Securitatea lui Ceauşescu şi Frăţia Băsescu-Assad mai Tari ca Alianţa României cu America

base-bashar-obama 2

Este 11 septembrie! O zi de pioasă rememorare! Am ascultat speech-ul lui Obama, în această dimineaţă, la ora 4:00 (ora României)! Mulţi români erau prea şocaţi de acel 2-0 administrat de ieniceri, pe câmpul de la “Călugăreni”, din Arena Naţională, ca să mai aibă grija lui Obama! Sau a lumii! Sau a sutelor de copii gazaţi la Damasc de cel mai abominabil regim al acestui secol! Aşa că, firesc, dormeau obosiţi, după şocul de aseară!

Înfrângerea a fost cam usturătoare, dar nu am nicio îndoială că o vom prezenta ca pe o victorie, exact aşa cum am procedat cu privire la anul 1595, când Mihai zis Viteazul, pe la noi, a suferit o înfrângere similară. Tot din partea lor! Nu-i vorbă, noi învăţăm despre victoria românească de la Călugăreni în manualele de istorie! Nici vorbă de înfrângere! Aşa a lăsat, cu limbă de moarte, Nicolae Bălcescu! Şi a ţinut până azi! Şi va mai ţine ceva sute de ani de acum încolo!

Vorba lui Putin: “Kerry este un mincinos”! Oooo! Mai bine să fiu atent! Nu te joci cu patriotismul născut pe minciună al românilor! Avem şi statuie la Universitate! A lui Mihai Viteazul! Cu securea în mână, ca la Călugăreni, de unde s-a retras fugind, după ce i-a “bătut” pe turci! Acei turci, cărora nimeni nu le-a spus că i-a “bătut” Mihai Viteazul, drept pentru care, după ce au luat “bătaie”, au ocupat toată Ţara Românească. Aşa o zice la strategia militară. Ăla care fuge de pe câmpul de luptă şi ţara lui e ocupată de inamic, după aceea, este declarat învingător! Şi are şi statuie la Universitate! Şi, dacă nu tăia Băsescu salariile, avea şi el statuie! Mai mare ca a lui Mihai Viteazul! Fără secure! Cu multe ţepe împrejur! Aşa, o să ne mulţumim doar cu statuile Regelui Florin Cioabă şi a Mihaelei Rădulescu!

Moarte la Damasc şi “gentileţea” de a o aştepta cuminte, din nou

Obama a arătat lumii de ce a hotărât să lovească militar Siria! Chirurgical! Ţintit! Pentru a descuraja şi degrada (deter and degrade) pontenţialul militar al regimului Assad. Fără trupe americane pe pământ sirian! Cu forţa rachetelor de pe armada aero-navală, pe care a concentrat-o în largul coastelor siriene!

Obama a arătat, încă o dată, că nu poate exista decât o soluţie politică negociată a conflictului intern din Siria! Că nu va face el schimbare de regim acolo. Că, deşi avea autoritatea să lovească Siria, a dorit să primească susţinerea Congresului pentru atac! Bashar al-Assad a folosit arme chimice împotriva propriului popor, ne-a informat Obama! Deja, nimeni nu mai contestă atacul cu gaze de luptă, iar Assad a recunoscut că are arme chimice, deşi spune că nu e vinovat! Rebelii, pe care i-au acuzat Assad şi Rusia de atacul chimic, nu au astfel de capabilităţi, la asemenea anvergură, cum s-a întâmplat pe 21 august, lucru demonstrat de serviciile speciale din Regatul Unit, SUA, Franţa şi Germania.

Armele chimice ale lui Assad sunt o ameninţare pentru securitatea naţională a Americii şi a aliaţilor săi din Orientul Mijlociu! Dar nu o ameninţare iminentă! De aceea, Obama a dorit o susţinere din partea Congresului! Assad trebuia oprit în a folosi arme de distrugere în masă! Sunt unii, în lume, care spun că nu Assad le-a folosit! Aşa a zis şi Assad! Iniţial, Assad a afirmat că nici nu are arme chimice! Între timp, s-a mai gândit! Da, are! Ba, mai mult! După ce americanii au lansat zeflemitor ideea, Assad a zis că este gata să cedeze tot arsenalul pe care îl are! Sigur, pe care nu l-a folosit, dar îl are!

1.429 de sirieni, printre care 426 de copii, au fost gazaţi la Damasc, pe 21 august! Conform lui Assad, au fost ucişi de rebeli! Sau de Dumnezeul nostru! Nu se ştie! Ruşii au devenit, subit, flexibili şi ingenioşi! Vor să se întoarcă în Consiliul de Securitate, pe care îl ţin blocat de vreo doi ani, pentru a pecetlui dezarmarea chimică, „de bună voie şi nesilită de nimeni”, a lui Assad! Care, în sfârşit, a descoperit că are arme, pentru a se dezarma! Înduioşător!

Obama a zis OK! A cerut amânarea votului în Congres şi a dat drumul diplomaţiei! În povestea asta, poziţia lumii a fost diversă! Noi, românii, am fost alături de aliaţii americani! Cică! Cei care au extins umbrela de securitate asupra noastră! Nu o să vă vină să credeţi! Pe 6 septembrie 2013, în marginea Reuniunii G 20, din Sankt Petersbug, 11 ţări au hotărât că o ripostă a comunităţii internaţionale împotriva Siriei este corectă şi inevitabilă. Declaraţia adoptată cu acest prilej preciza:

The world cannot wait for endless failed processes that can only lead to increased suffering in Syria and regional instabilityWe support efforts undertaken by the United States and other countries to reinforce the prohibition on the use of chemical weapons.” (http://www.whitehouse.gov/the-press-office/2013/09/06/joint-statement-syria).

Adică:

Lumea nu poate aştepta procese eşuate fără sfârşit, care pot doar să ducă la suferinţe sporite în Siria şi la instabilitate regională. Susţinem eforturile Statelor Unite şi ale altor ţări pentru impunerea (reinforce) interzicerii folosirii armelor chimice!”

Sensul lui “reinforce”, în document, indică folosirea forţei, atât în limbajul diplomatic internaţional, cât şi în textul instrumentelor juridice internaţionale. Pe 9 septembrie, Traian Băsescu, preşedintele tuturor românilor, a ieşit cu un comunicat pentru presă, referitor la poziţia României faţă de documentul celor 11 ţări menţionate mai sus. Practic, ne-a citit ce scrie în Declaraţia celor 11, poporul român fiind recunoscut ca analfabet şi, probabil, incapabil, în viziunea preşedintelui, să citească textul comunicatului de pe site-ul preşedinţiei:

Aş vrea să enumăr cele 11 state semnatare sau iniţiatoare ale declaraţiei, pentru că şi România a devenit semnatara acestei declaraţii. Cele 11 state sunt: Australia, Canada, Franţa, Italia, Japonia, Republica Coreea, Arabia Saudită, Spania, Turcia, Marea Britanie şi Statele Unite ale Americii.” (http://www.presidency.ro/?_RID=det&tb=date&id=14516&_PRID=lazi).

Ralierea lui Băsescu la…Assad!

Preşedintele Suprem s-a grăbit apoi să ne atragă atenţia: “iar România este una din ţările care susţin fără rezerve nevoia ca problemele de acest gen să fie rezolvate în Consiliul de Securitate, şi nu cu forţa armelor”.

Atunci, cum se potriveşte fraza următoare: “În ceea ce priveşte România, ea se raliază fără rezerve acestei declaraţii.

Păi, cum se raliază România Declaraţiei celor 11, dacă este împotriva folosirii “forţei armelor”?

Zice Băsescu: “De aceea, conflictul militar trebuie evitat, o decizie militară nu trebuie adoptată înainte de prezentarea raportului experţilor ONU şi o soluţie negociată, care să se finalizeze prin alegeri libere în Siria, este cea pe care România o susţine fără rezerve.”

Foarte bine! Şi SUA susţin o soluţie negociată pentru conflictul intern din Siria! Şi toţi cei 11. Declaraţia celor 11 spune exact asta: “We are committed to a political solution”. Adică: “Suntem angajaţi pentru o soluţie politică

Pe 6 septembrie 2013, purtătorul de cuvânt oficial al Departamentului de Stat, Marie Harf, explica foarte pe înţelesul oricui:

But we’ve been clear, again, that the process through that, that that needs to happen through, is a political solution through a Geneva process, which is in the best interest of the Syrian people and ultimately has the best chance for this process to succeed.” (http://www.state.gov/r/pa/prs/dpb/2013/09/213879.htm).

Adică:

Dar noi am fost foarte clari, încă o dată, procesul de care este nevoie acum este o soluţie politică, printr-un proces la Geneva, care este cel mai mult spre folosul poporului sirian şi are, în cele din urmă, cele mai mari şanse să reuşească.”

Aşadar, de ce insistă Băsescu asupra ideii de soluţie politică negociată, de vreme ce chiar textul Declaraţiei celor 11 subliniază asta?

Să ne întoarcem la Harf! Ce voia să spună? (Fictiv) “Sigur, noi americanii suntem pentru o soluţie politică la criza internă din Siria! Dar, una-i una şi alta-i alta! Soluţia să fie politică, dar asta nu înseamnă că nu trebuie să lovim militar Siria, pentru folosirea armelor chimice! Nu ne amestecăm în echilibrul de forţe din teren, doar îl avertizăm pe Assad că nu poate fi tolerat ca pericol pentru securitatea internaţională, aruncând cu gaze de luptă în propriul popor! Sau, mai simplu spus, da, suntem pentru o soluţie politică, dar ea poate fi atinsă doar dacă Assad ştie că va fi făcut răspunzător pentru crimele sale, inclusiv prin forţa militară”!

Explicaţii pentru proşti

Cum adică, Băsescu zice că trebuie “evitat conflictul militar”? Amestecă rezolvarea politică a crizei interne din Siria cu un atac militar limitat, pentru a forţa regimul Assad să nu mai folosească armele de distrugere în masă? Or, soluţia politică nu intră în coliziune cu un atac limitat asupra regimului Assad! Dimpotrivă! O spune, ca pentru proşti, premierul francez, Jean-Marc Ayrault, pe 5 septembrie 2013, în faţa Adunării Naţionale, la Paris. Practic, nu poate exista soluţie politică fără acţiune militară:

Ne pas réagir, ce serait enfin fermer la porte à un règlement politique du conflit syrien. Oui, Mesdames et Messieurs les Députés, la solution à la crise syrienne sera politique et non militaire. Mais regardons la réalité en face : si nous ne mettons pas un coup d’arrêt à de tels agissements du régime, il n’y aura pas de solution politique!(http://basedoc.diplomatie.gouv.fr/exl-doc/FranceDiplomatie/PDF/bafr2013-09-05.pdf).

Adică:

“A nu reacţiona, ar însemna să închidem poarta unei rezolvări politice a conflictului sirian. Da, doamnelor şi domnilor deputaţi, soluţia crizei siriene va fi una politică şi nu militară. Dar să privim realitatea în faţă: dacă nu punem capăt unor astfel de acţiuni ale regimului, nu va exista soluţie politică”!

Şi mai clar explică ministrul de externe francez, Laurent Fabius, pe 4 septembrie 2013, tot în Adunarea Naţională de la Paris, când reiterează că acţiunea militară este premisa unei soluţii politice:

“Enfin, l’action n’est pas contradictoire avec une solution politique. Bien au contraire, elle en est une condition” (http://basedoc.diplomatie.gouv.fr/exl-doc/FranceDiplomatie/PDF/bafr2013-09-05.pdf).

Adică:

“În sfârşit, acţiunea nu este în contradicţie cu o soluţie politică. Dimpotrivă, este o condiţie pentru ea.”

Exact ce spune Declaraţia celor 11, din 6 septembrie 2013:

Lumea nu poate aştepta procese eşuate fără sfârşit, care pot doar să ducă la suferinţe sporite în Siria şi la instabilitate regională. Susţinem eforturile Statelor Unite şi ale altor ţări pentru impunerea (reinforce) interzicerii folosirii armelor chimice!”

Atunci, ce vrea să zică Băsescu prin: “De aceea, conflictul militar trebuie evitat”?

Numai că, Declaraţia celor 11 nu spune doar că trebuie acţionat militar. Spune şi de ce:

“Signatories have consistently supported a strong UN Security Council Resolution, given the Security Council’s responsibilities to lead the international response, but recognize that the Council remains paralyzed as it has been for two and a half years. ”

Adică:

“Semnatarii au susţinut constant o rezoluţie puternică a Consiliului de Securitate al ONU având în vedere responsabilităţile Consiliului de Securitate de a iniţia un răspuns internaţional, dar recunosc că acest Consiliu rămâne paralizat, aşa cum a fost în ultimii doi ani şi jumătate”,

La asta, Băsescu zice cu dezinvoltură:  “România este una din ţările care susţin fără rezerve nevoia ca problemele de acest gen să fie rezolvate în Consiliul de Securitate, şi nu cu forţa armelor.”  Tare, nu?

Şi, pentru a “lămuri” total poziţia României:

N-aş vrea să revin la un lucru pe care l-am mai spus, îl reamintesc totuşi: soluţia militară, indiferent cât de soft şi de precisă ar fi, implică riscuri, riscuri majore – în primul rând riscul de reacţie a Damascului, de reacţie militară; în al doilea rând – riscul de extindere a conflictului la nivel regional având în vedere că pe teritoriul Siriei acţionează foarte multe formaţiuni militare sau militarizate care nu sunt sub control politic – şi aici discutăm şi de Hezbollah şi de formaţiuni ale insurgenţei care ţin de Al-Qaeda ş.a.m.d.

Şanse pentru criminali şi “conflicte militare evitate” pentru a-i ţine la putere

Adică, din nou, “soluţia militară” amestecată cu soluţia politică! Băsescu nu e de acord cu nicio “soluţie militară”, nici soft, nici “precisă”, de niciun fel, că uite ce se întâmplă! OK! Nu am nimic împotrivă ca domnul Băsescu să vrea NIMIC în materie de a opri pe criminalul Assad să-şi omoare poporul! Dar, România? Oricum, ţara noastră nu ar participa la nicio acţiune militară, nefiind solicitată şi neavând capabilităţi în acest sens!

După discursul din 10 septembrie (ora Coastei de Est), 11 septembrie la noi, Obama a hotărât să-i dea o şansă criminalului Assad să se dezarmeze! E bine că a făcut asta, fiindcă lumea trebuie să vadă că aceşti criminali nu ştiu să se dezarmeze, chiar şi atunci când sunt speriaţi de moarte! Dar, Băsescu, cică, se ralia la o Declaraţie a celor 11, care vorbeşte de acţiune militară pentru a face posibilă o soluţie politică.

Adică, Declaraţia celor 11 zice: “Semnatarii au susţinut constant o rezoluţie puternică a Consiliului de Securitate al ONU având în vedere responsabilităţile Consiliului de Securitate de a iniţia un răspuns internaţional, dar recunosc că acest Consiliu rămâne paralizat, aşa cum a fost în ultimii doi ani şi jumătate.

Iar Băsescu zice: “România este una din ţările care susţin fără rezerve nevoia ca problemele de acest gen să fie rezolvate în Consiliul de Securitate, şi nu cu forţa armelor.”

Declaraţia celor 11 spune: “Susţinem eforturile Statelor Unite şi ale altor ţări pentru impunerea (reinforce) interzicerii folosirii armelor chimice!”

Iar, Băsescu zice: “De aceea, conflictul militar trebuie evitat!

Şi Băsescu conchide triumfător: “În ceea ce priveşte România, ea se raliază fără rezerve acestei declaraţii”!

De ce face Băsescu asta? De ce aruncă în aer Declaraţia celor 11, absolut inutil şi stupid, la prima vedere? Simplu! Împacă şi capra, şi varza! Trebuia să facă un semn către America, pe care a păcălit-o copios, până în prezent, prin slugărnicie şi solicitudine, beneficiind masiv de susţinere americană, mai ales în bătălia politică internă! Dar trebuia să-i dea un semnal şi lui Assad, de care îl leagă mii de conexiuni şi interese obscure (vezi articolul meu din pagina principală a blog-ului, “Hayssam şi „What You Need to Know”!). Practic, prin ieşirea sa la rampă, pe 9 septembrie 2013, pentru a anunţa poporul că se alătură celor 11 ţări, a făcut el însuşi o declaraţie de loialitate faţă de regimul Assad! Nu faţă de America! Nu faţă de România şi aliaţii săi cei mai importanţi, SUA şi Franţa!

Asta spune cu atât mai multe despre România, cu cât, încă de pe 5 septembrie 2013, aşadar înainte de emiterea Declaraţiei celor 11 (6 septembrie), România informase Departamentul de Stat că susţinem ferm o acţiune militară a SUA împotriva Siriei, alături de alte ţări! Iată declaraţia purtătorului de cuvânt al Departamentului de Stat, doamna Jen Psaki, din 5 septembrie 2013:

MS. PSAKI: Okay. Australia, Albania, Kosovo, Canada, Denmark, France, Poland, Romania, and Turkey. (…)

MS. PSAKI: Have publicly and explicitly expressed support for U.S. military action.” (http://www.state.gov/r/pa/prs/dpb/2013/09/213851.htm).

Adică:

MS. PSAKI: Okay. Australia, Albania, Kosovo, Canada, Danemarca, Franţa, Polonia, România şi Turcia. (…)

MS. PSAKI: Au exprimat public şi explicit susţinerea pentru acţiunea militară a SUA.

Întrebare: Când a exprimat România, public, susţinerea pentru o acţiune militară a SUA împotriva Siriei? Că nici măcar în 9 septembrie, prin vocea preşedintelui, care, pasămite, se ralia Declaraţiei celor 11, nu avem aşa ceva! Dimpotrivă, avem, mai degrabă, o poziţie de susţinere a regimului Assad, darămite de aprobare a unui atac american asupra Siriei! Băsescu şi ciracii săi, din diplomaţia, culmea, lui Titus Corlăţean şi Victor Ponta, au fost aşa de atenţi să nu-l supere pe Assad, încât au trimis sprijinul “public” pentru America, la Departamentul de Stat, prin canale confidenţiale! Că nimeni nu a ştiut de acel sprijin “public”!

Lista loviturilor americane pentru liniştea lui Assad

Aşadar, pe 9 septembrie, Băsescu îi transmitea lui Assad, pur şi simplu, să stea liniştit, că SUA nu vor ataca silozurile armelor sale chimice:

“Însă, aici, aş vrea să fac o precizare, cu privire la soluţia militară: ea, dacă se va utiliza, se va utiliza împotriva infrastructurilor militare sau a resurselor aviaţiei siriene sau a resurselor artileriei siriene sau a unităţilor de tancuri, a depozitelor de muniţii, cu o singură excepţie – depozitele cu muniţie chimică, pentru că lovirea acestora înseamnă generarea unui dezastru chimic şi n-aş vrea să vedem situaţia în care singura şansă a regimului rămâne muniţia chimică.” (http://www.presidency.ro/?_RID=det&tb=date&id=14516&_PRID=lazi).

Dar, de când face publică, un lider politic din România, lista ţintelor atacului american asupra Siriei? Liniştindu-l pe Assad, că preţioasele sale arme chimice nu vor fi atinse!  Pe 5 septembrie 2013,  secretarul de presă al Pentagonului, George Little, a explicat pentru toţi prietenii lui Assad:

“To be clear, stockpiles of chemical weapons, sarin and VX, those are not in the target set. It’s the infrastructure and the capability to employ those weapons that are the target set.” (http://www.defense.gov/transcripts/transcript.aspx?transcriptid=5304).

Aşadar:

“Ca să fie clar, silozurile de arme chimice, sarin şi VX , nu sunt pe lista ţintelor. Infrastructura şi capabilitatea de a folosi aceste arme sunt pe lista ţintelor”.

Sigur, mai sunt şi marii analişti militari ai neamului, patrioţi şi naţionalişti români, cum este Răducu Tudor, care au informat cu dezinvoltură naţiunea că americanii vor bombarda exact silozurile chimice: „În Declaraţia, semnată şi de România, nu se închide complet varianta unui atac fără trupe la sol împotriva Siriei. Această declaraţie va fi folosită de Statele Unite, din punctul meu de vedere, ca dovadă a sprijinului politic internaţional pe care îl au pentru a lansa lovituri punctuale, chirurgicale asupra unor locaţii militare ale Siriei, locaţii care adăpostesc arme chimice şi care pun în pericol, în mod continuu, populaţia Siriei”! (ascultă file audio* 13radu tudor-0americanii vor lovi silozurile cu arme chimice9sep). Omul este „genial”!

Şi, acum, am şi eu nişte întrebări pentru dumneavoastră! De ce au permis Ponta şi Antonescu această declaraţie de dragoste a lui Băsescu faţă de Assad? De ce nu a ieşit imediat un comunicat MAE care să pună lucrurile la punct?

Priviţi filmuleţul de mai jos, cu mare atenţie! Dacă aveţi o fire emoţională mai accentuată, mai bine nu-l vizionaţi! Am fost atent să nu redau scene cu atrocităţi oribile! Sunt mii astfel de scene în dovezile video împotriva regimului Assad! În filmuleţ veţi vedea o mamă siriană care îşi ia rămas bun de la copiii ucişi de criminalul Assad! Ucişi de gaze de luptă, pe care opoziţia din Siria, cu sau fără facţiunile Al Qaeda, cu sau fără ce aţi vrea dumneavoastră, nu a avut mijloacele tehnice pentru a le folosi într-un atac de asemenea amploare!

Nu era pentru prima oară când Assad folosea gaze de luptă! Priviţi şi înţelegeţi până unde pot merge aceşti criminali! Şi decideţi dacă vă puteţi permite să aşteptaţi veşti de la un Consiliu de Securitate blocat de ruşi! Aşa cum vrea Băsescu! Şi aşa cum vor, prin tăcerea lor vinovată, domnii Ponta şi Antonescu! Care habar n-au că, pe 9 septembrie 2013, Băsescu îl „mângâia” pe creştet pe Assad şi dădea cu tifla Americii. Exact aşa cum nu ştiau nici presa din România, nici guvernul ţării sau securiştii loiali ei, din MAE, câţi or mai fi rămas pe acolo!

http://www.youtube.com/watch?v=myg0lFwQJmc

*Notă: Dacă accesarea file-urilor audio din text, prin link-urile prezente, se realizează trunchiat sau incomplet la primul click, reluaţi procedura printr-un nou click pe link-ul corespunzător!

Clarificări şi Explicaţii cu privire la Criza Siriană

base-bashar 2

În ultimele zile, o foarte complexă dezbatere cu privire la situaţia din Siria s-a dezvoltat pe acest blog. Unele dintre comentarii au fost ample şi au solicitat răspunsuri elaborate. Acestea pot fi accesate atât în Comentariile din secţiunea unor postări, de pe pagina principală, cât şi pe pagina Analytical, respectiv în Comentariile la pagina Analytical. Între timp, evenimentele s-au precipitat devenind inevitabilă o intervenţie americană în Siria.

Numeroşi cititori mi-au solicitat să transfer o parte din analizele din secţiunile menţionate în principala pagină a blog-ului, pentru o mai bună vizibilitate şi lesnicioasă accesare de către cei interesaţi! Ca urmare a interesului din ce în ce mai mare al cititorilor acestui blog, am decis să transfer în prima pagina analizele cele mai importante dedicate crizei siriene.

Aceste analize au menirea de a oferi, tuturor celor care accesează blog-ul, cea mai bună şi documentată evaluare, cu privire la dinamica evenimentelor legate de internaţionalizarea crizei siriene şi de inevitabila intervenţie americană! Analizele vor fi prezentate cu mici modificări faţă de forma iniţială, dar menţinând conţinutul axat pe dialogul cu cititorii blog-ului, aşa cum s-a desfăşurat acesta.

“Agresorii” Americani şi Ruşii cei “Răi”

Text postat pe 6 septembrie 2013 în Analytical. Răspuns la un comentariu al domnului Alex, (Submitted on 2013/09/05 at 10:03 am | In reply to Valentin Stan.), în secţiunea pentru comentariile la Analytical. Pentru o mai bună înţelegere a răspunsului, postez imediat înaintea textului meu comentariul şi întrebarea domnului Alex.

[Dle Stan, intervenţiile astea, fără votul ONU, n-or fi un precedent periculos? Mâine, poimâine, te pomeneşti că Rusia sau China sau o altă mare putere inventează un context şi un pretext de a efectua bombardamente într-un alt stat.

Puterea serviciilor secrete ruseşti nu trebuie subestimată. Să luăm, de exemplu, Republica Moldova, care cică ar trebui sa semneze (sper că ăsta e termenul) un acord de asociere, la Vilnius, în noiembrie. Se promovează nişte proteste “contra guvernării corupte”, se instigă lumea la violenţă, se face să se pară aşa încât poliţia trage în manifestanţi şi, de aici până la “trebuie să intervenim să stopăm acest guvern, care îşi ucide propriul popor” nu e decât un pas.

Guvernarea aşa-zis democratică pică şi la putere vin unii fideli intereselor ruse.
Vi se pare prea SF un asemenea scenariu?
Mai ales că aşa-zişii “comunişti” au anunţat o “revoluţie” în toamna.

În general, credeţi că presiunile Rusiei asupra RM se vor intensifica până la summit-ul de la Vilnius?
Mulţumesc]

Ce este mai periculos decât periculosul?

Domnul Alex, ce v-aţi face fără mine? Aţi ridicat o problemă de mare semnificaţie pentru zilele noastre, concentrată, pe bună dreptate, în întrebarea: “Intervenţiile astea, fără votul ONU, n-or fi un precedent periculos?” Ba da! Foarte periculos! Dumneavoastră mergeţi chiar mai departe! Daţi şi răspunsul ipotetic! O intervenţie rusă! Unde? Păi, în Moldova! Hai, să le luăm la rând! Întrebare, ipoteză, răspuns!

Da, orice intervenţie, fără autorizare expresă din partea Consiliului de Securitate al ONU, poate fi un precedent periculos! Personal, sunt pentru ca astfel de intervenţii să fie bazate ori pe invocarea articolului 51 din Cartă (răspuns la un atac direct), ori pe o rezoluţie a Consiliului de Securitate! ORI DE CÂTE ORI SE POATE! E, într-adevăr, periculos să avem intervenţii care nu se încadrează în acest tipar! Dar, întrebarea de “Catch 22” este alta: “Poate fi ceva mai periculos decât o intervenţie fără autorizarea Consiliului de Securitate?” Răspuns corect: “Da! Câteodată, este mult mai periculos să nu intervii!!!” Şi, acum, să vă spun o poveste!

A fost odată ca niciodată un băiat! Îl chema Pol Pot! Era liderul kmerilor roşii în Cambodia (numele în engleză)! După unele estimări, este pe locul 3, după Stalin şi Hitler, în ierarhia  criminalilor mondiali! A omorât, scurt, aşa, cam între 1 şi 3 milioane de oameni din propriul popor, adică, undeva la 25% din populaţia de vreo 8 milioane, cu totul, a Cambodiei! Nu intrăm în amănunte! În anii ’70 ai secolului trecut, când a fost liderul naţiunii sale. Dacă v-aţi fi plimbat, atunci, prin ţara lui, v-aţi fi “întâlnit”, pe aici, pe acolo, cu “frumoase” piramide alcătuite din mii de capete tăiate, ca pe vremea lui Genghis Han! O “minunăţie”!

Băiatul a fost răsturnat de la putere, în 1979, de un atac armat al Vietnamului comunist, cu care avea diverse chestiuni de împărţit, iar comuniştii de la Hanoi se cam săturaseră de el! Nu a existat nicio rezoluţie a Consiliului de Securitate, care să autorizeze intervenţia Vietnamului! Sigur, Vietnamul a invocat dreptul la autoapărare, că nu-i durea gura, dar nu au raportat cine ştie ce la Consiliul de Securitate, care, oricum, nu prea avea cum să reacţioneze, fiind blocat pe considerentele de divizare politică ale războiului rece!

Ia, ziceţi, a fost bine să acţioneze Vietnamul (altminteri, o dictatură comunistă) pentru a răsturna de la putere pe unul dintre cei mai mari criminali din istoria tuturor timpurilor? Eu cred că da (domnul Ion spunea că îi “divinizez” pe americani, aici sunt căzut în „admiraţie” faţa de vietnamezi)! Sau trebuia să mai omoare şi restul de 6 milioane, din poporul său şi, abia apoi, SUA, China şi URSS să fi discutat serios un proiect de rezoluţie? Sigur, vietnamezii nu l-au înlăturat pe Pol Pot fiindcă mureau, neapărat, de grija victimelor sale! Aveau alte scopuri. Dar milioane de oameni au supravieţuit terorii, fiindcă Vietnamul a intervenit! Sigur, nu poţi să opreşti mereu dictatorii să omoare! Câteodată, îi opresc alţi dictatori! Câteodată, în funcţie de interesul tău naţional de securitate şi dacă ai mijloace, îi opreşti tu! Fără aprobare de la ONU! Altădată, sub pretext umanitar, fără voie de la Consiliul de Securitate, unele state chiar declanşează agresiunea împotriva altor state! A, agresiunea! Ăsta e un subiect! Ia să vedem! Că nu se mai poate cu “agresorii” ăştia americani!

America? Nişte “AGRESORI”!

La 14 decembrie 1974, Adunarea Generală a ONU (AGONU) a adoptat rezoluţia 3314 prin care definea agresiunea! Dominată de ţările lumii a treia şi în luptă cu “imperialismul” american, care tot “agresa” în dreapta şi în stânga (aşa am învăţat eu la facultate, în Epoca de Aur), Adunarea Generală a ONU, ale cărei rezoluţii, atenţie, nu sunt obligatorii pentru statele membre, cum sunt rezoluţiile Consiliului de Securitate, a dat această definiţie! Sigur, rezoluţiile Adunării Generale a ONU nu sunt obligatorii, dar pot asista la codificarea dreptului internaţional cutumiar, dacă sunt adoptate în unanimitate sau cu mare majoritate de voturi şi prevederile lor devin principii în practica statelor, după adoptare. Mai mult, sunt rezoluţii ale AGONU, care conţin instrumente juridice internaţionale (convenţii, tratate), care au fost negociate sub egida ONU. Acestea nu sunt obligatorii, prin faptul că sunt conţinute în rezoluţiile AGONU, dar, îndată ce sunt semnate şi ratificate de state, ele se transformă în instrumente obligatorii juridic pentru semnatari.

Adunarea Generală, prin definirea agresiunii, intra în coliziune cu prerogativele Consiliului de Securitate, singurul abilitat, prin Carta ONU, să stabilească cine este agresor pe Terra (articolul 39 din Cartă)! Dar, AGONU avea treabă, că erau “imperialiştii” agresivi şi Adunarea Generală trebuia să-i oprească! Că ăia interveneau  peste tot, fără rezoluţii ale Consiliul de Securitate! Buuuuun! Ia să vedem ce zicea rezoluţia 3314 despre agresiune, printre altele! Conform Anexei, definiţia agresiunii include şi “blocada porturilor sau coastelor unui stat de către forţele armate ale altui stat”! Tare, nu? O să ziceţi: “Bine şi ce-i cu asta”?

Păi, în 1962, sovieticii plantaseră în Cuba instalaţii pentru lansarea rachetelor cu încărcătură nucleară spre SUA! Ceea ce nu era agresiune, nu-i aşa? Un stat independent, URSS, a pus şi el nişte rachete în Cuba, alt stat independent, care şi-a dat aprobarea pentru asta! What the heck! Ei bine, SUA au blocat Cuba, exact cum zice rezoluţia Adunării Generale ONU! Adică, iată, AGRESIUNE! Jos America! Nişte bandiţi, “imperialiştii” ăştia! Auzi, tu, să blocheze coastele Cubei, stat independent şi suveran, fără autorizare din partea Consiliului de Securitate!

Înţeleg că SUA ar fi trebuit, dacă merg pe raţionamentul dumneavoastră, să ceară rezoluţie de la Consiliul de Securitate, ca să oprească livrările sovietice de armament nuclear către Cuba, nu-i aşa? Ceea ce sovieticii lui Hruşciov s-ar fi grăbit să aprobe cu amândouă mâinile, nu-i aşa? Domnul Alex, să vă spun un secret, că tot zice domnul Ion că îi “divinizez” pe americani! V-aţi pus, vreodată, următoarea întrebare? „Ce aţi fi dumneavoastră şi România, şi Europa şi planeta, dacă, de la începutul secolului trecut, cea mai mare putere militară a lumii nu ar fi fost America, ci, să zicem, Rusia sovietică a lui Stalin sau Hruşciov? Ştiţi ce ar fi astăzi România sau Europa? Dar, cum ar fi să fie Iranul cea mai mare putere militară a lumii? Sau China, aşa deschisă cum e ea la toate modelele economice? Cum ar fi fost ca puterea americană să fi dispărut într-un nor nuclear sovietic, în anii ’60 ai secolului trecut?

Să  lămurim clar un lucru! Putem să îi criticăm cât vrem pe americani, câteodată cu temei! Atâta vreme cât vor deţine puterea în lume, democraţia va avea o şansă! Dar ca puterea lor să dea această şansă democraţiei, s-ar putea să trebuiască să oprească, fără autorizare din partea Consiliului de Securitate, prin forţă, Iranul să deţină arma nucleară, fiindcă Rusia nu va permite o rezoluţie în acest sens!

S-ar putea să trebuiască să oprească Siria în a deţine arme chimice, pe care le poate livra unor reţele teroriste transnaţionale, pentru a le folosi direct împotriva Americii şi a aliaţilor săi! Apropo, ce credeţi că poate opri, astăzi, China să domine politic şi militar întreaga Asie? Planeta Giganţilor? Imperiul klingonian? De ce credeţi că armata roşie a lui Stalin nu a ajuns la Dublin în şapte zile de la căderea Berlinului? I-au oprit romulanii? Nu, prietene Alex! Aşa hulită cum e, aşa criticată şi “încărcată” cu toate relele, democraţia americană ne permite, în fiecare zi, să o înjurăm aici şi la ea acasă şi să ne trăim viaţa asta amărâtă, aşa cum am ales noi trimiţându-l pe Băsescu sau pe Ponta să ne conducă!

Nu întotdeauna poţi să mergi să aperi vieţile oamenilor sau democraţia aia strâmbă, în lume, sub egida unei rezoluţii a Consiliului de Securitate! Fiindcă nu o să vrea China sau Rusia! Ce faci atunci, dacă e vital să nu scapi din mână balanţa puterii în lume? Atâta vreme cât puterea mondială este deţinută de o democraţie, lumea are o şansă! Din momentul în care balanţa va înclina spre dictatorii criminali ai aceleiaşi lumi, să vă temeţi, domnule Alex!

Ruşii “tremură” de emoţie că semnează Moldova „Nimic” cu Uniunea Europeană

Şi acum Rusia şi Moldova! Am o veste proastă pentru dumneavoastră! Aţi aflat de la Băsescu şi din presă cum vin moldovenii la noi sau încearcă să meargă în UE, la muncă! Aşa este! Dar ştiţi câţi dintre moldoveni sunt la muncă în Rusia? Ia faceţi o investigaţie! O să fiţi uluit! Vorbiţi de Moldova şi UE! Aţi întrebat câţi moldoveni vor o integrare cu Rusia şi câţi cu UE, dincolo de faptul că foarte mulţi dintre ei ar dori un paşaport de UE? Unii ar dori un paşaport de UE, deşi muncesc în Rusia şi nu sunt dispuşi să-şi încerce norocul în spaţiul comunitar.

Îmi spuneţi că Rusia vrea să împiedice vax-ul de la Vilnius, prin care Moldova va încheia „nimic” cu UE! Hai, nu mă înnebuniţi! De ce ar avea nevoie Moscova să strice jucăria de la Vilnius? Dacă, mâine, Rusia opreşte importul de vin din Moldova, economia Moldovei s-a prăbuşit instantaneu! Dacă le opreşte gazul, nu mai pâlpâie o luminiţă în toată republica! Dumneavoastră vorbiţi de guvernarea “aşa-zis democratică” din Moldova? Bine scris “aşa-zis”! Guvernarea aia lipită de toate compromisurile posibile cu comuniştii lui Voronin şi avidă de putere nedemocratică, pe mâna şmecherilor şi securiştilor proşti de la Bucureşti, ghidonaţi de Traian Băsescu?

Credeţi că Rusia, cu trupe în Transnistria şi toate pârghiile economice în mână, se sinchiseşte de România şi bufeurile comice ale penibilului de la Cotroceni sau de Uniunea Europeană, când este vorba de Moldova? Domnul Alex, aveţi o părere foarte proastă despre serviciile secrete ruseşti! Astea au cu totul alte treburi decât să lucreze, zi şi noapte, la menţinerea Moldovei în sfera de influenţă rusească! De treaba asta se poate ocupa uşor Gazpromul sau serviciile economice de la Moscova, dacă ruşii ar avea asemenea apăsări! Până una, alta, ruşii au un mare conducător! V-aţi uitat atent la Băsescu?

A, să nu uit! Un sfat de la un om bătrân şi foarte priceput în domeniul ăsta (scuzaţi exerciţiul de auto-admiraţie, dar sunt prea bătrân ca să mă mai îmbolnăvesc de falsă modestie)! Prietene Alex, dumneavoastră şi cu mine nu vom trăi să vedem Moldova în UE! Habar n-am dacă moldovenii vor dori în 10, 20, 30 de ani să intre în UE! Dar ştiu ce vor dori comunitarii! Nein, Verbotten, if you know what I mean, cum ar zice comisarul Şoric! Aşa că relax şi daţi acatiste la biserică să poată interveni SUA, atât cât pot şi cât vor, pentru a opri dictatorii planetei să ajungă la butoanele puterii mondiale! Sigur, ca nişte „imperialişti” ce sunt, că de-aia şi putem să-i înjurăm în voie! Şi să ne îmbrăcăm în blugi şi să vrem să emigrăm în SUA, de-ai dracu’ ce sunt ei! Nu am auzit de niciun român că vrea să emigreze în Iran! Sau în China! Că în Siria avem mulţi cetăţeni, vreo 10.000, femei şi copiii lor! No comment!

Credeţi-mă, v-aţi înţelege uşor mai greu cu Ali Khamenei sau cu Assad, decât cu Obama! Şi să vă mai spun un mare secret! Cam cinic, dar benefic pentru libertate, în general! E bine să ne bazăm, cât de mult se poate, pe Consiliul de Securitate! Dar, când libertatea României va fi în pericol, iar Consiliul de Securitate va fi paralizat, la cine veţi face apel? Veţi aştepta o rezoluţie? Nu credeţi că v-ar fi mai bine dacă domnul Khamenei ar fi conştient de puterea americană şi foarte pătruns de faptul că acea putere îl va lovi, devastator şi fără ezitare, îndată ce va trece linia roşie a armelor de distrugere în masă?

Dar sutele de mii de evrei români din Israel înseamnă ceva pentru România cea atât de preocupată de cei 10.000 de români din Siria?

Apropo, Băsescu v-a spus de cei 10.000 de români din Siria! Or fi 14.000? Preocupare legitimă a oricărui stat faţă de cetăţenii săi. Ştiţi câţi evrei români sunt în Israel? Parte a statului Israel? Sigur, mulţi nu mai sunt cetăţeni români, dar au fost, ei sau părinţii lor! Oameni care, în ciuda vicisitudinilor, vorbesc româneşte, iubesc România şi păstrează amintirea locurilor de baştină, fiind cel mai puternic segment de cultură românească din lume, în afara frontierelor româneşti, dacă excludem Republica Moldova! Peste 300.000! Toţi, sub spectrul atacului chimic din partea lui Assad! Nu credeţi că o politică deşteaptă din partea României, ca să nu zic altceva, ar fi să ne preocupăm mai mult şi de soarta acestor sute de mii de evrei români din Israel, decât să ne îngrijorăm exclusiv de cei 10.000 de români din Siria (de care trebuie, evident, să avem primordial grijă, ca cetăţeni români)? Sau câteva mii, din orice altă ţară arabă?

Rachetele Scud ale lui Saddam au căzut, în anii ’90, în Israel, iar Israelul nu a ripostat, pentru a menţine integritatea coaliţiei internaţionale, care a alungat, sub conducerea SUA, Irakul din Kuweit. Am fost noi suficient de conştienţi că, printre evreii care au suferit atunci, încă o dată în istorie, erau, poate, şi oameni care au văzut lumina zilei sub cerul României? Şi care, acum, sunt din nou în pericol, pentru că bravul Consiliu de Securitate este total blocat! Ce recomandaţi, domnul Alex? Să le spunem evreilor: “scuzaţi, muriţi un pic, nu avem rezoluţie”? Păi, Israelul nu va alege să moară! Va lovi devastator Siria! Paradoxal, Assad se va bucura, pentru că orice conflict al unei ţări arabe cu Israelul este de natură să dezintegreze alianţa SUA cu ţările arabe din Orientul Mijlociu! Assad ar neutraliza, în felul ăsta, şi coaliţia din Siria, care luptă împotriva dictaturii sale! Ar ieşi jumulit din confruntarea cu Israelul, ar pierde ceva din capabilităţile sale militare, inclusiv arme chimice, dar s-ar salva politic şi ar fi eroul Orientului arab în lupta împotriva „sionismului”!

Doriţi ca SUA să asiste inerte şi liniştite la acest deznodământ, doar pentru că ruşii şi chinezii spun Niet în Consiliul de Securitate? Sorry, Sir! Aiasta nu se poate! Iar în ceea ce priveşte Rusia lui Putin, nu vă luaţi după disensiunile pe tema Siriei, developate în exces de presa mondială şi înţelese total prost de “pasdaran”-ul de la Cotroceni, Traian Băsescu! Ruşii sunt în aceeaşi ambarcaţiune cu americanii pe teme mult mai importante ca Siria, ca să permită, de dragul lui Assad, deteriorarea relaţiei cu SUA! Ca să conchid: Periculos, domnul Alex, curat periculos!

În ceea ce-l priveşte pe Assad, acesta este uşor răcit! Pentru guturaiul său de sezon există o reţetă infailibilă. Medicamente compensate de mare eficienţă! Găsiţi reţeta şi medicamentele în filmuleţul de mai jos!