Munca în echipă! Carlyle, Confucius, Seneca, Adler, Maritain, Iohannis și Românii!

Privind la ultimele evenimente internaționale, din care românii nu au înţeles nimic (sau cred că au înţeles totul), te întrebi, inevitabil, dacă nu dai frâu liber maliției, acolo unde s-ar cuveni să privești îngăduitor micile tribulații ale vieții! În definitiv, nu poţi fi deștept tot timpul. Ar fi plictisitor! Și, apoi, profund inutil! Unii cărturari au impresia că esența reprezentării corespunzătoare a interesului naţional stă în inteligenţa liderului. Care devine un erou prin ea însăși! Este, aici, o axiomă etică a puterii minții. Cică, inteligenţa ar fi direct proporțională cu noblețea sufletului. Ceva de genul: un lider inteligent nu s-ar ambiționa să se bată pentru niște case, dobândite de el prin acte false, doar pentru a încasa chirii exorbitante, pe seama unor amărâți, aruncați pe drumuri din casele cu pricina! Aţi recunoscut liderul? Dacă ar fi să-l cred pe Thomas Carlyle, liderul la care tocmai am făcut referire numai inteligent nu poate fi numit. Căci, iată cum vede Carlyle pe lider, în Eroii, Cultul Eroilor și Eroicul în Istorie (Institutul de Arte Grafice “Luceafărul”, București, 1921, p. 228):

“Omul de inteligenţă în vârful treburilor: aceasta este ținta tuturor constituțiilor și revoluțiilor, dacă au vreo țintă. Căci omul cu adevărată inteligenţă, cum afirm și cred pururea, este și omul cu inimă nobilă, omul adevărat drept, omenos și viteaz. Căpătați-l pe el drept Cârmuitor, aţi căpătat totul; nu aţi izbutit să-l căpătați, chiar de aţi avea Constituții din belșug ca murele și un Parlament în fiecare sat, nimic nu aţi căpătat încă”.

Portrait of Thomas Carlyle by Florence Carlyle

E drept, noi l-am căpătat pe Iohannis! Și ne-am căpătuit! Un om “Inteligent” și plin de “compasiune” pentru soarta celor necăjiți, ar zice unii “rezistenți” din Piaţa Victoriei! Într-un cuvânt, “omenos”! Care se potrivește “perfect” definiției lui Carlyle! Problema este că, ajuns aici, intru puternic în coliziune cu domnul Confucius! Mai ţineţi minte conferinţa de presă cu Trump, din 9 iunie 2017, de la Washington, despre care v-am scris și spus atâtea, în ultimele zile? În care vine un șmecher american și îi pune o întrebare Inteligentului din România despre plătitul, din urmă, al unei pretinse datorii către America? Ia să ne amintim (https://www.whitehouse.gov/the-press-office/2017/06/09/remarks-president-trump-and-president-iohannis-romania-joint-press):

Q    Thank you.  Mr. President, if you could tell us — a couple weeks ago, President Trump was in Brussels at the NATO meeting, and not only was he encouraging NATO members to pay up the 2 percent required of GDP for national defense, but he also was saying that countries, including yours, who had not paid 2 percent in the past should make up for that difference.  Do you think that’s fair?

PRESIDENT IOHANNIS:  I was in Brussels, and I met President Trump and I listened to his speech and I liked it.  Because, you see, NATO is based on values, but it is ultimately a military alliance.  And you know, military spendings are complicated and you need a lot of money, because NATO is the strongest alliance the Earth ever saw and we want to keep it that way.

So we have to spend money for defense purposes.  And spending money means if you’re in an alliance, everybody has to spend money.  This is called burden-sharing.  And I fully agree, Mr. President, to that.”

Adică:

ÎNTREBARE: Mulţumesc. Domnul Președinte, dacă aţi putea să ne spuneţi – acum două săptămâni, Președintele Trump a fost la Bruxelles, la întâlnirea NATO și nu numai că i-a încurajat pe membrii NATO să plătească cei 2% solicitați din PNB, pentru apărare naţională, dar a afirmat, de asemenea, că ţările, inclusiv a dumneavoastră, care nu au plătit 2% în trecut, ar trebui să completeze diferența. Credeţi că este corect?

PREȘEDINTELE IOHANNIS: Am fost la Bruxelles și m-am întâlnit cu Președintele Trump și am ascultat cuvântarea sa și mi-a plăcut. Căci, vedeţi dumneavoastră, NATO se bazează pe valori, dar este, în cele din urmă, o alianță militară. Și, știţi, cheltuielile militare sunt complicate și ai nevoie de foarte mulţi bani, pentru că NATO este cea mai puternică alianță militară de când este Pământul și vrem s-o păstrăm așa.

Deci, trebuie să cheltuim bani pentru scopuri de apărare. Și, a cheltui bani înseamnă, dacă ești într-o alianță, că toată lumea trebuie să cheltuiască. Asta se cheamă să împarți povara. Și sunt întru totul de acord cu domul Președinte referitor la aceasta”.

Pentru conformitate vezi intervalul dintre minutele 16:56 și 18:22.

President Trump Joint Press Conference With the President of Romania Klaus Iohannis. June 9, 2017.-27:08min

Nu intrăm în amănunte referitoare la ce este NATO și de ce o astfel de pretinsă datorie este un cretinism patentat, altminteri desființat big time de Angela Merkel, în timpul vizitei sale la Washington (vezi http://www.thetimes.co.uk/article/germany-dismisses-white-houses-intimidating-300bn-bill-for-defence-dl7dk629k). Am explicat acest lucru de mai multe ori, public, după vizita lui Iohannis în SUA. Nici nu ne vom referi la limbajul de compunere de clasa a VI-a, la generală, practicat de “Eroul” ratat al lui Carlyle, ce-i drept, într-o limbă engleză netradusă pe site-ul oficial al Președinției române (oare de ce?)!

Pur și simplu, ne întrebăm cum de n-a înţeles Inteligentul că întrebarea șmenarului american se referea la toate ţările NATO, care nu mai plătiseră 2% pentru apărare și care, acum, conform filosofiei domnului Trump, ar fi trebuit să plătească din urmă? Că Inteligentul vrea să forțeze România la asemenea plată, de-a dreptul cretinoidă, este OK! Este o afacere personală între el și poporul român, care îl consideră “Erou” și este, probabil, dispus să plătească miliarde de dolari pomană Americii! Că așa vrea el, Iohannis! OK! Dar cum poate Inteligentul să vorbească în numele Germaniei și Franței, ţări NATO aflate în aceeași situaţie ca România? Căci, întrebarea șmecherului american se referea nu numai la România, ci la toţi aliații europeni ai SUA, care nu plătiseră 2% pentru apărare.

“(…) a afirmat, de asemenea, că ţările, inclusiv a dumneavoastră, care nu au plătit 2% în trecut, ar trebui să completeze diferența. Credeţi că este corect?

Iar, Inteligentul răspunde în numele tuturor, căci nu individualizează răspunsul la România:

Am fost la Bruxelles și m-am întâlnit cu Președintele Trump și am ascultat cuvântarea sa și mi-a plăcut (…) Și sunt întru totul de acord cu domul Președinte referitor la aceasta”.

Afirmații făcute după ce Germania confirmase, în clar, că nu va plăti așa ceva! Ce nu a înţeles Inteligentul, aici? Capcana șmenarului american? Sau securiștii proști de la ambasada din Washington, pur și simplu, nu l-au pregătit pentru asta. Sau, omul “Omenos” și “Inteligent”, cum îl știm, prieten cu Carlyle, chiar vrea să ajute micuța Americă să se redreseze economic, sub administraţia Trump! Aici intervine Confucius, cu ale sale The Analects (Oxford University Press, 1993, Book 2, par. 17, p. 7):

“Maestrul a spus: Yu, să te învăţ despre a înţelege ceva? Când înțelegi ceva, să recunoști că înțelegi; dar când nu înțelegi ceva să recunoști că nu înțelegi – ei, asta înseamnă să înțelegi.”

Confucius

Tiii, ce simplu pare! Conform lui Confucius, Inteligentul lui Carlyle, care se întâmplă să nu înțeleagă ceva, ar trebui să vină în faţa lumii și să spună: “Vreţi să vedeţi un prost? Uitați-vă la mine!” Or, asta nu se poate! Nimeni nu ar face așa ceva, să fim serioși! Sau, poate, Confucius se referă la a recunoaște că nu ai înţeles doar faţă de tine însuți/însăți. Asta complică foarte chinezește lucrurile!

Cam aici se plasează dilema mea. Ce ţi-e și cu chinezii ăștia! Auzi, tu! Să recunoști că nu ai înţeles! Ca dovadă că înțelegi! Simplu, dar și complicat, în același timp!

Acum, cuiva, care nu înţelege prea bine întrebările din conferinţa de presă cu Trump, dar câștigă chirii exorbitante din case obținute cu acte false, am fi înclinați să-i alocăm măcar apelativul inteligenţei pecuniare, chiar dacă deposedată de componenta “omeniei” cu care asezona Carlyle inteligenţa! Căci, până la urmă, totul se reduce la vechea poveste cu banii! Că îi iei din chirii, pentru case obținute prin acte false, conform soluției date de instanța judecătorească sau îi dai din buzunarul românilor, pentru pretinse datorii la superputeri mondiale, tot despre bani vorbim! Numai că, acum, se bagă în discuţie Seneca, tocmai pentru a ne complica viaţa și mai tare. Căci, zice romanul în Dialogurile sale (Dialogues, Tome second, De la vie heureuse-De la brièveté de la vie, Paris, 1923, p. XXV-4):

“-Quelle différence y a-t-il entre moi le sot et toi le sage, si tous deux nous voulons posséder?

-Une très grande, car les richesses sont chez le sage en servitude, chez le sot au pouvoir…”

Adică:

“-Ce diferenţă este între mine prostul și tine înțeleptul, dacă amândoi vrem să ne îmbogățim?

-Una foarte mare, căci bogățiile sunt supuse înțeleptului, dar îl conduc pe prost…”

Seneca

Sau, dacă vreţi, aveţi aici transpunerea, în dialog, a proverbului latin Pecunia, si uti scis, ancilla est si nescis, domina, adică “Dacă știi să-ţi folosești banii, banii sunt sluga ta, dacă nu, îţi sunt stăpân”! Hm, să fie aici vreo legătură cu ideea exprimată, la un moment dat, de un “bogătaș” al ţării, cum că și-ar fi cumpărat mai multe case din meditații? Același om, ales în fruntea statului, fiind și cel care plimbă prin procese niște sărmani la bătrânețe, care nu vor să plece din casele ce li s-au luat prin acte false? (vezi https://media.stiripesurse.ro/other/201703/media-149036329078281300.pdf și http://www.stiripesurse.ro/de-ce-a-pierdut-klaus-iohannis-casa-din-sibiu_1187441.html).

Banii, stăpânii cui? Are Seneca o vorbă! Aceiași bani pe care Inteligentul lui Carlyle este gata să-i dea, aiurea, Americii! Sigur, nu banii lui, ci ai românilor! Ba, mai mult, ai germanilor și ai francezilor! El fiind liderul unei ţări membre a Uniunii Europene, de unde românii primesc bani tocmai din visteria germanilor și francezilor! Cum se mai închide cercul banilor lui Seneca, dom’le! Mai că îmi vine să nu înţeleg și să ies public să recunosc că nu înţeleg nimic, ca dovadă supremă a faptului că înţeleg, așa cum mă învață Confucius! Cum să faci ce a făcut Iohannis, promițând lui Trump că îi dai înapoi bani pe care nu îi datorezi? Cumva, Alfred Adler are o explicaţie (Cunoașterea Omului, Editura Știinţifică, București, 1991, p. 190):

“Un tip de om, la fel de puţin indicat pentru profesiunile care cer inițiativă, este acela dominat de un fel de slugărnicie și care nu se simte bine decât acolo unde are de dus la îndeplinire porunci”! OK, dar poruncile cui? Ale lui Trump? Deh, poate nu sunt chiar poruncile lui Trump! Când execuți, fără să clipești, poruncile Securităţii lui Ceaușescu, poate e bine să vezi mai întâi la cine se închină Coldea! Sau Maior!

Alfred Adler

Apropo, știţi de ce l-a invitat Macron pe Trump, la 14 iulie? Aţi urmărit, probabil, ceremoniile de la Paris!

FULL. President Trump to attend French National Day Parade with President Macron. 14 juillet 2017-2:14:44ore

Nu vă voi prezenta întreaga mea teorie cu privire la mișcarea lui Macron. Doar un flavour. Trump a considerat invitația adresată de președintele francez ca fiind un fel de challenge. Într-un moment când el, Trump, a dinamitat singur toate punțile spre Europa! A vrut să fie brav! Nu a înţeles nimic și Confucius nu a apucat să-l învețe nimic! Macron l-a primit la Invalides. Nu la Versailles, la o expoziție despre Thomas Jefferson, cum l-a primit pe Putin, la o comemorare a lui Petru cel Mare! Trump a crezut că se va întâlni doar cu Macron și Brigitte! Ei bine, nu! S-a întâlnit direct cu Napoleon! O întâlnire pe care orice președinte american ar trebui să o evite, cu eleganță, în exercițiul oficial, pentru că o astfel de întâlnire este întotdeauna competitivă și mereu câștigă Napoleon! Adică, Franţa. Mai ales, la Invalides!

Emmanuel Macron accueille le président américain Donald Trump aux Invalides-28:23min

În plus, ce ar trebui să fie scris pe prima pagină a agendei eterne a tuturor președinților americani? Niciodată, nu merge într-o vizită, pentru a participa la sărbătoarea naţională a altei ţări! Și, dacă, totuși, te prinde cutremurul în ţara aia și nu poţi pleca acasă în timp util, asigură-te că nu participi la ceremonialul de celebrare a zilei naționale în trei ţări de pe planeta asta: Franţa, Rusia și China! Mai ales, Franţa! Nu mă mir că Trump nu știe nici măcar atât! Cum nu mă miră efuziunea stângace cu care a copleșit-o pe Brigitte Macron, într-o îmbrățișare forțată, care a silit-o pe franțuzoaică să dea doi pași înapoi! Trump o îmbrăţisa, sperând că recuperează, astfel, în relaţia deteriorată cu Europa! Ghici ce? Pe Brigitte a speriat-o, iar Europa l-a văzut prost!

Watch: Trump’s awkward handshake with Emmanuel Macron’s wife-1:32min

“Complimentul” cu iz de insultă prostească, adresat de bădăranul președinte al SUA doamnei Macron a oripilat întreaga Europă: “Vă ţineţi atât de bine (You’re in such good shape)”!

‘You’re in such good shape’: Trump to Brigitte Macron-0:35min

Adus ca elefantul în magazinul cu porțelanuri, Trump a făcut America, încă o dată, de râs! Stăpânul formal al lui Iohannis s-a dat în spectacol până la sfârșit. Puţini au observat iritarea americanului la sfârșitul trecerii în revistă a gărzii de onoare, la Invalides, când Macron l-a ocolit pur și simplu pentru a se întoarce, conform protocolului, cei doi plasându-se, câteva clipe, în direcții diferite, în plin ceremonial (vezi intervalul dintre minutele 8:54 și 9:05).

President Trump Arrives in France, Paris. Élysée Palace. July 13, 2017. Trump meets President Macron-15:37min

Și, dacă mai sunt unii care nu au înţeles de ce l-a invitat Macron pe Trump, la Paris, atenţie, de 14 iulie, vă mai dau un singur indiciu! Ei bine, concomitent cu prezența americanului în capitala eleganței, Macron a dat un interviu pentru Ouest France, 13 iulie 2017 (http://basedoc.diplomatie.gouv.fr/exl-doc/FranceDiplomatie/PDF/bafr2017-07-13.pdf):

Q – Qu’est-ce qu’apporte l’Europe ?

R – Nous sommes le seul espace géographique aujourd’hui qui ait la capacité de la puissance, défende les valeurs démocratiques et de liberté, soit en même temps un rapport à l’égalité et aux équilibres sociaux, et qui protège les biens communs de la planète, le climat, l’éducation pour tous.

Q – L’Europe peut-elle encore compter sur les États-Unis ?

R – Nous avons besoin des États-Unis d’Amérique (…) Nous avons des différends sur le commerce. Une tentation protectionniste renaît aux États-Unis. Je souhaite qu’on défende le libre et juste commerce. Le protectionnisme est une erreur, c’est le frère jumeau du nationalisme et cela conduit à la guerre.

Adică:

Întrebare: Ce aduce Europa?

Răspuns: Noi suntem atât singurul spațiu geografic, astăzi, care are capacitatea puterii, apără valorile democratice și ale libertăţii, cât și, în același timp, un raport al egalității și echilibrelor sociale și care protejează bunurile comune ale planetei, climatul, educația pentru toţi.

Întrebare: Europa poate conta în continuare pe Statele Unite?

Răspuns: Avem nevoie de America (…) Avem diferende asupra comerțului. O tentație protecționistă renaște în Statele Unite. Sper că va fi apărat comerțul liber și corect. Protecționismul este o eroare, este fratele geamăn al naționalismului și asta conduce la război”.

Macron-Trump, Paris 14 iulie 2017

Nu cunosc, în istorie, alte asemenea elaborări despre America, din gura unui lider francez! Nici de Gaulle nu a spus vreodată că Europa este “singurul spațiu geografic, astăzi, care are capacitatea puterii, apără valorile democratice și ale libertăţii”, excluzând, astfel, Statele Unite din zona democrației și a libertăţii, ca putere mondială. Niciun lider democratic european, în pofida tuturor diferendelor comerciale pe care le-au cunoscut europenii și americanii, nu a văzut, public, în America o ţară naționalistă, care merge pe drumul războiului, prin practici protecționiste în comerțul global! Nu că Macron s-ar aștepta la vreo confruntare armată cu SUA, pe teme comerciale, dar anatomia regimului Trump, pe care o descrie atât de plastic, nu e mai puţin demolatoare ca un asalt al Gărzii Republicane! Vă daţi seama cum privește Macron pe acel european (ghici pe cine?), care întreține, slugarnic, fantasmagoriile lui Trump, cu privire la vreo inventată datorie pecuniară a Franței faţă de America, în NATO?

Europa se desprinde de America, așa cum a zis Merkel! Iar Macron a mers mai departe decât cancelarul! Și România este, totuși, în Europa! O Românie condusă de “inteligenţa” definită de Carlyle, “îmbogățită” de Seneca și “explicată” de Adler!

Apropo, credeţi că Iohannis l-a citit pe Jacques Maritain? Are filosoful francez un panseu care i se potrivește perfect “Inteligentului” lui Carlyle, în Du Régime Temporel et de la Liberté (Desclée de Brouwer, Paris, 1933, p.103):

“Aussi bien le principal, au point de vue de l’existence dans l’histoire, n’est-il pas de réussir (ce qui ne dure jamais), mais d’avoir été là (ce qui est ineffaçable).”

Adică:

“Tot așa, cel mai important, din punct de vedere al existenței în istorie, nu este de a reuși (ceea ce nu dăinuie niciodată), ci de a fi acolo (ceea ce nu se poate șterge).”

Jacques Maritain

Iată de ce Iohannis este la Washington, Berlin sau Bruxelles! Putem noi șterge asta din istorie? Nici măcar din mintea și inima consumatorilor de presă securistă de la București, presă care îl ridică în slăvi, pentru că “a fost acolo”! Nu contează dacă și ce “a reușit”. Și nici dacă, așa cum ne învață Confucius, Iohannis nu l-a înţeles bine pe Maritain! Eu, unul, cred că nici nu l-a citit pe bietul Jacques cel evlavios! De altfel, Inteligent cum zice Carlyle și Priceput la Bani cum ni-l arată Seneca, Iohannis al nostru se plimba, odată, cică, pe o străduță mai dosnică din Londra, când ce să vezi…Dar, nu-i mai bine să-l lăsăm pe Dave Allen să vă povestească? Enjoy!

Dave Allen At Large – £10 Note Stuck Under Car Tyre-2:55min

Securiștii Proști în Faţă, România e în Ceață!

Într-o ţară în care minciuna liderilor la vârf a depășit stadiul de reformă “morală” a angajamentului politic și a trecut în hedonism, împachetând în plăcere supremă impotența intelectuală, ca unic criteriu al succesului, marea masă a stupizilor se teme din ce în ce mai puţin! Și se simte bine! De pildă, nu se teme deloc să iasă în stradă pentru a striga “DNA să vină să vă ia!”. Și nici să se bată pentru a perpetua la putere, în România, un regim al imposturii “înarmate” de tip Negulescu, firma și simbolul procuraturii lui Kövesi, care leagă lanţul trofic al infractorilor periculoși de gena perpetuă a Securităţii atotstăpânitoare de calibrul Florian Coldea/Sabin Iancu (https://www.luju.ro/institutii/servicii-secrete/a-cazut-locotenentul-lui-coldea-seful-sri-prahova-col-sabin-iancu-a-fost-pus-la-dispozitia-conducerii-sabin-iancu-om-de-incredere-al-lui-coldea-a-fost-acuzat-de-sebastian-ghita-si-senatorul-daniel-savu-de-legaturi-periculoase-cu-procurorul-mircea-negulesc).

Nu se teme să-și asume, în stradă, rolul de Parlament capabil să desfiinţeze proiectele de lege din Parlamentul legitim ales și să defileze cu acest trofeu al “destructurării” mecanismului de legiferare, sub flamura “democratică” a anulării urnelor sub ploaia de lumini din blitzul telefoanelor mobile! Ce frumos! Toată presa occidentală aplaudă! Bravo, bravo! (https://www.theguardian.com/world/video/2017/feb/06/romanians-create-sea-of-light-with-phones-at-anti-government-protest-video).

Securitatea și “sfârșitul minciunilor”

Nu se teme deloc să-l susţină, în continuare, pe președintele “demonstrangiu” împotriva guvernului, mai ales că Securitatea o sprijină pe ea deschis, ca să-l sprijine și ea pe Iohannis, pentru răsturnarea guvernului, după cum “recunoștea” ghiduș, însuși șeful Securităţii, un domn Hellvig, pe numele lui public, în plin tumult al protestelor de stradă, pe 15 martie 2017:

“Mă bucur că avem semne ale unei participări civice solide, care oferă încredere pentru viitor. O participare civică solidă înseamnă preocupare pentru exprimarea nemulțumirii, dar și implicare zi de zi în contestarea abuzului, în îmbunătățirea serviciilor publice, în întărirea cooperării toleranței spiritului asociativ a societății civile”. (http://www.digi24.ro/stiri/actualitate/hellvig-mai-si-sri-nu-duc-razboaie-diferite-doar-armele-difera-688139).

Este pentru prima oară, în istoria serviciilor secrete din Calea Lactee, când un șef de serviciu secret aplaudă public “implicarea zi de zi în contestarea abuzului” a “societăţii civile”, ca și cum taraba pe care o conduce este un fel de CTC ceaușist, Control Tehnic al Calităţii, de unde este obligat să supravegheze cantitatea și calitatea șpanului emis de strungul întreprinderii, pentru a menţine valoarea produsului finit. De unde și nemulţumirea oamenilor muncii, strâns uniţi în jurul partidului și gata să împlinească cincinalul în patru ani și jumătate, atunci când vreun strungar nu-și face norma! Abuzul acesta se cere contestat la întrunirea BOB, adică a Biroului Organizației de Bază.

Ei, atunci când Securitatea, prin șeful ei, anunță pe stupizi că-i aplaudă pentru că ies în stradă, ghici cu ce se ocupă Securitatea aia? Care Securitate, peste tot în lume, are cu totul alt job description decât să laude societatea civilă pentru ieșitul în stradă! Nu că n-ar merita să fie lăudată, mânca-o-ar mama de societate civilă! Și de Securitate, că tot aia e, aici, în România!

Sincer, îl cred pe cuvânt pe Guillaumme Apollinaire, care spunea, ușor insidios, în Alcools-urile sale de la Gallimard că, “la sfârșit, minciunile nu mă mai înspăimântă” (À la fin les mensonges ne me font plus peur). Nu prea știu la care sfârșit se referea Guillaumme, dar știu la care sfârșit mă refer eu. Sfârșitul iluziei că România n-ar fi controlată total de Securitatea lui Ceaușescu. Sunt unii fraieri care au impresia că Securitatea lui Ceaușescu nu mai există, fiindcă securiștii Epocii de Aur au dispărut fizic. Nici nu mă obosesc să-i lămuresc pe acești stupizi de ce Securitatea lui Ceaușescu este mai puternică acum decât pe vremea lui. Pe vremea titanului de la Scornicești, Securitatea era controlată de partid! Acum, ea controlează tot!

Penibilii care ies în stradă sub sigla Securităţii de care habar nu au, având impresia că sunt fisticul schimbării morale a României, nu prea au alură de Robespierre. Fie și pentru simplul motiv că Robespierre este depășit total de revoluţia Securităţii, comparativ cu lumea revoluţiei sale iacobine. În care franțuzul își permitea reflecţii de tipul:

“În sfârșit, venea o vreme când tiranii, obosiţi de rezistenţă, și poporul obosit de tiranie, provocau, după plac, o criză ce inevitabil distrugea sau salva patria” (Enfin, le temps était arrivé où les tyrans, fatigués de la résistance, et le peuple de la tyrannie, provoquaient à l’envi, une crise qui devait perdre ou sauver la patrie.) Ei bine, Securitatea nu obosește niciodată în România. Iar pe români, oricât de mult i-ar obosi tirania, îi revigorează prostia. Așa că patria noastră nu cunoaște niciunul dintre “pericolele” despre care vorbește ilustrul iacobin. Nici acela de a fi distrusă, nici acela de a fi salvată! Așa că rămâne securistă până la “sfârșitul” de care vorbea Apollinaire, acela când minciuna nici măcar nu ne mai înspăimântă și putem sta liniștiţi cu ea la masă!

Un mare orator al antichităţii, Cicero, spunea, în Republica sa, că, “dacă ar fi să alegi între trei situaţii, fie să comiţi nedreptatea fără să suporţi consecinţele, fie să o comiţi și să suporţi consecinţele, fie nici una nici alta, cel mai bine este să optezi pentru a comite nedreptatea fără a suporta consecinţele” (Nam cum de tribus unum est optandum, aut facere iniuriam nec accipere, aut et facere et accipere, aut neutrum, optumum est facere inpune…). Aceasta este definiţia pe care se așază o societate coruptă și primitivă, controlată la vârf de indivizi care nu răspund pentru ceea ce fac, decât dacă sunt excluși din sfera puterii! Aceasta este România! Puterea nu este niciodată răspunzătoare pentru nedreptăţile comise. Iar, în România, Puterea este Securitatea! Oricât de proști sau ticăloși, incompetenţi sau corupţi, oriunde ar fi plasaţi, la vârful sau la baza Puterii, în afaceri sau administraţie, la DNA sau la SRI, la MAE sau la Președinţie, la Guvern sau la Parlament, la Camera de Comerț sau în Board-ul  unei multinaţionale, la jaful Microsoft sau la șmenul EADS, “băieţii” nu dau socoteală! Sunt de-ai noștri! Și se ghidează după regulile lor, cu rudele și apropiaţii lor în funcţii, cu informatorii și slugile lor din Justiţie și Procuratură, cu arsenalul dosarelor de supraveghere ilegală, la care supun inclusiv pe stupizii care le fac treaba în stradă, zbierând pentru “democraţie”, sub îndemnul Președintelui! Hm, deștept latinul!

Povești fictive cu și despre Securitate

Ar fi trebuit, de pildă, să vă arăt, în februarie 2016, cum lucrează Securitatea. Atunci când Consiliul European a emis concluziile reuniunii din 18-19 februarie (http://www.consilium.europa.eu/en/press/press-releases/2016/02/19-euco-conclusions/). Concluziile cu pricina se voiau rezultatul negocierilor dintre guvernul conservator al Regatului Unit și sistemul comunitar, pentru stabilirea unor derogări de la tratatele constitutive și legislaţia secundară comunitară, pe care Bruxelles-ul și ţările membre UE le-ar fi oferit britanicilor pentru a rămâne în Uniune. Aceste concesii, dacă ar fi fost limitate la teritoriul Regatului și ar fi afectat pe românii de acolo și tot ar fi fost un dezastru pentru interesele României, dacă ne raportăm strict la ce conţine documentul Consiliului European. Atenţie, documentul fusese negociat de Statul Român în frunte cu Klaus Werner Iohannis.

Ţări influente din Uniune, cum ar fi Germania, Franţa, Austria, au folosit momentul concesiilor, pe care UE le-ar fi oferit Marii Britanii ca să rămână în sistemul comunitar, pentru a extinde restricţiile la accesarea pieței muncii și a beneficiilor sociale derivative, ca și restrângerea libertății de mișcare, la întreg spaţiul comunitar. Adică, ce ar fi suferit românii care trăiesc în Regatul Unit s-ar fi aplicat, în proporţie covârșitoare, automat, pe tot teritoriul UE, dacă Marea Britanie rămânea în sistem. Referendumul britanic din 23 iunie 2016 s-a pronunţat pentru Brexit, așa că românii au rămas cu problemele din Regatul Unit (dacă Regatul iese din sistemul UE), dar nu și cu extinderea lor automată pe întreg teritoriul comunitar, deoarece derogările la legislaţia comunitară, din documentul Consiliului European din februarie 2016, erau valabile doar dacă britanicii respingeau Brexit-ul. Plecând de la rezultatul negocierilor pentru România, negociatorii români au produs un dezastru “măreţ” în istoria relaţiilor diplomatice ale ţării și au minţit în Parlament, la nivelul lui Iohannis, atunci când au prezentat dezastrul drept expresie a grijii pe care președintele o manifesta pentru interesele românilor! Practic, directiva 38 din 2004, cu privire la libertatea de mișcare în spaţiul comunitar, era anulată, cu precădere pentru români, deși Iohannis a anunţat expres, și înainte și după Concluziile Consiliului European din 18-19 februarie 2016, că nu va accepta limitarea libertăţii de mișcare!

Dar, știţi ceva? Aș fi scris cam mult! Și mai am și altă treabă decât să scriu zeci de pagini despre Securitate, într-o ţară de penibili, care au impresia că merg la vot ca să aleagă președinţi și parlamente, urmând, apoi, să iasă în stradă, din când în când, să strige “DNA să vină să vă ia” pentru glorificarea lui Ceaușescu! Sireacul geniu al Carpaţilor, a fost răzbunat de soartă cum nu și-ar fi imaginat! Dar, din fericire pentru cititorii acestui blog, se mai întâmplă și lucruri care oferă imaginea Securităţii fără să fie nevoie să scriu zeci de pagini. Lucruri mai simple! Haioase chiar! Dramatice pentru România, bineînţeles! Dar care încap, ca demonstraţie, într-un număr limitat de pagini! Așa că hai să vă învăţ cum se lucrează la Securitate!

Să ne imaginăm următoarea situaţie ipotetică. Premierul Grindeanu merge în vizită oficială în SUA și se întâlnește cu președintele Trump! În America, exact în timpul vizitei premierului român, fenomene meteo extreme produc pagube imense în statul american Colorado! Ies amândoi în conferinţă de presă. Ca să fie amabil cu gazda sa, Grindeanu spune, la începutul intervenţiei sale în faţa presei, câteva cuvinte legate de situaţia critică din statul Colorado. Exprimă convingerea că americanii vor surmonta aceste vicisitudini și vor reconstrui rapid infrastructura compromisă de vremea extremă. Iată un extras din conferinţa de presă fictivă:

Grindeanu:  Domnul președinte, doamnelor și domnilor, aș vrea să încep prin a exprima convingerea că poporul american va depăși rapid situaţia critică din statul Colorado, acolo unde topirea zăpezilor de pe masivul Kilimanjaro a produs pagube imense. Abnegaţia și spiritul de sacrificiu al americanilor…(întrerupt de Trump)

Trump: Domnule Prim-Ministru, cu tot respectul, mă scuzaţi că vă întrerup, dar muntele Kilimanjaro nu se află în statul american Colorado, ci în Tanzania, Africa!

Să ne oprim aici! Mai întâi, credeţi că e posibil ca Grindeanu să spună așa ceva de faţă cu Trump, plasând muntele Kilimanjaro în SUA? O să spuneţi: IMPOSIBIL! Omul are un dosar întocmit de MAE în orice vizită oficială! Chiar dacă nu știe el cum e cu muntele Kilimanjaro, are dosarul vizitei, are o armată de diplomaţi și experţi guvernamentali pe lângă el, nu poate greși! Sigur, eventuala lipsă de cunoștințe geografice elementare a premierului român nu ar fi o piedică în calea relaţiilor româno-americane, dar, să recunoaștem, o situaţie ca cea imaginată mai sus ar fi penibilă pentru România.

OK, să mergem mai departe! Grindeanu primește replica lui Trump și își continuă intervenţia concentrându-se pe aspectele relaţiilor bilaterale, fără a mai face referiri la statul Colorado! Conferinţa de presă se încheie, vizita oficială se încheie și ea, iar premierul român se întâlnește cu jurnaliștii din ţară, care l-au însoţit la Washington DC, pentru precizări înainte de întoarcerea acasă:

Grindeanu: Dragii mei, vizita în SUA a fost excelentă, volumul de contacte ca și calitatea lor au confirmat relaţia de parteneriat strategic activ între cele două ţări. Sigur, au fost și momente mai puţin plăcute, în timpul vizitei, nu legate de relaţiile bilaterale, ci de situaţia critică din Colorado, unde topirea bruscă a zăpezilor de pe Kilimanjaro a obligat autorităţile federale să intervină…”

Oops! OK, am înţeles, așa ceva este imposibil de prima dată! Cum ar putea fi posibil a doua oară, mai ales că premierul a aflat, chiar din gura lui Trump, în conferinţă de presă, că nu există niciun munte Kilimanjaro în Colorado!!! Cum să reiei public aceeași tâmpenie, după ce a fost infirmată, tot public, de interlocutor? Și de harta fizică a lumii! Ei bine, tehnic este posibil! Înţeleg, nu vă vine să credeţi! Da, se poate! Într-un singur caz. Dosarul unei vizite oficiale, la nivel înalt, este pregătit de Ministerul de Externe, el însuși o anexă a Securităţii. Dar, în afară de dosarul MAE, oficialul român mai primește informaţii direct de la diversele servicii de Securitate, în dosare separate sau nu, în funcţie de situaţie.

Să zicem că dosarul furnizat de Securitate lui Grindeanu conţine tâmpenia cu muntele Kilimanjaro! Să zicem că Grindeanu știe, fără să fie ajutat de Trump, că muntele cu pricina nu este în SUA. De ce vorbește, atunci, despre Kilimanjaro, ba chiar o face și după ce Trump l-a atenţionat că este în eroare? Simplu! În logica puterii absolute a Securităţii, premier sau președinte subordonat, nu vei spune niciodată altceva decât ce scrie în dosarul de la Securitate! Chiar dacă știi că ce scrie acolo este un cretinism patentat. Chiar dacă ești umilit public de un înalt demnitar din ţara unde te afli, pentru că enunţi cretinismul din dosarul furnizat de Securitate. Sub Ceaușescu, pentru o greșeală de o virgulă, din fraza furnizată de Securitate la o întâlnire internaţională, puteai să-ţi închei cariera la beci.

Această perspectivă bântuie și acum orice oficial român! Mai bine greșesc cu Securitatea, decât să am dreptate împotriva ei. Pe vremea lui Ceaușescu, această maximă avea formularea originară: Mai bine să greșești cu partidul, decât să ai dreptate împotriva partidului! Așa rămăsese de pe vremea lui Lenin. Și se vedea clar cine conducea România, comparativ cu situaţia de acum. Căci, pe vremea lui Ceaușescu ajungeai în beciurile Securităţii dacă ieșeai din cuvântul Partidului/Ceaușescu, pe când acum, cuvântul este al Securităţii. Și atunci și acum, monitorizarea și controlul erau exercitate de Securitate; sub Ceaușescu era o slugă a dictatorului, după Ceaușescu, stăpâna absolută a ţării și a poporului ei! Am fost martor la situaţii când șeful unei delegaţii românești enunţa aberaţii în faţa unor diplomaţi străini, fără ca acele enunţuri să fie spuse în interesul României, ci doar pentru că un imbecil de la Securitate, total analfabet în domeniu, le pusese în dosarul vizitei! Iar imbecilul era de neatins, deși făcea tipul acesta de erori din vremuri “imemoriale”! Era de “bază”!

Cu legea pe lege călcând…

O să ziceţi: ne pierdem vremea! Ce facem aici? Inventariem situaţii ipotetice stupide? Răspunsul este îngrozitor de simplu: situaţiile ipotetice prezentate sunt depășite cu mult de realitate. Uite, pe 9 mai 2017, chiar s-a întâmplat povestea cu Grindeanu-Trump! În realitate! Și nu așa cum am prezentat-o eu! Mult mai grav! Cu afectarea intereselor României! Ce ziceţi de asta? Pe 9 mai, Grindeanu nu s-a aflat în SUA, este adevărat! S-a aflat în Austria, la Viena, unde s-a întâlnit cu Christian Kern, cancelarul austriac! Agenda discuţiilor a fost foarte complicată, deși cei doi s-au străduit să ascundă publicului disensiunile profunde dintre ţările lor!

Austria se pregătește, printre altele, să introducă legislaţie împotriva acquis-ului comunitar, care ar reduce agresiv alocaţiile pentru copiii românilor care lucrează acolo. Pe linia formulelor de compromis conţinute în documentul Consiliului European din februarie 2016, despre care am scris mai sus. Grindeanu avea nevoie de o întâlnire cu Kern. Nu pentru că ar putea rezolva ceva în favoarea românilor. Securitatea nu este interesată, iar nivelul intelectual al celor care populează administraţia Grindeanu, în acest moment, sub control securistic, nu permite nicio șansă pentru românii din spaţiul comunitar non-românesc. Formula îl include pe Klaus Iohannis!

Atunci, ce căuta Grindeanu la Viena? Simplu! Diplomaţia securistică organizează astfel de întâlniri, nu pentru a rezolva probleme, ci pentru a da impresia, în ţară, că guvernul este preocupat și rezolvă problemele! Cum se face? Grindeanu se întâlnește cu Kern! Nu știe nici dracu’ ce a vorbit cu el! Iese în conferinţă de presă cu Kern și prima întrebare care se adresează celor doi este o întrebare pusă de Securitate (jurnaliști care primesc textul întrebării de la Guvern/Securitate și care trebuie să o adreseze aidoma). Grindeanu are răspunsul “pregătit” la întrebarea “pregătită” și inventează ceva de genul: m-am preocupat de problema de interes pentru români, am discutat cu omologul, bla, bla, bla! Ei bine, presa românească, total controlată de Securitate, va prelua exact aceste cuvinte ale lui Grindeanu ca fiind poziţia oficială a României prezentată răspicat Austriei! Iată cum premierul român s-a bătut pentru români la Viena.

Kern nu are niciun motiv să-i închidă gura lui Grindeanu, în conferinţa de presă, chiar dacă Grindeanu minte când spune că ar fi prezentat răspicat punctul de vedere românesc în întâlnirea oficială. Kern își va vedea liniștit de legile lui antiromânești, după întâlnirea cu premierul de pe Dâmboviţa. Sigur, răspunde și el întrebării adresate de presa de la București! Ei, în mod normal, totul se termină cu “bine”. Fiecare își spune poezia, iar stupizii din România află, din presa securistă, că la Viena a fost bine, merită să votăm din nou cu PSD! Toate astea cu o condiţie! Ca domnul Kern să nu vrea să-și bată joc de Grindeanu! Să-l umilească! Și pe el, și pe România. Mai ţineţi minte?

Trump: Domnule Prim-Ministru, cu tot respectul, mă scuzaţi că vă întrerup, dar muntele Kilimanjaro nu se află în statul american Colorado, ci în Tanzania, Africa!”

Exact așa, dar mult mai grav! Acum, reţineţi, când doi premieri ies la declaraţii de presă, după convorbiri oficiale, diplomaţii valoroși ai celor două părţi convin ce teme să se abordeze în conferinţa de presă și cei doi șefi de guvern urmează o linie agreată de răspunsuri la întrebările presei. Dacă ai, însă, întrebări în presă aranjate de Securitate și ai de gând să răspunzi la ele cu minciuni, pentru consum intern, în România, nu ai cum să stabilești o linie agreată de răspunsuri la presă, împreună cu omologul austriac! Înţelegeţi, boieri dumneavoastră?

Înainte de a trece la povestea Grindeanu-Kern, după modelul fictiv Grindeanu-Trump, să facem o scurtă introducere în legislaţia comunitară în speţă, ca să înţelegem mai bine drama Românei condusă de Securitate! Și ce s-a întâmplat la Viena! Încă din anul 1992, când s-a semnat Tratatul de la Maastricht, cetăţenii din ţările membre ale UE au devenit beneficiarii “cetăţeniei europene”, concept codificat juridic și generator de drepturi pentru aceștia. Drepturile care ne interesează, aici, se referă la libertatea de mișcare, rezidenţă și muncă în tot spaţiul comunitar, drepturi de care se bucură și românii, astăzi, ca cetăţeni ai unei ţări membru UE, prin care au calitatea de “cetăţeni europeni”.

Iată de ce românii, după aderarea României la Uniune, nu mai pot fi consideraţi sau numiţi, în spaţiul comunitar, imigranţi. Categoria imigranţilor este o categorie neacoperită în drepturi de tratatele constitutive ale UE, se referă la cetăţeni din ţări necomunitare, iar aceștia nu se bucură de drepturile conferite de calitatea de cetăţean european. Această calitate este apanajul românilor, francezilor, germanilor, italienilor etc., ca cetăţeni ai unor ţări membre. Baza legală a statutului de cetăţean european este dată de articolul 3(2) din Tratatul cu privire la Uniunea Europeană, articolul 21 din Tratatul cu privire la Funcţionarea Uniunii Europene, Titlurile IV și V din același tratat, articolul 45 din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene (http://www.europarl.europa.eu/atyourservice/en/displayFtu.html?ftuId=FTU_2.1.3.html).

Iată ce spune articolul 3(2) din Tratatul de la Lisabona:

Article 3(2)

The Union shall offer its citizens an area of freedom, security and justice without internal frontiers, in which the free movement of persons is ensured in conjunction with appropriate measures with respect to external border controls, asylum, immigration and the prevention and combating of crime.” (http://www.lisbon-treaty.org/wcm/the-lisbon-treaty/treaty-on-european-union-and-comments/title-1-common-provisions/4-article-3.html).

Adică:

“Uniunea va oferi cetăţenilor săi o zonă de libertate, securitate și justiţie fără frontiere interne, în care libera mișcare a persoanelor este asigurată în concordanţă cu măsuri corespunzătoare referitoare la controlul de frontiere externe, azil, imigraţie și prevenirea și combaterea infracţiunilor”.

Articolul 21(1) din Tratatul cu privire la Funcţionarea Uniunii Europene:

Article 21

(ex Article 18 TEC)

  1. Every citizen of the Union shall have the right to move and reside freely within the territory of the Member States, subject to the limitations and conditions laid down in the Treaties and by the measures adopted to give them effect.” (http://eur-lex.europa.eu/legal-content/EN/TXT/?uri=CELEX:12012E/TXT).

Adică:

“1. Orice cetăţean al Uniunii va avea dreptul să se miște și dreptul de rezidenţă liberă pe teritoriul Statelor Membre, supus limitărilor și condiţiilor stabilite de Tratate și în concordanţă cu măsurile adoptate pentru aplicarea acestora”.

Carta Fundamentală a Drepturilor Omului a UE:

Article 45 – Freedom of movement and of residence

  1. Every citizen of the Union has the right to move and reside freely within the territory of the Member States.” (http://fra.europa.eu/en/charterpedia/article/45-freedom-movement-and-residence).

Adică:

“1. Orice cetăţean al Uniunii are dreptul să se miște și dreptul de rezidenţă liberă pe teritoriul Statelor Membre”.

Trei lucruri pe care trebuie să le reţineţi plecând de la aceste texte de legislaţie comunitară:

1. CETĂŢENII EUROPENI NU SUNT IMIGRANŢI;

2. PRIN LEGEA COMUNITARĂ, NU POT FI NUMIŢI SAU CONSIDERAŢI IMIGRANŢI DE CĂTRE OFICIALI COMUNITARI SAU DIN ŢĂRI UE;

3. ROMÂNII SUNT CETĂŢENI EUROPENI.

Orice om, dotat cu minimă inteligenţă, înţelege imediat de ce nu-i poţi numi pe cetăţenii europeni imigranţi. Ca român, consider inacceptabilă orice formulare din spaţiul comunitar care i-ar trece pe români în categoria imigranţilor. Ca să nu fie nicio îndoială legată de calitatea de cetăţean european, în baza legilor comunitare, iată unele drepturi conferite de Directiva 38 din 2004 cetăţenilor europeni, așadar și românilor, drepturi inaccesibile imigranţilor:

“DIRECTIVE 2004/38/EC OF THE EUROPEAN PARLIAMENT AND OF THE COUNCIL of 29 April 2004

(…)

Article 14

Retention of the right of residence

(…)

  1. An expulsion measure shall not be the automatic consequence of a Union citizen’s or his or her family member’s recourse to the social assistance system of the host Member State.
  2. By way of derogation from paragraphs 1 and 2 and without prejudice to the provisions of Chapter VI, an expulsion measure may in no case be adopted against Union citizens or their family members if:

(a) the Union citizens are workers or self-employed persons, or

(b) the Union citizens entered the territory of the host Member State in order to seek employment. In this case, the Union citizens and their family members may not be expelled for as long as the Union citizens can provide evidence that they are continuing to seek employment and that they have a genuine chance of being engaged.” (http://eur-lex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=OJ:L:2004:158:0077:0123:en:PDF).

Adică:

“Articolul 14

Menţinerea dreptului de rezidenţă

(…)

3. O măsură de expulzare nu poate fi consecinţa automată a faptului că un cetăţean al Uniunii sau membrii familiei sale au făcut recurs la sistemul de asistenţă socială din Ţara Membru UE gazdă.

4. Prin derogare de la paragrafele 1 și 2 și fără a prejudicia prevederile Capitolului VI, o măsură de expulzare nu poate fi adoptată împotriva cetăţenilor Uniunii sau a membrilor familiei acestora dacă:

a) cetăţenii Uniunii lucrează sau au o profesiune liberală, sau

b) cetăţenii Uniunii au intrat pe teritoriul Ţării Membru UE gazdă pentru a căuta de lucru. În acest caz, cetăţenii Uniunii și membrii familiei lor nu pot fi expulzaţi atâta vreme cât cetăţenii Uniunii pot furniza dovada că își caută de lucru în continuare și că există șanse reale de a fi angajaţi”.

Extrasul din Directiva 38 arată doar o mică parte, dar foarte semnificativă, din drepturile pe care le au cetăţenii europeni în spaţiul comunitar, conform acestui document, drepturi pe care nu le au imigranţii. Se adaugă o multitudine de drepturi care derivă din alte piese de legislaţie comunitară. Oricine încearcă a reduce pe cetăţenii români la statutul de imigranţi aduce un prejudiciu imens intereselor României și cetăţenilor săi, care sunt, de drept, cetăţeni europeni. Statul român trebuie să folosească toate mijloacele juridice și politice pentru a stopa, imediat, încercarea de a diminua statutul de cetăţean european al cetăţenilor români, ca și tendinţele contrare legilor comunitare de a-i asimila pe români cu imigranţii, oriunde s-ar manifesta aceste încercări și tendinţe în spaţiul comunitar.

Austria și lecţia bătăii de joc de înalt nivel

Acesta este contextul în care Grindeanu vine la Viena și are convorbiri cu omologul Kern. Ies în conferinţă de presă și, după ce prezintă, fiecare, punctul de vedere rezultat din discuţii, primesc întrebări din partea presei. Prima întrebare este năucitoare! Vine din partea presei române! Iată, conform transcrierii oficiale de pe site-ul guvernului român:

Reporter: Cu permisiunea dvs voi adresa întrebările în limba română. Pentru că este Ziua Europei aş vrea să întreb ambii oficiali despre discuţiile din ultima vreme din Austria referitoare la o posibilă prioritizare la angajare a cetăţenilor din Austria în defavoarea imigranţilor, printre care şi cei români? Şi despre reducerea, posibila reducere a beneficiilor sociale pentru copiii imigranţilor, dacă aceştia nu locuiesc în Austria. Aş vrea să ştiu dacă s-a discutat despre aceste două teme şi care este poziţia actuală a Guvernului austriac în legătură cu aceste două teme. Mulţumesc.” (http://gov.ro/ro/stiri/vizita-premierului-sorin-grindeanu-in-austria&page=1).

Vă puteţi imagina că un jurnalist/jurnalistă din România, la Viena, unde există tendinţa de a se diminua drepturile cetăţenilor români ca cetăţeni europeni, îi reduce pe aceștia la statutul de imigranţi? O să spuneţi: “Ei, și? Ce legătură are asta cu Grindeanu? E vorba doar de un jurnalist analfabet în domeniu, care pune o întrebare stupidă, fiindcă e profund incompetent! Ce legătură are asta cu premierul român? Ce legătură are cu Securitatea?” Zău? Răbdare! Mai întâi, știţi cine adresează prima întrebare la astfel de conferinţe de presă, la nivel înalt? Jurnalistul preferat de guvern, în speţă, de guvernul român! Așa este în toată lumea civilizată, așa este și la securiști! Mergeţi în orice conferinţă de presă, la nivel de șefi de stat și guvern, oriunde, și vedeţi cine pune prima întrebare! Ce credeţi că face Kern, care știa, bineînţeles, care este miza acestei întrebări? Putea să spună nimic sau bla-bla-ul uzual, ca răspuns la întrebări asupra cărora nu convenise cu omologul său înainte să iasă la presă! Ei bine, Kern alege să-și bată joc de jurnalistul român și, implicit, de Grindeanu și de România! Iată răspunsul austriacului, conform documentului oficial de pe site-ul guvernului român:

Christian Kern: Da. Despre aceasta trebuie să ştiţi următoarele: dacă vorbiţi de imigranţi, cred că vorbiţi de ultimul val de refugiaţi. Austria este, ca mărime, ţara care a primit cei mai mulţi refugiaţi, raportat la numărul populaţiei, decât o face Grecia sau Italia. În anul 2017 trebuie să cheltuim 2 miliarde de euro pentru asistenţa acordată refugiaţilor, nu numai pe mâncare, pe asigurarea condiţiilor de bază de trai, ci şi pentru şcoli, asistenţă socială, ne angajăm foarte mult şi în domeniul integrării acestor refugiaţi. Dacă populaţia austriacă nu și-ar oferi sprijinul, atunci ar fi imposibil să putem interveni astfel. Nu văd îngrijorarea dvs, ci, dimpotrivă, vreau să spun că suntem una dintre ţările care face cu mult mai mult decât fac altele. Iar discuția în cadrul UE s-a referit la măsura în care se compensează asistenţa acordată refugiaţilor. Austria este o ţară exportatoare şi o ţară care plăteşte către UE. De aceea, considerăm că fiecare ţară trebuie să-şi suporte obligaţiile şi să participe şi în cadrul acestei chestiuni a refugiaţilor referitor şi la tratamentul faţă de aceştia, la asistenţa socială care li se acordă, care este cu mult mai mare decât în alte ţări.” (http://gov.ro/ro/stiri/vizita-premierului-sorin-grindeanu-in-austria&page=1).

Wow! N-am văzut și auzit așa ceva în viaţa mea! Bătaie de joc la cel mai înalt nivel, de un rafinament imbatabil! Kern refuză, practic, să răspundă la întrebare, livrând Securităţii un afront direct și fără replică! Se apucă, așadar, să vorbească despre cum acomodează Austria pe refugiaţi, transferând discuţia în plină Science Fiction! În definitiv, jurnalista Securităţii (din înregistrare se aude că este o doamnă, dar nu apare în imagine) îl întrebase de imigranţi, ceea ce românii nu sunt, iar refugiaţii se încadrează legal în această categorie. Este adevărat că jurnalista se referise la imigranţii români, dar Kern a refuzat să-i considere pe români imigranţi și a răspuns cu trimitere la cu totul altceva! În felul ăsta, folosindu-se de eroarea materială din întrebarea jurnalistei românce, s-a scos din situaţia incomodă în care ar fi trebuit să dea un răspuns referitor la legislaţia antiromânească pe care o pregătește! Magistral!

Ce face Grindeanu? În loc să observe manevra de tip capcană a austriacului, în care presa română securistă căzuse și să-i scoată pe români din butoiul cu imigranţi unde-i așezase Securitatea, răspunde tacticos la întrebare, demonstrând că înţelege perfect ce vrea să spună jurnalista și oferind reţeta pregătită dinainte pentru proștii din România, prin intermediul presei controlate:

Sorin Grindeanu: Să răspund şi eu, sigur, mult mai pe scurt. Am atins în discuţia tête-à-tête cu cancelarul Kern acest punct legat de alocaţii. Înţelegem problemele fiecărei ţări. Punctul nostru de vedere – şi este normal – este că orice fel de schimbări legislative la nivel naţional trebuie să fie – şi aici cred că toată lumea este de acord – în concordanţă cu legislaţia europeană. Fiecare, după aceea, poate, în momentul în care este în concordanţă cu legislaţia europeană, să-şi dezvolte politicile în ţara respectivă, dar respectând legislaţia europeană (…)” (http://gov.ro/ro/stiri/vizita-premierului-sorin-grindeanu-in-austria&page=1).

Ei bine, exact acest pasaj, din răspunsul premierului român, a apărut în toată presa de acasă, conform aranjamentului prealabil, în baza căruia securiștii de la guvern și presă au colaborat pentru a-i face imagine lui Grindeanu, dincolo de nimicul pe care l-a discutat cu Kern și dincolo de batjocura fără egal pe care austriacul o administrase României. Inutil să precizez că nicio instituţie de presă nu a observat ce v-am relatat aici și ce ne-a făcut Kern, pe bună dreptate, la Viena. Puteţi urmări dialogul “superb” dintre jurnalista româncă și cei doi premieri între minutele 5:45 și 9:04 pe site-ul guvernului și pe youtube (https://www.youtube.com/watch?v=bg0bpzACAK0).

09.05.2017 Austria Declaratii de Presa Cancelaria Federala-17:15min

Așa cum scriam, toată presa română a preluat întocmai aranjamentul pentru a arăta cum luptă Grindeanu pentru interesele românilor (http://www.romaniatv.net/grindeanu-despre-alocatiile-acordate-in-austria-copiilor-imigran-ilor-schimbarile-trebuie-respecte-legisla-ia-europeana_355124.html).

Dacă mai sunt unii care au dubii cu privire la aranjamentul dintre jurnalista care a pus întrebarea și Grindeanu, remarcaţi că jurnalista nu spune nimic, în întrebarea sa, despre alocaţii. Se referă la “beneficiile sociale pentru copiii imigranţilor”. Nicio problemă, Grindeanu, spre deosebire de Kern (care a înţeles cel mai bine, deși a simulat că nu), a priceput perfect conţinutul întrebării. Așa că el își va recita, conștiincios, poezia, pentru proștii din România: “Am atins în discuţia tête-à-tête cu cancelarul Kern acest punct legat de alocaţii.”

Bineînţeles, mă veţi întreba: “Dar, care e relaţia cu povestea fictivă despre Grindeanu-Trump”? Și eu vă voi răspunde. Imediat după conferinţa de presă cu Christian Kern, premierul român face declaraţii pentru presa română. Exact ca în povestea noastră fictivă cu muntele Kilimanjaro! Ghici ce le spune jurnaliștilor? Păi, ce să le spună? Exact că muntele Kilimanjaro este în statul Colorado din SUA, deși Trump îi atrăsese atenţia că este în Tanzania, Africa! Uite:

“Sorin Grindeanu: Am avut discuţii, astăzi, legate de situaţia românilor, din mai multe perspective, atât cu cancelarul Kern, cât şi cu doamna guvernator Leitner. Am avut, de asemenea, o întâlnire şi cu cei care au investit deja în România sau cei care vor să investească la Camera Economică a Austriei. Au fost atinse multe puncte, inclusiv cele legate de partea socială. Aşa cum ştiţi, în Austria, în acest moment, este o dezbatere legată de alocaţiile care sunt date către copiii imigranţilor. Am spus şi astăzi la conferinţa de presă, am ridicat această problemă, când eram cu domnul cancelar chiar, dânşii sunt într-un proces în care au trimis către Comisia Europeană o cerere de clarificare. Noi considerăm, ca ţară, că trebuie respectate principiile europene, cele care stau la baza fundamentului proiectului european, cele care ţin de libera circulaţie a forţei de muncă, a capitalului. Sunt lucruri care au stat, aşa cum spun, la baza proiectului comun european şi nu pot să existe cetăţeni europeni de categorii diferite sau de ranguri diferite”. (http://gov.ro/ro/stiri/vizita-premierului-sorin-grindeanu-in-austria&page=1).

ascultă file audio*

Și acest pasaj a ajuns în presa română exact așa, cu “copiii imigranţilor”! (http://www.stiripesurse.ro/grindeanu-romanii-din-austria-contribuie-la-cresterea-economica-a-acestei-tari_1195266.html).

Urmăriţi exprimarea premierului român cu privire la “alocaţiile care sunt date către copiii imigranţilor” între minutele 0:43 și 1:03, pe site-ul guvernului sau youtube.

09.05.2017 Declaratii de Presa Sorin Grindeanu la Finalul Vizitei la Viena-19:03min

Când Securitatea și Prostia inundă România

Dar, de ce ar folosi Grindeanu termenul de imigranţi, pentru românii care muncesc în Austria, după ce Kern și-a bătut joc de el, de presa română și de România, de faţă cu premierul român, cu numai puţin timp înainte, tocmai din cauză că fusese folosit termenul de imigranţi pentru a-i desemna pe români? Ei bine, Grindeanu nu a avut de ales. În dosarul cu care plecase de la Securitate, în vizită la Viena, așa erau trecuţi românii: cu termenul de imigranţi! Cum, de altfel, Securitatea dăduse și presei pentru a pune întrebarea! Întrebare de care Grindeanu era perfect avizat, căci așa a știut că era vorba despre alocaţii acolo, deși jurnalista întrebase de beneficii sociale (puteau fi asigurări de sănătate, orice). Sigur, în asemenea condiţii nu s-a putut ajunge la o înţelegere cu Kern, pentru o abordare comună a întrebărilor puse de jurnaliști. Și, în aceleași condiţii, austriacul s-a folosit de oportunitate ca să-și bată joc de Grindeanu și de presa română, la minciunile răsuflate ale penibilului premier care anunţa pe proștii din România cum a discutat el probleme grele ale românilor în “discuţia tête-à-tête cu cancelarul Kern”!

E greu să explici de ce un om, nu neapărat unul inteligent, ar muta muntele Kilimanjaro din Africa în America, după ce i s-a atras atenţia, public, că muntele este, totuși, în Africa! Este greu spre imposibil, dacă nu iei în considerare modul de operare al Securităţii. Este singura explicaţie. Care, atenţie, nu exclude prostia din pachet! De unde, sintagma “securiști proști”.

Printre stupizii din România se vor fi aflând unii care vor încerca să arate cum mă contrazic atunci când spun că Securitatea este peste tot, iată, și în aranjamentele ca Grindeanu să iasă “bine” pentru cei din ţară, prin intermediul presei controlate!

“Cum așa? Păi nu zicea Stan că Securitatea manipulează lumea pentru răsturnarea lui Grindeanu, făcând jocurile lui Iohannis? Acum lucrează pentru Grindeanu? Te contrazici, băi, Stane”!

Ce să le spun ăstora? Că Securitatea îl va da jos pe Grindeanu când va vrea ea? Că, da, e în miezul protestelor pentru răsturnarea lui Grindeanu? Că Grindeanu a făcut concesiile necesare pentru a mai rămâne în funcţie? Că, așa fiind, Securitatea controlează total relaţiile externe și comunitare ale României și, oricât de mult și diversificat ar opera pe plan intern venirile și plecările de la putere, fie că este Grindeanu sau maimuţa de la circ premier, ea va face dosarele ca România să iasă “bine”? Adică prostește, în detrimentul intereselor românilor, conform sintagmei “securiști proști”?

Dar, băieţilor ăstora, care au certitudinea că mă contrazic, nu e bine să le dai argumente contrare propriilor certitudini. Într-o lucrare a lui Martin Page, publicată la Humanitas, cu titlul relevant M-am hotărât să devin prost, veţi găsi, la pagina 56, următoarea reflecţie:

“Oamenii simplifică lumea cu ajutorul limbajului și al gândirii, și astfel au certitudini; iar a avea certitudini este cea mai mare voluptate din lume, mult mai mare decât banii, sexul și puterea luate împreună.”

Așadar, să nu umblăm la certitudinile acestor “intelectuali”, la care banii, sexul și puterea nu fac cât o amărâtă de certitudine. Căci ei nu cunosc singura certitudine valabilă în România. Certitudinea Puterii Securităţii! Așa că, în cazul lor, nu mai e nevoie de nicio hotărâre pentru a deveni proști! Timp în care Securitatea dansează cu România, cam cum puteţi vedea mai jos! Aruncând-o peste cap și în cap! Cheers!

*Notă: Dacă accesarea file-urilor audio din text, prin link-urile prezente, se realizează trunchiat sau incomplet la primul click, reluaţi procedura printr-un nou click pe play din link-ul corespunzător!

Securişti şi Comunişti! Ghici Ciupercă ce-i… Iohannis! Un Demoooocrat Conviiiins!

johannis-ceausescu 3

Ştiu, am promis să vă spun cum performează Klaus Iohannis, ce a făcut la Paris sau la Berlin, atunci când a mers, spre nefericirea noastră, să spună lumii libere unde zace esenţa egocentrismului găunos şi a fermentului de disoluţie a minimei decenţe! Sigur, însoţit de Carmen Iohannis, această vestală a superbităţii vetuste, multiplicată la nesfârşit de tivul unei fuste situate la mii de ani lumină de linia genunchilor, liman şi galaxie îndepărtate, unde se odihnesc rămăşitele ultimului indice de inteligenţă mioritic şi privirile opace ale Noului Lider în Absolut…ism! Marele Tăcut Klaus! Deh, sunt milioane de români care încă suspină, transportaţi, după această pereche de “vis” Klaus-Carmen. Eu zic aşa: Să le fie de bine!

Eu însumi am votat cu Klaus, dar am scris pe acest blog, înainte de turul doi, că urmează dezastrul! E drept, Tornada Tăcută ar fi trebuit să producă mai puţine daune decât impetuosul nostru Victor Viorel! Daune? A produs deja un cataclism! Paris, Berlin? Toate la timpul lor, s-au întâmplat lucruri foarte grave şi vor fi prezentate în textele care urmează! Este, cum am anticipat aici, atât de dramatic, aplicat şi fără ieşire, încât, privind la acest munte de incompetenţă crasă, Klaus Werner Iohannis şi la gaşca lui de impostori penibili, îmi vin, invariabil, în minte, versurile unui vrăjitor al sensurilor, Ion Minulescu:

“Nu sunt ce par a fi –
Nu sunt
Nimic din ce-aş fi vrut să fiu!…
Dar fiindcă m-am născut fără să ştiu,
Sau prea curând,
Sau poate prea târziu…
M-am resemnat, ca orice bun creştin,
Şi n-am rămas decât… Cel care sunt!…”

Iohannis? Un român de-al nostru…

Nu, Klaus nu este ce pare a fi şi nu este ce vrea să ne facă să credem că este! Dacă ar fi bun creştin, nu ştiu, deşi m-aş juca un pic cu termenul de “creştin”, în ceea ce-l priveşte, pierzând intenţionat o literă! Vi se pare un democrat? Bun, mai corectă este întrebarea: credeţi că poporul român are nevoie de un democrat în fruntea sa? Adică, felul de a fi al românilor indică radiografia unei societăţii democratice, cu şefi de partid (PNL), ca Gorghiu, năimiţi pe formula “pohta ce-am pohtit”, tocmai de cel care zicea că luptă pentru democraţie, însuşi Iohannis? Bineînţeles, nu despre doamna Gorghiu, cu această cacofonie personalizată a societăţii de tranziţie (ascultă file audio*), vom povesti în materialul de faţă.

Dar, trebuie să ne asumăm că suntem un popor descris mai bine în scrierile secolului al XVIII-lea, decât în proiectele de legi ale Noului Mileniu.

Mă fascinează diagnosticul găsit de Jean-Jacques evident Rousseau popoarelor de un anume gabarit istoric (limitat spre auto-anulare), condamnate să-şi epuizeze energia telurică a semnificaţiilor identitare în insignifiant, anost şi tern! În prejudecată stupidă şi stereotip amorf, învelite cu zeamă de moaşte şi coapte la jarul habotnicismului tutelar ortodox, în spoiala trădărilor convenabile şi a abandonului fetişizant şi fatalist, ca o boală congenitală.

Wow! Aproape că am definit poporul român cu nemţii lui cu tot şi ce-o mai fi pe acolo! Dar tot Jean-Jacques absolut Rousseau spune, mai bine, în Contractul Social: “Odată ce obiceiurile sunt stabilite şi prejudecăţile înrădăcinate, este primejdios şi zadarnic să vrei să reformezi; poporul nu poate suferi nici să te atingi de relele lui pentru a le distruge, asemenea indivizilor stupizi şi lipsiţi de curaj, care se înfioară la vederea medicului”. (Jean-Jacques Rousseau, Contractul social, Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1957, p. 146).

Sigur, românii sunt prea săraci şi prea călcaţi în picioare ca să-şi permită un Chanson de Roland al modernităţii, în biografia lor naţională! Dar, dacă sunt prea săraci, de la Burebista încoace, ar trebui să ştie, măcar, ceea ce ştiau Siger de Brabant şi Boetius din Dacia, încă la 1277: “Quod pauper bonis fortunae non potest bene agere in moralibus” (“că cel sărac în bunuri materiale nu poate acţiona bine în domeniul moralei”)! (Despre eternitatea lumii, Bucureşti, Editura IRI, 2007, p. 223).

Vedeţi? Ce paradox! Ai putea crede că românii fură de sting, nu pentru că destinul le-a hărăzit karma de hoţ, ci doar pentru a-şi face culoar spre Maxima Moralia! Eliberându-se, prin furt, de sărăcie! Deh, tot ce-au putut produce a fost o Minima Moralia şi aia un titlu folosit de altul, Adorno, înaintea celui care l-a consacrat, patetic, pe malul Dâmboviţei! Sper că aţi observat că nu am spus încă nimic despre prostie şi proşti! Uf! Ştiţi ce greu este?

Pe 22 iunie 2015, Klaus Iohannis a prezentat parlamentului României Strategia Naţională de Apărare a ţării. Înţelenită în intrigi mărunte, amalgamată în gesturi de o heraldică frivolă şi îndoielnică, această futilă şi anecdotică înşiruire de aberaţii şi incongruenţe logice a fost votată, la limită, de un parlament slugarnic şi eminamente românesc în deprinderi şi apucături. Iohannis ne-a anunţat că această mizerie euristică a fost redactată la cel mai înalt nivel de competenţe, de către ciracii săi cei mai calificaţi: “(…) procesul elaborării şi definitivării Strategiei a inclus consultarea cu specialişti şi cu reprezentanţi ai instituţiilor cu atribuţii în domeniu, ai societăţii civile, mediului academic şi partidelor politice.” (vezi http://www.presidency.ro/?_RID=det&tb=date&id=15822&_PRID=lazi).

Şi a anunţat, atunci: “Peste câteva zile voi participa la Consiliul European, unde voi promova angajarea fermă a României în procesul de elaborare a noii Strategii Europene de Securitate. Avem oportunitatea de a merge la aceste discuţii cu un document propriu, nou şi comun asumat de întreagă clasă politică”. (vezi http://www.presidency.ro/?_RID=det&tb=date&id=15822&_PRID=lazi). Ei bine, a participat la acel Consiliu European! Şi mi se pare corect să vă arăt cu ce s-a dus în faţa Europei, pentru a se angaja ferm “în procesul de elaborare a noii Strategii Europene de Securitate”!

Nicolae Ceauşescu, marele nostru contemporan

Acum, să lămurim un lucru! Strategia Naţională de Apărare şi Strategia Naţională de Securitate nu au o valoare majoră în România. Sunt simple enunţuri principiale de doctrină pentru apărare şi proiecţie a mediului de securitate în sfera ameninţărilor, riscurilor şi vulnerabilităţilor la adresa securităţii ŢĂRII. Nicio legătură cu cetăţeanul, în jurul căruia sunt construite aceste elaborări, în democraţiile funcţionale şi în societăţile care imită democraţia sau ambiţionează să o sintetizeze “original”.

Chiar dacă  Strategia Naţională de Securitate şi Strategia Naţională de Apărare sunt documente separate, cu o compartimentare specifică, ele se suprapun conceptual, în mod esenţial, dezvoltând o doctrină unitară cu privire la obiective şi factori de risc, în proiecţiile de securitate şi apărare la nivel naţional şi global. Să ne explicăm! În comunism, sub bunul nostru “colaborator”, Nicolae Ceauşescu, statul trebuia apărat şi atât! Statul, ca noţiune abstractă, ai putea spune că trebuia protejat, deşi nu prea înţelegeai ce este acel stat! Lucrurile deveneau mai clare, când noţiunea de stat se concretiza extrem de palpabil, sub Ceauşescu. Statul era ceea ce apărai împotriva propriilor cetăţeni. Este definiţia eternă a oricărei dictaturi!

Comunismul a reinventat conceptul de “suveranitate” a statului, concept fără niciun conţinut în afara drepturilor cetăţeanului. Comunismul trebuia să apere şi el ceva! Nu putea apăra pe cetăţeanul supus oprimării chiar de către dictatură! Aşa că şi-a construit un subiect de apărat! “Suveranitatea” statului, adică puterea dictatorului asupra libertăţii individuale, căci asta era statul la comunişti. E simplu!

În Carta ONU, există adjectivul “suveran”, dar lipseşte termenul de “suveranitate” a statului, o ciudăţenie pentru limbajul juridic al vremii. Sub regimul comunist mondial, “suveranitatea” statelor se va impune în spaţiul juridic, prin militantismul noilor ţări “eliberate” de “imperialismul” american sau european, găsindu-şi locul în instrumentele de drept internaţional. Nu o vom găsi, însă, în documente de tipul Strategiei de Apărare sau Securitate, într-o ţară ca America, unde Strategiile cu pricina se referă la “suveranitate” doar atunci când este vorba de alte ţări (Irak sau Afganistan), niciodată de Statele Unite. Căci, SUA se reclamă, în orice strategie de securitate, de la nevoia de a apăra pe cetăţeanul american, ca fundament al statului, ca valoare supremă a fiinţării de stat!

Pentru pedanţi şi falşi cunoscători în ale “suveranităţii”, trebuie precizat că nu mă interesează istoria conceptului ca atare, de la accepţiunea westphalică, trecând prin dihotomia “internă/externă” şi poposind în lucrările lui Jean Bodin, Thomas Hobbes sau ale bunului nostru sfătuitor, Jean-Jacques Rousseau! Mă interesează, exclusiv, valoarea de întrebuinţare a acestui concept în epoca modernă, când apare codificat în instrumente de drept internaţional, ca instrument politic desprins total de lumea drepturilor omului şi folosit, pe plan intern, de statele comuniste, chiar împotriva drepturilor, ca atare.

Pentru americani, nu există “suveranitatea” statului, ca valoare conceptuală, de sine stătătoare, există “felul de viaţă american”, definit prin cetăţean, cel care trebuie apărat, statul existând şi fiind apărat doar prin protejarea individului şi a libertăţilor sale fundamentale.

Francezii, care, spre deosebire de americani, lucrează intens cu acest concept, “suveranitate”, îl plasează în documente de tipul celui descris mai sus, dar ca o derivaţie a Declaraţiei Drepturilor Omului şi Cetăţeanului. Uniunea Europeană nu cunoaşte, nici ea, termenul abstract de “suveranitate”, axându-se, în Agenda sa de Securitate, pe cetăţean şi drepturile lui, ca obiective şi principii esenţiale ale apărării spaţiului comunitar. Până şi ruşii, în documentele lor similare, nu apără, în primul rând, statul şi “suveranitatea” sa, ci pe cetăţean şi drepturile sale fundamentale.

Moştenirea “suveranităţii” statului, ca principal obiectiv de apărat în România, ne vine pe filiera comunismului desăvârşit, în varianta “democratică mai superioară” a lui Nicolae Ceauşescu Integral.

Cetăţeanul însuşi este contrapus conceptului de suveranitate şi integritate a statului şi, de aceea, Ceauşescu se referea întotdeauna la apărarea “suveranităţii” statului, a independenţei şi integrităţii sale teritoriale, niciodată la cetăţean (ascultă file audio*):

(urale) “(…) pentru triumful socialismului şi comunismului în România, pentru întărirea continuă a independenţei şi suveranităţii patriei noastre, pentru o politică de pace, progres social şi colaborare în întreaga lume” (urale).

În plină reprimare a revoltelor de la Timişoara, în decembrie 1989, Ceauşescu se adresa poporului român prin intermediul televiziunii naţionale informându-l că armata română a avut prea multă răbdare cu protestatarii din oraşul erou. Armata apăra “suveranitatea” statului împotriva propriilor cetăţeni! (ascultă file audio*).

“Doresc să declar, cu toată răspunderea, că unităţile armatei noastre, care au misiunea apărării independenţei şi suveranităţii patriei, a cuceririlor revoluţionare, au dat dovadă de multă, foarte multă răbdare”.

America, Europa, Franţa şi doctrina democraţiei “mai inferioare”

Chiar şi atunci, sub comunism, era un nonsens să vorbeşti despre apărarea statului, a “suveranităţii” de stat, prin înfrângerea cetăţenilor săi, sau despre valoarea supremă, “suveranitatea” statului, ignorând total libertăţile fundamentale ale omului şi cetăţeanului. Dar, vă întreb, cum este ca astăzi, în documentul lui Iohannis, să avem exact aceeaşi filosofie ceauşisto-securistă a “suveranităţii” de stat, în contradicţie totală cu doctrina drepturilor omului practicată de americani, francezi, întregul sistem comunitar, cu toate ţările sale, Canada şi chiar Rusia lui Putin? Cum e posibil ca un parlament, în România Noului Mileniu, să voteze o asemenea mizerie securisto-ceauşistă, de cea mai joasă speţă, la cererea lui Iohannis? Cine au fost “specialiştii şi reprezentanţii instituţiilor cu atribuţii în domeniu, ai societăţii civile, mediului academic” cu care s-a consultat preşedintele ţării, în elaborarea Tâmpeniei Secolului? Căci, veţi vedea imediat, textul  e “Ceauşescu” absolut, de la cap la coadă! Hai să trecem în revistă documentele menţionate!

Mai întâi, să poposim în Statele Unite şi să vizualizăm rapid un scurt extras din Strategia Naţională de Securitate 2015 a Americii, p. 8 (https://www.whitehouse.gov/sites/default/files/docs/2015_national_security_strategy.pdf).

1-us national security strategy-amenintare cetatean

“SUA vor folosi forţa militară, unilateral dacă este necesar, când interesele noastre de durată o cer; când oamenii noştri sunt ameninţaţi; când felul nostru de trai este în cumpănă; şi când securitatea aliaţilor noştri este în pericol”.

Ce poate fi mărturie mai vibrantă a angajamentului pentru cetăţean, pentru valorile democratice, pe care este clădit destinul individului uman, într-o societate în care drepturile sale definesc statul şi nu invers?

Agenda de Securitate a Uniunii Europene este la fel de relevantă, p. 3 (http://ec.europa.eu/dgs/home-affairs/e-library/documents/basic-documents/docs/eu_agenda_on_security_en.pdf).

5-eu-primul principiu-drepturile omului

La subcapitolul: Să lucrăm mai bine împreună pentru securitate, documentul european anunţă “cinci principii cheie”, dintre care, primul sună aşa: “Mai întâi, avem nevoie să asigurăm deplina îndeplinire a drepturilor fundamentale”! Nicio vorbă despre “suveranitatea” naţională! Asta este securitatea UE! În primul rând, drepturile omului. Aşa cum scrie în Titlul V al tratatului de la Maastricht, unde este definită Politica Externă şi de Securitate Comună a UE (PESC).

Francezii nu fac excepţie, deşi, spre deosebire de America şi de doctrina comunitară de securitate, vorbesc şi scriu abundent despre “suveranitatea” statului în Cartea Albă cu privire la Apărarea şi Securitatea Naţională, p. 19! Dar, care “suveranitate”? A cui? Cea a lui Ceauşescu? (http://www.livreblancdefenseetsecurite.gouv.fr/pdf/le_livre_blanc_de_la_defense_2013.pdf).

2-livre blanc-france-stat de drept defineste suveranitatea

“Suveranitatea”, la francezi, derivă din “respectul” faţă de statul de drept!

3-livre blanc-france-Declaration des droits de l Homme-suveranitate

Mai mult, “Declaraţia Drepturilor Omului şi Cetăţeanului subliniază că menţinerea suveranităţii naţionale este o responsabilitate esenţială a puterii politice”. Practic, “suveranitatea” de stat este un subprodus al monumentalei Declaraţii, care a pus cetăţeanul, în civilizaţia modernă europeană, la începutul şi sfârşitul lumii!

Între Vest şi România, Putin “vrea” democraţia

Oricât ar fi de paradoxal, Rusia lui Putin este foarte tare înscrisă, conceptual, pe această linie a democraţiilor occidentale. Adică, la nivel de documente, aşa cum apare cu evidenţă din Strategia Naţională de Securitate a Rusiei până în 2020. Sigur, modul în care respectă Putin drepturile omului, în varianta occidentală, nu prezintă nicio taină pentru noi, dar e spectaculos că, pe hârtie, filosofia este exact aceeaşi. (http://rustrans.wikidot.com/russia-s-national-security-strategy-to-2020).

8-russia-national security strategy-titlu

Principalele Direcţii ale Politicii Naţionale de Securitate a Rusiei se traduc în Priorităţi Naţionale Strategice.

9-russia-national security strategy-drepturile omului first-suveranitate dupa

Iar Priorităţile Naţionale Strategice sunt înţelese prin a “crea condiţii sigure pentru realizarea drepturilor şi libertăţilor constituţionale ale cetăţenilor ruşi, dezvoltarea stabilă a ţării şi prezervarea integrităţii teritoriale şi a suveranităţii statului”. După cum se vede, întâi sunt drepturile cetăţenilor şi, abia apoi, “suveranitatea” naţională.

10-russia-national security strategy-protectia individului-suveranitate dupa

La fel, când vine vorba despre “conceptul” de “securitate naţională”, care se defineşte, în primul rând, prin “protejarea individului”, prin “calitatea vieţii cetăţenilor”, “suveranitatea” şi integritatea teritorială se plasează, din nou, pe ultimul loc, derivând din primele.

11-russia-national security strategy-amenintari-individul-suveranitate dupa

Şi mai relevant este conceptul rusesc de “ameninţare la adresa securităţii naţionale”, vom vedea, total diferit de cel din gândirea lui Iohannis! În accepţiunea rusească, acest concept presupune “posibilitatea directă sau indirectă de a afecta drepturile şi libertăţile constituţionale”, “suveranitatea” şi integritatea teritorială venind după aceea.

13-russia-national security strategy-interese-individul-suveranitate dupa

Este de reţinut ordinea de precădere, în doctrina rusească, atunci când se definesc interesele naţionale ale Federaţiei Ruse: “individul, societatea, statul”.

Iohannis, un om pentru eternitate…a lui Ceauşescu

Strategia Naţională de Apărare a României emisă de Iohannis este un coşmar, comparată cu doctrina ceauşisto-securistă şi cu documentele prezentate, deja, din spaţiul democratic NATO-UE, ca şi din Federaţia Rusă. Încă de la început, ce poate fi mai traumatizant, decât să aşezi ordinea de precădere rusească, în materie de preocupare cu privire la securitate, “individul, societatea, statul”, lângă următoarea frază, din discursul rostit de Iohannis, la livrarea Strategiei Naţionale de Apărare a României către parlament?

“Este o declaraţie pe care România o face. Ea îşi propune să răspundă unor nevoi şi aşteptări şi priveşte deopotrivă statul, societatea şi cetăţeanul”. (http://www.presidency.ro/?_RID=det&tb=date&id=15822&_PRID=lazi).

Ordinea este inversată perfect, parcă Iohannis s-ar fi vorbit cu Putin cum să arate România mai prost! Şi, avem pretenţia, cu un asemenea preşedinte, să le dăm lecţii de democraţie ruşilor! Gândiţi-vă că Iohannis se plimbă cu Strategia lui prin Europa comunitară şi, probabil, se laudă cu ea! Nu ştiu dacă Putin îi dă atâta importanţă, încât să râdă de el, în timp ce Hollande strâmbă din nas! Dar, să vedem prestaţia lui Iohannis!

14-strategia nationala de aparare romania-titlu

Este incredibil că Ceauşescu este atât de viu, în reflexele comunistoide ale acestui domn, indiferent dacă a fost sau nu membru de partid!

15-strategia nationala de aparare romania-interese securitate-individ

Exact ca pe vremea Marelui Cârmaci, interesele naţionale de securitate se traduc, după cum se vede, prin “suveranitatea” statului, în primul rând. “Drepturile omului” vin abia pe locul al patrulea. Ceauşescu redivivus!

16-strategia nationala de aparare romania-amenintari-nu individ

Spre deosebire de americani şi ruşi, la care ameninţările vizează, în primul rând, pe cetăţean, în Strategia lui Iohannis, la subcapitolele Ameninţări, Riscuri, Vulnerabilităţi, nu există deloc referire la drepturile omului!

17-strategia nationala de aparare romania-obiective-individ loc doi

Iată, imediat mai sus! La Obiective Naţionale de Securitate, “suveranitatea” tronează înaintea “drepturilor şi libertăţilor fundamentale”.

Acesta este “democratul” Klaus Iohannis! Înţeleg, de la dumneavoastră, că nu a lucrat pentru Securitate! Oare? Şi nici membru PCR n-ar fi fost! Că la băut cu Ceauşescu, precis nu a mers! Deşi vrea să ne convingă că gândeşte occidental, “democraţia” promovată de domnia sa pare cu “mult mai superioară” decât a americanilor, a francezilor şi a Uniunii Europene! I-a “tăiat” până şi pe ruşi, cu tot trecutul lor stalinist şi congenitala tulpină ţaristă în comportament.

Iohannis practică un balet pe cu totul altă muzică decât libretul democratic original. E drept, mişcările par aceleaşi, perfect adaptate la muzică! Doar că nu e muzica din libret! Ce nu înţelegeţi? Cu zâmbetul spre Washington şi cu Securitatea în suflet! Trăiască Suveranitatea Statului! Da, se poate, chiar la interval atât de mare în timp! Zău, şi Rita Hayworth a dansat pe Stayin’ Alive de Bee Gees! E drept, Rita călătorea în viitor, pe muzica celor de la Bee Gees! Iohannis merge în trecut, pe refrenele dogite ale lui Ceauşescu! “Prietenii ştiu de ce”! Eu n-am zis nimic de Coldea, vă rog frumos! Coldea e băiat tânăr, sensibil, necontaminat de Securitatea lui Ceauşescu, terminaţi cu prostiile! Şi obişnuiţi-vă cu ideea că Ceauşescu a murit! Dacă mai puteţi! Cum? Trăiască Băsescu? OK! Aşa mai merge! Ceauşescu Is Stayin’ Alive!

*Notă: Dacă accesarea file-urilor audio din text, prin link-urile prezente, se realizează trunchiat sau incomplet la primul click, reluaţi procedura printr-un nou click pe link-ul corespunzător!

Ţara Proştilor şi a Procurorilor! Pardon, eu n-am zis nimic de SRI!

coldea-kovesi

Frenezia adunatului cu japca în spatele zăbrelelor, cu sau fără probe solide, pentru un denunţ sau o interceptare, doar pentru că prostimea jubilează la mascarada procurorilor, e un dat cotidian reprezentativ pentru o ţară primitivă şi stupidă. Cu un popor abulic, marcat de afazie la vârful puterii, fără fibră democratică, izomorf în conştiinţă şi gregar în manifestare. Într-un fel, o abominaţie a firii, pervertită în serbare câmpenească, tip Sâmbra Oilor, în care tembelii zbiară din toţi bojocii “Noi suntem români/Noi suntem aici pe veci stăpâni”, fără să sesizeze că singura stăpânire, care le este permisă, este aceea de a se lăsa furaţi! Şi conduşi ca oile! Şi de a-i omagia, până la epuizare, pe şmecherii care le dau iluzia că îi bagă la răcoare pe ăia care au furat, manipulând denunţurile altor suspecţi în cătuşe! Fără să recupereze mare lucru din furt, evident! Şi fără să se atingă de marii vinovaţi, cu certitudine!

În rest, zăngănit de cătuşe la vedere, arestări preventive în cascadă şi toată recuzita penibilă a actului de “justiţie” aglutinat în spectacol, specific manipulărilor liniare şi revolute, pe care nimeni nu le mai practică, nici măcar în regimurile totalitare. Fiindcă până şi acolo, proştii au încetat să mai alcătuiască majoritatea absolută a populaţiei! Nu mă voi ocupa de conţinutul dosarelor din vitrină, în acest text. Clienţii procurorilor sunt din ce în ce mai numeroşi, ultimele achiziţii numărându-i pe Darius Vâlcov, Marian Vanghelie şi Dan Şova. “Trofeul Calităţii” este, indubitabil, Elena Udrea!

Poporul e fericit! Se zgâieşte neghiob, cu faţa lipită de ecranul televizorului, la circul arestărilor pe bandă, cu sau fără probe, şi-şi împărtăşeşte hulpav din “triumful” procurorilor, ca şi cum le-ar fi slobozit o nouă porţie de mahorcă gratis, pe care s-o mestece tâmp şi satisfăcut că s-a făcut dreptate! Nişte jertfe ritualice, de tip Udrea, îl încântă într-atât, încât aproape nu mai observă că pe Băsescu nu-l cheamă nimeni la procuratură, deşi sunt grămezi de denunţuri cu privire la banii negri care au mers în campania sa electorală din 2009. Va fi chemat la procurori doar în legătură cu litigiul de aşa-zis şantaj, în care se confruntă cu Gabriela Firea! Brrrr! Îmi tremură genunchii!

Mai greşesc şi americanii! Tocmai în New York Times

Din când în când, prin corul inept de panegirice şi ditirambi la adresa trupei despletite a lui Kövesi, vărsate cu ghiotura prin presa internă sau externă, sub oblăduirea unor ambasade mai mult sau mai puţin interesate să stimuleze “furia” “justiţiară” în Ţara Proştilor, apar note disonante. Cum ar fi articolul din New York Times, “Romania’s Anti-Corruption Mania” (Mania Anti-Corupţie a României), din 4 martie 2015, sub semnătura lui Patrick Basham, cel care cataloghează atmosfera de beţie justiţiară din Bucureşti drept “domnie legală a terorii” (legal reign of terror). (http://www.nytimes.com/2015/03/05/opinion/romanias-anti-corruption-mania.html?_r=0).

Marele Conducător Klaus Iohannis se consideră că a câştigat alegerile pe o “platformă populistă-anticorupţie” (populist, anti-corruption platform). Mai mult, cică bătălia anticorupţie, dusă de “bravii” procurori ai lui Kövesi, “a fost o unealtă politică”, “pentru domnul Băsescu”, “pentru a-şi ataca opozanţii, la fel de bine o modalitate de a-i linişti pe criticii americani şi europeni ai sistemului politic din România” (for Mr. Băsescu, it was a useful political tool to attack opponents, as well as a way to appease American and European critics of Romania’s governance).

Articolul vorbeşte despre “ridicarea statului procurorilor” (the rise of the prosecutorial state). În ceea ce-i priveşte pe proşti (termenul de “proşti” îmi aparţine), articolul precizează foarte pertinent: “Oricine din politică şi afaceri este presupus vinovat de ceva. Majoritatea românilor recunosc că nu-i prea interesează neajunsurile procedurilor judiciare sau dacă probele procurorilor sunt atât de subţiri că devin rizibile, ori că aceştia îi tutelează pe judecători” (Everyone in politics and business is presumed guilty of something. Most Romanians admit that they care little about shortcomings of due process, whether it’s laughably thin evidence or prosecutors’ tutoring of judges in verdicts).

În ţara proştilor (deşi, termenul de “idiot” mi se pare mult mai adecvat), New York Times indică tactica “genială” a năimiţilor procurori ai lui Kövesi: “Este lucru obişnuit ca suspecţii să fie presaţi să livreze nume (adică, denunţuri-nota mea), pentru a obţine indulgenţă. Se practică, de asemenea, şi arestarea membrilor familiei, ca argument suplimentar pentru procurori. O anume măsură Orwelliană este folosirea ‘arestului preventiv’”. (It’s commonplace for suspects to be pressured to name names in exchange for possible leniency. It’s also routine for family members to be arrested as additional leverage for the prosecutors. One particularly Orwellian measure is the use of “preventive arrests”…).

Nu pot să cred! Cum, scrie aşa ceva în New York Times? De parcă asta ar fi tot! Luaţi de aici: “Campania anti-corupţie din România a trecut în metastaza unei cruciade neliberale. Pofta neostoită a publicului (a se citi “a proştilor”-nota mea) pentru justiţie a reuşit doar să amplifice pericolul la adresa viitorului democratic al ţării.” (Romania’s anti-corruption campaign has rapidly metastasized into an illiberal crusade. The public’s insatiable appetite for justice only exacerbates the threat to the country’s democratic future).

Cum lesne ne putem imagina, presa băsisto-macovisto-kövesistă a sărit ca arsă. Ba că articolul a fost cumpărat, ba că autorul este un derbedeu, ba că bla şi bla şi bla! Nici nu mă obosesc să dau citate sau să-i numesc pe penibilii ăştia. Fie şi pentru simplul motiv că au tot dreptul din lume să considere că New York Times bate câmpii! Care New York Times a publicat adevărate articole lirice despre inegalabila doamnă Kövesi şi lupta ei anticorupţie. Alea erau bune, evident, fiindcă o lăudau!

Învăţăturile lui Udrea către Ţara lui Coldea

Acum, cât de idiot să fii ca să crezi că există justiţie în România sub Kövesi, de vreme ce, pe când aceeaşi Kövesi era şefa tuturor procurorilor din România, doamna Udrea, cea aruncată la WC turcesc, în 2015 (după propria exprimare), o sfida în faţă, refuzând să se prezinte la audierile unde era convocată de procurori? Se întâmpla în 2009! Şi, de atunci, până în 2015, lui Udrea nu i s-a clintit un fir de păr din cap! Şi Kövesi era procuror general al României! Dar, oare, ce s-o fi întâmplat, ce este diferit, faţă de perioada 2009-2015, în perioada începând cu 2015? Nu cumva, faptul că nu mai este Băsescu preşedinte? Cum, a refuzat Udrea să meargă la procurori? Luaţi de aici:

“Haideţi să ne punem în situaţia unui simplu cetăţean, căruia un membru al parchetului, un procuror, care are dreptul să facă dosare penale, asta-i meseria lui, încearcă, cu orice preţ, să-i creeze, să-i fabrice un dosar penal şi cetăţeanul află! Ce face acel cetăţean? Se mai prezintă în faţa procurorului? Nu! Face o plângere şi se adresează celor care sunt în măsură să-i apere drepturile. Asta am făcut şi eu, am formulat plângere penală împotriva tuturor celor care au participat la discuţie şi ca orice cetăţean cer (…)” (ascultă file audio* 9udrea-a3-1exemplul cu procurorul-nu ma mai duc19aug) (vezi şi http://psnews.ro/audio-elena-udrea-dezvaluiri-din-2009-lectiile-fostului-ministru-despre-cum-sa-scapi-de-un-procuror-care-te-ancheteaza/).

Poftim? Dar, Udrea spune şi acum că este nevinovată! De ce nu a refuzat şi acum să meargă în faţa procurorului şi nu i-a făcut plângere conform învăţăturilor sale către cetăţeni, din anul 2009?  Păi, fiindcă au înşfăcat-o ăia, i-au luat sutienul (ascultă file audio* 15udrea-parlament-7arestata-sutien-dus-8doua detinute-10dna reformeaza clasa politica23feb) şi au aruncat-o la beci cu WC turcesc (după propria litanie, din Parlament, la 23 februarie 2015):

“Am fost dusă în arestul poliţiei capitalei, verificată la sânge şi dezbrăcată. Mi-au luat sutienul şi am fost dusă într-o cameră cu dimensiunea de trei pe trei metri, în care erau patru paturi, câte două suprapuse. Apă caldă era doar dimineaţa şi noaptea, iar WC-ul era de tip turcesc.”

Conform principiului: “Dacă nu acum, atunci când? Dacă nu noi, atunci cine?” Păi, tot voi, procurorilor, dar de ce abia acum şi nu în 2009? Fiindcă slugile lui Băsescu nu pot lovi în oamenii de încredere ai lui Băsescu, atunci când Băsescu e preşedinte? Hm! Ce întrebare stupidă, nu-i aşa?

Aceeaşi Udrea a adus acuzaţii grave şefului SRI, Coldea. Dar şi şefei DNA, Kövesi. Acum! Deputat fiind! Cum că ei controlează ocult România! În interviul de pe Hotnews, în 30 ianuarie 2015:

“(…) constatând toate acestea, se află un om care deţine în acest moment toate aceste secrete, pentru că le are de la mii de oameni, de ofiţeri care le adună. Este şeful actual al Serviciului Român de Informaţii, este dl Florin Coldea. Deci dl Coldea este cel care, în acest moment, deţine această putere, pentru că pe de o parte deţine toate secretele, este depozitarul tuturor secretelor tuturor, pe de altă parte are o foarte bună relaţie cu dna Kövesi.” (http://www.hotnews.ro/stiri-esential-19243479-elena-udrea-anunta-depus-dna-denunt-impotriva-sefului-sri-florian-coldea-coldea-cerut-lui-dorin-cocos-dea-500-000-euro-lui-sebastian-ghita-pentru-rtv.htm).

Aţi auzit despre vreo reacţie a “statului de drept” la aceste acuzaţii grave ale unui deputat român? Că, slavă Domnului, denunţurile tuturor derbedeilor şi hoţilor mărunţi, în detenţie deja, sunt imediat folosite de DNA, pentru a agăţa numele mari din politica şi economia României! Dovediţi sau nedovediţi ca hoţi! Denunţul lui Udrea de ce nu este bun? Căci, este vorba şi de un denunţ, care a apărut în spaţiul public şi care conţine acuzaţii concrete de o gravitate excepţională la adresa lui Coldea (vezi http://www.luju.ro/static/files/2015/februarie/15/denunt_udrea_coldea.pdf).

Culmea, parte din acuzaţii fac referire la Traian Băsescu, pe care nimeni nu l-a convocat să îl întrebe măcar dacă ce zice Udrea e adevărat!

Sigur, SRI-ul s-a auto-anchetat! Aşa-zisa comisie din parlamentul României, care, cică, se ocupă de controlul serviciului, condusă, penibil şi slugarnic, faţă de Securitatea de “tip nou”, de un oarecare Georgian Pop, s-a convocat pentru a executa, întocmai şi la timp, reflecţiile lui Coldea! Şi gata! Pa! A ieşit Coldea de la comisie şi şi-a trimis înapoi un subordonat, să le spună parlamentarilor cum e cu adevărul! Sigur, ca să facă asta, genialul, excepţionalul, profesionistul şef interimar al SRI, aliatul americanilor, super-Bond-ul planetelor româneşti, salvatorul securităţii naţionale şi al dropiei cu cap de zimbru, nu a fost în stare să bălmăjească nici măcar două cuvinte liber!

A citit, ca ultimul repetent, de pe o foaie, câteva fraze de absolvent de curs primar, înghiţind în sec şi poticnindu-se pe alocuri, ca să spună cum SRI s-a auto-anchetat şi a descoperit că eclipsa solară e la locul ei şi nu a furat-o nimeni, el fiind soarele neprihănit al românismului tutelar. Inutil să vă spun că, în nicio ţară din lume, nu există o procedură prin care comisia de control al serviciilor secrete, din parlament, să-şi bazeze propria anchetă pe auto-controlul Serviciilor, pe care le supraveghează! Numai într-o ţară a proştilor, Parlamentul poate accepta aşa-ceva! Asta spune clar şi cine se află, de fapt, sub controlul cui!

Transparentă ca cristalul, duios Codruţa trecea…

Dar, să revenim la imparţiala şi dedicata Kövesi, idolul românilor în sondajele de opinie. Doamna despre care mult hulita Udrea spunea, în interviul de pe Hotnews, că fusese adusă de la Bruxelles, pentru şefia DNA, la propunerea lui Coldea: “Am spus că propunerea ca dânsa să se întoarcă de la Bruxelles a venit de la dl Coldea.” (http://www.hotnews.ro/stiri-esential-19243479-elena-udrea-anunta-depus-dna-denunt-impotriva-sefului-sri-florian-coldea-coldea-cerut-lui-dorin-cocos-dea-500-000-euro-lui-sebastian-ghita-pentru-rtv.htm).

Pe 11 iulie 2012, doamna Kövesi, colaboratoarea apropiată a lui Coldea (de la Udrea citire), ne învăţa importanţa criteriilor transparente în numirea şefilor procurorilor, ea fiind exact în acea poziţie de şef:

“Cred că este important pentru toţi procurorii din România, care, în ultimii şase ani, au depus un efort constant şi continuu, pentru a transforma instituţia ministerului public într-o instituţie activă şi profesionistă, să aibă parte de un procuror general şi de un procuror-şef al DNA ales (sic!) pe criterii de transparenţă. Cred că sunt cea mai în măsură să vorbesc despre acest lucru, în primul rând, pentru că mandatul meu de procuror general va expira în scurt timp. Nu mai am dreptul să ocup această funcţie, am condus această instituţie şase ani şi cred că sunt în măsură să fac acest comentariu”(ascultă file audio* 12kovesi-012criteriile sunt totul11jul).

Bun, dincolo de nepotrivirea substantivului cu adjectivul, “infracţiune” minoră faţă de tâmpeniile de sens şi gramatică pe care le citesc în comunicatele DNA, doamna Kövesi are mândria să ne vorbească de “criterii de transparenţă” în alegerea şefilor procurorilor! Cum vă explicaţi, atunci, că această colaboratoare a lui Coldea (indicată, ca atare, de Udrea), livra popoarelor următoarea evaluare, cu privire la criteriile propriei numiri în fruntea parchetului general, la 9 ianuarie 2007?

Nu cunosc motivele exacte pentru care am fost aleasă sau ce criterii s-au avut în vedere, însă, cred că tinereţea nu este un handicap în această funcţie”! (transcriere RADOR, BBC: “Interviul zilei”-invitat: procurorul general al României, Laura Codruţa Kövesi-partea I; BBC-9 ianuarie, ora 18:30-realizator Mircea Zamfir).

Acum, cu siguranţă, nu tinereţea părea să fie handicapul doamnei Kövesi, asta este clar! În ceea ce priveşte criteriile pentru alegerea procurorului general, se pare că distinsa doamnă nu le prea ştia, deşi tocmai fusese aleasă în onoranta funcţie. Sigur, a aflat ceva despre ele mai târziu, prin 2012, abia când pleca din funcţie. Din câte ştiu eu, alegerea pe o anume poziţie ierarhică, fără criterii cunoscute public, câteodată necunoscute chiar şi celui ales, se practică în serviciile secrete. Evident, Ministerul Public din România nu este o anexă a SRI! Evident, Udrea minte când vorbeşte de relaţia ocultă Kövesi-Coldea! Categoric, comisia de control al SRI din Parlament controlează la sânge serviciul! Sau îi zice comisia de control a SRI?

Un bilanţ pentru eternitate! Regula de trei simplă la “peste” pătrat

Păi, nu ne mai rămâne decât să ne bucurăm de rezultatele muncii DNA, expuse cu acribie de doamna Kövesi, cea care nu are nicio legătură ocultă cu SRI, la bilanţul din 24 februarie 2015. Să ne concentrăm pe următoarea evaluare:

Peste 1100 de inculpaţi au fost trimişi în judecată în anul 2014, iar numărul persoanelor juridice trimise în judecată s-a dublat. În anul 2014 a fost urmărită exercitarea eficientă a competenţelor procurorului în faza de judecată. Activitatea judiciară a fost desfăşurată de 28 de procurori care au participat în şedinţele de judecată la peste 10.200 cauze penale.

Peste 1130 inculpaţi au fost condamnaţi definitiv, soluţiile pronunţate de instanţe confirmând caracterul obiectiv şi profesionist al cauzelor instrumentate de DNA. Pe de altă parte, procentul de achitări s-a menţinut ca şi în anii anteriori la 9 %, sub media europeană, dar trebuie continuată preocuparea pentru creşterea standardelor de calitate.” (vezi http://www.pna.ro/comunicat.xhtml?id=5982).

Tare, nu? Ce ne spune onorabila? Că a trimis “peste 1100 de inculpaţi” “în judecată în anul 2014”! Şi că “peste 1130 inculpaţi au fost condamnaţi definitiv”! Acum, deşi “peste 1100” poate fi orice număr de la 1100 la plus infinit, ar fi o aberaţie, chiar şi “peste” “posibilităţile” doamnei Kövesi, de a ne informa că, din “peste 1100 inculpaţi”, ar fi fost condamnaţi definitiv “peste 1130”, în 2014!  Aşadar, ca să o salvăm, să presupunem că acei 1130 de condamnaţi definitiv provin din dosare care nu au fost trimise în judecată numai în 2014, ci şi în anii anteriori!

Dar, dacă este aşa, cum putea calcula Kövesi procentul de 9% achitări, dintr-un număr total de cazuri pe care nu îl cunoaştem, ştiind doar aproximativ numărul de condamnări definitive? Căci, 9% este o cifră exactă, referitoare strict la anul 2014 (se face precizarea la “anii anteriori” în text, raportat la 9%, de unde rezultă că anul vizat pentru 9% este 2014), iar numărul de condamnări, “peste 1130” nu mai este o cifră exactă, ci una aproximativă, cu “peste” înainte! Iar numărul total de dosare nu îl ştim şi nici perioada de timp pentru care s-a calculat numărul de achitări.

Pe scurt şi mai simplu, dumneavoastră puteţi calcula un procent, prin regula de trei simplă, folosind cifre cu “peste” înainte, în aşa fel încât să vă iasă un 9% întreg şi frumos ca însăşi DNA? Cum ziceţi?

Aşa, de pildă: Dacă “nu se ştie câte dosare s-au trimis în judecată, în nu se ştie cât timp”, reprezintă 100%, atunci “peste 1130 inculpaţi condamnaţi definitiv” reprezintă X”. Aşadar  X este egal cu “peste 1130” înmulţit cu 100 şi împărţit la “nu se ştie câte dosare s-au trimis în judecată, în nu se ştie cât timp”, adică egal exact cu cifra faţă de care putem calcula “9% achitări”, adică fix “sub media europeană!!!

Dumneavoastră realizaţi că nimeni din presă sau societatea civilă, în Ţara Proştilor, nu a reacţionat la această mizerie de bilanţ? La această manipulare ordinară! Pe care o vom regăsi, fără tăgadă, şi în rapoartele MCV!

Foaie verde ametist, m-a făcut mama jurist!

Ajunşi aici, aş vrea să fac o precizare. Am considerat, întotdeauna, că judecătorii din România trebuie protejaţi şi susţinuţi! Chiar dacă există printre ei judecători corupţi! Chiar dacă unele soluţii date de instanţă sunt motivate politic. Adevărul este că, într-o societate cât de cât normală, o soluţie greşită dată de un judecător, în instanţă, nu poate fi îndreptată decât tot de o soluţie dată în instanţă, de un judecător. Altfel, e haos!

Am comentat soluţii date de judecători, cu care nu eram de acord, dar, niciodată, nu am respins o soluţie dată de instanţă. Am considerat că soluţia trebuie, întotdeauna, respectată. Dar eu sunt un simplu cetăţean. Nu sunt om politic ales sau numit în funcţie de demnitate publică, nu sunt funcţionar public şi nici nu sunt parte a sistemului judiciar. Căci, dacă aş fi aşa ceva, simplul fapt de a comenta negativ o soluţie dată de instanţă m-ar pune în afara statului de drept.

Nicio problemă, Kövesi poate! Procurorii domniei sale, împreună cu mascaţii, l-au adunat dintr-un spaţiu public pe mult controversatul primar al Constanţei, Radu Mazăre. Cu cătuşe la mâini, by the book. Reţinut şi propus judecătorului pentru arest preventiv! Ghici ce! Judecătorul a respins arestul preventiv! Cum explică Kövesi, poticnindu-se în vorbe, pe 1 iunie 2014, la B1TV, soluţia dată de judecător:

“A motivat (judecătorul-nota mea) îîî… îîî… hotărârea deeee…privind cercetarea arestării preventive, ca să folosesc termenul prevăzut în codul de procedură îîî… penală, prin aceea că nu există suficiente probe. Dar, în acelaşi timp, există suficiente probe pentru controlul judiciar. Deci, practic, era o contradicţie de natură procedurală, interpretare diferită. Nu poţi să ai probe pentru o măsură preventivă, dar să nu ai probe pentru altă măsură preventivă”. (ascultă file audio* 14kovesi-1234nu poti avea probe pt o masura preventiva si nu pentru alta1jun).

Adică, dacă ai probe pentru control judiciar, no problemo, merge şi arestarea preventivă!!!

Codul de Procedură Penală specifică la articolele 202 şi 203:

ART. 202

    Scopul, condiţiile generale de aplicare şi categoriile măsurilor preventive

(1) Măsurile preventive pot fi dispuse dacă există probe sau indicii temeinice din care rezultă suspiciunea rezonabilă că o persoană a săvârşit o infracţiune şi dacă sunt necesare în scopul asigurării bunei desfăşurări a procesului penal, al împiedicării sustragerii suspectului ori a inculpatului de la urmărirea penală sau de la judecată ori al prevenirii săvârşirii unei alte infracţiuni.

(2) Nicio măsură preventivă nu poate fi dispusă, confirmată, prelungită sau menţinută dacă există o cauză care împiedică punerea în mişcare sau exercitarea acţiunii penale.

(3) Orice măsură preventivă trebuie să fie proporţională cu gravitatea acuzaţiei aduse persoanei faţă de care este luată şi necesară pentru realizarea scopului urmărit prin dispunerea acesteia.

(4) Măsurile preventive sunt:

a) reţinerea;

b) controlul judiciar;

c) controlul judiciar pe cauţiune;

d) arestul la domiciliu;

e) arestarea preventivă.”

ART. 203

    Organul judiciar competent şi actul prin care se dispune asupra măsurilor preventive

(1) Măsura preventivă prevăzută la 202 alin. (4) lit. a) poate fi luată faţă de suspect sau inculpat de către organul de cercetare penală sau de către procuror, numai în cursul urmăririi penale.

(2) Măsurile preventive prevăzute la art. 202 alin. (4) lit. b) şi c) pot fi luate faţă de inculpat, în cursul urmăririi penale, de către procuror şi de către judecătorul de drepturi şi libertăţi, în procedura de cameră preliminară, de către judecătorul de cameră preliminară, iar în cursul judecăţii, de către instanţa de judecată.

(3) Măsurile preventive prevăzute la art. 202 alin. (4) lit. d) şi e) pot fi luate faţă de inculpat, în cursul urmăririi penale, de către judecătorul de drepturi şi libertăţi, în procedura de cameră preliminară, de către judecătorul de cameră preliminară, iar în cursul judecăţii, de către instanţa de judecată.”

Aşadar, măsurile preventive se stabilesc de către judecător şi parţial de procuror, art. 203 (2). În cazul “arestării preventive”, numai de judecător, art. 203 (3)! Dar, alegerea măsurii preventive depinde de nevoia de a fi “proporţională cu gravitatea acuzaţiei aduse persoanei faţă de care este luată şi necesară pentru realizarea scopului urmărit prin dispunerea acesteia”. Numai un analfabet juridic poate emite următoarea tâmpenie: “Nu poţi să ai probe pentru o măsură preventivă, dar să nu ai probe pentru altă măsură preventivă”.

Căci, dacă poţi spune, extrapolând, că probele pentru arestare preventivă pot acoperi, întotdeauna, şi o măsură de control judiciar, ei bine, reciproca nu e valabilă! Dacă există, proporţional vorbind, indicii pentru control judiciar, văzut ca suficient, de ce aş da arestare preventivă? Doar fiindcă mă cheamă Kövesi?

Aşa grăit-a Vladimir!

Asta este regina Justiţiei din România! Nu şi a Dreptăţii! Ea vorbeşte despre interpretarea diferită a judecătorului, pe care o desfiinţează. Sigur, şi eu îi pot spune, asemenea părintelui libertăţii americane, Patrick Henry, în celebrul său discurs din 23 martie 1775, rămas în istorie sub numele de “Dă-mi Libertate sau dă-mi Moarte” (Give Me Liberty or Give Me Death):

“Dar, oameni diferiţi văd, adesea, acelaşi subiect în lumini diferite; şi, de aceea, sper că nu se va considera lipsă de respect faţă de acei domni, dacă, exprimând opinii opuse celor expuse de ei, după cum o fac, voi vorbi deschis conform sentimentelor mele, liber şi fără reţinere” (But different men often see the same subject in different lights; and, therefore, I hope it will not be thought disrespectful to those gentlemen if, entertaining as I do opinions of a character very opposite to theirs, I shall speak forth my sentiments freely and without reserve.)

Mă tem, însă, că doamna Kövesi s-ar putea să nu-l înţeleagă bine pe Patrick Henry, evident, nu din cauza handicapului tinereţii! Aşa că am să încerc cu Titu Maiorescu (“Critice”, Editura Minerva, Bucureşti, 1984, p. 186):

“Pe noi, românii, ne-a scos soarta fără de veste din întunericul Turciei şi ne-a pus în faţa Europei. Odată cu gurile Dunării, ni s-au deschis şi porţile Carpaţilor şi prin ele au intrat formele civilizaţiei din Franţa şi din Germania şi au învălit viaţa publică a poporului nostru. Din acest moment, am pierdut folosul stării de barbari, fără a ne bucura, încă, de binefacerea stării civilizate”.

Cam pe aici se află doamna Kövesi, în starea descrisă de Maiorescu! Adică, undeva între barbari şi Codul de Procedură Penală, varianta pentru analfabeţi juridic. În ceea ce vă priveşte pe voi, dragii mei, ei bine, cu voi este altă poveste! Starea voastră (a se citi “a noastră”) este cel mai bine descrisă nu de Patrick Henry, nici de Titu Maiorescu! Cel mai bine este descrisă de Vladimir Putin, care a pus punctul pe “i” stârnind dezaprobarea Angelei Merkel, în ceea ce vă priveşte. Ştiu, însă, că voi veţi fi de acord cu Vladimir! Enjoy!

*Notă: Dacă accesarea file-urilor audio din text, prin link-urile prezente, se realizează trunchiat sau incomplet la primul click, reluaţi procedura printr-un nou click pe link-ul corespunzător!