Crinuţu’ şi Victoraş joacă România la biliard! Nu vă fie frică! Cine pică, pică!

ponta-biliard-romania-OK

Epopeea numirii şefilor procurorilor din România a developat încă o dată nivelul precar al inteligenţei la români. O să spuneţi: Ce are inteligenţa românilor cu numirea procurorilor? Întrebare corectă! Ar fi câteva conexiuni. Să le luăm pe rând!

Mai întâi, bătălia dintre Crin şi Victor nu mai poate fi escamotată, după ce premierul şi-a exprimat opţiunea pentru un procuror băsist, Laura Codruţa Kövesi, în fruntea Direcţiei Naţionale Anticorupţie. Justificările lamentabile avansate de Ponta nu fac decât să adâncească prăpastia căscată între aşteptările unui electorat ignorant până la epuizare, pe alocuri incapabil să se desprindă din desantul istoric nefinalizat şi şmenurile politice rudimentare ale noilor lideri ai neamului. Aliniamentele de susţinere şi putere politice, evidenţiate inclusiv prin angajarea masivă a unor trusturi de presă în bătălia din piaţa ofertelor electorale interaliate, sunt evidente în acest moment. Atât de evidente, încât liderii de carton ai naţiei lui Burebista nici măcar nu mai fac efortul să se ascundă după aparenţe.

„Minţim ca la Meteo” şi ne iubim ca la USL!

Canonada legitimă a Trustului Intact la adresa premierului, pe tema nominalizării lui Kövesi la şefia DNA, l-a iritat pe Victoraş, care nu şi-a ascuns dispreţul fată de Antene lansând săgeţi ţintite ironic spre jurnaliştii postului (cu trimitere directă către Dan Voiculescu), în conferinţele sale de presă: “O să o dezamăgim pe colega de la Antena 3, nu vorbim în şedinţă de procurori, nu se pun nici la PSD, nici la PNL, dacă vreţi îi punem la Antena 3, dar la PSD nu punem procurori şi nici la PNL şi deci nu avem subiectul ăsta pe ordinea de zi. Am văzut că era îngrijorare mare şi am vrut să o lămuresc de acum” (http://www.b1.ro/stiri/politica/victor-ponta-nici-psd-i-nici-pnl-nu-decid-efii-la-parchete-dar-eventual-decizia-ar-putea-fi-luata-la-antena-3-53172.html). Concentrarea forţei mediatice a Antenelor în spatele lui Crin Antonescu şi rolul acesteia în aspiraţiile prezidenţiale ale lui Crinuţ, susţinut fără rezerve de Dan Voiculescu, a dezvăluit un paradox incredibil la prima vedere. Această concentrare a devenit cel mai puternic atu, nu al USL, în bătălia cu racilele presupusului defunct regim băsist, ci al PNL în demantelarea mediatică a premierului bănuit că face jocul lui Băsescu la scară deschisă. Halal, alianţă! Aferim, bre!

Dincolo de minciunile liniştitoare cu privire la cum “mergem împreună în USL”, programul pentru România şi încrederea electoratului, cei doi competitori USL-işti, în scena politică, pregătesc de zor hăcuiala finală. Crin primeşte în PNL toată zgura fetidă a unui PDL asociat până la identificare completă cu dezastrul provocat ţării de guvernarea Băsescu clamând, sus şi tare, că luptă împotriva PDL şi a preşedintelui şi că nu face compromisuri, spre deosebire de Ponta! Frunzăverde şi Stănişoară sunt mantra “intransigenţei” crinolide, în materie de refuz al compromisului! Sigur, răspunsul este simplu! Nu bătălia împotriva lui Băsescu îl animă pe Crinuţu’, căci, dacă ar fi aşa, la cei 70% susţinere parlamentară pe care o are USL, nu ar fi nevoie să adune în PNL toate loazele PDL-iste (ca înainte de alegerile generale, când putea, măcar, să invoce nevoia de parlamentari pentru a susţine, mai puternic, guvernarea USL), ci nevoia de a-şi consolida poziţia politică, în Parlament, pentru momentul ruperii de PSD!

Înţelegerile abjecte încheiate (fie şi în eter sau în etern) de Ponta cu Băsescu, în spatele electoratului român, nu sunt decât un răspuns, la fel de legitim, la nevoia de consolidare a premierului în tranşeele politice deschise, nu împotriva preşedintelui (că, doar cu el încheie aceste aranjamente), ci împotriva actualului aliat, Crinuţu’-PNL-PC! Căci, Crinuţu’ e considerat periculos, aventurist (vezi continua invocare a suspendării preşedintelui, de către aliatul de bază al Crinuţului, după eşecul amatorist şi stupid al exerciţiului din vară), dornic de putere cu orice preţ, naţionalist stupid şi primitiv antieuropean (vezi atacurile constant puerile şi populist tembele ale Crinuţului la adresa instituţiilor europene, cum ar fi Comisia, ca să nu mai amintim de şarjele împotriva unor oficiali europeni sau americani!).

Cică, nu se poate! Pe bune?

Ca să vedem exact unde stăm, hai să listăm câteva evenimente, care au scăpat, în înlănţuirea lor (căci, altminteri, toate instituţiile de presă le-au ventilat separat şi fără noimă), presei băsiste, antibăsiste şi intergalactice, cu privire la recenta nominalizare a doamnei Kövesi, pentru poziţia de şef la DNA! Mai precis, să folosim această întâmplare ca temă centrală a unei analize a metabolismului USL, la momentul prezent! Pe 23 ianuarie 2013, preşedintele Băsescu anunţa foarte clar că vrea negociere cu premierul (sigur, formal cu ministrul justiţiei) şi cu CSM pe tema numirii procurorilor în vârful parchetelor de bază ale României: “Şi transparenţă mai înseamnă nu să ne forţăm mâna unul altuia. Transparenţă poate să însemne şi să ne întâlnim, cei trei factori implicaţi, unii mai mult, alţii mai puţin – ministrul Justiţiei, CSM şi Preşedinţie – şi să stabilim mecanismul sau omul.” (http://www.presidency.ro/?_RID=det&tb=date&id=14127&_PRID=lazi).

Ştim, preşedintele a spus-o de nenumărate ori, el şi-ar fi dorit pe Daniel Morar procuror general al României şi pe Laura Codruţa Kövesi şef la DNA! Practic, invita la negocieri pe acei factori din stat, care aveau şi ei rol, alături de augusta sa persoană, pe traseul nominalizare-numire, în funcţiile cu pricina: ministrul justiţiei (urma să devină Ponta interimar, fiindcă ministrul Pivniceru avea să fie votată de Parlament pentru Curtea Constituţională) şi CSM. Mai mult, chiar a încercat o negociere, în acest sens, cu premierul şi preşedinţii celor două Camere. Evident, Băsescu anunţa, voalat, prin intervenţia de mai sus că, dacă nu i se face pe plac şi nu se negociază, nu va numi pe propuşii USL în veac, cu sau fără aviz favorabil de la CSM (respinsese, deja, propunerile făcute de ministrul justiţiei Pivniceru). Legea 303 din 2004, cu privire la statutul judecătorilor şi procurorilor îi permite acest lucru preşedintelui, care este ultimul pe linia de decizie, la etajul superior:

Art. 54 – (1) Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prim-adjunctul şi adjunctul acestuia, procurorul general al Parchetului Naţional Anticorupţie, adjuncţii acestuia, procurorii şefi de secţie ai acestor parchete, precum şi procurorul şef al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism şi adjuncţii acestora sunt numiţi de Preşedintele României, la propunerea ministrului justiţiei, cu avizul Consiliului Superior al Magistraturii, dintre procurorii care au o vechime minimă de 10 ani în funcţia de judecător sau procuror, pe o perioadă de 3 ani, cu posibilitatea reînvestirii o singură dată.”

Reacţiile liderilor USL au fost dure! Crinuţu’ s-a bătut, răsunător, cu pumnii în “pieptu-i de aramă” strigând sus şi tare, pe 26 ianuarie 2013: “Nu avem ce negocia în această privinţă nici noi, ca lideri de partide, nici noi sau eu, în ce mă priveşte, ca preşedinte al Senatului, preşedinţii Camerelor, primul-ministru (…)”! (http://www.mediafax.ro/politic/antonescu-nu-putem-fi-de-acord-cu-propunerile-lui-basescu-privind-procurorii-sefi-10523666). După cum se vede, vorbea şi în numele Victoraşului cel Viteaz! Este clar că erau concertaţi! Foarte interesant, Victoraş a confirmat că era inacceptabilă orice negociere, pe 28 ianuarie 2013, la postul de televiziune Digi 24:

“Realizator: Da. Preşedintele propune următoarea formulă de negociere pentru procurorii şefi: comisii ale celor trei părţi – Comisia de la Cotroceni, Comisia de la Ministerul Justiţiei, Comisia de la CSM – să se întâlnească şi să nu iasă, ca la oamenii furioşi…
Victor Ponta: Ca la conclav.
Realizator: Da, să nu iasă de acolo, până nu găsesc două nume, cu care să fie toţi de acord.
Victor Ponta: Din păcate, nu se poate.
Emil Hurezeanu: Care este varianta dumneavoastră?
Victor Ponta: Din păcate, nu se poate. Pentru că legea, pe care n-am adoptat-o noi, a adoptat-o, atunci când credea că este bună, preşedintele, în 2005, cu ministrul de atunci, spune foarte clar: Ministrul justiţiei propune, ceea ce s-a adăugat, deşi nu-i în lege, dar prin negocierea cu Bruxelles-ul, este să avem o procedură transparentă, adică, înscrieţi-vă toţi, CSM-ul avizează pozitiv sau negativ – dacă nu mă înşel, doamna Kövesi şi domnul Morar au avut aviz negativ, de la CSM, şi asta nu i-a împiedicat să fie în funcţii – şi preşedintele numeşte, adică ai, practic, un sistem cu trei axe, una singură nu-i obligatorie, cea a CSM-ului, dar ministrul şi preşedintele sunt condiţii cumulative.”( http://www.gov.ro/primul-ministru-victor-ponta-a-participat-la-emisiunea-jurnalul-de-seara-de-la-postul-de-televiziune-digi-24__l1a119365.html).

Foarte clar! Un NU hotărât oricărei negocieri cu preşedintele pe tema procurorilor-şefi ai României! Ce face Băsescu? Pe 25 martie, scoate din calcul prezenţa lui Morar în cursa pentru funcţia de procuror general şi îl numeşte judecător la Curtea Constituţională, pentru un mandat care începe pe 9 iunie 2013! Aproape concomitent, Secţia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) prelungeşte cu şase luni mandatul lui Daniel Morar, ca prim-adjunct al procurorului general al României, mandat care expira pe 2 aprilie, menţinându-se astfel influenţa totală a lui Băsescu în sistem. Aparent, Băsescu ceda un pion important în bătălia pentru controlul parchetelor, prin deplasarea lui Morar spre instanţa constituţională! La o privire atentă, însă, prezenţa lui Morar în Curtea Constituţionala este de o importanţă maximă pentru gestiunea conglomeratului de teme de pe masa forului constituţional, mai ales din perspectiva revizuirii Constituţiei! Căci, în acest proces, în care Băsescu are mize extrem de importante, aliniamentele de putere politică din rândul magistraţilor constituţionali vor juca un rol esenţial. All in all, Băsescu făcea, totuşi, o concesie semnificativă lui Victoraş retrăgându-l pe Morar!

Preşedinţi şi Premieri – mână-n mână ca şi ieri!

Ce face Ponta? Pe 29 martie (după ce preluase interimatul la justiţie) enunţă foarte clar, uluitor, un principiu total nou, fundamental diferit de declaraţia din 28 ianuarie, de data asta, chiar pe postul Antena 3:

“Realizator: Propunerea o face primul ministru, ca ministru interimar al justiţiei. Ce anume ar trebui să se întâmple până săptămâna viitoare ca să ştiţi pe cine veţi propune?
Victor Ponta: Să am o discuţie cu cei de care depinde ca propunerea mea să fie pusă în practică. Doamna ministru Pivniceru a făcut două propuneri – după părerea mea, foarte bune amândouă – şi, din păcate, dincolo de faptul că au fost terfeliţi cei doi procurori prin presa domnului Băsescu, nu s-a întâmplat nimic” (http://www.gov.ro/participarea-primului-ministru-victor-ponta-la-emisiunea-la-ordinea-zilei-la-antena-3-prima-parte__l1a119691.html). Adică, Victoraş accepta discuţii cu preşedintele, după ce clamase că asta este ilegal, pe 28 ianuarie! Niciun cuvânt despre negocieri! Doar o discuţie, dar ce diferenţă faţă de nimic!

Tot pe 29 martie, Băsescu spusese, la congresul avocaţilor: “Mă uitam chiar ieri, era un politician cu înaltă funcţie într-un partid care spunea: să se vină să negociem procurorii, desemnarea de procurori. Asta arată cât de în urmă poate rămâne un politician sau chiar clasa politică, dacă el exprimă dorinţa clasei politice. Desemnarea procurorilor este o chestiune de asumare, iar eu am susţinut acest lucru tot timpul. Avem legea, aşa cum o avem, care spune clar: propune ministrul Justiţiei, avizează CSM, decide preşedintele. Vreau să ştiţi că sunt cel care a fost împotriva organizării acelei selecţii la Ministerul de Justiţie pentru că o selecţie nu înseamnă asumarea. Ca preşedinte, ca ministru al Justiţiei, mâine spui: îmi pare rău, el a ieşit din concurs. Când discutăm de Parchetul General, de DNA, de DIICOT, cei care fac desemnarea trebuie să-şi asume responsabilitatea că au desemnat nişte oameni extrem de valoroşi din punct de vedere profesional, nişte oameni capabili să ducă misiunea Parchetului înainte, şi nu s-o negocieze cu politicieni”( http://www.presidency.ro/?_RID=det&tb=date&id=14241&_PRID=lazi).

Adică, nu negociem nimic, suntem oameni serioşi (mai corect, nu mai negociem, dă prost la proşti, dar, poate, discutăm), hai să ne asumăm rapid, conform legii, nominalizările şi numirile pentru procurori, fără selecţii şi proceduri îndelungate, Comisia Europeană va accepta numirea rapidă, dacă este cine trebuie şi, uite, pisicule Ponta, eu am renunţat la Morar! Tu accept-o pe Kövesi, care e bine văzută în SUA şi la Bruxelles, toată lumea va fi mulţumită, eu îmi întăresc controlul asupra parchetului anticorupţie, care mă interesează, tu te pui bine cu Europa şi, mai ales, cu mine, iau din presiunea pe care am pus-o pe tine şi te ajut să te baţi cu Crinuţu’ care nu înţelege nimic şi cu Dan Voiculescu, care înţelege mult, dar prost! Asta este parafrazarea mesajului lui Băsescu către Victoraş, care, ce credeţi, iată ce zice pe postul lui Dan Voiculescu:

“Realizator: Ştiţi că preşedintele a spus astăzi că numirile astea – propunerile, de fapt – nu se negociază, se asumă; şi dă de înţeles că dvs. n-aţi avea ce negocia cu nimeni şi că trebuie să vă asumaţi nişte propuneri. În funcţie de ce vă veţi asuma aceste propuneri?
Victor Ponta: În funcţie de posibilitatea ca doi oameni acceptaţi în rândul magistraţilor, în rândul procurorilor, dar şi – că nu mă ascund după degete – de partenerii noştri europeni, pot să fie după aceea numiţi de către preşedintele în funcţie. Cel pe care nu l-aş fi propus niciodată – şi nu e niciun secret – e domnul Morar” (http://www.gov.ro/participarea-primului-ministru-victor-ponta-la-emisiunea-la-ordinea-zilei-la-antena-3-prima-parte__l1a119691.html).

Adică, Victoraş a recitat întocmai şi la timp, conform Regulamentului de Gardă şi Garnizoană, exact ce glăsuise Râul şi Ramul Planetei Românica, însuşi El Presidente! Ce avem noi aici, cum ar zice colegii de la Antena 3? Avem un preşedinte, Băsescu, foarte înclinat să negocieze (ulterior, va zice că nu negociază, evident, dădea prost, doar asumă) cele două funcţii de şefi ai procurorilor în România, pentru a-i fi lui bine! El Presidente, în prima fază, îi dorea tot pe Morar şi Kövesi, în funcţiile cheie! Avem pe stăpânii României, votaţi de români, liderii USL, care spun un NU hotărât avansurilor prezidenţiale! Victoraş e mai nuanţat ca Crinuţu’! El zice NU doar lui Morar! Ce face Băsescu? Zice: OK! Iată, îl retrag pe Morar! Mai negociem ceva? Ce zice Ponta? Zice: OK, El Comandante, ţi-o dau pe Kövesi, nu mai e nimic de negociat, m-ai pus bine cu Europa, îl lăsăm în offside pe penibilul de Crin! Crinuţu’, care nu înţelege nimic, e luat prin surprindere şi încep presiunile de tot felul, mai ales mediatice, prin reacţia dură şi stimulativă la adresa Crinuţului din partea Antenei 3.

Şovăieli şi Răzgândeli, cu Morar şi Socoteli

Ponta pare să şovăie (e prieten cu Şova, dacă nu ştiaţi, un şovăitor de tradiţie în PSD) în faţa perspectivei de a pierde din susţinerea electoratului USL, radical antibăsist, dar se redresează rapid, după două răzgândeli. Mai precis, pe 2 aprilie, după întâlnirea cu secţia de procurori a CSM (când Ponta a vrut să fie politically correct şi să se întâlnească şi cu ei), ăia neavând azimutul de la Băsescu, au anunţat că fac procedură de durată, conform solicitării Comisiei! Adică i-au dat flit astronomic premierului, care voia aviz rapid de la CSM, pe nominalizări convenite cu El Comandante Supremo de las Fuerzas Armadas! Ponta a fost descumpănit, nu a înţeles (ştia că CSM-ul e la ordinul lui Băsescu) şi a crezut că s-a răzgândit Băsescu, aşadar a dat înapoi anunţând că va numi un ministru al justiţiei propus de liberali, care să facă nominalizările pentru procurori.

Până a doua zi, 3 aprilie, Hermes, pristavul zeilor, cu al lui caduceu înaripat, a venit seara, la geam, la prea îngânduratul Victoraş şi i-a spus: “Victore, Victore!” Premierul a răspuns: “Da, stăpâne, slăvită-ţi fie răsuflarea curată!” Hermes a şoptit ca un abur: “Rămâne cum am vorbit în vis”! Şi premierul răsuflă uşurat! Mai ales că domnul Morar, prezent la şedinţa CSM, unde s-a decis procedura îndelungată, era om de încredere al lui Băsescu şi, evident, premierul a crezut că s-a schimbat viziunea preşedintelui, de vreme ce însuşi Morar vorbea aiurea despre proceduri îndelungate. Mai mult, Morar a ieşit, în aceeaşi zi fatidică, pe 2 aprilie, la România TV şi a desfiinţat-o pe Kövesi pronunţându-se pentru oameni recrutaţi din DNA pe poziţiile de vârf de acolo şi mergând chiar pe ideea că CSM se poate opune preşedintelui.

Aşa că odată se revigoră premierul (după asigurările date de pristavul zeilor) şi, pe 3 aprilie, trimise epistolă la CSM, cu Kövesi cap de listă pentru DNA! Stupoare, unde? Evident, la PNL! Crinuţu’ îşi pierde cumpătul şi, ghidonat stupid de călăuza Dan Voiculescu (un gafeur politic prin excelenţă), se dezlănţuie, vom vedea cum, împotriva lui Ponta! Între timp, El Presidente văzând că pupilul Morar (sireacu’ Morar, va daţi seama, boieri dumneavoastră, ce o fi fost în sufletul lui, după ce Gigantul l-a trimis la Curtea Constituţională luându-i lumina ochilor, precum Justiţiei, adică lăsându-l fără jocul preferat la procuratură) a luat-o pe mirişte şi cât pe-aci să-i strice şmenul cu procurorii, a ieşit, pe 4 aprilie, cu nimbul său olimpian, la lămuriri! Ca să-l asigure pe Victoraş, pe americani, pe Barroso, pe Calea Lactee şi pe Univers (ca persoane fizice, toţi) că vorba marinarului e vorbă! Şi l-a făcut terci pe Morar: “Este responsabilitatea ministrului Justiţiei pe cine desemnează, pe cine propune şi nu o responsabilitate nici a societăţii civile, nici a partidelor politice şi, pun accentul în mod deosebit, nici a partidelor politice, nici a procurorilor. Nu procurorii decid nominalizările” (http://www.presidency.ro/?_RID=det&tb=date&id=14252&_PRID=ag).

Şi ca să fie şi mai clar, apropo de Morar, care îndrăznise să spună că Laura Codruţa nu e bună pentru DNA, pentru că nu provine chiar de acolo, Colosul a scrâşnit printre dinţi aruncând fulgere din priviri: “Nimeni n-a îndrăznit să spună că nu poţi să treci de la DIICOT într-o structură de anchete penale a Parchetului General, să conduci acea direcţie”(http://www.presidency.ro/?_RID=det&tb=date&id=14252&_PRID=ag).

O, ho, ho! De unde, temutul Morar se înfiripase ca o volbură a furtunii peste bietul Victoraş, care voia să o pună pe Codruţa Laura la DNA, odată fala lui cea mândră (scuzaţi pleonasmul) se prăbuşi în fasolea plină de oarece produse de dezasimilaţie (să le zicem, eufemistic, mucozităţi!) împingându-l pe gladiatorul anticorupţie spre bâlbe penibile şi scuze umile, aşa cum se cade faţă de stăpânul firii şi al tuturor animalelor din ţară, până la Homo Sapiens Intelligens, care la noi e doar Fossilis! Căci, pe 5 aprilie, nemaisuportând stigmatul zeilor, Morar se prăbuşi din înalturi în colbul propriilor zbateri nefericite. Şi declamă patetic că nici în ruptul capului nu a pohtit el să pună oprelişti voinţei Divinului (ca să nu zic a Prea Ilustrului) în numirea procurorului-şef la DNA! Aveţi prestaţia lui Morar aici, file audio (13morar-balbe-nu a vrut deranj pt basescu5apr). Care Morar, sireacu’, emoţionat de tâmpenia pe care o făcuse, mai şi glăsui cum s-a retras el din cursa pentru şefia Parchetului General, ca să-i dea preşedintelui “marja de a negocia” numirile pentru şefii procurorilor! Ascultaţi aici file audio (13morar-marja de negociere pt basescu5apr)! Wow! L-a luat gura pe dinainte! Păi, nu stabiliserăm că nu e vorba de negocieri? Că e asumare! Că e cool! E cam End of Story!

Aşadar, dragi votanţi USL! Ce aţi înţeles voi? Că Băsescu nu a negociat cu Ponta? Că nici usturoi n-au mâncat, nici gura nu le miroase? Că nu a fost nicio înţelegere între ei? Că nu au comunicat, că nu s-au pus de acord, că nu au şmenuit până la epuizare, politic şi în toate felurile, numirile astea, cu încălcarea tuturor angajamentelor faţă de voi, natură, munţii Carpaţi şi albastrul de Voroneţ? Că Victoraş aşa zice, că NU şi NU! Şi colegii lui de şmenuri politice, de la PSD-ul comunistoid, la fel, vai de capul lor! Deja, americanii şi britanicii au salutat procesul numirii rapide a procurorilor. Urmează Comisia Europeană! CSM, veţi vedea, va fi mult mai rapid în a da aviz, decât a anunţat nefericitul şi auto-mustratul Morar! Aşadar, Alles ist Gut, români! Votaţi USL ca să vă scape de Băsescu şi de PDL, care PDL s-a mutat la PNL ! A, să nu uit? Câţi aţi votat la referendum, în vară, pentru demiterea lui Băsescu? 7,4 milioane? Wow! Sunteţi aşa de mulţi, din ăştia, în România şi în lume? Cum, chiar aţi crezut că scăpaţi de el, aşa? Cu Crinuţu’ şi Victoraşu’ la butoane? OK, lasă, mergeţi data viitoare, când vă cheamă Dan Voiculescu, mergeţi cu încredere, că vine şi Laura Codruţa cu voi!

Of, Crinuţu’!

Dar, Crinuţu’? Cum a reacţionat el, sireacu’, la giumbuşlucurile băsiste ale lui Victoraş? Le-a înfierat cu mânie proletară, din secunda zero şi s-a declarat sus şi tare împotriva numirii lui Kövesi la DNA! Victoraş, însă, i-a atras atenţia impetuosului coleg, pe bună dreptate, încă din 1 aprilie (helas! – ziua păcălelilor), înainte să se răzgândească de două ori: “Haideţi să stabilim un lucru. Eu am văzut punctul de vedere, îl respect. În acelaşi timp, eu o să fiu întotdeauna solidar cu colegii liberali şi când vor lua ei decizii controversate. Eu i-am sprijinit când i-au luat pe domnul Frunzăverde şi pe domnul Stănişoară, care au fost mult mai apropiaţi de domnul Traian Băsescu, decât Kövesi, iar eu pe Kövesi nu o pun vicepreşedintă la PSD, să stea liniştiţi liberalii, pe tema asta. Eu sunt solidar cu ei, îi susţin. Am responsabilitatea guvernării ţării, până la anul, când domnul Antonescu va deveni preşedinte şi trebuie să aibă o ţară pe care să o conducă” (http://www.evz.ro/detalii/stiri/ponta-bate-obrazul-liberalilor-1030727.html). Vezi, aici, ce i-a zis Victoraş, file audio (13ponta-solidar cu liberalii-stanisoara-frunzaverde1apr).

Vă daţi seama cum e cu ţara, ca să o guvernezi, trebuie mai întâi să o ai, zice adânc şi cu tâlc Victoraşu’! Cam asta nu înţeleg Crinuţu şi Dănuţu’ (zis şi Voiculescu). Nu înţeleg că Victoraş şi El Comandante nu o să le lase nicio ţară! Săracii! Tot Victoraş l-a dojenit, atunci, pe Crinuţu’ Gură de Aur arătându-i că el nu se spală pe mâini de aberaţiile aliatului: “V-am spus ce fac eu şi eu, niciodată, nu mă spăl pe mâini, ca Pilat din Pont. Întotdeauna îmi asum. Şi ştiţi foarte bine, repet că, la momentul la care dumneavoastră eraţi foarte critici, eu am înţeles deciziile luate de PNL, le-am susţinut şi asta voi face şi în continuare”  (http://www.evz.ro/detalii/stiri/ponta-bate-obrazul-liberalilor-1030727.html). Iată, aici, glăsuirea premierului, file audio (13ponta-nu se spala pe maini ca pilat1apr).

După ce Crinuţu’ a anunţat, pe 3 aprilie, că nu “cumpără” compromisurile lui Ponta şi nu mai acceptă povestea cu “răul cel mai mic” (vezi aici file audio, 13crin-nu cumpara raul cel mai mic3apr), căci unde şi cum poate fi Kövesi mai mică decât Morar (sigur, e vorba de dimensiunea “răului”, nu a taliei), i-a liniştit pe toţi proştii din România şi de aiurea: “USL nu se rupe”! Hai, măi, că mi-au dat lacrimile (uite aici glăsuirea, file audio, 13crin-ruperea usl era varianta-nu rupem3apr)! Păi, cum vine asta? Nu mai acceptăm răul cel mai mic, adică pe Kövesi în locul lui Morar, dar mergem în continuare cu răul cel mai mic, adică, iată, cu USL, în loc de răul mai mare, care ar fi ruperea USL? Aaaaa! Mai ales că mergem aşa, USL, cu “pagini rupte”! Aşa a zis Crinuţu’ Gură Bogată, că a rupt pagina Justiţie din programul USL şi angajamentul fată de români! Uite aici, file audio (13crin-rupem fila justitie3apr)! Aţi înţeles, bre! Am rupt o pagină din carte! Care-i problema? Au mai fost şi vor mai fi şi altele! Rupte! Citiţi-o aşa, cu pagini lipsă, că-i pentru proşti! Trăiască USL şi cei 7,4 milioane de români care au sperat! Plus milioanele de români care au votat USL la alegeri! Dragilor, vă meritaţi unii pe alţii!

Şi, pentru încheiere, data viitoare când vă mai lăsaţi seduşi de fermecătoarea USL şi vreţi să vă iubiţi cu ea, încercaţi să fiţi treji şi căscaţi bine ochii. E frumoasă, e adevărată, dar…mai bine, vedeţi filmul!

16 thoughts on “Crinuţu’ şi Victoraş joacă România la biliard! Nu vă fie frică! Cine pică, pică!

  1. Si vreau sa intaresc afirmatia d-nului Stan in privinta “prostutului de Crinut” in privinta politicii externe. Maiculita, suna bine pentru poporul natang, dar pasajul este un dezastru diplomatic. Recunosc totusi ca asa natang cum sunt, ma unge la suflet cand Giten… este luat peste picior: “prea speriat”

    Interviu: “În primul rând preocuparea oricărei alte ţări, mai ales când este vorba de state de importanţa SUA, este binevenită. În această declaraţie pare însă un pic prea speriat. Nu se dezbină americanii pentru că iată este acum o bătălie electorală şi e mai tot timpul în America o bătălie electorală, nu se dezbină nici românii mai mult decât au fost ei dezbinaţi de mult iubitul preşedinte Traian Băsescu. Românii sunt din ce în ce mai uniţi în momentul în care o forţă politică se îndreaptă spre 60 la sută, asta este chiar mai puţină dezbinare decât oricând”
    “Au existat abuzuri, când o lege a trecut cu 80 de voturi în sală în loc de 170 (n.r. – Legea pensiilor) Probabil atunci ambasadorul nu a fost atent, nu era suficient de speriat sau nu era aici dar, în general, lucrurile au funcţionat normal în România”.

  2. Politicienii ar trebui să fie elita unei națiuni, prestigiul lor fiind reflectat de nivelul de civilizație și bunăstare al acesteia. Când însuși președintele afirmă că îi este scârbă de România de azi, acest defetism antinațional nu este produsul manierei golănești de a conduce o țară, un popor, nu el stă la mantinelă și îi generează acest atribut ? Nu el a adus tripotajul la un nivel inimaginabil ? Dl. Morar își mai permite să afirme că L.C.Kovesi nu are experiență anticorupție, dar el, cu mare doxă, a făcut din DNA un stabiliment al corupției instituționalizate! Sub domnia lui au proliferat și prosperat sute de clanuri de hoți, ucigași, șantajiști, recuperatori, care au terorizat Europa și nu numai!!! Tot sub aripa lui de băiat ok, politicieni, judecători, directori de mari companii au prosperat jefuind țara. vînzănd-o la tarabă! Și cum “votul națiunii” naște monștri, ca să fac o parafrază, apare un nou eșalon de politicieni, mai tineri și ambițioși, dornici să lase și ei o dâră (ca de limax) în istoria României, cel puțin ! Ce fac ei? Învață ! Fiecare de la “tătucul” lui! Crin nu prea stăpânește sporturi precum înotul și s-ar putea să pățească precum țiganul din banc… Ponta? Păi… Ghișe spune despre el că este șantajat, Ciutacu afirmă că e șantajabil, academicienii, că e copy paste…. Deja este în atâtea feluri… ce e drept, nimic temeinic! Deci, are mari șanse să ajungă mare om peste mic popor ! “Mic” și pentru că se emigrează masiv!!!

  3. Sper ca am inteles parerile exprimate. Sunt de acord cu partile asupra carora d-nul Stan varsa vina (pe toti, in esenta), dar tusele le-as pune diferit.
    Partile ar fi cele de mai jos, iar tusele cele mai groase le ia USL (se intelege, de vinovatie, de prostie, de incompetenta, de lucruri urate in general).
    – Poporul
    – Incompetenta politica interna a USL si descurcarea cu sistemul legislativ
    – Incompetenta diplomatica externa a USL
    Tusele puse de mine ar fi mai groase in dreptul poporului, nu la USL. In argumentatia de mai jos as porni de la presupunerea ca am un punct de vedere destul de echilibrat asupra eticii sociale fara vreo forta motrice dominanta (de ex o dogma crestina, ori sistem monarhic, ori vreo pornire anarhica contra fortelor oculte).
    Singura greseala a USL este acutizarea mesajului antibasist din ultimii doi ani al pozitionarii politice si minimizarea actorilor PDL-isti ca marionete. Realitatea pragmatica este ca basescu nu poate fi demis in interpretarea cinica a Constitutiei deoarece evaluarea faptelor grave de incalcare a ei sunt in sine un act politic si abia apoi unul juridic. Chiar daca maine aflam ca basescu are sume mari in offshore-uri (cea mai mare scapare de informatii confidentiale bancare din istorie), ma indoiesc ca reprezinta o incalcare grava a ceva. Un jurist rece ar asocia gravitatea doar cu omorul, privarea de drepturi a unor parti, tradarea (din codul penal). Gravitatea, insa, se poate usor evalua pe baza altor criterii greu de probat intr-o instanta: dosarul Alro a fost curatat iar interceptarile au disparut, dosarul flota a fost reevaluat fara pierderi (a se vedea cazul lui Nastase cand o tentativa de reevaluare fara prejudiciu in cazul Trofeului a fost imediat neutralizata de parchete si servicii), favorizarea subminarii economiei nationale in cazul Hidroelectrica este greu de probat, casa din Mihaileanu este compromis disparand probe din arhiva Primariei Capitalei, etc. Chiar daca d-nul Stan sustinea la un moment dat ca se pot intinde capcane in care presedintia sa cada in contextul reprezentarii externe la CE, tot cred ca se pot distorsiona faptele sa se arate altceva in bine si nu tradare a interesului national.
    Deci, ce incerc sa spun este ca fara institutii independente si acerbe (nu demobilizate si letargice cand este vorba de nasul din suflet) nici Nixon nu ar fi fost demis (si-a dat demisia doar cand actiunea de demitere avea deja o majoritate de neoprit). Doar ele pot demonstra gravitatea faptelor, nu partidele politice si nici societatea publica. Ca se incalca Constitutia toata ziua este clar demult si pentru toti. Gravitatea lor trebuie demonstrata de institutiile ale caror sefi ierarhici dominatori si/sau reformatori au fost numiti de cel ce trebuia anchetat.
    Deci, basescu este nesuspendabil. USL nu trebuia sa mizeze pe aceasta carte. Este o promisiune electorala de epurare (ma rog, cel putin pentru mine) ce nu poate fi tinuta decat printr-un joc la limita offside-ului. Aici intervin diferentele de tuse pe care le-as pune diferit fata de d-nul Stan. Poporul este cras impardonabil pentru ratarea ocaziei referendumului de a spune si lui basescu si clasei politice in general ce crede despre ea. Poporul, dintr-o data, s-a dat drept principal nesprijinind un plagiator, de parca 99.99% nu au copiat vreodata in scoala, de parca nu el (si deci si eu, dar doar in 2004) votase presedinte un autoadmis contrabandist cu multi bani negri la revolutie si care facuse un abuz in functie dandu-si casa. Poporul natang nu avea voie sa dea cu piciorul la ocazie. Pentru ca in felul acesta a lasat in offside USL. Cu jocul sau politic la limita si acut, s-a trezit intr-o situatie de pat sahistic cu basescu nesuspendat (expresia ii apartine lui Cristian Tudor Popescu). Este exact situatia in care ceri ajutor publicului si te trezesti ca intr-o iarna in Piata Universitatii vin doar cateva sute de oameni, poate o mie. Esti inconjurat de jandarmi si precum cei putini din fata Cotrocenilor, esti si amendat pentru tulburarea ordinii publice (deoarece, pe buna dreptate, daca esti in numar mic, nu esti reprezentativ, deci esti amendabil; daca esti in numar mare, de sute de mii, tu esti de fapt ordinea sociala, deci nu o deranjezi). USL este acum amendat pentru cartea jucata anti-basescu. Si era asa de simplu de jucat doar anti-pdl. Este amendat pentru ca este fortat sa colaboreze dupa regulile sistemului basist: ce atata independenta a justitiei, ar putea fi periculos.
    Nici nu ma intereseaza in aceasta argumentatie daca USL ar fi generat un ecosistem politic mai bun decat pana acum, putea fi la fel (si este pana acum). Putem aplica aici dialectica materialista a transformarilor mici si cantitative intr-una calitativa, semnificativa. De la Aristotel, Hegel, etc. Aplicat si de Carol prin rotativa guvernamentala. Adica, ii schimbam si ii inhaitam impotriva celorlalti pana cand vor realiza ca a fi doar anti este simplu (faci un audit al fostilor si instrumentezi cazul in instanta) dar ca vei pati la fel daca vei fi abuziv si ca este nevoie si de un salt calitativ in prestatia politica pentru a ramane in viata si in libertate dupa terminarea mandatului. Dar este greu cu poporul natang ce asteapta o izbavire miraculoasa nefacand nimic pentru ea. 50% din popor a ramas la referendum partizan fostilor basisti cu basescu in frunte. Si pentru a atinge si un comentariu anterior de pe blog referitor la clasa politica si la neparticiparea comentatorilor de pe forum la ea, imi pare rau dar politica si administratia sunt locuri de munca foarte prost platite in raport cu sistemul privat la responsabilitati similare iar aceasta subremunerare nu face decat sa creeze un sistem de subordonare a salariatilor fata de surse financiare oculte si sanctionabile penal daca primitorii de foloase necuvenite nu sunt de partea politica influenta a zilei. Dar asta este un alt subiect.
    Deci, tusa mea neagra si pesimista merge catre popor. USL nu este decat in tonul general al clasei politice (pentru ca resursele umane din politica sunt cam de aceasta clasa – adica absolventi de nota 7). Din experienta profesionala personala, sustin ca eficacitatea unui astfel de grup de mediocri poate fi data doar de o organizare manageriala, consultanta prin locurile esentiale. Deci speranta mea a stat mereu in liderii USL (pe cei basisti i-am vazut). Si totusi, Ponta are circumstante atenuante pentru basismul sau actual: noi, poporul, l-am lasat cu prea putini alaturi in piata in fata jandarmilor si acum „da declaratii la sediu”.

    • Bună întrebare! Din nefericire, total ignorată de cei care au pretenţia să exprime, public, gânduri de valoare, pentru evoluţia României. Răspunsul este de o simplitate îngrozitoare în semnificaţia sa. Până la suspendarea lui Băsescu, în iulie 2012, preşedintele era tratat în Europa mai degrabă cu o indiferenţă ofensatoare. Liderii europeni evitau să se afişeze cu oficialul român mai mult decât impuneau procedurile de protocol şi se comportau astfel făţiş. Deşi americanii aveau aranjamente de securitate cu România, care au fost susţinute total de preşedinte, acesta reprezentând un punct focal de interes al Americii pentru regiunea noastră, nici preşedintele Bush, nici Obama nu l-au tratat cu prea multă deferenţă. Băsescu are în SUA, ca şi în Europa, faimă de populist lipsit de scrupule şi incapabil de o viziune democratică după standarde europene.

      Ei bine, abia după exerciţiul de o stupizenie crasă, prin care Băsescu a fost suspendat (încălcarea Constituţiei prin deposedarea Curţii Constituţionale de prerogativa examenului de constituţionalitate pentru hotărârile Parlamentului, prin ordonanţă de urgenţă, ca să dau numai un exemplu din o sută) şi manifestarea politică radicală a liderilor USL împotriva SUA şi UE, prin declaraţii cretinoide şi acţiuni făţişe de contrapunere în scandalul ratării demiterii preşedintelui, Băsescu a fost reabilitat în ochii Europei. Crin Antonescu şi Victor Ponta l-au pus pe preşedinte într-o nouă lumină favorabilă, deşi Băsescu ar fi meritat de o mie de ori demiterea, dorită masiv de români, dar compromisă prin diletantism politic şi prostie instituţională, la nivelul liderilor USL. Băsescu s-a dovedit, în acest context, mai aproape de interesele partenerilor din Europa instituţionalizată şi, mai ales, din SUA, liderii USL compromiţându-se total şi fără remediu, pe termen lung, în raport cu partenerii americani şi din UE.

      Gestiunea tembelă, până astăzi, a raporturilor cu Europa, este puternic reliefată de afirmaţia constantă, la nivel de premier sau preşedinte al Senatului, că imaginea negativă a României sau a USL, în general, în afara ţării s-ar datora propagandei Monicăi Macovei şi a lui Cristian Preda de la PDL. Această afirmaţie developează o imbecilitate politică fără echivalent în sistemul democratic european, în epoca internetului şi a tehnologiei de timp real, în care funcţionează, prin vectori diplomatici şi servicii speciale, informarea cancelariilor europene cu privire la ce se întâmplă în România. Mai mult, este o insultă aruncată în obraz ţărilor occidentale, de care nici Antonescu, nici Ponta nu sunt conştienţi.

      Sigur, aici nu e vorba doar de prostie, e vorba şi de impotenţă politică. Ce să spui poporului român, ca să justifici că nu ai fost în stare să creezi condiţiile pentru demiterea lui Băsescu? Păi, îi spui că a dezinformat Macovei Europa, şi de-aia Europa l-a pus pe Băsescu la loc preşedinte, împotriva poporului român. Cu ocazia asta, proştii, şi sunt mulţi din ăştia, vor crede că Europa e împotriva poporului român. Chiar şi această politică fără scrupule, cu daune imense pentru România, doar pentru ca nişte impostori politici să-şi menţină profilul electoral, nu poate trezi decât scârbă în capitalele europene şi la Washington! Acest tip de guvernare politică se mai practica în Europa civilizată doar prin secolul al XIX-lea. O să postez, într-o zi, o analiză mai amplă pe această temă. (Pentru cât sunt de impotenţi politic liderii USL, vezi şi postarea de pe acest blog, Un ministru de externe cu chipul României)

      • cred ca raspunsul e mult mai simplu si se traduce prin
        mai multe intrebari:
        1. “cine lustruieste pantofii mai bine ?”
        2. daca am “virful”, de ce sa ma mai incurc cu (mai multi) intermediari ?
        3. cine detine controlul/informatiile pe plan local ?

      • si-ar mai fi inca un mic apendice la raspuns:
        de ce eu, inalta poarta / licuriciul (european/american)
        m-as complica sa-i inscaunez pe ailalti in locul astuia,
        am nevoie de cuie-n talpa, cumva ?
        (daca le dau iluzii oamenilor [senzatia ca “se poate”], astia
        vor dori mai mult [e.g. “le dai un deget si-ti iau toata mina”],
        si la un moment dat va surveni o “declaratie de independenta”,
        ceea ce nu e de dorit, asa ca am tot interesul sa mentin
        o stare de letargie/non-actiune in tara/provincia de mina
        a III-a ce-o pastoresc; ce interese am aici/de ce ma intereseaza ?
        resursele, piata de desfacere, pozitia in zona,
        pozitia pe viitor fata de celalalt licurici [concurenta].)

      • Frumoasa explicatie ….totusi unde este in aceasta ecuatie europeana demnitatea unui stat independent, aflat pe un continent cu “vechi state de plata ” in sistemul democratic…Acest “sistem” ar trebui sa incurajeze autodeterminarea, independenta ,libertatea , libertatea natiunilor de a-si promova proprii conducatori iar vointa majoritatii sa fie litera de lege pentru Parlament…Unde sunt toate astea, cu acesti conducatori rai, buni, pe care-i are Romania acum ?
        Faptul ca domnul Antonescu a avut curajul sa ridice capul in sensul afirmarii demnitatii nationale nu poate fi considerat decat un act demn de apreciat si respectat. Dupa parerea mea de simplu amator in ale politicii , atat Europa de vest cat si SUA nu nutresc sentimente oneste vis-a-vis de Romania .
        Va propun sa facem un exercitiu de reducere la absurd si sa urmam aceasta ipoteza in care cele doua puteri mondiale ar avea ganduri ascunse spatiului public in ceea ce priveste Romania…Rezultatul la care veti ajunge ca urmare a analizarii tuturor reactilor externe va fi cel putin interesant si, cred eu, in sustinerea celor afirmate mai sus…
        Personal consider ca demnitatea si curajul de a da cu pumnul in masa Europei este mult mai de luat in considerare si tara noastra are nevoie de astfel de conducatori…
        Daca am batut campii imi cer scuze anticipat…

      • Basescu a mai fost suspendat in 2007 si nimeni din capitalele europene nu s-a sesizat. Atunci CC a dat aviz negativ si dar s-a mers inainte conform legii fara cvorum si s-a inregistrat un vot negativ demiterii cu participare la vot de 44%.
        Intre timp Basescu erodandu-se la guvernare, s-a baricadat impotriva suspendarii acordand CC puterea de a decide si a introdus cvorum. Unde era UE cand el facea asta? In vacanta, nu s-a preocupat nimeni de statul de drept atunci cand isi intarea el puterea.
        La suspendarea 2012 stiind ca sansele lui Basescu sunt minime sa mai ramana presedinte ca urmare a scaderii sustinerii populare, UE si SUA sar ca arsi, isi pierdeau aliatul din PPE si tovarasul de bussines. Si de aici toata desfasurarea de forta a acestora cu statul de drept si alte sforaieli pentru prostime etc. Cam cum ar fi fost step by step dnule Stan o suspendare pe placul Europei? Ca suspendarea e trecuta in Constitutie. Va spun eu: orice ar fi facut USL tot le dadea cu flit UE si Merkel ca aveau nevoie de votul bastist in ppe, constructia aia megalomanica plina de politruci incompetenti. Daca nu era articolul ala era altul. Ce CCR nu a incalcat legea cand a bagat romanii cu domiciliu in strainatate pe liste permanente? Ba da. Si? a sarit UE garantul statului de drept? aiurea.
        USL a calcat pe musuroiul de furnici. A fost bine sa il suspende pe Basecu? DA. Esti la guvernare si trebuie sa ai puterea nu sa stai sluj la Cotroceni.Atunci lovesti cu berbecele in poarta pana de intampla ceva. A fost o proasta comunicare cu Bruxellesul? Nu cred. USL a informat pe canale diplomatice situatia din Romania si punctul lor de vedere nu e nici o mare filozofie in asta. Bruxellesul stie foarte bine ce se intampla in Romania ca Bsescu are sub 10% sustinere si USL a castigat alegerile cu 70%, dar arata o obtuzitate tampa din cauza intereselor lor de grup. Ca urmare ce poti spune populatiei? ca UE nu ne vrea ca are interese proprii meschine cu dictatorul Basescu sau ca Macovei si Preda deinformeaza? Au ales ultima varianta tocmai ca sa nu insulte UE asa cum ar fi meritat. Poate ar fi fost mai bine sa spuna prima varianta sa stie lumea cum stau lucrurile cu adevarat in marea UE in fapt o gasca condusa de marea carmace Merkel.

        Deci, draga chuey ai doua variante de raspuns.

  4. Ei, Profesore,
    In acest caz situatia arata diferit de politica damboviteana atat de familiara noua…ne-a bagat lumea buna in seama! De data asta exista o divergenta importanta as zice.
    Da, exista un troc Ponta Basescu dar e sustinut de americani si englezi. Dar mai exista si o partida Macovei Morar sustinut de UE= Merkel; argumente: atacul fara precedent al lui Macovei si Morar la Basescu indica o mare putere in spate. E o realitate.
    Cine a castigat meciul?

    Pai, esential este mesajul sincronizat al ambasadelor SUA si UK (ca membru UE) in favoarea propunerii lui Basescu si Ponta. Mesajul, intr-un moment cheie nu a fost o formalitate. Morar devine o victima colaterala a tabarei Macovei-Merkel. Poporul roman? ca de obicei.

    • Nu poti sa dai calului numai bice si nici un brat de fan.Cam asta a facut Germania cu USLul. L-a tinut la usa si i-a dat numai suturi in fund pe diverse pretexte. Non stop.Teme pentru acasa si palme.
      Asta in conditiile in care USL e depozitarul a 70% din vointa populara a Romaniei. Nu poti sa te comporti asa cu un popor la urma urmei. Adica poti dar asta inseamna ca diplomatia ta e la pamant. Ai o tara maricica cu 18 mil de oameni si tu ii dai sut ca nu-ti convine tie ca partidul venit la putere nu e in ppe. Sa sprijini un cadavru politic ca Basescu care la anu isi termina mandatul in loc sa vezi realitatea prezenta. Cata obtuzitate!
      Si pentru ca dragoste cu forta nu se poate USL s-a reorientat, ca doar mai sunt si alte mari puteri pe lume in afara Germaniei. Mult mai flexibile si inteligente in politica externa. Ca urmare Romania a trecut in sfera de influenta amintita mai sus iar Germania a ramas cu buza umflata ca n-am auzit laude de la Bruxelles cu ocazia numirii procurorilor de care faceau atata caz. Iar Ponta data viitoare cand se duce la Bruxelles poate negocia de la egal cu partenerii UE si cu Merkel insasi, avand sustinerea Londrei si Wash. Nu va mai fi plagiator si statul de drept in RO va fi de top.

  5. Stimate domnule Profesor,

    Postarea mea nu are neapărat legătură cu articolul scris de dumneavoastră. Şi n-o să mă aventurez în a face comentarii ca acelea pe care le-am tot citit postate de fanii blogului dumneavoastră: nu sunt atât de bună. Rândurile mele au, mai degrabă, legătură cu frustrarea unei persoane care se simte pierdută într-o ţară (perioadă) în care la nivel declarativ este nevoie de oameni cu coloană vertebrală, inteligenţi şi bine documentaţi, capabili să ia atitudine atunci când drepturile le sunt flagrant încălcate. Şi aici o să amintesc doar de dreptul la o viaţă decentă.

    Experienţa de viaţă de până acum, însă, nu foarte mare, este adevărat, mi-a demonstrat că atunci când cineva se încăpăţânează să-şi ceară drepturile, perfect legal şi documentat, este pus la zid în secunda doi! Apreciată, admirată şi chiar încurajată rămâne incompetenţa, pupincurismul, făţărnicia, limbajul dublu, promisiunile fără acoperire (dar ce contează, de vreme ce ne aduc voturi???) şi lipsa de profesionalism (ca să nu spun “prostia”). Ne mai miră “rotarea cadrelor”? Ne mai miră preluarea de către partidele care compun USL-ul a diferitelor persoane din PDL? De ce ne-ar mira? Reevaluarea este un lucru firesc şi practicat de ceva vreme! Şi, până la urmă, “răul cel mai mic” este acceptat spre binele ţării. Ori binele ţării este, nu-i aşa?, o promisiune electorală, care trebuie respectată.

    După umila mea părere, mulţi dintre cei care au comentat pe blog-ul dumneavoastră ne-ar putea reprezenta infinit mai bine în Parlament şi în alte structuri. De ce nu o fac, ei sau alţii ca ei? Probabil din scârbă (căci ştiu că este o luptă cu morile de vânt) sau pentru că ştiu deja că nu ar avea loc printre atâtea “eminenţe cenuşii” deja aflate în acele posturi.

    O să recunosc faptul că la referendum am votat alături de cei 7.4 milioane, din simpla dorinţă că mă săturasem de mitocănie, de tupeu, de scuipat în ochi de toţi cei care “mint precum respiră” – am citat pe cineva, dar nu mai ştiu cine a zis asta prima dată, ulterior a fost preluată de mulţi alţii, inclusiv de Preşedintele Băsescu. Îmi imaginam, în naivitatea mea (ca să nu fiu prea dură cu mine însămi, în spaţiul public), că se va găsi o altă soluţie de guvernare, nu USL-ul. La parlamentare am tras chiulul, ca întotdeauna. Şi sunt în măsură să menţionez că mă voi mai prezenta la vot atunci când se va face un referendum pentru reinstaurarea monarhiei – adică niciodată, după cum stau lucrurile. Pe 26 martie a fost ziua de naştere a Principesei Moştenitoare a României. Cred că mi-a scăpat mie ştirea la TV, căci cu siguranţă cineva trebuie să fi menţionat asta pe undeva! Îl auzeam pe Răzvan Dumitrescu citându-l pe Mark Twain zilele trecute, la “Subiectiv”: dacă votul nostru ar conta, sigur n-am avea dreptul la el. Cam de actualitate, chiar şi după atâta amar de vreme, nu-i aşa?

    Este prima postare pe blog şi promit să fie şi ultima. Mai mult, promit că voi înţelege dacă nu veţi posta comentariul meu.

    Vă doresc, ca întotdeauna, sincer şi din toată inima, tot binele din lume şi mult succes în orice vă propuneţi să faceţi în viitor. Sper, doar, să nu intraţi vreodată în politică. Ar fi păcat şi o mare pierdere pentru puţina verticalitate care mai există în această ţară.

  6. OMG, atitea contradictii in fiecare dintre prostelile servite fumé de catre baietii buni…
    Nu stiu cit de multi dintre concetateni incearca o senzatie de voma dupa fiecare demonstratie de “realpolitik” a astora, habar n-am care-i gradul de revolta, de rusine, ori de enervare pe propria prostie/naivitate, dar ar fi pacat ca toata aceasta energie a maselor sa se piarda.
    Daca tot a intrat lumea la circ, sa-si plateasca biletul, ca nimic nu-i moca pe lumea asta.

  7. Si ar mai fi inca ceva.
    In viziunea dumneavoastra, ce inseamna politica Uniunii Europene ?
    Mai exista ideologii politice transparente in cadrul acestei uniuni ?
    Multumesc si mult succes. Cu drag.

Leave a Reply to Vlada Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *