Reflecţii la înmormântarea unui Rege!

Majestatea Sa Regele Mihai I și-a luat rămas bun de la România! Într-o splendidă manifestare de ipocrizie, fast mortuar factice și aplauze. Norodul l-a aplaudat! Așa face norodul românesc! Merge la toate înmormântările! Și aplaudă. Ca la Ciuculete! Și atâţia alţii. Nimeni nu i-a spus norodului că pe regi nu-i aplauzi, cum nu aplauzi, în biserică, pe Dumnezeu! Regii sunt unși de Dumnezeu! În faţa Regilor te apleci pios, dacă au trecut la cele veșnice și, respectuos, dacă sunt în viaţă. Și atât!

Pe românii simpli nu-i bănuiesc de ipocrizie. Sunt prea călcați în picioare și prea ignoranți ca să aibă loc în suflet pentru măreția veșnică a ipocriziei. Securiștii din fruntea statului? O, da! Ei sunt maeștri la simulări și disimulări. Singurul lucru la care se pricep bine. Nu sunt prea multe de spus la această despărțire tristă de ultima speranță netrăită a românilor. Ne-a părăsit, plimbat pe afet, ultimul șef de stat supraviețuitor al Marii Coaliții care l-a înfruntat pe Hitler!

În 1990 era un bărbat în putere. Cu puţină vreme înainte, în ianuarie 1989, împăratul Hirohito al Japoniei se stinsese. Fusese și el șef de stat în Marele Război Mondial. Dar, pe partea greșită a istoriei! Mihai I al României, în 1990, era cea mai importanta personalitate istorică în viaţă a lumii. Un om în faţa căruia președinții Rusiei sau Americii s-ar fi înclinat cu respect! Un om care salvase România în cel mai crunt moment al destinului său. Un om asupra căruia Hitler aruncase condamnarea la moarte, cu ordine stricte pentru formidabila putere militară a Germaniei naziste. Un om pe care Securitatea lui Ceaușescu, la putere, în România, după ce Ceaușescu nu mai era, l-a fugărit cu transportoarele blindate pe drumul spre Curtea de Argeș! Ca să-l gonească, din nou, din ţară. Acum, îl duce la Curtea de Argeș cu trenul regal!

Norodul nu a reacţionat atunci când Regele era exilat a nu știu câta oară, după 1990. Acum îl aplaudă. Exact ca în 1992, când unii au crezut că Securitatea doarme. Nici vorbă! În 1990, la începutul anului, Partidul Naţional Țărănesc (PNŢ), alături de liberali, a încercat o demonstraţie. Corneliu Coposu dorea revenirea la speranță! Care speranță? PNŢ era puternic infiltrat de Securitate! De aceea a și dispărut, practic, astăzi! Dar, atunci, în 1990, zeci de mii de români au ieșit în stradă, pentru a înăbuși manifestarea țărăniștilor. Coposu a fost salvat de armată, care l-a “extras” din mijlocul norodului. Când a ieșit din transportorul blindat, i-a căzut căciula pe ochi, ca lui Ceaușescu, la Târgoviște. N-am să uit niciodată ce a strigat atunci poporul către Coposu, omul care-și năruise viaţa prin închisorile comuniste, pentru că România și Regele erau visele lui cele mai sfinte! Știu, “sfânt” nu are grad de comparație.

Norodul i-a strigat așa: “Coposu nu uita, asta nu e ţara ta!” Românii aveau dreptate! Asta nu era ţara lui! Atât Coposu, cât și Majestatea Sa au încercat tragic, până în ultima clipă, să creadă că România este încă un stindard pentru care merită să mori! Ei bine, li s-a întâmplat! Dacă a meritat, e altă poveste! Asta nu mai era ţara lor! Era ţara Securităţii Domnitoare peste poporul lui Ciuculete, nu al Majestății Sale. Asta este ţara în care învățăm la școală ce bravi am fost, cum i-au bătut Mihai Viteazul și Ștefan cel Mare pe Turci și, mai nou, prin manuale, ce grozavă este Andreea Esca! Poporul lui Ciuculete nu va afla niciodată că nu i-am bătut nicicând pe turci sub domnitorii români, valahi sau moldoveni! Că, întotdeauna, am stat în genunchi sau am fugit, sub aceiași domnitori români, în faţa tuturor năvălirilor și vicisitudinilor! Că domnitorii români au fost, mereu, o adevărată molimă pentru oamenii sărmani, că i-au jecmănit, i-au siluit, i-au omorât și i-au lăsat pradă în drumul răului, ori de câte ori pielea proprie sau averea personală le-au fost puse în pericol.

Nu va afla niciodată că a fost un singur moment, la scara istoriei, când acest popor s-a ridicat din glod. Sub Regi! Atunci, Europa a aflat de noi și ne-a respectat, pentru prima oară! Atunci am stat mândri în faţa turcilor. Sub Carol I, care ne-a dat independenţa. Ferdinand Întregitorul, de care Iohannis uită să vorbească, atunci când trâmbițează, către norod, vorbe goale despre Marea Unire, ne-a dat o Ţară. A dat Pământ Norodului, norod căruia nimeni, dintre domnitorii lui români (cu excepția lui Cuza, patronul marilor scamatorii fiscale), nu-i dăduse, niciodată, nimic, în afară de siluire și moarte. Mult hulitul Carol al II-lea ar fi tras sabia pentru a apăra orice petic de ţară amenințat de vulturii Răsăritului, așa cum a spus-o în Consiliul Regal! L-am luat de la Estoril, în Portugalia, unde dormea liniștit, alături de femeia pe care a iubit-o, și l-am reînhumat într-o capelă sordidă ca o gheretă de vândut tichete ITB, undeva, pe o coamă de pământ umbrită, de pe lângă biserica voievodală de la Curtea de Argeș. Pe el, cu bune și rele, totuși, Regele Românilor! Mihai I ne-a salvat de o mie de ori, într-un război în care am fi pierit cu toții. De un singur lucru nu ne-a putut salva, bietul de El! De noi înșine!

Când Mihai a plecat, în 1947, toată ţara a plâns. Nu veţi vedea niciodată aceste imagini pe vreo televiziune de tip Ciuculete. Adică pe nicio televiziune românească. Poate, pentru că acele imagini nu mai există, iar românii care plângeau atunci, nici ei. România aceea a plâns! Plângeau trecătorii pe stradă, studenții pe treptele Universității, țăranii adunați înfiorați în jurul icoanelor, militarii în uniforma Regatului, câți nu fuseseră aduși pe tancurile sovietice. De ce plângeau acei români? Pentru că ei știau! Da, știau! Știau unde se vor întoarce! În glod! Știau că Regele lor pleca departe ţinând pe crucea blazonului Regal sufletul României adevărate, România lor, a tuturor.

Ce să mai știe românii din 1990, cărora Iliescu le spunea că împreună cu Regele se vor întoarce moșierii? Că “burghejii” își vor lua înapoi uzinele! Țăranii care furaseră țevile de la sistemele de irigații construite de Ceaușescu, pentru a-și face osie de căruță, după ce dăduseră năvală să devalizeze CAP-urile, s-au temut că Mihai le va lua țevile înapoi. Bravii muncitori de la IMGB și 23 August s-au temut că vine neamul lui Malaxa și îi lasă pe drumuri. N-a venit nimeni să ia țevile înapoi! Ba, țăranii noștri au putut fura liniștiţi și plăcuțele reflectorizante de pe parapetele autostrăzilor, pentru a și le pune pe căruță. Iar marile uzine s-au privatizat de mai multe ori, pe câțiva lei, pentru a da satisfacție mafioților locali și străini abil susținuți de Securitate. Fără nicio legătură cu Malaxa. Iar bravii muncitori, care “făceau ordine” prin 1990, au ajuns pe drumurile patriei tot apărând ţara de Regele ei legitim.

Și, totuși, există această dilemă teribilă. Cum poate un popor, cică eliberat de comunism, să aibă șansa să readucă istoria în făgașul ei firesc, prin a alege să fie condus de cea mai importantă personalitate istorică a lumii, și poporul ăla să opteze pentru un Iliescu? Sau un Băsescu? Sau un Iohannis? E ceea ce le spun studenților mei fără să îmi pese că nu va avea cine să îmi plătească pensia peste câțiva ani: Dragii mei, plecați din această ţară, mergeți într-o lume unde puteţi fi respectați, unde scursorile societăţii nu vă fac buget și nu vă umilesc, unde Securiștii noi și vechi nu se autopropun șefi de stat în aclamațiile poporului lui Ciuculete! Nimeni nu vă va lua din suflet România, așa cum o purtați voi acolo, oricare ar fi ea și oriunde aţi fi voi! Cum nu i-au luat-o nici lui Mihai I! Numai că România de azi a încetat să mai fie România! Sau, mai corect, poate că asta este România cea adevărată, nu cea care plângea la plecarea Regelui, în 1947, ci aceea care aplaudă, astăzi, la despărțirea fatală de singurul ei moment de grație Divină: Regele! Sincer, nu pentru Mihai I aș spune “Dumnezeu să-l ierte”! Ci, pentru România! Oricare dintre ele!

16 thoughts on “Reflecţii la înmormântarea unui Rege!

  1. Deci să recapitulăm ca să înțelegem unde suntem și ce ar putea urma :

    – Modificarea Legii Nr. 3/2000 privind organizarea și desfășurarea Referendumului, care spunea că Referendumul să fie validat trebuia 50%+1 din voturi, cu noua Lege Nr. 341/2013, care spune că e suficient 30% din votanți pentru ca Referendumul sa fie validat, s-a făcut? S-a făcut.

    – Eliminarea lui Tudose care a spus lucruri trăsnite la adresa maghiarimii, s-a făcut? S-a făcut.

    – Actuala majoritate parlamentară PSD-ALDE în anul CENTENARULUI, are majoritatea voturilor pentru a elimina din scena politică Președintele Iohannis pentru sentimente ostile față de redefinirea familiei și ieșirile în stradă? Are.

    In 2019 România urmează să preia cârma UE cu un nou președinte, probabil Tăriceanu sau Dragnea, iar devierea de la acest parcurs, posibil ar duce tara în haos!

    E doar o previziune, tratați-o ca atare!

  2. Să privim realitatea asa cum e ea : 1000 de ani Ardealul vs 100 de ani România!

    Iată câteva motive de ce e necesară autonomia regională, administrativă și culturală, ca să intelegeti și de ce Transilvania a fost stâlpul de temelie a României Mari :

    – In 1918 în Transilvania erau mai multe scoli cu predare în lb. română decât în Regat
    – Biserica Ortodoxa în Ardeal predica în lb. latină, în timp ce în România Mică în limba slavă
    – Școala ardeleană, Uniom Trium Natiunom s-a format la 1437, iar aportul acesteia a fost adoptarea alfabetului latin în locul celui slav
    – Iluminismul, adică emanciparea poporului prin cultură a apărut în Ardeal
    – Transilvania între 1867-1918 a cunoscut cea mai mare dezvoltare din istoria acestui ținut, la 12 noiembrie 1884 Timișoara devenea primul oraș iluminat electric din Europa
    – Regiunea Autonomă Maghiară înființată în 1952, devenită în 1960 Regiunea Mureș-Autonomă Maghiară, a funcționat pană în 1968.
    – Odată creata Legea Retrocedării, 30% din patrimoniul agricol și cultural au fost cedate vecinilor unguri. Ungurii în tara lor nu au permis asa ceva, sau dacă au făcut-o, restituirea nu s-a făcut în natură ci în limita max. a 80.000$
    – Dacă s-a putut ajunge aici, adică în situația în care UDMR cere autonomie regională, este pentru că în România de 28 de ani au existat numai guvernări proaste
    – Si rămânând în timpul de acum, cine e de vina ca România nu are nicio stație de benzina-motorina Rompetrol sau Petrom pe teritoriul maghiar în schimb România e împânzită de stații MOL
    – In concluzie : timp de 100 de ani, Transilvania nu a progresat ci s-a românizat, ori pentru acest regres considerat îndeosebi de etnia maghiară și nu numai, autonomia regională este necesară.

  3. La mulţi ani popor înconjurat de doine şi balade,la şi mai mulţi ani popor tolerant,cald şi spiritual, să mergi şi să tot mergi,înspre prosperitate şi linişte.

    Bun venit,români-europeni în lumea civilizată.

    • La multi ani d-le Dorin

      Popor înconjurat de balade spuneți? Era, acum e de manele.
      Popor tolerant spuneți? Era, acum e indiferent.
      Popor cald și spiritual? Era, acum e gras și tefelist.
      Prosperitate și liniște? Parțial, adică liniște era pana în 1990.

      Când spuneți “Bun venit,români-europeni în lumea civilizată.”, sunteți înauntru, sau afara, ca mi-aduc aminte de o balada a lui Tudor Gheorghe care le canta cu mulți foarte mulți ani în urma românilor în Canada….Acolo este țara mea, iar când s-a întors cânta aici tot Acolo este țara mea!
      Nu bag nicio vină marelui maestru, îl ador, dar ce să facem, cum România se adaptează, reinventează, așa și noi oamenii, privim acum peste timp cu alți ochi lumea.

      • La mulţi ani d-le Valentin.

        Excelente evidenţe,d-le Valentin ,nu le neg şi nici nu am în intenţie să le bagatelizez,mă bucură acest blog şi toate comentariile aferente deoarece este un loc,excelent pt a întelege “realitatea românească”.

        Superbe fraze a spus Dem Rădulescu ,legate de “mileniu 3”.Urmăriţi de la minutul 12:42 la minutul 13:03.

        https://www.youtube.com/watch?v=PWh-Z6Dr8r4

        Multă sănătate şi foarte multe succese în toate activităţiile dvs.

  4. Va simt trist.
    Cred ca Regele, spre deosebire de noi toti, avea obligatia asumata de a incerca pana la moarte sa aiba grija cat mai bine de poporul sau. Indiferent de cat de tare durea omul din el, Regele era obligat sa se loveasca de zid pana la capat… Ar fi putut sa simuleze, cum au facut-o probabil altii, dar vazand prin ce a trecut, nu se putea pune problema de asa ceva. Dupa Hitler si Stalin, sa te opresti intr-un Iliescu si restul clonelor sale ar fi fost ridicol! Discutia legata de alegerile poporului si oportunitatea intoarcerii la monarhie ma depaseste, insa consider ca orice schimbare a grupului trebuie sa aiba la baza o constientizare a individului, rezultata din vointa de a se autodepasi, refuzand complacerea in ”amorteala confortabila” a suficientei. Acest proces nu poate fi decat natural, cu o durata determinata de o miriada de factori pe care, chiar daca suntem obligati de a-i identifica si eventual cataloga la nivel individual si imediat, orice incercare de a-i controla sau anticipa la nivel de grup are foarte mari sanse de a se transforma in dezamagire si tristete.
    Indemnul dumneavoastra reprezinta o lectie de curaj si de virtute, capabila de a deschide ochi si inimi in fata fricii, de a exulta in fata posibilitatii si de a simtii substanta tangibila a cuvintelor. Este acel ”vot cu picioarele”, gest ultim, ce a schimbat definitiv conditia multor indivizi, popoare, tari, continente… ”Glodul” de care vorbiti este o arma cu doua taisuri: unul dintre ele fiind impingerea limitelor abisului iar celalalt, oricat de patetic ar suna, speranta! Nu mi-as face griji pentru romani. Suntem un popor de supravietuitori. Romania in schimb, este un alt subiect. Insa indemnul dumneavoastra este o cale mai mult decat viabila pentru a putea spera la un viitor comun!
    Practic, obligatia pe care Regele o avea fata de tara, o avem noi fata de noi insine, iar dumneavoastra contribuiti decisiv la afirmarea acesteia/acestora. Prin urmare, tristetea nu poate fi decat cuget si reverenta in fata momentului. Restul este speranta!
    Un an nou fericit si multa sanatate!

    https://www.youtube.com/watch?v=AgzB0q44MRQ

    • Ca de obicei, excelente tălmăciri ale gândului și foarte bune nuanțări ale stării de agregare în care ne aflăm. Brel este fabulos! Vă mulțumesc, domnul Petrovici!
      Un An Nou cu multă sănătate și liniște vă doresc dumneavoastră și tuturor colaboratorilor de pe acest blog!

  5. Si cum “idioții sunt utili”, Brejnev a spus-o cu mult timp în urma, așa și monarhiști sub acoperire!

    Eu dacă am fost monarhist?

    Am fost recunosc, am fost membru fondator PLRM și am considerat că istoria fusese întreruptă brutal și singura cale de a o reînnoda era revenirea la monarhie, Regele Mihai I era în viată și în putere,

    Numai că,

    Timpul nu vindecă numai rănile, ci tot el vine și cu mai multă informare și multe răsturnări de situații.

    Deh…

    Comuniștii aveau și o parte bună în ceea ce privea istoria regalității în România, o ocoleau.
    Păi, în definitiv aveau dreptate, de ce să spui minciuni, când mai bine te abții!

    Aaaa…că acum nu mai pot fi monarhist, da nu mai pot cam demult și vă spun și de ce : pentru că pentru prima dată când am crezut cu adevărat în ceva, acesta fiind monarhia, ea monarhia a fost prima după 1990 care m-a trădat.
    Nu m-a trădat Iliescu cu minciunile lui, nu l-am votat, Ion Rațiu era “feblețea” mea, iar varianta revenirii la monarhie era cea mai bună alegere, ori monarhia pe care o vedem pe calul alb, nu insista și nu convingea populația că e în stare.

    Hmmmm….am așteptat ani și ani degeaba, monarhia a venit s-a instalat comod în România, chiar prea comod, dar de instaurat…hat nem, iar multi rămași cu ochii în soare au fost : au venit s-au instalat și au preluat.

    Eiii…nu renașterea ci prefacerea!

    Același sentiment de frustrare și de trădare îl am acum și cu pesedeii, adică i-am vrut și m-au trădat și ei.

    By the way de trădări era să uit : a doua trădare am suferit-o de la Emil Constantinescu, nu mai comentez de ce, se știe, l-a înfrânt un semizeu, mă rog, sau mai multi.

    OK atunci, zic acum : m-am săturat de mizerii, ultima fiind refuzul casei regale pentru Nicolae de a-și vedea bunicul în Elveția.
    Dacă bunicul era acolo, dacă nu, noi nu știm și nici istoricii nu știu, deci ne bazam pe buna credință a casei regale în ce spune!

    Totuși, îmi pare rău că nu putem spune : A murit Regele Trăiască Regele, dar sunt intru totul de acord că s-ar crea un precedent în legătură cu Palatul Elisabeta, locul de reședința acordat unui fost șef de Stat.

    Acummm…chiar să o vad pe EBA moștenitoare de reședințe? Nu e cam mult?

  6. Simt nevoia sa zic ceva… dar ce ar mai fi de spus? In afara faptului ca si eu am fost exilat precum multi altii (dar macar eu nu reprezint mai nimic pentru nimeni), imi dau lacrimile cand ma gandesc la poporul din care fac parte, asa cum imi dau lacrimile cand merg la mormantul bunicilor. Imi vine sa rabufnesc in plans… dar nici asta nu o mai pot face, deoarece sunt un roman dezradacinat, mi-am pierdut identitatea, pana si obiciurile culturale au devenit o spoiala gen “nici a lor dar nici a mea”… A mea fiica nu va avea nimic in comun cu originile mele de roman, cu originile ei de romanca… Ce voi putea sa ii raspund cand va veni ziua in care fara doar si poate ma va intreba de unde se trage si ce sange poarta in vene???? Eu voi muri un roman hulit precum alte multe sute de mii, dar ce va fi de fetita mea? Probabil un cetatean global, lipsit de continut precum globalizarea de orisice culoare ar fi ea… Nici sa plang nu mai pot…

    P.S. Inca mai visez ca o sa acceptati invitatia la o cafea, desi nu imi fac iluzii ca agenda Dvs o sa fie mai permisiva candva. Cele bune

  7. Ok, istoria e în general mai complicată dacă analizăm complet situațiile despre care vorbește dramatic articolul. “am stat mândri în fața turcilor” – absolut, dar exact în acel moment ne-au umilit teribil rușii, aliații noștri în războiul de independență. Ne-au luat și Basarabia, dar ne-au dat Dobrogea, o zonă unde românii erau aproape inexistenți (că tot folosim criteriul majorității în privința Ardealului). Despre jenantul moment al invaziei Bulgariei ce ne-a făcut dușmani definitiv ai vecinului ce zicem? Ferdinand, desigur, întregitor. Sub domnia lui apărat dramatic ultima bucată de Românie rămasă neocupată prin Moldova, dar hei, oricât ne-am preface, noi am pierdut Primul Război mondial, că eroismul amărâților nu poate acoperi groaznicul haos din armată și lipsurile ei. Am avut doar un noroc fantastic ce ne-a convertit peste câteva luni în câștigători, dar ăla chiar nu ține de noi. “Carol al II-lea ar fi apărat cu sabia” – sigur, dar când am pierdut Ardealul a rămas sabia în teacă și s-a prefăcut că plouă. 23 august nu e un moment simplu, e un moment de mândrie cam moderată, că nu e așa grozav “să întorci armele” împotriva aliatului împreună cu care ai măcelărit evrei în Odessa și ruși la Stalingrad, doar fiindcă îți bate Armata Roșie la ușă. Și când s-a tras linie la final de război, s-a văzut părerea noilor aliați despre România cea volatilă. Sigur, Mihai are un oarecare rol în 23 august, dar e caraghios să spui că “a salvat țara”. Strașnică salvare. Despre Cuza, sigur, cam corupt (nici pe departe cât Carol al II-lea), dar ăla chiar a făcut revoluție. De aia zic, e foarte bine să privești cu respect la Regele Mihai, dar nu înțeleg nevoia de a inventa istorie, cum simte autorul articolului. Măcar să inventam istorie despre daci giganți, nu despre evenimente recente despre care ar trebui să știm cam tot.

    • Domnul Inkafan, am să răspund, doar o singură dată, elaborărilor dumneavoastră. Le așteptam! Veţi aprecia că v-am postat comentariul (singurul pe care vi-l las pe blog) și veţi înţelege de ce nu am nevoie să postez, pe blogul meu personal, încă un comentariu al cuiva care mă acuză că inventez istoria. În plus, ar fi o nebunie să contest că aveţi dreptul la propria viziune despre istorie, viață și constelații. Evident, încă o dată, nu pe blogul meu!

      Spuneţi că ne-au umilit rușii când “am stat mândri în fața turcilor”? O, da! Rușii l-au umilit pe însuși Napoleon! Bonaparte! Chiar domnul Adolf Hitler v-ar putea povesti ceva despre lecţia umilinței din partea rușilor. Sigur, la momentul războiului ruso-turc din 1877-1878, când românii sub Carol I și-au câștigat dreptul la independență, rușii ar fi putut ocupa Bucureștiul. Chiar le-a trecut asta prin cap! De ce n-au făcut-o? Pentru că în capul ţării era Carol I.

      Nu îmi aduc aminte ca Napoleon să fi câștigat vreo bătălie în fruntea unei oștiri rusești. Carol I a fost comandantul ei. Independenţa noastră s-a jucat pe cartea faptelor de arme ale armatelor ruso-române, cu un comandant român! Asta, da umilință!

      În ceea ce privește Basarabia, aveţi mari lacune de cunoaștere istorică, așa că nu aveţi nevoie să inventați nimic. Nu stau să vă povestesc prevederile Tratatelor de la San Stefano și Berlin care au pus capăt războiului ruso-turc. După San Stefano, prin Berlin (iulie 1878), rușii au luat trei județe din sudul Basarabiei, Cahul, Ismail și Bolgrad, nu Basarabia, pe care o aveau din 1812. Noi am primit Dobrogea și exact aceeași filosofie enunțată de dumneavoastră, cu privire la acest teritoriu, era exprimată de Eminescu, în paginile publicației “Timpul”: Ce ne trebuie pământul sterp al Dobrogei când ne sunt luate pământurile mănoase din sudul Basarabiei? Bravo, bravo, dar Eminescu făcea politică antiliberală! Și, apoi, mă gândesc că, în 2017, aveţi ceva mai multă informație decât avea publicistul conservator, la 1878. Cum spuneţi dumneavoastră, evenimente “despre care ar trebui să știm cam tot”! Nu-i așa?

      În definitiv, rușii câștigaseră un război cu Turcia, în urma căruia România a devenit independentă. Înţeleg că vi se pare normal, probabil, ca rușii să ne fi cedat imediat teritoriile stăpânite de Burebista până la Bug, ca să nu ne simțim umiliți? Sunteţi ridicol! Independenţa ţării este cea mai mare realizare a acestui neam, de la regatul dacilor liberi încoace, că tot vă place să faceți ironii șubrede pe seama rizibilelor grandomanii ceaușiste legate de neamul dacic! Independenţa a fost obținută sub Rege. Și chiar dacă n-am fi primit Dobrogea, în schimbul sudului Basarabiei, și tot am fi ieșit în câștig imens.

      Nici nu mă pretez a comenta “invazia Bulgariei”! Stupidă diversiune pentru a minimaliza rolul Regelui!

      Scrieți: “Ferdinand, desigur, întregitor. Sub domnia lui apărat dramatic ultima bucată de Românie rămasă neocupată prin Moldova, dar hei, oricât ne-am preface, noi am pierdut Primul Război mondial, că eroismul amărâților nu poate acoperi groaznicul haos din armată și lipsurile ei. Am avut doar un noroc fantastic ce ne-a convertit peste câteva luni în câștigători, dar ăla chiar nu ține de noi”.

      Să lămurim câteva lucruri. Când vrei să vezi dacă ai pierdut un război, te uiți la Tratatul de Pace Final. Nimeni nu spune că nu erau haos sau lipsuri în armată. Eu, unul, nu am spus că nu erau. Dar nu Regele este intendentul armatei. Pentru asta există guvern. În teribilul război, am pierdut teritorii și ostași, am încheiat păci rușinoase vremelnice și ne-am ridicat din nou la luptă. Nu a fost ușor! Dar peste toate aceste calamități, plutește imaginea Reginei Maria printre bolnavii de tifos de pe câmpul de luptă. Și devotamentul unui om, Ferdinand, care a renunțat la familie și părinți, pentru a sluji un popor străin, doar pentru că i-a jurat credinţă acelui popor. Mulţi, prea mulţi români nu și-au putut ţine jurământul de credinţă faţă de poporul lor. Fără Dinastia Întregitoare în capul ţării, numai un nebun poate crede că am fi izbândit în războiul mult mai greu care a urmat în saloanele diplomatice de la Paris, unde s-a jucat soarta Ardealului. Povestea cu norocul de care amintiți este ușor penibilă. Ardealul a fost calcul rece, cu înfrângeri diplomatice teribile, cu revirimente spectaculoase și cu mărturia de sânge a 800.000 de ostași care mușcaseră țărâna sub comanda Regelui.

      Mai ziceţi:
      “’Carol al II-lea ar fi apărat cu sabia’ – sigur, dar când am pierdut Ardealul a rămas sabia în teacă și s-a prefăcut că plouă.”
      Cedarea unei părţi din Ardeal, nu a Ardealului (ciudată istorie mai cunoașteți) s-a făcut în urma unui arbitraj, la Viena, pe care l-am acceptat cu toate consecinţele care au urmat prin deciziile Germaniei naziste și Italiei fasciste. În iunie 1940, am fost izgoniți din Basarabia prin note ultimative ale puterii sovietice. Atunci, Carol al II-lea a fost pentru rezistenţă armată, deși România se afla cu toate frontierele amenințate și cu marea sa aliată prăbușită în urma Bătăliei Franței. În august 1940, când Germania a impus Arbitrajul de la Viena, Consiliul de Coroană a hotărât în proporţie hotărâtoare să accepte decizia pentru a salva armata și ţara de la o confruntare cu principalele puteri militare ale lumii. Regele se interesase care erau șansele noastre de a rezista cu armele în mâini. I s-a spus “2 săptămâni”! Maniu l-a considerat pe Carol al II-lea un “ticălos” pentru situaţia în care ajunsese ţara și a solicitat abdicarea sa. Este ușor să-i pui în cont regelui Carol al II-lea tot dezastrul anului 1940. Dar, așa cum remarcaţi singur, măcar aici ar trebui să observați că “istoria e în general mai complicată”!

      În ceea ce privește: „că nu e așa grozav ‚să întorci armele’ împotriva aliatului împreună cu care ai măcelărit evrei în Odessa și ruși la Stalingrad, doar fiindcă îți bate Armata Roșie la ușă. Și când s-a tras linie la final de război, s-a văzut părerea noilor aliați despre România cea volatilă” vă scapă o regulă elementară a relaţiilor internaționale. Pentru cultura dumneavoastră generală, reţineţi următoarele: Conform unui studiu făcut de americanii Russet şi Starr, în 1989, între Congresul de la Viena din 1815 şi anul 1960, mai mult de 25% dintre partenerii de coaliție au mers, în cele din urmă, la război, unii împotriva celorlalţi.

      Sau mai simplu, marele Henry John Temple, Viscount Palmerston, în “Speech on the Polish Question”, în Camera Comunelor, în anul de graţie1848, vă comunica, legat de poziţia Marii Britanii din toate timpurile: “We have no eternal allies and we have no perpetual enemies. Our interests are eternal and perpetual, and these interests it is our duty to follow.”

      “Părerea noilor aliați” ai României ne-a fost favorabilă tocmai pentru că am întors armele împotriva Germaniei, altfel am fi pierdut Ardealul și poate întreaga ţară, după cum bine remarca Gheorghe Tătărescu, șeful delegației României la tratativele de pace. Da, au fost atrocități ale Armatei române la Odessa, pe care le-am condamnat și eu public. Au fost ordonate de Mareșalul Antonescu. Atât Regele, cât și Regina Mamă au făcut tot ce le-a fost omenește posibil pentru a ușura soarta evreilor asupriți de regimul Antonescu. Și, da, este corectă decizia de a întoarce armele atunci când a fost posibil. Pentru salvarea României.

      În ceea ce privește formularea „Mihai are un oarecare rol în 23 august, dar e caraghios să spui că ‚a salvat țara’”, este inutil să produc argumente pentru a contracara o asemenea aberație. E drept, m-am întâlnit cu aceste teze în Epoca de Aur, erau produse pe băncile Securităţii. Arestarea Mareșalului Antonescu a avut drept consecinţă ordinul lui Hitler pentru lichidarea fizică a Regelui. Hitler, se pare, știa mai bine ca dumneavoastră ce rol a avut Regele! Numai Regelui i se putea supune armata română, care a întors armele la ordinul Majestății Sale fără nicio ezitare, în totalitatea ei. A spune că “Mihai are un oarecare rol în 23 august”, vă deconspiră, domnule Inkafan. Nu sunteţi singurul, dintre ai dumneavoastră, pe care îi găzduiesc, din când în când, pe acest blog. Dar numai o dată, sub numele de împrumut. Așadar, vă urez succes pe alte bloguri!

  8. N-am fost la inmormintare.
    Prefer sa-i port imaginea din ’92.
    Azi/zilele astea, a(u) fost “cu de toate”,
    dar asta-i partea a doua.

    De ce ne zbatem in aceeasi mizerie de 28 de ani,
    abrutizindu-ne ca natie, acceptind ca resursele sa
    ne fie luate si sa fim o tara marginala, o piata de
    desfacere a bunurilor de consum ale alorlalti, in loc
    sa avem o alta soarta, lasind ceva in urma noastra ?!

    Nu-i vorba de sinecuristii care se trag cu totii
    din vechiul pcr, ei si urmasii lor, corporatisti,
    politicieni, etc, care azi bat cruci pentru imagine.
    Lipitorile vor exista mereu.
    E vorba de noi.

    Azi e o zi buna pentru toti cei care au fost stat
    ore la coada la catafalc, dar si pentru ceilalti,
    sa-si exprime dragostea pentru monarhie printr-un vot
    (asta pina nu intram iar in cotidian si uitam), care vot
    inseamna un “da” pentru o idee si nu pentru o persoana anume.

    Cei mai putin daruiti nu vor intelege niciodata
    maretia unui simplu gest, simbolistica si mai ales,
    ceea ce puteam fi (daca doream).

    Cindva visam cu ochii deschisi ca-l vom intilni si ca-i vom
    multumi pentru existenta (la propriu) a familiei noastre.
    Azi imi pare rau ca m-am intors si mi-am petrecut ultimele
    aproape doua decenii in tara, aceeasi tara in care
    Majestatea Sa nu s-a putut intoarce cincizeci de ani.
    Eu nu am aceeasi credinta, dragoste, datorie fata de tara,
    pe care Majestatea Sa a avut-o.
    Nu cred ca ceva s-ar mai schimba aici.
    Timpul meu este limitat. Aici nu (mai) pot lasa nimic in urma.

    Ascultati Phoenix – “In umbra marelui urs”, va v-a parea cunoscut:

  9. Când spuneți “Când Mihai a plecat, în 1947, toată ţara a plâns.” nu sunt convins. Au plâns dar erau o minoritate. Așa cum nu sunt convins nici că poporul român a fost siluit în acceptarea comunismului. Nu mă poate convinge nimeni că PCR a furat atât de mult la alegeri (aveam niște date istorice referitoare la vot dar nu este azi momentul). Orice casă regală modernă are putere doar atât cât îi oferă clasa politică. Trist. Miturile comuniste de tipul “Vasile Roaită” arată că poporul s-a agățat de himera comunistă pentru a ieși din glodul de care spuneți și din care Casa Regală nu părea să îl poată ajuta să se ridice în acele decenii. Retrăim istoria “primenirii clasei politice”? Poate va funcționa de data asta.

  10. O frondă îndreptată împotriva celor care au falsificat istoria, monştrii care au rescris-o, şi victimile tăcute, împăcate sau autiste….
    Se vorbeşte deja că moartea suveranului nostru, Mihai I de România va deschide o nouă eră pentru ţară, aceea pe care nu a reuşit să o dea evenimentele tragice de la 1989, prin diepariţia ultimului dictator european! O tristă dar necesară sincronicitate!
    Dumnezeu să -i odihnească sufletul, regelui Mihai I de România!..

  11. Un text rece ca un gheţar,plin de evidenţe.O concluzie de metal forjat.În sfârşit un text-ac ,care sparge balonul de iluzii mioritice.

Leave a Reply