Ponta, America And “When The Saints Go Marching In”!

ponta-biden

Cine ar fi crezut? Victoraş se uită la filme americane! Şi, culmea, reţine replicile personajelor din promo! Mai că nu îţi dai seama dacă a văzut filmul sau promo! Mă rog, are timp omul! Cică dumnealui conduce România! Recent, i-a făcut o confesiune lui Mihai Gâdea! O mărturisire despre filme americane şi filosofie antică! Nu tresăriţi! Era conştient doar de filmul american, fiindcă îl văzuse! Sau văzuse doar promo! Habar n-avea că situaţia are vreo legătură cu filosofia antică! A povestit la Sinteza zilei despre speranţă, pe 28 noiembrie 2013:

Ponta, Tucidides şi “The Hunger Games” – Paşaport pentru Speranţă!

“Este un film, acum, care face furori şi în America şi în Europa şi care are în promo un personaj, care spune: ‘Singurul sentiment mai puternic decât frica este speranţa’. Noi, de nouă ani, am cam trăit cu frică;  frica că (sic!) ce ne mai taie salariile sau pensiile; frica că (sic!) nu ne dau sau nu ne mai primesc în Europa; frică că (sic!) ne pierdem locurile de muncă. Cred că, după aceste trei zile, dincolo de acea mândrie şi încredere, a rămas o speranţă, că, da, putem să avem şi investiţii importante şi, dacă o să avem timp, vorbim despre ele…” (http://gov.ro/ro/stiri/participarea-primului-ministru-victor-ponta-la-emisiunea-sinteza-zilei-la-antena-3&page=1).

“FRICA CĂ”, de mai multe ori, ţine de profilul intelectual al omului şi nu ar trebui să mire pe nimeni pe acest blog! Nici măcar pe FSN-iştii lui tata-socru, dacă nimeresc aici din greşeală! Vă întrebaţi, probabil, în ce constau cele trei zile care au redat speranţa românilor. Ei bine, dealer-ul de speranţă al românilor era premierul chinez, paraşutat la Bucureşti spre deliciul comuniştilor reşapaţi, al revoluţionarilor estropiaţi, al şmenarilor refinanţaţi şi al oportuniştilor reaşezaţi în făgaşul firesc al fesenismului de operetă, cu care Ponta desenează arabescuri pe chipul desfigurat al României! Nici pe vremea lui Dej nu ne-am mai bucurat aşa de tare că au venit chinezii la noi! Americanii nici acum nu au ajuns în România mai consistent, pe plan economic! A, ba nu! A văzut Ponta un film! Sau un promo! American! Ăla cu speranţa!

Ştiţi care era filmul? “The Hunger Games” (Jocurile Foamei)! Acolo, President Snow spune: “Hope, it is the only thing stronger than fear” (sigurul lucru mai puternic decât frica este speranţa). Ponta a tradus aproape corect! Dar, a omis ceva! Mai nimic! Sau, aproape totul! Căci, Snow adăuga: “A little hope is effective, a lot of hope is dangerous”! Adică, “un pic de speranţă este utilă, dar multă speranţă este periculoasă”!

A, să nu uit! President Snow era, în film, un dictator nenorocit! Care-şi înfometa poporul! Îi amăgea pe oameni cu jocurile fatidice şi brutale, pentru a întreţine o minimă speranţă în condiţia umană! Nu prea mare! Doar atât cât să funcţionezi în formula de sclav, care livrează ce i se cere şi se supune! Căci, de îndată ce speranţa ar fi crescut, condiţia umană ar fi prevalat în faţa formulei de sclav şi dictatorul s-ar fi prăbuşit! Sau, cel puţin, aşa credea el. În lumea lui! În mod evident, nu-i cunoştea pe români! De aceea, spunea că prea multă speranţă este periculoasă!

Vă daţi seama ce a înţeles Ponta din filmul acela american sau din promo, mă rog, dacă a dat un astfel de citat? Sau să vă întreb altfel: de ce ar cita Ponta dintr-un dictator, fie el şi fictiv, pentru a vorbi de speranţă românilor minţiţi şi prostiţi de el însuşi, exact la fel cum îi prostea acel dictator pe supuşii săi? Nu credeţi că este riscant? S-ar putea găsi fie şi un singur om în România, unul, Stan, de pildă (până acum n-am mai observat pe nimeni), care să vadă că Ponta nu a înţeles nimic din filmul ăla şi să scrie asta pe blog! Sau pe perete, în Piaţa Universităţii (eu scriu pe blog, do not worry!).

Sau, să vă întreb altfel, altceva: dacă cineva ar fi prost bâtă, s-ar lăuda cu asta? Sigur, dacă şi-ar da seama că este prost, asta l-ar trece automat în categoria oamenilor inteligenţi, iar prostia lui ar fi deja de domeniul trecutului şi nu s-ar mai lăuda cu ea! Sigur, nu este vorba de Viorel în povestea asta! El dă citate “nimerite” din “autori consacraţi”, ceea ce defineşte perfect corect nivelul său de inteligenţă! Partea proastă este cu anticii! Oricât de paradoxal, problema cu speranţa a fost rezolvată de ei cu mult înainte ca Ponta să se fi îmbogăţit cultural cu filmul “The Hunger Games”!

Cu multe sute de ani înainte, un grec, cu numele Tucidides, a scris o lucrare, “Reflecţii cu privire la războiul peloponeziac”! Este o carte foarte importantă pentru istoria umanităţii! Fiindcă nu este doar o carte de istorie! E enorm mai mult decât atât! Ei bine, acolo, în capitolul V, unde este vorba despre cea mai faimoasă dezbatere din teoria relaţiilor internaţionale, cea cu privire la asediul cetăţii Melos, Tucidides ne scrie ceva despre speranţă:

“Dar, speranţa este, prin natura sa, o marfă foarte scumpă şi cei care riscă totul, mizând pe speranţă, descoperă asta doar atunci când sunt cu totul ruinaţi. Căci, speranţa nu îi părăseşte niciodată în perioada când s-ar fi putut salva luând măsurile necesare în acest sens”!

Ceea ce la noi s-ar traduce prin arhicunoscuta formulă: “speranţa moare ultima”. De regulă, cel care îşi permite luxul să achiziţioneze o marfă atât de scumpă, neavând resurse, moare înaintea ei! Tocmai de aceea este atât de scumpă! Fiindcă te salvează numai dacă ţi-o poţi permite. Altfel, murind atât de greu, sau, cum spune Tucidides, “nepărăsindu-te” niciodată, atunci când vei vedea că nu ţi-a fost de niciun folos, va fi prea târziu să mai poţi repara ceva. President Snow părea să-l fi citit pe Tucidides, pentru că, printre supuşii săi, erau câţiva eroi cu resurse imense, în sens de potenţial uman. Pentru aceştia, speranţa nu era o marfă chiar atât de scumpă! Şi-o puteau permite! Snow avea de ce să se teamă!. Sau, cum ar spune domnul Viorel: “FRICA CĂ…”

Minciuna o avea picioare scurte, dar aleargă “from sea to shining sea”?

Desigur, Ponta nu l-a citit pe Tucidides! Acum, să fim serioşi! Ce oţi fi vrând? Ca majoritatea electorilor din România să-şi aleagă vreun şef de guvern savant, când avea la îndemână un plagiator îmbâcsit de minciună, gata să peroreze, la nesfârşit, tromboane electorale tipic comuniste, pentru toate neamurile de idioţi din Republică? Electorii cu pricina au fost în stare să-l aleagă preşedinte pe Băsescu de o mie de ori, dacă punem la socoteală şi votul pentru a-l reînscăuna, de câte ori l-a suspendat Parlamentul. Abonaţi penibili la raţia de speranţă livrată cu dispreţ de Viorel, după modelul din filmele americane cu dictatori, amintite cu drag poporului, la Sinteza zilei, deşi povestitorul (era să scriu “dictatorul”, dar l-aş fi jignit pe Snow) nu înţelege nimic din ce istoriseşte!

Multă lume are impresia sau senzaţia că Ponta minte! Multă lume, în cap cu Traian Băsescu! N-ar fi o tragedie! Cine dracu’ nu minte? Problema este dacă se vede, căci Ponta este demnitar al statului! Dacă minciuna este curată şi dacă vibrează! Dacă e domestică sau internaţională! Dacă există proşti în ţară sau în afara ei, care s-o “cumpere”! Da, în România sunt mulţi! Fiindcă îl urăsc pe Băsescu! Şi îl iubesc pe Ponta în contrapondere! Ăstora, atâta vreme cât nu le spui în clar că le iei bani din buzunar şi strigi din toţi bojocii “Jos Băsescu”, le vei fi drag! Chiar dacă dărâmi inflaţia peste ei şi îi îngropi în taxe şi impozite noi, care pulverizează, de câteva ori, ce le-ai dat în plus la amărâtele alea de salarii şi pensii! Atâta vreme cât le dai un leu la salariu şi le iei trei înapoi, din taxe noi, dar nu le şi spui asta, te vor iubi! Le place, la nebunie, să-i minţi! Grobian, scârbos, abject! N-au nicio treabă cu cetatea Melos! Unii dintre ei au văzut “The Hunger Games” şi au râgâit satisfăcuţi la scenele violente sau de amor şi cam atât! Nu prea s-au prins că Snow este un dictator! Nici n-au observat că există un Snow în film! În definitiv, actriţa din rolul principal este prea sexy ca să te mai intereseze altceva, cu excepţia scenelor de luptă, evident! Într-un cuvânt, au înţeles din film cam ce a înţeles domnul Viorel din promo! Întrebarea este: câţi proşti sunt în afara ţării, ca să cumpere minciunile lui Ponta? De pildă, în America!

Pe 22 octombrie 2013, Viorel povestea pe B1 TV, în plină vizită în SUA, cum i-a aburit pe cei la American Chamber of Commerce (AmCham) (Camera Americană de Comerţ):

“Deci în mod sigur în noiembrie şi după aceea, anul viitor, la începutul anului o să avem un follow-up, o urmare economică a acestei vizite a mea, AMRO şi în general şi AmCham-ul vor organiza întâlniri cu oamenii de afaceri tocmai pentru a continua lucrurile pe care le-am discutat aici”! (http://www.gov.ro/victor-ponta-in-mod-sigur-vor-urma-intalniri-cu-oamenii-de-afaceri-americani-pentru-a-continua-lucrurile-pe-care-le-am-discutat-in-cursul__l1a121365.html).

Sigur că a fost un follow-up, în noiembrie! Ponta a îngropat şi firmele americane în accize meşteşugite şi taxe pe burlane, stâlpi şi alte instalaţii speciale, “savant” zugrăvite de sfinx-ul bugetului Voinea, cel cu cimiliturile cu iz de enigmă, din manualul de economie livrat de Karl Marx prin harul nemuritorului Gherghina! Sigur, nicio problemă, să sufere americanii şi străinii, în general, ca să le fie bine românilor! Şi aşa au reclame pe stâlpii ăia nenorociţi, şi taxele cică nu se vor scurge în facturi (bineînţeles că se vor scurge), ne învaţă luminile economiei politice socialist-comunistoide, ca de-alde Voinea & company! A, l-am uitat pe Chiţoiu, liberalul anti-liberal, pus de Crin să se înfrăţească la greu cu Voinea!

Ce, stâlpii nu sunt impozitaţi şi în alte ţări din UE? Să plătească tot, că de-aia sunt străini şi chiar români, să plătească dacă au vrut în România! Încă o dată, nicio problemă! Dar, nu era mai frumos să le fi spus americanilor, încă din timpul vizitei în ţărişoara lor, domnul Viorel, că o să-i radeţi într-o lună, în România? Mai degrabă decât să le vorbiţi de stabilitatea sistemului fiscal carpato-danubiano-pontic? Că, uite, pe ăştia nu i-aţi prostit, ca pe imbecilii care vă “umflă” în sondajele de opinie din ţara românească. Uite, pe 8 noiembrie, americanii v-au transmis asta:

“Camera Americană de Comerţ din România (AmCham România) îşi exprimă îngrijorarea cu privire la noul val de taxe anunţat recent de guvernul român. Alături de creşterea taxării, deja aplicată fără consultarea prealabilă a comunităţii de afaceri, astfel de decizii nu conduc decât la creşterea fără precedent în ultimii 20 de ani a poverii fiscale pe umerii contribuabililor români (…) Scoatem în evidenţă, în mod special, consecinţele negative generate de propunerile pentru a mări accizele la produsele petroliere, schimbarea metodei de calcul a accizelor şi impunerea unei taxe noi pe valoarea contabilă a construcţiilor speciale. Departe de a reprezenta o soluţie sustenabilă pentru a asigura resursele bugetare, toate de mai sus vor conduce la o sporire a evaziunii fiscale, o pronunţată scădere a investiţiilor, un număr mai redus de locuri de muncă şi o serie de dificultăţi în economie.” (http://www.amcham.ro/index.html/articles?articleID=1724).

De ce le-aţi vândut braşoave în America, domnul Viorel? Cică v-a făcut Băsescu mincinos, Viorele! Da, Băsescu, preşedintele ăla, de care ziceţi dumneavoastră că are “faţă de mincinos”, remember?

Victor Ponta: Nu, nu, haideţi să fim sinceri. Dacă nu era nimic, nu îl vedeaţi pe preşedinte în fiecare seară, tunând şi fulgerând pe la televizor. Toată lumea cred că a fost, a devenit atentă în momentul în care l-a văzut pe preşedinte atât de speriat. Deja cred că românii ştiu când Traian Băsescu minte cu adevărat. L-au învăţat, că minciunile sunt atât de vechi şi de… şi toată lumea l-a văzut că minte. Avea faţa lui tipică de mincinos, când vine şi ne minte cu ceva.
Realizator: Cum este faţa tipică a lui Traian Băsescu de mincinos?
Victor Ponta: Uitaţi, cum l-au văzut toţi românii, cu adevărat, după 2009, e adevărat.” (http://gov.ro/ro/stiri/premierul-victor-ponta-a-participat-la-emisiunea-newsline-la-postul-romania-tv&page=1).

Ştiţi cum e cu “faţa de mincinos”? Una e să îl acuzi pe preşedinte că e mincinos sau minte (şi, slavă Domnului, minte vârtos) şi alta este să spui despre el că are FAŢĂ DE MINCINOS! Ştiţi, domnul Viorel, că, în ţara aia cu numele de America, de unde v-a venit filmul ăla cu dictatori din care citaţi, deşi nu aţi înţeles nimic din el, treaba asta cu “FAŢĂ DE” s-ar putea încadra, cu un mic efort, la “hate speech”? Nu vă supăraţi că nu vă traduc termenul, că v-am văzut minţind pe mai multe reţele străine, cu mult sârg, chiar şi în limba engleză, folosind cuvinte a căror semnificaţie vă scapă! Pentru un personaj cu intelectul dumneavoastră, venind din România, este de înţeles. Pentru un personaj cu intelectul dumneavoastră chiar ar fi riscant să vă traduc ce înseamnă “hate speech”, fiindcă am o vagă bănuială că nu aţi înţelege din prima! Şi timpul meu este groaznic de limitat!

Stabilitatea şi predictibilitatea comuniştilor din FSN-ul pontist: State of the Art

Având în vedere că acest blog este accesat de oameni foarte inteligenţi, cu mici excepţii (nu mă gândeam la dumneavoastră, domnul Viorel, fiindcă nu vă încadraţi la nicio excepţie), rămâne aşa: nu o să vă spun ce este aia “hate speech”! Dar mă întreb ce FAŢĂ aţi avut, când le-aţi spus americanilor de la AMRO (reprezentanţi ai Motorola, HP, ExxonMobil, Chevron, IBM şi alţii), pe 21 octombrie, în plină vizită în SUA, următoarele:

“Sunt foarte recunoscător tuturor celor care aţi investit deja în România, dar am venit aici pentru a încuraja stabilitatea şi predictibilitatea. Cred că este ceea ce orice om de afaceri vrea să audă de la o ţară, stabilitatea şi predictibilitatea sunt aici şi pretutindeni, cuvinte-cheie. Cred că este momentul potrivit să rostesc aceste cuvinte, dar şi să asigur şi să dovedesc că acestea sunt o realitate în ceea ce priveşte România.” (http://www.gov.ro/primul-ministru-victor-ponta-a-avut-intalniri-cu-reprezentantii-companiilor-motorola-hp-exxonmobil-chevron-ibm-precum-si-cu-executivul-amro__l1a121354.html).

Şi aţi adăugat că “viitorul ţării (al României-nota mea) depinde de aceste două cuvinte: stabilitate şi predictibilitate.” Şi le-aţi promis că sunteţi “cel mai pro-business social –democrat din Europa, acest lucru înseamnă foarte mult în Europa”! Şi i-aţi chemat, cu ce FAŢĂ, “ca toate companiile mari americane să vină să investească în România, suntem membri al Uniunii Europene, ce conferă siguranţă reglementărilor noastre”! (http://www.gov.ro/primul-ministru-victor-ponta-a-avut-intalniri-cu-reprezentantii-companiilor-motorola-hp-exxonmobil-chevron-ibm-precum-si-cu-executivul-amro__l1a121354.html).

Domnule premier cu FAŢĂ (după cum vedeţi, mă feresc să vă spun în FAŢĂ, ce părere am de FAŢA dumneavoastră, puţin protocol, ce naiba!), cum aţi putut să le vorbiţi firmelor americane de stabilitate şi predictibilitate, ca numai după câteva zile să veniţi cu noi reglementări fiscale, care aruncă în aer orice plan de afaceri şi investiţii străine în România? Nu o spun eu, o spune Consiliul Investitorilor Străini din România (FIC), pe 11 noiembrie, care tocmai asta remarcă: lipsa de predictibilitate în mediul de afaceri din ţară, ca urmare a măsurilor luate de guvern. Măsuri ce creează o situaţie ce “va conduce, în mod cert, la menţinerea opiniei conform căreia mediul fiscal românesc este dominat de o lipsă acută de predictibilitate atât de necesară proceselor de planificare investiţională pe termen mediu şi lung, generând, mai departe, o reconsiderare a poziţiei pe piaţa autohtonă din partea investitorilor, în sensul redirecţionării investiţiilor prezente şi viitoare în jurisdicţii care oferă o anumită stabilitate fiscală, cel puţin pe termen scurt si mediu”! (http://economie.hotnews.ro/stiri-finante-16001941-consiliul-investitorilor-straini-acuza-dur-guvernul-ameninta-mutarea-investitiilor-alte-tari-noile-impozite-taxe-vor-sufoca-firmele.htm).

FIC preciza, fără ezitare, că “absenţa totală a procesului consultativ şi posibila implementare, în forma actuală, a impozitului pe construcţii speciale vor genera un efect de bumerang cu impact devastator asupra credibilităţii procesului politic decizional”! FIC reuneşte 119 companii multinaţionale cu un total de 2/3 din valoarea investiţiilor străine directe din România! Eh, minţeau şi ei, ca să-şi salveze profiturile, nu-i aşa, Viorele?

Că ei minţeau, poate înţeleg, în realitate le e foarte bine, ca şi tuturor românilor din Republică, mai ales angajaţilor la aceste corporaţii private, dintre care unii vor rămâne pe drumuri! No problemo! Dar ce ne facem, Viorele, că minciunile dumneavoastră, atât de lustruite, date cu ceară şi scârţ de economistul intergalactic Voinea, despre  predictibilitate şi stabilitate, pe care le-aţi spus în FAŢĂ, americanilor, chiar la ei acasă, nu au fost cumpărate de nimeni! Apropo, ştiţi cum i se mai spunea lui Nicolae Milescu Spătarul, predecesorul dumneavoastră în materie de descoperit China, că tot vorbim de FAŢĂ? O să fiţi uluit, apropo de particularităţile FEŢEI! Daţi “Nicolae Milescu Spătarul” pe Google sau “Goagl”, cum vă vine mai bine, că e din partidul dumneavoastră, şi aflaţi (nu, nu Nicolae Milescu Spătarul este din partidul dumneavoastră, mă scuzaţi, ci “Goagl”, că ajunge un descoperitor de China la una bucată formaţiune politică din România)!

Pe de altă parte, proştii care vă votează nu au de unde să ştie despre îngrijorările Europei civilizate, aia despre care spuneţi dumneavoastră că face afaceri, în draci, cu chinezii (de ce n-am face şi noi?)! Pentru că nu le-aţi spus aceloraşi proşti că Europa civilizată s-a înzestrat cu mecanisme pentru a se feri şi pentru a bloca evaziunea fiscală promovată de firmele chinezeşti, pe piaţa europeană, firme ce deţin “titlul mondial” în materie! Americanii s-au stricat de râs urmărind desantul chinezesc la Bucureşti, după ce impotenţa în materie de colectare la buget a determinat guvernul Viorel să arunce în aer predictibilitatea fiscală dinamitând cu noi taxe investiţiile occidentale în România, sub promisiunea acoperirii acestui risc cu ipoteticele investiţii chinezeşti, recunoscute, peste tot în lume, ca fiind mama evaziunii fiscale. Şi asta, sub o ploaie de minciuni de cea mai abjectă conformaţie! Mai că îmi vine să zic că domnul Viorel este un om cu două FEŢE! Dar, el, săracul, să fim serioşi, vorba Spătarului Milescu, nu are decât una! Şi aia…de mare… om de stat, evident!

Ponta şi acordurile secrete cu America – 14 Puncte…de sudură pe cortex!

Foarte mulţi dintre obişnuiţii acestui blog mi-au solicitat o evaluare cu privire la vizita domnului Ponta în Statele Unite. Am întârziat din motive obiective, dar întârzierea are şi părţile ei bune. Mai întâi, am răspuns, deja, în Comentarii, pe multe pagini, la o serie de întrebări legate de această vizită. Acum pot folosi părţi din textele pe care le-am postat pentru redactarea studiului de faţă. Aşa că am o parte din text pregătit. Apoi, putem corobora datele vizitei cu evenimentele care au urmat, cum am făcut, deja, în prima parte a acestui studiu. Foarte importantă este şi conexarea vizitei, ca atare, cu nivelul de cunoaştere al premierului în ceea ce priveşte universul de discurs american! Cultura politică a domnului Viorel este o ruşine naţională! Nu că Băsescu ar fi mai breaz! Dar Băsescu a compensat altfel! Prin slugărnicie! Şi Ponta ar vrea să fie slugarnic, dar, după vara lui 2012, când a vrut să-l dea jos pe omul americanilor la Bucureşti, Băsescu, slugărnicia sa miroase suspect la Washington DC! Ponta este compromis în ochii Americii şi s-a întors din America şi mai compromis! I-am văzut pe ciracii săi din presă şi PSD încercând să acrediteze ideea că vizita a fost de succes! A fost penibilă! Din primul moment!

Pe 18 octombrie 2013, Ponta a anunţat detaliile vizitei sale oficiale în SUA, într-o conferinţă de presă, la guvern. E greu de găsit un moment, în scurta sa istorie de băiat mare, fără pantaloni scurţi, în care să fi aglutinat mai multe tâmpenii, pe milimetru pătrat de sinapsă funcţională (şi, credeţi-mă, din afirmaţiile sale rezultă că spaţiul este foarte îngust acolo). Dorind să explice de ce nu este primit de Obama, măcar pe uşa din dos, cum a fost primit Băsescu, în 2011, Ponta a dat o explicaţie de un funambulesc desăvârşit, care arată nu numai nivelul său intelectual, dar şi al ministrului de externe care l-a consiliat cu privire la politica americană:

Reporter: Dacă luaţi în calcul şi o eventuală întrevedere, chiar şi de cinci minute, cu preşedintele Obama şi dacă s-au făcut astfel de demersuri pe plan oficial să aveţi o asemenea întâlnire cu preşedintele american?
Victor Ponta: Nu. Nivelul de întâlnire este între şef de stat, preşedinte-preşedinte. După cum ştiţi foarte bine, Statele Unite ale Americii nu au prim-ministru, însă de relaţia şi de parteneriatul special cu România, în mod special, vicepreşedintele Joe Biden a fost întotdeauna cel care a răspuns în cadrul administraţiei americane şi aşa este şi normal”. (http://www.gov.ro/primul-ministru-victor-ponta-obiectivele-vizitei-in-sua-sunt-reafirmarea-parteneriatului-strategic-la-nivel-politic-si-militar-si-perspectivele-de__l1a121346.html).

Bietul Guevarist Ponta nu ştia că protocolul de întâlniri la Casa Albă permite întrevederi ale preşedintelui cu şefii de guvern, ba unele astfel de întrevederi se bucură de interesul masiv al presei americane. Nici nu mă obosesc să vă dau exemple, sunt nenumărate, unele chiar în preajma vizitei domnului Viorel în SUA. Orice accesare a site-ului oficial al Casei Albe oferă o confirmare extrem de relevantă, în orice perioadă istorică. Dar nefericitul ales al poporului român era mult mai mult decât atât! În aceeaşi conferinţă de presă, a informat poporul român că va încheia acorduri secrete cu partea americană, despre care atât românii, cât şi, inevitabil, americanii, nu vor afla niciodată nimic:

Victor Ponta: Avem deja un nivel de cooperare extrem de avansată, atât în ceea ce priveşte, cum menţionam, scutul antirachetă, avioanele multirol pe care ştiţi foarte bine că urmează să le achiziţionăm în baza contractului semnat anul acesta, de asemenea acordul de colaborare privind utilizarea bazei aeriene de la Mihail Kogălniceanu din Constanţa. Orice alte acorduri ulterioare care nu sunt sub imperiul confidenţialităţii vi le voi comunica.” (http://www.gov.ro/primul-ministru-victor-ponta-obiectivele-vizitei-in-sua-sunt-reafirmarea-parteneriatului-strategic-la-nivel-politic-si-militar-si-perspectivele-de__l1a121346.html).

Nu, nu cred că aţi înţeles exact! Electorii români, care votează USL, abia ieşiţi din Comuna Primitivă, în materie de exerciţiu civic, nu au nicio apăsare că domnul Viorel ar vinde Marea Neagră americanilor prin tratate secrete! Sau că ar juca Sfinxul din Bucegi la baccarat, în Vegas, prin nu ştiu ce acord secret cu Planeta Giganţilor! Problema este că povestea cu “imperiul confidenţialităţii” a spus-o şi pentru electoratul american, care a aflat de la domnul Viorel că administraţia de la Washington este pe cale să încheie unele acorduri secrete cu Bucureştiul, de care opinia publică americană nu este presupusă a afla!

Sigur, aici se impun câteva precizări! Dacă eşti alesul neamului, plus premier, şi mergi pentru întâlniri oficiale în SUA, never ever nu spune poporului american, fie şi de la Bucureşti, că oricum te aude, că eşti pe cale să închei acorduri secrete cu guvernul lui. Vei crea probleme Washington-ului, care va trebui să explice, în anumite cercuri de presă sau politice, că ori eşti beat, ori ai probleme cu capul, ori eşti român, adică din ţara aia, unde singurul interlocutor al Americii este Băsescu.

Nimeni nu i-a povestit ”nedospitului” domn Viorel că Primul Război Mondial s-a încheiat pe baza unui program politic adus în istorie de preşedintele SUA, Woodrow Wilson. Programul s-a numit “Woodrow Wilson’s Fourteen Points” (Cele 14 Puncte ale lui Woodrow Wilson). Ei bine, la primul punct era enunţat următorul principiu: “No more secret agreements”! Adică: “Gata cu acordurile secrete”! Sigur, nu suntem naivi! Cine ştie câte acorduri secrete o mai fi făcut America de atunci încoace şi cu cine? Dar niciun lider american nu a ieşit public să anunţe electoratul din SUA că “orice alte acorduri ulterioare care nu sunt sub imperiul confidenţialităţii vi le voi comunica”! Este valabil şi pentru toţii liderii politici străini ever, care au călcat pe solul Americii pentru a dezvolta relaţiile dintre ţările lor şi Statele Unite! Fiindcă niciun lider american nu şi-a pierdut minţile în exerciţiul funcţiunii! Şi nici unul străin!

Ei bine, am o întrebare! Credeţi că pe domnul Viorel l-au informat americanii că vor încheia vreun acord secret cu România, prin el, adică prin Viorel, însărcinându-l pe acesta să povestească popoarelor român şi american, cu privire la pleaşca tratatului secret cu ţara Mioriţei? Evident că nu! Atunci de ce-i anunţă pe americani că vor fi şi acorduri secrete pe acolo? Acestea sunt numai două din gafele memorabile făcute de Ponta în conferinţa de presă din 18 octombrie 2013, când a anunţat vizita în SUA. Au fost mult mai multe, în chiar acea conferinţă de presă. Am ales să nu mă refer la toate! Am şi eu nervii mei!

Ponta-Biden: „Hold me tender, hold me tight, never let me go”!

Dar cea mai spectaculoasă tâmpenie inginerită de domnul Viorel în America este legată de întâlnirea cu vice-preşedintele american Joseph Biden, din 22 octombrie 2013. Practic, vizita în SUA se întâmpla pe fondul gafelor în cascadă ale administraţiei Ponta, care a trecut la înlocuirea unor procurori din structurile de conducere ale Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), fără consultarea şefului DNA, după ce tocmai le prelungise provizoriu mandatul, la expirarea celui regulamentar. Ca, apoi, să revină cu privire la înlocuitorii acestora şi să-i schimbe, ca urmare a protestelor interne şi internaţionale, inclusiv ale Statelor Unite. Această revenire, prin decizii ale ministrului justiţiei, şi reacţiile publice ale lui Ponta, care s-a amestecat direct în scandalul instituţional, prin caracterizări publice la adresa procurorilor în cauză, au trimis un mesaj foarte prost la Washington, în ajunul vizitei! Dacă mai era nevoie de un astfel de mesaj.

Trebuie spus de la început că, în ciuda suspiciunilor Administraţiei de la Washington, vizita lui Ponta a fost foarte bine pregătită de misiunea diplomatică a României din capitala americană, primirea la Biden a premierului român fiind punctul culminant. În revanşă, este pentru prima oară, în istoria relaţiilor diplomatice americano-române, când o delegaţie oficială, la nivel înalt, din România, din care face parte şi ministrul de externe, se deplasează în SUA pe relaţia bilaterală, iar şeful diplomaţiei române nu are nicio întrevedere la Departamentul de Stat! Dezinteresul părţii americane faţă de domnul Corlăţean este fără precedent în istoria diplomatică a SUA! În ceea ce-l priveşte pe premierul român, este evident, acum, după citirea documentelor publice ale vizitei, că vice-preşedintele american a dorit să-i dea un mesaj de avertizare cu privire la îndepărtarea guvernului Ponta de valorile democratice ale statului de drept. Iată partea finală a comunicatului oficial de la Casa Albă (el însuşi în foarte puţine cuvinte), foarte scurt:

“The White House

Office of the Press Secretary

For Immediate Release

October 22, 2013

Readout of Vice President Biden’s Meeting with Prime Minister Victor Ponta of Romania

(…) The Vice President underscored that Romania’s success as a democratic partner with strong rule of law is vital to nourishing a healthy business climate and remains profoundly in our shared interest.” (http://www.whitehouse.gov/the-press-office/2013/10/22/readout-vice-president-biden-s-meeting-prime-minister-victor-ponta-roman).

Adică:

“(…) Vice-preşedintele a scos în evidenţă că succesul României, ca un partener democratic, cu un stat de drept puternic, este vital pentru a stimula un climat de afaceri sănătos şi continuă să fie în interesul nostru comun.”

Să zăbovim o clipă asupra acestui text! România se consideră un stat democratic! Mai mult, criteriile politice adoptate de Consiliul European la Copenhaga, în 1993, eliminatorii pentru orice ţară candidat la aderarea la Uniunea Europeană, impun respectarea cu stricteţe a drepturilor omului şi a principiilor statului de drept, fără de care nicio ţară nu se poate alătura UE! Or, România este membru UE, aşadar este presupusă a fi îndeplinit criteriile de la Copenhaga! România este şi aliat al SUA, în NATO!

Unde aţi mai pomenit ca America să “scoată în evidenţă” nevoia existenţei unui “stat de drept puternic” pentru stimularea unui “climat de afaceri sănătos”, în cazul unei ţări aliat NATO şi membru al Uniunii Europene? Căci, după toate regulile logicii semantice, în relaţiile politice, când precizezi o nevoie, înseamnă că nu este satisfăcută! Or, cum să nu fie satisfăcută nevoia statului de drept într-o ţară membru UE şi NATO? Altfel, dacă ar fi satisfăcută, de ce ai mai preciza-o?

Practic, Biden îi atrage atenţia lui Ponta că România se îndepărtează de statul de drept sub mandatul său, ceea ce va avea un efect negativ asupra investiţiilor americane în România. Ştiu, puţinii FSN-işti (din partidul domnului Viorel, unde este membru şi tata-socru), care se aventurează pe acest blog, vor protesta cu indignare! În sinea lor! Cică nu e aşa! E drept, mesajul american este învelit în mătasea protocolară a demersului diplomatic! Cuvintele sunt meşteşugit alese pentru a nu ofensa poporul român prieten. Textul e conceput pentru a sugera, nu pentru a vitupera! Dar, nu este mai puţin elocvent. Şi avem o probă infailibilă că mesajul lui Biden este cel menţionat de mine!

Fostul ambasador american la Bucureşti, Mark Gitenstein, extrem de activ în timpul suspendării preşedintelui Băsescu, din vara lui 2012, a criticat în termeni duri acţiunea USL de înlăturare a preşedintelui prin proceduri la limita Constituţiei! Liderii USL, care doreau să păstreze o relaţie relativ bună cu SUA, dar nu puteau accepta criticile lui Gitenstein, au inventat bizareria cum că ambasadorul american exprima o poziţie personală, nu a ţării pe care o reprezenta. Adică, vezi Doamne, Gitenstein se reprezenta pe sine şi nu America în criticile aduse USL şi liderilor săi!

Ce să spui la aşa tâmpenie? Să le explici lui Viorel, Crin and company, că fiecare zbatere de pleoapă a ambasadorului era “redactată” în birourile de la Departamentul de Stat? Inutil! Dacă citeşti, însă, atent comunicatul lui Biden de pe site-ul Casei Albe şi îl pui alături de unul din cele mai dure texte ale lui Gitenstein, rostite la adresa USL, în vara lui 2012, vei rămâne uluit de similitudine. Iată, bunăoară, un pasaj dintr-un discurs al lui Gitenstein din epoca criticilor dure, pe care le aducea guvernului Ponta:

“Ambassador’s Remarks
Ambassador Mark H. Gitenstein’s Remarks on the Occasion of the 236th celebration of the Declaration of Independence
July 4, 2012

In the end no economy can flourish and no democracy will survive unless there is unwavering commitment to the rule of law and respect for democratic institutions” (http://romania.usembassy.gov/policy/remarks/amb-07042012.html).

Adică:

În cele din urmă, nicio economie nu poate să înflorească şi nicio democraţie nu va supravieţui, dacă nu există un angajament de neclintit faţă de statul de drept şi respectarea instituţiilor democratice”.

Comparaţi cu pasajul din Biden, din octombrie 2013:

Vice-preşedintele a scos în evidenţă că succesul României ca un partener democratic, cu un stat de drept puternic, este vital pentru a stimula un climat de afaceri sănătos şi continuă să fie în interesul nostru comun.”

Absolut identic mesajul! Este evident că este scris de aceeaşi mână, în sens de aceeaşi concepţie politică. Numai că, în textul lui Gitenstein, se mai precizau, fără ezitare şi fără ocolişuri diplomatice, următoarele:

For the dangers of abuse of power, whether at the national or local level are ever-present. And it is the people of the nation who suffer when these institutions are jeopardized. When institutions are weak or manipulated, when rule of law is trivialized – those are the nations that fail. For Romania, the strength of these institutions will decide whether you prosper and whether your children will decide to live here.” (http://romania.usembassy.gov/policy/remarks/amb-07042012.html).

Traducere:

Căci, pericolele abuzului de putere, fie ele la nivel naţional sau local, sunt mereu prezente. Şi oamenii naţiunii sunt cei care suferă atunci când aceste instituţii sunt puse în pericol. Când instituţiile sunt slabe sau manipulate, când statul de drept este trivializat, acele naţiuni eşuează. În cazul României, tăria acestor instituţii va decide dacă prosperaţi şi dacă vă vor rămâne copiii în ţară”.

Cu neamurile proaste la Casa Albă

În felul acesta, mesajul lui Biden devine şi mai clar! Americanii nu uitaseră isprăvile guvernului Ponta din vara trecută, aşa cum dorea să ne facă să credem domnul Viorel! Să fim bine înţeleşi! Noi nu discutăm aici dacă americanii au sau nu au dreptate! Discutăm despre ce i-a spus Biden lui Ponta, în limbaj diplomatic, precaut şi respectuos faţă de România şi poporul român! Biden putea să bată câmpii cu multă graţie! Pe noi ne interesează, aici, ce a transmis, nu dacă are dreptate! Oricum, mesajul lui rimează perfect cu cele spuse liderilor USL de Gitenstein, în plin iulie al suspendării lui Băsescu!

De altfel, pasajul din comunicatul lui Biden era dur şi aşa, fără a-l asocia cu declaraţiile lui Gitenstein, pentru conformitate. Aşa cum am precizat, nu veţi găsi, ever, un comunicat al Administraţiei Obama, care să avertizeze un stat aliat din NATO, membru UE, cu privire la faptul că „success as a democratic partner with strong rule of law is vital to nourishing a healthy business climate”!

Cum adică? (fictiv): „Dacă vrei să ai succes ca partener democratic al nostru, ai nevoie de un stat de drept puternic, fiindcă e vital pentru climatul economic sănătos”? Adică, în prezent, nu ai „stat de drept puternic”? Trebuie să faci rost de el? Avertisment dur, îmbrăcat în mănuşa de catifea a preocupărilor economice, de tipul (fictiv): „La voi, cu presiunea politică asupra justiţiei şi statului de drept, e dezastru! Tocmai când astea începeau să fie independente! Eu zic să vă potoliţi, fiindcă treaba asta vă afectează, inclusiv economic, şi investiţiile noastre la voi s-ar putea să meargă prost!”

Ei bine, Ponta s-a aşteptat la acest tip de mesaj. Dincolo de fanfaronade şi zbateri sterile, pentru a ocupa canalele de comunicare în masă cu minciuni şi mistificări. Şi şi-a luat măsuri ca mesajul lui Biden să nu ajungă la publicul românesc (interesul presei americane pentru vizita sa în SUA a fost zero, aşa că publicul american nu a contat), dar, mai ales, să nu ajungă la Băsescu! Adică şi-a creat condiţii ca să nu se afle nimic din ce i-a spus Biden, în întrevederea directă, rămânând să interpreteze doar el textul comunicatului oficial de pe site-ul Casei Albe! Cum a făcut asta? Încălcând protocolul de la Casa Albă! Ponta a făcut în aşa fel ca întâlnirea cu Biden să fie, de fapt, o întâlnire nu SUA-România, ci o întâlnire SUA-PSD, prin excluderea din delegaţie, în pofida protocolului, a şefului misiunii diplomatice româneşti de la Washington! Ca să nu se afle ce s-a discutat acolo! Enormă gafă diplomatică, sesizată imediat, cu îngrijorare, de americani!

Victor Ponta: Am fost însoţit de ministrul de externe, domnul Corlăţean, şi de doi dintre consilierii mei pe politică externă. Din partea americană a fost însărcinatul cu afaceri (al Ambasadei SUA la Bucureşti – n. red.), domnul Duane Butcher şi, de asemenea, chief of staff (Bruce Reed – n.red.) şi responsabilul pentru Europa de Est.” (http://www.gov.ro/victor-ponta-dupa-o-intalnire-la-nivel-politic-inalt-nu-doar-cu-america-urmeaza-un-follow-up__l1a121363.html).

Aşadar, în ordinea de precădere diplomatică, şeful misiunii diplomatice româneşti la Washington nu are voie să lipsească din delegaţie (dar a lipsit). Şi e logic să fie aşa, fiindcă e principalul gestionar al relaţiei bilaterale şi cunoscător perfect al interlocutorilor americani, el având şi clearance total în raport cu sistemul de securitate american. Oricine este însoţit de şeful misiunii diplomatice este recunoscut ca atare, de la aeroport, până în Biroul Oval! În oglindă, şeful misiunii diplomatice americane la Bucureşti a făcut parte din delegaţia americană. Priviţi atent poza de mai jos, de pe site-ul oficial al guvernului român, şi îl veţi observa pe Duane Butcher, însărcinatul cu afaceri american la Bucureşti, stând chiar lângă Biden, în ordinea de precădere diplomatică. Omologul său lipseşte din delegaţia României (omologul său era însărcinatul cu afaceri român, la momentul vizitei, România neavând încă un ambasador la post).

ponta-biden-poza

Înţeleg că domnul Corlăţean nu ştie protocolul, fiindcă este înnebunit să apară în poză cât mai aproape de Ponta şi Biden. Dar, să scoţi din delegaţie pe şeful misiunii diplomatice a României la Washington, în favoarea consilierilor de politică externă ai lui Ponta? Credeţi că Biden nu avea consilieri de politică externă? I-aţi văzut înlocuindu-l pe şeful misiuni diplomatice americane la Bucureşti? Ştiţi ce mesaj a dat România cu figura asta? Fiindcă Biden şi băieţii de la Departamentul de Stat ştiu exact ce înseamnă să scoţi din delegaţie pe şeful misiunii diplomatice, la o asemenea întâlnire. Ponta şi Corlăţean au vrut să menţină întâlnirea Biden-premierul României la nivelul unei întâlniri SUA-PSD!

Excluderea diplomatului român, care era obligat, prin funcţie şi job description, să informeze atât Centrala MAE (chiar dacă ministrul român de externe a fost şi el la întâlnirea cu Biden), cât şi pe preşedintele României, cu privire la datele întâlnirii şi mesajul american către Ponta, avea să trezească, inevitabil, by the book, suspiciuni suplimentare părţii americane. Este evident că eliminarea şefului misiunii diplomatice din delegaţie a avut drept scop ţinerea sub obroc a mesajului lui Biden, pe care Ponta l-a dorit a fi cunoscut doar de ciracii săi PSD-işti, cu care a mers la întâlnire. Ponta a considerat că orice i-ar spune americanul, dacă nu “răsuflă” nimic dinspre membrii delegaţiei române (ciracii lui sunt de încredere), el va putea minţi fără restricţii cu privire la mesajul primit, în aşa fel încât să-i fie bine, mai ales dacă mesajul ar fi fost nefavorabil! Simplu!

Suspiciunile americane au fost confirmate de ieşirile publice imediate ale lui Ponta, chiar pe solul american, la televiziunile româneşti controlate de PSD şi nu numai, după întâlnirea cu Biden, când a explicat mesajul direct al vice-preşedintelui american printr-o răstălmăcire grosolană, Practic, Biden a avut confirmarea că Ponta minte pentru opinia publică din România. Mesajul oficial al Casei Albe, postat pe site-ul instituţiei, era redactat în termeni diplomatici, prin care americanii au manifestat maxim respect pentru ţara noastră, insatisfacţia părţii americane faţă de prestaţia premierului român fiind sugerată cu multă eleganţă protocolară.

Faptul că Ponta nu s-a putut abţine şi a trecut la “explicarea” publică a mesajului american, printr-o răstălmăcire neruşinată, a obligat partea americană să-l contacteze imediat pe Băsescu. Preşedintele român era, evident, la curent cu insatisfacţia părţii americane faţă de prestaţia lui Ponta (încă din vara lui 2012), iar “explicaţiile” publice ale premierului cu privire la mesajul american erau atât de grosolane şi atât de mincinoase, încât americanii au simţit nevoia să informeze direct pe preşedinte despre cele discutate la Casa Albă! Mai ales că acel canal diplomatic de informare, pentru partea română, singurul din care Băsescu putea afla ce s-a întâmplat la Casa Albă, fusese tăiat de Ponta.

Când traducerea o face domnul Viorel! Sorry, Mr. Biden, your micro is mute!

Iată cum a explicat Ponta, pe Antena 3, mesajul oficial al lui Biden, postat pe site-ul Casei Albe:

“Emitent: Guvernul României – Biroul de presă
Data: 24.10.2013
Tema: Vizita premierului Victor Ponta în Statele Unite ale Americii

(…) A spus un singur lucru pe care îl consider corect şi legitim. În contextul în care vorbeam de companiile americane, a zis: ‘companiile americane vin să investească într-o ţară dacă sunt sigure că atât Guvernul, pe de o parte, dar şi justiţia, mai ales – the rule of law – justiţia le garantează protecţia investiţiilor lor. Or, mi se pare absolut legitim să ştie o companie americană, când vine, că respectă legile, că îşi ia toate autorizaţiile şi că nu se trezeşte că vine cineva şi îi dă foc la maşini sau îi intră pe proprietate, sau vine statul român şi îi confiscă toate bunurile, sau îi anulează licenţa. Din acest punct de vedere, opinia exprimată de vicepreşedintele Biden eu o consider extrem de importantă pentru noi, în ansamblu, nu doar în relaţia cu companiile americane. Până la urmă, şi o firmă românească vrea să ştie: ‘domnule, dacă sunt corect şi respect toate legile, nu mă trezesc că mă dă vreun escroc în judecată şi pierd procesul şi îmi ia firma’. Este o chestiune care arată, de fapt, ce se aşteaptă de la un sistem de justiţie independent şi performant: să protejeze firmele şi companiile care acţionează cinstit şi, evident, să îi pedepsească pe cei care, într-o formă sau alta, încalcă legea.” (http://www.gov.ro/primul-ministru-victor-ponta-a-vorbit-despre-intrevederea-de-la-washington-cu-vicepre-edintele-joe-biden-cooperarea-economica-i-in-domeniul__l1a121376.html).

Adică, niciun avertisment, nicio o referire la condiţionalitatea dintre statul de drept şi mediul de afaceri, în sensul că lucrurile n-ar merge bine în România! Doar aşa, ideea că, dacă vin americanii cu o afacere legală în ţara noastră, statul de drept să le-o apere de infractori! Cât de puerilă, ca să nu scriu neghioabă, poate să fie o astfel de interpretare forţată a mesajului lui Biden, din comunicatul oficial? Cât de prost trebuie să fiu, ca român, ca să „cumpăr” asemenea imbecilitate?

Ponta a mers şi mai departe povestind despre sensul comunicatului lui Biden pe România TV:

Emitent: Guvernul României – Biroul de presă

Data: 22.10.2013

Tema: Vizita premierului Victor Ponta în Statele Unite ale Americii

Victor Ponta: Pe ei îi interesează o protecţie din partea guvernului şi, după aceea, din partea justiţiei a intereselor legitime ale companiilor americane. Adică dacă guvernul decide şi dacă, apoi, cu atât mai mult, un judecător spune: ‘domnule, ăsta este terenul vostru pe care l-aţi obţinut legal, aveţi toate avizele’, nu înţeleg că nu pot să-şi desfăşoare activitatea sau că cineva vine şi le dă foc la maşini, aia nu înţeleg. Şi aici, mesajul a fost pe bună dreptate foarte clar: ‘este important, uite, vin companii, vrem să investim mai mult, asiguraţi-ne că nu păţim ca în cine ştie ce ţări din lume şi trebuie să fugim cu elicopterul de acolo’”. (http://www.gov.ro/victor-ponta-dupa-o-intalnire-la-nivel-politic-inalt-nu-doar-cu-america-urmeaza-un-follow-up__l1a121363.html).

Minciunile grosiere şi profund nejustificate, pe care acest “om de stat” (Ponta), născut politic din cea mai autentică tradiţie a minciunii de tip comunist, le-a livrat românilor, cu privire la vizita sa în SUA, i-au anulat şi bruma de acceptabilitate pe care o avea în ochii americanilor! Să fim bine înţeleşi! America respectă România şi voinţa românilor la urne. America va lucra cu plagiatorul penibil (declarat, ca atare, de Universitatea Bucureşti, unde eu sunt profesor, nu de mine), dar România va pierde enorm în relaţia cu SUA, în fiecare secundă în care acest om se va afla într-o funcţie de reprezentare în stat. România va pierde enorm, nu numai în raport cu SUA, ci cu întreaga comunitate occidentală, care îl dispreţuieşte profund pe acest discipol al lui Iliescu şi tot ce reprezintă el!

Acesta este sensul reacţiei americane, fără precedent în istoria relaţiilor diplomatice ale Statelor Unite. Americanii au înţeles perfect jocul lui Ponta! Convorbirea telefonică cu Băsescu a fost inevitabilă, pentru a-l informa exact pe preşedintele român despre nuanţele şi mesajul lui Biden către Ponta. Prestaţia premierului ne-a acoperit pe toţi de ruşine. Nu îmi amintesc caz similar, în istoria SUA, în care, după întâlnirea la nivel înalt între un demnitar al Administraţiei, de nivelul vice-preşedintelui, şi un şef de guvern dintr-o ţară aliată, vice-preşedintele să simtă nevoia de consultări politice, pe telefon, cu şeful statului din ţara de unde venea şeful de guvern! Culmea, în chiar timpul în care premierul cu pricina se afla încă pe solul american!

Ceea ce demonstrează că Administraţia americană nu a avut de discutat cu Băsescu probleme ale relaţiei bilaterale, aşa cum a apărut în comunicatul oficial de la Cotroceni, care anunţa formal convorbirea telefonică. Fiindcă orice temă din acea relaţie bilaterală putea să fie abordată mai bine cu premierul român, încă la faţa locului (în Washington), decât cu preşedintele, prin telefon! Este clar că Administraţia a avut de transmis preşedintelui Băsescu un mesaj care nu era şi pentru urechile domnului Viorel!

Comunicat de presă
(24 octombrie 2013)

Departamentul de Comunicare Publică
24 Octombrie 2013

Ref.: Convorbire telefonică între preşedintele României, domnul Traian Băsescu, şi vicepreşedintele SUA, domnul Joseph Biden

Preşedintele României, domnul Traian Băsescu, şi vicepreşedintele Statelor Unite ale Americii (SUA), domnul Joseph Biden, au avut în cursul serii de joi, 24 octombrie a.c., o convorbire telefonică. Aceasta s-a desfăşurat la cererea vicepreşedintelui SUA, domnul Joseph Biden.

Domnul vicepreşedinte Joseph Biden şi-a exprimat recunoştinţa faţă de preşedintele României, domnul Traian Băsescu, pentru modul în care ţara noastră se implică în proiectele politice şi militare care privesc securitatea internaţională, precum şi pentru participarea trupelor româneşti în misiunile militare din Afganistan (…)” (http://www.presidency.ro/?_RID=det&tb=date&id=14600&_PRID=lazi).

Care Crin preşedinte în 2014? Care majoritate USL? PSD rules!

Ar mai fi un mic capitol de tratat din miraculoasa călătorie a domnului Viorel în ţara lui Thomas Jefferson. Liberalii continuă să ezite în a se desprinde de devălmăşia periculoasă cu FSN-ul triumfător al socrului Ilie Sârbu! Câteva detalii ale periplului pontist poate îi vor ajuta să înţeleagă mai bine ce soartă au în afacerea murdară cu PSD-ul lui Ponta. După întâlnirea cu Biden, Viorel a dat un interviu imediat la B1 TV, pe 22 octombrie 2013! Ce credeţi că a povestit, printre altele, referindu-se şi la întrevederea cu Biden?

„Emitent: Guvernul României – Biroul de presă

Data: 22.10.2013

Tema: Vizita premierului Victor Ponta în Statele Unite ale Americii

Perioada de post-tranziţie de la comunism spre o ţară europeană şi democratică din punctul meu de vedere va fi decembrie 2014, atunci când, indiferent dacă va fi Crin Antonescu sau altcineva, ştiu şi eu, ca şi dumneavoastră, toţi candidaţii posibili… eu, ca prim ministru, în mod sigur toţi facem parte dintr-o generaţie care, spre deosebire de domnul Băsescu, de ceilalţi preşedinţi nu s-a format înainte de 89, ci s-a format după 89, ori e un moment, e dacă vreţi aşa, o bornă istorică extrem de importantă.” (http://www.gov.ro/victor-ponta-in-mod-sigur-vor-urma-intalniri-cu-oamenii-de-afaceri-americani-pentru-a-continua-lucrurile-pe-care-le-am-discutat-in-cursul__l1a121365.html).

Cum adică, „indiferent dacă va fi Crin Antonescu sau altcineva” preşedinte în decembrie 2014? Dacă asta spune Ponta presei, imediat după ce s-a întâlnit cu Biden, oare ce i-a spus lui Biden despre candidatura USL la prezidenţialele din România? Ni-l aducem aminte pe Năstase, la întrevederea din 2004 cu preşedintele Bush, la Casa Albă, când promitea că „intenţionează” să câştige alegerile din România pentru preşedinte, conform relatărilor lui Bush însuşi! Aşa se face! De la Ponta ce aflăm despre candidatul USL, Crin Antonescu? Ceva de genul „indiferent dacă va fi Crin Antonescu sau altcineva”? OK, am înţeles! Voi, liberalilor, ce aţi înţeles?

Aş mai avea ceva de sugerat aici! Mai întâi, că Ponta pare a le fi spus americanilor că nu mai mizează pe o majoritate cu PNL-ul, aşa cum rezultă din interviul pentru B1 TV, din 22 octombrie:

Mădălina Puşcalău: Nu, nu vă doriţi, dar în acest moment aşa arată matematic lucrurile, în Parlament PSD are majoritate fără PNL, că v-aţi dorit, că nu, cred că e destul de clar că v-aţi dorit, cumva, o chestiune de protecţie în faţa unei eventuale crize în USL.
Victor Ponta: Nu, s-a întâmplat.
Mădălina Puşcalău: Aşa? Prin minune au venit valuri, valuri, parlamentarii din alte zări.
Victor Ponta: S-a întâmplat pentru că eu îmi doresc să continui să guvernez până în 2016 într-o majoritate a USL. Însă, cu cât această majoritate este mai puternică şi mai solidă, cu atât mai bine pentru guvernul pe care îl conduc şi, în orice situaţie şi în orice variantă, prima mea prioritate va fi aceea de a avea o stabilitate guvernamentală; apropo, că vorbeam în America şi vorbeam cu investitorii de stabilitate, eu ce să zic, dom’ne, staţi aşa, că eu depind de un vot, s-ar putea mâine să pice guvernul? Cine credeţi că are încredere într-o ţară în care în orice zi se poate produce ceva? Tocmai, eu am garantat şi că nu mai avem crize constituţionale şi îl lăsăm pe domnul Băsescu să îşi termine mandatul liniştit, cum doreşte domnia sa, dar şi că o să am un guvern care rezistă şi când apar momente dificile.” (http://www.gov.ro/victor-ponta-in-mod-sigur-vor-urma-intalniri-cu-oamenii-de-afaceri-americani-pentru-a-continua-lucrurile-pe-care-le-am-discutat-in-cursul__l1a121365.html).

Cum adică „staţi aşa, că eu depind de un vot, s-ar putea mâine să pice guvernul”? Păi, împreună cu liberalii, PSD controlează, practic, lejer Parlamentul! Aaa, abia fără susţinerea liberală se justifică îngrijorarea că guvernul Ponta s-ar putea să cadă la un vot, de unde şi grija pentru a-şi spori racolările de parlamentari din celelalte partide, pentru a nu fi puşi în dificultate de despărţirea inevitabilă de liberali! În mod evident, Ponta preconizează o astfel de despărţire. De vreme ce vorbeşte răspicat de ea, în America, deşi, niciodată, nu s-a exprimat atât de clar în România! Tot pe 22 octombrie, după întâlnirea cu Biden, Ponta mai precizează câteva lucruri extrem de grave, în legătură cu Partidul Naţional Liberal. În primul rând, că sunt nestatornici şi opuşi investiţiilor străine, cu trimitere directă la Comisia Roşia Montană:

În comisie, pe bună dreptate, s-a format cumva o comisie împotriva colegilor de la liberali care erau prea radicali, după ce susţinuseră proiectul, acum erau cu totul împotrivă, mâine vor fi iar pentru şi tot aşa.” (http://www.gov.ro/victor-ponta-in-mod-sigur-vor-urma-intalniri-cu-oamenii-de-afaceri-americani-pentru-a-continua-lucrurile-pe-care-le-am-discutat-in-cursul__l1a121365.html).

Liberalii? Nişte radicali! Nişte anti-Americani!

Plecând de la această afirmaţie profund denigratoare la adresa liberalilor, domnul Viorel i-a acuzat direct de “populism”, acuzaţie penibil escamotată atunci când reporterul i-a atras atenţia asupra ei:

Victor Ponta: Tocmai de aceea au fost necesare cele 30 de zile, pentru ca în cadrul comisiei să se discute nu la modul populist sau cum s-ar da bine la televizor sau cum o să se bucure manifestanţii din stradă.
Mădălina Puşcalău: Aşa fac liberalii?
Victor Ponta: Nu, oricine poate să aibă această …
Mădălina Puşcalău: Păi da, dar e o deducţie logică, din moment ce ei se opun şi vorbesc pe tonul celor din piaţă.
Victor Ponta: Eu nu am vrut să spun chestia asta, eu vorbesc de faptul că aşa cum guvernul şi-a asumat şi îmi asum în continuare toate criticile, toate supărările – au fost şi aici, la Washington trei doamne care protestau.” (http://www.gov.ro/victor-ponta-in-mod-sigur-vor-urma-intalniri-cu-oamenii-de-afaceri-americani-pentru-a-continua-lucrurile-pe-care-le-am-discutat-in-cursul__l1a121365.html).

Trebuie să recunoaştem că, pentru unul care s-a opus proiectului Roşia Montană, doar pentru că era susţinut de Băsescu, făcând campanie electorală în acest sens şi care a îmbrăţişat total proiectul după ce a câştigat campania electorală, este uşor abject să acuzi pe altul de inconsecvenţă! (ascultă file audio* 13ponta-rosia montana-basescu11sep)

Dar, una este să acuzi, în America, pe liberali, că sunt populişti şi inconsecvenţi şi alta este să-i acuzi că sunt anti-americani! Cu trimitere directă la o presupusă opoziţie faţă de explorările Chevron din România, cu privire la gazele de şist. Sigur, treaba se face atent, precaut, pe secvenţă, ca la Comintern, dar eficient şi cu mesaj puternic. Hai să vă învăţ:

Mădălina Puşcalău: Da, în România oamenii aşteaptă să afle care e povestea aceasta cu Chevron şi chiar astăzi citeam un articol foarte interesant despre ceea ce se întâmplă în acest moment în Pungeşti, unde se foloseşte tehnologie convenţională, iar explorările de acolo nu vizează nici un fel de tehnologie neconvenţională, ceea ce e spaima oamenilor de acolo cu forările acelea prin fractură hidraulică.
Victor Ponta: Eu cred că există mai multe categorii, există categoria celor raţionali, dar neinformaţi . Şi acolo este categoric obligaţia guvernului, obligaţia companiei, pentru că nu doar, haideţi să mai stabilim acest lucru, nu doar Chevron are licenţe de explorare. Mai sunt şi alte companii….
Mădălina Puşcalău: Câte sunt? Sunt vreo 10, e corect ce spune presa?
Victor Ponta: Nu ştiu, vă spune Agenţia Naţională. Dar ştiu sigur că am aprobat în şedinţa de guvern şi alte licenţe de explorare, nu doar pentru Chevron. Dă bine la Chevron, că acum am văzut că e bine să fii antiamerican, dar mi se pare o prostie, sunt şi alte companii care nu sunt americane, dar care au licenţă de explorare. Doi, noi am spus tot timpul că cel puţin cei 4-5 ani în fază de explorare nu se foloseşte tehnologie de fracturare. Apropo, tehnologie care e deja folosită de 30 de ani în România de către alte companii.” (http://www.gov.ro/victor-ponta-in-mod-sigur-vor-urma-intalniri-cu-oamenii-de-afaceri-americani-pentru-a-continua-lucrurile-pe-care-le-am-discutat-in-cursul__l1a121365.html).

Aşadar, este bine să fii antiamerican, adică să te opui explorării şi exploatării gazelor de şist de către compania americană Chevron! Dar, cine se opune în România explorărilor Chevron, în condiţiile în care şi firme din alte ţări decât America dispun de licenţe pentru explorare/exploatare? Ne spune domnul Viorel:

Victor Ponta: Deci această parte importantă de oameni raţionali, dar neinformaţi, aceştia sunt responsabilitatea în primul rând a guvernului şi a fiecăreia dintre companii. De exemplu, la Oradea, este o altă companie, NIS, care aparţine Gazprom, care face explorări. Ştiţi că şi în Oradea erau nişte senatori liberali care luptau foarte tare cu …, deci nu are legătură cu Chevron, deci e treaba în primul rând a guvernului şi după aceea a companiilor de a explica că cel puţin în faza de explorare nu se foloseşte nici o tehnică de fracţionare. Şi există o parte un pic mai redusă, a celor radicali, fie din pur şi simplu concepţia lor anti, în general antiexplorări şi anti folosire a tuturor lucrurilor care poluează, că şi centrala nucleară şi maşinile care merg pe stradă poluează, şi a celor care au alte interese care reprezintă şi în media şi în opinia publică să nu producem noi românii ca să importăm gaze. Ei, pe această ultimă cale a celor radicali sunt convins că oricâte argumente raţionale, oricâte lucruri pe care le-aţi spus dumneavoastră, le spun şi eu, tot nu o să îi convingem, că ei nu vor să audă. Dar e important ca acea mare categorie a oamenilor raţionali, dar care nu sunt informaţi, să fie informaţi.” (http://www.gov.ro/victor-ponta-in-mod-sigur-vor-urma-intalniri-cu-oamenii-de-afaceri-americani-pentru-a-continua-lucrurile-pe-care-le-am-discutat-in-cursul__l1a121365.html).

Aşadar, nişte „senatori liberali”, de la Oradea, luptau cu explorarea de către Chevron a gazelor de şist, dar, culmea, chiar la Oradea existau explorări Gazprom, care, pare a rezulta, nu îi prea deranjau pe aceiaşi „senatori liberali”! Observaţi, vă rog, că domnul Viorel repetă povestea cu „radicalii”, de data asta opuşi explorării gazelor de şist! Se referise la „radicali” şi mai înainte, atunci când povestea că aceştia se opuneau exploatării minereurilor aurifere de la Roşia Montană şi când îi identificase pe aceşti „radicali”, foarte clar, ca fiind liberali:

În comisie, pe bună dreptate, s-a format cumva o comisie împotriva colegilor de la liberali care erau prea radicali, după ce susţinuseră proiectul, acum erau cu totul împotrivă, mâine vor fi iar pentru şi tot aşa.” (http://www.gov.ro/victor-ponta-in-mod-sigur-vor-urma-intalniri-cu-oamenii-de-afaceri-americani-pentru-a-continua-lucrurile-pe-care-le-am-discutat-in-cursul__l1a121365.html).

Vă daţi seama ce i-a spus Ponta lui Biden, înconjurat exclusiv de ciracii săi din PSD, cu privire la liberali, dacă toate astea i-au scăpat public, în presă, după întâlnirea cu vice-preşedintele american? Sincer, le plâng de milă liberalilor, dar vorba lui Tucidides: „speranţa e o marfă scumpă”! Iar liberalii sunt vestiţi pentru resurse, cred că-şi pot permite o speranţă mică, anemică, acolo, măcar cât permitea President Snow, băieţilor şi fetelor din “The Hunger Games”!

Eu cred sincer că Ponta a dorit să prindă vreun sfânt de picior, atunci când a trecut Atlanticul. El ar fi vrut pe Dumnezeu, dar ştiţi vorba aceea: „până la Dumnezeu, te mănâncă sfinţii”! Ceva, ceva a prins, dar nu sunt sigur că de picior! Oricum, a dorit şi el să fie în marea armată a sfinţilor, „in that number”, cum se cântă prin State. Surprinzător este că americanii, recunoscuţi pentru o oarecare superficialitate culturală (nu întotdeauna pe drept cuvânt atribuită) au reuşit până şi ei să-şi modifice „armata sfinţilor” după tipicul şi rafinamentul european. Uite, de pildă, Louis Armstrong şi Danny Kaye au modificat textul din „When The Saints Are Marching In” încă din 1959, când domnul Viorel nici nu era născut! Şi au introdus „in that number” pe Brahms, Chopin, Mozart, Ravel, Mahler, Wagner, Berlioz, Haydn, Rimsky-Korsakov, Bizet, Offenbach, Massenet şi mulţi alţi europeni de geniu, de care Viorel nu a auzit în viaţa lui! Căci, dacă ar fi auzit, poate n-ar fi citat din President Snow, afişând o cultură frivolă, din filme americane! Poate ne-ar fi plimbat prin Walhala, cu citate din Siegfried Idyll. Sau măcar din Louis Armstrong, care este parte din marea cultură americană! Mă gândesc că măcar asta să reparăm, dacă urmăriţi filmuleţul de mai jos! Enjoy and Merry Christmas!

*Notă: Dacă accesarea file-urilor audio din text, prin link-urile prezente, se realizează trunchiat sau incomplet la primul click, reluaţi procedura printr-un nou click pe link-ul corespunzător!

 

Români şi Secui Înfrăţiţi în Falanga FSN-istă! Trăiască Victoraş! Jos Crinuţu’!

victor-crin-traian

Andrei Chiliman şi Diana Tuşa au fost excluşi din PNL, pe 27 mai 2013! Aş fi vrut să văd în asta un gest discreţionar al Crinuţului cel dominat de demonii răsfăţului în calendar, unde mai are foarte puţin până la ora adevărului! Am văzut, în schimb, o Diana Tuşa tristă şi uşor confuză (aproape plânsă, arăta, într-adevăr, ca un om politic pătruns de „convingeri ferme”, un „luptător”, ce mai!) şi un Andrei Chiliman care se tânguia „demn”, în conferinţa de presă, pe umărul PSD! Care PSD ar fi fost, conform primarului Chiliman, un partid beştelit neloial de Crin! De Crin, sireacu’, cel care, vezi Doamne, şi-a permis să-l critice pe aliatul din USL, prin stenogramele alea, pe care tot securiştii de serviciu ai FSN le scurg spre “bobor”, dinspre reuniunile oficiale ale PNL-ilor! Mi-am dat seama că aştept prea mult de la “aripa” Chiliman! Mă rog, sincer, aşteptam doar un dram de inteligenţă! Cât de stupid pot fi? Am renunţat şi m-am îndreptat, din nou, cu speranţă, spre binomul de aur Crinuţu’-Victoraş!

Dosarele politice şi onoarea „nereperată” a secuilor!

La Congresul UDMR, din 25 mai 2013, cei doi lideri de azbest ai jăraticului autohton s-au opărit cu apă rece, de la tribuna maghiarimii din ţară vrând, neapărat, să-i vadă naţiunea cât de nevolnici sunt! Aşa-zisele ironii au fost surprinse doar fragmentar de presa sensibilă la culori şi steaguri, dar nu şi la loviturile sub centură aplicate codat şi sistematic. Ba Ponta s-a “minunat”, înţelegător, de albastrul şi galbenul steagului secuiesc, ce amintea de culorile liberale încântându-se cu ideea că i-ar fi trebuit mai mult roşu, ba Crin s-a scuturat de roşu ca de Ucigă-l Toacă! Ba Victoraş nu a auzit integral traducerea din maghiară în căşti, ba Crinuţu’ a auzit tot, fiindcă, la dumnealui, casca duduia ca economia USL-istă! Ba Ponta, care întârziase, făcea aluzii, nici măcar subtile, la reputaţia de leneş a lui Crinuţu’, căruia presa, inevitabil, avea să-i atribuie întârzierea premierului, ba Crin îi atrăgea atenţia că nu e suficient să deplângi politizarea justiţiei! Spectacolul ieftin al disoluţiei USL se muta în inima Ţinutului Secuiesc!

Cel mai tare mi-a plăcut cum s-a lamentat Victoraşu’ aburindu-i pe secui, referitor la necazul confratelui lor în ale identităţii naţionale, Zsolt Nagy. Acest cetăţean român de etnie maghiară a fost ministru UDMR, într-o epocă în care UDMR nu mai guverna după gustul lui Traian Băsescu, aşa că a fost suspendat, prin iunie 2007! Asta din cauză că i s-a confecţionat un dosar penal pentru tot ce este mai rău pe lumea asta, trădări şi alte bazaconii! Nu-i vorbă, UDMR s-a împăcat, apoi, cu Traian Băsescu, om cu alese îndemânări în a-i prosti pe români! Aşa că ungurii au venit la grămadă, iar UDMR a guvernat mândră alături de PDL până s-a ales praful de tot! Chestie românească, în cele din urmă!

Păcat că onoarea bietului Zsolt Nagy n-a fost “reperată” de nimeni! Nici măcar de ungurii lui din UDMR, pentru care şi-a sacrificat omul cariera, reputaţia şi, poate, libertatea! Şi zicea Victoraş prostindu-i pe secui, după modelul colegului său de trupă, Traianel: “În 2010 eram în opoziţie. Am spus în faţa Congresului dumneavoastră că dosare politice, aşa cum au fost cele împotriva lui Zsolt Nagy, colegul dumneavoastră, sper să nu se mai întâmple în România”! (auzi file audio* 13ponta-dosare politice ca cel al lui zsolt nagy sa nu mai fie in romania25may). Foarte tare! Să mai zică cineva că noi, românii, nu livrăm speranţă pe bandă rulantă “obraznicilor” ăştia de secui! Acum, nu sunt sigur că Nagy ăsta e secui! Şi nici că toţi ungurii de la Miercurea Ciuc, de la Congresul UDMR, erau secui! Dar, cum mie îmi plac secuii, mai ales când îi fraiereşte Băsescu, şi, apoi, însuşi emulul său, Victoraş, să zicem că toţi ungurii din România sunt secui!

Crinuţu’ şi procurorii lui Victoraş Cel Procuror!

A, să  nu uit! La gargara zaharisită cu privire la bietul Zsolt şi dosarul lui politic, unde Victoraş storcea cherosenul din ochi de milă şi restrişte sperând cu evlavie că aşa ceva nu se va mai întâmpla în Ţara Maicii Domnului, Crinuţu’, colegul său de nacelă, i-a pus pământ de flori în prestanţă! L-a admonestat ca pe ultimul FSN-ist, ceea ce Victoraş nu a fost niciodată (nu a fost ultimul, evident) el având loc în fotoliul de orchestră al fesenismului încă de pe vremea când umbla cu Che Guevara în cuget şi simţiri! Uite, ce i-a zis răul ăla de Crinuţ: “Eu cred că oricâtă bunăvoinţă ar avea cineva care spune <<nu mai vreau să auzim sau nu mai vreau să vedem dosare politice>>, nu se poate rezolva doar cu bunăvoinţă sau cu bună intenţie, a unui preşedinte, a unui prim-ministru, a unui procuror general sau a altcuiva (…)”! (auzi file audio* 13crin-udmr-judecatorul in centru-atac la ponta25may).

Wow! Chiar aşa? Păi, bine, Crinuţule, se poate să atragi chiar tu atenţia secuilor asupra aburelii de Dâmboviţa, pe parbrizul de Harghita-Covasna? Ce-or să spună “colegii tăi academicienii”? Şi, dacă ai fi făcut doar atât! Dar ai răsucit adânc pumnalul răzbunării PNL-iste, pentru gluma nevinovată a ghiduşului Victoraş, care a pus-o pe simpatica doamnă Kövesi şefă la anticorupţie, just for fun! Evident, partea asta nu a fost observată de presa de trei parale din România, care, spre deosebire de Opera de Trei Parale, nu este de Brecht! Căci, Crinuţu’ a continuat cu profeticele cuvinte: “Eu cred că trebuie să ne ferim de toate aceste riscuri printr-o reechilibrare a sistemului judiciar, în aşa fel încât să fie foarte clar că, în centrul acestuia, stă instituţia judecătorului şi că puterea judecătorească, în stat, nu lasă loc la confuzii!” (auzi file audio* 13crin-udmr-judecatorul in centru-atac la ponta25may). Teză pe care a repetat-o şi la Bucureşti, după Congres!

Şi, ce dacă? – vor zice les connaisseurs! Nu v-aţi prins, nu-i aşa? Hai, să vă ajut! Joi, 16 mai 2013? Vă sună vreun clopoţel? Ceremonia de instalare a noilor şefi la Parchete? Discursul lui Victoraş, îmblânzitorul de secui? Ia, uitaţi aici: “atât timp cât sunt prim-ministru şi lider al unui grup politic important în Parlament, orice modificare a statutului procurorilor se va face în sensul întăririi statutului de magistrat, al independenţei procurorilor, şi nu în sens invers. Există tot felul de intenţii, de idei pe care le cunoaşteţi, dar în ceea ce mă priveşte, mi-am exprimat foarte clar punctul de vedere şi cred nu doar că procurorii trebuie să rămână magistraţi, ci mai degrabă cred că trebuie să lămurim, dacă se poate, chiar şi acea idee de autoritate a ministrului Justiţiei (…)”! (vezi http://www.gov.ro/premierul-victor-ponta-am-incredere-ca-veti-aplica-legea-ca-si-pana-acum-indiferent-de-cine-este-cel-vizat__l1a120010.html).

Păi, întărirea statutului de magistrat pentru procurori îi pune pe picior de egalitate cu judecătorii. Ca în comunism, de unde îşi trage seva emulul lui Che Guevara! Or, ce zice Nefericitul Încă Aspirant la Fotoliul de Prezident, Crinuţ Întâiul? Zice: NU! Adică: “reechilibrare a sistemului judiciar în aşa fel încât să fie foarte clar că, în centrul acestuia, stă instituţia judecătorului”! Or, aiasta nu se poate, dacă procurorul este magistrat, ca şi judecătorul! Sigur, nu am pretenţia ca teleastul PNL-ist Crinuţu’ să ştie sigur ce a spus! Dar, a spus! Porumbelul e departe! Aferim, bre!

Drapel să fie, dar secuiesc!

Revenind la aburelile lui Victoraş pentru descreţitul frunţilor secuilor, mi-a plăcut cum le-a promis el că va face legislaţie împreună cu ei, ca să poată să-şi arboreze drapelul şi simbolurile în voie! Asta, pentru că nu se exprimase foarte clar (după propria evaluare), în discursul din Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei, din 24 aprilie 2013, când se referise la acelaşi lucru! Şi, le zise Victoraş secuilor înlăcrimaţi de duioşie că golul imens, lăsat în sufletul lor de Marinarul Neamului Românesco-Secuiesc, era umplut, acum, pe deplin, de Procurorul  Tuturor Românilor Chiar Şi Secui: “Problema steagurilor – am rezolvat toate problemele, mai rămâne cea a steagului. Am spus în Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei, probabil că am fost atât de vag, încât n-a înţeles nimeni ce voiam să spun, pentru că, imediat, ar fi ieşit un scandal (…)”. (auzi file audio* 13ponta-nu s-a inteles ce a zis la pace on simboluri minoritate25apr).

Adică, ce scandal, Monsieur? Nu eşti matale prietenul secuilor? Sigur, sigur, ai fost vag în Adunarea aia, la Strasbourg, că ieşea scandal! Care scandal? Hai, că secuii te iubesc oricum, lor le place să-i minţi duios, ca Băsescu! Noroc că ai înlăturat caracterul vag al minciunilor, pardon, bezelelor trimise către secui! Uite, cum a continuat, la Miercurea Ciuc, Victoraşul: “Cred că împreună cu dumneavoastră, putem adopta acea legislaţie, la cel mai înalt standard european, care, pe de-o parte, să recunoască importanţa simbolurilor naţionale, steagul României, steagul Uniunii Europene, în acelaşi timp să recunoască şi să respecte însemnele locale, indiferent cum sunt acestea, chiar dacă e vorba de galben cu albastru, aş fi preferat să fie roşu steagul dumneavoastră (asta e glumă, măi, secuilor, ha, ha, ha-n.n.), dar putem să-l acceptăm chiar şi în această formulă, important este, important este (e repetiţia lui Victoraş-n.n.) să stabilim din nou, împreună, care este acea soluţie, care respectă, cât mai mult, toate sensibilităţile naţionale, locale ale minorităţii (…)” (auzi file audio* 13ponta-gasim o solutie impreuna on simboluri minoritate25apr).

Vedeţi? Exprimare foarte clară! Să găsim soluţia! Care soluţie? E, aiasta, măi, secuilor, nu v-o spun! E drept că, la Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei, unde zicea el că nu a fost clar, a zis cam aşa despre soluţia aia: “Instituţiile administraţiei centrale vor avea, bineînţeles, simboluri naţionale şi ale Uniunii Europene, dar toate instituţiile locale trebuie să aibă dreptul să-şi adopte propriile simboluri, atâta vreme cât nu sunt împotriva standardelor europene!” (vezi http://assembly.coe.int/Main.asp?link=/Documents/Records/2013/E/1304241530E.htm). Pentru conformitate, iată: “The central administrative institutions will have, of course, the national and European Union symbols, but all the local institutions should have the right to adopt their own symbols as long as they are not against European standards.”

Aşadar, “toate instituţiile locale trebuie să aibă dreptul să-şi adopte propriile simboluri”! Adică şi instituţiile locale din Harghita şi Covasna! Păi, asta e mult mai clar decât “important este să stabilim din nou, împreună, care este acea soluţie care respectă, cât mai mult, toate sensibilităţile naţionale, locale ale minorităţii”! Soluţia pe care nu ne-o dă la Miercurea Ciuc, ne-o dăduse la Strasbourg: “trebuie să aibă dreptul să-şi adopte propriile simboluri”! Unde a fost mai clar? Păi, la Strasbourg! La Miercurea Ciuc nu a fost deloc! Ştiţi de ce? Fiindcă Miercurea Ciuc e în România şi a vorbit aici româneşte! Şi, cum românii sunt împinşi să-i urască pe secui, fiindcă ne “fură” ăia Ardealul în fiecare zi şi, fiindcă Victoraş însuşi a inventat o problemă cu steagurile secuieşti, pentru a mai răscoli un pic mizeria naţionalist-cretinoidă (ca să abată atenţia proştilor de la dezastrul guvernării USL-iste), nu putea să spună ce a zis la Strasbourg! Că se strepezea naţionalismul românesc!

Hai, să vă spun un secret! Nu e nevoie de nicio soluţie! În baza legilor româneşti şi internaţionale, secuii au tot dreptul din lume să arboreze steagul secuiesc pe clădirile administraţiei locale din zonele unde sunt majoritari. Şi nici nu mă mai ostenesc să vă dau extrasele din legile româneşti şi hotărârile judecătoreşti care confirmă asta! Am şi eu nervii mei! Dar, dacă nu mă credeţi, luaţi trenul sau volanul în mână şi mergeţi la Sfântu Gheorghe, în anul 4538! Veţi găsi steagul secuiesc arborat pe Primărie ca şi acum! Şi nimic despre Victoraş în manualul de istorie, cu excepţia următoarei fraze: “Şi fu Victoraş Che Guevaraş un păstor atât de bun pentru secui, că îi sorbiră ăştia cuvintele din gură ca lui Ţichindeal Gură de Aur, în anul de graţie 2013, când fu mare Congres mare la UDMR”!

Băsescu cel Rău! Da’, Rău!

Şi cam atât despre secui! Care secui, ocupaţi în istorie cu mânuirea armelor pentru apărarea pământurilor unde se găsesc şi astăzi (deşi, Victoraş a declarat, cu alt prilej, că n-ar mai fi pe acolo), nu au de unde să ştie că un băiat, pe numele lui Leon Trotsky, a scris, prin 1937, un eseu numit Stalinism şi Bolşevism. Leon ăsta fusese prin tinereţe coleg de doctrină cu Victoraş al nostru, dar se schimbă la bătrâneţe, de unde i se trase şi sfârşitul, bietul de el. Aşa că era foarte elogios la adresa unui oarecare Willi Schlamm şi ăla tot fost comunist! Austriac! Îngrozitor, cum renunţă, domne’, oamenii la comunism! Schlamm ăsta scrisese o cărticică cu titlul scandalos pentru ochii lui Victoraş, Dictatura Minciunii! Cam aşa caracteriza Schlamm regimul bolşevic! Nefericitul austriac nu a avut şansa să meargă la Congresul UDMR de la Miercurea Ciuc, să-l asculte pe Maestrul Victoraş promiţând soluţie miraculoasă secuilor şi românilor, deopotrivă! Nu-i bai, secuii l-au aplaudat oricum! Dar, hai să trecem la lucruri serioase!

În postarea mea din 20 mai 2013, Scrisoare Deschisă către Câţi Au Mai Rămas în PNL, precizam că “nimeni nu a făcut corelarea între ultimatumul lui Ponta adresat liberalilor şi concesia majoră făcută de Băsescu lui Victoraş, atunci când a anunţat, pe 15 mai 2013, în conferinţă de presă că: <<Am decis ca, pe 22 mai, la Consiliu să participe primul-ministru în baza unui mandat pe care îl voi aproba până la plecare>>.” (vezi http://www.presidency.ro/?_RID=det&tb=date&id=14318&_PRID=lazi).

Ultimatumul se referea la solicitarea adresată liberalilor de a-l da afară pe Sorin Roşca Stănescu! Aveam în vedere sfârşitul USL şi târgul Traianel-Victoraş pentru a controla România peste capul liberalilor! Mă refeream la sfârşitul PNL! Consiliul European a fost pe 22 mai 2013! Adică, la două zile după postarea mea! Nu că aş avea nevoie să fac demonstraţii cu privire la cât de bine citesc viitorul! M-am săturat să tot am dreptate! Dar, să consemnăm pentru posteritate! 10 februarie 2013! Traian Băsescu ţine o conferinţă de presă, după Consiliul European care a stabilit exerciţiul bugetar comunitar pentru 2014-2020! Şi ne explică ce este aia “n + 3”! Hai să vedem:

“(…) Concluziile Consiliului au câteva prevederi legate de poziţia extrem de fermă a României în Consiliu, şi acum, şi în noiembrie. Cea mai importantă este aceea de la paragraful 87 punctul 2 care se referă la faptul că este însărcinată, este invitată Comisia Europeană să facă demersurile necesare pentru modificarea Regulamentului 1082 din 2006 cu privire la numărul de ani în care se cheltuiesc banii alocaţi statelor pentru a se ajunge la n+3 în loc de n+2. Asta înseamnă că România a obţinut decizia Consiliului European ca domnul preşedinte Barroso cu Comisia Europeană să declanşeze procedura de modificare a Regulamentului în aşa fel încât noi să pierdem banii nu din 2015, ci de la sfârşitul anului 2016. Altfel spus, am cerut un an în plus pentru exerciţiul bugetar.” (vezi http://www.presidency.ro/?_RID=det&tb=date&id=14159&_PRID=lazi).

Aţi înţeles? Nu vă mai explic! E clar! “N+3”! Adică, în loc de o marjă de 2 ani pentru absorbţia fondurilor europene, este posibil să obţinem 3 ani! Hai, să vedem ce declara Victoraş, în aceeaşi zi, 10 februarie 2013, la România TV, despre acelaşi lucru, “n+3” şi despre Traian Băsescu: “Erau şi obiective tehnice. De la faptul că se taie din cele 48 de miliarde, atunci trebuia să obţinem nişte lucruri, care ţineau, în primul şi în primul rând, de n+3 pentru actualul exerciţiu, să se prelungească cu trei ani, să recuperăm exact prostiile făcute în 2010 şi 2011. Se punea problema de avansuri, se punea problema de cofinanţare la Dezvoltare rurală, se punea problema să obţinem, cum au obţinut alte ţări – joi noaptea au obţinut – în plus pentru Agricultură sau pentru… Erau punctele noastre, pe care le-a avut şi dl. Corlăţean la Consiliul Afaceri Generale, pe care le-am avut şi eu, le-a avut şi preşedintele, când a plecat. Că nu credeţi că fiecare s-a dus cu punctele lui, apropo de coabitare. Am avut nişte puncte comune, toţi trei şi pe toate vocile, când ne-am dus, am vorbit acelaşi lucru. Nu s-a obţinut. Îmi pare foarte rău. Nu pot să spun că, dacă eram eu sau Corlăţean, nu ştiu, îl făceam 10 din 10. Dar când ai făcut zero din zece, să vii acasă, să spui că ai făcut tot, nu merge. Nu merge.” (vezi http://www.gov.ro/participarea-premierului-victor-ponta-la-emisiunea-edi-ie-speciala-romania-tv-prima-parte__l1a119446.html).

Băsescu cel Bun! Da’, Bun!

Adică, ce “n+3”? Băsescu nu a obţinut nimic! “Nu s-a obţinut”! A obţinut 0 din 10! “Când ai făcut zero din zece, să vii acasă, să spui că ai făcut tot, nu merge!” Aşadar, dezastru! La câteva luni de la această evaluare, deosebit de aspră faţă de prestaţia părintelui naţiunii, Traian cel Mare, pe 22 mai 2013, într-o conferinţă de presă la Bruxelles, după numirea lui Kövesi la DNA şi desemnarea lui ca înlocuitor al lui Băsescu la Consiliul European din 22 mai, la care a participat, Victoraş face noi aprecieri! Aprecieri referitoare la contribuţia aceluiaşi Băsescu la bugetul comunitar, cu precădere legate de “n+3”:

“Este o decizie extrem de importantă, pentru obţinerea acestui lucru cred că s-a colaborat foarte bine şi România a avut o poziţie unitară, începând cu preşedintele ţării, la discuţia despre mecanismul financiar multi-anual, ministrul de externe, reprezentanţii noştri aici la Comisie; a fost un efort, repet, unitar, toţi reprezentanţii României de la preşedinte până la ambasador au spus acelaşi lucru, cât de important este “N plus trei” pentru noi şi, dacă această iniţiativă a Comisiei îndeplineşte toate procedurile pentru a fi adoptată, pentru România va reprezenta un avantaj de câteva miliarde de euro bune din exerciţiul 2007-2013, pe care reuşim să le accesăm. Astea au fost discuţiile cele mai importante. Dacă am uitat eu ceva, dacă vă interesează pe dvs ceva în mod special.” (vezi http://www.gov.ro/primul-ministru-victor-ponta-a-participat-azi-la-summitul-ue-de-la-bruxelles__l1a120045.html).

Opaaa! Deodată, preşedintele a fost foarte util, la fel ca “toţi reprezentanţii României”! S-a schimbat modificarea! Ca în povestea cu gazele de şist! Care nu erau bune pe vremea guvernului Ungureanu, dornic să le exploateze, căci aşa zicea Victoraş, că nu erau bune, dar care sunt bune acum, în timpul guvernului aceluiaşi Victoraş, căci aşa zice el! Tot firma americană Chevron ar fi explorat atunci, ca şi acum! Ingenuu şi curat, ca un pachet de Pampers, Victoraş a negat că ar fi acuzat guvernul Ungureanu sau pe preşedinte că s-au vândut intereselor americane, în problema gazelor de şist (joi, 16 mai 2013, emisiunea Prim-plan, TVR 1):

Mihai Rădulescu: Traian Băsescu, atunci când susţinea exploatarea sau, mă rog, prospecţiunea…
Moise Guran: Explorarea…
Mihai Rădulescu: Explorarea – în acest domeniu al gazelor de şist – era acuzat că a bătut palma cu americanii. Acum, dumneavoastră…?
Victor Ponta: Eu nu l-am acuzat. Eu n-am avut puseuri antiamericane, niciodată.” (vezi http://www.gov.ro/participarea-premierului-victor-ponta-la-emisiunea-prim-plan-la-tvr-partea-a-ii-a__l1a120025.html).

Fără „puseuri”! Dar, cu gaze, fie ele şi de şist!

Omul avea dreptate! Nu a avut niciodată puseuri antiamericane! Cu atât mai puţin pentru a promova nişte interese electorale abjecte urmărind atingerea scopurilor sale meschine, prin minciuni şi tactici comunistoide, fără nicio legătură cu interesele reale ale ţării! Vorba lui, din 1 aprilie 2012 (nicio păcăleală), când era ocupat cu demolarea guvernului Ungureanu-Băsescu invocând interesele străine (americane), cărora se vânduseră guvernanţii în problema gazelor de şist:

“(…) descoperirea de către dumneavoastră, de către presă, a unor noi concesiuni privind exploatarea gazelor de şist; mandatul premierului Ungureanu este un mandat care nu are legătură nici cu interesele României, şi se pare că nici cu interesele de partid măcar, ale PDL-UNPR-UDMR, ci este un mandat care are legătură cu interese externe României şi care trebuie să se finalizeze cel mai târziu în noiembrie prin transferul unei importante părţi din ceea ce a mai rămas resursă naturală şi resursă energetică a României în mâini necunoscute pentru publicul larg şi mâini, care, în mod sigur, nu au nicio legătură cu interesul naţional al României!” (auzi file audio* 12ponta-3mandat ungureanu-interese straine-4aluzie chevron-maini1apr).

Evident, aceste formulări cu trimitere la “concesiuni privind exploatarea gazelor de şist”, ce ar avea legătură cu “interese externe României” şi care “nu au nicio legătură cu interesul naţional al României”, concesiuni către firma americană Chevron, nu indică deloc vreun “puseu antiamerican”!  Suntem de acord aici! Indică altceva! Mai imund de atât! Vorba lui Willi Schlamm, cu dictatura aia a minciunii! Pentru Victoraş şi ai lui PSD-işti, o singură problemă a rămas nerezolvată! Cum să scape de liberali, fără ca românii şi secuii, deopotrivă, să se prindă că pesediştii le-au copt-o! Mai precis, problema e cum să dai o palmă poporului, în aşa fel încât acesta să creadă că i-au dat-o liberalii! Uite, ca în filmul de mai jos! Sunteţi pregătiţi, români? Că pe secui m-am bazat întotdeauna, ei sunt românii mei preferaţi!

*Notă: Dacă accesarea file-urilor audio din text, prin link-urile prezente, se realizează trunchiat sau incomplet la primul click, reluaţi procedura printr-un nou click pe link-ul corespunzător!