Ponta, America And “When The Saints Go Marching In”!

ponta-biden

Cine ar fi crezut? Victoraş se uită la filme americane! Şi, culmea, reţine replicile personajelor din promo! Mai că nu îţi dai seama dacă a văzut filmul sau promo! Mă rog, are timp omul! Cică dumnealui conduce România! Recent, i-a făcut o confesiune lui Mihai Gâdea! O mărturisire despre filme americane şi filosofie antică! Nu tresăriţi! Era conştient doar de filmul american, fiindcă îl văzuse! Sau văzuse doar promo! Habar n-avea că situaţia are vreo legătură cu filosofia antică! A povestit la Sinteza zilei despre speranţă, pe 28 noiembrie 2013:

Ponta, Tucidides şi “The Hunger Games” – Paşaport pentru Speranţă!

“Este un film, acum, care face furori şi în America şi în Europa şi care are în promo un personaj, care spune: ‘Singurul sentiment mai puternic decât frica este speranţa’. Noi, de nouă ani, am cam trăit cu frică;  frica că (sic!) ce ne mai taie salariile sau pensiile; frica că (sic!) nu ne dau sau nu ne mai primesc în Europa; frică că (sic!) ne pierdem locurile de muncă. Cred că, după aceste trei zile, dincolo de acea mândrie şi încredere, a rămas o speranţă, că, da, putem să avem şi investiţii importante şi, dacă o să avem timp, vorbim despre ele…” (http://gov.ro/ro/stiri/participarea-primului-ministru-victor-ponta-la-emisiunea-sinteza-zilei-la-antena-3&page=1).

“FRICA CĂ”, de mai multe ori, ţine de profilul intelectual al omului şi nu ar trebui să mire pe nimeni pe acest blog! Nici măcar pe FSN-iştii lui tata-socru, dacă nimeresc aici din greşeală! Vă întrebaţi, probabil, în ce constau cele trei zile care au redat speranţa românilor. Ei bine, dealer-ul de speranţă al românilor era premierul chinez, paraşutat la Bucureşti spre deliciul comuniştilor reşapaţi, al revoluţionarilor estropiaţi, al şmenarilor refinanţaţi şi al oportuniştilor reaşezaţi în făgaşul firesc al fesenismului de operetă, cu care Ponta desenează arabescuri pe chipul desfigurat al României! Nici pe vremea lui Dej nu ne-am mai bucurat aşa de tare că au venit chinezii la noi! Americanii nici acum nu au ajuns în România mai consistent, pe plan economic! A, ba nu! A văzut Ponta un film! Sau un promo! American! Ăla cu speranţa!

Ştiţi care era filmul? “The Hunger Games” (Jocurile Foamei)! Acolo, President Snow spune: “Hope, it is the only thing stronger than fear” (sigurul lucru mai puternic decât frica este speranţa). Ponta a tradus aproape corect! Dar, a omis ceva! Mai nimic! Sau, aproape totul! Căci, Snow adăuga: “A little hope is effective, a lot of hope is dangerous”! Adică, “un pic de speranţă este utilă, dar multă speranţă este periculoasă”!

http://www.youtube.com/watch?v=jr17X7UsI_0

A, să nu uit! President Snow era, în film, un dictator nenorocit! Care-şi înfometa poporul! Îi amăgea pe oameni cu jocurile fatidice şi brutale, pentru a întreţine o minimă speranţă în condiţia umană! Nu prea mare! Doar atât cât să funcţionezi în formula de sclav, care livrează ce i se cere şi se supune! Căci, de îndată ce speranţa ar fi crescut, condiţia umană ar fi prevalat în faţa formulei de sclav şi dictatorul s-ar fi prăbuşit! Sau, cel puţin, aşa credea el. În lumea lui! În mod evident, nu-i cunoştea pe români! De aceea, spunea că prea multă speranţă este periculoasă!

Vă daţi seama ce a înţeles Ponta din filmul acela american sau din promo, mă rog, dacă a dat un astfel de citat? Sau să vă întreb altfel: de ce ar cita Ponta dintr-un dictator, fie el şi fictiv, pentru a vorbi de speranţă românilor minţiţi şi prostiţi de el însuşi, exact la fel cum îi prostea acel dictator pe supuşii săi? Nu credeţi că este riscant? S-ar putea găsi fie şi un singur om în România, unul, Stan, de pildă (până acum n-am mai observat pe nimeni), care să vadă că Ponta nu a înţeles nimic din filmul ăla şi să scrie asta pe blog! Sau pe perete, în Piaţa Universităţii (eu scriu pe blog, do not worry!).

Sau, să vă întreb altfel, altceva: dacă cineva ar fi prost bâtă, s-ar lăuda cu asta? Sigur, dacă şi-ar da seama că este prost, asta l-ar trece automat în categoria oamenilor inteligenţi, iar prostia lui ar fi deja de domeniul trecutului şi nu s-ar mai lăuda cu ea! Sigur, nu este vorba de Viorel în povestea asta! El dă citate “nimerite” din “autori consacraţi”, ceea ce defineşte perfect corect nivelul său de inteligenţă! Partea proastă este cu anticii! Oricât de paradoxal, problema cu speranţa a fost rezolvată de ei cu mult înainte ca Ponta să se fi îmbogăţit cultural cu filmul “The Hunger Games”!

Cu multe sute de ani înainte, un grec, cu numele Tucidides, a scris o lucrare, “Reflecţii cu privire la războiul peloponeziac”! Este o carte foarte importantă pentru istoria umanităţii! Fiindcă nu este doar o carte de istorie! E enorm mai mult decât atât! Ei bine, acolo, în capitolul V, unde este vorba despre cea mai faimoasă dezbatere din teoria relaţiilor internaţionale, cea cu privire la asediul cetăţii Melos, Tucidides ne scrie ceva despre speranţă:

“Dar, speranţa este, prin natura sa, o marfă foarte scumpă şi cei care riscă totul, mizând pe speranţă, descoperă asta doar atunci când sunt cu totul ruinaţi. Căci, speranţa nu îi părăseşte niciodată în perioada când s-ar fi putut salva luând măsurile necesare în acest sens”!

Ceea ce la noi s-ar traduce prin arhicunoscuta formulă: “speranţa moare ultima”. De regulă, cel care îşi permite luxul să achiziţioneze o marfă atât de scumpă, neavând resurse, moare înaintea ei! Tocmai de aceea este atât de scumpă! Fiindcă te salvează numai dacă ţi-o poţi permite. Altfel, murind atât de greu, sau, cum spune Tucidides, “nepărăsindu-te” niciodată, atunci când vei vedea că nu ţi-a fost de niciun folos, va fi prea târziu să mai poţi repara ceva. President Snow părea să-l fi citit pe Tucidides, pentru că, printre supuşii săi, erau câţiva eroi cu resurse imense, în sens de potenţial uman. Pentru aceştia, speranţa nu era o marfă chiar atât de scumpă! Şi-o puteau permite! Snow avea de ce să se teamă!. Sau, cum ar spune domnul Viorel: “FRICA CĂ…”

Minciuna o avea picioare scurte, dar aleargă “from sea to shining sea”?

Desigur, Ponta nu l-a citit pe Tucidides! Acum, să fim serioşi! Ce oţi fi vrând? Ca majoritatea electorilor din România să-şi aleagă vreun şef de guvern savant, când avea la îndemână un plagiator îmbâcsit de minciună, gata să peroreze, la nesfârşit, tromboane electorale tipic comuniste, pentru toate neamurile de idioţi din Republică? Electorii cu pricina au fost în stare să-l aleagă preşedinte pe Băsescu de o mie de ori, dacă punem la socoteală şi votul pentru a-l reînscăuna, de câte ori l-a suspendat Parlamentul. Abonaţi penibili la raţia de speranţă livrată cu dispreţ de Viorel, după modelul din filmele americane cu dictatori, amintite cu drag poporului, la Sinteza zilei, deşi povestitorul (era să scriu “dictatorul”, dar l-aş fi jignit pe Snow) nu înţelege nimic din ce istoriseşte!

Multă lume are impresia sau senzaţia că Ponta minte! Multă lume, în cap cu Traian Băsescu! N-ar fi o tragedie! Cine dracu’ nu minte? Problema este dacă se vede, căci Ponta este demnitar al statului! Dacă minciuna este curată şi dacă vibrează! Dacă e domestică sau internaţională! Dacă există proşti în ţară sau în afara ei, care s-o “cumpere”! Da, în România sunt mulţi! Fiindcă îl urăsc pe Băsescu! Şi îl iubesc pe Ponta în contrapondere! Ăstora, atâta vreme cât nu le spui în clar că le iei bani din buzunar şi strigi din toţi bojocii “Jos Băsescu”, le vei fi drag! Chiar dacă dărâmi inflaţia peste ei şi îi îngropi în taxe şi impozite noi, care pulverizează, de câteva ori, ce le-ai dat în plus la amărâtele alea de salarii şi pensii! Atâta vreme cât le dai un leu la salariu şi le iei trei înapoi, din taxe noi, dar nu le şi spui asta, te vor iubi! Le place, la nebunie, să-i minţi! Grobian, scârbos, abject! N-au nicio treabă cu cetatea Melos! Unii dintre ei au văzut “The Hunger Games” şi au râgâit satisfăcuţi la scenele violente sau de amor şi cam atât! Nu prea s-au prins că Snow este un dictator! Nici n-au observat că există un Snow în film! În definitiv, actriţa din rolul principal este prea sexy ca să te mai intereseze altceva, cu excepţia scenelor de luptă, evident! Într-un cuvânt, au înţeles din film cam ce a înţeles domnul Viorel din promo! Întrebarea este: câţi proşti sunt în afara ţării, ca să cumpere minciunile lui Ponta? De pildă, în America!

Pe 22 octombrie 2013, Viorel povestea pe B1 TV, în plină vizită în SUA, cum i-a aburit pe cei la American Chamber of Commerce (AmCham) (Camera Americană de Comerţ):

“Deci în mod sigur în noiembrie şi după aceea, anul viitor, la începutul anului o să avem un follow-up, o urmare economică a acestei vizite a mea, AMRO şi în general şi AmCham-ul vor organiza întâlniri cu oamenii de afaceri tocmai pentru a continua lucrurile pe care le-am discutat aici”! (http://www.gov.ro/victor-ponta-in-mod-sigur-vor-urma-intalniri-cu-oamenii-de-afaceri-americani-pentru-a-continua-lucrurile-pe-care-le-am-discutat-in-cursul__l1a121365.html).

Sigur că a fost un follow-up, în noiembrie! Ponta a îngropat şi firmele americane în accize meşteşugite şi taxe pe burlane, stâlpi şi alte instalaţii speciale, “savant” zugrăvite de sfinx-ul bugetului Voinea, cel cu cimiliturile cu iz de enigmă, din manualul de economie livrat de Karl Marx prin harul nemuritorului Gherghina! Sigur, nicio problemă, să sufere americanii şi străinii, în general, ca să le fie bine românilor! Şi aşa au reclame pe stâlpii ăia nenorociţi, şi taxele cică nu se vor scurge în facturi (bineînţeles că se vor scurge), ne învaţă luminile economiei politice socialist-comunistoide, ca de-alde Voinea & company! A, l-am uitat pe Chiţoiu, liberalul anti-liberal, pus de Crin să se înfrăţească la greu cu Voinea!

Ce, stâlpii nu sunt impozitaţi şi în alte ţări din UE? Să plătească tot, că de-aia sunt străini şi chiar români, să plătească dacă au vrut în România! Încă o dată, nicio problemă! Dar, nu era mai frumos să le fi spus americanilor, încă din timpul vizitei în ţărişoara lor, domnul Viorel, că o să-i radeţi într-o lună, în România? Mai degrabă decât să le vorbiţi de stabilitatea sistemului fiscal carpato-danubiano-pontic? Că, uite, pe ăştia nu i-aţi prostit, ca pe imbecilii care vă “umflă” în sondajele de opinie din ţara românească. Uite, pe 8 noiembrie, americanii v-au transmis asta:

“Camera Americană de Comerţ din România (AmCham România) îşi exprimă îngrijorarea cu privire la noul val de taxe anunţat recent de guvernul român. Alături de creşterea taxării, deja aplicată fără consultarea prealabilă a comunităţii de afaceri, astfel de decizii nu conduc decât la creşterea fără precedent în ultimii 20 de ani a poverii fiscale pe umerii contribuabililor români (…) Scoatem în evidenţă, în mod special, consecinţele negative generate de propunerile pentru a mări accizele la produsele petroliere, schimbarea metodei de calcul a accizelor şi impunerea unei taxe noi pe valoarea contabilă a construcţiilor speciale. Departe de a reprezenta o soluţie sustenabilă pentru a asigura resursele bugetare, toate de mai sus vor conduce la o sporire a evaziunii fiscale, o pronunţată scădere a investiţiilor, un număr mai redus de locuri de muncă şi o serie de dificultăţi în economie.” (http://www.amcham.ro/index.html/articles?articleID=1724).

De ce le-aţi vândut braşoave în America, domnul Viorel? Cică v-a făcut Băsescu mincinos, Viorele! Da, Băsescu, preşedintele ăla, de care ziceţi dumneavoastră că are “faţă de mincinos”, remember?

Victor Ponta: Nu, nu, haideţi să fim sinceri. Dacă nu era nimic, nu îl vedeaţi pe preşedinte în fiecare seară, tunând şi fulgerând pe la televizor. Toată lumea cred că a fost, a devenit atentă în momentul în care l-a văzut pe preşedinte atât de speriat. Deja cred că românii ştiu când Traian Băsescu minte cu adevărat. L-au învăţat, că minciunile sunt atât de vechi şi de… şi toată lumea l-a văzut că minte. Avea faţa lui tipică de mincinos, când vine şi ne minte cu ceva.
Realizator: Cum este faţa tipică a lui Traian Băsescu de mincinos?
Victor Ponta: Uitaţi, cum l-au văzut toţi românii, cu adevărat, după 2009, e adevărat.” (http://gov.ro/ro/stiri/premierul-victor-ponta-a-participat-la-emisiunea-newsline-la-postul-romania-tv&page=1).

Ştiţi cum e cu “faţa de mincinos”? Una e să îl acuzi pe preşedinte că e mincinos sau minte (şi, slavă Domnului, minte vârtos) şi alta este să spui despre el că are FAŢĂ DE MINCINOS! Ştiţi, domnul Viorel, că, în ţara aia cu numele de America, de unde v-a venit filmul ăla cu dictatori din care citaţi, deşi nu aţi înţeles nimic din el, treaba asta cu “FAŢĂ DE” s-ar putea încadra, cu un mic efort, la “hate speech”? Nu vă supăraţi că nu vă traduc termenul, că v-am văzut minţind pe mai multe reţele străine, cu mult sârg, chiar şi în limba engleză, folosind cuvinte a căror semnificaţie vă scapă! Pentru un personaj cu intelectul dumneavoastră, venind din România, este de înţeles. Pentru un personaj cu intelectul dumneavoastră chiar ar fi riscant să vă traduc ce înseamnă “hate speech”, fiindcă am o vagă bănuială că nu aţi înţelege din prima! Şi timpul meu este groaznic de limitat!

Stabilitatea şi predictibilitatea comuniştilor din FSN-ul pontist: State of the Art

Având în vedere că acest blog este accesat de oameni foarte inteligenţi, cu mici excepţii (nu mă gândeam la dumneavoastră, domnul Viorel, fiindcă nu vă încadraţi la nicio excepţie), rămâne aşa: nu o să vă spun ce este aia “hate speech”! Dar mă întreb ce FAŢĂ aţi avut, când le-aţi spus americanilor de la AMRO (reprezentanţi ai Motorola, HP, ExxonMobil, Chevron, IBM şi alţii), pe 21 octombrie, în plină vizită în SUA, următoarele:

“Sunt foarte recunoscător tuturor celor care aţi investit deja în România, dar am venit aici pentru a încuraja stabilitatea şi predictibilitatea. Cred că este ceea ce orice om de afaceri vrea să audă de la o ţară, stabilitatea şi predictibilitatea sunt aici şi pretutindeni, cuvinte-cheie. Cred că este momentul potrivit să rostesc aceste cuvinte, dar şi să asigur şi să dovedesc că acestea sunt o realitate în ceea ce priveşte România.” (http://www.gov.ro/primul-ministru-victor-ponta-a-avut-intalniri-cu-reprezentantii-companiilor-motorola-hp-exxonmobil-chevron-ibm-precum-si-cu-executivul-amro__l1a121354.html).

Şi aţi adăugat că “viitorul ţării (al României-nota mea) depinde de aceste două cuvinte: stabilitate şi predictibilitate.” Şi le-aţi promis că sunteţi “cel mai pro-business social –democrat din Europa, acest lucru înseamnă foarte mult în Europa”! Şi i-aţi chemat, cu ce FAŢĂ, “ca toate companiile mari americane să vină să investească în România, suntem membri al Uniunii Europene, ce conferă siguranţă reglementărilor noastre”! (http://www.gov.ro/primul-ministru-victor-ponta-a-avut-intalniri-cu-reprezentantii-companiilor-motorola-hp-exxonmobil-chevron-ibm-precum-si-cu-executivul-amro__l1a121354.html).

Domnule premier cu FAŢĂ (după cum vedeţi, mă feresc să vă spun în FAŢĂ, ce părere am de FAŢA dumneavoastră, puţin protocol, ce naiba!), cum aţi putut să le vorbiţi firmelor americane de stabilitate şi predictibilitate, ca numai după câteva zile să veniţi cu noi reglementări fiscale, care aruncă în aer orice plan de afaceri şi investiţii străine în România? Nu o spun eu, o spune Consiliul Investitorilor Străini din România (FIC), pe 11 noiembrie, care tocmai asta remarcă: lipsa de predictibilitate în mediul de afaceri din ţară, ca urmare a măsurilor luate de guvern. Măsuri ce creează o situaţie ce “va conduce, în mod cert, la menţinerea opiniei conform căreia mediul fiscal românesc este dominat de o lipsă acută de predictibilitate atât de necesară proceselor de planificare investiţională pe termen mediu şi lung, generând, mai departe, o reconsiderare a poziţiei pe piaţa autohtonă din partea investitorilor, în sensul redirecţionării investiţiilor prezente şi viitoare în jurisdicţii care oferă o anumită stabilitate fiscală, cel puţin pe termen scurt si mediu”! (http://economie.hotnews.ro/stiri-finante-16001941-consiliul-investitorilor-straini-acuza-dur-guvernul-ameninta-mutarea-investitiilor-alte-tari-noile-impozite-taxe-vor-sufoca-firmele.htm).

FIC preciza, fără ezitare, că “absenţa totală a procesului consultativ şi posibila implementare, în forma actuală, a impozitului pe construcţii speciale vor genera un efect de bumerang cu impact devastator asupra credibilităţii procesului politic decizional”! FIC reuneşte 119 companii multinaţionale cu un total de 2/3 din valoarea investiţiilor străine directe din România! Eh, minţeau şi ei, ca să-şi salveze profiturile, nu-i aşa, Viorele?

Că ei minţeau, poate înţeleg, în realitate le e foarte bine, ca şi tuturor românilor din Republică, mai ales angajaţilor la aceste corporaţii private, dintre care unii vor rămâne pe drumuri! No problemo! Dar ce ne facem, Viorele, că minciunile dumneavoastră, atât de lustruite, date cu ceară şi scârţ de economistul intergalactic Voinea, despre  predictibilitate şi stabilitate, pe care le-aţi spus în FAŢĂ, americanilor, chiar la ei acasă, nu au fost cumpărate de nimeni! Apropo, ştiţi cum i se mai spunea lui Nicolae Milescu Spătarul, predecesorul dumneavoastră în materie de descoperit China, că tot vorbim de FAŢĂ? O să fiţi uluit, apropo de particularităţile FEŢEI! Daţi “Nicolae Milescu Spătarul” pe Google sau “Goagl”, cum vă vine mai bine, că e din partidul dumneavoastră, şi aflaţi (nu, nu Nicolae Milescu Spătarul este din partidul dumneavoastră, mă scuzaţi, ci “Goagl”, că ajunge un descoperitor de China la una bucată formaţiune politică din România)!

Pe de altă parte, proştii care vă votează nu au de unde să ştie despre îngrijorările Europei civilizate, aia despre care spuneţi dumneavoastră că face afaceri, în draci, cu chinezii (de ce n-am face şi noi?)! Pentru că nu le-aţi spus aceloraşi proşti că Europa civilizată s-a înzestrat cu mecanisme pentru a se feri şi pentru a bloca evaziunea fiscală promovată de firmele chinezeşti, pe piaţa europeană, firme ce deţin “titlul mondial” în materie! Americanii s-au stricat de râs urmărind desantul chinezesc la Bucureşti, după ce impotenţa în materie de colectare la buget a determinat guvernul Viorel să arunce în aer predictibilitatea fiscală dinamitând cu noi taxe investiţiile occidentale în România, sub promisiunea acoperirii acestui risc cu ipoteticele investiţii chinezeşti, recunoscute, peste tot în lume, ca fiind mama evaziunii fiscale. Şi asta, sub o ploaie de minciuni de cea mai abjectă conformaţie! Mai că îmi vine să zic că domnul Viorel este un om cu două FEŢE! Dar, el, săracul, să fim serioşi, vorba Spătarului Milescu, nu are decât una! Şi aia…de mare… om de stat, evident!

Ponta şi acordurile secrete cu America – 14 Puncte…de sudură pe cortex!

Foarte mulţi dintre obişnuiţii acestui blog mi-au solicitat o evaluare cu privire la vizita domnului Ponta în Statele Unite. Am întârziat din motive obiective, dar întârzierea are şi părţile ei bune. Mai întâi, am răspuns, deja, în Comentarii, pe multe pagini, la o serie de întrebări legate de această vizită. Acum pot folosi părţi din textele pe care le-am postat pentru redactarea studiului de faţă. Aşa că am o parte din text pregătit. Apoi, putem corobora datele vizitei cu evenimentele care au urmat, cum am făcut, deja, în prima parte a acestui studiu. Foarte importantă este şi conexarea vizitei, ca atare, cu nivelul de cunoaştere al premierului în ceea ce priveşte universul de discurs american! Cultura politică a domnului Viorel este o ruşine naţională! Nu că Băsescu ar fi mai breaz! Dar Băsescu a compensat altfel! Prin slugărnicie! Şi Ponta ar vrea să fie slugarnic, dar, după vara lui 2012, când a vrut să-l dea jos pe omul americanilor la Bucureşti, Băsescu, slugărnicia sa miroase suspect la Washington DC! Ponta este compromis în ochii Americii şi s-a întors din America şi mai compromis! I-am văzut pe ciracii săi din presă şi PSD încercând să acrediteze ideea că vizita a fost de succes! A fost penibilă! Din primul moment!

Pe 18 octombrie 2013, Ponta a anunţat detaliile vizitei sale oficiale în SUA, într-o conferinţă de presă, la guvern. E greu de găsit un moment, în scurta sa istorie de băiat mare, fără pantaloni scurţi, în care să fi aglutinat mai multe tâmpenii, pe milimetru pătrat de sinapsă funcţională (şi, credeţi-mă, din afirmaţiile sale rezultă că spaţiul este foarte îngust acolo). Dorind să explice de ce nu este primit de Obama, măcar pe uşa din dos, cum a fost primit Băsescu, în 2011, Ponta a dat o explicaţie de un funambulesc desăvârşit, care arată nu numai nivelul său intelectual, dar şi al ministrului de externe care l-a consiliat cu privire la politica americană:

Reporter: Dacă luaţi în calcul şi o eventuală întrevedere, chiar şi de cinci minute, cu preşedintele Obama şi dacă s-au făcut astfel de demersuri pe plan oficial să aveţi o asemenea întâlnire cu preşedintele american?
Victor Ponta: Nu. Nivelul de întâlnire este între şef de stat, preşedinte-preşedinte. După cum ştiţi foarte bine, Statele Unite ale Americii nu au prim-ministru, însă de relaţia şi de parteneriatul special cu România, în mod special, vicepreşedintele Joe Biden a fost întotdeauna cel care a răspuns în cadrul administraţiei americane şi aşa este şi normal”. (http://www.gov.ro/primul-ministru-victor-ponta-obiectivele-vizitei-in-sua-sunt-reafirmarea-parteneriatului-strategic-la-nivel-politic-si-militar-si-perspectivele-de__l1a121346.html).

Bietul Guevarist Ponta nu ştia că protocolul de întâlniri la Casa Albă permite întrevederi ale preşedintelui cu şefii de guvern, ba unele astfel de întrevederi se bucură de interesul masiv al presei americane. Nici nu mă obosesc să vă dau exemple, sunt nenumărate, unele chiar în preajma vizitei domnului Viorel în SUA. Orice accesare a site-ului oficial al Casei Albe oferă o confirmare extrem de relevantă, în orice perioadă istorică. Dar nefericitul ales al poporului român era mult mai mult decât atât! În aceeaşi conferinţă de presă, a informat poporul român că va încheia acorduri secrete cu partea americană, despre care atât românii, cât şi, inevitabil, americanii, nu vor afla niciodată nimic:

Victor Ponta: Avem deja un nivel de cooperare extrem de avansată, atât în ceea ce priveşte, cum menţionam, scutul antirachetă, avioanele multirol pe care ştiţi foarte bine că urmează să le achiziţionăm în baza contractului semnat anul acesta, de asemenea acordul de colaborare privind utilizarea bazei aeriene de la Mihail Kogălniceanu din Constanţa. Orice alte acorduri ulterioare care nu sunt sub imperiul confidenţialităţii vi le voi comunica.” (http://www.gov.ro/primul-ministru-victor-ponta-obiectivele-vizitei-in-sua-sunt-reafirmarea-parteneriatului-strategic-la-nivel-politic-si-militar-si-perspectivele-de__l1a121346.html).

Nu, nu cred că aţi înţeles exact! Electorii români, care votează USL, abia ieşiţi din Comuna Primitivă, în materie de exerciţiu civic, nu au nicio apăsare că domnul Viorel ar vinde Marea Neagră americanilor prin tratate secrete! Sau că ar juca Sfinxul din Bucegi la baccarat, în Vegas, prin nu ştiu ce acord secret cu Planeta Giganţilor! Problema este că povestea cu “imperiul confidenţialităţii” a spus-o şi pentru electoratul american, care a aflat de la domnul Viorel că administraţia de la Washington este pe cale să încheie unele acorduri secrete cu Bucureştiul, de care opinia publică americană nu este presupusă a afla!

Sigur, aici se impun câteva precizări! Dacă eşti alesul neamului, plus premier, şi mergi pentru întâlniri oficiale în SUA, never ever nu spune poporului american, fie şi de la Bucureşti, că oricum te aude, că eşti pe cale să închei acorduri secrete cu guvernul lui. Vei crea probleme Washington-ului, care va trebui să explice, în anumite cercuri de presă sau politice, că ori eşti beat, ori ai probleme cu capul, ori eşti român, adică din ţara aia, unde singurul interlocutor al Americii este Băsescu.

Nimeni nu i-a povestit ”nedospitului” domn Viorel că Primul Război Mondial s-a încheiat pe baza unui program politic adus în istorie de preşedintele SUA, Woodrow Wilson. Programul s-a numit “Woodrow Wilson’s Fourteen Points” (Cele 14 Puncte ale lui Woodrow Wilson). Ei bine, la primul punct era enunţat următorul principiu: “No more secret agreements”! Adică: “Gata cu acordurile secrete”! Sigur, nu suntem naivi! Cine ştie câte acorduri secrete o mai fi făcut America de atunci încoace şi cu cine? Dar niciun lider american nu a ieşit public să anunţe electoratul din SUA că “orice alte acorduri ulterioare care nu sunt sub imperiul confidenţialităţii vi le voi comunica”! Este valabil şi pentru toţii liderii politici străini ever, care au călcat pe solul Americii pentru a dezvolta relaţiile dintre ţările lor şi Statele Unite! Fiindcă niciun lider american nu şi-a pierdut minţile în exerciţiul funcţiunii! Şi nici unul străin!

Ei bine, am o întrebare! Credeţi că pe domnul Viorel l-au informat americanii că vor încheia vreun acord secret cu România, prin el, adică prin Viorel, însărcinându-l pe acesta să povestească popoarelor român şi american, cu privire la pleaşca tratatului secret cu ţara Mioriţei? Evident că nu! Atunci de ce-i anunţă pe americani că vor fi şi acorduri secrete pe acolo? Acestea sunt numai două din gafele memorabile făcute de Ponta în conferinţa de presă din 18 octombrie 2013, când a anunţat vizita în SUA. Au fost mult mai multe, în chiar acea conferinţă de presă. Am ales să nu mă refer la toate! Am şi eu nervii mei!

Ponta-Biden: „Hold me tender, hold me tight, never let me go”!

Dar cea mai spectaculoasă tâmpenie inginerită de domnul Viorel în America este legată de întâlnirea cu vice-preşedintele american Joseph Biden, din 22 octombrie 2013. Practic, vizita în SUA se întâmpla pe fondul gafelor în cascadă ale administraţiei Ponta, care a trecut la înlocuirea unor procurori din structurile de conducere ale Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), fără consultarea şefului DNA, după ce tocmai le prelungise provizoriu mandatul, la expirarea celui regulamentar. Ca, apoi, să revină cu privire la înlocuitorii acestora şi să-i schimbe, ca urmare a protestelor interne şi internaţionale, inclusiv ale Statelor Unite. Această revenire, prin decizii ale ministrului justiţiei, şi reacţiile publice ale lui Ponta, care s-a amestecat direct în scandalul instituţional, prin caracterizări publice la adresa procurorilor în cauză, au trimis un mesaj foarte prost la Washington, în ajunul vizitei! Dacă mai era nevoie de un astfel de mesaj.

Trebuie spus de la început că, în ciuda suspiciunilor Administraţiei de la Washington, vizita lui Ponta a fost foarte bine pregătită de misiunea diplomatică a României din capitala americană, primirea la Biden a premierului român fiind punctul culminant. În revanşă, este pentru prima oară, în istoria relaţiilor diplomatice americano-române, când o delegaţie oficială, la nivel înalt, din România, din care face parte şi ministrul de externe, se deplasează în SUA pe relaţia bilaterală, iar şeful diplomaţiei române nu are nicio întrevedere la Departamentul de Stat! Dezinteresul părţii americane faţă de domnul Corlăţean este fără precedent în istoria diplomatică a SUA! În ceea ce-l priveşte pe premierul român, este evident, acum, după citirea documentelor publice ale vizitei, că vice-preşedintele american a dorit să-i dea un mesaj de avertizare cu privire la îndepărtarea guvernului Ponta de valorile democratice ale statului de drept. Iată partea finală a comunicatului oficial de la Casa Albă (el însuşi în foarte puţine cuvinte), foarte scurt:

“The White House

Office of the Press Secretary

For Immediate Release

October 22, 2013

Readout of Vice President Biden’s Meeting with Prime Minister Victor Ponta of Romania

(…) The Vice President underscored that Romania’s success as a democratic partner with strong rule of law is vital to nourishing a healthy business climate and remains profoundly in our shared interest.” (http://www.whitehouse.gov/the-press-office/2013/10/22/readout-vice-president-biden-s-meeting-prime-minister-victor-ponta-roman).

Adică:

“(…) Vice-preşedintele a scos în evidenţă că succesul României, ca un partener democratic, cu un stat de drept puternic, este vital pentru a stimula un climat de afaceri sănătos şi continuă să fie în interesul nostru comun.”

Să zăbovim o clipă asupra acestui text! România se consideră un stat democratic! Mai mult, criteriile politice adoptate de Consiliul European la Copenhaga, în 1993, eliminatorii pentru orice ţară candidat la aderarea la Uniunea Europeană, impun respectarea cu stricteţe a drepturilor omului şi a principiilor statului de drept, fără de care nicio ţară nu se poate alătura UE! Or, România este membru UE, aşadar este presupusă a fi îndeplinit criteriile de la Copenhaga! România este şi aliat al SUA, în NATO!

Unde aţi mai pomenit ca America să “scoată în evidenţă” nevoia existenţei unui “stat de drept puternic” pentru stimularea unui “climat de afaceri sănătos”, în cazul unei ţări aliat NATO şi membru al Uniunii Europene? Căci, după toate regulile logicii semantice, în relaţiile politice, când precizezi o nevoie, înseamnă că nu este satisfăcută! Or, cum să nu fie satisfăcută nevoia statului de drept într-o ţară membru UE şi NATO? Altfel, dacă ar fi satisfăcută, de ce ai mai preciza-o?

Practic, Biden îi atrage atenţia lui Ponta că România se îndepărtează de statul de drept sub mandatul său, ceea ce va avea un efect negativ asupra investiţiilor americane în România. Ştiu, puţinii FSN-işti (din partidul domnului Viorel, unde este membru şi tata-socru), care se aventurează pe acest blog, vor protesta cu indignare! În sinea lor! Cică nu e aşa! E drept, mesajul american este învelit în mătasea protocolară a demersului diplomatic! Cuvintele sunt meşteşugit alese pentru a nu ofensa poporul român prieten. Textul e conceput pentru a sugera, nu pentru a vitupera! Dar, nu este mai puţin elocvent. Şi avem o probă infailibilă că mesajul lui Biden este cel menţionat de mine!

Fostul ambasador american la Bucureşti, Mark Gitenstein, extrem de activ în timpul suspendării preşedintelui Băsescu, din vara lui 2012, a criticat în termeni duri acţiunea USL de înlăturare a preşedintelui prin proceduri la limita Constituţiei! Liderii USL, care doreau să păstreze o relaţie relativ bună cu SUA, dar nu puteau accepta criticile lui Gitenstein, au inventat bizareria cum că ambasadorul american exprima o poziţie personală, nu a ţării pe care o reprezenta. Adică, vezi Doamne, Gitenstein se reprezenta pe sine şi nu America în criticile aduse USL şi liderilor săi!

Ce să spui la aşa tâmpenie? Să le explici lui Viorel, Crin and company, că fiecare zbatere de pleoapă a ambasadorului era “redactată” în birourile de la Departamentul de Stat? Inutil! Dacă citeşti, însă, atent comunicatul lui Biden de pe site-ul Casei Albe şi îl pui alături de unul din cele mai dure texte ale lui Gitenstein, rostite la adresa USL, în vara lui 2012, vei rămâne uluit de similitudine. Iată, bunăoară, un pasaj dintr-un discurs al lui Gitenstein din epoca criticilor dure, pe care le aducea guvernului Ponta:

“Ambassador’s Remarks
Ambassador Mark H. Gitenstein’s Remarks on the Occasion of the 236th celebration of the Declaration of Independence
July 4, 2012

In the end no economy can flourish and no democracy will survive unless there is unwavering commitment to the rule of law and respect for democratic institutions” (http://romania.usembassy.gov/policy/remarks/amb-07042012.html).

Adică:

În cele din urmă, nicio economie nu poate să înflorească şi nicio democraţie nu va supravieţui, dacă nu există un angajament de neclintit faţă de statul de drept şi respectarea instituţiilor democratice”.

Comparaţi cu pasajul din Biden, din octombrie 2013:

Vice-preşedintele a scos în evidenţă că succesul României ca un partener democratic, cu un stat de drept puternic, este vital pentru a stimula un climat de afaceri sănătos şi continuă să fie în interesul nostru comun.”

Absolut identic mesajul! Este evident că este scris de aceeaşi mână, în sens de aceeaşi concepţie politică. Numai că, în textul lui Gitenstein, se mai precizau, fără ezitare şi fără ocolişuri diplomatice, următoarele:

For the dangers of abuse of power, whether at the national or local level are ever-present. And it is the people of the nation who suffer when these institutions are jeopardized. When institutions are weak or manipulated, when rule of law is trivialized – those are the nations that fail. For Romania, the strength of these institutions will decide whether you prosper and whether your children will decide to live here.” (http://romania.usembassy.gov/policy/remarks/amb-07042012.html).

Traducere:

Căci, pericolele abuzului de putere, fie ele la nivel naţional sau local, sunt mereu prezente. Şi oamenii naţiunii sunt cei care suferă atunci când aceste instituţii sunt puse în pericol. Când instituţiile sunt slabe sau manipulate, când statul de drept este trivializat, acele naţiuni eşuează. În cazul României, tăria acestor instituţii va decide dacă prosperaţi şi dacă vă vor rămâne copiii în ţară”.

Cu neamurile proaste la Casa Albă

În felul acesta, mesajul lui Biden devine şi mai clar! Americanii nu uitaseră isprăvile guvernului Ponta din vara trecută, aşa cum dorea să ne facă să credem domnul Viorel! Să fim bine înţeleşi! Noi nu discutăm aici dacă americanii au sau nu au dreptate! Discutăm despre ce i-a spus Biden lui Ponta, în limbaj diplomatic, precaut şi respectuos faţă de România şi poporul român! Biden putea să bată câmpii cu multă graţie! Pe noi ne interesează, aici, ce a transmis, nu dacă are dreptate! Oricum, mesajul lui rimează perfect cu cele spuse liderilor USL de Gitenstein, în plin iulie al suspendării lui Băsescu!

De altfel, pasajul din comunicatul lui Biden era dur şi aşa, fără a-l asocia cu declaraţiile lui Gitenstein, pentru conformitate. Aşa cum am precizat, nu veţi găsi, ever, un comunicat al Administraţiei Obama, care să avertizeze un stat aliat din NATO, membru UE, cu privire la faptul că „success as a democratic partner with strong rule of law is vital to nourishing a healthy business climate”!

Cum adică? (fictiv): „Dacă vrei să ai succes ca partener democratic al nostru, ai nevoie de un stat de drept puternic, fiindcă e vital pentru climatul economic sănătos”? Adică, în prezent, nu ai „stat de drept puternic”? Trebuie să faci rost de el? Avertisment dur, îmbrăcat în mănuşa de catifea a preocupărilor economice, de tipul (fictiv): „La voi, cu presiunea politică asupra justiţiei şi statului de drept, e dezastru! Tocmai când astea începeau să fie independente! Eu zic să vă potoliţi, fiindcă treaba asta vă afectează, inclusiv economic, şi investiţiile noastre la voi s-ar putea să meargă prost!”

Ei bine, Ponta s-a aşteptat la acest tip de mesaj. Dincolo de fanfaronade şi zbateri sterile, pentru a ocupa canalele de comunicare în masă cu minciuni şi mistificări. Şi şi-a luat măsuri ca mesajul lui Biden să nu ajungă la publicul românesc (interesul presei americane pentru vizita sa în SUA a fost zero, aşa că publicul american nu a contat), dar, mai ales, să nu ajungă la Băsescu! Adică şi-a creat condiţii ca să nu se afle nimic din ce i-a spus Biden, în întrevederea directă, rămânând să interpreteze doar el textul comunicatului oficial de pe site-ul Casei Albe! Cum a făcut asta? Încălcând protocolul de la Casa Albă! Ponta a făcut în aşa fel ca întâlnirea cu Biden să fie, de fapt, o întâlnire nu SUA-România, ci o întâlnire SUA-PSD, prin excluderea din delegaţie, în pofida protocolului, a şefului misiunii diplomatice româneşti de la Washington! Ca să nu se afle ce s-a discutat acolo! Enormă gafă diplomatică, sesizată imediat, cu îngrijorare, de americani!

Victor Ponta: Am fost însoţit de ministrul de externe, domnul Corlăţean, şi de doi dintre consilierii mei pe politică externă. Din partea americană a fost însărcinatul cu afaceri (al Ambasadei SUA la Bucureşti – n. red.), domnul Duane Butcher şi, de asemenea, chief of staff (Bruce Reed – n.red.) şi responsabilul pentru Europa de Est.” (http://www.gov.ro/victor-ponta-dupa-o-intalnire-la-nivel-politic-inalt-nu-doar-cu-america-urmeaza-un-follow-up__l1a121363.html).

Aşadar, în ordinea de precădere diplomatică, şeful misiunii diplomatice româneşti la Washington nu are voie să lipsească din delegaţie (dar a lipsit). Şi e logic să fie aşa, fiindcă e principalul gestionar al relaţiei bilaterale şi cunoscător perfect al interlocutorilor americani, el având şi clearance total în raport cu sistemul de securitate american. Oricine este însoţit de şeful misiunii diplomatice este recunoscut ca atare, de la aeroport, până în Biroul Oval! În oglindă, şeful misiunii diplomatice americane la Bucureşti a făcut parte din delegaţia americană. Priviţi atent poza de mai jos, de pe site-ul oficial al guvernului român, şi îl veţi observa pe Duane Butcher, însărcinatul cu afaceri american la Bucureşti, stând chiar lângă Biden, în ordinea de precădere diplomatică. Omologul său lipseşte din delegaţia României (omologul său era însărcinatul cu afaceri român, la momentul vizitei, România neavând încă un ambasador la post).

ponta-biden-poza

Înţeleg că domnul Corlăţean nu ştie protocolul, fiindcă este înnebunit să apară în poză cât mai aproape de Ponta şi Biden. Dar, să scoţi din delegaţie pe şeful misiunii diplomatice a României la Washington, în favoarea consilierilor de politică externă ai lui Ponta? Credeţi că Biden nu avea consilieri de politică externă? I-aţi văzut înlocuindu-l pe şeful misiuni diplomatice americane la Bucureşti? Ştiţi ce mesaj a dat România cu figura asta? Fiindcă Biden şi băieţii de la Departamentul de Stat ştiu exact ce înseamnă să scoţi din delegaţie pe şeful misiunii diplomatice, la o asemenea întâlnire. Ponta şi Corlăţean au vrut să menţină întâlnirea Biden-premierul României la nivelul unei întâlniri SUA-PSD!

Excluderea diplomatului român, care era obligat, prin funcţie şi job description, să informeze atât Centrala MAE (chiar dacă ministrul român de externe a fost şi el la întâlnirea cu Biden), cât şi pe preşedintele României, cu privire la datele întâlnirii şi mesajul american către Ponta, avea să trezească, inevitabil, by the book, suspiciuni suplimentare părţii americane. Este evident că eliminarea şefului misiunii diplomatice din delegaţie a avut drept scop ţinerea sub obroc a mesajului lui Biden, pe care Ponta l-a dorit a fi cunoscut doar de ciracii săi PSD-işti, cu care a mers la întâlnire. Ponta a considerat că orice i-ar spune americanul, dacă nu “răsuflă” nimic dinspre membrii delegaţiei române (ciracii lui sunt de încredere), el va putea minţi fără restricţii cu privire la mesajul primit, în aşa fel încât să-i fie bine, mai ales dacă mesajul ar fi fost nefavorabil! Simplu!

Suspiciunile americane au fost confirmate de ieşirile publice imediate ale lui Ponta, chiar pe solul american, la televiziunile româneşti controlate de PSD şi nu numai, după întâlnirea cu Biden, când a explicat mesajul direct al vice-preşedintelui american printr-o răstălmăcire grosolană, Practic, Biden a avut confirmarea că Ponta minte pentru opinia publică din România. Mesajul oficial al Casei Albe, postat pe site-ul instituţiei, era redactat în termeni diplomatici, prin care americanii au manifestat maxim respect pentru ţara noastră, insatisfacţia părţii americane faţă de prestaţia premierului român fiind sugerată cu multă eleganţă protocolară.

Faptul că Ponta nu s-a putut abţine şi a trecut la “explicarea” publică a mesajului american, printr-o răstălmăcire neruşinată, a obligat partea americană să-l contacteze imediat pe Băsescu. Preşedintele român era, evident, la curent cu insatisfacţia părţii americane faţă de prestaţia lui Ponta (încă din vara lui 2012), iar “explicaţiile” publice ale premierului cu privire la mesajul american erau atât de grosolane şi atât de mincinoase, încât americanii au simţit nevoia să informeze direct pe preşedinte despre cele discutate la Casa Albă! Mai ales că acel canal diplomatic de informare, pentru partea română, singurul din care Băsescu putea afla ce s-a întâmplat la Casa Albă, fusese tăiat de Ponta.

Când traducerea o face domnul Viorel! Sorry, Mr. Biden, your micro is mute!

Iată cum a explicat Ponta, pe Antena 3, mesajul oficial al lui Biden, postat pe site-ul Casei Albe:

“Emitent: Guvernul României – Biroul de presă
Data: 24.10.2013
Tema: Vizita premierului Victor Ponta în Statele Unite ale Americii

(…) A spus un singur lucru pe care îl consider corect şi legitim. În contextul în care vorbeam de companiile americane, a zis: ‘companiile americane vin să investească într-o ţară dacă sunt sigure că atât Guvernul, pe de o parte, dar şi justiţia, mai ales – the rule of law – justiţia le garantează protecţia investiţiilor lor. Or, mi se pare absolut legitim să ştie o companie americană, când vine, că respectă legile, că îşi ia toate autorizaţiile şi că nu se trezeşte că vine cineva şi îi dă foc la maşini sau îi intră pe proprietate, sau vine statul român şi îi confiscă toate bunurile, sau îi anulează licenţa. Din acest punct de vedere, opinia exprimată de vicepreşedintele Biden eu o consider extrem de importantă pentru noi, în ansamblu, nu doar în relaţia cu companiile americane. Până la urmă, şi o firmă românească vrea să ştie: ‘domnule, dacă sunt corect şi respect toate legile, nu mă trezesc că mă dă vreun escroc în judecată şi pierd procesul şi îmi ia firma’. Este o chestiune care arată, de fapt, ce se aşteaptă de la un sistem de justiţie independent şi performant: să protejeze firmele şi companiile care acţionează cinstit şi, evident, să îi pedepsească pe cei care, într-o formă sau alta, încalcă legea.” (http://www.gov.ro/primul-ministru-victor-ponta-a-vorbit-despre-intrevederea-de-la-washington-cu-vicepre-edintele-joe-biden-cooperarea-economica-i-in-domeniul__l1a121376.html).

Adică, niciun avertisment, nicio o referire la condiţionalitatea dintre statul de drept şi mediul de afaceri, în sensul că lucrurile n-ar merge bine în România! Doar aşa, ideea că, dacă vin americanii cu o afacere legală în ţara noastră, statul de drept să le-o apere de infractori! Cât de puerilă, ca să nu scriu neghioabă, poate să fie o astfel de interpretare forţată a mesajului lui Biden, din comunicatul oficial? Cât de prost trebuie să fiu, ca român, ca să „cumpăr” asemenea imbecilitate?

Ponta a mers şi mai departe povestind despre sensul comunicatului lui Biden pe România TV:

Emitent: Guvernul României – Biroul de presă

Data: 22.10.2013

Tema: Vizita premierului Victor Ponta în Statele Unite ale Americii

Victor Ponta: Pe ei îi interesează o protecţie din partea guvernului şi, după aceea, din partea justiţiei a intereselor legitime ale companiilor americane. Adică dacă guvernul decide şi dacă, apoi, cu atât mai mult, un judecător spune: ‘domnule, ăsta este terenul vostru pe care l-aţi obţinut legal, aveţi toate avizele’, nu înţeleg că nu pot să-şi desfăşoare activitatea sau că cineva vine şi le dă foc la maşini, aia nu înţeleg. Şi aici, mesajul a fost pe bună dreptate foarte clar: ‘este important, uite, vin companii, vrem să investim mai mult, asiguraţi-ne că nu păţim ca în cine ştie ce ţări din lume şi trebuie să fugim cu elicopterul de acolo’”. (http://www.gov.ro/victor-ponta-dupa-o-intalnire-la-nivel-politic-inalt-nu-doar-cu-america-urmeaza-un-follow-up__l1a121363.html).

Minciunile grosiere şi profund nejustificate, pe care acest “om de stat” (Ponta), născut politic din cea mai autentică tradiţie a minciunii de tip comunist, le-a livrat românilor, cu privire la vizita sa în SUA, i-au anulat şi bruma de acceptabilitate pe care o avea în ochii americanilor! Să fim bine înţeleşi! America respectă România şi voinţa românilor la urne. America va lucra cu plagiatorul penibil (declarat, ca atare, de Universitatea Bucureşti, unde eu sunt profesor, nu de mine), dar România va pierde enorm în relaţia cu SUA, în fiecare secundă în care acest om se va afla într-o funcţie de reprezentare în stat. România va pierde enorm, nu numai în raport cu SUA, ci cu întreaga comunitate occidentală, care îl dispreţuieşte profund pe acest discipol al lui Iliescu şi tot ce reprezintă el!

Acesta este sensul reacţiei americane, fără precedent în istoria relaţiilor diplomatice ale Statelor Unite. Americanii au înţeles perfect jocul lui Ponta! Convorbirea telefonică cu Băsescu a fost inevitabilă, pentru a-l informa exact pe preşedintele român despre nuanţele şi mesajul lui Biden către Ponta. Prestaţia premierului ne-a acoperit pe toţi de ruşine. Nu îmi amintesc caz similar, în istoria SUA, în care, după întâlnirea la nivel înalt între un demnitar al Administraţiei, de nivelul vice-preşedintelui, şi un şef de guvern dintr-o ţară aliată, vice-preşedintele să simtă nevoia de consultări politice, pe telefon, cu şeful statului din ţara de unde venea şeful de guvern! Culmea, în chiar timpul în care premierul cu pricina se afla încă pe solul american!

Ceea ce demonstrează că Administraţia americană nu a avut de discutat cu Băsescu probleme ale relaţiei bilaterale, aşa cum a apărut în comunicatul oficial de la Cotroceni, care anunţa formal convorbirea telefonică. Fiindcă orice temă din acea relaţie bilaterală putea să fie abordată mai bine cu premierul român, încă la faţa locului (în Washington), decât cu preşedintele, prin telefon! Este clar că Administraţia a avut de transmis preşedintelui Băsescu un mesaj care nu era şi pentru urechile domnului Viorel!

Comunicat de presă
(24 octombrie 2013)

Departamentul de Comunicare Publică
24 Octombrie 2013

Ref.: Convorbire telefonică între preşedintele României, domnul Traian Băsescu, şi vicepreşedintele SUA, domnul Joseph Biden

Preşedintele României, domnul Traian Băsescu, şi vicepreşedintele Statelor Unite ale Americii (SUA), domnul Joseph Biden, au avut în cursul serii de joi, 24 octombrie a.c., o convorbire telefonică. Aceasta s-a desfăşurat la cererea vicepreşedintelui SUA, domnul Joseph Biden.

Domnul vicepreşedinte Joseph Biden şi-a exprimat recunoştinţa faţă de preşedintele României, domnul Traian Băsescu, pentru modul în care ţara noastră se implică în proiectele politice şi militare care privesc securitatea internaţională, precum şi pentru participarea trupelor româneşti în misiunile militare din Afganistan (…)” (http://www.presidency.ro/?_RID=det&tb=date&id=14600&_PRID=lazi).

Care Crin preşedinte în 2014? Care majoritate USL? PSD rules!

Ar mai fi un mic capitol de tratat din miraculoasa călătorie a domnului Viorel în ţara lui Thomas Jefferson. Liberalii continuă să ezite în a se desprinde de devălmăşia periculoasă cu FSN-ul triumfător al socrului Ilie Sârbu! Câteva detalii ale periplului pontist poate îi vor ajuta să înţeleagă mai bine ce soartă au în afacerea murdară cu PSD-ul lui Ponta. După întâlnirea cu Biden, Viorel a dat un interviu imediat la B1 TV, pe 22 octombrie 2013! Ce credeţi că a povestit, printre altele, referindu-se şi la întrevederea cu Biden?

„Emitent: Guvernul României – Biroul de presă

Data: 22.10.2013

Tema: Vizita premierului Victor Ponta în Statele Unite ale Americii

Perioada de post-tranziţie de la comunism spre o ţară europeană şi democratică din punctul meu de vedere va fi decembrie 2014, atunci când, indiferent dacă va fi Crin Antonescu sau altcineva, ştiu şi eu, ca şi dumneavoastră, toţi candidaţii posibili… eu, ca prim ministru, în mod sigur toţi facem parte dintr-o generaţie care, spre deosebire de domnul Băsescu, de ceilalţi preşedinţi nu s-a format înainte de 89, ci s-a format după 89, ori e un moment, e dacă vreţi aşa, o bornă istorică extrem de importantă.” (http://www.gov.ro/victor-ponta-in-mod-sigur-vor-urma-intalniri-cu-oamenii-de-afaceri-americani-pentru-a-continua-lucrurile-pe-care-le-am-discutat-in-cursul__l1a121365.html).

Cum adică, „indiferent dacă va fi Crin Antonescu sau altcineva” preşedinte în decembrie 2014? Dacă asta spune Ponta presei, imediat după ce s-a întâlnit cu Biden, oare ce i-a spus lui Biden despre candidatura USL la prezidenţialele din România? Ni-l aducem aminte pe Năstase, la întrevederea din 2004 cu preşedintele Bush, la Casa Albă, când promitea că „intenţionează” să câştige alegerile din România pentru preşedinte, conform relatărilor lui Bush însuşi! Aşa se face! De la Ponta ce aflăm despre candidatul USL, Crin Antonescu? Ceva de genul „indiferent dacă va fi Crin Antonescu sau altcineva”? OK, am înţeles! Voi, liberalilor, ce aţi înţeles?

Aş mai avea ceva de sugerat aici! Mai întâi, că Ponta pare a le fi spus americanilor că nu mai mizează pe o majoritate cu PNL-ul, aşa cum rezultă din interviul pentru B1 TV, din 22 octombrie:

Mădălina Puşcalău: Nu, nu vă doriţi, dar în acest moment aşa arată matematic lucrurile, în Parlament PSD are majoritate fără PNL, că v-aţi dorit, că nu, cred că e destul de clar că v-aţi dorit, cumva, o chestiune de protecţie în faţa unei eventuale crize în USL.
Victor Ponta: Nu, s-a întâmplat.
Mădălina Puşcalău: Aşa? Prin minune au venit valuri, valuri, parlamentarii din alte zări.
Victor Ponta: S-a întâmplat pentru că eu îmi doresc să continui să guvernez până în 2016 într-o majoritate a USL. Însă, cu cât această majoritate este mai puternică şi mai solidă, cu atât mai bine pentru guvernul pe care îl conduc şi, în orice situaţie şi în orice variantă, prima mea prioritate va fi aceea de a avea o stabilitate guvernamentală; apropo, că vorbeam în America şi vorbeam cu investitorii de stabilitate, eu ce să zic, dom’ne, staţi aşa, că eu depind de un vot, s-ar putea mâine să pice guvernul? Cine credeţi că are încredere într-o ţară în care în orice zi se poate produce ceva? Tocmai, eu am garantat şi că nu mai avem crize constituţionale şi îl lăsăm pe domnul Băsescu să îşi termine mandatul liniştit, cum doreşte domnia sa, dar şi că o să am un guvern care rezistă şi când apar momente dificile.” (http://www.gov.ro/victor-ponta-in-mod-sigur-vor-urma-intalniri-cu-oamenii-de-afaceri-americani-pentru-a-continua-lucrurile-pe-care-le-am-discutat-in-cursul__l1a121365.html).

Cum adică „staţi aşa, că eu depind de un vot, s-ar putea mâine să pice guvernul”? Păi, împreună cu liberalii, PSD controlează, practic, lejer Parlamentul! Aaa, abia fără susţinerea liberală se justifică îngrijorarea că guvernul Ponta s-ar putea să cadă la un vot, de unde şi grija pentru a-şi spori racolările de parlamentari din celelalte partide, pentru a nu fi puşi în dificultate de despărţirea inevitabilă de liberali! În mod evident, Ponta preconizează o astfel de despărţire. De vreme ce vorbeşte răspicat de ea, în America, deşi, niciodată, nu s-a exprimat atât de clar în România! Tot pe 22 octombrie, după întâlnirea cu Biden, Ponta mai precizează câteva lucruri extrem de grave, în legătură cu Partidul Naţional Liberal. În primul rând, că sunt nestatornici şi opuşi investiţiilor străine, cu trimitere directă la Comisia Roşia Montană:

În comisie, pe bună dreptate, s-a format cumva o comisie împotriva colegilor de la liberali care erau prea radicali, după ce susţinuseră proiectul, acum erau cu totul împotrivă, mâine vor fi iar pentru şi tot aşa.” (http://www.gov.ro/victor-ponta-in-mod-sigur-vor-urma-intalniri-cu-oamenii-de-afaceri-americani-pentru-a-continua-lucrurile-pe-care-le-am-discutat-in-cursul__l1a121365.html).

Liberalii? Nişte radicali! Nişte anti-Americani!

Plecând de la această afirmaţie profund denigratoare la adresa liberalilor, domnul Viorel i-a acuzat direct de “populism”, acuzaţie penibil escamotată atunci când reporterul i-a atras atenţia asupra ei:

Victor Ponta: Tocmai de aceea au fost necesare cele 30 de zile, pentru ca în cadrul comisiei să se discute nu la modul populist sau cum s-ar da bine la televizor sau cum o să se bucure manifestanţii din stradă.
Mădălina Puşcalău: Aşa fac liberalii?
Victor Ponta: Nu, oricine poate să aibă această …
Mădălina Puşcalău: Păi da, dar e o deducţie logică, din moment ce ei se opun şi vorbesc pe tonul celor din piaţă.
Victor Ponta: Eu nu am vrut să spun chestia asta, eu vorbesc de faptul că aşa cum guvernul şi-a asumat şi îmi asum în continuare toate criticile, toate supărările – au fost şi aici, la Washington trei doamne care protestau.” (http://www.gov.ro/victor-ponta-in-mod-sigur-vor-urma-intalniri-cu-oamenii-de-afaceri-americani-pentru-a-continua-lucrurile-pe-care-le-am-discutat-in-cursul__l1a121365.html).

Trebuie să recunoaştem că, pentru unul care s-a opus proiectului Roşia Montană, doar pentru că era susţinut de Băsescu, făcând campanie electorală în acest sens şi care a îmbrăţişat total proiectul după ce a câştigat campania electorală, este uşor abject să acuzi pe altul de inconsecvenţă! (ascultă file audio* 13ponta-rosia montana-basescu11sep)

Dar, una este să acuzi, în America, pe liberali, că sunt populişti şi inconsecvenţi şi alta este să-i acuzi că sunt anti-americani! Cu trimitere directă la o presupusă opoziţie faţă de explorările Chevron din România, cu privire la gazele de şist. Sigur, treaba se face atent, precaut, pe secvenţă, ca la Comintern, dar eficient şi cu mesaj puternic. Hai să vă învăţ:

Mădălina Puşcalău: Da, în România oamenii aşteaptă să afle care e povestea aceasta cu Chevron şi chiar astăzi citeam un articol foarte interesant despre ceea ce se întâmplă în acest moment în Pungeşti, unde se foloseşte tehnologie convenţională, iar explorările de acolo nu vizează nici un fel de tehnologie neconvenţională, ceea ce e spaima oamenilor de acolo cu forările acelea prin fractură hidraulică.
Victor Ponta: Eu cred că există mai multe categorii, există categoria celor raţionali, dar neinformaţi . Şi acolo este categoric obligaţia guvernului, obligaţia companiei, pentru că nu doar, haideţi să mai stabilim acest lucru, nu doar Chevron are licenţe de explorare. Mai sunt şi alte companii….
Mădălina Puşcalău: Câte sunt? Sunt vreo 10, e corect ce spune presa?
Victor Ponta: Nu ştiu, vă spune Agenţia Naţională. Dar ştiu sigur că am aprobat în şedinţa de guvern şi alte licenţe de explorare, nu doar pentru Chevron. Dă bine la Chevron, că acum am văzut că e bine să fii antiamerican, dar mi se pare o prostie, sunt şi alte companii care nu sunt americane, dar care au licenţă de explorare. Doi, noi am spus tot timpul că cel puţin cei 4-5 ani în fază de explorare nu se foloseşte tehnologie de fracturare. Apropo, tehnologie care e deja folosită de 30 de ani în România de către alte companii.” (http://www.gov.ro/victor-ponta-in-mod-sigur-vor-urma-intalniri-cu-oamenii-de-afaceri-americani-pentru-a-continua-lucrurile-pe-care-le-am-discutat-in-cursul__l1a121365.html).

Aşadar, este bine să fii antiamerican, adică să te opui explorării şi exploatării gazelor de şist de către compania americană Chevron! Dar, cine se opune în România explorărilor Chevron, în condiţiile în care şi firme din alte ţări decât America dispun de licenţe pentru explorare/exploatare? Ne spune domnul Viorel:

Victor Ponta: Deci această parte importantă de oameni raţionali, dar neinformaţi, aceştia sunt responsabilitatea în primul rând a guvernului şi a fiecăreia dintre companii. De exemplu, la Oradea, este o altă companie, NIS, care aparţine Gazprom, care face explorări. Ştiţi că şi în Oradea erau nişte senatori liberali care luptau foarte tare cu …, deci nu are legătură cu Chevron, deci e treaba în primul rând a guvernului şi după aceea a companiilor de a explica că cel puţin în faza de explorare nu se foloseşte nici o tehnică de fracţionare. Şi există o parte un pic mai redusă, a celor radicali, fie din pur şi simplu concepţia lor anti, în general antiexplorări şi anti folosire a tuturor lucrurilor care poluează, că şi centrala nucleară şi maşinile care merg pe stradă poluează, şi a celor care au alte interese care reprezintă şi în media şi în opinia publică să nu producem noi românii ca să importăm gaze. Ei, pe această ultimă cale a celor radicali sunt convins că oricâte argumente raţionale, oricâte lucruri pe care le-aţi spus dumneavoastră, le spun şi eu, tot nu o să îi convingem, că ei nu vor să audă. Dar e important ca acea mare categorie a oamenilor raţionali, dar care nu sunt informaţi, să fie informaţi.” (http://www.gov.ro/victor-ponta-in-mod-sigur-vor-urma-intalniri-cu-oamenii-de-afaceri-americani-pentru-a-continua-lucrurile-pe-care-le-am-discutat-in-cursul__l1a121365.html).

Aşadar, nişte „senatori liberali”, de la Oradea, luptau cu explorarea de către Chevron a gazelor de şist, dar, culmea, chiar la Oradea existau explorări Gazprom, care, pare a rezulta, nu îi prea deranjau pe aceiaşi „senatori liberali”! Observaţi, vă rog, că domnul Viorel repetă povestea cu „radicalii”, de data asta opuşi explorării gazelor de şist! Se referise la „radicali” şi mai înainte, atunci când povestea că aceştia se opuneau exploatării minereurilor aurifere de la Roşia Montană şi când îi identificase pe aceşti „radicali”, foarte clar, ca fiind liberali:

În comisie, pe bună dreptate, s-a format cumva o comisie împotriva colegilor de la liberali care erau prea radicali, după ce susţinuseră proiectul, acum erau cu totul împotrivă, mâine vor fi iar pentru şi tot aşa.” (http://www.gov.ro/victor-ponta-in-mod-sigur-vor-urma-intalniri-cu-oamenii-de-afaceri-americani-pentru-a-continua-lucrurile-pe-care-le-am-discutat-in-cursul__l1a121365.html).

Vă daţi seama ce i-a spus Ponta lui Biden, înconjurat exclusiv de ciracii săi din PSD, cu privire la liberali, dacă toate astea i-au scăpat public, în presă, după întâlnirea cu vice-preşedintele american? Sincer, le plâng de milă liberalilor, dar vorba lui Tucidides: „speranţa e o marfă scumpă”! Iar liberalii sunt vestiţi pentru resurse, cred că-şi pot permite o speranţă mică, anemică, acolo, măcar cât permitea President Snow, băieţilor şi fetelor din “The Hunger Games”!

Eu cred sincer că Ponta a dorit să prindă vreun sfânt de picior, atunci când a trecut Atlanticul. El ar fi vrut pe Dumnezeu, dar ştiţi vorba aceea: „până la Dumnezeu, te mănâncă sfinţii”! Ceva, ceva a prins, dar nu sunt sigur că de picior! Oricum, a dorit şi el să fie în marea armată a sfinţilor, „in that number”, cum se cântă prin State. Surprinzător este că americanii, recunoscuţi pentru o oarecare superficialitate culturală (nu întotdeauna pe drept cuvânt atribuită) au reuşit până şi ei să-şi modifice „armata sfinţilor” după tipicul şi rafinamentul european. Uite, de pildă, Louis Armstrong şi Danny Kaye au modificat textul din „When The Saints Are Marching In” încă din 1959, când domnul Viorel nici nu era născut! Şi au introdus „in that number” pe Brahms, Chopin, Mozart, Ravel, Mahler, Wagner, Berlioz, Haydn, Rimsky-Korsakov, Bizet, Offenbach, Massenet şi mulţi alţi europeni de geniu, de care Viorel nu a auzit în viaţa lui! Căci, dacă ar fi auzit, poate n-ar fi citat din President Snow, afişând o cultură frivolă, din filme americane! Poate ne-ar fi plimbat prin Walhala, cu citate din Siegfried Idyll. Sau măcar din Louis Armstrong, care este parte din marea cultură americană! Mă gândesc că măcar asta să reparăm, dacă urmăriţi filmuleţul de mai jos! Enjoy and Merry Christmas!

*Notă: Dacă accesarea file-urilor audio din text, prin link-urile prezente, se realizează trunchiat sau incomplet la primul click, reluaţi procedura printr-un nou click pe link-ul corespunzător!

 

Penibilul Domn Ponta şi Regatul „Chiloţeilor” Împietriţi!

ponta-crin2

Ştiu, pare ciudat să încercăm a înţelege de ce ne merge atât de prost! În fapt, suntem o naţiune de băieţi şi fete care se împuşcă în cap, fie şi pentru o simplă şicană în traficul rutier! Nu-i vorbă, se mai împuşcă şi alţii în cap! De pildă, ruşii! Dar, numai după o dezbatere aprinsă, cu privire la Critica Raţiunii Pure de Immanuel Kant! Stând la coadă la bere! La ruşi, până şi băutorii de bere l-au citit pe Kant! (vezi http://www.antena3.ro/externe/o-dezbatere-despre-filosofia-lui-kant-a-degenerat-in-scandal-un-barbat-a-fost-impuscat-in-cap-227938.html).

Nu, nu e glumă! Compensăm, însă, cu brio! La noi, până şi un oltean a ajuns în conducerea Camerei Deputaţilor! Ştiu, ştiu, asta este discriminare! Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării mă va amenda! Greşesc, nu pe mine, pe domnul Zgonea! Cum, care Zgonea? “Prietenul lui Mihai Viteazul”! Aţi uitat? Preşedintele Camerei Deputaţilor, care a apucat să spună cuvintele magice pe 16 septembrie 2013! Unor copii din Brazi, care erau presupuşi a începe şcoala! Dar, care, după ce l-au auzit pe Zgonea, PSD-ist de frunte, cred că au renunţat la studii! Dacă un oltean ca el, nu orice oltean, a reuşit să ajungă atât de sus, la ce mai e nevoie de alfabet? Zău, iată cuvintele PSD-istului, conform jurnalul.ro: “Uitaţi-vă, eu, oltean, am ajuns preşedintele Camerei Deputaţilor” (http://jurnalul.ro/stiri/observator/valeriu-zgonea-oltean-651674.html).

Şi, ca să demonstreze că nu l-a citit pe Kant, a adăugat băgându-l şi pe Victor Viorel Ponta acolo unde îi este locul: “După istoria cu preşedintele Nicolae Ceauşescu, ştiţi foarte bine că era greu pentru un oltean să urce într-o funcţie publică, având această istorie în spate. Astăzi sunt doi olteni care sunt la conducerea statului român: Victor Ponta, premierul României şi subsemnatul, cu votul tuturor parlamentarilor, preşedintele Camerei Deputaţilor”. Cam ăsta este nivelul conducătorilor! Mai ales ruşii, amatori de bere şi cititori de Kant, pot să observe uşor care este nivelul poporului cu asemenea conducători!

“Sculaţi, voi oropsiţi ai vieţii”! Parlamentul s-a mutat în mină!

E timpul să lămurim foarte clar câteva lucruri. L-am văzut pe Victor Viorel Ponta (îmi place să-i zic pe nume, exact aşa cum îi zice mentorul său de suflet, cu care se înjură toată ziua, absolut patetic, Traian Băsescu), în interviul oferit B1 TV, pe 16 septembrie 2013. O prestaţie lamentabilă, ca om şi ca demnitar! Extrem de utilă din perspectiva dezvăluirii intereselor obscure ale unui partid năşit în aburul pestilenţial al FSN-ismului şi gata să distrugă România, la nevoie, doar pentru a proteja interesele unei clici de profitori politici! Sigur, atunci când o clică de acest tip îşi alege în frunte un monument de infantilism, din categoria “oltean de calibrul lui Zgonea”, infantilul va face toate greşelile din manual! No wonder! Să dăm filmul poveştii!

Dornic să iasă din conul de umbră în care se vârâse pe tema proiectului exploatării de la Roşia Montană, Ponta s-a deplasat fulger la faţa locului, pentru a profita de protestul minerilor baricadaţi într-una din galerii! Nu acceptau să iasă până la venirea notabilităţilor de la Bucureşti! Venire ce ar fi trebuit să coincidă cu foc verde pentru proiectul Roşia Montană Gold Corporation! Ponta a venit procedând la cea mai tembelă “mineriadă” din istoria “mineritului” prin măruntaiele statului de drept din România!

Dacă obiceiul locului era, până acum, ca statul să fie “minerit”, prin forţă, de minerii veniţi în trombă la Bucureşti, de data asta a mers Bucureştiul la mineri, pentru a se pune la dispoziţia acestora! Căci ce grăieşte infantilul Ponta, analfabet juridic şi în ale statului de drept? Pur şi simplu, anunţă că Parlamentul nu mai legiferează în deplinătatea dreptului şi a rolului democratic şi constituţional, ci în virtutea arbitrariului, abuzului  şi incompetenţei reprezentate de şeful guvernului.

Parlamentul este, practic, luat prizonier, de un grup de  33 de mineri, care nici măcar nu se deplasaseră la Bucureşti cu bâtele, ca pe vremea lui Miron Cozma. Care Cozma, nici în visurile de maximă putere, avută în fruntea minerilor, nu ar fi contemplat o asemenea victorie, ca cea a aducerii unei comisii parlamentare în minele din Valea Jiului! Nicio problemă, ce nu au reuşit ortacii lui Cozma, a “dăruit” Ponta, fără să clipească, în cea mai patentată demonstraţie de impotenţa intelectuală, oportunism politic, demagogie abjectă şi anulare a statului de drept, din câte a cunoscut ţara împuşcaţilor în cap, pe motiv de trafic rutier! Iată cuvintele celui pe care românii îl consideră un bun conducător, potrivit sondajelor de opinie:

“Eu le-am promis că se face comisia şi îi aducem pe toţi din comisie aicea (sic!), să vorbească cu ei şi să vadă aicea (sic!), să decidă dacă susţin sau nu proiectul! Dar, nimeni n-are voie, când nu ştie ce viaţă au oamenii ăştia, să zică nu! Trebuie să-i aducem aici, le-am promis şi o să mă ţin de cuvânt!” (ascultă file audio* 13ponta-rosia montana-1aduce comisia parl in mina-2nu e voie sa zici nu15sep).

Şi, când marinarii de pe fregata Ferdinand se vor baricada la bord, cerând arborarea pavoazului la cârmă, nu la catarg, prin lege votată în Parlament, vom duce Parlamentul să legifereze pe mare? Şi, când producătorii de pepeni vor dori să vândă pepenii drept icre negre, prin lege votată în parlament, vom duce Parlamentul în piaţă? Cu siguranţă, oamenii de la Roşia Montană au tot dreptul să fie îngrijoraţi pentru locurile lor de muncă, dar solicitarea făcută de ei s-a referit, exclusiv, la o discuţie cu liderii politici ai ţării, la faţa locului!

Ponta, însă, a promis că va aduce întreaga comisie a Parlamentului în mină! De când comandă şeful Guvernului, Parlamentului? Cum îşi permite acest perfect analfabet în legile ţării să declare ritos că „nimeni nu are voie să spună NU?” Fie şi pentru că nu ştie suficient! De când comandă el parlamentarilor, tuturor parlamentarilor, nu numai celor din partidul lui Oprişan, cum să voteze? Până unde poate duce batjocura la adresa acelor oameni nefericiţi de la Roşia Montană, care au crezut în el, personajul cu numele de Ponta:

„Le-am promis, le-am promis că ne întoarcem aici cu comisia specială şi că fiecare parlamentar îi va asculta şi pe ei (…)”(ascultă file audio* 13ponta-rosia montana-0aduce comisia parl in mina15sep). Dar, fiecare cetăţean român are o doleanţă în faţa unui proces legislativ! Sunt milioane de nemulţumiţi în România, cu privire la diverse alte proiecte de lege, care aşteaptă votul final în Parlament! Ducem Parlamentul la discuţii individuale cu fiecare protestatar sau nemulţumit? Sau ne oprim doar la Roşia Montană?

Udrea şi cu Ludovic ne-au furat şi nu un pic!

Pe bună dreptate, liberalul Ludovic Orban a reacţionat dur, pe 16 septembrie 2013, la exprimările, din poarta minei, ale PSD-istului Ponta:

„Ieri, privindu-l pe Ponta, l-am văzut aievea pe Ion Iliescu al anilor ‘90, mulţumind minerilor după reprimarea brutală a Pieţei Universităţii. Este adevărat că nu avea decât casca (nou-nouţă, de altfel ca şi toţi ceilalţi aşa-zişi mineri, care nu mai sunt mineri din 2006) nefiind dotat şi cu lămpaş sau bâtă. Este adevărat că nu a adus minerii la Bucureşti, dar a făcut un lucru mult mai grav: a promis minerilor că îi ia pe parlamentari de guler şi îi aduce să voteze în mină. Este adevărat că nu a înfierat cu mânie proletară protestatarii din Piaţa Universităţii, însă a făcut un lucru şi mai grav, afirmând: ‘nimeni nu are voie să spună nu’” (http://www.b1.ro/stiri/politica/ludovic-orban-votez-orice-mo-iune-de-cenzura-impotriva-lui-ponta-acest-hibrid-nereu-it-intre-nastase-si-iliescu-foto-65444.html).

Orban a enunţat singura idee valabilă, care putea veni în mintea oricărui om normal, care ar fi asistat la tâmpenia guvernamentală de la Roşia Montană: „Îl anunţ, pe această cale, pe domnul Ponta că voi vota orice moţiune de cenzură se va depune împotriva cabinetului său şi că voi face toate demersurile posibile pentru a îmi convinge colegii liberali că acest hibrid nereuşit între capitalismul lui Năstase (vezi PETROM, ALRO, BECHTEL etc.) şi comunismul lui Iliescu trebuie să plece din fruntea guvernului României”. (http://www.b1.ro/stiri/politica/ludovic-orban-votez-orice-mo-iune-de-cenzura-impotriva-lui-ponta-acest-hibrid-nereu-it-intre-nastase-si-iliescu-foto-65444.html). Evident, nu era vorba de o moţiune de cenzură împotriva unui guvern cu liberali în el! Ci, împotriva unui guvern din care liberalii s-ar fi retras!

A urmat o nouă şi teribilă greşeală din partea lui Ponta! Cu multiple semnificaţii. Întrebat, pe 16 septembrie 2013, cu privire la propria evaluare legată de afirmaţiile lui Orban, Ponta a declarat la B1 TV: „Ludovic Orban şi Elena Udrea sunt cei doi oameni care se mai trezesc din când în când şi, pe facebook, dau jos guverne (…)”! (ascultă file audio* 13ponta-b1tv-orban asociat cu udrea16sep). Atenţie, Ludovic Orban este asociat cu Elena Udrea! Ponta nu răspunde punctual la întrebarea care se referea, strict, la părerea pe care o are despre declaraţiile lui Orban! Îl asociază, direct, pe Orban cu Udrea, un om politic de la PDL, cu care PNL şi, mai ales, Ludovic Orban s-au aflat mereu în conflict deschis!

Dar, ce urmează este extrem de interesant. Fiindcă Ponta adaugă: „Ştiţi ce mă supără? (…) Eu încă plătesc acum şi o să mai plătim mulţi ani, contractele frauduloase, hoţiile şi prostiile pe care le-a semnat şi Orban cu Iordache, cu Romstrade, pe care le-a  semnat şi Udrea cu Romstrade… Deci, eu, acuma (sic!), plătesc şi, când îi văd cât timp au oamenii ăştia să scrie pe facebook, după ce ne-au dat găuri de sute de milioane de euro, amândoi, mă gândesc că viaţa politică e frumoasă, dacă scapi nepedepsit”. (ascultă file audio* 13ponta-b1tv-orban-contracte cu romstrade16sep).

Ce remarcăm? Ponta, care reacţiona dur când vreun liberal mai nesupus îl critica, nu cere niciun fel de măsuri punitive împotriva lui Orban, pentru atacul acestuia la adresa sa! Face, însă, altceva! Teribil de important! Îl asociază pe Orban cu Udrea şi îi declară hoţi pe amândoi! De la Hitler şi Goebbels încoace, tactica de manipulare prin asociere a dat rezultate perfecte asupra opiniei publice. La Hitler, a existat o „mică” problemă, pentru că s-a aflat în război, în acelaşi timp, şi cu bolşevismul rusesc, şi cu societatea capitalistă de tip american. Or, era greu să explici opiniei publice că ai dreptate în acest război, de vreme ce luptai cu doi inamici, care erau şi inamici între ei doi! Oamenii puteau să nu priceapă! Aveai nevoie de o platformă, care să-i unească, în mentalul colectiv, pe cei doi inamici, pentru ca tu să ai o argumentaţie coerentă împotriva lor! Platforma comună, găsită de Hitler, a fost dată de invocarea evreilor şi de antisemitism! Fiindcă, simplu, şi capitalismul american, şi bolşevismul rusesc erau produse ale evreilor, în filosofia nazistă a „adevărului”! Bingo! Mission accomplished!

Aţi văzut ce simplu e? Aşadar, tu, Ponta, ai doi duşmani care se luptă între ei? Da! Vrei să lupţi cu amândoi? Da! Atunci, fii atent! Unii oameni se vor întreba dacă ai dreptate, de vreme ce te confrunţi cu inamici ce luptă între ei! Cum poţi fi duşmanul lor, de vreme ce ei înşişi se duşmănesc între ei? Complicat! Ia să vedem! Cine sunt cei doi duşmani? PDL şi PNL! Naşpa, fiindcă ăştia doi se duşmănesc ireductibil între ei! Ai o platformă comună, care să-i unifice şi care să-ţi ofere un motiv unic, pentru a lupta împotriva lor? Da! Fură amândoi! Hai, să le dăm un nume: Udrea şi Orban! Uraaaaa! Problema e rezolvată! Ooops! Stai aşa! Parcă, tu, Ponta, nu erai în război cu PNL!

Alba, neagra, cu prezidenţialele lui Crin!

Ei, de aici începe demonstraţia acestui studiu! Da, aparent, PSD şi PNL sunt aliaţi! Zău? Hai să vedem! Mai întâi, să remarcăm un lucru! Crin Antonescu, după constituirea USL, nu a acuzat niciodată un fost sau actual ministru PSD de hoţie! Orban este fost ministru liberal. Ai putea crede că Ponta e supărat pe Orban şi se răzbună şi el cum poate! Atenţie! Acuzaţia de hoţie e gravă şi dacă spui că Orban a furat jetoanele de la masa de joc, în hotelul de pe malul mării unde şi-a făcut vacanţa! Dar, nu! Ponta îl acuză pe ministrul Orban de hoţie! Adică, acuză, direct, PNL! Unii vor spune că extrapolez! Sau că exagerez! Le voi răspunde că nu mi s-a întâmplat niciodată să ratez vreo demonstraţie! Iată ce declara Ponta, în acelaşi interviu pentru B1 TV, din 16 septembrie, cu privire la susţinerea PSD pentru candidatul liberal la prezidenţiale, Crin Antonescu:

„PSD e absolut hotărât să-şi menţină decizia, pe care am luat-o în Congres, de a avea candidat USL, candidat Crin Antonescu. Dacă Crin Antonescu, poate a spus-o la supărare, dar dacă a vorbit serios şi îşi menţine decizia de a nu mai dori sprijinul PSD, sigur că, în acel moment, trebuie să ne gândim pe cine susţinem!” (ascultă file audio* 13ponta-b1tv-crin a zis ca nu are nevoie de psd pt presedinte-ok16sep).

Tare, nu? Ia să vedem! Aflăm de la Ponta că Antonescu a luat „decizia de a nu mai dori sprijinul PSD”! O fi luat-o la „supărare” şi atunci îl iertăm, dacă renunţă la ea, evident! Altfel, pa, domnul Crin! Super corect! Numai că avem o mică problemă! CRIN NU A SPUS NICIODATĂ CĂ RENUNŢĂ LA SUSŢINEREA PSD! Aici, Ponta se dă de gol din nou, arătând că vorbeşte dintr-o strategie anticipativă, bine pusă la punct de PSD, pentru confruntarea finală cu PNL, la prezidenţiale. Exact aşa cum atacul la miniştrii liberali, acuzaţi că fură/au furat în funcţie, este parte a strategiei electorale pentru euro-parlamentare, de asociere a PNL cu PDL, prin furt!

În cele mai dure exprimări ale sale, cu privire la susţinerea PSD pentru candidatura sa la prezidenţiale, Crin Antonescu a zis doar atât:

„Dacă eu, în 2014, sunt în situaţia unui fel de obiect, de păpuşă, pe care, dacă vrea, îl pune PSD, dacă nu, nu, atunci nu mai candidez. Dacă aş fi în 2014 în situaţia să depind de bunăvoinţa PSD sau a cuiva din PNL, nu mai candidez. Preşedinţia României e decisă de cetăţeni!” (http://www.b1.ro/stiri/politica/crin-antonescu-daca-in-2014-as-fi-papusa-psd-ului-la-prezidentiale-nu-a-mai-candida-daca-nu-ma-sus-in-sanatate-i-la-revedere-65477.html).

Nu spune nicăieri că a renunţat la susţinerea PSD! Spune doar că nu va accepta să fie „păpuşa” cuiva, fie a PSD fie a PNL! Asta, pe 16 septembrie! Iar pe 13 septembrie:

„Tot PSD-ul trebuie să înţeleagă un lucru şi anume că primul ministru pesedist şi PSD-ul duc o viaţă bună cu aliatul lor PNL şi Antonescu, nu pentru că ne-ar tremura chiloţeii că nu o să mă mai susţină la prezidenţiale, ci pentru că acest guvern trebuie să reuşească şi pentru că trebuie să-şi respecte cuvântul faţă de români. Dacă pot înţelege asta, va fi bine, dacă nu, nu mă vor susţine la prezidenţiale, multă sănătate şi mulţumim pentru colaborare!” (http://www.gandul.info/politica/antonescu-despre-relatia-cu-psd-nu-ne-tremura-chiloteii-ca-nu-o-sa-ma-sustina-la-prezidentiale-11329189).

Spune undeva, aici, că el, Crin Antonescu, renunţă la susţinerea PSD pentru prezidenţiale? Nu, spune doar că, în cazul în care PSD nu înţelege obiectivele asumate în faţa românilor şi, în consecinţă, nu îl va susţine la prezidenţiale, atunci, pa! Se referă la voinţa PSD de a nu-l susţine, nu la voinţa sa de a renunţa la acea susţinere! Aşadar, ce vorbeşte Ponta? Vorbeşte dintr-o strategie PSD, pregătită pentru viitor, pentru desprinderea de PNL şi trecerea la atac masiv împotriva liberalilor! Trădarea PSD-istă, ultima etapă, este pregătită meticulos şi eficient!

Să vă mai arăt ceva! Ne amintim cu toţii ieşirea Olguţei Vasilescu, PRM-ista de serviciu din PSD, din 13 septembrie 2013, când a ameninţat direct că PSD s-ar putea să nu-l mai susţină pe Antonescu la prezidenţiale mizând chiar pe candidatura lui Ponta: „Premierul Victor Ponta e înaintea lui (a lui Antonescu-n.n.) în sondaje. Nu poţi să nu ţii cont de un partid care, de mulţi ani, de foarte mulţi ani, este primul pe scena politică. Iar liderul său este primul, în sondaje, dintre posibilii candidaţi prezidenţiali. Eu m-am referit la protocolul USL, în care se stipulează foarte clar că va fi candidat la preşedinţie cel care este primul în încrederea electoratului! Nu ştiu cum să vă spun, Crin Antonescu e un pic mai în spate!” (ascultă file audio* 13olguta vasilescu-3protocolul usl il indica pe ponta presedinte13sep).

Victor Viorel Ponta, a negat, chiar în ziua cu pricina, că va candida, a zis că „nu e cazul”, mulţumindu-i Olguţei Vasilescu pentru varianta avansată! Vă invit să zăbovim puţin asupra formulei doamnei Vasilescu: „Eu m-am referit la protocolul USL, în care se stipulează foarte clar că va fi candidat la preşedinţie cel care este primul în încrederea electoratului”!

Un protocol pentru eternitate! Pentru eternitatea PSD, evident!

Şi să ne uităm în Protocolul USL, în care se face, într-adevăr, referire la un sondaj de opinie, care să stabilească cine va da candidatul pentru preşedinţie! Articolul 6.1.2.:

Candidatul Alianţei pentru funcţia de Preşedinte al României va fi persoana cea mai bine plasată într-un sondaj de opinie la nivel naţional, realizat prin aplicarea corespunzătoare a prevederilor 4.2.6.

Dar ce scrie la 4.2.6.? Mai întâi, titlul generic este la 4.2.6.: „Modalitatea de realizare a sondajelor de opinie”. Iar, la 4.2.6.1 scrie clar: „Sondajele de opinie vor fi realizate în perioada mai-iulie 2011”! Foarte tare! Ce aflăm? Că, pentru desemnarea candidatului USL la funcţia prezidenţială, se fac, într-adevăr, sondaje! Dar când? În mai-iulie 2011! Atunci s-a stabilit cine va candida la prezidenţiale! Logic, dacă nu ar fi aşa, ce rost ar mai fi avut să convoci congresele formaţiunilor componente ale USL, pentru a valida candidatura la prezidenţiale a lui Crin Antonescu, dacă protocolul USL ar vorbi de un sondaj decisiv, în acest sens, undeva, în preajma alegerilor, aşa cum susţinea Vasilescu?

Dar de ce susţine Vasilescu asta, acum? În afara protocolului USL, după cum se vede? Şi de ce neagă Ponta o eventuală candidatură a sa la prezidenţiale? Minte Vasilescu? Minte Ponta? Sau mint amândoi? Vasilescu, atunci când invocă protocolul USL, pentru a-i face loc lui Ponta la prezidenţiale, în detrimentul lui Antonescu? Şi Ponta, atunci când spune că nu este interesat? Hai să vedem cât de interesat este Ponta şi lămurim traseul minciunii! Pe 7 iunie 2013, la emisiunea Ora de Vârf, pe România TV, premierul a rostit câteva gânduri fabulos de importante pentru discuţia noastră! Atenţie, încă în iunie 2013! Mult înaintea Olguţei Vasilescu! Iată:

Realizator: În această perioadă vă gândiţi să parafaţi cumva un protocol prin care să susţineţi candidatura lui Crin Antonescu la Palatul Cotroceni. De ce este nevoie să semnaţi un act? Are Crin Antonescu prin acest act, garanţia că USL îl va susţine?
Victor Ponta: Da. Cred că are această garanţie.
Realizator: Nu era de ajuns cuvântul dumneavoastră? Pentru că deseori aţi spus că-l susţineţi.
Victor Ponta: Era de ajuns, dar în acelaşi timp în acordul USL există o formulare, eu am făcut-o, ştiu foarte bine, care spunea: cel mai bine clasat în sondaje merge la preşedinţie, celălalt partid dă funcţia de prim-ministru. Acum, prin natura faptelor, să zic, eu sunt în funcţia de prim-ministru. Nu mai intru în competiţie dacă sunt mai bine plasat în sondaje sau mai prost plasat în sondaje decât domnul Antonescu. Eu am ieşit din această ecuaţie pe care o scrisesem în acord. Şi atunci, pe cale de consecinţă, PNL este partidul din alianţă care va propune candidatul, iar din PNL, evident, prin deciziile luate… Ideea a fost însă următoarea: nu doar de a reafirma foarte clar că este Crin Antonescu candidatul USL, ci prin ceea ce vrem, acel amendament la acord, vrem să arătăm faptul că îşi va face Crin Antonescu o echipă din PSD-işti, PNL-işti şi oameni din afara USL-ului, o echipă care construieşte programul politic al candidatului Crin Antonescu, un program care să cuprindă şi aşteptările PSD-ului şi ale PNL-ului şi sigur, ale unor largi categorii de persoane.” (http://www.gov.ro/premierul-victor-ponta-a-participat-la-emisiunea-ora-de-varf-romania-tv__l1a120172.html).

La acel moment, Ponta dorea un act adiţional (“amendament”) la protocolul USL! Interesant! Ca să întărească sprijinul pentru Antonescu la prezidenţiale, zicea el. Dar, de ce era nevoie de reînnoirea sprijinului la prezidenţiale pentru Antonescu, de vreme ce tot Ponta recunoştea că protocolul USL tranşase problema?

(…) în acordul USL există o formulare, eu am făcut-o, ştiu foarte bine, care spunea: cel mai bine clasat în sondaje merge la preşedinţie, celălalt partid dă funcţia de prim-ministru. Acum, prin natura faptelor, să zic, eu sunt în funcţia de prim-ministru. Nu mai intru în competiţie (…)

Alors? Răspunsul e mai jos: “Ideea a fost însă următoarea: nu doar de a reafirma foarte clar că este Crin Antonescu candidatul USL, ci prin ceea ce vrem, acel amendament la acord, vrem să arătăm faptul că îşi va face Crin Antonescu o echipă din PSD-işti, PNL-işti şi oameni din afara USL-ului, o echipă care construieşte programul politic al candidatului Crin Antonescu, un program care să cuprindă şi aşteptările PSD-ului şi ale PNL-ului şi sigur, ale unor largi categorii de persoane.”

Alo, domnu’ Crin! Aveţi echipă? Deci, aveţi! Mă bucur! Atunci, luaţi-o pe-asta!

Wow! Aşadar, un amendament, în care să se scrie cum şi din cine îşi va face Antonescu echipa? Echipă din care să facă parte PSD-işti? Şi care să răspundă „aşteptărilor PSD-ului”? Wow, again! Păi, obiectivele USL se concretizează în programul de guvernare! Crin Antonescu nu a pus nicio condiţionare premierului Ponta, din acest punct de vedere! E drept, miniştrii liberali sunt propuşi de PNL, dar premierul îi poate accepta sau respinge, iar ecuaţia guvernamentală se bazează pe algoritmul politic convenit tot prin protocol! Ce legătură are asta cu echipa prezidenţiabilului Crin Antonescu şi, apoi, a preşedintelui Crin Antonescu?

Echipa preşedintelui este o treabă personală a sa, în toate democraţiile consolidate din lume, unde se aleg preşedinţi! Echipa prezidenţiabilului este tot o treabă personală a sa, independent de susţinerea USL în alegeri! Preşedintele nu este condiţionat de nimeni. Programul USL este programul premierului! Preşedintele nu are un program USL! Aşadar, ce sunt alea „aşteptările PSD-ului”?

Incredibil ce au vrut să facă băieţii ăştia! Ceva de genul, „dragă Crin, dacă vrei să fii preşedinte execuţi întocmai şi la timp!” Ceea ce Antonescu nu a încercat, niciodată, să-i impună premierului, deşi ar fi avut temei (contestabil), în baza programului de guvernare USL, validat de parlamentul majoritar USL! Nici nu a încercat, fiindcă ar fi fost imoral, anticonstituţional şi mizerabil! PSD nu a ezitat, însă, să emită asemenea idei! Culmea, le-a emis prin vocea lui Ponta, care, „ingenuu” cum îl ştim, deşi recunoştea că protocolul USL l-a scos din cursa pentru prezidenţiale, vorbea, cu nonşalanţă, despre aşa ceva:

„Pe de altă parte, avem în jurul nostru echipe, echipa mea guvernamentală sau a PSD, echipa PNL şi avem o presiune pentru că în fiecare zi, uneori chiar şi dumneavoastră, în fiecare zi auzim că PSD nu o să-l susţină pe Antonescu, că Ponta să candideze nu ştiu unde, că PNL vrea să nu-l mai susţină pe Ponta, aşa încât, mai mult pentru colegii noştri, nu pentru mine şi pentru Crin, orice moment în care ne reconfirmăm acest angajament este necesar. Eu cred că am răspuns de vreo cinci mii de ori la întrebarea dacă-l susţin pe Crin.” (http://www.gov.ro/premierul-victor-ponta-a-participat-la-emisiunea-ora-de-varf-romania-tv__l1a120172.html).

Opaaaa! Păi, stai aşa! Aşadar tu ai, ca premier, “echipa ta PSD? Există şi o echipă PNL? Păi, nu spuneai, domnul Ponta, că, pentru dumneata, nu există PSD şi PNL, există doar guvernul României? Este clar că, atunci când spune echipa PSD, altceva decât PNL, domnul Ponta nu se referă la guvern! Şi cum, “amendamentul” ăla, prin care voia să-i bage pe gât lui Antonescu pe PSD-ii lui, ceea ce Crin nu a încercat niciodată cu premierul, era necesar doar aşa, din plăceri nevinovate, ca între amici? Nu că ar fi fost, în realitate, nevoie de el? Şi spune premierul:

Victor Ponta: De aceea vor fi şi oameni de la PSD, poate nu voi fi eu direct că nu-mi permite timpul, dar vor fi oameni de la PSD care vor spune, domnule Antonescu fişa postului de preşedinte, cum va ieşi de altfel şi din modificarea Constituţiei actuale, nu mai cuprinde politica fiscală. Deci nu spuneţi, cum au spus toţi preşedinţii până acum, eu sunt pentru impozit mare sau impozit mic. Asta este treaba Parlamentului.
Marius Niţu: Deci va fi un fel de filtru pentru acel program ca să….
Victor Ponta: Nu doar un filtru. Dacă vreţi, vom încerca, aşa cum am făcut programul de guvernare al USL, unde chiar acela era, de guvernare era chestiunea cu 16%, noi PSD nu am vrut cotă unică, dar PNL a spus că ţine, este important pentru noi, hai să o punem în programul USL. La fel va face şi Crin. Programul lui de preşedinte va ţine cont şi de ce vrea PSD şi de ce vrea PNL şi PC şi sigur şi alte categorii, pentru că spre deosebire de un guvern ca cel pe care-l conduc şi toate guvernele, care până la urmă reprezintă o majoritate politică, USL preşedintele va trebui să reprezinte pe toată lumea. Şi deci Crin va trebui să aibă în programul politic şi ce face pentru minorităţi, care este poziţia preşedintelui pentru minorităţi, care este poziţia preşedintelui pe politică externă. Deci vorbesc aici de un program de preşedinte.” (http://www.gov.ro/premierul-victor-ponta-a-participat-la-emisiunea-ora-de-varf-romania-tv__l1a120172.html).

Dragi români, nu fiţi trişti! V-aţi întors la FSN-işti!

Absolut incredibil ce debitează acest penibil! Descrie, practic, imaginea „marionetei”, „păpuşii” perfecte, exact ce a respins a fi Antonescu, în chiar aceste zile: “De aceea, vor fi şi oameni de la PSD, poate nu voi fi eu direct că nu-mi permite timpul, dar vor fi oameni de la PSD care vor spune, domnule Antonescu fişa postului de preşedinte, cum va ieşi de altfel şi din modificarea Constituţiei actuale, nu mai cuprinde politica fiscală. Deci nu spuneţi, cum au spus toţi preşedinţii până acum, eu sunt pentru impozit mare sau impozit mic. Asta este treaba Parlamentului”.

Ce troc mizerabil! Adică, băi, liberalilor, noi am acceptat aiureala aia a voastră de impozit de 16%, acum tu, Crin, dă aici cu băţul că, daca te susţinem la prezidenţiale, execuţi ce vrem noi, întocmai şi la timp: “Dacă vreţi, vom încerca, aşa cum am făcut programul de guvernare al USL, unde chiar acela era, de guvernare era chestiunea cu 16%, noi PSD nu am vrut cotă unică, dar PNL a spus că ţine, este important pentru noi, hai să o punem în programul USL. La fel va face şi Crin. Programul lui de preşedinte va ţine cont şi de ce vrea PSD (…)

Ei, aţi înţeles? PSD-ii mai bătrâni şi-or fi dat seama că nu merge mizeria cu amendamentul! Şi, acum, apare Olguţa Vasilescu! Din nou cu povestea procentelor din sondaje, unde Ponta e mai bine plasat ca Antonescu! Acum, când Antonescu a ieşit, rău de tot, din rând, în chestiunea Roşia Montană! Iar Ponta zice, nu, nu, nu, nu vreau preşedinte! Iar eu sunt presupus a înghiţi această gogoaşă fetidă, marca FSN? Nu prea cred!

Că Ponta minte, aşa cum respiră, nu mai este un secret nici pentru populaţia de pe Gangele inferior! Zilele PNL sunt numărate la guvernare şi nu numai! Despre strategia PSD de demantelare a liberalilor s-a scăpat Ponta pe 16 septembrie, când l-a pus pe Orban în aceeaşi oală cu Udrea şi i-a declarat pe amândoi hoţi! Scenariul plauzibil şi dezastruos, pentru România, este acesta: Liberalii vor fi “masacraţi” la euro-parlamentare! PSD-ul va avea candidat propriu la prezidenţiale, va câştiga şi va numi premierul, în baza solicitării unei majorităţi parlamentare formate în afara PNL! End of story!

Ar mai fi câteva scenarii mai bune pentru România! Dar ele depind de cât de repede se dezmeticeşte Crin Antonescu pentru a ieşi din USL şi pentru a-şi reface platforma politică în bătălie deschisă cu FSN-ismul şi FSN-ul lui Ponta!

Din păcate, românilor le lipseşte o componentă esenţială a civismului, dar şi a unităţii naţionale. Se numeşte “solidaritate” şi o găsiţi invocată în declaraţii politice sforăitoare! Niciodată pe “terenul” acţiunii politice sau civice! Poate veţi înţelege ceva din filmuleţul de mai jos! Nu-l recomand susţinătorilor PSD! Sper ca liberalii să înţeleagă ceva din el! În afara celor două categorii, toată lumea e bine venită! După cum vedeţi, eu m-am debarasat de apelativul USL! Şi, sincer, îi aştept pe liberali înapoi, în ţara lor! Cu Orban, cu Tăriceanu, cu Antonescu! “Echipa PSD”, cu Ponta, Oprea şi Oprişan, cred că trebuie să rămână acolo unde îi este locul! Până în gât! Fără liberali! Filmul, vă rog!

http://www.youtube.com/watch?v=6c7uDVQQKaE

*Notă: Dacă accesarea file-urilor audio din text, prin link-urile prezente, se realizează trunchiat sau incomplet la primul click, reluaţi procedura printr-un nou click pe link-ul corespunzător!

Hayssam şi „What You Need to Know”!

basescu-ponta-ok

Despre “afacerea Hayssam” s-a scris în fel şi chip! De la răpirea jurnaliştilor români, în 2005, până în aceste clipe! Doresc să mă refer doar la anumite aspecte ale acestei afaceri, după revenirea lui Omar Hayssam, în iulie 2013, în patria de adopţie, pentru a ispăşi o pedeapsă cu închisoarea, sub acuzaţia şi sentinţa de terorism. Personajul cu pricina a fost subiectul unor evaluări multiple, la nivel de decizie politică (guvern şi preşedinte) sau în presă. Mă interesează nu cum a plecat din ţară, în 2006, înşelând vigilenţa autorităţilor române, ci cum a revenit! Plecarea este automat legată de revenire, aşa că o explicaţie pentru una o acoperă şi pe cealaltă!

Mă interesează, de asemenea, cum a fost gestionată de statul român revenirea lui Hayssam în ţară şi ce relevă acest proces, din perspectiva statului de drept! Sunt trei categorii de aserţiuni pe care le voi face! Unele cu enunţuri clar exprimate, altele doar sugerate şi a treia categorie va fi a enunţurilor subînţelese, aşadar, nici măcar sugerate! Sunt nevoit să mă bazez exclusiv pe surse la vedere! De aceea, câteodată, sugerarea e suficientă, altădată, nici măcar indicată! Subînţelesurile pot fi, atunci, un domeniu de explorat!

Întrebări cu taxă inversă, în trei registre

Vă veţi întâlni în text cu numeroase reveniri de pasaje şi repetări intenţionate! Au rolul de a concentra atenţia şi a întări exerciţiul de memorare. Acesta nu e un text uşor! Recomand abandonarea lui de către susţinătorii USL, căci prostia nu a jucat, niciodată, rolul lui Harry Potter! Sunt câteva întrebări de pus, din perspectiva “afacerii Hayssam”:

Cine conduce, în realitate, România? Guvernează într-adevăr USL? S-au reformat serviciile speciale româneşti, aşa cum ne asigură toţi responsabilii politici din România? De ce s-a întors Hayssam, dincolo de gluma cu cetăţeanul care trebuie să-şi ispăşească pedeapsa în patria pedepsei? Ce rol au americanii în povestea asta? Care este relaţia dintre Băsescu şi Assad? De ce au tăcut israelienii? Ştie Ponta că, în realitate, nu deţine puterea politică în România, nici măcar la nivel de politici guvernamentale? Dacă ştie, de ce se complace în această situaţie? Dacă nu ştie, cât de grav este pentru România? Care este pericolul, pentru România, al concentrării puterii, prin serviciile secrete, în mâna unui singur om, dacă aceasta este situaţia? Dacă nu este aşa, de ce nu ştie Ponta nimic din activitatea care contează a serviciilor speciale? Ce relaţie reală este între Ponta şi administraţia de la Washington? Există Crin Antonescu? Cât de important este Băsescu pentru americani?

Sunt doar câteva dintre întrebările la care răspunsurile vor fi complexe şi vor urma pattern-ul precizat, deja, al celor trei forme de aserţiuni. Acest text este un pic mai special. Va urma o linie logică de argumentare, mai puţin una cronologică! De aceea, ne vom raporta la evenimente într-o curgere a timpului neliniară, care îi va încurca pe unii! Evenimentele au o structură multiplă, cu semnificaţii diverse. Multe ne scapă! Altele se relevă singure, fără un efort deosebit din partea noastră. Trebuie, însă, citite cu grila iniţiatului!! În alte cazuri, trebuie să ştii carte serioasă ca să le înţelegi. “Cunoaşterea”, ca fenomen de accesare a mediului informativ, poate fi, câteodată, o autostradă cu mai mult de două sensuri de mers! Ştiu, pare fantasmagoric! Câteodată, chiar este! Când vorbim de servicii speciale, nuanţele se topesc, adesea, în ape niciodată cartografiate!

Unii uită ce alţii nu au ştiut niciodată…

Povestea noastră începe undeva în anul 2007. Când preşedintele României, Traian Băsescu, ieşea cu o declaraţie spectaculoasă, pe 1 februarie:

“În timp ce lucram la definitivarea discursului pentru Parlamentul European, am fost informat că ziariştii cer informaţii legate de doi cetăţeni răpiţi în Irak. Nu aveam informaţia. L-am invitat pe ministrul de externe care mi-a spus că este vorba de doi cetăţeni reţinuţi pentru că au făcut poze într-o bază militară americană din Irak. În acel moment, n-am făcut legătura cu evenimentele care îmi fuseseră raportate de Ministerul de Externe pe data de 13 noiembrie 2006, legate de cetăţeni care au fost reţinuţi de Poliţia Militară în Irak. A fost o confuzie generată de faptul că eram concentrat pe pregătirea, pe definitivarea discursului, dar am cerut ca seara, la sosirea în ţară, să mi se facă o informare. Rostul acestei declaraţii este să îndrept confuzia pe care am făcut-o ieri. Abia aseară am realizat că e vorba de cei doi cetăţeni despre care fusesem informat de MAE încă din data de 13 noiembrie, ca fiind reţinuţi de Poliţia Militară americană pentru că au făcut poze într-o bază militară.

Astăzi am declanşat demersurile necesare să aflăm dacă s-a confirmat că erau implicaţi într-o operaţiune de spionaj sau pur şi simplu a fost un incident, pentru că muncitorii lucrau în acea bază, într-o linie de îmbuteliere apă minerală. Sper ca în foarte scurt timp situaţia lor să se clarifice. Regret confuzia pe care am făcut-o ieri, nefiind concentrat pe informaţia pe care am primit-o şi generată şi de confuzia legată de răpire.” (vezi http://www.presidency.ro/?_RID=det&tb=date&id=8449&_PRID=).

Tare, nu? 2007! Preşedintele României, şeful suprem al serviciilor speciale, preşedintele CSAT, a făcut o confuzie! Oricine poate să mai facă şi o confuzie, două, acolo! Nu-i bai! Adică, ce? Doi băieţi de la Românica făceau de zor poze într-o bază militară americană! Mai mult, nu erau paraşutaţi acolo din greşeală! Chiar lucrau în bază! Aşadar, ştiau exact care sunt regulile într-o bază militară, în teatru de operaţii! Ştiau precis unde au voie şi unde nu au voie să facă fotografii! Că aşa e drill-ul! Întâi instructajul de securitate, apoi îţi dă drumul pe-acolo! E, ei făceau poze! Categoric, unde nu trebuie! Că de aceea poliţia militară americană i-a înşfăcat mintenaş!

Sigur, cei doi “nu” erau servicii! Erau doar doi cetăţeni români oneşti, care şi-au căutat şi ei de lucru pe piaţa muncii şi erau astea două poziţii libere, într-o bază militară americană, în Irak! Clar, au citit în România liberă sau Libertatea, la anunţuri, că se căutau muncitori la baza americană! S-au dus, au dat concurs pe post şi l-au luat! Şi au uitat (uită şi preşedinţii, darămite doi români simpli, de la linia de îmbuteliere a apei minerale) unde nu aveau voie să facă poze! Nu, nu erau din servicii, e clar!

Buuun! Ce spune Băsescu? A uitat de ei! Că MAE îl informase de povestea cu cei doi din 13 noiembrie 2006!!! Ministrul de externe raportase domnului preşedinte! Acum, ce ştie ministrul de externe este musai să ştie şi şeful lui direct, premierul, că de aia sunt şefi de guvern, din care face parte şi ministrul de externe! E drept, preşedintele, pe 1 februarie 2007, uitase ce-i raportase titularul externelor pe 13 noiembrie 2006, că aşa sunt preşedinţii, mai uită! Să vedem ce ştia şi ce a uitat premierul Călin Popescu-Tăriceanu! Pe 1 februarie 2007, când preşedintele Băsescu tocmai îşi amintea că a uitat de cei doi fotografi amatori, dintr-o bază americană din Irak, despre care ministrul de externe îl informase încă din 13 noiembrie 2006, premierul român preciza:

“Informaţiile în legătură cu cei doi români deţinuţi în Irak le-am aflat ieri, ca şi dumneavoastră, din presă!!!” (auzi file audio* 7tariceanu a aflat din presa ieri despre cei 2-1feb-045). Mai mult, pe 2 februarie 2007, când cei doi au fost eliberaţi de americani, Biroul de Presă al premierului emitea următorul comunicat al purtătorului de cuvânt al Guvernului:

„Primul-ministru a aflat din presă de eliberarea acestor doi cetăţeni români. În legătură cu acest subiect, Primul-ministru solicită Ministerului Afacerilor Externe să precizeze în mod public, printr-o declaraţie oficială, dacă a trimis sau nu o informare la Cabinetul său în legătură cu reţinerea celor doi cetăţeni în Irak!” (vezi http://www.gov.ro/premierul-calin-popescu-tariceanu-solicita-ministerului-afacerilor-externe-sa-precizeze-in-mod-oficial-daca-a-transmis-la-cabinetul-primului-ministru__l1a62353.html).

Wow! Premierul ţării somează un minister să facă precizări publice cu privire la informaţia legată de securitatea a doi cetăţeni români, de care Ministerul de Externe ştia, de vreme ce informase pe preşedinte, dar de care premierul habar n-avea! Ia să vedem! Întrebare pentru toţi oamenii inteligenţi, care accesează acest material (toţi susţinătorii USL se exclud de la acest exerciţiu, evident): Cunoaşteţi vreo situaţie similară, în istoria vreunei democraţii planetare? Eu răspund primul: NU EXISTĂ AŞA CEVA, EVER!

What you need to know, Mister Ponta…

Hai să facem, acum, un mic salt în timp! Suntem pe 19 iulie 2013, în ziua când rătăcitorul rapsod Hayssam era întors „acasă”! Platourile de televiziune vuiau! Audienţele spărgeau record după record! În platoul televiziunii B1 TV se afla consilierul prezidenţial Iulian Chifu, şeful Departamentului Afaceri Strategice şi Securitate Internaţională, în cadrul Administraţiei prezidenţiale! Dezbaterea se centra asupra declaraţiilor preşedintelui şi ale premierului cu privire la cum a ajuns Hayssam în ţară! Declaraţii pe alocuri total contradictorii! Nimeni nu ştia ce să creadă! Evident, vi se vor prezenta şi aceste declaraţii! Dar, toate la timpul lor! Deocamdată, ne interesează afirmaţiile lui Chifu referitoare la ce ştiau preşedintele Băsescu şi premierul Ponta, legat de operaţiunea care l-a adus în ţară pe Hayssam! Iată ce zicea omul:

“Cred că trebuie să ştim foarte clar un principiu al tuturor operaţiunilor şi al tuturor (sic!) circulaţiei informaţiilor, care este acela, ‘need to know’ (adică, ştii doar ceea ce trebuie să ştii, nimic în plus-nota mea), nevoia de a şti! Informaţiile se duc la cel care are nevoie să ştie şi exact în limita informaţiilor, pe care trebuie să le cunoască. Din acest punct de vedere, cred că ieşirea preşedintelui s-a produs tocmai pentru faptul că a existat această, anterior, această afirmaţie şi, pe urmă, interpretările ulterioare, care ar fi putut, nu spun că o fac, ar fi putut să ducă la anumite interpretări nefericite şi din partea unor parteneri, care să creadă că, iată, o persoană, care ştie despre operaţiune, începe să vorbească!” (auzi file audio* 13chifu on hayssam covert op-2need to know-3ponta doat atat informatie19jul).

Wow! Vă daţi seama ce avem aici? Ce se întâmplase? Purtătorul de cuvânt al preşedintelui ieşise cu un comunicat, pe 19 iulie 2013, în care anunţase că Hayssam a fost adus în ţară:

“(…) În dimineaţa zilei de 19 iulie a.c., a fost predat Poliţiei Române domnul Omar Hayssam. Aducerea sub autoritatea instituţiilor statului român, pentru a-şi ispăşi pedeapsa cu închisoarea de 20 de ani, pentru acte de terorism în cazul celor trei jurnalişti români răpiţi în Irak, stabilită de instanţele româneşti, este rezultatul unor activităţi complexe desfăşurate timp îndelungat de instituţiile de siguranţă naţională ale statului român.

Administraţia Prezidenţială înţelege interesul presei pentru acest subiect şi dorinţa de a cunoaşte detalii legate de operaţiunea de aducere în ţară a domnului Omar Hayssam, dar subliniază faptul că detalii suplimentare nu pot fi făcute publice (…)” (vezi http://www.presidency.ro/?_RID=det&tb=date&id=14437&_PRID=lazi).

Premierul Ponta, luat prin surprindere de anunţul preşedintelui şi simţind că preşedintele încearcă să speculeze pentru imaginea proprie aducerea lui Hayssam în ţară, atribuindu-şi întregul merit, a ieşit imediat cu propriile declaraţii, chiar pe 19 iulie 2013:

“În ultimele luni am fost tot timpul informat de către instituţiile competente asupra posibilităţii de a fi adus în ţară. Am avizat şi aprobat sprijinul logistic pe care Ministerul Apărării, Ministerul de Externe, Ministerul Justiţiei şi Ministerul de Interne l-au dat pentru ca această operaţiune legală să se desfăşoare. Am fost tot timpul informat, şi când s-a plecat spre Siria, şi când s-a întors.” (http://www.agerpres.ro/media/index.php/politic/item/211304-Victor-Ponta-In-ultimele-luni-am-fost-informat-asupra-posibilitatii-ca-Omar-Hayssam-sa-fie-adus-in-tara.html).

Sigur, Ponta habar nu avea care este statutul Tratatului de extrădare dintre România şi Siria! Mai precis, habar nu avea că există un astfel de tratat, aşadar a exclus că Hayssam ar fi putut ajunge în România prin invocarea lui! “Şeful Guvernul precizase anterior că în momentul de faţă nu există un tratat de extrădare între România şi Siria, motiv pentru care toate operaţiunile, din punct de vedere juridic, vor fi comunicate de către Ministerul Justiţiei şi de către Parchet.” (vezi http://www.agerpres.ro/media/index.php/politic/item/211365-Premierul-revine-asupra-declaratiei-referitoare-la-tratatul-de-extradare-dintre-Romania-si-Siria.html). “’Cei care au mers acolo au pus în aplicare o decizie judecătorească definitivă şi irevocabilă’, a explicat premierul”.
(vezi http://www.agerpres.ro/media/index.php/politic/item/211365-Premierul-revine-asupra-declaratiei-referitoare-la-tratatul-de-extradare-dintre-Romania-si-Siria.html).

Ponta a aflat de la jurnalişti că Tratatul există: “Am verificat şi e eroarea mea, avem un acord aprobat a doua zi după învestirea Guvernului, pe 8 mai 2012. Îmi cer iertare, un coleg de-al dvs. jurnalist m-a informat între timp şi îi mulţumesc pentru asta.” (vezi http://www.agerpres.ro/media/index.php/politic/item/211365-Premierul-revine-asupra-declaratiei-referitoare-la-tratatul-de-extradare-dintre-Romania-si-Siria.html).

Numai că revenirea lui Ponta asupra Tratatului de extrădare era la fel de proastă ca necunoaşterea existenţei sale. Căci, Ponta nu ştia că acel Tratat nu era, totuşi, în vigoare, fiindcă nu era ratificat de partea siriană! Un alt lucru pe care nu-l ştia Ponta era acela că nicio ţară din lume, oricâte Tratate de extrădare are cu nu se ştie cine, nu va extrăda niciodată un cetăţean de-al său către o jurisdicţie străină! De aceea există prevederi exprese, în toate tratatele de extrădare, pentru a proteja pe cetăţenii ţării respective faţă de procedura de extrădare ca atare. Ponta are studii juridice! Este profesional la fel de nul, pe cât este de nul ca administrator al României!

Cât de periculos este un guraliv iresponsabil în fruntea guvernului?

Ponta a livrat declaraţii iresponsabile dorind neapărat să intre şi el în “fotografia” aducerii lui Hayssam în ţară, pe care Băsescu părea că a acaparat-o complet, după comunicatul purtătorului său de cuvânt, mesager al evenimentului încă înainte ca premierul să fi avut vreo reacţie! După comunicatul putătorului de cuvânt de la Cotroceni, întrebat ce rol a avut preşedintele în revenirea lui Hayssam în ţară, Ponta a încercat să braveze: “Eu nu cunosc vreun rol… A, ba da, a dat comunicatul de presă” (vezi http://www.agerpres.ro/media/index.php/politic/item/211304-Victor-Ponta-In-ultimele-luni-am-fost-informat-asupra-posibilitatii-ca-Omar-Hayssam-sa-fie-adus-in-tara.html).

Reacţia lui Băsescu a fost punctată şi devastatoare la adresa lui Ponta! A ieşit imediat în conferinţă de presă şi a precizat, tot pe 19 iulie:

“Declaraţia din seara aceasta, deşi, sunt convins, vă va dezamăgi, chiar dacă este legată de Omar Hayssam, vine din nevoia de a face unele clarificări, pentru a proteja interesele statului român, cu atât mai mult cu cât în spaţiul public s-au pronunţat demnitari, foşti miniştri, foşti şefi de servicii şi trebuie clarificate câteva aspecte, pentru că, altfel, riscăm să fim apreciaţi mult mai prost decât merităm, şi nu de altcineva, ci chiar de partenerii noştri din UE, din NATO şi prieteni de peste tot din lume. În primul rând aş vrea să clarific de ce imediat după ora 7.00 comunicatul a venit de la Preşedinţie. Pentru un motiv simplu, pentru că era vorba de readucerea în ţară a unui condamnat pentru terorism, iar terorismul este un atribut primordial al CSAT, iar preşedintele CSAT este preşedintele României (…)

De asemenea, vreau să ştiţi că nu confirm, repet, nu confirm, că Omar Hayssam a fost preluat din Siria. De asemenea, nu confirm că a fost repatriat cu un avion al Armatei Române. Şi, în sfârşit, nu confirm că a fost repatriat în baza unui acord de extrădare”. (vezi http://www.presidency.ro/?_RID=det&tb=date&id=14441&_PRID=lazi).

Hai să punem lucrurile cap la cap până acum! Ce spune Băsescu, în conferinţa de presă? Mai întâi pune sub semnul îndoielii că Hayssam vine din Siria (“nu confirmă”), după ce Ponta spusese că “am fost tot timpul informat, şi când s-a plecat spre Siria, şi când s-a întors”! Adică, spune pe şleau că Ponta habar nu are de această operaţiune! Dar, foarte interesant, ce mai spune în declaraţia sa? Că a fost nevoie de precizările sale tocmai pentru că, “altfel, riscăm să fim apreciaţi mult mai prost decât merităm, şi nu de altcineva, ci chiar de partenerii noştri din UE, din NATO şi prieteni de peste tot din lume.”

Ce înseamnă asta? Asta înseamnă că mesajul lui Băsescu nu se adresa românilor, ci unor “parteneri”, primordial din “UE şi NATO”! Care parteneri ar fi putut fi induşi în eroare de declaraţiile lui Ponta, în sensul că premierul ar fi avut datele operaţiunii de aducere în ţară a lui Hayssam, ceea ce nu era presupus a avea! Practic, Băsescu îi informează pe acei parteneri să fie liniştiţi, fiindcă Ponta habar nu are ce s-a întâmplat şi, în orice caz, nu deţine informaţii de la preşedinte!

Exact atât de periculos!

Mai ţineţi minte ce zicea Chifu în aceeaşi zi? Reiau integral: “Cred că trebuie să ştim foarte clar un principiu al tuturor operaţiunilor şi al tuturor (sic!) circulaţiei informaţiilor, care este acela, ‘need to know’ (adică, ştii doar ceea ce trebuie să ştii, nimic în plus-nota mea), nevoia de a şti! Informaţiile se duc la cel care are nevoie să ştie şi exact în limita informaţiilor, pe care trebuie să le cunoască. Din acest punct de vedere, cred că ieşirea preşedintelui s-a produs tocmai pentru faptul că a existat această, anterior, această afirmaţie şi, pe urmă, interpretările ulterioare, care ar fi putut, nu spun că o fac, ar fi putut să ducă la anumite interpretări nefericite şi din partea unor parteneri, care să creadă că, iată, o persoană, care ştie despre operaţiune, începe să vorbească!” (auzi file audio* 13chifu on hayssam covert op-2need to know-3ponta doat atat informatie19jul).

Ce spune, aşadar, Chifu, invocând principiul “need to know”? Pur şi simplu, că Ponta nu a ştiut detaliile operaţiunii, dincolo de aprobările pe care le-au semnat el şi miniştrii lui, pentru folosirea aviaţiei militare sau a logisticii guvernamentale pentru îndeplinirea operaţiunii, ca atare! “Informaţiile se duc la cel care are nevoie să ştie şi exact în limita informaţiilor pe care trebuie să le cunoască”. Chifu spune clar că Ponta ar fi putut alarma pe aliaţii României prin simplul fapt că ştia detaliile operaţiunii: “ar fi putut să ducă la anumite interpretări nefericite şi din partea unor parteneri, care să creadă că, iată, o persoană, care ştie despre operaţiune, începe să vorbească!”

De ce era un pericol ca Ponta să ştie aceste detalii? Fiindcă putea “începe să vorbească!” Absolut incredibil! Ponta este, practic, declarat periculos pentru securitatea misiunii de aducere în ţară a lui Omar Hayssam! Atenţie, asta în raport cu aliaţii României, care, în mod evident, din ce spune Chifu, nu ar fi fost prea încântaţi ca Ponta să deţină detaliile misiunii! De altfel, Chifu continuă în clar, în aceeaşi emisiune TV, delimitând cu precizie compartimentarea informaţiilor secrete, care au stat la baza derulării operaţiunii pentru Hayssam, fără ca Ponta să fi avut acces la ele:

“Există o listă de beneficiari, fiecare beneficiar primeşte informaţia de care are nevoie pentru a-şi exercita activitatea. Dacă premierul Victor Ponta primeşte toată informaţia care se leagă de activitatea sa, de economie, de situaţia socială, de ştiu eu, primeşte informaţiile de care are nevoie!” (auzi file audio* 13chifu on hayssam covert op-2need to know-3ponta doat atat informatie19jul_1).

Frază eliptică, dar extrem de „clară”! Ponta primeşte informaţiile doar pe economie şi pe plan social, de la servicii, nu şi cele pe probleme senzitive de securitate! De ce a simţit nevoia Băsescu să-şi liniştească partenerii din afară, cu privire la faptul că Ponta nu are acces la informaţia secretă ce a dus la “capturarea” lui Hayssam? Mai ales că, aşa cum pune problema, Ponta poate “începe să vorbească”, adică să pericliteze operaţiunea! Asta e percepţia lui Ponta în afara ţării? Că este suficient de labil, încât să nu-şi poată ţine gura când este vorba de o operaţiune clasificată?

Dacă aşa este perceput Ponta, la nivelul partenerilor occidentali ai României, este foarte grav! Dar, cine sunt acei parteneri? Americanii? Chifu precizează că, în conformitate cu principiul “need to know”, unul ca Ponta ar avea acces doar la informaţiile serviciilor despre economie şi partea socială! Adică, nu şi la informaţii vitale de securitate, cum au fost cele legate de aducerea lui Hayssam în ţară! Cumva, informaţiile despre economie la Ponta, cele despre securitate la Băsescu! Fiindcă Băsescu este preşedintele CSAT!

Pe 28 iulie 2013, România liberă a publicat un interviu cu Traian Băsescu, în care acesta se referă şi la scandalul legat de privatizarea CFR Marfă. Referindu-se la cumpărătorul CFR Marfă, Gruia Stoica, şi la informaţiile pe care le-ar deţine comparativ cu Ponta, Băsescu a precizat:

Reporter– De unde vine suspiciunea dvs. în ceea ce-l priveşte pe Gruia Stoica, fiindcă aţi spus deja că vă îndoiţi că poate veni cu banii pentru care a licitat?

T.B.: Are, în momentul de faţă, probleme în piaţă; poate că le rezolvă, poate că nu. Eu doar am atras atenţia, nu este aşa cum a spus Victor Ponta, că ar fi vorba despre ceva ce doar eu ştiu, iar ceilalţi nu: ştim amândoi aceleaşi lucruri, dle prim-ministru. Poate că eu, fiind mai experimentat, îmi dau seama de anumite evoluţii. Dacă va avea timp, voi putea discuta cu dumnealui, în special chestiunea modernizării companiei.” (vezi http://www.romanialibera.ro/actualitate/politica/interviu-cu-presedintele-romaniei-traian-basescu-in-afacerea-hayssam-ponta-are-niste-schelete-in-dulap-308754.html).

Aici, Băsescu spune că ştie cât Ponta! Mai jos însă, referindu-se la cazul Hayssam, precizează că doar el deţine informaţia relevantă clasificată:

Reporter: Câţi oameni sunt, în general, la curent cu astfel de operaţiuni secrete?

T.B.: Foarte puţini şi în nici un caz dintre cei predispuşi să povestească presei, indiferent ce funcţie ar avea.

Reporter: Dintre actorii politici, cine trebuie să fie la curent?

T.B.: Şeful CSAT, care e şi singurul ce poate pune structurile de informaţii cap la cap. Vreau numai să vă imaginaţi ce ar fi fost la gura unora, ce acuzaţii, dacă operaţiunea eşua cu zgomot. Atunci toţi ar fi ştiut că numai preşedintele poate ordona astfel de operaţiuni în afara teritoriului naţional. Aşa, însă, a fost doar un succes…” (vezi http://www.romanialibera.ro/actualitate/politica/interviu-cu-presedintele-romaniei-traian-basescu-in-afacerea-hayssam-ponta-are-niste-schelete-in-dulap-308754.html).

Şi, când acolo, ce să vezi! Ponta chiar nu ştia nimic!

Aşadar, Băsescu ştie de la servicii cam cât ştie Ponta, pe chestiuni legate de economie, cum ar fi bonitatea cumpărătorului CFR Marfă, dar, şi acolo, e în avantaj „fiind mai experimentat”! În plus, faţă de Ponta, cunoaşte informaţii vitale despre securitatea naţională a României, la care Ponta nu are acces! Culmea, după ce a încercat cu disperare să se vâre în cadrul „fotografiei” cu aducerea lui Hayssam în ţară şi a declarat în clar că preşedintele nu prea a avut un rol în povestea cu pricina, Ponta admite că habar nu avea de detaliile misiunii! În emisiunea „Ultima oră”, de pe România TV, pe 28 iulie 2013:

Realizator: Domnul Hayssam a fost predat de bună voie de…
Victor Ponta: Nu cunosc acest lucru, nu… exact cum s-a desfăşurat pe teren, eu cunosc lucrurile de dinainte, pentru că era nevoie de aprobarea mea şi a miniştrilor de resort (…)” (vezi http://www.gov.ro/participarea-premierului-victor-ponta-la-emisiunea-ultima-ora-la-postul-de-televiziune-romania-tv__l1a120630.html).

Ei bine, în legislaţia românească nu este nicăieri precizată cu claritate această departajare a accesului la informaţia senzitivă clasificată de securitate între preşedinte şi premier! Nicăieri în lume, însă, pe formulă similară de organizare statală sau chiar în sisteme prezidenţiale cu prerogative mult mai puternice în mâna preşedintelui, decât are Băsescu, informaţia de securitate vitală pentru interesele ţării nu este ascunsă faţă de membrii administraţiei cu însărcinări în domeniu, cum ar fi ministrul apărării, cel de interne, fără a mai vorbi de şeful guvernului!

În baza căror legi aplică Băsescu principiul „need to know” reţinând informaţii vitale de securitate faţă de Ponta, pe motiv că guralivul premier ne-ar putea compromite relaţia cu „partenerii”? Culmea, Ponta ştie că este ţinut în întuneric şi nu reacţionează pentru a curma această situaţie constituţional şi în baza legii! Dimpotrivă, încearcă de o manieră copilărească să construiască o realitate fictivă paralelă, la nivel de declaraţii, din care românii să creadă că, totuşi, este şi el parte la decizie! Realitate pe care nu o poate susţine până la capăt şi care se topeşte, în cele din urmă, în ridicol, fără ca el să mai încerce vreo redresare de faţadă! Un comportament cu anumite resorturi psihologice extrem de îngrijorătoare, dacă mă întrebaţi pe mine! Vă daţi seama ce înseamnă asta pentru securitatea cetăţenilor acestei ţări?

Un singur om poate folosi serviciile pentru absolut orice misiune, în interior sau exterior, fără niciun control şi fără ca principalii decidenţi guvernamentali să aibă acces la informaţia vitală de securitate! Un astfel de scenariu nu este regăsit în Europa din epoca stalinistă şi nu poate defini decât o societate de tip totalitar! Este bine cunoscută o fotografie înfăţişându-l pe preşedintele american Barack Obama, în Situation Room, la Casa Albă, alături de echipa sa de consilieri pe probleme de securitate, în timp ce urmărea pe monitor desfăşurarea operaţiunii de capturare/lichidare a lui bin Laden. Priviţi fotografia de mai jos!

Obama_and_Biden_await_updates_on_bin_Laden-hayssam

Vorbim de un regim prezidenţial! Alături de Obama şi împărţind cu el accesul la cea mai bine ferecată informaţie de securitate îi vedem pe Joe Biden, vicepreşedinte;Hillary Rodham Clinton, secretar de stat; Robert Gates, secretarul apărării; Denis McDonough, adjunctul consilierului pe securitate naţională; Marshall B. „Brad” Webb, asistentul comandantului general al Comandamentului Comun pentru Operaţii Speciale. Aşadar, alături de preşedinte se află trei membri ai administraţiei, care au acces la acest nivel de informaţie clasificată: vicepreşedinte, secretar de stat şi secretarul apărării. În România, nici măcar premierul nu are acces la acest tip de informaţii! Sigur, sunt şi informaţii pe care le deţine numai Obama, fără îndoială! Dar nu la nivelul desfăşurării unor operaţiuni vitale pentru securitatea naţională a SUA, operaţiuni care implică masiv şi obligatoriu niveluri inferioare de decizie în interiorul administraţiei, cu acces inevitabil la clasificarea informativă specifică operaţiunii cu pricina!

Am adăugat aici şi un filmuleţ de 11:04 minute despre Situation Room şi cei care o frecventează! Are rol didactic şi de documentare, nu neapărat necesar pentru înţelegerea textului de faţă.

Băsescu şi vocaţia serviciilor ca putere absolută!

Serviciile pot fi o armă cu efect devastator asupra României, dacă sunt concentrate în mâna unui singur om, fără control exterior, chiar dacă acel om este preşedintele! Sau mai ales, dacă acel preşedinte este Băsescu! Ponta ştie asta! Partenerii noştri din Vest ştiu asta şi o aprobă fiindcă Ponta este nesigur! Cel puţin, aşa ne informează Băsescu şi consilierii săi, cu subînţeles sau trimitere în clar, iar Ponta nu reacţionează pentru a contracara aserţiuni atât de grave! El, care reacţionează, de regulă, la declaraţii absolut minore ale suitei prezidenţiale şi ale lui Băsescu! Până şi reflecţiile de vacanţă ale doamnei Udrea sunt subiect de reacţie pentru premierul României! Pur şi simplu, tace în acest domeniu! Vom vedea pe parcursul acestui text dacă Băsescu are dreptate.

Parlamentul care ar trebui să controleze măcar un serviciu special din cele implicate în afacerea Hayssam nu reacţionează! Presa nu vede asta! Iar românii nu înţeleg nimic şi nici nu-i interesează, ei votează veseli cu USL, fiindcă îl urăsc pe Băsescu! Deocamdată! Băile de mulţime „regizate” de preşedinte, în ultima vreme, par a desena un alt mood popular în revenire! A, scuzaţi, l-am uitat pe domnul Crin Antonescu! Şi bine am făcut!

Faceţi legătura, acum, cu ce s-a întâmplat în 2007, când cei doi „muncitori” români au fost arestaţi de americani în Irak, ministrul de externe Ungureanu a ştiut şi i-a raportat direct lui Băsescu, Băsescu „a uitat”, iar premierul Tăriceanu habar nu a avut! Iar Ungureanu a ajuns din şef al diviziei MAE a SIE (adică, ministru de externe la români), direct şef la SIE! Aţi înţeles? Eu cred că da! Întrebarea nu a fost adresată simpatizanţilor USL!

„Operaţiuni neautorizate” şi explicaţii fără autorizaţie

Să mergem mai departe! În celebra sa intervenţie din 19 iulie 2013, Traian Băsescu a făcut o afirmaţie care developează şi mai mult situaţia reală a dinamicii controlului absolut exercitat asupra societăţii româneşti de un singur om, prin puterea serviciilor secrete! Băsescu a răspuns la o întrebare a unui jurnalist astfel:

Întrebare: Pentru a fi cât mai explicit, cum spuneaţi, despre ceea ce aţi menţionat în declaraţie, nu confirmaţi că a fost preluat din Siria, dacă…
Preşedintele României, domnul Traian Băsescu: Nu confirm.
Întrebare: De unde a fost preluat?
Preşedintele României, domnul Traian Băsescu: Aici e cheia. Cum să vă spun, când România a efectuat o operaţiune neautorizată pe teritoriul altui stat. Da? Deci, nu vă pot confirma şi nici infirma nimic. O seară bună, vă doresc la toţi.” (vezi http://www.presidency.ro/?_RID=det&tb=date&id=14441&_PRID=lazi).

Aşadar, preşedintele informează planeta că acţiunea de aducere în România a unui terorist, dovedit în instanţă, s-a realizat printr-o „operaţiune neautorizată”, adică ilegală! Este pentru prima oară în istorie când un şef de stat anunţă că ţara sa a efectuat o acţiune ilegală, în raport cu alt stat! Băsescu nu pare să fie câtuşi de puţin afectat de grozăvia spuselor sale! Ştim că este un gafeur prin excelenţă! Dar, dincolo de acest aspect inerent personalităţii sale, puţine din aşa-zisele sale „gafe” de politică internă sau externă nu au avut un scenariu generator, adică nu au fost premeditate! Niciun şef de stat nu anunţă o operaţiune ilegală a ţării sale, în raport cu alt stat, din două motive, cel puţin!

1. Statul care a fost supus unui astfel de tratament (să-i spunem „statul ofensat”) este obligat să reacţioneze, pentru a nu pierde „faţă”, după ce „statul ofensator” (să-i spunem aşa statului care a întreprins operaţiunea neautorizată în raport cu „statul ofensat”) a făcut publică ofensa, care este şi o încălcare grosolană a dreptului internaţional! Sigur, acel şef de stat nu a precizat care e statul căruia i s-au încălcat drepturile, aşa cum a făcut şi Băsescu! Dar, în lumea serviciilor secrete, acest lucru se va cunoaşte înainte de anunţul cu pricina! Mai mult, anumiţi factori cheie din interiorul statului ofensat pot afla de „ofensă” după declaraţia statului ofensator şi vor dori o reacţie legitimă de contracarare a prejudiciului suferit! Atunci, statul ofensat trebuie să reacţioneze, altfel, semnalul pe care îl transmite în exterior ar fi extrem de periculos pentru protejarea în continuare a intereselor sale de securitate!

Băsescu nu se sinchiseşte de o astfel de reacţie din partea statului ofensat! De ce? Este o singură explicaţie! Fiindcă nu se aşteaptă ca statul ofensat să reacţioneze! Ştie sigur asta! Dar, când se întâmplă ca statul ofensat să nu reacţioneze, mai ales că ofensa este făcută publică de statul ofensator, fără nominalizarea, evident, a statului ofensat? Un singur răspuns! Atunci când statul ofensat este el însuşi de acord ca ofensa să fie făcută publică, pentru că este interesat să se acrediteze ideea că ceea ce a obţinut statul ofensator, prin operaţiunea ilegală, nu s-a obţinut prin acceptul statului ofensat, ci prin acţiuni ilegale! Dar, asta nu ar afecta interesele de securitate ale statului ofensat, prin developarea unei situaţii de slăbiciune, în faţa unor astfel de acţiuni ilegale, în detrimentul intereselor sale? Răspunsul este unul singur! Ba da, cu o excepţie: atunci când acţiunea ilegală a statului ofensator s-a făcut, de fapt, cu aprobarea statului ofensat şi în sprijinul intereselor sale de securitate!

Bref, în această fază! Dacă Hayssam a fost adus din Siria sau din alt teritoriu controlat de Siria prin serviciile sale sau dintr-un teritoriu unde Hayssam era protejat de serviciile speciale siriene şi se afla sub jurisdicţia Siriei, plasarea lui în custodia serviciilor româneşti s-a făcut cu aprobarea lui Assad! Assad nu poate recunoaşte că a livrat un cetăţean sirian extrădării, aşa că are nevoie de povestea acţiunii neautorizate a României, în urma căreia Hayssam a ajuns la Bucureşti! Sigur, nu era nevoie de declaraţia lui Băsescu în acest sens. Înţelegerea Băsescu-Assad a fost, probabil, aceea de a ţine sub tăcere procedura şi detaliile misiunii. Ponta a vrut, însă, să fie în poveste! Automat, a fost declanşat scenariul B şi anume reacţia publică a lui Băsescu, prin care povara livrării cu bună ştiinţă şi intenţie a unui cetăţean sirian extrădării a fost ridicată de pe umerii lui Assad, acolo unde infantilul nostru premier se precipita să o plaseze!

Cât de penibili?

Vă daţi seama în ce situaţie a fost pus Băsescu atunci când penibilul domn Ponta, pentru a-şi da importanţă, a început să povestească el cum a aprobat zborul avioanelor militare spre şi dinspre Siria? Sigur, normal (şi legal) era ca Băsescu să-l fi informat pe imaturul premier despre operaţiune, cu recomandarea să-şi ţină gura! Nu a vrut! Fiindcă zona serviciilor este domeniul lui, prin care îl conduce pe Ponta, conduce România şi pe toţi proştii din ea, cu foarte puţine excepţii! Nu, nu în tarlaua USL! Excepţiile sunt oameni inteligenţi! Aşa că a fost nevoit să iasă public, imediat, pentru a-l neutraliza pe guralivul cu intelect USL-ist, prin anunţul incredibil pe care l-a făcut! România tocmai efectuase o „operaţiune neautorizată”! Ştiţi care mai este un motiv pentru care Ponta nu a fost informat? Americanii au aceeaşi citire cu privire la el, pe care o are şi Băsescu! Period!

Dar de ce face Assad asta? De ce îl livrează pe Hayssam lui Băsescu? Răspunsul este multiplu! Regimul Assad se clatină! Deşi Băsescu e zero, în economia resurselor de securitate şi a proiecţiilor de rezolvare a crizei din Orientul Mijlociu, serviciile de securitate româneşti au păstrat întotdeauna un filon de comunicare cu „rogue regimes” din zonă, de tipul Assad! Este şi explicaţia pentru menţinerea canalelor diplomatice la nivel, prin ambasada României în Siria, care a devenit un hotspot de comunicare cu Assad, după ce democraţiile occidentale au fost nevoite să renunţe la canalele diplomatice de vârf cu regimul criminal de la Damasc!

Să ne amintim că penibilul domn Marga, când era ministru de externe, a luat măsuri, care ar fi dus, inevitabil, la retragerea diplomaţilor români de vârf din Siria! Marga s-a inspirat din măsurile similare luate de partenerii europeni şi americani ai României, fără să-i spună nimeni că tocmai partenerii americani şi europeni ai României aveau nevoie de ambasada României, funcţională, la nivel complet, în Siria!

Pentru americani sau britanici ar fi fost greu de explicat, în faţa presei inchizitive şi a opiniei publice avizate, din ţările lor, de ce menţin relaţia diplomatică, la nivel de şefi de misiune, cu un regim criminal! Încă de la începutul lui 2012, Statele Unite şi-au retras ambasadorul şi personalul diplomatic din Siria, ca şi Regatul Unit, gesturi cuplate cu expulzarea principalilor reprezentanţi diplomatici sirieni din capitalele lor! Lumea democratică europeană a răspuns într-un mod similar la criza siriană. Marga a atins culmea penibilului, când a venit, pentru prima oară în istoria planetelor, ca ministru de externe, cu propunerea de expulzare a unui ambasador (cel sirian), doar pentru a constata perplex că propunerea sa a fost invalidată de şeful statului!!! Băsescu a menţinut, în pofida guvernului Ponta, toate canalele diplomatice intacte cu Siria! Explicaţia haioasă pe care au dat-o unii a fost că sunt mulţi cetăţeni români acolo, vreo 14.000, de care trebuie să avem grijă! Sigur, sigur! Apropo, erau mai mulţi cetăţeni români acolo decât cetăţeni francezi? Nu cred! Şi Franţa ce a făcut? Ne spune penibilul domn Marga, în iunie 2012:

„Am argumentat în felul următor: după ce SUA, Marea Britanie, Germania, Franţa, Italia, Spania, Australia şi alte ţări au luat măsura de declarare persona non grata pentru ambasador şi pentru alţi diplomaţi din ambasadele respective ale Siriei, România, ca o solidarizare cu statele cu care împărtăşim aceleaşi valori, procedează bine declarând persona non grata pe ambasadorul Siriei şi rechemându-l pentru consultări pe ambasadorul român în Siria.” (vezi http://www.realitatea.net/basescu-a-refuzat-recomandarea-mae-de-expulzare-a-ambasadorului-sirian_950235.html).

Penibilul domn Marga recunoştea, istovit, în cele din urmă: „Preşedinţia a menţionat faptul că nu acceptă propunerea noastră!” (vezi http://www.realitatea.net/basescu-a-refuzat-recomandarea-mae-de-expulzare-a-ambasadorului-sirian_950235.html).

Pentru România, ţară cu un regim totalitar şi o societate controlată total de serviciile secrete de tip comunist, cu un electorat primitiv şi total nepreocupat de problematica respectării drepturilor omului, perfect manipulat, într-un simulacru de democraţie de operetă, cu o presă afiliată unor interese obscure ale unor mari potentaţi şi lipsită de profesionalism sau exerciţiu civic în interesul public, păstrarea ambasadei din Siria era un mizilic, adică piece of cake! Nu i-a păsat nimănui de subiect! Aşa că Băsescu nu a avut a face decât să-l umilească public pe Marga şi să-şi bată joc de guvernul Ponta încă o dată! Nimeni nu a observat, prin presa românească, acest lucru fără precedent în istoria diplomaţiei mondiale! Ca un guvern să vrea să expulzeze un ambasador, iar şeful statului să blocheze decizia guvernului ţării sale în favoarea ambasadorului!

Şi, totuşi, America!

Întrebare: Crede cineva că Băsescu a făcut asta riscând o privire încruntată din partea americanilor? Sau a adoptat această atitudine perfect corelat cu partea americană? Nici chiar un simpatizant USL nu cred că s-ar putea încurca aici! Evident, varianta doi este cea corectă! Cum vă explicaţi că guvernul român a fost atât de pe dinafară, încât să propună expulzarea ambasadorului sirian, ceea ce ar fi dus la măsuri de răspuns din partea Damascului, printr-o cerere similară adresată guvernului român de a-şi retrage ambasadorul din Siria, încurcând, astfel, canalele de comunicare ale SUA cu Assad? Dacă vă daţi răspuns la această întrebare, vă veţi da răspuns şi la întrebarea cu privire la cine conduce România!

A, să nu uit! Unii se aşteaptă ca americanii să nu colaboreze cu regimurile politice totalitare, chiar şi mascate, de tipul a ceea ce a instaurat Băsescu în România, prin domnia totală a serviciilor de securitate de tip ceauşist! Mai ales că aceste servicii sunt de sorginte comunistoidă şi prin relaţiile cu regimuri dictatoriale şi corupte, de tipul regimului Assad. Să lămurim o treabă! Americanii sunt mari amatori de înţelepciune chinezească! Adoră maxima lui Deng Xiaoping, conform căreia „nu contează dacă pisica este albă sau neagră, atâta vreme cât prinde şoareci”. Aşadar nu i-a interesat cât de dictator era Pervez Musharraf, în Pakistan, dacă au reuşit să colaboreze cu el pentru promovarea intereselor de securitate ale Americii. De ce i-ar deranja Băsescu, cel care a distrus până şi faţada de democraţie existentă într-o ţară oricum coruptă şi fără viitor democratic previzibil, dacă omul cooperează sincer pentru apărarea lumii cu adevărat democratice?

A nu se înţelege de aici că avem de a face cu vreo atitudine de ipocrizie din partea Americii, simbol al valorilor democratice, pe care, iată, în realitate, le compromite prin astfel de colaborări! Nici vorbă! America trebuie să folosească „meniul” mondial pentru a apăra democraţia acolo unde poate fi apărată, fiindcă există! În SUA sau Europa de Vest! În 1949, când a fost înfiinţată NATO, organizaţie a democraţiilor prin textul Tratatului de la Washington, care o guvernează, întâlnim printre cele 12 ţări fondatoare şi Portugalia, aflată sub dictatura scelerată a lui Salazar! Era nevoie de Portugalia pentru a apăra democraţia, prin poziţia strategică a insulelor Azore, în faţa pericolului sovietic! Este nevoie şi de România pentru a apăra democraţia (sigur, nu „democraţia” din România) prin rolul serviciilor de securitate comuniste, la putere în ţara noastră, în deschiderea şi menţinerea canalelor de comunicare cu regimurile dictatoriale, protectoare ale terorismului internaţional, din Orientul Mijlociu! Şi, apoi, de ce s-ar jena americanii de colaborarea cu docilul şi utilul Băsescu? Păi, nu e România, în cap cu Băsescu, membră a Uniunii Europene, unde criteriul politic, adică existenţa democraţiei, este eliminatoriu în cursa pentru aderarea la spaţiul comunitar? Păi, România a aderat la UE încă din 2007! Aşadar, Băsescu are certificat în regulă de democrat sadea, luat tocmai de la mama democraţiei, cu adresă permanentă la Bruxelles! So, ciocul mic!

Revenim la întrebarea cheie, cu elemente noi: de ce să-l predea Assad pe Hayssam lui Băsescu? Sau americanilor, pentru a ajunge în final la Băsescu? Din aceleaşi motive pentru care Hayssam a fost lăsat să ajungă în Siria, în 2006! Intelligence business! Against all odds! Nevoile de securitate ale statelor sirian şi român, prin informaţiile deţinute de Hayssam sau relaţiile lui Hayssam cu anumite persoane cheie în reţelele informative active în România şi aiurea. Evident, colectarea de informaţii de la Hayssam s-a făcut şi în folosul americanilor, mai mult ca sigur de către americani înşişi.

Dacă regimul Assad este suficient de şubred şi fluidizarea canalului de comunicare cu americanii, prin veriga Băsescu, pare a se întări dacă îl livrezi pe Hayssam la Bucureşti, pentru jocuri de putere internă, în favoarea lui Băsescu, atunci de ce nu? Băsescu e mulţumit, fiindcă Hayssam vine cu misiunea de a livra adevăruri incomode pentru adversarii politici ai preşedintelui, atunci când va hotărî Băsescu să fie livrate! Americanii sunt mulţumiţi, pentru că Băsescu menţine canalele deschise în Siria, prin serviciile sale securisto-comunistoide, pentru interesele de securitate americane, iar livrarea lui Hayssam în România va întări poziţia omului lor de încredere în jocul politic românesc! Assad e mulţumit pentru că a uns osia unei supape de înţelegere cu Vestul, prin canalele lui Băsescu, pe principiul „o mână spală pe alta”! Proştii din România sunt mulţumiţi cu toţii, fiindcă Băse e cool şi a rezolvat problema Hayssam! Aşadar, toată lumea e mulţumită!

Hai, măi, că vă explică Ponta!

Sigur, proştii din USL vor fi, în curând, foarte, foarte trişti! Dar e parte din joc! Cu cât eşti mai idiot, cu atât eşti mai trist! Fără nicio legătură cu fraza precedentă, vă puteţi imagina că un membru în guvernul Ponta are impresia, exprimată public, că Hayssam a ajuns la Bucureşti fără să ştie Băsescu? Adus de guvernul Ponta? Iată ce declara ministrul conservator Maria Grapini, pe 28 iulie 2013: „Nu preşedintele s-a străduit să-l aducă, chiar a fost surprins şi a declarat ceva…” (auzi file audio* 12maria grapini-1basescu a fost surprins de aducerea lui hayssam28jul).

Aţi înţeles? Nu Băsescu „s-a străduit să-l aducă” pe Hayssam, ba chiar a fost surprins că a ajuns acela la Bucureşti! Vă daţi seama cine crede că se află la conducerea României? Vă puteţi imagina că astfel de oameni există în guvern, pe funcţie de ministru? În ce pericol mortal se află România cu aceşti băieţi şi fete în guvern? Cred că nu vreţi să ştiţi!

2. Al doilea motiv pentru care statul ofensator nu va anunţa niciodată că a întreprins o operaţiune ilegală, în raport cu alt stat, este definit de nevoia de a nu atrage asupra ta sancţiuni internaţionale, în baza dreptului internaţional pe care l-ai încălcat! Şi aici e simplu! Ne întoarcem la 1! Cine să reclame? Statul ofensat e OK! Statele relevante, ca parteneri ai României în NATO şi UE, ştiu ce s-a întâmplat şi consideră anunţul necesar! Prietenii ştiu de ce! Însuşi Băsescu, uşor amuzat de prostia concetăţenilor săi din presă şi politică, preciza hâtru, într-un schimb de replici, în conferinţa de presă ţinută la Cotroceni, pe 22 iulie 2013:

Întrebare: Bună seara, domnule preşedinte. La ultima conferinţă de presă aţi făcut o declaraţie care a făcut mare vâlvă şi anume, faptul că România a efectuat o operaţiune neautorizată pe teritoriul altei ţări. Dacă puteţi să detaliaţi „neautorizată”.
Preşedintele României, domnul Traian Băsescu: Menţin şi susţin cu tărie această declaraţie.
Întrebare: Dar nu este o declaraţie periculoasă?
Preşedintele României, domnul Traian Băsescu: Bună ziua. Vă mulţumesc mult. Este declaraţia care ne trebuia. Vă mulţumesc mult.” (vezi http://www.presidency.ro/?_RID=det&tb=date&id=14446&_PRID=ag).

„Declaraţia care ne trebuia”! Omul îşi bate joc de proşti, pur şi simplu! Fără nicio legătură cu fraza precedentă, cum să fii altfel decât Maria Grapini, ca să crezi că Hayssam a ajuns la Bucureşti, fără să ştie Băsescu?

În limbajul de specialitate al operaţiunilor speciale, „operaţiune neautorizată” înseamnă incursiune în interiorul teritoriului unui stat străin sau accesarea unor domenii de jurisdicţie externă fără autorizaţie/aprobare din partea statului sau entităţii respective, asupra căreia se exercită acţiunea neautorizată! Băsescu nu a simţit nevoia să explica populaţiei ce înseamnă „neautorizată”, fiindcă Băsescu se află în interiorul limbajului de specialitate al operaţiunilor speciale, în care „neautorizat” înseamnă „fără aprobare” de la statul faţă de care România a acţionat în cazul Hayssam! Poate fi vorba de teritoriu sau interese ale statului respectiv!

Ce face Ponta? Demonstrând că nu are nici cele mai elementare noţiuni despre o operaţiune specială, ceea ce indică, pe traseul inferenţei imediate, că nu a existat niciun briefing al serviciilor, cu privire la operaţiunea Hayssam, pentru beneficiul premierului, Ponta se apucă să explice neamului ce este aia „operaţiune neautorizată”! Absolut fabulos, la „Ultima oră” pe România TV, pe 28 iulie 2013:

Victor Ponta: Aici tot ceea ce eu pot să spun public este faptul că evident aducerea în faţa justiţiei s-a făcut printr-o acţiune a unor reprezentanţi ai statului român, reprezentanţi ai instituţiilor statului român, nu persoane private…
Realizator: … din servicii secrete?
Victor Ponta: Nu neapărat, reprezentanţi ai statului român şi că toţi aceşti oameni absolut toţi, fiecare a avut o părticică din acţiune, absolut toţi au acţionat pe baza unei operaţiuni autorizate de statul român şi în conformitate cu legile României. Nebunia aia cu operaţiunea neautorizată, o exprimare total nefericită din toate punctele de vedere, a creat impresia pentru cei care au participat, nişte oameni ca dumneavoastră, ca mine, nişte oameni în activitate, a creat impresia: ‘domnule, am făcut ceva ilegal?’ Şi eu am vrut să anunţ pentru toţi acei oameni, civili sau militari, că nu, că au avut aprobate de mine personal, de ministrul apărării, de ministrul de externe, de ministrul justiţiei, au avut aprobate documentele conform legilor româneşti pentru aducerea în faţa justiţiei a lui Omar Hayssam. Cred că preşedintele a vrut să spună şi era mai bine să explice ‘neautorizată de alt stat decât România’ de unde se afla Hayssam. Dar nu poţi să spui neautorizată, că neautorizată însemna că nici măcar noi nu am autorizat-o. Ori noi avem documentele legale, repet, aprobate în circuitul legal, lucruri despre care eu am discutat cu preşedintele”.   (vezi http://www.gov.ro/participarea-premierului-victor-ponta-la-emisiunea-ultima-ora-la-postul-de-televiziune-romania-tv__l1a120630.html).

La aşa ceva, îţi faci cruce cu amândouă mâinile! Săracu’, a fost ţinut în întuneric total! El şi cu Bau-Bau ce mai orbecăiesc pe-aici! Ponta nu pricepe că nu trebuie să explice ce este aia „operaţiune neautorizată” poporului, care înţelege exact atât cât înţelege şi el, fiindcă intelectul premierului nostru e pe calapodul minţii oricărei babe analfabete din Zbârca Cucăului! Că, dacă explică, nu face decât să întărească faptul că operaţiunea a fost neautorizată, deşi el vrea doar să-l critice pe Băsescu: „Cred că preşedintele a vrut să spună şi era mai bine să explice ‘neautorizată de alt stat decât România’ de unde se afla Hayssam.”

Îţi vine să plângi în hohote că specimenul Ponta s-a născut şi s-a dezvoltat în România, când, slavă Domnului, mai sunt pământuri virgine şi în Antarctica sau taigaua rusească sau stepa calmucă! Acum, cred că nici baba aia analfabetă nu-şi imaginează că miliţienii, care l-au adus pe Hayssam la Bucureşti, s-au dus după el fără să le dea Ponta bani de benzină şi merinde!

Presa română e liberă, profesionistă şi „francufonă”

Nici presa română, pe segmentele ei cele mai „substanţiale” şi mai pline de emfază, nu face abstracţie de la prostia generalizată cu care ne-am îmbibat cu toţii, din prea multă iubire de USL şi democraţie FSN-isto-PSD-istă! Nu că prostia ar fi venit la noi odată cu USL sau cu Hayssam! Mi-a plăcut foarte tare combinaţia mortală, în sens pozitiv, bien sûr, dintre „francufonul” Adrian Ursu, om şcolit, cu o cultură pletorică (pentru cititorii USL rătăciţi pe acest blog, „pletoric” nu înseamnă „plete bogate”) şi fostul şef al SIE, provenit tot din strămoşul politic al USL (era să zic „al Omului”), Cătălin Harnagea! Oameni de meserie, lideri de opinie, care sunt ca o făclie, fie ea şi feştilă, în luminarea poporului! Ce frumos zicea „francufonul”, pe 20 iulie 2013, în emisiunea aia „în exces”, de pe Antena 3, fiind aprobat, la fiecare cuvânt, de acest Gin (pentru cititorii USL, „Gin” nu înseamnă, întotdeauna, o băutură alcoolică; în cazul lui Harnagea, înseamnă doar o privire „bucolică”, eventual, fără lampă, ca adăpost) al serviciilor externe române, Cătălin Harnagea:

„Pentru că, totuşi, din câte ştiu, Carta ONU interzice, în mod explicit, intervenţia pe teritoriul altui stat, fără avizul organizaţiei din care faci parte, că-i NATO, că-i Organizaţia Naţiunilor Unite (…)” (auzi file audio* 13ursu-harnagea-3poti intra intr-o tara daca ai aprobare de la nato20jul).

„Francufonul” Ursu se referea, bien sûr, la „operaţiunea neautorizată”, despre care vorbea Băsescu! Harnagea îi ţinea isonul! Ursu îşi informa fanii că, iată, „Carta ONU interzice, în mod explicit, intervenţia pe teritoriul altui stat, fără avizul organizaţiei din care faci parte, că-i NATO, că-i Organizaţia Naţiunilor Unite (…)!”  Domnul Ursu nici măcar nu ştia că nicio organizaţie din lume nu-ţi poate da aviz, în baza Cartei ONU, să pătrunzi pe teritoriul altui stat! NATO în niciun caz! ONU poate autoriza, nu aviza, în baza Capitolului VII din Cartă, o astfel de intervenţie, dar numai printr-o rezoluţie a Consiliului de Securitate! NATO, însă, nu poate autoriza şi nu poate da niciun aviz în acest sens!

Prezenţa NATO sau a unui membru NATO, cu sau fără „avizul” organizaţiei, în afara zonei NATO (zonă definită clar şi exact în Tratatul de la Washington), într-o operaţiune care să intre sub incidenţa Cartei ONU, cum preciza Ursu, nu se poate realiza, conform acelei Cartei, decât în baza unei rezoluţii a Consiliului de Securitate! Până şi apărarea colectivă, pentru care a fost înfiinţată NATO (în baza articolul V al Tratatului de la Washington), în chiar zona NATO, fără pătrunderea pe teritoriul altui stat, din afara Alianţei, se subordonează articolului 51 din Cartă şi orice operaţiune de apărare colectivă, în sau în afara zonei NATO, trebuie raportată Consiliului de Securitate, care are ultima decizie! Bref, NATO nu poate da niciun aviz, în baza Cartei, pentru „operaţiuni neautorizate”, pe teritoriul unui stat străin! Aberaţie maximală a lui Ursu!

Sigur, nu mă interesează aici penibilul „francufon” Ursu, care înţeleg că este specialist în limbi foarte străine şi profesional aplicate (în sens de vorbite, la ce v-aţi gândit?)! Domnia sa declara vesel, pe 4 aprilie 2012, când UE avea încă 27 de membri, că sunt 27 de limbi oficiale în UE: „cred că sunt 27 de limbi oficiale” (auzi file audio* 12ursu-27 limbi oficiale in eu4apr). Aşa ştia el, că la socoteală intră şi limba vorbită de germani şi aia vorbită de austrieci, că doar sunt două limbi diferite, germana şi austriaca! Că la Bruxelles se vorbea, probabil, valona şi la Paris, franceza! În Belgia, flamanda şi în Olanda, olandeza! Normal, pentru nivelul lui intelectual, ar fi trebuit să-i iasă mai multe limbi decât ţări! Treabă complicată cu limbile astea multe la „francufoni”! Cine să-i spună, bietul de el, că atunci când bălmăjea el despre limbi în UE, erau doar 23 de limbi oficiale! Acum, după intrarea Croaţiei in Uniune, sunt 24, mai puţine ca numărul de ţări (27 ţări înainte de Croaţia şi 28, după aderarea Croaţiei), evident!

Sigur, nu un astfel de specimen ca domnul Ursu şi „serviciul” public pe care îl livrează consumatorilor de emisiuni TV „în exces”, mă interesează pe mine aici! Presa e liberă să ştie atât cât ştie Ursu, ba chiar şi mai puţin! Faptul, însă, că fostul şef SIE, Cătălin Harnagea, întărea şi confirma aberaţiile lui Ursu (vezi file-ul audio), plasând altele noi, la fel de incomensurabile (chiar şi fără grad de comparaţie al termenului), pe care nu le mai redau din tristeţe şi alean patriotic, ne arată exact unde suntem pe harta planetei! Şi mai arată potenţialul oamenilor cu care aşa zisele forţe democratice au încercat să doboare, la un moment dat, FSN-ul de la putere în România! Un dezastru! Cum să nu-i calce Băsescu în picioare?

De ce tac israelienii când Băsescu îi şterge de pe hartă!

Ar mai fi de făcut unele precizări legate de relaţiile preşedintelui român cu regimul Assad! De aceea, vom face o nouă incursiune în timp! Pe 21 octombrie 2008, Băsescu a făcut câteva precizări pentru presă, pe aeroport, la întoarcerea din vizita pe care o efectuase în Siria! Printre altele, domnia sa a reliefat:

„Din punct de vedere politic, Siria este una din ţările cele mai importante din Orientul Mijlociu, prin potenţialul pe care îl are, de a fi furnizor de stabilitate în regiune. V-aş aminti că Siria se învecinează cu Irakul, Siria se învecinează cu Libanul, Siria se învecinează cu Palestina. Şi, de asemenea, Siria are o relaţie de excepţie cu Iranul.” (vezi http://www.presidency.ro/?_RID=det&tb=date&id=10316&_PRID=lazi).

Ei bine, să ne amintim de aceste cuvinte! Siria se afla în pragul unei confruntări cu SUA, la acel moment, ca urmare a politicii siriene faţă de Irak şi continua să fie, atunci, ca şi acum, un serios pericol pentru securitatea internaţională! Pentru Băsescu era „furnizor de stabilitate în regiune”! Vedem acum la ce a dus „stabilitatea în regiune” furnizată de Siria sub regimul Bashar al-Assad!

Nimeni nu îşi mai aduce aminte, nimeni nu îl mai întreabă pe Băsescu de această relaţie a sa cu Assad şi de aceste cuvinte! Presa habar nu are, oamenii politici din USL nu sunt interesaţi! Ei bine, la momentul când Băsescu a exprimat gândurile de mai sus, el a configurat, în fapt, un act ostil faţă de statul Israel, care nu recunoştea un stat Palestina la frontiera sa. Mai mult, la enumerarea vecinilor Siriei, Băsescu a înlocuit statul Israel cu Palestina, ceea ce politic este un act de neconceput faţă de Israel! Este o negare în clar a dreptului de existenţă a unui stat recunoscut pe plan internaţional şi membru ONU!

Nu intru aici şi acum în detalii cu privire la natura conflictului dintre israelieni şi arabi, legat de statutul teritoriului palestinian sau al Autorităţii Palestiniene! Cert este că declaraţia lui Băsescu ar fi trebuit să stârnească un foarte serios conflict diplomatic între România şi Israel, mai ales că israelienii sunt foarte sensibili la acest tip de declaraţii oficiale. Ei bine, surpriză! Au reacţionat unele foarte respectabile organizaţii civice din Israel, unii români din România (eu am criticat, public, dur, declaraţiile lui Băsescu), dar statul Israel, oficial, nu a avut nicio reacţie! Ce făcuse Băsescu era, totuşi, foarte grav! Iată ce preciza Cellu Rosenberg, în articolul „Anti-Semitism is alive and kicking in Romania” în cotidianul Haaretz, din 2 noiembrie 2008:

„Remarcele lui Traian Băsescu la o conferinţă de presă, pe aeroportul din Bucureşti, la întoarcerea din Siria, acum o săptămână, ne-au reamintit că mai există o Românie lângă cea a pastramei şi vinului, România antisemitismului! Siria, a spus Băsescu, se învecinează cu următoarele ţări: Irak, Liban şi Palestina! Se ştie că preşedintele Băsescu nu este tocmai bine educat, dar, ca fost căpitan de vapor, ne-am fi aşteptat de la el ca măcar să ştie un pic de geografie şi istorie! I-a scăpat cumva că nu există, până acum, nicio ţară cu numele de Palestina, dar că o altă ţară, adevărat, mică, există, totuşi, la frontiera cu Siria, una cu numele de Israel? Este păcat că Ministerul de Externe (israelian-nota mea) nu a considerat că este necesar să răspundă aspru la aceste remarce. Încă nu este prea târziu!” (vezi http://www.haaretz.com/hasen/spages/1033348.html).

Mai mult, la declaraţiile de pe aeroport, la Bucureşti, imediat după întoarcerea din Siria, putem adăuga declaraţiile lui Băsescu, la sosirea la Damasc, consemnate în 20 octombrie 2008, de agenţia SANA, conform BBC Monitoring Middle East – Political, Supplied by BBC Worldwide Monitoring: “Într-o declaraţie pentru un reporter SANA, la sosirea pe aeroportul din Damasc, luni, preşedintele Băsescu a spus: ‘Dorim să cooperăm cu Siria în domeniul politic, pentru a crea o regiune sigură şi paşnică indicând că Siria este un partener important în combaterea terorismului”. (“In a statement to SANA reporter, upon arrival at Damascus International Airport Monday, President Basescu said ‘We wish to cooperate with Syria in the political domain in order to create a secure and peaceful region, indicating that Syria is an important partner in combating terrorism'”.).

Aşadar, pe lângă faptul că Siria „se învecinează cu Palestina, dar nu şi cu Israel, iar Siria este „furnizor de stabilitate în regiune”, iată că Siria “este un partener important în combaterea terorismului”! Toate astea, de la preşedintele Băsescu! Şi Israelul a tăcut! Incredibil! Dar, apropo, ştiţi de unde ştia Băsescu, preşedintele cel “nu tocmai bine educat”, după evaluarea corectă a Haaretz, că Siria este vecină cu Palestina? Haaretz se aştepta ca Băsescu „să ştie un pic de geografie şi istorie”! Great expectations! Ştiţi cum e! Depinde de profesor! Aşadar, cine era profesorul lui Băsescu? Nu o să vă vină să credeţi!

Pe 31 iulie 2006, anul plecării fericite a lui Hayssam din România (ca să vezi coincidenţă), ministrul de externe al Siriei, Walid Moallem, dădea un interviu pentru Spiegel. Iată cuvintele sirianului, pe care le-a păstrat în suflet Băsescu până în 2008: „În cele din urmă, Siria, ca vecin cu Palestina, Liban şi Irak este pur şi simplu predestinată, istoric şi geografic, să contribuie la o rezolvare a conflictelor din Orientul Mijlociu” (Finally, Syria, as a neighbor to Palestine, Lebanon and Iraq, is simply predestined, historically and geographically, to contribute to a resolution of the Middle East conflicts.) (vezi http://www.spiegel.de/international/spiegel/0,1518,429424,00.html).

Extraordinar! Declaraţia lui Băsescu, aceea conform căreia „Siria se învecinează cu Irakul, Siria se învecinează cu Libanul, Siria se învecinează cu Palestina”, este absolut la fel cu cea a oficialului sirian, doar că ţările vecine Siriei se citesc în ordine inversă! Ca atunci când copiezi la teza la geografie şi pui înşiruirea ţărilor în ordine inversă, ca să nu se prindă profesoara! În ambele cazuri, Israel, ca ţară vecină Siriei, lipseşte de pe hartă cu desăvârşire! Cine, după cine a copiat? Păi, dacă ţinem, totuşi, cont de factorul cronologic, sirienii au zis-o primii! De altfel, la sirieni, aceasta este politica din vremuri imemoriale, prin care neagă existenţa statului Israel, la nivel de declaraţii oficiale indirecte! Gen, „hai să vă spun cu cine se învecinează Siria”! Oops! Am uitat Israelul! Oops! Am inventat statul Palestina! Oops, uite, zice şi Băsescu la fel!

Cum, la asemenea declaraţii oficiale ale lui Băsescu, Israelul a tăcut cu multă graţie? Da! Chiar aşa! Gălăgie am făcut eu, la „Sinteza zilei”, pe Antena 3, post care a fost singular în a critica ferm declaraţiile lui Băsescu, la vremea aceea! Ei bine, ştiţi care e explicaţia, unica explicaţie, pentru faptul că Israelul nu a reacţionat când s-au produs asemenea declaraţii oficiale, vădit ofensatoare la adresa sa? AMERICANII!

Mai ştiţi să puneţi ulei în maşină? Vă învaţă USL!

Se pare că Băsescu era prea important pentru politicile americane în regiune, pentru ca interesele israeliene să nu fie servite şi ele de  relaţiile lui Băsescu la „drumul Damascului”! Aşa că puteau trece cu vederea excentricităţile diplomatice ale celui „nu  tocmai bine educat”! Cam aşa închidem cercul! Vă daţi seama, acum, în ce mod a ajuns Hayssam înapoi în România? Sau cum a plecat din România? Ce credeţi, Maria Grapini a înţeles corect, că Băsescu a fost surprins de revenirea lui Hayssam? Ce spuneţi, genial Ponta, nu-i aşa? Mai ales modul cum a explicat că „operaţiunea neautorizată” nu înseamnă că nu a autorizat-o România, ci un stat străin! Absolut geniali băieţii şi fetele din guvernul Ponta! Clar!

Dar ce ziceţi de presa USL-istă, care aşteaptă dezvăluiri ale lui Hayssam despre Băsescu? Hayssam acela, care vine dintr-o ţară vecină cu Palestina, dar nu şi cu Israel, exact aşa cum ştie şi Traian Băsescu! Cu certitudine, acesta a fost trimis de Assad în România, via USS Nimitz (asta este o metaforă), ca să-l dărâme pe Băsescu! Nu ca să pună sub control şi mai abitir FSN-ul lui Ponta, cu Ponta în cap! Clar! Vă daţi seama cine conduce, în realitate, totuşi, România? Vă daţi seama ce tonă de prostie pe neuron pătrat adăpostesc USL şi presa favorabilă ei?

Cam asta e tot ce pot să vă spun din surse publice! Restul e parfum greu şi nu vreau  să-şi schimbe doamna Grapini percepţia sau mirosul! Aoleu, dar nu am spus nimic de Crin Antonescu, băiatul acela care se teme de Departamentul de Stat şi vrea să ajungă preşedintele României! Sper că râdeţi! Sau mă înjuraţi! Oricum, dragi susţinători USL, care v-aţi rătăcit pe aici, staţi liniştiţi! USL se pricepe să conducă România, exact cum se pricepe blonda, din filmuleţul de mai jos, să pună ulei în maşină! Cheers!

*Notă: Dacă accesarea file-urilor audio din text, prin link-urile prezente, se realizează trunchiat sau incomplet la primul click, reluaţi procedura printr-un nou click pe link-ul corespunzător!