele nostru! Venit la Bucureşti cu ghiocelul lui 2% pentru apărare, sădit în glastră şi de Măreţul Preşedinte, Friedman ne tot îndeamnă să punem mâna pe arme, în sens să punem banii jos, ca să le cumpărăm (posibil şi de la americani, ceea ce este perfect OK)! Căci, dacă nu le cumpărăm şi nu avem o forţă militară serioasă ei, SUA, nu ne vor putea apăra!

Poftim? E aşa ceva în Tratatul de la Washington? Dacă eşti atacat şi nu ai armată solidă, noi, America, nu te apărăm? Păi, Islanda nu are armată deloc! Înţeleg că pa! Iată afirmaţia din Adevărul.ro, 2 octombrie 2014, absolut incredibilă, dar să le vedeţi pe următoarele:

Jurnalist: Trupe americane în România.

Friedman: Nu, dacă românii nu sunt dispuşi să construiască o forţă echivalentă pentru apărarea lor naţională.” (vezi http://adevarul.ro/news/eveniment/exclusiv-george-friedman-fondatorul-stratfor-intr-un-razboi-rece-sua-nu-vor-apara-romania-nu-eforturi-apara-1_542d88a10d133766a89cff08/index.html?utm_source=realitatea&utm_medium=http://adevarul.ro/news/eveniment/exclusiv-george-friedman-fondatorul-stratfor-intr-un-razboi-rece-sua-nu-vor-apara-romania-nu-eforturi-apara-1_542d88a10d133766a89cff08/index.html&utm_campaign=CrossPromo).

O “forţă echivalentă” cu ce? Cu puterea americană? Cu puterea rusă? Altfel, SUA nu ne vor apăra? N-am auzit asta de la Obama! Şi nici de la Biden! Interesant, însă, am auzit ceva similar de la… de la…Băsescu Traian! Chiar pe 3 octombrie! Wow! Ce coincidenţă! Ia să vedem ce ne învaţă Gigantul, gând în gând cu domnul Friedman:

“Sunt lucruri care se fac lipsit de responsabilitate, în detrimentul securităţii naţionale, într-un moment în care cerem tuturor să beneficiem de Articolul 5 din Tratatul Atlanticului de Nord, «Toţi pentru unul, unul pentru toţi», dar ăla unul care le cere la toţi nu îşi ia măsurile minimale să îşi consolideze capacitatea de a face faţă unor riscuri la adresa securităţii naţionale. Şi când vorbesc: nu îşi ia măsuri minimale mă refer şi la alocările pentru creşterea nivelului de capacitate de luptă a Armatei (…)” (http://www.presidency.ro/?_RID=det&tb=date&id=15255&_PRID=lazi).

Vă place? Sper să nu găsesc vreo reacţie pe blog de tipul: “Stai, domne’, că omul are dreptate, dacă nu investim în apărare, nu poţi să aştepţi să vină altul să ne apere”! Foarte frumos şi corect, domnule cititor imaginar al acestui text! Asta e logica pentru care s-a făcut NATO! Tu, Europa, arată că faci ceva pentru propria apărare şi eu, America, voi veni în ajutorul tău, la nevoie! Numai că aici, în aceste formulări, pe care vi le-am prezentat, este vorba de angajamente juridice prin Tratat! Angajamente “solemne”! “Ironclad”! Dar, poate, sunt un aliat mai sărac şi n-am arme suficiente, nici bani să le cumpăr! De ce m-ai luat în NATO, dacă nu eşti gata să-ţi asumi apărarea mea? Uite, eu, cu arme puţine, vin să te ajut la nevoie! Că atâtea am! Tu vii cu armele tale, câte ai sau câte vrei, as it deems necessary, să mă ajuţi pe mine? Răspunsul halucinant, dar perfect corect, îl dă Friedman, într-o fabuloasă criză de sinceritate! Admite că, tehnic, putem să ne înarmăm cât Federaţia Unită a Planetelor, SUA oricum nu ar sări în ajutorul nostru dacă am fi invadaţi de ruşi! Ceea ce, repet, este perfect corect şi în logica Tratatului de la Washington! Atenţie la întrebare şi la răspuns, după o afirmaţie a lui Friedman care sună aşa:

Strategia americană în orice situaţie este să ia ţările cele mai vulnerabile şi să le întărim. Şi, abia apoi, le garantăm securitatea în cazul în care au nevoie de asta. Însă strategia SUA nu presupune să-şi preia cea mai mare parte din responsabilitate. Nu vom încerca niciodată să apărăm o ţară europeană care nu este pregătită să se apere singură.” (vezi http://adevarul.ro/news/eveniment/exclusiv-george-friedman-fondatorul-stratfor-intr-un-razboi-rece-sua-nu-vor-apara-romania-nu-eforturi-apara-1_542d88a10d133766a89cff08/index.html?utm_source=realitatea&utm_medium=http://adevarul.ro/news/eveniment/exclusiv-george-friedman-fondatorul-stratfor-intr-un-razboi-rece-sua-nu-vor-apara-romania-nu-eforturi-apara-1_542d88a10d133766a89cff08/index.html&utm_campaign=CrossPromo).

Cum, securitatea nu este garantată din momentul semnării Tratatului? Trebuie mai întâi, dar după semnarea Tratatului, să te întăreşti şi abia apoi ţi se garantează securitatea, deşi eşti semnatar al Tratatului, ca şi America? Păi, nu era normal să te întăreşti întâi şi să semnezi Tratatul când ţi se poate garanta securitatea? Cum, semnez ceva şi stau în limbo?

Vă daţi seama ce spune omul ăsta? Confirmă, sută la sută, povestea pe care am scris-o aici referitor la “as it deems necessary” şi face hârtie creponată din toate angajamentele de doi lei, de tip Articolul V este “ironclad”, lansate propagandistic de înalţii oficiali americani şi, evident, de prietenul lui drag, Băsescu Traian! Mai precis, hrana minţii pentru proşti.

Genială este ideea că nu vor apăra niciodată “o ţară europeană care nu este pregătită să se apere singură.” Păi, în Europa, toate ţările puternice sunt în NATO, alături şi de ţări mai slabe militar, evident! Toate democraţii. Aşadar, o ţară capabilă, prin puterea sa militară, să agreseze altă ţară în Europa şi, cumva, nedemocratică (dacă nu foarte antidemocratică) este doar una! Rusia! Aşadar, Friedman ne spune că, dacă o ţară europeană “nu este pregătită să se apere singură” în faţa Rusiei, atunci America nu o va ajuta! Ce articol V, ce NATO, ce angajamente americane prin Tratat, trâmbiţate pe la colţuri? Wow! Dar ştiţi vreo ţară, în Europa, care este pregătită să se bată cu Rusia? Eu nu ştiu! Aşadar, oricât aş cheltui eu, pe apărare, eu, România, nu voi fi niciodată pregătită să lupt cu un colos de talia Rusiei! Ce să înţeleg din asta? Săracul Friedman dă un răspuns fabulos la această întrebare! Ia uitaţi aici mostră de sinceritate hipertrofică! Întrebarea mirată a jurnalistului se referă la faptul că America nu ar veni în ajutorul nostru, la nevoie, cum rezultă din frazele lui Friedman, analizate mai sus:

Jurnalist: Nici în eventualitatea unei agresiuni militare?

Friedman: Nu poţi apăra o ţară în faţa unei invazii. Polonia, în 1939, a picat în şase săptămâni. Cum o aperi? Cum trimiţi forţe acolo?” (vezi http://adevarul.ro/news/eveniment/exclusiv-george-friedman-fondatorul-stratfor-intr-un-razboi-rece-sua-nu-vor-apara-romania-nu-eforturi-apara-1_542d88a10d133766a89cff08/index.html?utm_source=realitatea&utm_medium=http://adevarul.ro/news/eveniment/exclusiv-george-friedman-fondatorul-stratfor-intr-un-razboi-rece-sua-nu-vor-apara-romania-nu-eforturi-apara-1_542d88a10d133766a89cff08/index.html&utm_campaign=CrossPromo).

Undeva, cândva, Articolul V!

Omul are perfectă dreptate! Dragi români, n-aveţi decât să construiţi voi forţe pe măsura armatei ruse, că, la o invazie, noi nu prea avem cum să vă ajutăm! Aşa că vă rog să zâmbiţi de câte ori îl veţi auzi pe Băsescu povestind cum avem noi scutul de la Deveselu şi ruşii sunt speriaţi să vină peste noi din cauza asta! Să zâmbiţi când Obama o să vă povestească despre angajamentele “de fier” ale Americii, în articolul V şi fel de fel de oficiali americani vor anunţa ba o dislocare de 100 de militari prin Letonia, alta prin Polonia, ba un Centru de privit stelele în Estonia şi o pălărie de satelit în Bulgaria, ca dovadă că ne vor apăra până la capăt, bla, bla, bla! Capisci? I hope so!

Articolul V din Tratatul de la Washington nu poate apăra pe nimeni în această parte a Europei! Da, îi poate apăra pe francezi sau pe britanici! Nu sunt sigur nici măcar de germani! Dar, în cazul Germaniei, azi, probabil America ar face ceva mai mult decât stargazing. Şi aş vrea să fiu înţeles corect. Poziţia americană asta este şi e conformă Tratatului! Aşa scrie în Tratat! Este “as it deems necessary” Că noi nu ştim să citim Tratatele la care aderăm, e OK! Că America supralicitează, în declaraţii propagandistice, ceea ce ar face pentru apărarea aliaţilor din Estul Europei, iar este OK! Aşa se face! Alianţa cu America este importantă pentru România, fundamentală aş zice! Există oarece reticenţe să ataci o ţară NATO! Aşadar, o oarecare umbrelă de securitate îţi oferă! Fii deştept, profită de ea exact atât cât este, puţină, organizează-ţi relaţiile internaţionale în jurul Americii şi în consens cu America, dar nu miza că America te va apăra mereu, no matter what, fiindcă nu vrea şi nici nu poate! A, să nu uit! Şi nu mai înjura Rusia, ca un penibil resentimentar, de multe ori degeaba, arătându-i peste gard the finger, însoţit de cuvintele: “Dacă te dai la noi, te bat americanii”! Într-o zi, s-ar putea s-o încasezi! Şi n-o să vină nimeni să-i bată pe ruşi pentru asta!

Adevărul este că Rusia nu reprezintă o ameninţare pentru România! Cu excepţia faptului că ne va tăia gazul parţial sau total (se întâmplă, deja) şi ne va survola, fără să ne ceară voie, de câte ori “va considera de cuviinţă”, Rusia nu-şi propune să ne deranjeze prea tare! Dar nu din motivul invocat de Băsescu este reţinută şi anume că ne apără pe noi Planeta Giganţilor din articolul V! Nu! Pur şi simplu pentru că nu au nimic a ne lua din ceea ce nu au deja! Ba chiar dacă ar lua ceva din ce avem noi, nu-i văd bine! Mai ales că, în România, prostia vine cu teritoriul sau viceversa! Nu cred că ruşii au nevoie de aşa ceva!

Şi, hai să vă mai împărtăşesc un lucru legat de cum ar acţiona NATO, dacă vreo ţară membru ar fi atacată! Ştiţi că s-a întâmplat deja? Articolul V a fost activat o singură dată, după înfiinţarea NATO din 1949! După atacurile de la 11 septembrie 2001 împotriva Americii. NATO a hotărât să activeze articolul V pentru a apăra SUA! Mai bine n-ar fi făcut-o, pentru că au demonstrat valoarea de reacţie a Alianţei în baza articolul V! Absolut, penibilă!

Sigur, America nu avea nevoie de forţa militară a aliaţilor ca să se apere! Dar nu i-ar fi stricat deloc! A fost mulţumită că NATO a hotărât să îi acorde asistenţă militară, conform articolului V. Dar, ghici ce! NATO i-a acordat-o by the book, adică “după cum au crezut de cuviinţă” ţările membre! Mai precis, NATO a trimis pe cerul Americii 5 avioane AWACS (Airborne Warning and Control System), adică 5 radare zburătoare pentru monitorizarea spaţiului aerian al Statelor Unite! Tare, nu? Iar SACEUR-ul (Supreme Allied Commander Europe), comandantul suprem al forţelor aliate în Europa a trimis Forţa Navală Permanentă din Mediterană (NATO’s Standing Naval Forces), care e o forţă minusculă comparativ cu flota americană din aceeaşi zonă, să patruleze, doar o descoperi vreun terorist pe marea dintre Africa şi Europa: Operaţiunea Active Endeavour.

Atenţie! SUA şi-au dus războiul singure în Afganistan până în 2003, când NATO şi-a asumat un rol în zonă, dar nici acela la nivel de “combat operations”, pentru momentul cu pricina! Aici trebuie evitată o confuzie! După 11 septembrie, au fost aliaţi ai SUA din NATO care au fost alături de americani în toate teatrele de operaţii. Dar nu organizaţia, ca atare. Acei membri au acţionat individual, nu în calitate de membri NATO, prin NATO, ca organizaţie! NATO a fost lamentabilă!

Să înţeleg din asta că, după episodul cu pricina, dacă ne atacă ruşii, sau Imperiul Klingonian, pe noi sau pe polonezi sau pe baltici, NATO va veni cu toate forţele să ne ajute? Cum i-a ajutat pe americani sau mai abitir ca atunci? Da, da, ştiu, avem militari americani pe teritoriul nostru şi americanii mai dislocă ceva echipamente şi trupe restrânse prin partea asta de Europă, ca să-i liniştească  pe nevricoşii aliaţi est-europeni speriaţi de Rusia! Poftim? Îi vor opri cei câteva sute de militari americani dislocaţi prin miriştea letonă pe băieţii lui Putin? Băieţii lui Putin nici nu-i vor băga în seamă! Vor face ca tancurile lui Guderian, care au depăşit armata franceză în retragere aşa de tare, că ajunseseră în altă ţară, în timpul campaniei Franţei din 1940. Toată trupa americană din partea asta de Europă ar fi extrasă în 48 de ore, dacă Rusia decide să se plimbe la Varşovia! Cu scutul de la Deveselu cu tot! Vorba lui Friedman, mult mai aspră: „Nu poţi apăra o ţară în faţa unei invazii. Polonia, în 1939, a picat în şase săptămâni. Cum o aperi? Cum trimiţi forţe acolo?

Capacitatea NATO de a ne apăra este zero barat şi ideea că America ar face război nuclear cu Rusia, pentru a-l opri pe Putin, este inacceptabilă! Ar fi război NATO-Rusia dacă Putin decide să-şi ducă desantul în Carpaţi sau pe ţărmul românesc? Exclus! Evident, Putin nu va ajunge niciodată aici! De altfel, veţi vedea în 8 luni o Ucraină pacificată, o prietenie reînfiripată între Est şi Vest şi o Crimee consolidată la ruşi! Pst! Nu-i spuneţi şi lui Băsescu!

Sigur, va rămâne doar impresia că liderul român (atunci nu va mai şti nimeni cum îl chema), căci toţi şi-l vor aminti doar ca lider român, a vrut să dea arme letale ucrainenilor ca să-i omoare pe ruşi! Şi asta va conta! Cum a contat în 1940, când Italia, după povestea cu sancţiunile împotriva ei, la care eram campioni, ca acum la ruşi, ne-a retezat cu pixul nordul Ardealului, prin arbitrajul de la Viena, din august! Noi îi zicem Diktat! Căci, prostia se plăteşte întotdeauna când se manifestă la vârf!

Proştilor care se ocupă de Rusia, pe la guvern şi preşedinţie, le-aş transmite un gând al lui Titulescu, sireacu’! Omul făcuse o prostie, atunci când s-a aruncat cu capul înainte, militând primul, şi în numele României, pentru sancţiuni internaţionale împotriva Italiei, la momentul 1935-1936, când Mussolini a atacat Abisinia. Liga Naţiunilor a hotărât să impună sancţiuni economice Italiei şi noi am fost în faţă, cu gura cea mai mare! Sancţiunile economice nu au avut niciun efect de intimidare! Dimpotrivă, au strâns poporul italian în jurul lui Mussolini, aşa cum strâng, acum, poporul rus în jurul lui Putin! Care va să zică, efect în a-l opri pe Mussolini nu au avut! Dar Mussolini nu a uitat! Şi ne-a luat Ardealul când i-a căzut bine!

Sancţiuni economice fără Sancţiuni militare = Nada

Pe vremea lui Titulescu, nu exista economie globală la nivelul de azi, ca să moară fermierii italieni de foame fiindcă s-a ales praful de piaţa rusă pentru produsele lor, după ce Uniunea Europeană, cică, a impus sancţiuni Rusiei, iar Putin le-a întors înapoi! Şi, acum, UE trebuie să scoată milioane de euro în compensaţii pentru livezile de peri (şi multe altele) din Italia, de pildă, cărora le-a trebuit 25 de ani ca să crească pentru piaţa rusească şi se alege praful de tot. Nu exista niciun acord fabulos între cele două puteri nucleare ale lumii, ca Rusia şi China, capabil a pune împreună populaţia planetei cu resursele ei! Şi să lase industrii întregi, în Germania, pe ducă! Şi, bineînţeles, nu existau puteri nucleare. Chiar şi aşa, nea Titulescu şi-a dat seama de o chestiune, domne’, pe care băieţii lui Obama nu au înţeles-o nici azi! Ce să-i ceri lui Băsescu, dacă nu înţelege Obama? Cică, după Titulescu citire:

„L’expérience nous a prouvé que les sanctions économiques non accompagnées de sanctions militaires sont inefficaces.” (DISCURS ŢINUT DE NICOLAE TITULESCU LA SOCIETATEA MEDICALĂ A LITORALULUI MEDITERANEAN, Cap Martin, 11 aprilie 1937).

Adică: „Experienţa ne-a dovedit că sancţiunile economice neînsoţite de sancţiuni militare sunt ineficace.” Iar sancţiunile militare înseamnă, în toate limbile planetei, război!

O avea Titulescu dreptate? Păi, ia să vedem! În ianuarie 1991, în baza rezoluţie 678 a Consiliului de Securitate, s-a declanşat Operaţiunea „Furtună în Deşert”, pentru eliberarea Kuweitului de sub ocupaţia irakiană. Între 1991 şi 2003 au trecut 12 ani, în care Saddam Hussein a fost supus la cel mai crâncen regim de sancţiuni economice, pe care l-a cunoscut, vreodată, istoria, pentru încălcarea a nu mai puţin de 17 rezoluţii ale Consiliului de Securitate, adoptate sub Capitolul VII din Carta. Nu mai putea nici măcar să-si vândă petrolul, decât pentru stricte necesităţi ale populaţiei, spaţiul aerian naţional era interzis aviaţiei irakiene, izolarea internaţională era totală! L-a făcut regimul de sancţiuni economice pe Saddam să dea înapoi? Never! În 2003 l-a dat înapoi intervenţia militară directă a SUA!

Îşi imaginează cineva că, dacă sancţiunile economice nu l-au frânt pe Mussolini şi nu l-au înfrânt pe Saddam, îl vor îngenunchea pe Putin, liderul resurselor mondiale, stăpânul celei de-a două puteri nucleare a lumii, aliatul Chinei, posesorul rezervorului de gaz al Germaniei şi proprietarul City-ului londonez? Sigur, n-am pus la socoteala armata rusă, aia pe care o bate Băsescu şi numai Băsescu, pentru că atât poate Băsescu! A nu se înţelege că sugerez război cald cu Rusia! Cu excepţia cazului că te cheamă Băsescu şi ai mari probleme cu delfinii din două oceane, numai un extraterestru ar putea concepe că armata română este capabilă să se opună armatei ruse. Sau că americanii pot ajunge cu flota în Marea Neagră înainte s-o transforme ruşii în pluta lui Géricault! Şi, categoric, nimeni pe Terra nu şi-ar putea imagina că teribilele probleme din Ucraina, anexarea Crimeei  şi criza de securitate din Estul Europei se pot rezolva printr-un război între NATO şi Rusia! Fie şi pentru simplul fapt că, în Estul Europei, un război convenţional nu se poate încheia decât cu victoria Rusei! Sigur, dacă punem mintea lui Băsescu în acţiune, poate-i rezolvăm pe ruşi cu arma nucleară! Pe care să le-o livrăm băieţilor de pe Maidan, la Kiev!

Aşadar, cum pe aici, prin România, sunt foarte mulţi neaveniţi, unii cocoţaţi sus, sus de tot, cam unde i-a împins poporul suveran, la conducere, atât de sus că până şi America pare departe şi greu de citit printre atâţia ofiţeri acoperiţi sau descoperiţi, luaţi-o pe-asta de la Putin!

https://www.youtube.com/watch?v=MbinNj5cZSg

Aş mai avea ceva de adăugat! De pildă, că sunt mândru a fi european şi pentru că Europa este, în egală măsură, patria lui Pushkin şi Chadaev. Şi a lui Rachmaninov. Dar, pentru mine, ca român, există o lecţie a demnităţii care este cu atât mai semnificativă, cu cât vine de la un popor mic ca număr, dar uriaş în fibra istorică a întemeierii unui mit! Un mit care a făurit Europa şi care a aşezat în imnul de stat al Americii sintagma „the land of the free”! E bine să ne amintim astăzi, la câteva zile după referendumul pentru independenţa Scoţiei, de patria lui William Wallace şi de mitul Libertăţii, pe care se întemeiază destinul unui popor ce nu a stat în genunchi niciodată!

Şi chiar dacă Scoţia a votat pentru a rămâne în Regatul Unit, la fel de bine cum ar fi putut opta pentru independenţă, e reconfortant să ştii că eşti aliatul unui sunet care a ajuns să fie crainicul libertăţii în toate colţurile planetei! Sunetul cimpoiului scoţian! Este o lecţie pe care românii încă mai au a o învăţa! Aproape că o deprinseseră sub Regi! Dar, libertatea se învaţă greu, atunci când nu o ai în „osatura istorică”, aşa cum ar spune Cioran! Măcar ascultaţi-o, cântată de unul dintre copiii ei, inegalabilul John McDermott, Scotland the Brave! Enjoy!

*Notă: Dacă accesarea file-urilor audio din text, prin link-urile prezente, se realizează trunchiat sau incomplet la primul click, reluaţi procedura printr-un nou click pe link-ul corespunzător!

Prostia conduce România! Strategia MAE pentru Rusia şi “Analizele” lui Băsescu!

putin-corlatean

Liberalii s-au retras din USL într-un moment de cumpănă pentru ţară! Sătui să îngurgiteze ifosele de carlingă F 16 ale abisalului Victor Viorel, mai tot timpul răstignit în penibil, l-au lăsat să-şi plaseze biroul în “creierii” vlăguiţi ai ministerului păstorit de Duşa! “Patriotul” Duşa! Una din “minţile strălucite” ale PSD! Vă daţi seama cum sunt PSD-ii, dacă Duşa e printre cei mai mintoşi? Sigur, speriat de propriul abis, Victor Viorel a dat-o cotită! Nu-şi mai mută biroul la Ministerul ScĂpărării Naţionale! Pur şi simplu mai face unul şi acolo, dar biroul lui de suflet rămâne la Palatul Victoria, după cum i-a mărturisit tandru, cu inima la drapel, domnului Gâdea ot Antena 3, pe 17 aprilie 2014! (http://gov.ro/ro/stiri/primul-ministru-victor-ponta-a-participat-la-emisiunea-quot-sinteza-zilei-quot-la-antena-3&page=1). Aşa sunt PSD-ii: fac peste tot!

“Colegul” meu Voltaire (mă scuzaţi că nu am fost coleg cu Mihai Viteazul, ca domnul Zgonea, dar cred că aţi observat că am frecventat şcoli diferite sau, mă rog, unii dintre noi au frecventat şi şcoli) îmi spunea în superba sa scriere, Candide ou l’optimisme. La princesse de Babylone et autres contes, un lucru care m-a pus serios pe gânduri: Cică “Erasmus a făcut, în secolul al XVI-lea, elogiul Nebuniei! Voi îmi cereţi să fac elogiul Raţiunii. Această Raţiune nu a fost sărbătorită, în fapt, timp de 200 de ani, după ce inamicul său (Nebunia) fusese, ba, adesea, a durat şi mai mult; şi sunt naţiuni la care încă nu a fost văzută Raţiunea (il y a des nations chez lesquelles on ne l’a point encore vue)!”

Ah, Voltaire, Voltaire! Aşadar i-ai cunoscut pe români! Mă rog, pe valahi, moldoveni şi ce-or mai fi fost pe acolo, în vremea ta! Prietene, sunt tot acolo! Exact aşa cum i-ai cunoscut! Şi i-ai lăsat! Problema este că Elogiul Nebuniei s-a transformat în Elogiul Prostiei, căci nebunia nu se mai vinde aşa bine la electoratul românesc! Chestiune de apetenţă! Şi-au descoperit vocaţia între timp! Şi vorba ta, cam 200 de ani durează de acum încolo! Cam cât va guverna PSD, fiindcă, după cum îi iubesc românii pe pesedei, în sondaje, ar fi păcat să le fure altcineva “elogiul!”

Băsescu şi „anexările” unei minţi „ocupate” de Putin până la epuizare

Adevărul este că singurul contra-candidat serios al PSD, la câştigarea “elogiului”, rămâne tot Traian Băsescu! Eternul combatant al mareelor generoase de inteligenţă marină, din care îşi trage seva şi, numai câteodată, şi ambalajul ei în formă de clondir! Păi, uite, bunăoară, tocmai a izbucnit criza ucraineană! Ce s-ar fi făcut aliaţii noştri americani şi europeni şi klingonieni şi ce-or mai fi, dacă nu venea Băsescu la ei cu “analizele” făcute! Vedeţi, sunteţi prezumţioşi! Nu, nu analizele alea! Analizele de securitate, domne’, să ştie şi americanii cum să se poziţioneze faţă de Rusia, Ucraina şi alte gubernii din zonă, trecute, prezente şi viitoare! Uite, le-a zis-o de la obraz marinarul prezidenţial tuturor aliaţilor, pe 31 martie 2014, chiar în discursul pentru aniversarea a 10 ani de la aderarea României la NATO:

“Recentele evenimente din Ucraina, în care independenţa şi integritatea teritorială a unui stat suveran au fost încălcate de Federaţia Rusă, prin utilizarea forţei militare, dovedesc pertinenţa analizelor noastre anterioare şi înscrierea regiunii Mării Negre în prim-planul agendei politico-militare a Alianţei.” (http://www.presidency.ro/?_RID=det&tb=date&id=14924&_PRID=lazi).

“Im…”Pertinenţa, domne’! Şi nu s-a oprit aici! A reluat pe 1 aprilie, de ziua păcălelilor, în Parlamentul României, tot la aniversarea celor 10 ani bătuţi pe muchie: “Contextul strategic actual, marcat de ameninţările asimetrice transfrontaliere, instabilitatea regională, o relaţie complexă cu Rusia, încălcări ale dreptului internaţional, care se suprapun peste provocările din Afganistan şi din regiunea respectivă, confirmă analizele noastre”. (http://www.presidency.ro/?_RID=det&tb=date&id=14929&_PRID=ag).

Voltaire, auzi? „Ameninţări asimetrice” , „relaţie complexă cu Rusia”, „context strategic”! Ce vorbeşti, domne’? Dumneata îţi dai seama, cât au lucrat la „analizele” astea MAE, „Serviciilii”, ambasadorii lui Corlăţean şi „patrioţii” lui Duşa? Cohorte întregi! Ce vorbeşti, prietene! Uite, ia de aici, tot din discursul din 1 aprilie 2014:

„(…) conflicte îngheţate, încălcări ale suveranităţii şi integrităţii teritoriale ale statelor, prezenţa trupelor străine fără acordul ţării gazdă, traficul de armament, droguri şi persoane, presiuni economice unilaterale. Din 2008, această listă a fost completată cu utilizarea drepturilor persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale, drept lance şi scut pentru anexări teritoriale. A fost laimotivul (sic!) anexării de către Federaţia Rusă a Abhaziei şi a Osetiei de Sud.” (http://www.presidency.ro/?_RID=det&tb=date&id=14929&_PRID=ag).

Păi, astea, da „analize”, tată! Să belească americanii ochii, dacă vor să înţeleagă ceva de pe aici! Păi? Ce contează că Rusia nu a anexat niciodată Abhazia şi Osetia de Sud? (Rusia nu a anexat, niciodată, formal, cele două teritorii, aşa cum a făcut cu Crimeea) Las-o aşa, „ce-ş copil”? A intuit Băsescu ce vrea Putin, ce crezi? L-a citit, bre! Ce bine i-a ghicit intenţiile la Digi 24, pe 15 aprilie 2014: „După mine, Crimeea a fost ţinta zero, iar ţinta unu este revenirea la gurile Dunării, ceea ce înseamnă din Crimeea către Odesa şi până la Braţul Chilia.” (http://www.euractiv.ro/index.html/articles|displayArticle?articleID=25971).

Adânc! Vrea Putin la gurile Dunării, ca pe vremea ta, Voltaire! Păi, nu are Putin toată Marea Neagră? Şi Crimeea? Şi al doilea arsenal nuclear al lumii? Şi trupe în Transnistria? Şi sateliţi strategici? Şi, atunci, ce să facă la gurile Dunării? Să controleze ce, din ce nu poate controla deja? Împerecherea sturionilor? Hai, lasă! Să înveţe americanii! Că am rămas tot în secolele XVIII-XIX, când firul de apă şi lanţul muntos făceau strategia lumii! Aoleu, da’ să vezi întâmplare, Voltaire! Nu ştiu cine i-o fi spus, dar Băsescu şi-a adus subit aminte că Putin doar ocupase Abhazia şi Osetia de Sud! Nu le anexase! Zău! Şi-a adus aminte pe 14 aprilie 2014! Uite-aici:

Doamnă, eu am mai spus, nu sunt un adversar al Moscovei. Nu sunt. Sunt un adversar al unor practici ale Federaţiei Ruse şi dacă Moscova, pentru a nu se supăra, vrea să nu i se spună că are responsabilităţi în conflictul îngheţat din Nagorno-Karabah, asta nu se poate. Dacă pentru a nu se supăra vrea să nu i se spună că a ocupat Abhazia şi Osetia de Sud, iarăşi nu se poate.” (http://www.presidency.ro/?_RID=det&tb=date&id=14959&_PRID=ag).

Păi? De la „ocupaţie” la „anexare” nu e decât un pas! Chiar dacă în sens invers, adică de la „anexare” la „ocupaţie”! Căci, Băsescu a descoperit că Putin le-a anexat de-a binelea încă de pe 1 aprilie, cum am arătat deja! Ca pe Crimeea! Aşa zice Băsescu! „A fost laimotivul (sic!) anexării de către Federaţia Rusă a Abhaziei şi a Osetiei de Sud.” (http://www.presidency.ro/?_RID=det&tb=date&id=14929&_PRID=ag). În cele din urmă, pe 14 aprilie, nu mai era vorba de „anexare”, ci doar de „ocupaţie”!

Vă daţi seama, români, ce „analize” are băiatul acesta? E mai sănătos ca Braţul Chilia! Băsescu, domne’, nu Putin, iar le-aţi încurcat! Ştiu, o să ziceţi că nimeni nu e mai tare ca Băsescu la strategie!  „Ocupaţie”, „anexare”, tot aia e! Hai, măi! Ce-aţi zice dacă v-aş spune că pesedeii „e” mai tare? Mult mai tare!

NATO, Corlăţean şi suspendarea suspendării

Pe 1 aprilie 2014, a avut loc reuniunea Consiliului Nord-Atlantic (NAC) la Bruxelles, cu participarea ministrului de externe din ţara “patrioţilor” lui Duşa.  Consiliul a adoptat un document, Statement by NATO Foreign Ministers, care precizează, în paragraful 6:

“Am decis să suspendăm întreaga cooperare practică, în plan civil şi militar, dintre NATO şi Rusia. Dialogul nostru politic, în cadrul Consiliului NATO-Rusia, poate să continue, după cum este necesar, la nivel de ambasadori sau la nivel mai înalt, pentru a permite schimbul de vederi în primul rând şi cu precădere legat de criză (ucraineană-nota mea). Vom revedea relaţia NATO cu Rusia la următoarea noastră reuniune, în iunie.” (http://www.nato.int/cps/en/natolive/news_108501.htm).

“We have decided to suspend all practical civilian and military cooperation between NATO and Russia. Our political dialogue in the NATO-Russia Council can continue, as necessary, at the Ambassadorial level and above, to allow us to exchange views, first and foremost on this crisis. We will review NATO’s relations with Russia at our next meeting in June”.

Aşadar, cel mai important canal de comunicare între Alianţă şi statul rus, Consiliul NATO- Rusia, rămânea activat, în mod evident, pentru a se găsi o soluţie negociată la criza din Ucraina, deşi cooperarea, în general, era suspendată. Mai mult, cooperarea NATO-Rusia în Afganistan nu era întreruptă, forţele NATO de acolo (ISAF-International Security Assistance Force), din care face parte şi un contingent românesc având nevoie de susţinerea Rusiei pentru a se menţine în teatrul de operaţii (nu intru în amănunte legate de această cooperare şi necesitatea ei)! Nevoia NATO de a menţine cooperarea cu Rusia în Afganistan reiese, fără tăgadă, din afirmaţiile secretarului general NATO, Anders Fogh Rasmussen, în cadrul conferinţei de presă ţinută cu prilejul reuniunii NAC, pe 1 aprilie 2014:

Reuters: Încercăm să înţelegem, ce înseamnă această suspendare a cooperării, a întregii cooperări practice cu Rusia? Înseamnă asta că Alianţa nu va mai coopera în domenii cum ar fi lupta împotriva traficului de droguri în Afganistan sau proiectul legat de elicoptere sau celelalte domenii de cooperare în Afganistan, de exemplu?

Anders Fogh Rasmussen: Mă aştept ca proiectele legate de lupta împotriva traficului de droguri să continue. Asta implică şi alte ţări, nu numai Rusia. Şi cred că Rusia are un foarte puternic interes în a continua eforturile noastre comune pentru a contracara traficul de droguri. Mă aştept, de asemenea, ca proiectele de cooperare legate de Afganistan să continue. Aranjamentele de tranzit, proiectul legat de elicoptere, de asemenea, deoarece avem un interes comun în a asigura succesul misiunii noastre (a NATO-nota mea) în Afganistan”. (http://www.nato.int/cps/en/natolive/opinions_108511.htm).

„Q:  (…inaudible…) Reuters.  We’re trying to get a sense of what exactly does this suspension of cooperation, of all practical cooperation with Russia means? Does this mean the Alliance will no longer cooperate in areas such counter-narcotics in Afghanistan or the helicopter project or other areas of cooperation in Afghanistan for example?

Anders Fogh Rasmussen:  I would expect the counter-narcotics projects to continue.  It also involves other countries than Russia.  And I think Russia has a very strong interest in continuing our joined efforts in countering drugs trafficking.

I would also expect the Afghanistan-related cooperation projects to continue.  The transit arrangements as well as the helicopter project, also because we have a joint interest in ensuring success of our mission in Afghanistan.”

Să le luăm pe rând! Aşadar, NATO decide suspendarea cooperării cu Rusia, dar nu şi în Consiliul NATO-Rusia! Conform documentului NATO, adoptat şi sub semnătura ministrului de externe al României, Titus Corlăţean, prezent la NAC: „Am decis să suspendăm întreaga cooperare practică, în plan civil şi militar, dintre NATO şi Rusia. Dialogul nostru politic în cadrul Consiliului NATO-Rusia poate să continue (…)”

Ce au înţeles Ministerul de Externe Român, ministrul Corlăţean, ambasadorul român (nepolitic) la NATO, mult lăudat de Băsescu, şi toţi ciracii lor pesedişti, agăţaţi în politica externă românească, aşa, ca nişte rufe murdare la zvântat? Iată documentul MAE român cu privire la NAC-ul din 1 aprilie:

„În cadrul reuniunii a fost analizat şi stadiul relaţiei cu Federaţia Rusă, fiind decisă suspendarea cooperării civile şi militare în formatul Consiliului NATO – Rusia, precum şi lansarea unui proces de reflecţie aprofundat privind viitorul acestei relaţii, inclusiv în perspectiva viitorului Summit NATO din Marea Britanie.” (http://www.mae.ro/node/25765).

Poftim? Adică, s-a închis cooperarea în „formatul Consiliului NATO – Rusia”, când documentul NATO preciza că „dialogul nostru politic în cadrul Consiliului NATO-Rusia poate să continue”? Cum, prezent la reuniunea NAC, Titus Corlăţean nu a înţeles nimic din ce s-a discutat acolo? Nici măcar documentele adoptate prin consens, adică şi prin propria contribuţie, nu le cunoaşte? Comunicatul MAE român desfiinţează pur şi simplu esenţa documentelor adoptate la Bruxelles, cu acordul României! Sigur, eu am surprins, pentru dumneavoastră, momentul redactării comunicatului MAE român. Iată-l:

Corlăţean şi relaţia de securitate România-NATO-Rusia ! Conspiraţia alfabetului!

Precizările lui Corlăţean, însă, sunt la fel de abisale ca nivelul de inteligenţă al ghidului său spiritual, Victor Viorel! Pe 13 aprilie 2014, în emisiunea „patriotului” Răducu Tudor, de la Antena 3, a confirmat strălucit evaluarea cuprinsă în comunicatul MAE! Chiar şi-a adus aminte ce a făcut pe 1 aprilie 2013 (participarea la NAC), ceea ce este incredibil pentru un lider pesedist, la 13 zile după întâmplare! Ce memorie! Wow!

„Da, vă aduc aminte că, în urmă cu puţină vreme, la 1 aprilie, 1-2 aprilie, la Bruxelles, am avut reuniunea miniştrilor de externe din cadrul NATO. Şi, la acel moment, în baza informaţiilor furnizate inclusiv de structurile militare, de intelligence, de informaţii ale Alianţei, în baza evaluărilor pe care fiecare stat aliat le-a produs, am luat o serie de decizii importante”! (ascultă file audio* 14corlatean-23comitat comun nato-rusia-4incetata toata cooperarea13apr).

Culmea, în ciuda textului clar al documentului adoptat de NATO, Corlăţean are impresia că s-a “desfiinţat” Consiliul Nato-Rusia:

“Am constatat faptul că Actul Fondator al relaţiei dintre NATO şi Federaţia Rusă, pentru că până acuma a existat şi probabil va mai exista, sperăm, va mai exista o formulă de cooperare, un comitet comun NATO-Rusia, diferite formule de cooperare în plan civil şi militar (…) a fost flagrant încălcat de Federaţia Rusă (…)”(ascultă file audio* 14corlatean-23comitat comun nato-rusia-4incetata toata cooperarea13apr_1).

Sigur, Corlăţean îi zice Comitet, nu Consiliu (habar nu are cum îi zice) şi are impresia nu numai că a încetat cooperarea cu Rusia acolo, dar că s-a desfiinţat cu totul, de vreme ce speră să apară ceva similar în viitor! Exact altfel decât spunea comunicatul NATO din 1 aprilie, care confirma menţinerea nivelului de cooperare în Consiliul Nato-Rusia: “Dialogul nostru politic, în cadrul Consiliului NATO-Rusia, poate să continue (…)”.

Mai mult, „impetuosul” ministru de externe, din „Ţara Patrioţilor”, decide, cu de la sine putere, că NATO a încheiat cooperarea cu Rusia în Afganistan:

„Din păcate, acest tip de proiecte a trebuit să fie stopat, ca şi proiectele de cooperare în plan militar. Nu uitaţi că există, a existat o cooperare în ceea ce priveşte Afganistanul, combaterea terorismului internaţional, combaterea traficului de droguri, deci lucruri pozitive pe fond, ca şi forma de cooperare. Alianţa a fost, însă, obligată să întrerupă aceste formule de cooperare”! (ascultă file audio* 14corlatean-23comitat comun nato-rusia-4incetata toata cooperarea13apr_2).

„Exact” ce spunea Rasmussen: „Mă aştept, de asemenea, ca proiectele de cooperare legate de Afganistan să continue. Aranjamentele de tranzit, proiectul legat de elicoptere, de asemenea, deoarece avem un interes comun în a asigura succesul misiunii noastre”.

Acestea sunt numai o parte din aberaţiile cu care a rămas în cap Corlăţean, după “traumatizanta” reuniune NAC, în urma căreia s-a ales cu indicele de inteligenţă al lui Victor Viorel, dacă nu cumva l-a avut dinainte, cei doi împrumutându-şi-l unul altuia în mod constant pentru treburi curente! Dar, despre celelalte aberaţii, la timpul cuvenit! Puteţi realiza uşor, dragii mei, cât de bine sunteţi reprezentaţi în lume şi cât de bine este asigurată securitatea naţiei cu asemenea lideri, pe care îi veţi vota cu drag, în continuare! Aşa vă vreau! Aşa vă vrea şi Vladimir Putin!

Iată-l pe Corlăţean exersând relaţia de securitate a României cu Statele Unite. Este cel din spatele tejghelei! Fiţi relaxaţi şi enjoy! Fiţi mândri, români! Victor Viorel şi ai lui, plus Băsescu la pătrat, veghează! Jos Putin!

http://www.youtube.com/watch?v=cTbfkQox2uk#t=276

*Notă: Dacă accesarea file-urilor audio din text, prin link-urile prezente, se realizează trunchiat sau incomplet la primul click, reluaţi procedura printr-un nou click pe link-ul corespunzător!

Securitatea lui Ceauşescu şi Frăţia Băsescu-Assad mai Tari ca Alianţa României cu America

base-bashar-obama 2

Este 11 septembrie! O zi de pioasă rememorare! Am ascultat speech-ul lui Obama, în această dimineaţă, la ora 4:00 (ora României)! Mulţi români erau prea şocaţi de acel 2-0 administrat de ieniceri, pe câmpul de la “Călugăreni”, din Arena Naţională, ca să mai aibă grija lui Obama! Sau a lumii! Sau a sutelor de copii gazaţi la Damasc de cel mai abominabil regim al acestui secol! Aşa că, firesc, dormeau obosiţi, după şocul de aseară!

Înfrângerea a fost cam usturătoare, dar nu am nicio îndoială că o vom prezenta ca pe o victorie, exact aşa cum am procedat cu privire la anul 1595, când Mihai zis Viteazul, pe la noi, a suferit o înfrângere similară. Tot din partea lor! Nu-i vorbă, noi învăţăm despre victoria românească de la Călugăreni în manualele de istorie! Nici vorbă de înfrângere! Aşa a lăsat, cu limbă de moarte, Nicolae Bălcescu! Şi a ţinut până azi! Şi va mai ţine ceva sute de ani de acum încolo!

Vorba lui Putin: “Kerry este un mincinos”! Oooo! Mai bine să fiu atent! Nu te joci cu patriotismul născut pe minciună al românilor! Avem şi statuie la Universitate! A lui Mihai Viteazul! Cu securea în mână, ca la Călugăreni, de unde s-a retras fugind, după ce i-a “bătut” pe turci! Acei turci, cărora nimeni nu le-a spus că i-a “bătut” Mihai Viteazul, drept pentru care, după ce au luat “bătaie”, au ocupat toată Ţara Românească. Aşa o zice la strategia militară. Ăla care fuge de pe câmpul de luptă şi ţara lui e ocupată de inamic, după aceea, este declarat învingător! Şi are şi statuie la Universitate! Şi, dacă nu tăia Băsescu salariile, avea şi el statuie! Mai mare ca a lui Mihai Viteazul! Fără secure! Cu multe ţepe împrejur! Aşa, o să ne mulţumim doar cu statuile Regelui Florin Cioabă şi a Mihaelei Rădulescu!

Moarte la Damasc şi “gentileţea” de a o aştepta cuminte, din nou

Obama a arătat lumii de ce a hotărât să lovească militar Siria! Chirurgical! Ţintit! Pentru a descuraja şi degrada (deter and degrade) pontenţialul militar al regimului Assad. Fără trupe americane pe pământ sirian! Cu forţa rachetelor de pe armada aero-navală, pe care a concentrat-o în largul coastelor siriene!

Obama a arătat, încă o dată, că nu poate exista decât o soluţie politică negociată a conflictului intern din Siria! Că nu va face el schimbare de regim acolo. Că, deşi avea autoritatea să lovească Siria, a dorit să primească susţinerea Congresului pentru atac! Bashar al-Assad a folosit arme chimice împotriva propriului popor, ne-a informat Obama! Deja, nimeni nu mai contestă atacul cu gaze de luptă, iar Assad a recunoscut că are arme chimice, deşi spune că nu e vinovat! Rebelii, pe care i-au acuzat Assad şi Rusia de atacul chimic, nu au astfel de capabilităţi, la asemenea anvergură, cum s-a întâmplat pe 21 august, lucru demonstrat de serviciile speciale din Regatul Unit, SUA, Franţa şi Germania.

Armele chimice ale lui Assad sunt o ameninţare pentru securitatea naţională a Americii şi a aliaţilor săi din Orientul Mijlociu! Dar nu o ameninţare iminentă! De aceea, Obama a dorit o susţinere din partea Congresului! Assad trebuia oprit în a folosi arme de distrugere în masă! Sunt unii, în lume, care spun că nu Assad le-a folosit! Aşa a zis şi Assad! Iniţial, Assad a afirmat că nici nu are arme chimice! Între timp, s-a mai gândit! Da, are! Ba, mai mult! După ce americanii au lansat zeflemitor ideea, Assad a zis că este gata să cedeze tot arsenalul pe care îl are! Sigur, pe care nu l-a folosit, dar îl are!

1.429 de sirieni, printre care 426 de copii, au fost gazaţi la Damasc, pe 21 august! Conform lui Assad, au fost ucişi de rebeli! Sau de Dumnezeul nostru! Nu se ştie! Ruşii au devenit, subit, flexibili şi ingenioşi! Vor să se întoarcă în Consiliul de Securitate, pe care îl ţin blocat de vreo doi ani, pentru a pecetlui dezarmarea chimică, „de bună voie şi nesilită de nimeni”, a lui Assad! Care, în sfârşit, a descoperit că are arme, pentru a se dezarma! Înduioşător!

Obama a zis OK! A cerut amânarea votului în Congres şi a dat drumul diplomaţiei! În povestea asta, poziţia lumii a fost diversă! Noi, românii, am fost alături de aliaţii americani! Cică! Cei care au extins umbrela de securitate asupra noastră! Nu o să vă vină să credeţi! Pe 6 septembrie 2013, în marginea Reuniunii G 20, din Sankt Petersbug, 11 ţări au hotărât că o ripostă a comunităţii internaţionale împotriva Siriei este corectă şi inevitabilă. Declaraţia adoptată cu acest prilej preciza:

The world cannot wait for endless failed processes that can only lead to increased suffering in Syria and regional instabilityWe support efforts undertaken by the United States and other countries to reinforce the prohibition on the use of chemical weapons.” (http://www.whitehouse.gov/the-press-office/2013/09/06/joint-statement-syria).

Adică:

Lumea nu poate aştepta procese eşuate fără sfârşit, care pot doar să ducă la suferinţe sporite în Siria şi la instabilitate regională. Susţinem eforturile Statelor Unite şi ale altor ţări pentru impunerea (reinforce) interzicerii folosirii armelor chimice!”

Sensul lui “reinforce”, în document, indică folosirea forţei, atât în limbajul diplomatic internaţional, cât şi în textul instrumentelor juridice internaţionale. Pe 9 septembrie, Traian Băsescu, preşedintele tuturor românilor, a ieşit cu un comunicat pentru presă, referitor la poziţia României faţă de documentul celor 11 ţări menţionate mai sus. Practic, ne-a citit ce scrie în Declaraţia celor 11, poporul român fiind recunoscut ca analfabet şi, probabil, incapabil, în viziunea preşedintelui, să citească textul comunicatului de pe site-ul preşedinţiei:

Aş vrea să enumăr cele 11 state semnatare sau iniţiatoare ale declaraţiei, pentru că şi România a devenit semnatara acestei declaraţii. Cele 11 state sunt: Australia, Canada, Franţa, Italia, Japonia, Republica Coreea, Arabia Saudită, Spania, Turcia, Marea Britanie şi Statele Unite ale Americii.” (http://www.presidency.ro/?_RID=det&tb=date&id=14516&_PRID=lazi).

Ralierea lui Băsescu la…Assad!

Preşedintele Suprem s-a grăbit apoi să ne atragă atenţia: “iar România este una din ţările care susţin fără rezerve nevoia ca problemele de acest gen să fie rezolvate în Consiliul de Securitate, şi nu cu forţa armelor”.

Atunci, cum se potriveşte fraza următoare: “În ceea ce priveşte România, ea se raliază fără rezerve acestei declaraţii.

Păi, cum se raliază România Declaraţiei celor 11, dacă este împotriva folosirii “forţei armelor”?

Zice Băsescu: “De aceea, conflictul militar trebuie evitat, o decizie militară nu trebuie adoptată înainte de prezentarea raportului experţilor ONU şi o soluţie negociată, care să se finalizeze prin alegeri libere în Siria, este cea pe care România o susţine fără rezerve.”

Foarte bine! Şi SUA susţin o soluţie negociată pentru conflictul intern din Siria! Şi toţi cei 11. Declaraţia celor 11 spune exact asta: “We are committed to a political solution”. Adică: “Suntem angajaţi pentru o soluţie politică

Pe 6 septembrie 2013, purtătorul de cuvânt oficial al Departamentului de Stat, Marie Harf, explica foarte pe înţelesul oricui:

But we’ve been clear, again, that the process through that, that that needs to happen through, is a political solution through a Geneva process, which is in the best interest of the Syrian people and ultimately has the best chance for this process to succeed.” (http://www.state.gov/r/pa/prs/dpb/2013/09/213879.htm).

Adică:

Dar noi am fost foarte clari, încă o dată, procesul de care este nevoie acum este o soluţie politică, printr-un proces la Geneva, care este cel mai mult spre folosul poporului sirian şi are, în cele din urmă, cele mai mari şanse să reuşească.”

Aşadar, de ce insistă Băsescu asupra ideii de soluţie politică negociată, de vreme ce chiar textul Declaraţiei celor 11 subliniază asta?

Să ne întoarcem la Harf! Ce voia să spună? (Fictiv) “Sigur, noi americanii suntem pentru o soluţie politică la criza internă din Siria! Dar, una-i una şi alta-i alta! Soluţia să fie politică, dar asta nu înseamnă că nu trebuie să lovim militar Siria, pentru folosirea armelor chimice! Nu ne amestecăm în echilibrul de forţe din teren, doar îl avertizăm pe Assad că nu poate fi tolerat ca pericol pentru securitatea internaţională, aruncând cu gaze de luptă în propriul popor! Sau, mai simplu spus, da, suntem pentru o soluţie politică, dar ea poate fi atinsă doar dacă Assad ştie că va fi făcut răspunzător pentru crimele sale, inclusiv prin forţa militară”!

Explicaţii pentru proşti

Cum adică, Băsescu zice că trebuie “evitat conflictul militar”? Amestecă rezolvarea politică a crizei interne din Siria cu un atac militar limitat, pentru a forţa regimul Assad să nu mai folosească armele de distrugere în masă? Or, soluţia politică nu intră în coliziune cu un atac limitat asupra regimului Assad! Dimpotrivă! O spune, ca pentru proşti, premierul francez, Jean-Marc Ayrault, pe 5 septembrie 2013, în faţa Adunării Naţionale, la Paris. Practic, nu poate exista soluţie politică fără acţiune militară:

Ne pas réagir, ce serait enfin fermer la porte à un règlement politique du conflit syrien. Oui, Mesdames et Messieurs les Députés, la solution à la crise syrienne sera politique et non militaire. Mais regardons la réalité en face : si nous ne mettons pas un coup d’arrêt à de tels agissements du régime, il n’y aura pas de solution politique!(http://basedoc.diplomatie.gouv.fr/exl-doc/FranceDiplomatie/PDF/bafr2013-09-05.pdf).

Adică:

“A nu reacţiona, ar însemna să închidem poarta unei rezolvări politice a conflictului sirian. Da, doamnelor şi domnilor deputaţi, soluţia crizei siriene va fi una politică şi nu militară. Dar să privim realitatea în faţă: dacă nu punem capăt unor astfel de acţiuni ale regimului, nu va exista soluţie politică”!

Şi mai clar explică ministrul de externe francez, Laurent Fabius, pe 4 septembrie 2013, tot în Adunarea Naţională de la Paris, când reiterează că acţiunea militară este premisa unei soluţii politice:

“Enfin, l’action n’est pas contradictoire avec une solution politique. Bien au contraire, elle en est une condition” (http://basedoc.diplomatie.gouv.fr/exl-doc/FranceDiplomatie/PDF/bafr2013-09-05.pdf).

Adică:

“În sfârşit, acţiunea nu este în contradicţie cu o soluţie politică. Dimpotrivă, este o condiţie pentru ea.”

Exact ce spune Declaraţia celor 11, din 6 septembrie 2013:

Lumea nu poate aştepta procese eşuate fără sfârşit, care pot doar să ducă la suferinţe sporite în Siria şi la instabilitate regională. Susţinem eforturile Statelor Unite şi ale altor ţări pentru impunerea (reinforce) interzicerii folosirii armelor chimice!”

Atunci, ce vrea să zică Băsescu prin: “De aceea, conflictul militar trebuie evitat”?

Numai că, Declaraţia celor 11 nu spune doar că trebuie acţionat militar. Spune şi de ce:

“Signatories have consistently supported a strong UN Security Council Resolution, given the Security Council’s responsibilities to lead the international response, but recognize that the Council remains paralyzed as it has been for two and a half years. ”

Adică:

“Semnatarii au susţinut constant o rezoluţie puternică a Consiliului de Securitate al ONU având în vedere responsabilităţile Consiliului de Securitate de a iniţia un răspuns internaţional, dar recunosc că acest Consiliu rămâne paralizat, aşa cum a fost în ultimii doi ani şi jumătate”,

La asta, Băsescu zice cu dezinvoltură:  “România este una din ţările care susţin fără rezerve nevoia ca problemele de acest gen să fie rezolvate în Consiliul de Securitate, şi nu cu forţa armelor.”  Tare, nu?

Şi, pentru a “lămuri” total poziţia României:

N-aş vrea să revin la un lucru pe care l-am mai spus, îl reamintesc totuşi: soluţia militară, indiferent cât de soft şi de precisă ar fi, implică riscuri, riscuri majore – în primul rând riscul de reacţie a Damascului, de reacţie militară; în al doilea rând – riscul de extindere a conflictului la nivel regional având în vedere că pe teritoriul Siriei acţionează foarte multe formaţiuni militare sau militarizate care nu sunt sub control politic – şi aici discutăm şi de Hezbollah şi de formaţiuni ale insurgenţei care ţin de Al-Qaeda ş.a.m.d.

Şanse pentru criminali şi “conflicte militare evitate” pentru a-i ţine la putere

Adică, din nou, “soluţia militară” amestecată cu soluţia politică! Băsescu nu e de acord cu nicio “soluţie militară”, nici soft, nici “precisă”, de niciun fel, că uite ce se întâmplă! OK! Nu am nimic împotrivă ca domnul Băsescu să vrea NIMIC în materie de a opri pe criminalul Assad să-şi omoare poporul! Dar, România? Oricum, ţara noastră nu ar participa la nicio acţiune militară, nefiind solicitată şi neavând capabilităţi în acest sens!

După discursul din 10 septembrie (ora Coastei de Est), 11 septembrie la noi, Obama a hotărât să-i dea o şansă criminalului Assad să se dezarmeze! E bine că a făcut asta, fiindcă lumea trebuie să vadă că aceşti criminali nu ştiu să se dezarmeze, chiar şi atunci când sunt speriaţi de moarte! Dar, Băsescu, cică, se ralia la o Declaraţie a celor 11, care vorbeşte de acţiune militară pentru a face posibilă o soluţie politică.

Adică, Declaraţia celor 11 zice: “Semnatarii au susţinut constant o rezoluţie puternică a Consiliului de Securitate al ONU având în vedere responsabilităţile Consiliului de Securitate de a iniţia un răspuns internaţional, dar recunosc că acest Consiliu rămâne paralizat, aşa cum a fost în ultimii doi ani şi jumătate.

Iar Băsescu zice: “România este una din ţările care susţin fără rezerve nevoia ca problemele de acest gen să fie rezolvate în Consiliul de Securitate, şi nu cu forţa armelor.”

Declaraţia celor 11 spune: “Susţinem eforturile Statelor Unite şi ale altor ţări pentru impunerea (reinforce) interzicerii folosirii armelor chimice!”

Iar, Băsescu zice: “De aceea, conflictul militar trebuie evitat!

Şi Băsescu conchide triumfător: “În ceea ce priveşte România, ea se raliază fără rezerve acestei declaraţii”!

De ce face Băsescu asta? De ce aruncă în aer Declaraţia celor 11, absolut inutil şi stupid, la prima vedere? Simplu! Împacă şi capra, şi varza! Trebuia să facă un semn către America, pe care a păcălit-o copios, până în prezent, prin slugărnicie şi solicitudine, beneficiind masiv de susţinere americană, mai ales în bătălia politică internă! Dar trebuia să-i dea un semnal şi lui Assad, de care îl leagă mii de conexiuni şi interese obscure (vezi articolul meu din pagina principală a blog-ului, “Hayssam şi „What You Need to Know”!). Practic, prin ieşirea sa la rampă, pe 9 septembrie 2013, pentru a anunţa poporul că se alătură celor 11 ţări, a făcut el însuşi o declaraţie de loialitate faţă de regimul Assad! Nu faţă de America! Nu faţă de România şi aliaţii săi cei mai importanţi, SUA şi Franţa!

Asta spune cu atât mai multe despre România, cu cât, încă de pe 5 septembrie 2013, aşadar înainte de emiterea Declaraţiei celor 11 (6 septembrie), România informase Departamentul de Stat că susţinem ferm o acţiune militară a SUA împotriva Siriei, alături de alte ţări! Iată declaraţia purtătorului de cuvânt al Departamentului de Stat, doamna Jen Psaki, din 5 septembrie 2013:

MS. PSAKI: Okay. Australia, Albania, Kosovo, Canada, Denmark, France, Poland, Romania, and Turkey. (…)

MS. PSAKI: Have publicly and explicitly expressed support for U.S. military action.” (http://www.state.gov/r/pa/prs/dpb/2013/09/213851.htm).

Adică:

MS. PSAKI: Okay. Australia, Albania, Kosovo, Canada, Danemarca, Franţa, Polonia, România şi Turcia. (…)

MS. PSAKI: Au exprimat public şi explicit susţinerea pentru acţiunea militară a SUA.

Întrebare: Când a exprimat România, public, susţinerea pentru o acţiune militară a SUA împotriva Siriei? Că nici măcar în 9 septembrie, prin vocea preşedintelui, care, pasămite, se ralia Declaraţiei celor 11, nu avem aşa ceva! Dimpotrivă, avem, mai degrabă, o poziţie de susţinere a regimului Assad, darămite de aprobare a unui atac american asupra Siriei! Băsescu şi ciracii săi, din diplomaţia, culmea, lui Titus Corlăţean şi Victor Ponta, au fost aşa de atenţi să nu-l supere pe Assad, încât au trimis sprijinul “public” pentru America, la Departamentul de Stat, prin canale confidenţiale! Că nimeni nu a ştiut de acel sprijin “public”!

Lista loviturilor americane pentru liniştea lui Assad

Aşadar, pe 9 septembrie, Băsescu îi transmitea lui Assad, pur şi simplu, să stea liniştit, că SUA nu vor ataca silozurile armelor sale chimice:

“Însă, aici, aş vrea să fac o precizare, cu privire la soluţia militară: ea, dacă se va utiliza, se va utiliza împotriva infrastructurilor militare sau a resurselor aviaţiei siriene sau a resurselor artileriei siriene sau a unităţilor de tancuri, a depozitelor de muniţii, cu o singură excepţie – depozitele cu muniţie chimică, pentru că lovirea acestora înseamnă generarea unui dezastru chimic şi n-aş vrea să vedem situaţia în care singura şansă a regimului rămâne muniţia chimică.” (http://www.presidency.ro/?_RID=det&tb=date&id=14516&_PRID=lazi).

Dar, de când face publică, un lider politic din România, lista ţintelor atacului american asupra Siriei? Liniştindu-l pe Assad, că preţioasele sale arme chimice nu vor fi atinse!  Pe 5 septembrie 2013,  secretarul de presă al Pentagonului, George Little, a explicat pentru toţi prietenii lui Assad:

“To be clear, stockpiles of chemical weapons, sarin and VX, those are not in the target set. It’s the infrastructure and the capability to employ those weapons that are the target set.” (http://www.defense.gov/transcripts/transcript.aspx?transcriptid=5304).

Aşadar:

“Ca să fie clar, silozurile de arme chimice, sarin şi VX , nu sunt pe lista ţintelor. Infrastructura şi capabilitatea de a folosi aceste arme sunt pe lista ţintelor”.

Sigur, mai sunt şi marii analişti militari ai neamului, patrioţi şi naţionalişti români, cum este Răducu Tudor, care au informat cu dezinvoltură naţiunea că americanii vor bombarda exact silozurile chimice: „În Declaraţia, semnată şi de România, nu se închide complet varianta unui atac fără trupe la sol împotriva Siriei. Această declaraţie va fi folosită de Statele Unite, din punctul meu de vedere, ca dovadă a sprijinului politic internaţional pe care îl au pentru a lansa lovituri punctuale, chirurgicale asupra unor locaţii militare ale Siriei, locaţii care adăpostesc arme chimice şi care pun în pericol, în mod continuu, populaţia Siriei”! (ascultă file audio* 13radu tudor-0americanii vor lovi silozurile cu arme chimice9sep). Omul este „genial”!

Şi, acum, am şi eu nişte întrebări pentru dumneavoastră! De ce au permis Ponta şi Antonescu această declaraţie de dragoste a lui Băsescu faţă de Assad? De ce nu a ieşit imediat un comunicat MAE care să pună lucrurile la punct?

Priviţi filmuleţul de mai jos, cu mare atenţie! Dacă aveţi o fire emoţională mai accentuată, mai bine nu-l vizionaţi! Am fost atent să nu redau scene cu atrocităţi oribile! Sunt mii astfel de scene în dovezile video împotriva regimului Assad! În filmuleţ veţi vedea o mamă siriană care îşi ia rămas bun de la copiii ucişi de criminalul Assad! Ucişi de gaze de luptă, pe care opoziţia din Siria, cu sau fără facţiunile Al Qaeda, cu sau fără ce aţi vrea dumneavoastră, nu a avut mijloacele tehnice pentru a le folosi într-un atac de asemenea amploare!

Nu era pentru prima oară când Assad folosea gaze de luptă! Priviţi şi înţelegeţi până unde pot merge aceşti criminali! Şi decideţi dacă vă puteţi permite să aşteptaţi veşti de la un Consiliu de Securitate blocat de ruşi! Aşa cum vrea Băsescu! Şi aşa cum vor, prin tăcerea lor vinovată, domnii Ponta şi Antonescu! Care habar n-au că, pe 9 septembrie 2013, Băsescu îl „mângâia” pe creştet pe Assad şi dădea cu tifla Americii. Exact aşa cum nu ştiau nici presa din România, nici guvernul ţării sau securiştii loiali ei, din MAE, câţi or mai fi rămas pe acolo!

http://www.youtube.com/watch?v=myg0lFwQJmc

*Notă: Dacă accesarea file-urilor audio din text, prin link-urile prezente, se realizează trunchiat sau incomplet la primul click, reluaţi procedura printr-un nou click pe link-ul corespunzător!

Clarificări şi Explicaţii cu privire la Criza Siriană

base-bashar 2

În ultimele zile, o foarte complexă dezbatere cu privire la situaţia din Siria s-a dezvoltat pe acest blog. Unele dintre comentarii au fost ample şi au solicitat răspunsuri elaborate. Acestea pot fi accesate atât în Comentariile din secţiunea unor postări, de pe pagina principală, cât şi pe pagina Analytical, respectiv în Comentariile la pagina Analytical. Între timp, evenimentele s-au precipitat devenind inevitabilă o intervenţie americană în Siria.

Numeroşi cititori mi-au solicitat să transfer o parte din analizele din secţiunile menţionate în principala pagină a blog-ului, pentru o mai bună vizibilitate şi lesnicioasă accesare de către cei interesaţi! Ca urmare a interesului din ce în ce mai mare al cititorilor acestui blog, am decis să transfer în prima pagina analizele cele mai importante dedicate crizei siriene.

Aceste analize au menirea de a oferi, tuturor celor care accesează blog-ul, cea mai bună şi documentată evaluare, cu privire la dinamica evenimentelor legate de internaţionalizarea crizei siriene şi de inevitabila intervenţie americană! Analizele vor fi prezentate cu mici modificări faţă de forma iniţială, dar menţinând conţinutul axat pe dialogul cu cititorii blog-ului, aşa cum s-a desfăşurat acesta.

“Agresorii” Americani şi Ruşii cei “Răi”

Text postat pe 6 septembrie 2013 în Analytical. Răspuns la un comentariu al domnului Alex, (Submitted on 2013/09/05 at 10:03 am | In reply to Valentin Stan.), în secţiunea pentru comentariile la Analytical. Pentru o mai bună înţelegere a răspunsului, postez imediat înaintea textului meu comentariul şi întrebarea domnului Alex.

[Dle Stan, intervenţiile astea, fără votul ONU, n-or fi un precedent periculos? Mâine, poimâine, te pomeneşti că Rusia sau China sau o altă mare putere inventează un context şi un pretext de a efectua bombardamente într-un alt stat.

Puterea serviciilor secrete ruseşti nu trebuie subestimată. Să luăm, de exemplu, Republica Moldova, care cică ar trebui sa semneze (sper că ăsta e termenul) un acord de asociere, la Vilnius, în noiembrie. Se promovează nişte proteste “contra guvernării corupte”, se instigă lumea la violenţă, se face să se pară aşa încât poliţia trage în manifestanţi şi, de aici până la “trebuie să intervenim să stopăm acest guvern, care îşi ucide propriul popor” nu e decât un pas.

Guvernarea aşa-zis democratică pică şi la putere vin unii fideli intereselor ruse.
Vi se pare prea SF un asemenea scenariu?
Mai ales că aşa-zişii “comunişti” au anunţat o “revoluţie” în toamna.

În general, credeţi că presiunile Rusiei asupra RM se vor intensifica până la summit-ul de la Vilnius?
Mulţumesc]

Ce este mai periculos decât periculosul?

Domnul Alex, ce v-aţi face fără mine? Aţi ridicat o problemă de mare semnificaţie pentru zilele noastre, concentrată, pe bună dreptate, în întrebarea: “Intervenţiile astea, fără votul ONU, n-or fi un precedent periculos?” Ba da! Foarte periculos! Dumneavoastră mergeţi chiar mai departe! Daţi şi răspunsul ipotetic! O intervenţie rusă! Unde? Păi, în Moldova! Hai, să le luăm la rând! Întrebare, ipoteză, răspuns!

Da, orice intervenţie, fără autorizare expresă din partea Consiliului de Securitate al ONU, poate fi un precedent periculos! Personal, sunt pentru ca astfel de intervenţii să fie bazate ori pe invocarea articolului 51 din Cartă (răspuns la un atac direct), ori pe o rezoluţie a Consiliului de Securitate! ORI DE CÂTE ORI SE POATE! E, într-adevăr, periculos să avem intervenţii care nu se încadrează în acest tipar! Dar, întrebarea de “Catch 22” este alta: “Poate fi ceva mai periculos decât o intervenţie fără autorizarea Consiliului de Securitate?” Răspuns corect: “Da! Câteodată, este mult mai periculos să nu intervii!!!” Şi, acum, să vă spun o poveste!

A fost odată ca niciodată un băiat! Îl chema Pol Pot! Era liderul kmerilor roşii în Cambodia (numele în engleză)! După unele estimări, este pe locul 3, după Stalin şi Hitler, în ierarhia  criminalilor mondiali! A omorât, scurt, aşa, cam între 1 şi 3 milioane de oameni din propriul popor, adică, undeva la 25% din populaţia de vreo 8 milioane, cu totul, a Cambodiei! Nu intrăm în amănunte! În anii ’70 ai secolului trecut, când a fost liderul naţiunii sale. Dacă v-aţi fi plimbat, atunci, prin ţara lui, v-aţi fi “întâlnit”, pe aici, pe acolo, cu “frumoase” piramide alcătuite din mii de capete tăiate, ca pe vremea lui Genghis Han! O “minunăţie”!

Băiatul a fost răsturnat de la putere, în 1979, de un atac armat al Vietnamului comunist, cu care avea diverse chestiuni de împărţit, iar comuniştii de la Hanoi se cam săturaseră de el! Nu a existat nicio rezoluţie a Consiliului de Securitate, care să autorizeze intervenţia Vietnamului! Sigur, Vietnamul a invocat dreptul la autoapărare, că nu-i durea gura, dar nu au raportat cine ştie ce la Consiliul de Securitate, care, oricum, nu prea avea cum să reacţioneze, fiind blocat pe considerentele de divizare politică ale războiului rece!

Ia, ziceţi, a fost bine să acţioneze Vietnamul (altminteri, o dictatură comunistă) pentru a răsturna de la putere pe unul dintre cei mai mari criminali din istoria tuturor timpurilor? Eu cred că da (domnul Ion spunea că îi “divinizez” pe americani, aici sunt căzut în „admiraţie” faţa de vietnamezi)! Sau trebuia să mai omoare şi restul de 6 milioane, din poporul său şi, abia apoi, SUA, China şi URSS să fi discutat serios un proiect de rezoluţie? Sigur, vietnamezii nu l-au înlăturat pe Pol Pot fiindcă mureau, neapărat, de grija victimelor sale! Aveau alte scopuri. Dar milioane de oameni au supravieţuit terorii, fiindcă Vietnamul a intervenit! Sigur, nu poţi să opreşti mereu dictatorii să omoare! Câteodată, îi opresc alţi dictatori! Câteodată, în funcţie de interesul tău naţional de securitate şi dacă ai mijloace, îi opreşti tu! Fără aprobare de la ONU! Altădată, sub pretext umanitar, fără voie de la Consiliul de Securitate, unele state chiar declanşează agresiunea împotriva altor state! A, agresiunea! Ăsta e un subiect! Ia să vedem! Că nu se mai poate cu “agresorii” ăştia americani!

America? Nişte “AGRESORI”!

La 14 decembrie 1974, Adunarea Generală a ONU (AGONU) a adoptat rezoluţia 3314 prin care definea agresiunea! Dominată de ţările lumii a treia şi în luptă cu “imperialismul” american, care tot “agresa” în dreapta şi în stânga (aşa am învăţat eu la facultate, în Epoca de Aur), Adunarea Generală a ONU, ale cărei rezoluţii, atenţie, nu sunt obligatorii pentru statele membre, cum sunt rezoluţiile Consiliului de Securitate, a dat această definiţie! Sigur, rezoluţiile Adunării Generale a ONU nu sunt obligatorii, dar pot asista la codificarea dreptului internaţional cutumiar, dacă sunt adoptate în unanimitate sau cu mare majoritate de voturi şi prevederile lor devin principii în practica statelor, după adoptare. Mai mult, sunt rezoluţii ale AGONU, care conţin instrumente juridice internaţionale (convenţii, tratate), care au fost negociate sub egida ONU. Acestea nu sunt obligatorii, prin faptul că sunt conţinute în rezoluţiile AGONU, dar, îndată ce sunt semnate şi ratificate de state, ele se transformă în instrumente obligatorii juridic pentru semnatari.

Adunarea Generală, prin definirea agresiunii, intra în coliziune cu prerogativele Consiliului de Securitate, singurul abilitat, prin Carta ONU, să stabilească cine este agresor pe Terra (articolul 39 din Cartă)! Dar, AGONU avea treabă, că erau “imperialiştii” agresivi şi Adunarea Generală trebuia să-i oprească! Că ăia interveneau  peste tot, fără rezoluţii ale Consiliul de Securitate! Buuuuun! Ia să vedem ce zicea rezoluţia 3314 despre agresiune, printre altele! Conform Anexei, definiţia agresiunii include şi “blocada porturilor sau coastelor unui stat de către forţele armate ale altui stat”! Tare, nu? O să ziceţi: “Bine şi ce-i cu asta”?

Păi, în 1962, sovieticii plantaseră în Cuba instalaţii pentru lansarea rachetelor cu încărcătură nucleară spre SUA! Ceea ce nu era agresiune, nu-i aşa? Un stat independent, URSS, a pus şi el nişte rachete în Cuba, alt stat independent, care şi-a dat aprobarea pentru asta! What the heck! Ei bine, SUA au blocat Cuba, exact cum zice rezoluţia Adunării Generale ONU! Adică, iată, AGRESIUNE! Jos America! Nişte bandiţi, “imperialiştii” ăştia! Auzi, tu, să blocheze coastele Cubei, stat independent şi suveran, fără autorizare din partea Consiliului de Securitate!

Înţeleg că SUA ar fi trebuit, dacă merg pe raţionamentul dumneavoastră, să ceară rezoluţie de la Consiliul de Securitate, ca să oprească livrările sovietice de armament nuclear către Cuba, nu-i aşa? Ceea ce sovieticii lui Hruşciov s-ar fi grăbit să aprobe cu amândouă mâinile, nu-i aşa? Domnul Alex, să vă spun un secret, că tot zice domnul Ion că îi “divinizez” pe americani! V-aţi pus, vreodată, următoarea întrebare? „Ce aţi fi dumneavoastră şi România, şi Europa şi planeta, dacă, de la începutul secolului trecut, cea mai mare putere militară a lumii nu ar fi fost America, ci, să zicem, Rusia sovietică a lui Stalin sau Hruşciov? Ştiţi ce ar fi astăzi România sau Europa? Dar, cum ar fi să fie Iranul cea mai mare putere militară a lumii? Sau China, aşa deschisă cum e ea la toate modelele economice? Cum ar fi fost ca puterea americană să fi dispărut într-un nor nuclear sovietic, în anii ’60 ai secolului trecut?

Să  lămurim clar un lucru! Putem să îi criticăm cât vrem pe americani, câteodată cu temei! Atâta vreme cât vor deţine puterea în lume, democraţia va avea o şansă! Dar ca puterea lor să dea această şansă democraţiei, s-ar putea să trebuiască să oprească, fără autorizare din partea Consiliului de Securitate, prin forţă, Iranul să deţină arma nucleară, fiindcă Rusia nu va permite o rezoluţie în acest sens!

S-ar putea să trebuiască să oprească Siria în a deţine arme chimice, pe care le poate livra unor reţele teroriste transnaţionale, pentru a le folosi direct împotriva Americii şi a aliaţilor săi! Apropo, ce credeţi că poate opri, astăzi, China să domine politic şi militar întreaga Asie? Planeta Giganţilor? Imperiul klingonian? De ce credeţi că armata roşie a lui Stalin nu a ajuns la Dublin în şapte zile de la căderea Berlinului? I-au oprit romulanii? Nu, prietene Alex! Aşa hulită cum e, aşa criticată şi “încărcată” cu toate relele, democraţia americană ne permite, în fiecare zi, să o înjurăm aici şi la ea acasă şi să ne trăim viaţa asta amărâtă, aşa cum am ales noi trimiţându-l pe Băsescu sau pe Ponta să ne conducă!

Nu întotdeauna poţi să mergi să aperi vieţile oamenilor sau democraţia aia strâmbă, în lume, sub egida unei rezoluţii a Consiliului de Securitate! Fiindcă nu o să vrea China sau Rusia! Ce faci atunci, dacă e vital să nu scapi din mână balanţa puterii în lume? Atâta vreme cât puterea mondială este deţinută de o democraţie, lumea are o şansă! Din momentul în care balanţa va înclina spre dictatorii criminali ai aceleiaşi lumi, să vă temeţi, domnule Alex!

Ruşii “tremură” de emoţie că semnează Moldova „Nimic” cu Uniunea Europeană

Şi acum Rusia şi Moldova! Am o veste proastă pentru dumneavoastră! Aţi aflat de la Băsescu şi din presă cum vin moldovenii la noi sau încearcă să meargă în UE, la muncă! Aşa este! Dar ştiţi câţi dintre moldoveni sunt la muncă în Rusia? Ia faceţi o investigaţie! O să fiţi uluit! Vorbiţi de Moldova şi UE! Aţi întrebat câţi moldoveni vor o integrare cu Rusia şi câţi cu UE, dincolo de faptul că foarte mulţi dintre ei ar dori un paşaport de UE? Unii ar dori un paşaport de UE, deşi muncesc în Rusia şi nu sunt dispuşi să-şi încerce norocul în spaţiul comunitar.

Îmi spuneţi că Rusia vrea să împiedice vax-ul de la Vilnius, prin care Moldova va încheia „nimic” cu UE! Hai, nu mă înnebuniţi! De ce ar avea nevoie Moscova să strice jucăria de la Vilnius? Dacă, mâine, Rusia opreşte importul de vin din Moldova, economia Moldovei s-a prăbuşit instantaneu! Dacă le opreşte gazul, nu mai pâlpâie o luminiţă în toată republica! Dumneavoastră vorbiţi de guvernarea “aşa-zis democratică” din Moldova? Bine scris “aşa-zis”! Guvernarea aia lipită de toate compromisurile posibile cu comuniştii lui Voronin şi avidă de putere nedemocratică, pe mâna şmecherilor şi securiştilor proşti de la Bucureşti, ghidonaţi de Traian Băsescu?

Credeţi că Rusia, cu trupe în Transnistria şi toate pârghiile economice în mână, se sinchiseşte de România şi bufeurile comice ale penibilului de la Cotroceni sau de Uniunea Europeană, când este vorba de Moldova? Domnul Alex, aveţi o părere foarte proastă despre serviciile secrete ruseşti! Astea au cu totul alte treburi decât să lucreze, zi şi noapte, la menţinerea Moldovei în sfera de influenţă rusească! De treaba asta se poate ocupa uşor Gazpromul sau serviciile economice de la Moscova, dacă ruşii ar avea asemenea apăsări! Până una, alta, ruşii au un mare conducător! V-aţi uitat atent la Băsescu?

A, să nu uit! Un sfat de la un om bătrân şi foarte priceput în domeniul ăsta (scuzaţi exerciţiul de auto-admiraţie, dar sunt prea bătrân ca să mă mai îmbolnăvesc de falsă modestie)! Prietene Alex, dumneavoastră şi cu mine nu vom trăi să vedem Moldova în UE! Habar n-am dacă moldovenii vor dori în 10, 20, 30 de ani să intre în UE! Dar ştiu ce vor dori comunitarii! Nein, Verbotten, if you know what I mean, cum ar zice comisarul Şoric! Aşa că relax şi daţi acatiste la biserică să poată interveni SUA, atât cât pot şi cât vor, pentru a opri dictatorii planetei să ajungă la butoanele puterii mondiale! Sigur, ca nişte „imperialişti” ce sunt, că de-aia şi putem să-i înjurăm în voie! Şi să ne îmbrăcăm în blugi şi să vrem să emigrăm în SUA, de-ai dracu’ ce sunt ei! Nu am auzit de niciun român că vrea să emigreze în Iran! Sau în China! Că în Siria avem mulţi cetăţeni, vreo 10.000, femei şi copiii lor! No comment!

Credeţi-mă, v-aţi înţelege uşor mai greu cu Ali Khamenei sau cu Assad, decât cu Obama! Şi să vă mai spun un mare secret! Cam cinic, dar benefic pentru libertate, în general! E bine să ne bazăm, cât de mult se poate, pe Consiliul de Securitate! Dar, când libertatea României va fi în pericol, iar Consiliul de Securitate va fi paralizat, la cine veţi face apel? Veţi aştepta o rezoluţie? Nu credeţi că v-ar fi mai bine dacă domnul Khamenei ar fi conştient de puterea americană şi foarte pătruns de faptul că acea putere îl va lovi, devastator şi fără ezitare, îndată ce va trece linia roşie a armelor de distrugere în masă?

Dar sutele de mii de evrei români din Israel înseamnă ceva pentru România cea atât de preocupată de cei 10.000 de români din Siria?

Apropo, Băsescu v-a spus de cei 10.000 de români din Siria! Or fi 14.000? Preocupare legitimă a oricărui stat faţă de cetăţenii săi. Ştiţi câţi evrei români sunt în Israel? Parte a statului Israel? Sigur, mulţi nu mai sunt cetăţeni români, dar au fost, ei sau părinţii lor! Oameni care, în ciuda vicisitudinilor, vorbesc româneşte, iubesc România şi păstrează amintirea locurilor de baştină, fiind cel mai puternic segment de cultură românească din lume, în afara frontierelor româneşti, dacă excludem Republica Moldova! Peste 300.000! Toţi, sub spectrul atacului chimic din partea lui Assad! Nu credeţi că o politică deşteaptă din partea României, ca să nu zic altceva, ar fi să ne preocupăm mai mult şi de soarta acestor sute de mii de evrei români din Israel, decât să ne îngrijorăm exclusiv de cei 10.000 de români din Siria (de care trebuie, evident, să avem primordial grijă, ca cetăţeni români)? Sau câteva mii, din orice altă ţară arabă?

Rachetele Scud ale lui Saddam au căzut, în anii ’90, în Israel, iar Israelul nu a ripostat, pentru a menţine integritatea coaliţiei internaţionale, care a alungat, sub conducerea SUA, Irakul din Kuweit. Am fost noi suficient de conştienţi că, printre evreii care au suferit atunci, încă o dată în istorie, erau, poate, şi oameni care au văzut lumina zilei sub cerul României? Şi care, acum, sunt din nou în pericol, pentru că bravul Consiliu de Securitate este total blocat! Ce recomandaţi, domnul Alex? Să le spunem evreilor: “scuzaţi, muriţi un pic, nu avem rezoluţie”? Păi, Israelul nu va alege să moară! Va lovi devastator Siria! Paradoxal, Assad se va bucura, pentru că orice conflict al unei ţări arabe cu Israelul este de natură să dezintegreze alianţa SUA cu ţările arabe din Orientul Mijlociu! Assad ar neutraliza, în felul ăsta, şi coaliţia din Siria, care luptă împotriva dictaturii sale! Ar ieşi jumulit din confruntarea cu Israelul, ar pierde ceva din capabilităţile sale militare, inclusiv arme chimice, dar s-ar salva politic şi ar fi eroul Orientului arab în lupta împotriva „sionismului”!

Doriţi ca SUA să asiste inerte şi liniştite la acest deznodământ, doar pentru că ruşii şi chinezii spun Niet în Consiliul de Securitate? Sorry, Sir! Aiasta nu se poate! Iar în ceea ce priveşte Rusia lui Putin, nu vă luaţi după disensiunile pe tema Siriei, developate în exces de presa mondială şi înţelese total prost de “pasdaran”-ul de la Cotroceni, Traian Băsescu! Ruşii sunt în aceeaşi ambarcaţiune cu americanii pe teme mult mai importante ca Siria, ca să permită, de dragul lui Assad, deteriorarea relaţiei cu SUA! Ca să conchid: Periculos, domnul Alex, curat periculos!

În ceea ce-l priveşte pe Assad, acesta este uşor răcit! Pentru guturaiul său de sezon există o reţetă infailibilă. Medicamente compensate de mare eficienţă! Găsiţi reţeta şi medicamentele în filmuleţul de mai jos!