Chiar și prostia are o limită! Din fericire, Piaţa Victoriei nu are! Îl are, în schimb, pe Liiceanu! Nelimitat!

Domnul Gabriel Liiceanu ne-a făcut onoarea să ne arate dinţii, ca pe o epifanie a nobleței pogorâtoare direct din harul crucii! Patimile lui Christos au fost luate drept martor sacru pentru împărţirea românilor în două (tiiii, lui Iohannis nu i-a trecut prin cap!). Cei cu dinţi în gură și cei fără. Cei “cu” sunt, evident, în Piaţa Victoriei! Cei “fără” rătăcesc, undeva, în purgatoriile credinţei pesediste, la Pitești, Târgoviște sau Cotrocenii din București. Marele “moralist” a remarcat amar în “România gurilor știrbe” (pe contributors.ro), la 24 februarie 2017 (http://www.contributors.ro/editorial/romania-gurilor-%C8%99tirbe/?attest=true&wpmp_tp=2) că:

“Recent, am primit câteva poze cu protestatarii de la Palatul Cotroceni. Iată una dintre ele”.

Asezonări intelectualiste cu “fecale” și “dietă excremențială”

Poza în sine relevă chipurile unor oameni sărmani! Români de-ai noștri! Cu siguranţă, zidiţi în suferinţă, cu resurse infime, a căror precaritate se poate observa în starea lor generală de sănătate! Lipsa dinţilor este dată de sărăcie, nu de răutate sau de “plăcerea execuției publice”. Dumnezeu i-a lăsat și pe ei, ca și pe semenii lor, mai norociți, din Piaţa Victoriei, cu suflet și voinţa de a cere ceva de la societate! Dreptul lor, așa cum îl înţeleg ei! Acești oameni, desigur, au o aplicare nulă la hermeneutica marilor întreprinderi umane, căzute din maieutica lui Socrate direct în creierașul doldora de “înţelepciune” al corporatiștilor mărșăluiţi de străbateri etice, din Piaţa Victoriei. Care, alături de thermidorienele noastre de Dorobanţi, cu ifose de subrete emancipate, populează caldarâmul generos din faţa guvernului pesedist, legaţi/legate, ba de câini sau bebeluși (noua modă a protestului iluminat, sărbătorit de Iohannis), ba de derbedei violenţi. Sigur, derbedeii nu au venit decât o singură dată, în prima zi, împreună cu Iohannis, după care au dispărut, conform legământului christic, despre care băieţii de la SRI nu știu nimic!

Altminteri, să le fie rușine ălora care susţin că sutele de mii de tineri din Piaţa Victoriei, cu toţi dinţii lor din gură, ar fi manipulaţi! Nu-i manipulează, domne’, unii cu zeci și sute de conturi false de Facebook, fiecare, care multiplică, astfel, exponențial, chemările la rebeliune pașnică, din Piaţa Victoriei! Ăștia din Piaţă “e” corporatiști, IT-iști, TFL-iști deștepţi, domne’, nu-i manipulează pe ei nimeni! Rușine celor care manipulează ei, inventând că alţii sunt manipulaţi! Până aici, totul este OK. No problemo! Nici chiar eu nu aș mai fi avut ceva suplimentar de zis, mai ales că am scris pe acest blog un text <<Frica și “Revoluţia” Penibililor Cinstiţi!>>, după care nu mai aveam nimic de adăugat. (https://www.valentinstan.com/2017/02/17/frica-si-revolutia-penibililor-cinstiti/). Dar, priviţi, din nou, poza din articolul lui Liiceanu!

Aceștia sunt protestatarii favorabili PSD. Cei de la Cotroceni! Titlul este sugestiv: “România gurilor știrbe”! Ca să fie și mai relevant, domnul Liiceanu ne oferă o mostră din vasta sa cultură, de neofit, ce-i drept, dar smulsă euristic din coasta dătătoare de spirit și plurivalenţă a scriitorului “fără pereche” Mircea Cărtărescu. Imprecând “fără frontiere”, acesta îi portretizase renascentist pe pesedei cu pilduitoarele slove: “guvernul ăsta de semi-oligofreni și semi-analfabeți.” (http://www.stiripesurse.ro/cartarescu-revoltat-romanii-n-au-ales-guvernul-asta-de-semi-oligofreni-i-semi-analfabe-i_1175371.html). Gelos pe guvernul PSD, care capta atâta atenţie din partea camaradului de arme, Cărtărescu, în lupta pentru repopularea cu dinţi a naţiei străvechi și care îi fura, astfel, pe nedrept, titluri la care se simţea îndreptăţit (presupun că unele, mai mustoase), Liiceanu s-a învârtoșat pe loc! Și a slobozit din tastatură o grămadă izomorfă de mere pădureţe, cu iz vetust de cunoscător în ale artei universale. Așa că a comparat poza de mai sus cu o pânză celebră, “Christos purtând crucea”, încercând să plaseze, astfel, pe bieţii protestatari de la Cotroceni, acolo unde le era locul:

“După ce am răsfoit prima oară un album Bosch, mi-au rămas în memorie, din  coșmaresca lui faună umană, chipurile edentate ale celor care-l însoțeau pe Isus în tabloul Purtarea crucii. Înspăimântători, drăcești, gata oricând să se alăture mulțimii care urlă, care înalță pumnul cu ochii ieșiți din orbite și cu gura știrbă rânjită. Gata să asiste, fremătând de plăcere, la o execuție publică. Gata să ațâțe focul rugului. Gata să înceapă linșajul. Gata să te scuipe când ești pe cruce. Gata să te sfâșie, să muște din tine cu cei câțiva dinți rămași teferi în gură. Gata să te întindă pe o masă și să înceapă, beți de voluptate, ședința de tortură”. (http://www.contributors.ro/editorial/romania-gurilor-%C8%99tirbe/?attest=true&wpmp_tp=2).

Sigur, Liiceanu ne-a băgat apoi în povești despre Noica (foarte tare), despre experimentul Pitești, despre cum <<„Guvernul Grindeanu” ar putea da, în plină zi de astă dată, o ordonanță de urgență prin care să se deschidă în buget un capitol special pentru repararea gurilor știrbe ale românilor>>! Sigur totul asezonat cu “fecalele” intelectului său:

“Astăzi, fecalele sunt pregătite pentru a fi înghițite cu creierul. Iar rezultatul este magnific: un post de televiziune transformat în centru de reeducare avariază, în câteva ore, mințile câtorva milioane față de cele câteva sute, în câțiva ani, dintr-un lagăr de reeducare”! (http://www.contributors.ro/editorial/romania-gurilor-%C8%99tirbe/?attest=true&wpmp_tp=2).

Adică, sărmanii știrbi din Piaţa Victoriei au îngurgitat “fecale” cu creierul! Turnate cu televizorul și așa au ajuns la Cotroceni și nu în Piaţa Victoriei! Și dacă ar fi fost numai atât! Dar “e” unii domni care nu se ridică la înălţimea fecalelor spirituale ale domnului Liiceanu și persistă în “mai rău” (de parcă s-a putea “mai rău”):

<<Mai rău: prin ingredientele de tabloid pe care le introduc în noua dietă excremențială destinată „consumului spiritual” – prin calomnie, linșaj public și senzaționalul de mahala –, aceste canale ale jurnalismului infracțional produc pe bandă, în numele „libertății de expresie (sic!), victime addicted, care își revendică porția de drog în fiecare seară.>> (http://www.contributors.ro/editorial/romania-gurilor-%C8%99tirbe/?attest=true&wpmp_tp=2).

Uite-așa au devenit știrbii “addicted” de “fecale” și “dietă excremențială”, în numele “libertății de expresie (sic!)”! “Canalele jurnalismului infracțional” sunt ceva de speriat! De se întreabă și domnul Liiceanu: “Cum de e permisă în zilele noastre, după ce i-ai răpit unui popor discernământul, o asemenea scamatorie?” Fir-ar a naibii de libertate de exprimare (pardon, de “expresie”, cum zice Liiceanu), domne’, zău-așa! “Un lucru de căcat”, adică tot o formă de fecale, cum ar zice domnul Negulescu, omologul domnului Liiceanu în procuratură, strict, din punct de vedere cultural, adică al exprimării literare. (http://www.stiripesurse.ro/procurorul-dna-mircea-negulescu-despre-procurorul-general-zdrean-a-ordinara-video_1179759.html).

Între Noica și Bosch, Liiceanu a ales mai caută pe goagăl”. Și a ratat!

Într-o scrisoare celebră, din 30 noiembrie 2014, Liiceanu îi cerea domnului Iohannis, alături de alţii, să nu accepte printre consilierii săi oameni cu vocabular de tipul; “jigodie frustrată”, “mai du-te şi tu în mă-ta”, “mai caută pe goagăl”! (http://adevarul.ro/news/politica/plesu-liiceanu-alti-intelectuali-i-au-scris-klaus-iohannis-raspuns-presedintele-ales-1_547afca6a0eb96501e390d0e/index.html)! Păi ce, stă, ca valoare stilistică, ponciful “mai caută pe goagăl” lângă mirobolantele “fecale” sau arhetipala “dietă excremențială”? N-ai să vezi! Aici sunt esenţele! Păcat de știrbii naţiei, că nu “înţelege” ei cum e cu toată cultura asta! Mă rog, cu toată coprocultura asta, dar ce atâta tevatură, cum zice domnul Negulescu, fost de la DNA, tot “un lucru de căcat” avem în faţă!

Dar domnul Liiceanu nu se supără! Domnia sa este un Cărturar rasat! Uite, ce frumos definea domnia sa prostia în Întâlnire cu un necunoscut (Humanitas, București, 2010, p. 248), maimuțărindu-l, evident, pe Socrate:

“Credeai că știi ceva și ţi-am dovedit că nu știi. Ești, așadar, un ignorant (la limită, un <<prost>>)”!

Ei, asta mă deconcertează total! Căci, domnul Liiceanu se referă la “Christos purtând crucea”, tabloul celebru, pe care ni-l prezintă și pe ale cărui personaje le compară cu sărmanii știrbi de la Cotroceni, ca la o pânză pictată de maestrul de sec. XV-XVI, din Brabant, Hieronymus Bosch. Ei bine, dacă marele Cărturar Liiceanu ar fi dat măcar o căutare “pe goagăl” ar fi aflat, din Wikipedia, că tabloul nu aparţine lui Bosch!!! [https://en.wikipedia.org/wiki/Christ_Carrying_the_Cross_(Bosch,_Ghent)].

Sigur, asta, dacă ar fi rămas doar pe “pe goagăl”! Dacă ar fi vrut să o ardă mai intelectual, ar fi găsit niște studii mai savante, în care specialiști de renume i-ar fi explicat de ce Muzeul de Arte Frumoase din Gent, Museum voor Schone Kunsten  (MSK), care găzduiește capodopera, menţine, totuși, în  formula de promovare a tabloului pe Hieronymus Bosch, ca autor, deși The Bosch Research and Conservation Project (BRCP) a stabilit că a fost pictat de altcineva! (http://vlaamseprimitieven.vlaamsekunstcollectie.be/en/research/webpublications/christ-carrying-the-cross-by-bosch-in-the-museum-of-fine-arts-in-ghent).

Cum ziceai, dom’le Liiceanu? “Credeai că știi ceva și ţi-am dovedit că nu știi. Ești, așadar, un ignorant (la limită, un <<prost>>)”? Adică, UN PROST? Nu pot să cred! Sigur, prost la limită, am înţeles! Dar, ne mai luăm de la un tablou, și acela ușor de găsit “pe goagăl”? Eu zic că, dincolo de micile noastre idiosincrazii, domnul Liiceanu ar putea fi și om de spirit și, poate, chiar un geniu! Dar să știţi că este o mare diferenţă între cele două! Mentorul domnului Liiceanu, regretatul Constantin Noica, remarca în Introducere la miracolul eminescian (Humanitas, București, 2010, p. 102), citindu-l pe Eminescu:

“Om de spirit este acela care, în fundul inimii lui râde de toţi și de toate. Om de geniu este cel ce râde de el însuși. De aceea, un geniu nu poate fi rău, pe când un om de spirit este totdeauna rău”!

Mai ţineţi minte Fyodor Dostoevsky, THE DREAM OF A RIDICULOUS MAN (Visul unui om ridicol)?

“What’s more – I love those who laugh at me more than all the rest. Why that’s so I don’t know and can’t explain, but let it be so”. (http://www.colorado.edu/studentgroups/shortfiction/RidiculousMan.pdf).

Adică:

“Și, mai mult decât atât – îi iubesc pe cei care râd de mine mai mult decât pe toţi ceilalţi. De ce este așa nu știu și nu pot explica, dar s-o lăsăm așa!”

Vedeţi ce simplu e? Îi plăcea ca lumea să râdă de el, fiindcă făcea și el la fel! Era o formă de a se căuta pe sine, iar auto-ironia te colorează mereu în culoarea adevărului! Genial, nu?

Hm! Așadar, prost, om de spirit sau geniu? Ce ziceţi de domnul Liiceanu? Aţi ghicit! Felicitări! Problema este că nu l-am văzut niciodată pe Liiceanu râzând când este criticat, iar pe sine se critică, probabil, doar în confesional! Și, sincer, nu cred că știe să râdă de alţii, în “fundul inimii lui”. Mai degrabă, o face pe contributors.ro. Mai mult, “pe goagăl” e clar că nu caută! I-ar fi fost de ajutor. În schimb, se compară cu Titu Maiorescu (wow!), așa cum a făcut în scandalul cu privire la costurile călătoriei sale la Neptun (s-a presupus că deplasarea sa cu avionul s-a achitat din bani publici, zic gurile rele, “zdrenţele” lui Negulescu, dar eu nu cred o iotă!). A călătorit împreună cu alţi “savanţi”, la solicitarea fostului-iubit de popor, Băsescu! Afirmaţia a fost livrată în emisiunea “100%”, a lui Robert Turcescu, pe Realitatea TV, la 25 iunie 2007:

ascultă file audio*

“Ceea ce a făcut președintele Băsescu, ca să vorbim, mai departe, de seducţie, mi se pare că este primul gest firesc, pe care îl face un șef de stat, ca omagiere a inteligenţei unei ţări. Îîî, pe vremea lui Carol I, intelectuali de tipul Titu Maiorescu și mulţi alţii, pot să vă înșir cât (sic!) vreţi…îîî, ajungeau în preajma șefului ţării, atunci era un rege, cu un firesc desăvârșit”!

Cu “seducţia” nu te joci

După cum vedeţi, Liiceanu era parte din “inteligenţa unei ţări”! Sigur, nu sunt lămurit care ţară și nici care intelligence! Acum, “ca să vorbim mai departe de seducţie”, e posibil ca un Titu Maiorescu să fi fost sedus de Carol I sau viceversa, nu e clar pe banii cui, dar pe “telectualul” Liiceanu l-a sedus, ghici taman cine? Spune chiar el adresându-se lui Băsescu și o spune cu toţi dinţii în gură (9 mai 2014):

“Fac parte din acei cărora li s-a lipit eticheta de intelectual al lui Băsescu şi aş vrea să spun cu această ocazie că aţi fost la înălţimea unei bune părţi a intelectualităţii din ţara asta şi că ei v-au considerat, nu ei, intelectualii lui Băsescu, ci pe Băsescu ca pe preşedinte al lor. Asta înseamnă tocmai că s-au recunoscut cu valorile lor în activitatea dumneavoastră. Altfel spus, că timp de 10 ani cât aţi fost, sunteţi preşedintele României, nu aţi făcut decât să ne aşezaţi pe drumul pe care noi, cei care credem care e binele în chip matur al României, trebuia să ne aşezăm. Şi pentru asta vă mulţumim”. (http://jurnalul.ro/stiri/observator/liiceanu-presedintelui-basescu-intelectualii-din-romania-s-au-recunoscut-cu-valorile-lor-in-activitatea-dumneavoastra-667755.html).

Wow! Asta mă seduce, dar mă și cam neliniștește! Vorba lui Liiceanu, când s-a dus la Neptun, la chemarea celui care “l-a așezat pe drum” (am început să scriu în rime, mă calific să mă compar măcar cu Păstorel Teodoreanu?):

ascultă file audio*

“Noi am mers acolo, nu liniștiţi să facem baie, ci neliniștiţi de ce se întâmplă cu noi”!

Vedeţi cum e să fii tânăr și neliniștit? Îţi clănțăne dinţii în gură, dar nu de grijă, ci pentru că îi ai! Pe de altă parte, nu mi-e clar în ce se făcea baie, acolo unde s-a dus domnul Liiceanu, extrem de “neliniștit”! Cred că scăldatul în prostie era interzis în vila prezidențială de la Neptun, pe vremea lui Băsescu! Iar în Mare Nostrum, ce să mai vorbim, că era plină de “fecale (…) înghițite cu creierul” încă de atunci! Ba chiar și de altă natură! În sens de naturale! Poate, acolo? Oricum a fost, eu zic că domnul Liiceanu, așa neliniștit cum e, a știut el ce face. Câte băi să fi făcut în piscina lui Băsescu? Maxim două, trei! Nu cred că l-au afectat prea tare. Și, apoi, el chiar crede că face bine și nu e nimic rușinos în faptele sale! Exact ca în filmuleţul de mai jos! Ce mai, omul nu e prost!

Deși nu intenționam abordarea, în continuare, a fenomenului Piaţa Victoriei, domnul Liiceanu mi-a atras atenţia că mai sunt unele lucruri de spus și de scris pe această temă! Urmează.

*Notă: Dacă accesarea file-urilor audio din text, prin link-urile prezente, se realizează trunchiat sau incomplet la primul click, reluaţi procedura printr-un nou click pe play din link-ul corespunzător!

20 thoughts on “Chiar și prostia are o limită! Din fericire, Piaţa Victoriei nu are! Îl are, în schimb, pe Liiceanu! Nelimitat!

  1. Oui ou Non, Monsieur François Mitterrand?

    Maine sunt alegeri prezidențiale în Franța.

    Ei și? Au mai fost îmi veți zice!
    Bien compris, dar acum naționalismul trece oceanul după care în 8 noiembrie Trump deschisa-i calea.

    Am anticipat cu timp înainte victoria republicanului, postările pe acest blog îmi sunt martor, acum sper ca va fi în același repertoriu și în Franța.

    Da, da, știu , știu, sondajele o situau pe Clinton înaintea lui Trump, dar așa răspundeau americanii sondajelor!

    Ghinion. Hahahaha….cunoașteți cuvântul!

    In Franța, Macron conduce în ultimele sondaje? Conduce!

    Deci : L’histoire se répète en France!

    Nu insist cu predicții, nu am pretenții, urmăresc numai un fir!

    El se numește istoria viitorului!

    Evident pot greși, “laudele” la adresa mea mi le asum! Exact cum și-a asumat și Băsescu declarațiile lui!

    Am spus declarațiile nu faptele!

    Deci : Marine Le Pen!

  2. Buna ziua dl. Valentin Stan!

    De la adresa:http://www.cnbc.com/2017/04/11/putin-says-expects-fake-gas-attacks-to-discredit-syrias-assad.html
    citez:

    Putin, when asked by a reporter if he expected more U.S. missile strikes on Syria, said:

    “We have information that a similar provocation is being prepared … in other parts of Syria including in the southern Damascus suburbs where they are planning to again plant some substance and accuse the Syrian authorities of using (chemical weapons).”

    He did not offer any proof for that assertion.

    Cine au dreptate in privinta atacului recent cu arme chimice in Siria: Putin sau Trump.
    Imaginile atacului sunt terefiante, dar nu inteleg un lucru: Trump s-a inselat sau
    sau Putin e insensibil?

    E posibil ca SUA sa faca ceea ce spune Putin?

  3. Atenție mare la Versuri!!! Cleopatra Stratan – Ghiță :

    Hăinița stă în cui
    Afară soare nu-i
    Nimic nu-i bun de când
    Mă gândesc la Ghiță
    Dar Ghiță nu-i
    *
    *
    *
    Ghiță, te-aștept diseară la portiță
    Lângă portița de la școală
    Vino, dar numai nu vini cum vii tu
    De obicei, cu mâna goală

    Deci : Ghiță azi a dat de veste din Belgrad că e viu!
    Ce va urma? Păi ce spun versurile : va vini, dar nu cu mâna goală!
    Atunci să legam ce știm : Ministrul Justiției, Tudorel Toader a anunțat că va pregăti un nou proiect de modificare a legii penale în maximum 45 de zile, iar în acest sens, consider că venirea lui Ghiță în România este de maxim interes pentru asanarea mediului politic și nu numai.

  4. Ramuri de măslini din Grădina Ghițămani din….Belgrad?

    Măslinul, o plantă de leac şi simbol al înţelepciunii.

    Va unge uleiul de măsline Ghițămani, mai bine roata justiției?

    Un lucru e sigur : uleiul nu este extravirgin, doar rafinat cu notă de vârf luctuoasă.

    Tratează constipația la nivel înalt a politicii românești!

    Efectul terapeutic al uleiului Ghițămani nu mai este protejarea aparatului cardiovascululuțar, cel mai important efect ar fi reglarea metabolismului politic!

    Tămăduieşte arsurile de prieteni, elimină din viermii intestinali ai sistemului și totodată creşte nivelul compuşilor antisistem!

    Acum în prag de Sfintelor Sărbători de Pascale , doresc tuturor comentatorilor acestui blog și în special prietenului Valentin Stan, un Paște fericit și multă sănătate!

    • Paște și Pesach/Passover cu multă lumină pentru cititorii acestui blog, după credința lor! Și Dumnezeu să-l ierte pe Sean Spicer, singurul om de pe planetă care nu știa că Hitler și-a gazat propriii cetăţeni, sigur, după ce i-a deposedat de acest atribut, cetăţenia. Și nu numai pe ei, ci milioane de oameni din întreaga Europă! Oameni, dincolo de credinţă sau cetățenie! Sean, atenţionat în plin briefing de presă, cu privire la cretinismul pe care tocmai îl spusese, s-a scuzat aducându-și aminte că Hitler îi ducea pe evrei la “Holocaust Center”, unde erau omorâţi. Pentru Sean, Holocaustul a fost un fel de teatru de vară, cu o firmă luminoasă la intrare, pe care scânteiau cuvintele “Holocaust Center”! Ei bine, acest om este, în continuare, purtătorul de cuvânt la Casa Alba! Și, dragii mei, atenţie la ce v-am precizat mai sus, legat de “Holocaust Center”! Această “perlă” nu a fost observată de nimeni, pană la aceste rânduri, nici în presa americană, nici în cea europeană! Lumea a protestat strict legat de tâmpenia cu Hitler, care “nici măcar nu s-a coborât atât de jos, încât să folosească arme chimice”! Nimeni nu a văzut povestea cu “Holocaust Center”! Welcome to Earth, folks!

      https://www.whitehouse.gov/the-press-office/2017/04/11/press-briefing-press-secretary-sean-spicer-4112017-36

      The White House
      Office of the Press Secretary
      For Immediate Release
      April 11, 2017
      Press Briefing by Press Secretary Sean Spicer, 4/11/2017, #36
      James Brady S. Briefing Room
      (…)

      Q Thanks a lot, Sean. The alliance between Russia and Syria is a strong one; it goes back decades. President Putin has supplied personnel, he’s supplied military equipment to the Assad government. What makes you think that at this point he’s going to pull back in his support for President Assad and for the Syrian government right now?
      MR. SPICER: I think a couple things. You look — we didn’t use chemical weapons in World War II. You had someone as despicable as Hitler who didn’t even sink to using chemical weapons. So you have to, if you’re Russia, ask yourself is this a country that you and a regime that you want to align yourself with? You have previously signed on to international agreements rightfully acknowledging that the use of chemical weapons should be out of bounds by every country. To not stand up to not only Assad, but your own word, should be troubling.
      (…)

      Q Sean, thanks. I just want to give you an opportunity to clarify something you said that seems to be gaining some traction right now. “Hitler didn’t even sink to the level of using chemical weapons.” What did you mean by that?
      MR. SPICER: I think when you come to sarin gas, there was no — he was not using the gas on his own people the same way that Assad is doing, I mean, there was clearly — I understand your point, thank you.
      Q I’m just getting —
      MR. SPICER: Thank you, I appreciate that. There was not — he brought them into the Holocaust center, I understand that. But I’m saying in the way that Assad used them, where he went into towns, dropped them down to innocent — into the middle of towns. It was brought — so the use of it — I appreciate the clarification there. That was not the intent.
      (…)

      • Atata pot si atata stiu cow-boy lui Sam.Cow-boyul asta glasuieste de zici ca ii miezul planetei si cu ei a inceput geneza si tot cu ei se termina.

        Probabil scribii de la Hollywood asa l-au educat sa vada si sa gandeasca totul ca un mare mall si sa fie ca fiinta umana ,un cinic perfect.

        Houston, we have a problem.Personajul ala si altii ca el ,trimite-ti undeva in alta galaxie ori in alt Univers,deoarece nesimtirea si tupeul lor este inimaginabil pe aceasta planeta plina de experiente dulci-amarui.

  5. Cu ochii pe Bosfor și dandanele!

    La 16 aprilie 2017 in Turcia va fi Referendum unde turcii pot spune DA sau NU înlocuirii regimului parlamentar actual cu cel prezidențial al lui Recep Erdogan.

    In 2023 se împlinesc 100 ani de la proclamarea Republicii Turcia, iar Erdoğan are planuri economice grandioase care urmează să redea măreția ei de altădată.
    Dar atunci Turcia era stat islamic nu modern!

    Problema este ca Islamul și democrația + drepturile omului sunt incompatibile!

    Deci cum va fi Turcia?

    Răspunsul meu e simplu : săracă, izolată, dar expansionistă în acest caz.
    De ce?
    Pentru că are un atu : ARMATA, 1.043.550 militari, și bine dotată tehnic!
    Visul lui Ataturk se face până la urmă țăndări. Islamul învinge!

    Deci atenție la turci să nu dăm de dandana!

    Sau e to late?

  6. Liiceanu #rezista cu picioarele lui de far ..de titan, in ”mocirla” din ”Marais”, preaslavita de ”agronomul oportun”. Ma uit la ceas, ma uit la gps!? S-or fi stricat?!? imi pun ochelarii cei mai grosi, iau metroul pana la St. Paul, scot lupa si purced usor pe Rivoli, trec de Châtelet si de Louvre, la Concorde traversez din prima ça un boss, luand un flavour de 2-nd ammendment de pe zidurile licuriciului, ajung la Élysée si rasuflu usurat. Ei bine, este inca acolo…unde à originat ”les sens dents” din ”poutsoulle” gandirii celui care nu trebuie numit…. Am incercat sa-i supun atentiei, supunandu-i atentia cu acest délicat aspect, domnului filosof, insa bratul neinduplecat al moderatiei à lovit…
    Banuiesc ça piciorul de transeu se tine cu Château Pietrus ça orice ”rezistent” care se respecta!
    Chronos ne-a dat Hyperion, Hyperion ne-a dat soarele. Mi se pare normal!! ..Precum Kharma din Marais, prim-solista stirba à constiintei neamului.

  7. Sân’Toader, sfântul colivelor îngroapă decizia CCR
    Nu așteptați parastasul cu bomboane pe colivă, arpacașul nu a avut o recolta bună!

    De ieri, liber la autonomie!

    Să nu se mire nimeni că secuii vor defila cu steagul secuiesc și vor cere din ce în ce mai des și mai vocal autonomia!
    Chiar dacă în România gestul este considerat anticonstituțional, nimeni nu-i va putea sancționa!

    Sancțiunea desigur nu ar fi oportuna!

    Există deja un precedent!

    Si de ce ar fi atunci gestul anticonstituțional?
    Si de ce ar trăi într-o țară bananieră?

    Hai …la “bulivard” birjar, că slobod tot nu ești!
    Dacă erai făceai varză Bruxelles-ul, iar pe uncle Sam Klem îl trimiteai după pop corn!

    • Domnilor, au trecut ceva ani de cand am terminat facultatea, dar m-am dus sa verific biblioteca, sa vad daca nu cumva am cumparat vreo carte scrisa de domnul ministru. Am rasuflat usurat. Nu. Domnule Stan, ati vazut prin Anglia vreun protest spontan impotriva brexitului? Apropo de #rezist? In continuare intru zilnic sa vad poate totusi incercati o parere vis-a-vis de ordonanta 13. Au schimbat astia ora… noaptea ca hotii.

      • E suficientă Decizia Curţii Constituționale, nr. 68 din 27 februarie 2017. Se adaugă elaborările și evaluarea specialistului jurist Tudorel Toader, cu privire la Kövesi și Lazăr.

        • Inteleg printre randuri din ce-ati scris dumneavoastra cu privire la acest subiect ca ar trebui sa ne concentram pe vot. Dupa vot, majoritatea a decis, ciocu’ mic pana la alegeri, i-am imputernicit, acum trebuie sa induram toate consecintele, fara proteste, fara urmariri penale, fara sa constatam abuzuri in serviciu. Cand punem capul pe perna seara, pana sa adormim, cand suntem singuri cu noi insine, stim toti exact ce e cu ordonanta 13. Unii poate au incercat sa si dovedeasca. Nu e voie, zice Curtea. Or fi slabi si rau intentionati Kovesi si Lazar, dar cum sa zici ca nu se poate ancheta oportunitatea adoptarii unui act normativ?

          “Curtea reține că aprecierea oportunității adoptării unei
          ordonanțe de urgență, sub aspectul deciziei legiferării, constituie un atribut exclusiv
          al legiuitorului delegat, care poate fi cenzurat doar în condițiile prevăzute expres de
          Constituție, respectiv doar pe calea controlului parlamentar exercitat potrivit art.115
          alin.(5) din Constituție.”

          Sa zicem ca e asa cum zic domnii de la CC. Dar daca e infractiune? Adica exista fapta, este prevazuta de legea penala, savarsita cu intentie, de catre o persoana responsabila penal? Ce se intampla atunci? Se constata ce? Neconstitutionalitatea cui? Neconstitutionalitatea urmaririi penale?

          Asta se intampla cand ajung CAP-istii sa conduca tara. N-am nimic cu oamenii aia care protestau la Cotroceni. Din partea mea sper sa fie fericiti si sa traiasca 150 de ani in conditii mai mult decat decente. Dar au fost platiti domnule Stan. La intoarcere. In autogari. Va confirm ca in autogara oraselului in care locuiesc primarul a parcat masina, a vorbit cu cineva de-acolo, si in jumatate de ora au plecat 3 autocare spre Bucuresti. Curse speciale. Nu ca(hehe) Klaus ar fi vreun simpatic, ba din contra. Sunt murdari, slab pregatiti, slabi dpdv intelectual, si rau intentionati aproape toti politicienii. Hai sa le mai dam cate o imunitate pe ici colo, ba prin decizii CC, ba prin legi, ba hai sa mai dam si prin ordonante de urgenta, dar de fapt, hai sa ii facem direct sultani, iar noi restul cetatenilor sa fim sclavii sultanilor. Sali de sport si stadioane sa avem sa lansam candidaturi(ceremonii de urcare pe tronul de sultan).

          Cat despre domnul Tudorel Toader, specialistul jurist cum spuneti dumneavoastra, intr-adevar, aveti dreptate. Dar stiti ca individul isi petrece o viata construindu-si o cariera, pe care poate sa o piarda in 5 minute.

          “There is no measure of health to be well adjusted to a profoundly sick society”

          • D-le Mihai Bulugea spuneați mai sus :
            “N-am nimic cu oamenii aia care protestau la Cotroceni.’
            Chiar asa? Putem demonstra când vrem și unde vrem?
            Nu ne deranjează, nu ne incomodează măcar traficul restricționat, culmea pentru noi ăștia care nu am demonstrat?
            Nu? Vad ca nu! OK!
            Atunci 150 de ani de viata cât le doriți lor celor care demonstrează, mai pun și eu încă atât!
            Ne vedem deci peste 300 de ani, sigur în aceeași situație! Nu cred ca se vor întâmpla multe in acest răstimp!
            Paște fericit sa avem cu toții!
            Wawww…era sa scriu altceva la sfârșit!
            Era bine-pa, materialul!

  8. Superb!!!Pot sa ma bucur frenetic?Este o placere sa citesc despre “intelectuali” care desigur sunt ( cititi,culti,informati,inteligenti,destepti,etc) ba mai multau si calitatea de formatori de oameni si caractere!!!Uite-i domnule pe “intelectualii” tarii cu care poporul se mandreste!

    Oare personajul cu pricina ,poseda cu adevarat rafinament intelecual?Oare personajul respectiv,poseda o reminiscenta de conduita intelectuala (reala) nu formala!

    Mda,acesti “intelectuali” chiar au o conduita etico-morala ireprosabila!Probelema este ca ,faptele arata contrariul.

    Superb!

    • Pot sa imi dau reply?Haide sa incerc.”Intelectualii” de neckermann ,aia cu care ,poporul se mandreste si tot aia formatori de oameni si caractere ,unde au fost si unde is ,cand gloatei ,i s-a luat painea de pe masa si inca se ia?

      Daca dumnezeul “intelectualului” este dispretul la adresa celui de la marginea societatii ,atunci pot sa spun ca in lipsa unei minime simtiri umane din “intelectual” il face doar o forma cu sau fara fond dintr-un imens sistem.

      “Intelectualii” teoretic lupta pt popor si pt mai bine poporului,practic “intelectualii” batjocoresc poporul.Minciuna cosmetizata este arma “intelectualului”.Sa fie mandri ca “intelectualii” au format multe generatii cu lozinci si slogane-n cap!

      Efortul lor a fost rasplatit cu: premii si distinctii!

      • Superb!Imi place cand “intelectualii” notorii ( dumnezeii filosofiei) Ah!Asta da ,cultura si arta!Cand discuti despre politica si faci politica ,iar filosofia este doar asa…de sanchi!

        Stau asa si ma intreb ca un biet cetatean fara dinti in gura ,si fara minte luminata cu n-spe mii de premii ,oare si alti filosofi din alte tari UE,isi murdaresc propia tara in vazul tuturor?

        Si eu ca unul din multime,imi faceam iluzii ca astia “intelectualii” au preocupari inalte si marete ,gen: combaterea indobitocirii populatiei.

        Totusi ma bucur ca in timp ce ,omul ala simplu care munceste cinstit in afara ,incearca sa propoveze o imagine pozitiva a Romaniei si a romanilor,iar desigur! “Intelectualii” versati ,halal!!

  9. Domnule Stan, pe cand si o analiza a Ordonantei 13, si impactul pe care l-a avut pe plan international? Am inteles, sunteti pentru protest organizat, Iohannis e catastrofa, i-ati urecheat si pe cartarescu si liiceanu, dar cand o sa atingeti si subiectul de la care a plecat tot circul? Ati zis ca n-aveti chef si/sau timp, dar stiti cum se zice: Pofta vine mancand.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *