Dragi USL-işti! La Mulţi Ani! Ştiţi ce-i aia „Puţin La Minte”? Puţin, nu Putin!

basescu-putin-ponta-brucan2

Sigur, nu mă aştept ca USL-iştii să se uite la Dr. House! Nici chiar eu nu mă uit, că nu am timp! Ei au timp! Mai nou, semnează petiţii, după ce au fost 7,4 milioane la vot să-l dea jos pe Băsescu! Şi nu au reuşit! Lasă, că le iese cu petiţia!

Întotdeauna i-am admirat pe USL-işti! Sunt puternici şi inteligenţi! Unde am mai auzit asta? “Puternic şi inteligent”! A, nuuu! Aia era “puternic şi amărui”! V-am spus eu că îmbătrânesc! Am început să le confund! N-am să vă spun nimic, deocamdată, despre vizita Victoriei Nuland la Bucureşti! Doamna despre care spune Ponta că a venit să discute lucruri secrete la Bucureşti! O fi şi asta o justificare că a fugit de ea! Îmi creşte inima de bucurie când văd câţi români îl iubesc pe Ponta şi se vor conduşi de el. Sincer, cred că românii merită ce este “mai bun”! Sigur, Băsescu mătură pe jos cu ce este “mai bun” în poporul ăsta! Evident, Ponta nu îşi dă seama! Doar el! Şi încă vreo nu ştiu câte milioane de români! De-ai noştri! USL-işti de nădejde!

Ponta se hlizeşte şi minte! Românii îl iubesc! Minte, aşa, fără ţintă! Nu mai poate altfel, săracu’! Românii se topesc după el! Şi Crin cu ei! Speră şi el, bietul! Să fie preşedinte pe mâna lui tata-socru! Al lui Ponta, of course!

Simone Weil a scris o carte despre “Oprimare şi Libertate”. E acolo ceva fabulos! Cică “mai binele nu poate fi conceput decât prin raportare la perfect”! Adică, dacă vreţi să trăiţi “mai bine” şi dacă Ponta este “mai binele”, va trebui să găsiţi “perfectul”! Mai ţineţi minte cine vă ura: „Să trăiţi bine”? Vă daţi seama, USL-iştilor, care este nivelul dumneavoastră, dacă “perfectul”, în România, este Traian Băsescu? Căci, ce poate fi “mai perfect” decât acela care nu dă niciodată socoteală pentru nimic din ceea ce face?

Uite, spune Samuel Pufendorf, în “Despre Datoria Omului şi Cetăţeanului Conform Dreptului Natural”! Şi el se referă la “perfect”! La o “promisiune perfectă”. Cică: “Este o promisiune perfectă atunci când nu numai că intenţionez să mă ţin de cuvânt, dar şi acord celuilalt dreptul de a cere ce i-am promis, ca şi cum acel lucru i-ar aparţine”! Vedeţi, USL-iştilor? Pufendorf îl cunoştea pe Ponta! Şi vi l-a dat vouă! De acum încolo, aveţi “mai binele” şi promisiunea lui “perfectă”: să vă scape de Băsescu! Adică, de „Perfect”! Hai, mai semnaţi o petiţie, mânca-v-ar mama de băieţi deştepţi!

Moldova, ca în 2005! Adică, tot acolo!

Dar ce face Băsescu? La începutul mandatelor sale, obiectivul său declarat a fost să bage Moldova în UE! I-am atras atunci atenţia că este imposibil! În 2005, România “profundă” vibra la funambuleştile “panseuri” ale Navigatorului. Într-o emisiune televizată, i-am arătat documentele UE care făceau imposibilă proiectarea unui viitor previzibil pentru integrarea europeană a Moldovei! A fost prima şi ultima oară când Băsescu a simţit nevoia să reacţioneze imprudent la afirmaţiile mele. După aceea s-a înţelepţit şi s-a mulţumit să “copieze” argumentele şi formulele subsemnatului! Câteodată, când îi prindeau bine! Iată ce mi-a transmis, pe 4 februarie 2005, la Sfertul Academic, pe Radio România Actualităţi, conform RADOR:

“Dar voi fi un preşedinte care prima dată va gândi care este interesul românilor. Ăsta este, asta fac, indiferent care sunt convenienţele internaţionale. Care este interesul românilor? Să spun asta. Păi, asta spun. Am văzut, aseară, era un mare analist care stătea cu un calculator în faţă, într-o emisiune de vreo două ore şi, uitându-se el în calculator, nu înţelegea cum e cu Moldova, cum e cu atitudinea … Atâta timp cât Europa a spus că n-o interesează Moldova, cum îşi permite Băsescu să gândească la Moldova. Cred că dacă mai avem vreo trei de ăştia, să ne rugăm numai preşedinţi să n-ajungă, pentru că politica externă a unei ţări se bazează în primul rând pe interesul naţional, ca şi politica internă, de altfel. Şi nimeni nu are dreptul să accepte constrângeri pe care ţi le formulează alţii. Vorbesc la postul dumneavoastră pentru că sunt convins că au văzut mulţi la B1 acel mare analist care invoca un document al Comisiei Europene din 2003, care fusese cu siguranţă elaborat prin 2002 şi care nu ţinea cont de câteva realităţi de dezvoltare ulterioară în Europa de Est şi mai ales nu ţinea cont că, din 2004, vine Băsescu preşedinte al României!”

Am lăsat textul aşa cum l-a enunţat Titanul! Îngrijorat că aş putea candida eu, neica nimeni, la alegerile prezidenţiale! În loc să se fi temut de Geoană! Aşadar, asta spunea Băsescu în 2005, adresându-mi-se direct mie, care îi arătasem că Moldova nu va primi nicio proiecţie legată de aderarea la UE în viitorul previzibil! După cum puteţi observa, Europa trebuia să se închine în faţa lui Băsescu şi să primească Moldova la sânul său, fiindcă aşa voia Marele Cârmaci!

Dar ce spune zilele astea Băsescu, pe 6 ianuarie, de pildă, la aproape 10 ani de atunci, culmea, tot la B 1 TV, acolo unde aflase de la mine, în 2005, că Moldova “stă”? După reuniunea Parteneriatului Estic al UE de la Vilnius, 28-29 noiembrie 2013, Moldova are doar un Acord de Asociere cu UE parafat, nu şi semnat. Şi un Acord de Liber Schimb tot parafat. Păi, Băsescu ne spune cam aşa:

“Vreau să ne înţelegem foarte bine! Republica Moldova, ca stat independent, poate avea parcursul lui (sic!). Parcursul acestei ţări către integrare europeană, deşi Vilnius-ul nu înseamnă nicio promisiune! Repet, nicio promisiune! Doar un Acord de Asociere şi un Acord de Liber Schimb! Am insistat noi, câteva ţări, să se dea o perspectivă europeană. S-a refuzat categoric acest lucru!”. (ascultă file audio* 14basescu-1recunoaste-moldova nu are sanse eu6jan).

Ca să vezi! Eu am avut dreptate şi Băsescu nu! Aşadar, cel mai important obiectiv al lui Băsescu în raport cu Moldova, şi anume aderarea la UE, este încă o himeră! Planul Gigantului a eşuat lamentabil! Credeţi că liderii USL au observat acest „amănunt” al panopliei eşecurilor totale ale lui Băsescu, pentru a-l folosi în lupta cu maestrul schiului nautic prin politică? Nici vorbă! Habar n-au că Băsescu a recunoscut asta! Brava presă autohtonă nu a observat nici ea, căci a trecut prea mult timp din 2005, când eram cam singurul, prin România, care atrăgea atenţia că politicile europene ale lui Băsescu nu vor duce Moldova în Uniune! Mai precis, nu o vor duce nicăieri!

Moldova ca o pradă! Unde-i Ponta să o vadă?

Deşi este în război total cu Băsescu şi are nevoie să puncteze mai ales în faţa Vestului, dar şi a românilor săi, Ponta este incapabil să observe că Băsescu, fără să-şi dea seama, recunoaşte acest eşec teribil. Nu este prima „inadecvare” de proporţii a penibilei găşti de cartier numită USL, care hălăduieşte sus, în preferinţele celui mai bizar electorat din Estul Europei!

Îngrijorat că planurile sale de „reunificare” a pământurilor „româneşti” în interiorul UE s-au dezumflat ca o băşică de săpun, Băsescu nutreşte visuri de „întregitor” de operetă şi aruncă jeturi de cuvinte incandescente, despre unirea cu Moldova, drept în motorul separatist al liderilor de la Tiraspol! Care au folosit fiecare aberaţie a lui Băsescu, de-a lungul timpului, pentru propria propulsie politică şi pentru a mai bate un cui în sicriul integrităţii teritoriale a Republicii Moldova! Reacţia lui Ponta? Zero!

E cu atât mai interesant, cu cât Ponta e zero barat în ochii americanilor pierzând prin knock down fatal bătălia pentru Washington, în meciul cu Băsescu! Ei bine, tocmai politicile lui Băsescu pentru Moldova sunt prost privite de americani şi, aici, Ponta şi incompetenţii din clasa Corlăţean ar fi putut încerca o manevră de recuperare. Căci, preşedintele tocmai a declarat, pe 16 ianuarie 2014, la întoarcerea de la Bruxelles, unde a încercat să-l convingă pe preşedintele Consiliul European, Herman Van Rompuy, să susţină aventura unirii “principatelor” în varianta Băsescu cel Sfânt:

De aceea am simţit nevoia să atenţionez pe preşedintele Consiliului European că nu ne mai putem ascunde, niciunii din comunitatea europeană sau din lumea democratică, să spunem: lucrurile se rezolvă în formatul 5+2 (Rusia, Ucraina, Moldova, Transnistria, OSCE + UE şi SUA-nota mea). Nu. Acest format nu a rezolvat nimic şi trebuie găsite soluţii de discuţie directă cu aşa-zisele autorităţi transnistrene şi cu Moscova, care deţine un control militar, să spunem, pe teritoriul Transnistriei, în calitate de forţă de prevenire a incidentelor armate, dar n-aş spune că doar acest rol a fost exercitat de militarii ruşi de pe teritoriul Transnistriei”. (http://www.presidency.ro/?_RID=det&tb=date&id=14767&_PRID=lazi)

Asta, după ce ambasadorul american la OSCE, Daniel Baer, precizase pentru Consiliul Permanent de la Viena, pe 21 noiembrie 2013, răspunzând şefului Misiunii OSCE în Moldova, care este tot o americancă, Jennifer Brush:

“Statele Unite rămân angajate pentru a lucra cu ceilalţi parteneri din formatul 5+2, pentru a găsi o rezolvare cuprinzătoare, care să respecte suveranitatea şi integritatea teritorială a Moldovei şi să ofere un statut special pentru regiunea Transnistria!” (The United States remains committed to working with the other 5+2 partners to find a comprehensive settlement that respects the sovereignty and territorial integrity of Moldova and affords a special status for the Transnistria region.) (http://osce.usmission.gov/nov_21_13_moldova.html).

Coliziune totală între aberaţiile lui Băsescu şi poziţia americană! Ce face Ponta, care are nevoie ca de aer să găsească puncte comune cu Washington-ul, în detrimentul lui Băsescu? Pur şi simplu, nu sesizează! Între două minciuni, molipsit de colegul de pridvor USL-ist, Crin cel Frumos Mirositor a Parfum de Molii, Ministerul de Externe, condus de cea mai strălucitoare “stalagmită” a diplomaţie române, din clasa Corlăţean, tace cu aplomb! Iar Băsescu bâjbâie prin manualele de istorie căutându-şi un profil de Cuza reşapat, în speranţa că a lui Mişcare Populară, moldovenită de prezenţa Tomac-ului în ceaunul cu braşoave, va reuşi să câştige voturi pe ambele maluri ale Prutului!

Doar, doar, s-o sumeţi Băsescu în funcţia de premier “întregitor”, după “ispăşirea” mandatului de preşedinte jucător cu nervii românilor! Iar USL-iştii bocănesc de zor  prin scumpirile de tot felul, prăbuşiţi în adoraţie faţă de minciunile neconforme cu încălzirea vremii ale lui Ponta, singurul om din România care poate îngheţa apele la plus 10 grade Celsius!

Nici mai mult, nici mai puţin, Băsescu vrea unirea cu Moldova acum, că-i expiră mandatul şi vrea ceva dramatic în moţul Europei, capabil să-l propulseze în galeria figurilor de ceară de la Madama Tussauds:

„Ar fi previzibilă o întoarcere către Uniunea Euro-Asiatică! Sau, urmarea unor provocări din Transnistria care sunt şi acum, România are obligaţia să-i dea Republicii Moldova posibilitatea de a-şi continua parcursul european prin Unirea cu România. Este şi o scurtare a drumului, este şi o soluţie certă de continuare a acestui drum”! (ascultă file audio* 14basescu-1234unirea cu moldova-solutie6jan).

Aţi înţeles, „patrioţilor” USL-işti şi băsişti la un loc! România să facă Unirea cu Moldova! Crede cineva că Băsescu sau orice om întreg la cap vrea Unirea cu o Moldovă pe teritoriul căreia se află trupe ruseşti? Adică o unire şi cu Transnistria? Evident că nu! Avem aici de a face cu un vechi plan al securiştilor proşti din MAE, care plănuiau, pe la începutul anilor ,90’, o unire rapidă cu Moldova prin cedarea Transnistriei către Ucraina sau Rusia, doar, doar, ne-o lăsa lumea largă să alipim Moldova! Fără să-i întrebăm şi pe moldoveni, bineînţeles! Aşa cum i-am tratat mereu, inclusiv după Unirea din 1918! Nu mă mir că Băsescu dezgroapă astăzi această mizerie fetidă, mai ales dacă ne gândim la minciunile sale dezonorante pentru România de la începutul mandatului de preşedinte!

Dacă Ponta ar juca în „Dr. House”!

Astfel, ca să lovească în PSD, care deţinuse guvernarea României în timpul războiului civil din Moldova, pentru Transnistria, din anii ‚90’, Băsescu a declarat în 2005 că România lui Adrian Năstase s-a retras singură din formatul cvadripartit de consultări. Consultări la care participa alături de Ucraina, Moldova şi Rusia, pentru rezolvarea conflictului transnistrean! Mai mult, şi-a cerut scuze în numele României, pentru un gest pe care România nu l-a făcut niciodată! Alături era preşedintele Voronin, în conferinţă de presă, la Iaşi, în 25 septembrie 2005, conform RADOR:

Traian Băsescu: România regretă în primul rând că a făcut o mare eroareîn 1992, când s-a retras de la masa tratativelor în problema transnistreană (…) E mai dificil, după ce ai dat o dată cu piciorul şansei, să te întorci, după 13 ani, să-ţi aduci aminte că era interesul României să susţină cu posibilităţi maxime Moldova în rezolvarea acestei probleme. Am pierdut şansa s-o facem direct şi am pierdut-o pentru că aşa am gândit în ’92 – adică prost a gândit diplomaţia noastră de atunci.”

Niciodată Ponta nu a reacţionat corespunzător la aceste afirmaţii grave şi neadevărate. Veţi vedea, însă, că afirmaţiile din 2005 se coroborează cu afirmaţii noi, acum, în 2014, la care Ministerul de Externe al lui Corlăţean este total paralizat! Mai întâi, ceea ce Corlăţean pare că nu mai are, documentele CSCE din anii 1992-1993, care atestă că Băsescu minte şi România nu s-a retras din mecanismul cvadripartit în 1992! Este vorba de raportul din 2 februarie 1993 al reprezentantului personal al preşedintelui în exerciţiu al CSCE, Adam D. Rotfeld:

92osce-transnistria0001

Reiese foarte clar că România a susţinut formatul şi nu a dorit să-l părăsească:

romania-mecanism

Ceea ce a determinat excluderea României din format şi, în cele din urmă, abandonarea totală a formatului celor patru, a fost, de fapt, trecerea Moldovei în negocieri bilaterale cu Rusia. Kremlin-ul dorea desfiinţarea mecanismului de consultări cu participarea României şi semnarea Convenţiei de la Moscova, între Rusia şi Moldova, ceea ce s-a şi întâmplat în 21 iulie 1992:

rusia-rol

Ei bine, după trecerea Moldovei în aranjamente exclusive cu Rusia, în 1992, ceea ce a însemnat eliminarea României din consultări (criticată de Băsescu), în pofida voinţei sale, ce credeţi că propune Băsescu, pe 16 ianuarie 2014? După ce comunitatea internaţională a reuşit cu mare greutate să închege un format de negocieri cu participarea părţilor interesate, dar şi a observatorilor din SUA şi Uniunea Europeană, pentru a nu lăsa Moldova singură în faţa Rusiei! Iată:

Acest format nu a rezolvat nimic şi trebuie găsite soluţii de discuţie directă cu aşa-zisele autorităţi transnistrene şi cu Moscova, care deţine un control militar, să spunem, pe teritoriul Transnistriei (…) Nu aş putea să lansez public către lume soluţiile de negociere, dar cred că cel mai puternic element de negociere este Chişinău-Moscova!” (http://www.presidency.ro/?_RID=det&tb=date&id=14767&_PRID=lazi).

What? Ne întoarcem, de data asta, pe bune, în 1993? Când nici SUA, nici UE nu erau implicate în consultări, despre care Băsescu spunea, în 2005, că au fost părăsite intenţionat de România? Acum vrea negocieri directe Chişinău-Moscova, peste formatul de negocieri 5+2? De ce? Fiindcă Băsescu speră că Moldova va ceda Transnistria, ca să-şi facă el Românie întregită, în pofida intereselor cetăţenilor moldoveni şi români şi a securităţii în întreaga zonă? Iar SUA sau UE nu acceptă cedări teritoriale pe seama Moldovei!

Cum, aliatul de nădejde al SUA, în loc să militeze pentru întărirea rolului Americii în negocieri, vrea dialog direct (a se citi privilegiat) între Chişinău şi Moscova? În ciuda poziţiei americane? În detrimentul integrităţii teritoriale a Moldovei? Şi în tăcerea mormântală a analfabeţilor şi impotenţilor intelectual de la USL? Care, cică, mai au şi un Minister de Externe pe mâna Stalagmitei diplomatice din clasa Corlăţean!

Acum, dragi USL-işti, să vă spun un secret! Din acela, de veni doamna Nuland cu el în traistă! Dacă aveţi probleme cu Băsescu, în sensul că vă domină ca inteligenţă, atunci sfârşitul lumii pentru România voastră este foarte aproape. Şi e greu să nu-ţi cadă mâncarea din gură! Sigur, dacă Băsescu este Dr. House, iar Ponta pacienta, ca în secvenţa de mai jos, atunci România este după chipul şi asemănarea voastră!

Dar, în acest caz, e greu să te pui cu ruşii! Fiindcă ruşii nu sunt ca USL-iştii! Ruşii au alt indice de inteligenţă! Ruşii de azi sunt like that, un pic mai pro-americani ca Ponta. Ştiu să meargă cu Chattanooga choo choo. Nu cred că Titi Aur a apucat să-i explice co-pilotului Viorel ce este aia!

*Notă: Dacă accesarea file-urilor audio din text, prin link-urile prezente, se realizează trunchiat sau incomplet la primul click, reluaţi procedura printr-un nou click pe link-ul corespunzător!

Securitatea lui Ceauşescu şi Frăţia Băsescu-Assad mai Tari ca Alianţa României cu America

base-bashar-obama 2

Este 11 septembrie! O zi de pioasă rememorare! Am ascultat speech-ul lui Obama, în această dimineaţă, la ora 4:00 (ora României)! Mulţi români erau prea şocaţi de acel 2-0 administrat de ieniceri, pe câmpul de la “Călugăreni”, din Arena Naţională, ca să mai aibă grija lui Obama! Sau a lumii! Sau a sutelor de copii gazaţi la Damasc de cel mai abominabil regim al acestui secol! Aşa că, firesc, dormeau obosiţi, după şocul de aseară!

Înfrângerea a fost cam usturătoare, dar nu am nicio îndoială că o vom prezenta ca pe o victorie, exact aşa cum am procedat cu privire la anul 1595, când Mihai zis Viteazul, pe la noi, a suferit o înfrângere similară. Tot din partea lor! Nu-i vorbă, noi învăţăm despre victoria românească de la Călugăreni în manualele de istorie! Nici vorbă de înfrângere! Aşa a lăsat, cu limbă de moarte, Nicolae Bălcescu! Şi a ţinut până azi! Şi va mai ţine ceva sute de ani de acum încolo!

Vorba lui Putin: “Kerry este un mincinos”! Oooo! Mai bine să fiu atent! Nu te joci cu patriotismul născut pe minciună al românilor! Avem şi statuie la Universitate! A lui Mihai Viteazul! Cu securea în mână, ca la Călugăreni, de unde s-a retras fugind, după ce i-a “bătut” pe turci! Acei turci, cărora nimeni nu le-a spus că i-a “bătut” Mihai Viteazul, drept pentru care, după ce au luat “bătaie”, au ocupat toată Ţara Românească. Aşa o zice la strategia militară. Ăla care fuge de pe câmpul de luptă şi ţara lui e ocupată de inamic, după aceea, este declarat învingător! Şi are şi statuie la Universitate! Şi, dacă nu tăia Băsescu salariile, avea şi el statuie! Mai mare ca a lui Mihai Viteazul! Fără secure! Cu multe ţepe împrejur! Aşa, o să ne mulţumim doar cu statuile Regelui Florin Cioabă şi a Mihaelei Rădulescu!

Moarte la Damasc şi “gentileţea” de a o aştepta cuminte, din nou

Obama a arătat lumii de ce a hotărât să lovească militar Siria! Chirurgical! Ţintit! Pentru a descuraja şi degrada (deter and degrade) pontenţialul militar al regimului Assad. Fără trupe americane pe pământ sirian! Cu forţa rachetelor de pe armada aero-navală, pe care a concentrat-o în largul coastelor siriene!

Obama a arătat, încă o dată, că nu poate exista decât o soluţie politică negociată a conflictului intern din Siria! Că nu va face el schimbare de regim acolo. Că, deşi avea autoritatea să lovească Siria, a dorit să primească susţinerea Congresului pentru atac! Bashar al-Assad a folosit arme chimice împotriva propriului popor, ne-a informat Obama! Deja, nimeni nu mai contestă atacul cu gaze de luptă, iar Assad a recunoscut că are arme chimice, deşi spune că nu e vinovat! Rebelii, pe care i-au acuzat Assad şi Rusia de atacul chimic, nu au astfel de capabilităţi, la asemenea anvergură, cum s-a întâmplat pe 21 august, lucru demonstrat de serviciile speciale din Regatul Unit, SUA, Franţa şi Germania.

Armele chimice ale lui Assad sunt o ameninţare pentru securitatea naţională a Americii şi a aliaţilor săi din Orientul Mijlociu! Dar nu o ameninţare iminentă! De aceea, Obama a dorit o susţinere din partea Congresului! Assad trebuia oprit în a folosi arme de distrugere în masă! Sunt unii, în lume, care spun că nu Assad le-a folosit! Aşa a zis şi Assad! Iniţial, Assad a afirmat că nici nu are arme chimice! Între timp, s-a mai gândit! Da, are! Ba, mai mult! După ce americanii au lansat zeflemitor ideea, Assad a zis că este gata să cedeze tot arsenalul pe care îl are! Sigur, pe care nu l-a folosit, dar îl are!

1.429 de sirieni, printre care 426 de copii, au fost gazaţi la Damasc, pe 21 august! Conform lui Assad, au fost ucişi de rebeli! Sau de Dumnezeul nostru! Nu se ştie! Ruşii au devenit, subit, flexibili şi ingenioşi! Vor să se întoarcă în Consiliul de Securitate, pe care îl ţin blocat de vreo doi ani, pentru a pecetlui dezarmarea chimică, „de bună voie şi nesilită de nimeni”, a lui Assad! Care, în sfârşit, a descoperit că are arme, pentru a se dezarma! Înduioşător!

Obama a zis OK! A cerut amânarea votului în Congres şi a dat drumul diplomaţiei! În povestea asta, poziţia lumii a fost diversă! Noi, românii, am fost alături de aliaţii americani! Cică! Cei care au extins umbrela de securitate asupra noastră! Nu o să vă vină să credeţi! Pe 6 septembrie 2013, în marginea Reuniunii G 20, din Sankt Petersbug, 11 ţări au hotărât că o ripostă a comunităţii internaţionale împotriva Siriei este corectă şi inevitabilă. Declaraţia adoptată cu acest prilej preciza:

The world cannot wait for endless failed processes that can only lead to increased suffering in Syria and regional instabilityWe support efforts undertaken by the United States and other countries to reinforce the prohibition on the use of chemical weapons.” (http://www.whitehouse.gov/the-press-office/2013/09/06/joint-statement-syria).

Adică:

Lumea nu poate aştepta procese eşuate fără sfârşit, care pot doar să ducă la suferinţe sporite în Siria şi la instabilitate regională. Susţinem eforturile Statelor Unite şi ale altor ţări pentru impunerea (reinforce) interzicerii folosirii armelor chimice!”

Sensul lui “reinforce”, în document, indică folosirea forţei, atât în limbajul diplomatic internaţional, cât şi în textul instrumentelor juridice internaţionale. Pe 9 septembrie, Traian Băsescu, preşedintele tuturor românilor, a ieşit cu un comunicat pentru presă, referitor la poziţia României faţă de documentul celor 11 ţări menţionate mai sus. Practic, ne-a citit ce scrie în Declaraţia celor 11, poporul român fiind recunoscut ca analfabet şi, probabil, incapabil, în viziunea preşedintelui, să citească textul comunicatului de pe site-ul preşedinţiei:

Aş vrea să enumăr cele 11 state semnatare sau iniţiatoare ale declaraţiei, pentru că şi România a devenit semnatara acestei declaraţii. Cele 11 state sunt: Australia, Canada, Franţa, Italia, Japonia, Republica Coreea, Arabia Saudită, Spania, Turcia, Marea Britanie şi Statele Unite ale Americii.” (http://www.presidency.ro/?_RID=det&tb=date&id=14516&_PRID=lazi).

Ralierea lui Băsescu la…Assad!

Preşedintele Suprem s-a grăbit apoi să ne atragă atenţia: “iar România este una din ţările care susţin fără rezerve nevoia ca problemele de acest gen să fie rezolvate în Consiliul de Securitate, şi nu cu forţa armelor”.

Atunci, cum se potriveşte fraza următoare: “În ceea ce priveşte România, ea se raliază fără rezerve acestei declaraţii.

Păi, cum se raliază România Declaraţiei celor 11, dacă este împotriva folosirii “forţei armelor”?

Zice Băsescu: “De aceea, conflictul militar trebuie evitat, o decizie militară nu trebuie adoptată înainte de prezentarea raportului experţilor ONU şi o soluţie negociată, care să se finalizeze prin alegeri libere în Siria, este cea pe care România o susţine fără rezerve.”

Foarte bine! Şi SUA susţin o soluţie negociată pentru conflictul intern din Siria! Şi toţi cei 11. Declaraţia celor 11 spune exact asta: “We are committed to a political solution”. Adică: “Suntem angajaţi pentru o soluţie politică

Pe 6 septembrie 2013, purtătorul de cuvânt oficial al Departamentului de Stat, Marie Harf, explica foarte pe înţelesul oricui:

But we’ve been clear, again, that the process through that, that that needs to happen through, is a political solution through a Geneva process, which is in the best interest of the Syrian people and ultimately has the best chance for this process to succeed.” (http://www.state.gov/r/pa/prs/dpb/2013/09/213879.htm).

Adică:

Dar noi am fost foarte clari, încă o dată, procesul de care este nevoie acum este o soluţie politică, printr-un proces la Geneva, care este cel mai mult spre folosul poporului sirian şi are, în cele din urmă, cele mai mari şanse să reuşească.”

Aşadar, de ce insistă Băsescu asupra ideii de soluţie politică negociată, de vreme ce chiar textul Declaraţiei celor 11 subliniază asta?

Să ne întoarcem la Harf! Ce voia să spună? (Fictiv) “Sigur, noi americanii suntem pentru o soluţie politică la criza internă din Siria! Dar, una-i una şi alta-i alta! Soluţia să fie politică, dar asta nu înseamnă că nu trebuie să lovim militar Siria, pentru folosirea armelor chimice! Nu ne amestecăm în echilibrul de forţe din teren, doar îl avertizăm pe Assad că nu poate fi tolerat ca pericol pentru securitatea internaţională, aruncând cu gaze de luptă în propriul popor! Sau, mai simplu spus, da, suntem pentru o soluţie politică, dar ea poate fi atinsă doar dacă Assad ştie că va fi făcut răspunzător pentru crimele sale, inclusiv prin forţa militară”!

Explicaţii pentru proşti

Cum adică, Băsescu zice că trebuie “evitat conflictul militar”? Amestecă rezolvarea politică a crizei interne din Siria cu un atac militar limitat, pentru a forţa regimul Assad să nu mai folosească armele de distrugere în masă? Or, soluţia politică nu intră în coliziune cu un atac limitat asupra regimului Assad! Dimpotrivă! O spune, ca pentru proşti, premierul francez, Jean-Marc Ayrault, pe 5 septembrie 2013, în faţa Adunării Naţionale, la Paris. Practic, nu poate exista soluţie politică fără acţiune militară:

Ne pas réagir, ce serait enfin fermer la porte à un règlement politique du conflit syrien. Oui, Mesdames et Messieurs les Députés, la solution à la crise syrienne sera politique et non militaire. Mais regardons la réalité en face : si nous ne mettons pas un coup d’arrêt à de tels agissements du régime, il n’y aura pas de solution politique!(http://basedoc.diplomatie.gouv.fr/exl-doc/FranceDiplomatie/PDF/bafr2013-09-05.pdf).

Adică:

“A nu reacţiona, ar însemna să închidem poarta unei rezolvări politice a conflictului sirian. Da, doamnelor şi domnilor deputaţi, soluţia crizei siriene va fi una politică şi nu militară. Dar să privim realitatea în faţă: dacă nu punem capăt unor astfel de acţiuni ale regimului, nu va exista soluţie politică”!

Şi mai clar explică ministrul de externe francez, Laurent Fabius, pe 4 septembrie 2013, tot în Adunarea Naţională de la Paris, când reiterează că acţiunea militară este premisa unei soluţii politice:

“Enfin, l’action n’est pas contradictoire avec une solution politique. Bien au contraire, elle en est une condition” (http://basedoc.diplomatie.gouv.fr/exl-doc/FranceDiplomatie/PDF/bafr2013-09-05.pdf).

Adică:

“În sfârşit, acţiunea nu este în contradicţie cu o soluţie politică. Dimpotrivă, este o condiţie pentru ea.”

Exact ce spune Declaraţia celor 11, din 6 septembrie 2013:

Lumea nu poate aştepta procese eşuate fără sfârşit, care pot doar să ducă la suferinţe sporite în Siria şi la instabilitate regională. Susţinem eforturile Statelor Unite şi ale altor ţări pentru impunerea (reinforce) interzicerii folosirii armelor chimice!”

Atunci, ce vrea să zică Băsescu prin: “De aceea, conflictul militar trebuie evitat”?

Numai că, Declaraţia celor 11 nu spune doar că trebuie acţionat militar. Spune şi de ce:

“Signatories have consistently supported a strong UN Security Council Resolution, given the Security Council’s responsibilities to lead the international response, but recognize that the Council remains paralyzed as it has been for two and a half years. ”

Adică:

“Semnatarii au susţinut constant o rezoluţie puternică a Consiliului de Securitate al ONU având în vedere responsabilităţile Consiliului de Securitate de a iniţia un răspuns internaţional, dar recunosc că acest Consiliu rămâne paralizat, aşa cum a fost în ultimii doi ani şi jumătate”,

La asta, Băsescu zice cu dezinvoltură:  “România este una din ţările care susţin fără rezerve nevoia ca problemele de acest gen să fie rezolvate în Consiliul de Securitate, şi nu cu forţa armelor.”  Tare, nu?

Şi, pentru a “lămuri” total poziţia României:

N-aş vrea să revin la un lucru pe care l-am mai spus, îl reamintesc totuşi: soluţia militară, indiferent cât de soft şi de precisă ar fi, implică riscuri, riscuri majore – în primul rând riscul de reacţie a Damascului, de reacţie militară; în al doilea rând – riscul de extindere a conflictului la nivel regional având în vedere că pe teritoriul Siriei acţionează foarte multe formaţiuni militare sau militarizate care nu sunt sub control politic – şi aici discutăm şi de Hezbollah şi de formaţiuni ale insurgenţei care ţin de Al-Qaeda ş.a.m.d.

Şanse pentru criminali şi “conflicte militare evitate” pentru a-i ţine la putere

Adică, din nou, “soluţia militară” amestecată cu soluţia politică! Băsescu nu e de acord cu nicio “soluţie militară”, nici soft, nici “precisă”, de niciun fel, că uite ce se întâmplă! OK! Nu am nimic împotrivă ca domnul Băsescu să vrea NIMIC în materie de a opri pe criminalul Assad să-şi omoare poporul! Dar, România? Oricum, ţara noastră nu ar participa la nicio acţiune militară, nefiind solicitată şi neavând capabilităţi în acest sens!

După discursul din 10 septembrie (ora Coastei de Est), 11 septembrie la noi, Obama a hotărât să-i dea o şansă criminalului Assad să se dezarmeze! E bine că a făcut asta, fiindcă lumea trebuie să vadă că aceşti criminali nu ştiu să se dezarmeze, chiar şi atunci când sunt speriaţi de moarte! Dar, Băsescu, cică, se ralia la o Declaraţie a celor 11, care vorbeşte de acţiune militară pentru a face posibilă o soluţie politică.

Adică, Declaraţia celor 11 zice: “Semnatarii au susţinut constant o rezoluţie puternică a Consiliului de Securitate al ONU având în vedere responsabilităţile Consiliului de Securitate de a iniţia un răspuns internaţional, dar recunosc că acest Consiliu rămâne paralizat, aşa cum a fost în ultimii doi ani şi jumătate.

Iar Băsescu zice: “România este una din ţările care susţin fără rezerve nevoia ca problemele de acest gen să fie rezolvate în Consiliul de Securitate, şi nu cu forţa armelor.”

Declaraţia celor 11 spune: “Susţinem eforturile Statelor Unite şi ale altor ţări pentru impunerea (reinforce) interzicerii folosirii armelor chimice!”

Iar, Băsescu zice: “De aceea, conflictul militar trebuie evitat!

Şi Băsescu conchide triumfător: “În ceea ce priveşte România, ea se raliază fără rezerve acestei declaraţii”!

De ce face Băsescu asta? De ce aruncă în aer Declaraţia celor 11, absolut inutil şi stupid, la prima vedere? Simplu! Împacă şi capra, şi varza! Trebuia să facă un semn către America, pe care a păcălit-o copios, până în prezent, prin slugărnicie şi solicitudine, beneficiind masiv de susţinere americană, mai ales în bătălia politică internă! Dar trebuia să-i dea un semnal şi lui Assad, de care îl leagă mii de conexiuni şi interese obscure (vezi articolul meu din pagina principală a blog-ului, “Hayssam şi „What You Need to Know”!). Practic, prin ieşirea sa la rampă, pe 9 septembrie 2013, pentru a anunţa poporul că se alătură celor 11 ţări, a făcut el însuşi o declaraţie de loialitate faţă de regimul Assad! Nu faţă de America! Nu faţă de România şi aliaţii săi cei mai importanţi, SUA şi Franţa!

Asta spune cu atât mai multe despre România, cu cât, încă de pe 5 septembrie 2013, aşadar înainte de emiterea Declaraţiei celor 11 (6 septembrie), România informase Departamentul de Stat că susţinem ferm o acţiune militară a SUA împotriva Siriei, alături de alte ţări! Iată declaraţia purtătorului de cuvânt al Departamentului de Stat, doamna Jen Psaki, din 5 septembrie 2013:

MS. PSAKI: Okay. Australia, Albania, Kosovo, Canada, Denmark, France, Poland, Romania, and Turkey. (…)

MS. PSAKI: Have publicly and explicitly expressed support for U.S. military action.” (http://www.state.gov/r/pa/prs/dpb/2013/09/213851.htm).

Adică:

MS. PSAKI: Okay. Australia, Albania, Kosovo, Canada, Danemarca, Franţa, Polonia, România şi Turcia. (…)

MS. PSAKI: Au exprimat public şi explicit susţinerea pentru acţiunea militară a SUA.

Întrebare: Când a exprimat România, public, susţinerea pentru o acţiune militară a SUA împotriva Siriei? Că nici măcar în 9 septembrie, prin vocea preşedintelui, care, pasămite, se ralia Declaraţiei celor 11, nu avem aşa ceva! Dimpotrivă, avem, mai degrabă, o poziţie de susţinere a regimului Assad, darămite de aprobare a unui atac american asupra Siriei! Băsescu şi ciracii săi, din diplomaţia, culmea, lui Titus Corlăţean şi Victor Ponta, au fost aşa de atenţi să nu-l supere pe Assad, încât au trimis sprijinul “public” pentru America, la Departamentul de Stat, prin canale confidenţiale! Că nimeni nu a ştiut de acel sprijin “public”!

Lista loviturilor americane pentru liniştea lui Assad

Aşadar, pe 9 septembrie, Băsescu îi transmitea lui Assad, pur şi simplu, să stea liniştit, că SUA nu vor ataca silozurile armelor sale chimice:

“Însă, aici, aş vrea să fac o precizare, cu privire la soluţia militară: ea, dacă se va utiliza, se va utiliza împotriva infrastructurilor militare sau a resurselor aviaţiei siriene sau a resurselor artileriei siriene sau a unităţilor de tancuri, a depozitelor de muniţii, cu o singură excepţie – depozitele cu muniţie chimică, pentru că lovirea acestora înseamnă generarea unui dezastru chimic şi n-aş vrea să vedem situaţia în care singura şansă a regimului rămâne muniţia chimică.” (http://www.presidency.ro/?_RID=det&tb=date&id=14516&_PRID=lazi).

Dar, de când face publică, un lider politic din România, lista ţintelor atacului american asupra Siriei? Liniştindu-l pe Assad, că preţioasele sale arme chimice nu vor fi atinse!  Pe 5 septembrie 2013,  secretarul de presă al Pentagonului, George Little, a explicat pentru toţi prietenii lui Assad:

“To be clear, stockpiles of chemical weapons, sarin and VX, those are not in the target set. It’s the infrastructure and the capability to employ those weapons that are the target set.” (http://www.defense.gov/transcripts/transcript.aspx?transcriptid=5304).

Aşadar:

“Ca să fie clar, silozurile de arme chimice, sarin şi VX , nu sunt pe lista ţintelor. Infrastructura şi capabilitatea de a folosi aceste arme sunt pe lista ţintelor”.

Sigur, mai sunt şi marii analişti militari ai neamului, patrioţi şi naţionalişti români, cum este Răducu Tudor, care au informat cu dezinvoltură naţiunea că americanii vor bombarda exact silozurile chimice: „În Declaraţia, semnată şi de România, nu se închide complet varianta unui atac fără trupe la sol împotriva Siriei. Această declaraţie va fi folosită de Statele Unite, din punctul meu de vedere, ca dovadă a sprijinului politic internaţional pe care îl au pentru a lansa lovituri punctuale, chirurgicale asupra unor locaţii militare ale Siriei, locaţii care adăpostesc arme chimice şi care pun în pericol, în mod continuu, populaţia Siriei”! (ascultă file audio* 13radu tudor-0americanii vor lovi silozurile cu arme chimice9sep). Omul este „genial”!

Şi, acum, am şi eu nişte întrebări pentru dumneavoastră! De ce au permis Ponta şi Antonescu această declaraţie de dragoste a lui Băsescu faţă de Assad? De ce nu a ieşit imediat un comunicat MAE care să pună lucrurile la punct?

Priviţi filmuleţul de mai jos, cu mare atenţie! Dacă aveţi o fire emoţională mai accentuată, mai bine nu-l vizionaţi! Am fost atent să nu redau scene cu atrocităţi oribile! Sunt mii astfel de scene în dovezile video împotriva regimului Assad! În filmuleţ veţi vedea o mamă siriană care îşi ia rămas bun de la copiii ucişi de criminalul Assad! Ucişi de gaze de luptă, pe care opoziţia din Siria, cu sau fără facţiunile Al Qaeda, cu sau fără ce aţi vrea dumneavoastră, nu a avut mijloacele tehnice pentru a le folosi într-un atac de asemenea amploare!

Nu era pentru prima oară când Assad folosea gaze de luptă! Priviţi şi înţelegeţi până unde pot merge aceşti criminali! Şi decideţi dacă vă puteţi permite să aşteptaţi veşti de la un Consiliu de Securitate blocat de ruşi! Aşa cum vrea Băsescu! Şi aşa cum vor, prin tăcerea lor vinovată, domnii Ponta şi Antonescu! Care habar n-au că, pe 9 septembrie 2013, Băsescu îl „mângâia” pe creştet pe Assad şi dădea cu tifla Americii. Exact aşa cum nu ştiau nici presa din România, nici guvernul ţării sau securiştii loiali ei, din MAE, câţi or mai fi rămas pe acolo!

http://www.youtube.com/watch?v=myg0lFwQJmc

*Notă: Dacă accesarea file-urilor audio din text, prin link-urile prezente, se realizează trunchiat sau incomplet la primul click, reluaţi procedura printr-un nou click pe link-ul corespunzător!

Gulaş Unguresc cu Diplomaţi Români Analfabeţi şi Demnitari “Ticăloşi” din Înalta Politică Românească

corlatean 2 OK

Astăzi aş fi vrut să vă arăt de ce România nu poate spera la decenţă şi profesionalism în dinamica relaţiilor internaţionale! Sugrumată de ceauşism şi prostie securistă la vârful diplomaţiei, ca şi al clasei politice, România nu are nicio şansă să-şi şteargă scuipatul de pe faţă, aruncat de altă ţară sau de cineva din altă ţară! Nici măcar atunci când a fost scuipată pe nedrept!

Ar fi fost un text frumos, foarte tehnic şi teribil de plictisitor, pe care să-l citească doar vreo doi, trei creieroşi, capabili să înţeleagă armonia înaltă a reperelor artei diplomatice! Dar, parcă poţi! Într-o ţară populată de moaşte, în care premierul vine din vacanţă doar ca să şi-o prelungească (vacanţa), lui şi tuturor proştilor scârbiţi de muncă, dar avizi să-şi dea votul cui le aruncă o ciozvârtă electorală, e, practic, imposibil! Că ciozvârta aia e în kilograme de ulei rânced sau peşte stricat sau zile libere, nu mai calculează nimeni! Atenţie, textul este, în continuare, dificil! Mai bine, abţineţi-vă!

Pâine ieftină, ceasuri elveţiene şi dări cât cuprinde

Cei doi vacangii (cuvânt inventat de mine, nu vine de la “vacă”, ci de la “vacanţă”, dar nu mă deranjează “extinderile ilicite”) de profesie, Victoraş şi Crinuţu’, s-au îmbulzit pe scările şubrede ale succesului USL-ist, împinşi din spate de răsuflarea tăiată a susţinătorilor din prostimea de serviciu, pentru a-l contracara prompt pe Băsescu! Ăla care îi desfiinţase sistematic, în absenţă, obligându-i să revină din periplul “vacanţionist-cretinoid”, pe care nu îl voi explica, pentru că proştilor din USL le-aş explica degeaba, iar oamenii deştepţi, care citesc acest blog, nu au nevoie de nicio explicaţie!

Cert este că, în conformitate cu sondajele de opinie, USL pierde puncte importante, cam unul pe lună, în intenţia de vot pentru alegerile parlamentare! (http://www.hotnews.ro/stiri-politic-15377361-sondaj-usl-conduce-intentiile-vot-insa-inregistreaza-pierdere-procentuala-desi-foarte-lenta-partidul-miscarea-populara-optiunea-vot-peste-5-din-romani.htm).  Sigur, sociologic, poate fi o pierdere importantă! Pentru mine, este doar un indiciu semnificativ cu privire la ponderea săracilor cu duhul, în cortegiul electoral al ultimilor ani din România, de vreme ce USL se situează încă la peste 50% din opţiunile de vot ale electoratului! Sincer, pe de altă parte, mă bucur că este aşa! Ţara are ce merită! Adică, după Băsescu, pe Crinuţ şi pe Victoraş!

Nu voi intra în amănuntele intervenţiilor televizionistice, din 13 august 2013, ale celor doi “giganţi” politici, pentru a explica “diverse” proştilor care îi susţin şi oamenilor inteligenţi care abordează textul de faţă. Mă voi limita doar la un aspect, două, ca să pot trece rapid la alt tip de prostie, din ograda domnului Titus (nu împăratul roman), care ne apără de unguri cu mult tact şi abnegaţie, aşa cum se poate observa uşor din montajul de la începutul acestui articol.

Dorind să explice proştilor de ce măreşte dările, prin aranjamentele cu FMI, Victoraş a slobozit următoarele “panseuri” extrem de relevante, la România TV, pe 13 august 2013:

Victor Ponta: Şi anume, nu există în noul acord (cu FMI-nota mea) nici o referire legată de taxe, de creşteri concrete de taxe şi impozite, cu două excepţii, pe care mi le asum şi pe care le susţin. Prima: dacă scădem TVA-ul la pâine, creştem accizele la produse de lux; iahturi, ceasuri. Da, eu îmi asum acest lucru…            
Realizator: Şi alcool.
Marius Niţu: Alcool.
Victor Ponta: Şi la alcool. Şi vreau să vă anunţ o chestie, şi liberalii nu au nici o problemă cu chestia asta; că nu e că aceia cu iahturi şi cu ceasuri din Elveţia îi votează pe liberali…(…)

Marius Niţu: Nu, cei de la PDL au zis, ‘O să apară 21 de noi taxe’.
Victor Ponta: Sunt nebuni, ca să nu spun că sunt mincinoşi, că i-aş jigni. Nu există nici 21, nu există nici şapte sau cinci. Există această creştere a accizelor la produse de lux, contra TVA la pâine şi da, mi-o asum şi eu, şi PNL, şi PC şi foarte bine am făcut”. (http://www.gov.ro/participarea-primului-ministru-victor-ponta-la-emisiunea-edi-ie-speciala-la-romania-tv__l1a120792.html).

Aşadar, ce spune Victoraşu’? Că scade TVA la pâine, nu-i aşa? Ia să vedem noi! Pe cine avantajează această măsură? Evident, populaţia săracă! Asta este foarte bine, pentru că tocmai aceşti oameni trebuie protejaţi, în timp de nevoie, cum este perioada de criză pe care o trăim! Dar, un alt motiv important al reducerii TVA la pâine este să “fiscalizăm” un domeniu teribil de afectat de evaziunea fiscală! Aşadar, în fond, reducerea TVA la pâine este îndreptată spre o mai bună colectare la buget, prin descărcarea poverii fiscale de tip TVA din circuitul produsului finit pâine!

Întregirea pensiilor este, de fapt, “compensarea” lor

Păi, dacă este aşa şi se aşteaptă o mai bună fiscalizare a procesului, de ce COMPENSEAZĂ Ponta, pentru buget, scăderea TVA la pâine, cu mărirea accizelor la alcool şi produse de lux? Logic, asta arată că Ponta nu mizează pe o mai bună fiscalizare şi, în consecinţă, o mai bună colectare la buget, prin reducerea TVA la pâine (explicaţia a fost dată de numeroşi experţi şi nu vreau să mă refer la ea aici), ci, mai degrabă, este conştient că această reducere va produce un gol la buget, pe care trebuie să îl acopere cu măririle de accize pentru produsele de lux şi alcool!

Dacă facem un calcul simplu, plecând de la premisa că reducerea TVA la pâine este un lucru bun şi necesar pentru mulţi oameni sărmani, dar, aşa cum am văzut, nu se bucură de încrederea lui Ponta, că ar umple visteria statului, ba chiar trebuie compensată, să ne punem următoarea întrebare: Totuşi, aceşti sărmani, pe care vrea să-i ajute Ponta, cu cine votează? Răspunsul simplu este: în  majoritate cu PSD! Cu cine votează cei care ”compensează” reducerea de TVA pentru sărmani, adică cei care consumă băuturi alcoolice scumpe sau achiziţionează produse de lux? Păi, în majoritatea lor, votează cu PNL! Mult mai evidentă, în acest sens, este “împovărarea” chiriilor de care vorbeşte Ponta, tot ca o compensaţie. Iată pentru ce, în şedinţa de guvern, din 14 august 2013:

“(…) la începutul lunii septembrie, să prezentăm acordul cu FMI: două creşteri, am scăzut TVA-ul la pâine şi am crescut accizele la alcool, iahturi, ceasuri şi cred că am făcut foarte bine Şi e o măsură social-liberală asta, până la urmă pâinea şi reducerea evaziunii e un lucru foarte bun şi doi, nu am mai încasat contribuţiile de la sănătate de la pensionarii cu 740 de lei – a fost prima măsură pe care a luat-o acest guvern ca să repare ceea ce s-a făcut rău în 2011 şi atunci, de la 1 ianuarie 2014, compensăm cu plata doar la sănătate la veniturile din chirii, nimic altceva, nici 12, nici 21 de taxe, nici 2.500, e vorba de două lucruri bune pe care le-am compensat de undeva şi cred că am făcut foarte bine şi cu asta cred că toată discuţia s-a închis”. (http://www.gov.ro/declara-ii-sus-inute-de-premierul-victor-ponta-la-inceputul-edin-ei-de-guvern__l1a120794.html).

Ia să vedem! Aşadar, ce ne spune Ponta? Că “nu am mai încasat contribuţiile de la sănătate de la pensionarii cu 740 de lei – a fost prima măsură pe care a luat-o acest guvern ca să repare ceea ce s-a făcut rău în 2011”! Foarte bine! Dar, atunci, după 2011, se încasau contribuţiile de sănătate de la “pensionarii cu 740 de lei şi nu se luau dări pe chirii de tipul “plata doar la sănătate la veniturile din chirii”! Acum, când nu mai încasăm “contribuţiile de la sănătate de la pensionarii cu 740 de lei”, ghici ce? COMPENSĂM! Cum? Simplu! “Cu plata doar la sănătate la veniturile din chirii, nimic altceva,” Adică, nu am fost în stare să gestionăm bugetul în aşa fel încât să reîntregim real pensiile celor sărmani, “pensionarii cu 740 de lei” şi, acum, trebuie să compensăm ce am dat la unii cu ce vom lua de la alţii!

Întâmplarea face că sărmanii cu 740 de lei pensie sunt votanţi PSD, iar cei capabili să aibă oarece venituri din chirii sunt votanţi PNL, de regulă! Chiar şi liberalii şi-au dat seama, în cele din urmă! Sigur, nu Crinuţu’, care vorbea de  viziuni “somnambulice” în cazul celor care sesizau nebunia acestor dări noi:

“Ni se întâmplă tuturor să vorbim prin somn, poate. Nu e niciun păcat. E uşor somnambulică această critică, acest tip de critică. De ce? Pentru că nu poţi să visezi că s-au mărit taxe şi să le critici. Le critici în somn atunci. A crescut, s-a desfiinţat cota unică în România? S-au majorat impozitele acestea în România?” (http://www.realitatea.net/tariceanu-replica-dura-si-avertisment-pentru-crin-antonescu_1247325.html).

Nici Chiţoiu nu avea vreo problemă, deşi, raportându-mă la intelectul domniei sale, nu sunt sigur dacă asta este o veste bună sau proastă! Am spus pe 2 august 2013, la România TV, că PNL va fi primul afectat electoral de aceste măsuri! Tăriceanu a reacţionat abia pe 6 august 2013:

La noi, însă, o astfel de politică denotă o mentalitate care este dovada cea mai elocventă a intenţiei de a penaliza pe cei care deţin un bun sau o proprietate. Cu alte cuvinte, noi descurajăm deţinerea de proprietăţi şi vrem să facem o ţară de asistaţi. Acest lucru este extrem de grav în ceea ce priveşte abordarea de politici fiscale şi sper de la colegii mei liberali să fie de data aceasta ceva mai activi pe acest subiect. Să iasă din pasivitatea care i-a caracterizat pe unii şi să nu accepte o astfel de măsură. Ceea ce trebuie făcut este lărgirea bazei de impozitare. Nu trebuie să punem impozite suplimentare la cei care deja plătesc impozitele şi se conformează voluntar, ci trebuie să scoatem la lumină evaziunea fiscală. Este o vorbă veche în popor care spune ‘dom’le, dă tot în boul care trage’. La noi, politica fiscală pare să urmeze această zicală. Punctul meu de vedere este că trebuie puşi la plata impozitelor cei care fac evaziune, cei care se sustrag.” (http://www.realitatea.net/tariceanu-majorarea-impozitelor-pe-chirii-in-contextul-reducerii-tva-la-paine-este-o-grava-eroare_1241899.html).

Cu “ticăloşia” prin Spania

Este interesant că Ponta trâmbiţa, sus şi tare, probabil susţinut de binomul sinucigaş Crin-Chiţoiu, adevăraţii gropari ai Partidului Naţional Liberal, că măsurile lui de împovărare fiscală a segmentului cel mai dinamic al societăţii româneşti sunt agreate şi susţinute chiar de liberali “Şi vreau să vă anunţ o chestie, şi liberalii nu au nici o problemă cu chestia asta; că nu e că aceia cu iahturi şi cu ceasuri din Elveţia îi votează pe liberali!” (http://www.gov.ro/participarea-primului-ministru-victor-ponta-la-emisiunea-edi-ie-speciala-la-romania-tv__l1a120792.html).

Abia după 10 august, am auzit de la domnul Tăriceanu şi această concluzie amară: “Dacă astfel de măsuri vor fi adoptate, dacă ele nu vor fi clar explicate şi justificate, dacă se poate produce o justificare şi chiar şi în aceste condiţii, nu m-ar mira să existe o sancţionare din partea electoratului şi mi-e teamă ca această sancţiune să nu vizeze cu precădere PNL, de la care există o serie de aşteptări!” (http://www.realitatea.net/tariceanu-replica-dura-si-avertisment-pentru-crin-antonescu_1247325.html).

Dincolo de aceste considerente, noile poveri fiscale indică un singur lucru! Mult trâmbiţata “reîntregire” de pensii şi salarii, cu care Ponta i-a momit pe proşti şi asupra căreia am ridicat personal mari semne de întrebare, încă din 2011-2012,  pe un anume post de televiziune, s-a dovedit, în sfârşit, o mizerie electorală de cea mai joasă speţă! Practic, nu s-a întregit nimic! S-a dat dintr-un loc proştilor şi acum acoperim locul acela luând din alt loc, adică luând înapoi de la aceiaşi sau de la alţi proşti! Şi pentru că, inevitabil, sunt destui proşti USL-işti care citesc acest blog, să le reamintim o frază spusă de Ponta, pe 13 august 2013, când s-a precipitat să îl acuze pe Băsescu de ticăloşie! Acuză livrată pentru că Băsescu ar fi inventat data la care a aflat Ponta de accidentul teribil din Muntenegru:

Victor Ponta: Eu v-am spus însă, că, la nivel uman, să te duci la televizor, să… Aia, faptul că se ceartă cu bona mea, că cheamă CSAT-ul după ce mă urc eu în avion, sunt chestii copilăreşti. Pot fi, cum să vă spun, ridicole. Dar să foloseşti moartea unor români din Muntenegru ca să te duci la televizor să minţi, ca să mă ataci politic, asta a zis: ‘Eu am ştiut de la şapte fără cinci şi Ponta juca baschet’. Domnule, atacă-mă pe mine, nu te folosi de moarte unor români. Mi se pare mult mai mult decât o ticăloşie!” (http://www.gov.ro/participarea-primului-ministru-victor-ponta-la-emisiunea-edi-ie-speciala-la-romania-tv__l1a120792.html).

Ei bine, mă ard degetele să vă arăt cine minte şi cine este, cu adevărat, ticălos în această dramă din Muntenegru! Nu o voi face, încă! E din alt topic, nu pentru azi! Dar, să rămânem o clipă în discuţia despre ticăloşie, pentru beneficiul votanţilor PSD şi al iubitorilor de Ponta, infantilism, ticăloşie brută, incompetenţă, minciună şi celelalte ingrediente ale universului de discurs USL-ist, ca să nu zic PONTIST! Vă aduceţi aminte de ce au venit USL-ii la putere? Fiindcă Băsescu a obligat poporul român la eforturi mari şi sacrificii importante, proclamate de USL ca absolut nejustificate în timpul crizei! Credem cu toţii că erau nejustificate! Că se putea gestiona altfel criza! Prin renunţarea la furat, de pildă! Ne aducem aminte de tăierile de salarii şi pensii! Aici a fost masa critică a propagandei USL-iste! Cum USL va repara aceste nenorociri! Cum va reîntregi pensii şi salarii!

Cum le-a reîntregit se vede acum, când USL (a se citi PSD + Crin + Chiţoiu) impune noi poveri fiscale pe umerii românilor! Dar e ceva mult mai josnic! Mai abject! Care provoacă silă şi dezgust numai când te uiţi la oameni ca Ponta! El vorbeşte despre cum fac unii din nenorocirea oamenilor unealtă pentru scopuri meschine? El vorbeşte despre ticăloşie? Pe 22 iulie 2013, Ponta se afla în Spania! A dat un interviu la influenta televiziune RTVE! Ce credeţi că le-a spus spaniolilor lăudându-se cu “cifrele pozitive” ale economiei româneşti? Că aceste cifre s-au obţinut prin “eforturile mari” şi “sacrificiile importante” ale românilor! (auzi file audio* 13ponta-tve-1romania cifre pozitive dupa eforturi si sacrificii ale romanilor22jul).

Adică, Ponta a cucerit puterea politică în România prin votul oamenilor, pentru că s-a ridicat împotriva nemerniciei unor măsuri, care au dus la distrugerea României şi a românilor! Dar, îndată ce scapă în Vest, se laudă tocmai cu acele măsuri care au produs atâta suferinţă în ţară şi pe care le-a criticat el însuşi cu atâta înverşunare, în repetate rânduri! Voiaţi o definiţie a ticăloşiei? O aveţi acum!

Foaie verde de Jobbik, eu vă mai înjur un pic

Acum să vedem cât de tari suntem în diplomaţie, că tari în gură am văzut că suntem! Foarte multă lume s-a inflamat prin România, după ce liderii unui partid parlamentar extremist din Ungaria, Jobbik, au făcut declaraţii inacceptabile la adresa României, într-o tabără de vară, chiar pe teritoriul ţării. Liderul acestui partid, Vona Gábor, a declarat, pe 10 august 2013, conform Mediafax:

„Eu cred că Ungaria, dincolo de gesturile simbolice şi de iniţiativele civice, are obligaţia să încerce să dea glas acestei cerinţe în faţa forurilor internaţionale. Eu cred că această dispută (privind autonomia Secuimii) nu este disputa României şi Ungariei, ci una europeană. Ungaria trebuie să facă orice îi stă în putinţă ca disputa pe seama autonomiei să se finalizeze cât mai repede!” Şi a adăugat:

„Este evident că, pentru noi, principalul obiectiv nu este calitatea relaţiei dintre România şi Ungaria, ci starea societăţii şi naţiunii maghiare, care îi include şi pe maghiarii din Transilvania. Deci, dacă apărarea drepturilor maghiarilor din România şi reprezentarea lor înseamnă conflict cu România, cred că Jobbik îşi va asuma această responsabilitate, care trebuie, de fapt, asumată de întreaga Ungarie!” (http://www.antena3.ro/politica/jobbik-daca-apararea-drepturilor-maghiarilor-inseamna-conflict-cu-romania-jobbik-isi-asuma-asta-224184.html).

Aşa cum lesne ne putem imagina, autorităţile române au reacţionat la asemenea declaraţii! Prompt a fost Ministerul de Externe! Băsescu a intervenit şi el, pe 12 august 2013, printr-o suită de tâmpenii strict electorale, aruncate în eter la un fel de sărbătoare câmpenească a tuturor românilor, la care Liderul în Absolut îşi colorează rătăcirile naţionalist-stupide cu albastru de Voroneţ, în fiecare an:

Ungaria a devenit, în momentul de faţă, un focar de instabilitate din punct de vedere al tratamentului minorităţilor în regiune, nu în România. În România nu se va întâmpla nimic, dar, în regiune, politica Budapestei a început să creeze dificultăţi statelor care au minoritate maghiară pe teritoriul lor, iar România îşi va asuma leadership-ul punerii la punct a Budapestei!” (http://www.presidency.ro/?_RID=det&tb=date&id=14462&_PRID=ag).

Nu comentez aberaţiile din această izbucnire patriotardă a preşedintelui, fiindcă nu domnia sa mă interesează în acest text. De altfel, a fost pus el însuşi la punct de impetuosul nostru ministru de externe, Titus ot Corlăţean! Acesta a fost paraşutat la fel, foarte greşit, la aceeaşi chermeză câmpenească unde grăise Liderul în Absolut, tocmai pentru a “elucubra” şi domnia sa, pe aceeaşi temă, aşa cum este preluat de Gândul din 14 august 2013:

“(…) retorica războinică (a preşedintelui Băsescu-n.r.) este anacronică, populistă şi necredibilă atunci când îţi asumi, între ghilimele, leadership-ul împotriva unei capitale, adică împotriva unei ţări, şi nu faci distincţia, separarea, între anumiţi lideri politici, anumite atitudini politice extremiste şi o anumită retorică, şi o identifici cu o ţară întreagă, înseamnă că nu ai ce căuta în politică!” (http://www.gandul.info/politica/titus-corlatean-despre-declaratiile-lui-traian-basescu-la-adresa-ungariei-nu-mai-avem-nimic-de-impartit-politic-in-interiorul-asa-zisei-coabitari-11252438). Acelaşi Corlăţean se dădea exemplu pe sine însuşi, ca diplomat şi instituţie, MAE, dând lecţii lui Băsescu şi invocând super-documentele emise de prăvălia pitorească pe care o conduce, sub numele de Minister de Externe:

Am făcut şi un test atunci când am dat comunicatul de presă al MAE, în urmă cu câteva zile, pe care unii, inclusiv dintre analiştii politici din presă, nu l-au înţeles ori s-au făcut că nu îl înţeleg. Am cerut Guvernului Ungariei să se delimiteze de acele afirmaţii ale liderului unui partid extremist şi a fost bine faptul că Guvernul de la Budapesta a spus: ‘Da, parteneriatul strategic cu România este important pentru noi. Da, suntem adepţii colaborării şi lucrul ăsta trebuie să prevaleze. Trebuie să ştii cum să acţionezi (…)!” (http://www.gandul.info/politica/titus-corlatean-despre-declaratiile-lui-traian-basescu-la-adresa-ungariei-nu-mai-avem-nimic-de-impartit-politic-in-interiorul-asa-zisei-coabitari-11252438).

Wow! Nu aţi trecut în levitaţie? Nu v-aţi unit cu Nirvana? Cum, nu trepidaţi, cu 8,9 grade pe scara Richter, de asemenea har diplomatic? Vă spun eu pe unul, care şi acum este în levitaţie de atâta admiraţie (scuzaţi rima, dar mă simt inspirat)! Îl cheamă Crin şi e topit de ce bun e MAE român! Iată, pe 14 august 2013: “Eu salut reacţia Ministerului român de Externe, o reacţie promptă, o reacţie clară, o reacţie echilibrată şi o reacţie suficientă pentru ce înseamnă domnul Gábor, formaţiunea sa politică şi contextul!” (auzi file audio* 13crin-1saluta reactie mae la jobbik13aug).

Diplomaţia română bate tot

Bun, dacă e aşa tare domnul Corlăţean, hai, domnule, să vedem şi noi fabuloasa reacţie a MAE, aia la care se referă şi marele ministru şi marele Crin! Ea a venit imediat, pe 11 august 2013! O reproducem integral, pentru acurateţe şi splendoare, că de-aia avem blog:

“Ministerul Afacerilor Externe condamnă cu fermitate şi respinge declaraţiile făcute în cadrul Taberei de vară de la Joseni, în cursul zilei de sâmbătă, 10 august 2013.

Astfel, pe tema autonomiei pe criteriu etnic, MAE reaminteşte faptul că aceasta nu face parte din standardele europene actuale omologate pentru minorităţile naţionale, la fel ca şi aşa zisele drepturi colective pentru minorităţile naţionale, care sunt excluse conceptual din planul relaţiei bilaterale prin Tratatul politic de bază din 1996.

În ce priveşte afirmaţia că pentru soluţionarea aşa-zisei probleme a maghiarilor din România este necesară asumarea unui conflict între Ungaria şi România, MAE apreciază că este extrem de gravă. Ea contravine flagrant spiritului şi realităţilor europene contemporane, principiilor de drept internaţional, Tratatului politic de bază, precum şi Parteneriatului Strategic bilateral. Astfel de poziţionări sunt complet anacronice şi trebuie condamnate cu toată fermitatea de către toţi actorii responsabili din România, Ungaria şi Europa, în general.

MAE dezavuează orice manifestări sau declaraţii extremiste care au loc pe teritoriul României.

MAE reaminteşte că este nevoit să ia poziţie, în mod public, pentru a doua oară în decurs de o lună, faţă de declaraţiile unor oficiali ungari făcute în contextul unor şcoli sau tabere de vară organizate de teritoriul suveran al României care disonează cu „Parteneriatului strategic ungaro-român pentru Europa în secolul XXI”.

Ministerul Afacerilor Externe aşteaptă din partea Guvernului de la Budapesta să se disocieze de declaraţiile Jobbik făcute la Joseni în cursul zilei de ieri.” (vezi http://www.mae.ro/node/21212).

Sigur, nu o să analizăm tot pomelnicul superb al lui Corlăţean! Pardon, “prompt”, “clar”, “echilibrat”, bla, bla, bla! Am şi remuşcări! Cine sunt eu să fac analize unor diplomaţi desăvârşiţi, cum numai MAE român are în dotare! O armată super-competentă! Iată, după o asemenea reacţie, Ministerul de Externe de la Budapesta a dat un răspuns, pe 12 august 2013, care a confirmat “victoria” diplomatică a României, conform comunicatului Mediafax:

Jobbik este un partid de opoziţie care nu este implicat în activitatea Guvernului ungar şi nu împărtăşeşte responsabilităţile acestuia, a declarat Ministerul ungar de Externe pentru MTI, răspunzând unei solicitări din partea diplomaţiei române.

Guvernul ungar este angajat faţă de principiile fundamentale şi obiectivele parteneriatului strategic ungaro-român, subliniază ministerul ungar.” (http://www.mediafax.ro/politic/raspunsul-ministrului-ungar-de-externe-jobbik-nu-este-implicat-in-activitatea-guvernului-11245050).

Sincer, roşesc numai citind aceste slove! Ce superbă victorie, pentru domnul Corlăţean! Cum a îngenunchiat el obrăznicia hunilor ăştia, care îşi permit să-şi bată joc de ţărişoara noastră! Bravo, Titus! Exact cum ai spus tu: „Am cerut Guvernului Ungariei să se delimiteze de acele afirmaţii ale liderului unui partid extremist şi a fost bine faptul că Guvernul de la Budapesta a spus: ‘Da, parteneriatul strategic cu România este important pentru noi. Da, suntem adepţii colaborării şi lucrul ăsta trebuie să prevaleze. Trebuie să ştii cum să acţionezi (…)!”

Regula nr. 1 pentru idioţii din diplomaţie

Ce mai, mi-a luat Dumnezeu minţile! Cum să critici această superbă piesă de diplomaţie corlăţeană? Omul e tunat rău! Mare diplomat! Că doar e pus acolo de Micul Titulescu, ăla cu impozitul pe chirii! Măi, a zis şi Crin! Sigur, Crin a zis multe cretinisme, în conferinţa lui de presă precipitată, despre MAE şi povestea cu ungurii! Surprinzător, deţinea nişte date tehnice, pe care nu le putea avea decât din Minister, pentru că nu-l putea duce căpşorul atât de departe pe baterii! Nu cred că le avea de la Corlăţean! Are alte surse! Nu i-au fost suficiente, însă! Nu o să-i spun, încă, unde a greşit, fiindcă sunt un trădător de neam şi ţară, care îl lasă pe mâna “pretinilor” din Minister, să mai greşească şi altă dată! Pe bani grei, cât îi plăteşte statul pe ăia! Astăzi, mă fac de râs doar în raport cu Super-Corlăţean! Încă o dată, cine sunt eu să mă pun cu o armată de super-diplomaţi, cu un minister întreg, la rigoare şi, de fapt, cu ditamai Guvernul Ponta? Hai să ne revenim, ce Dumnezeu!

Aşa cum vă spuneam, ne vom referi strict doar la unele pasaje din opera editio princeps a lui Corlăţean. Vom începe cu Regula nr. 1 pentru idioţi! Poftim? Da, sigur, există şi idioţi în diplomaţie! Nu, nu în diplomaţia română! Aici toţi sunt nişte Mici Tituleşti! După chipul şi asemănarea Micului Titulescu! Adică, “geniali”! Vă daţi seama? Dar, să revenim la Regula nr. 1, aia pentru idioţi! În diplomaţie, se enunţă aşa: “Never ever, în caz de incident diplomatic, nu solicita, pe canale diplomatice oficiale publice, părţii implicate în incident, să dezavueze public factorul declanşator al incidentului, care ţine de acea parte, în afara unui aranjament pe canale diplomatice confidenţiale!”

Explicaţie la Regula 1 pentru idioţii din diplomaţie: “Never ever, nu face aşa, deoarece niciodată nu se întâmplă ca, în afara acelui aranjament confidenţial, o parte implicată în incident să dezavueze public factorul declanşator al incidentului, care ţine de acea parte! Ceea ce, dacă ai cerut asta, te va face să pierzi faţă, va compromite partea pe care o reprezinţi în incident şi te va umili ca ţară!”

Case study: ce a cerut România Ungariei? “Ministerul Afacerilor Externe aşteaptă din partea Guvernului de la Budapesta să se disocieze de declaraţiile Jobbik făcute la Joseni în cursul zilei de ieri.” Ce a răspuns Guvernul de la Budapesta: “Jobbik este un partid de opoziţie care nu este implicat în activitatea Guvernului ungar şi nu împărtăşeşte responsabilităţile acestuia.

S-a disociat Guvernul de la Budapesta de “declaraţiile Jobbik”, aşa cum a cerut MAE român? Răspuns: NEM! Ce zice, de fapt, Budapesta, pentru uzul idioţilor din diplomaţie, pe unde or fi ei? Zice aşa (răspuns imaginar, pentru înţelesul proştilor din diplomaţie):

“Băi tâmpiţilor din MAE român, de când trebuie să răspundă Guvernul Ungariei pentru declaraţiile unor băieţi din opoziţia de la Budapesta, care nu exprimă poziţii oficiale ale Guvernului maghiar? Sigur, noi suntem atenţi la voi, că vă ştim cam nevricoşi, incompetenţi şi tembeli, aşa că vă mai spunem o dată, ca la proşti, da, suntem angajaţi faţă de principiile fundamentale şi obiectivele parteneriatului strategic ungaro-român. OK? În rest, nu ne mai deranjaţi pentru orice declaraţie neoficială, rostită de vreun băiat de la Budapesta, culmea, la voi în casă! A, şi să nu uităm! Până când Vona Gábor va vorbi în numele Guvernului maghiar, ceea ce ne va obliga să ne disociem de el, RĂMÂNE PERFECT VALABIL CE A ZIS EL, IDIOŢILOR!”

Vă imaginaţi că în MAE român nu se cunoaşte Regula nr. 1? Vă imaginaţi ce bocanc, din pusta maghiară, ne-au administrat în gură diplomaţii lui Orban, prin grija MAE român? Vă imaginaţi că MAE român a permis şi provocat o reacţie a Guvernului Ungariei, pe tema unor declaraţii insultătoare la adresa României, rostite de un derbedeu maghiar, în aşa fel încât Guvernul lui Orban să nu fie nevoit să le dezavueze (bravo lui, pe plan intern, trăiască Orban, sunt alegeri la anul in Ungaria)? Şi, în acelaşi timp, să se declare în aderenţă totală la principiile colaborării româno-maghiare? Cât de buni să fie diplomaţii maghiari? Exact atât de buni! Cât de…(fill in the blanks) să fie diplomaţii români? Exact atât cât a înţeles Crin din partea MAE: “o reacţie promptă, o reacţie clară, o reacţie echilibrată şi o reacţie suficientă”! Aş zice eu, mai mult decât suficientă!

A, am uitat să vă spun! Trebşoara aia cu “vă rog să dezavuaţi”, fără să ştie ce bocanc o să ia în gură, ştiţi de unde o au securiştii din MAE român? De la Ceauşescu! Pe vremea aia, se făcea treaba asta în diplomaţie: “Bă, ungurule, cere-ţi scuze!” Nu conta că ăla nu-şi cerea niciodată, că românii oricum nu aflau, iar râsetele internaţionale nu se auzeau în România! Partea haioasă este că şi azi, ca şi în Epocă, toată presa română, ca şi clasa politică, au jubilat la reacţia MAE român! Vă daţi seama unde suntem, oameni buni? Întrebare la care simpatizanţii USL nu sunt solicitaţi să reflecteze! Mai vreţi?

Drepturi colective şi prostie individuală

Dar cine sunt eu să mă pun cu MAE român? Cu oamenii  ăia şcoliţi la şcoli înalte, specialişti în negocieri şi drept internaţional public, conduşi de minţi atât de strălucite ca cea a lui ot Corlăţean? Roşesc şi nu e bine! Cât de imberb să fiu? Hai să mai luăm una bucată şi gata, că îmi plesneşte obrazul de ruşine! De pildă, acest extras fundamental, cel mai important din comunicatul MAE:

“ Astfel, pe tema autonomiei pe criteriu etnic, MAE reaminteşte faptul că aceasta nu face parte din standardele europene actuale omologate pentru minorităţile naţionale, la fel ca şi aşa zisele drepturi colective pentru minorităţile naţionale, care sunt excluse conceptual din planul relaţiei bilaterale prin Tratatul politic de bază din 1996.”

Doamne, ce-i aici? Cam tot pachetul de relaţii internaţionale ale României! Să începem cu sfârşitul ca să devenim credibili, adică să începem cu formula: „aşa zisele drepturi colective pentru minorităţile naţionale, care sunt excluse conceptual din planul relaţiei bilaterale prin Tratatul politic de bază din 1996!”

Nu intrăm în amănunte cu privire la dezastrul românesc al negocierilor pentru Tratatul bilateral cu Ungaria! Hai să mergem direct la Tratat! Unde se vorbeşte, în Tratat, de drepturi colective? Păi, în ultima frază, care încheie Anexele la Tratat, acolo unde, printre documentele de referinţă, la punctul 3, este menţionată şi Recomandarea nr. 1201 (1993) a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei cu privire la un protocol adiţional la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, referitor la drepturile minorităţilor naţionale. Atenţie, Recomandarea este menţionată cu trimitere la paragraful (1) b) al art. 15 din Tratat. Buuuun! Fiindcă în Recomandarea cu pricina se vorbeşte de drepturi colective, pe care România lui Ceauşescu şi Corlăţean nu le acceptă pentru minorităţile naţionale (ceea ce este absolut OK, ca poziţie), negociatorii Tratatului, din partea României, au vârât în Anexe următoarea formulare (ca explicaţie cu privire la acceptarea de către România a Recomandării 1201): “Părţile contractante sunt de acord că Recomandarea nr. 1201 nu se referă la drepturi colective şi nici nu obligă părţile contractante să acorde persoanelor respective dreptul la un statut special de autonomie teritorială bazată pe criterii etnice.”

Bravo, bravo, super! De unde şi formularea din comunicatul MAE, din anul de graţie 2013: “aşa zisele drepturi colective pentru minorităţile naţionale, care sunt excluse conceptual din planul relaţiei bilaterale prin Tratatul politic de bază din 1996!”

Auzi tu, “sunt excluse conceptual din planul relaţiei bilaterale”! Auzi tu, la diplomaţii români există lucruri care pot fi “excluse conceptual”! Wow! Aşadar, ce ne rămâne de făcut, ca în cântec? Simplu! Se mergem să vedem ce scrie în Recomandarea 1201 despre drepturile colective:

“Article 12

1. Nothing in this protocol may be construed as limiting or restricting an individual right of persons belonging to a national minority or a collective right of a national minority embodied in the legislation of the Contracting State or in an international agreement to which that state is a party.”

Adică:

“Articolul 12

1. Nimic din acest protocol nu poate fi înţeles ca limitând sau restrângând un drept individual al persoanelor aparţinând unei minorităţi naţionale sau un drept colectiv al unei minorităţi naţionale înscris în legislaţia Statului Contractant sau într-un acord internaţional la care statul este parte.”

Să reluăm! Ce scrie în Tratat, după ce este menţionată Recomandarea 1201? Asta: “Părţile contractante sunt de acord că Recomandarea nr. 1201 nu se referă la drepturi colective şi nici nu obligă părţile contractante să acorde persoanelor respective dreptul la un statut special de autonomie teritorială bazată pe criterii etnice.”

Sigur, chiar şi pentru un tâmpit, această formulare înscrisă la cererea părţii române este o aberaţie inutilă, pe care ungurii au acceptat-o, ca să nu se mai tărăgăneze încheierea Tratatului! Cum, adică “suntem de acord că Recomandarea 1201 nu se referă la drepturi colective?” Păi, se referă, că scrie despre ele în Recomandare! Cum adică “nici nu obligă părţile contractante să acorde persoanelor respective dreptul la un statut special de autonomie teritorială bazată pe criterii etnice”? Păi, cum să le oblige la aşa ceva, de vreme ce articolul 12 din Recomandare îţi spune clar că drepturile colective de acolo, despre care este vorba, căci este vorba despre ele, nu sunt impuse de Recomandare, ci este vorba doar de acele drepturi colective, pe care statul le acordă independent de Recomandarea 1201, prin legi interne sau în baza legislaţiei internaţionale?

Adică, Recomandarea nu te obligă la niciun drept colectiv pentru minorităţi, doar îţi spune că nu le interzice pe cele pe care le acorzi tu deja! Practic, fraza finală din Tratat, din Anexe, era inutilă şi tâmpită, cerută de diplomaţii români ca să nu se facă de râs că au acceptat în Tratat Recomandarea 1201, după ce s-au bătut cu pumnii în piept că nu o vor accepta, fiindcă ar fi conţinut “drepturi colective”! Era cu atât mai tâmpită, cu cât, în articolul 15, din Tratat, de care era legată Recomandarea 1201, se preciza în sensul articolul 12 din Recomandare:

“Părţile contractante se angajează ca, în reglementarea drepturilor şi obligaţiilor persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale care trăiesc pe teritoriul lor, să îndeplinească Convenţia Cadru a Consiliului Europei cu privire la minorităţile naţionale, dacă în ordinea lor de drept internă nu există o reglementare mai favorabilă în privinţa drepturilor persoanelor aparţinând minorităţilor.”

Adică, vorbim de drepturi colective cu tot ce înseamnă asta, autonomie pe criterii etnice, statut special, discriminare pozitivă, măsuri speciale etc. numai în măsura în care statul roman sau maghiar şi-au asumat asta, deja, prin legile interne sau internaţionale, nu ca urmare a Tratatului bilateral sau a Recomandării 1201! Da, era vorba de drepturi colective acolo, dar numai de acelea pe care România le recunoştea prin legea internă, nu pentru că ar fi obligat-o Recomandarea!

Captain Power ot Corlăţean

Aţi înţeles nivelul diplomaţiei române? Ei, ce scrie în comunicatul MAE din august 2013? Despre “aşa zisele drepturi colective pentru minorităţile naţionale, care sunt excluse conceptual din planul relaţiei bilaterale prin Tratatul politic de bază din 1996!” Păi, cum sunt excluse “conceptual din planul relaţiei bilaterale”, dacă Recomandarea 1201, menţionată ca document de referinţă pentru minorităţile naţionale, în Tratatul bilateral, spune, la articolul 12, că nu exclude drepturile colective, pe care unul sau amândouă statele contractante vor să le acorde minorităţilor cu pricina, în baza legilor interne sau intenţionale? Bun, înţeleg că România nu vrea să le acorde! Foarte bine, să trăiască! Dar, poate vrea Ungaria să acorde aşa ceva minorităţii române de acolo! Tratatul nu exclude! Cum adică sunt excluse “conceptual din planul relaţiei bilaterale”? Poate vrea România să acorde în anul 2050 aşa ceva! Cum să fie excluse “conceptual din planul relaţiei bilaterale”? Doar dacă îţi filează o lampă! Ei bine, ăsta este nivelul domnului Corlăţean şi al diplomaţiei române!

Şi acum, să reluăm paragraful complet din comunicatul MAE, din 11 august 2013:

“Astfel, pe tema autonomiei pe criteriu etnic, MAE reaminteşte faptul că aceasta nu face parte din standardele europene actuale omologate pentru minorităţile naţionale, la fel ca şi aşa zisele drepturi colective pentru minorităţile naţionale, care sunt excluse conceptual din planul relaţiei bilaterale prin Tratatul politic de bază din 1996.”

Să abordăm prima parte: „pe tema autonomiei pe criteriu etnic, MAE reaminteşte faptul că aceasta nu face parte din standardele europene actuale omologate pentru minorităţile naţionale,” Să fim foarte clari şi pe scurt! Ce vrea să spună MAE aici, exact în formulări pe care le foloseau şi diplomaţii lui Ceauşescu? Ce înţeleg ei prin „standarde”? Diplomaţii români înţeleg prin „standarde europene” acele prevederi ale instrumentelor juridice internaţionale, adoptate sub egida Consiliului Europei, cu privire la drepturile persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale şi pe care statul român şi le-a asumat! Ceea ce nu i-a învăţat nimeni pe aceşti analfabeţi din MAE, în cap cu domnul Corlăţean, este că acele prevederi nu sunt „standarde europene”, ci doar obligaţii stabilind minimul în materie de drepturi asumate pentru protecţia minorităţilor!

Ceea ce nu opreşte pe niciun stat european, semnatar al unor astfel de instrumente juridice, să acorde mai mult decât stabileşte minima juridică înscrisă în acel tratat sau convenţie! Exact ceea ce scrie în articolul 12 din Recomandarea 1201 sau în articolul 15 din Tratatul bilateral româno-ungar! Este simplu chiar şi pentru proştii cu şcoală! Tot ce trebuie să faci, dacă ai o jumătate de creier în cap, este să te uiţi în Europa! Să-ţi faci ochii roată! De pildă, România nu recunoaşte autonomie pe criterii etnice minorităţilor naţionale! Foarte bine! E o afacere a României, cât şi ce recunoaşte, pe plan intern, cu condiţia să nu coboare sub minima juridică obligatorie în materie de protecţie a minorităţilor, stabilită prin instrumentele juridice la care este parte! Cum ar fi, de pildă, Convenţia Cadru a Consiliului Europei cu privire la minorităţile naţionale, de care se face vorbire în articolul 15 al Tratatului bilateral româno-ungar.

Ei bine, Finlanda recunoaşte autonomie pe criterii etnice minorităţilor naţionale! Spania la fel! Italia la fel! Care sunt „standardele europene” atunci? Ce este în România sau ce este în Finlanda? Nu trebuie să fii specialist în drept internaţional ca să îţi dai seama imediat că nu există „standarde europene” în materie de protecţie a minorităţilor! Există doar prevederi minimale de protecţie a lor, în Tratate internaţionale, care obligă toate ţările europene semnatare să le respecte şi experienţe specifice fiecărei ţări, care poate acorda şi recunoaşte mai mult, în materie de protecţie a minorităţilor, dar niciodată mai puţin decât prevăd tratatele!

Aşadar, nu există „standarde europene” în materie, fiindcă, dacă ar exista, ce te-ai face cu Spania sau Finlanda, care acordă mai mult sau diferit decât România? Cam asta este cu diplomaţia corlăţeană! Vă daţi seama cum se prăpădesc toţi de râs, prin Europa, când le pică în mână vreun comunicat de la Corlăţean? Vă daţi seama cum este apărată România de aceşti analfabeţi diplomatici? Diplomaţii români sunt asemenea lui Captain Power and the Soldiers of the Future. Tragi cu laser-ul în ei şi ricoşează! Nimic nu-i atinge! Îi dai de-a dura pe scări, îi calci cu maşina, sunt indestructibili! Aveţi două tipuri de diplomaţi ai lui Titus Corlăţean, în cele două filmuleţe de mai jos! România e la fel de bine apărată, în ambele cazuri, cu ei sau fără ei! Choose wisely and enjoy!

http://www.youtube.com/watch?v=M678PVOf5F0

http://www.youtube.com/watch?v=m_6jpXcYEiI

*Notă: Dacă accesarea file-urilor audio din text, prin link-urile prezente, se realizează trunchiat sau incomplet la primul click, reluaţi procedura printr-un nou click pe link-ul corespunzător!

Exerciţii de Logică pentru Proştii din PNL! Numai pentru cei Recuperabili!

basescu-ponta-fenechiu

Am aflat că patriotismul românilor se măsoară cu ruleta pe marginea steagului tricolor! Sunt suficient de mulţi proşti să vrea asta! De-aia am şi ajuns în Guinness book cu steagul! Sigur că batem record după record de Guinness book stând pe marginea steagului, cum stă Dorel pe marginea şanţului înainte să dea cu târnăcopul în cablul electric!

Nişte patrioţi români, de pildă, au furat şapte tablouri de patrimoniu universal, din Muzeul Kunsthal, Rotterdam! Tablouri pictate de Pablo Picasso, Henri Matisse, Claude Monet sau Paul Gauguin, pictori de care patrioţii români nu auziseră în viaţa lor, până la documentarea de pe marginea steagului, care ar fi trebuit să-i ducă automat în Cartea recordurilor! Şapte tablouri de vreo 18 milioane de euro, dar de o valoare reală inestimabilă pentru patrimoniul umanităţii, au fost furate de o trupă de imbecili români, care voiau să le vândă pentru câteva mii de euro altor imbecili! Până la urmă, operele de artă au fost arse, ca să-şi ascundă urmele! Aţi mai auzit de aşa ceva în viaţa vieţii dumneavoastră, în Galaxia Calea Lactee?

Să arzi un Monnet şi un Picasso, tablouri pe care ai crezut că le poţi vinde la iarmaroc? Sunteţi mândri de steag? Dar de România? Ştiţi că un ministru din guvernul român a fost condamnat la închisoare de o instanţă (sigur, o instanţă coruptă, rea, ticăloasă, duşmănoasă, controlată total de Băsescu, bla, bla, bla)? Din guvernul cel mai curat şi cinstit al României ever, după cum anunţa unul, Ponta, iubit năvalnic de toţi cei 7,4 milioane de…patrioţi, ca să nu mă refer la alte “capacităţi” ale lor! Verificaţi pe ce planetă s-a mai întâmplat asta? Un ministru în exerciţiu să fie condamnat la închisoare! Eu zic că e mai tare ca steagul de 150 de tone! Sau metri cubi, nu mai ştiu sigur!

Căţeluş cu Păru’ Creţ şi Ochii Oblici

L-am văzut pe ipochimen la emisiunea de Sinteză a patriotismului românesc, unde a spus atâtea lucruri înduioşătoare, încât i-am găsit scuze moderatorului că îi plângea pe umăr! Sigur, moderatorul nu plângea din cauza asta, ci din patriotism! Jos Băsescu! Hotărât lucru, Fenechiu e „nevinovat”! Cică, Marele Lider Crinuţu’ e în vacanţă! De fapt, cu treburi prin relaţia SUA-UE! Exact când Ponta şi Băsescu l-au dat afară din guvern pe Fenechiu, atât de fulgerător (de parcă “fulgerător”  ar avea grad de comparaţie), că n-a avut timp, bietul “nevinovat”, să-şi dea demisia, pe care o învăţase pe dinafară, ca pe “Căţeluş cu Păru’ Creţ”! Poezia aia, unde rapsodul zice “Fenechiu (cu accent pe “chiu”, într-o silabă, ca să iasă în evidenţă metrul versurilor şi IQ-ul nevinovatului) cu păru’ creţ? Cam cinci ani eşti la coteţ!”

Presupun că sunteţi mândri ca români şi USL-işti (dacă, din greşeală, vreun USL-ist s-a rătăcit pe blog-ul ăsta)! Vedeţi că se împart bucăţi din tricolorul ăla de 10 kilometri pătraţi sau câţi o fi avut (scuze, eu nu le am cu patriotismul în metri de steag, s-ar putea să fi greşit pogoanele), dacă luaţi şi dumneavoastră vreo medalie, pe undeva! Nu, nu la furat, ce vă veni?

Ştiţi că Băsescu merge azi la Chişinău? Hai, că-i tare! A dat un interviu la România liberă, pe 16 iulie 2013, unde a descoperit că “n-am văzut moldoveni cu ochii oblici, ce să caute în Uniunea Eurasiatică. Cetăţenii Republicii Moldova sunt la fel ca cei din România. Sunt două ţări independente, dar cred că opţiunea de suflet e cea de a reveni acasă, adică în Europa!” (vezi http://www.europalibera.org/content/article/25047850.html). Nu-i aşa că nu vă deranjează vorbele Ilustrului? Adică, rasismul abject, incultura bombastică şi mitocănismul revolut!

Dom’le preşedinte, eu am văzut moldoveni cu ochii oblici care, culmea, voiau în Uniunea Europeană! Ba, am văzut şi români cu tenul mai închis, de origine arabă, care nu voiau în Liga Arabă, ci tot în Uniunea Europeană! Şi chiar unii români cu tenul şi mai închis la culoare, de origine africană, care nu voiau în Uniunea Africană, ci, la fel, în Uniunea Europeană! Şi unii români, care, pentru dumneata, intră la capitolul “ţigănci împuţite” şi nu voiau în India! Ci tot în Uniunea Europeană, împreună cu vreo 3 milioane de români, de bine ce le e în colţul ăsta de rai! Ştiaţi, nu, că v-o fi spus domnul Ayrault?

E clar, asta e o ţară în care patrioţii sunt convinşi că toţi ţiganii fură orice, toţi ungurii fură Ardealul, toţi ruşii, cu ochii oblici sau pătraţi, ne-au furat Basarabia şi, în general, ne-ar fura cu ţigani şi unguri cu tot, iar toţi românii n-au asuprit, niciodată, pe nimeni! Ba chiar li se umezesc ochii rotunzi (ca să nu zic oblici) la vederea steagului tricolor, după ce au emigrat cu milioanele, ca să scape de mizeria patriotică din ţara păstorită cu atâta graţie de Cârmaciul cel fără de Prihană Penală! A, să nu uit! Iar ţara aia, cu cei mai mulţi ochi oblici din lume “este una din marile puteri, dacă nu cea mai mare!” (vezi http://www.gov.ro/victor-ponta-am-propus-ridicarea-relatiei-dintre-romania-si-china-la-nivelul-cel-mai-inalt-pe-care-romania-il-are-acela-de-parteneriat-strategic__l1a120380.html). După evaluarea lui Victoraş Ponta (poate vă dau, în curând, ceva pe Analytical, despre asta)! Oriunde priveşti în jur, totul musteşte de inteligenţă, pe tărâmul Mioriţei! Că de rasism vorbesc doar rapoartele „ticăloase” ale Departamentului de Stat, ăla de care se teme Crinuţu’, în mod justificat, după propriile mărturisiri în faţa Marii Adunări Naţionale!

O demisie prin telefon

Şi acum, hai să revenim la Fenechiu! Băiatul ăsta n-ar fi trebuit să ajungă, vreodată, nici portar la Metrou, ca instituţie publică, dar ditamai ministrul în guvern! Cică, ne-a dinamitat raportul pe Mecanismul de Cooperare şi Verificare al Comisiei Europene! Nici nu mai contează! Pe 12 iulie 2013, a fost condamnat de o instanţă la închisoare cu executare! Liderii politici USL anunţaseră că, dacă se întâmplă asta (chiar şi la prima instanţă), Fenechiu pleacă. El însuşi promisese asta! A plecat! Dar, cum? După verdict, Fenechiu nu şi-a dat demisia! Pe 12 iulie 2013, după aflarea sentinţei, acest domn a declarat: “Am promis că, dacă voi fi condamnat, îmi voi da demisia. Mâine o să am o discuţie cu premierul, nu pot să îmi dau demisia până nu am o discuţie cu premierul să îi spun situaţia de la minister!” (vezi http://www.gandul.info/politica/fenechiu-a-fost-oficial-demis-de-la-transporturi-basescu-l-a-desemnat-interimar-pe-ponta-11119768).

Ceea ce mi se pare fair enough! Omul acceptase să plece, demisia era anunţată! Firesc, o întâlnire cu premierul, înainte de demisia propriu-zisă, premier care urma să preia interimatul la Transporturi, era de bun simţ! Aşadar, faptul că îşi dădea demisia pe 12 iulie sau pe 13 iulie nu mai avea nicio importanţă! Ce face Ponta? Fulgerător, trimite lui Băsescu propunerea de revocare a lui Fenechiu, fără să mai aştepte demisia! Şi explică: “În urma discuţiei de acum două ore cu Relu Fenechiu, reconfirmată prin discuţia de acum trei minute, m-a anunţat că nu mai doreşte să continue. Asta înseamnă demisie. Am discutat şi cu preşedintele şi i-am trimis documentele. L-am informat că domnul Fenechiu nu mai doreşte să fie ministru”! (vezi http://www.rtv.net/ponta-fenechiu-nu-a-putut-sa-demisioneze-pentru-ca-nu-este-in-bucuresti_88958.html).

Bătându-şi efectiv joc de USL-iştii care i se uită în gură, Ponta a slobozit, cu acest prilej, apoteoticele cuvinte, pentru a se justifica de ce nu aşteaptă o demisie formală, scrisă, de la Fenechiu “Domnul Fenechiu, nefiind în Bucureşti, nu putea să scrie efectiv documentul, ci a vorbit cu mine. Dacă a vorbit cu mine la telefon n-aveţi încredere? Poate să-şi dea demisia spunându-mi mie la telefon!” (vezi http://www.gandul.info/politica/fenechiu-a-fost-oficial-demis-de-la-transporturi-basescu-l-a-desemnat-interimar-pe-ponta-11119768). Adică, pentru simpatizanţii tembelizaţi ai FSN-ului de tip PSD, Ponta informa că există instituţia demisiei prin telefon (sic!)! La fel de bine putea anunţa că Ceauşescu i-a zis la telefon că revine în patrie!

Ponta făcuse cunoscut, de la recepţia de Ziua Naţională a Franţei, pe 12 iulie, că va trimite documentele de revocare a lui Fenechiu la preşedinte, că ăla îşi dăduse demisia la telefon, nu-i aşa! Dar, surpriză! Până să le trimită el, Băsescu le şi semnase, adică, ce să vezi, Ponta chiar le trimisese! Victoraş juca aria surprinderii cu proştii din ţara steagului de 10 mile marine: “Voi trimite documentele la Cotroceni. Cum, a venit decretul? Aşa de repede?” (http://www.gandul.info/politica/fenechiu-a-fost-oficial-demis-de-la-transporturi-basescu-l-a-desemnat-interimar-pe-ponta-11119768).

Aşadar, ce se întâmplase? Propunerea de revocare plecase la Cotroceni, imediat după ultima convorbire telefonică a premierului cu nefericitul Fenechiu, pe la ora 16:00, 12 iulie 2013, conform presei! Pe la 18:00, preşedintele a primit propunerea de revocare şi l-a executat scurt pe Fenechiu! (vezi http://www.gandul.info/politica/fenechiu-a-fost-oficial-demis-de-la-transporturi-basescu-l-a-desemnat-interimar-pe-ponta-11119768).

Execuţia proştilor e întotdeauna dureroasă…pentru proşti

Şi, acum, hai să punem câteva întrebări pentru proştii din PNL? De ce nu se mai putea aştepta o zi pentru o demisie formală? Fenechiu avea măcar dreptul ăsta, să plece prin voinţa sa liber exprimată şi nu dat afară! Mai ales că Ponta nu avea nimic a-i reproşa, după propriile sale repetate cuvinte! De ce a simulat Ponta că este surprins de rapiditatea revocării semnate de preşedinte? Nu ştia ce a trimis el însuşi la Cotroceni? Nu ştia că Băsescu nu îl agreează pe Fenechiu şi că promisese, public, să semneze rapid orice revocare venită din partea premierului? Există o singură explicaţie pentru graba cu care Ponta a trimis propunerea de revocare la Cotroceni ştiind exact că Fenechiu nu va avea timp să-şi dea demisia şi că va fi, pur şi simplu, dat afară din guvern! Aşa a vrut Băsescu, iar Ponta, servant credincios, a executat întocmai şi la timp, conform Regulamentului de Gardă şi Garnizoană dând încă o lovitură năprasnică PNL!

Chiar dacă Fenechiu ar fi apucat să-şi dea demisia, actul de revocare semnat de preşedinte nu era obligatoriu presupus a conţine vreo referire la demisie, pentru a da şansa lui Fenechiu de a ieşi, cât de cât, onorabil, din ecuaţia guvernamentală! Dar, corect ar fi fost să facă referire la asta! Ca şi un eventual comunicat, care să anunţe revocarea lui Fenechiu, deşi, repet, nu era obligatoriu să facă referirea cu pricina! Comunicatul lui Băsescu, din 12 iulie, sună sec şi dispreţuitor! Nici măcar nu menţionează numele lui Fenechiu. Trimite la actul de revocare, pentru a afla despre cine este vorba! Iată: “Preşedintele României, domnul Traian Băsescu, a semnat vineri, 12 iulie a.c., Decretul pentru revocarea din funcţie a unui membru al Guvernului. Redăm mai jos textul decretului: (…) Se revocă din funcţie domnul Relu Fenechiu, ministrul Transporturilor.” (vezi http://www.presidency.ro/?_RID=det&tb=date&id=14419&_PRID=lazi).

Acelaşi Băsescu dădea un comunicat ce anunţa numirea ministrului interimar, la fel de sec: “Preşedintele României, domnul Traian Băsescu, a semnat vineri, 12 iulie a.c., Decretul pentru desemnarea unui membru al Guvernului ca ministru interimar. Redăm mai jos textul decretului: (…) Se desemnează domnul Victor-Viorel Ponta, prim-ministru, ca ministru interimar al Transporturilor.” (vezi http://www.presidency.ro/?_RID=det&tb=date&id=14420&_PRID=lazi).

Nicăieri nu se precizează că nefericitul de Fenechiu şi-a dat demisia! Fiindcă, oficial, nici nu şi-a dat-o! Mai bine zis, nu a  apucat, deşi era gata să o facă! Execuţia a fost teribilă şi imediată! Măcar această minusculă portiţă de onorabilitate pentru el şi pentru PNL ar fi putut fi oferită, fără nici un rău suplimentar pentru România! Să fim bine înţeleşi! Nu a fost oferită de Ponta! E adevărat, Băsescu a semnat revocarea, dar Băsescu nu putea semna nimic, fără aceste cuvinte magice, cuprinse în actul de revocare semnat de preşedinte: “având în vedere propunerea primului-ministru”!

Pentru comparaţie, hai să vedem comunicatul lui Băsescu din 2008, prin care se anunţa că Lazăr Comănescu a fost numit ministru de externe: “Preşedintele României, Traian Băsescu, a semnat luni, 14 aprilie a.c., Decretul privind numirea în funcţia de membru al Guvernului, a domnului Lazăr Comănescu, ca ministru al Afacerilor Externe, urmare a demisiei din această funcţie a domnului Adrian Cioroianu”! (vezi http://www.presidency.ro/?_RID=det&tb=date&id=9841&_PRID=ag).

Aşa cum am spus, nu e obligatoriu ca menţionarea demisiei să se afle în aceste documente oficiale, dar, corect este să fie acolo, dacă s-a produs o demisie! Cu atât mai josnică apare justificarea lui Ponta, care, în prima fază, susţine că Fenechiu şi-a dat demisia verbal, pentru ca, în realitate, premierul să fi urgentat procedura tocmai pentru a-l lăsa pe Fenechiu fără şansa demisiei de onoare! Ce să mai vorbim de ipocrizia cu care simula surprinderea că Băsescu îl executase scurt, cu revocare, pe Fenechiu, tocmai ca urmare a trimiterii urgente a propunerii în acest sens! Fenechiu, probabil, scârbit de procedură şi în imposibilitatea vădită de a mai reacţiona, după sentinţa teribilă pronunţată de instanţă (cinci ani de închisoare), a predat a doua zi mandatul premierului fără a crâcni sau comenta ceva!

Aşa cum ştiţi, Fenechiu nu mi-e simpatic! Şi el şi PNL au greşit groaznic când au decis că va fi ministru în guvernul FSN-ist al lui Ponta! Nu discut resortul! Dar şi unui condamnat la moarte pentru crimă îi dai dreptul unei ultime dorinţe! Să fumeze o ţigară sau să spună o rugăciune! Pentru Fenechiu, demisia era o datorie de onoare! O promisese! Categoric, ar fi livrat ce a promis! Nu i-au dat această minimă ieşire onorabilă! Ponta nu ar fi avut nimic împotrivă, Fenechiu a fost mai mult omul lui, decât al liberalilor, în guvern! O singură explicaţie există pentru atitudinea lui Ponta! Aşa a vrut Băsescu! Iar ceea ce este mai grav, Ponta s-a executat fără crâcnire! Vă îndoiţi? Atunci, hai să mai vedem!

O săptămână şi gata…vă luăm cu lopata!

Ce aflăm de la Ponta pe 16 iulie, după revocarea lui Fenechiu, în plină discuţie la PNL, în forul de conducere, pentru desemnarea unui nou ministru la Transporturi: “În primul rând, am avut o discuţie informală pentru că am fost îîî…!!! în primul rând, ştiam de la colegii mei liberali că, probabil, în cursul şedinţei de astăzi, propunerea lor va fi Ovidiu Silaghi. Am, repet, am avut această discuţie informală, pe tema viitorului ministru al Transporturilor, cu preşedintele Băsescu, care trebuie să semneze decretul de numire în funcţie a noului ministru. Domnul preşedinte mi-a spus că se gândeşte, nu a respins propunerea, nici nu mi-a zis că da, e în regulă, mi-a spus că o analizează şi, probabil, până la sfârşitul săptămânii, îşi va face cunoscut punctul de vedere. Asta e versiunea reală a ceea ce s-a întâmplat astăzi.” (auzi file audio* 13ponta-stia de silaghi inaintea liberalilor-basescu se gandeste o saptamana16jul).

Wow! Aţi înţeles? Hai să le luăm pe rând! Cum adică, Ponta a avut o „discuţie informală” cu preşedintele, pe o propunere a forului de conducere PNL, care încă nu fusese emisă oficial? Nu am spus emisă „public”, ci „oficial”! Căci, propunerea liberală, îndată ce era adoptată, putea fi discutată de premier cu Băsescu în linişte şi, apoi, dacă Băsescu o agrea, procedura de numire a noului ministru putea fi lansată! Ce aflăm, însă? Că Ponta ştia dinainte cine va ieşi din forul liberal! Adică, forul liberal de conducere este un simulacru penibil de democraţie, în care liberalii se adună să simuleze că e vorba de o alegere democratică! De fapt, Silaghi era ales dinainte!

Dacă ne raportăm la faptul că liderul Crin Antonescu menţionase, deja, în intervenţii publice, numele lui Silaghi, este clar cine dictează deciziile în PNL! Să fim bine înţeleşi, toată lumea ştia că Silaghi avea cele mai mari şanse, dar cum să anunţi tu, Ponta, pe Băsescu, de această propunere liberală, înainte ca ea să fi fost făcută de liberali, oficial, premierului? OK! Să zicem că toţii liberalii sunt slugile lui Ponta şi, atunci, Ponta îşi poate permite asemenea extravaganţe! Dar, pe ce planetă a democraţiei aţi mai auzit că partidul îndreptăţit să numească un ministru, într-o coaliţie, primeşte de la şeful statului, cel care face numirea oficial, o săptămână întreagă de expunere la oprobriul public, de umilinţă, de dispreţ şi desconsiderare, în asemenea hal, cum primeşte PNL de la Băsescu, prin graţia lui Victoraş Ponta?

Cum adică, Băsescu se gândeşte o săptămână? Silaghi a fost ministru! Serviciile îi cunosc şi apa din bocanci! Băsescu însuşi, dacă vrea să-l respingă, conform deciziilor Curţii Constituţionale, o poate face fără probleme! De ce să îl aprobe sau să îl respingă abia peste o săptămână? Ca să umilească PNL! Ca să acrediteze, încă o dată, ideea că liberalii sunt o gaşcă nedemnă de încredere! Chiar dacă Silaghi ar fi acceptat de preşedinte, săptămâna de neîncredere pe care i-o aplică are un efect public devastator! Dacă nu este acceptat, efectul este întărit!

De ce fac publică Băsescu-Ponta această corvoadă a umilinţei pentru liberali? Nu era mai simplu şi mai elegant, pentru toată lumea, ca Ponta să discute cu Băsescu, după o propunere a liberalilor, care să fie imediat acceptată sau respinsă de preşedinte mergându-se pe o variantă convenită pe canale informale, în aşa fel încât, în minim de timp posibil, un ministru liberal să fie numit în funcţie? De ce facem publică neîncrederea preşedintelui în Silaghi? De ce umilim PNL? De ce spunem proştilor din România că în ţara asta e un singur stăpân, Traian Băsescu şi o marionetă penibilă, dar fidelă în executarea ordinului prezidenţial, Victor Ponta? Probabil, pentru că aşa este! Şi întrebarea supremă! De ce acceptă liberalii această umilinţă? Pentru toţi proştii din USL, răspunsul este simplu: DE-AIA!

Ca nu cumva dispreţul, bătaia de joc şi umilinţa să fie insuficiente, PRM-ista de serviciu a PSD-ului, diafana Lia Olguţa Vasilescu, se întreabă metafizic referindu-se la PNL: „Ce partid de doi bani! Aşa vă ia Gaia pe toţi şi voi vă pitiţi! De parcă ar fi Justiţia Divină! Cel mai bun ministru la Transporturi, de câţiva ani încoace, care a deblocat fondurile UE, a făcut să se ruşineze fetele mari din PNL!” (vezi http://www.realitatea.net/lia-olguta-vasilescu-ataca-pnl-pe-facebook_1224515.html).

Câtă umilinţă! Şi încă nu aţi văzut nimic! Poate o să vă mai arăt, dar, până una, alta, au trecut câteva zile de la sentinţa în cazul Fenechiu! Cum vă explicaţi că nimeni, în fabulos de inteligenta presă românească, nu v-a dat această interpretare a evenimentelor? Răspunsul este simplu: fiindcă este „aberant” ce aţi citit aici, pe blog-ul meu! Or, presa din ţara proştilor se ocupă de lucruri „serioase”, cum ar fi hermeneutica lui Cioacă! Sau maieutica socratică a devenirii lui Gigi Becali! Apropo, v-aţi întrebat unde era, totuşi, Crinuţu’, când aliaţii lui din FSN, Ponta şi Băsescu, îşi băteau joc de PNL? Domne, l-am depistat pe un aeroport european, împreună cu suita! Urmăriţi-l pe Crinuţ şi pe cei care îl însoţesc pe un aeroport european încercând să gândească şi să construiască un mecanism de urnire a României din marasm şi prostie funciară!

*Notă: Dacă accesarea file-urilor audio din text, prin link-urile prezente, se realizează trunchiat sau incomplet la primul click, reluaţi procedura printr-un nou click pe link-ul corespunzător!

Trăiască Parteneriatul Strategic cu China! Şi cu proştii din România!

ponta-corlatean3

Mă întreb câţi proşti sunt simpatizanţi USL în România? Cred că, practic, toţi! Naţia prolifică a proştilor a inundat România cu bătăi sacadate de stropi, ca o ploaie năvalnică de vară. Plouă cu grindină USL prin acoperişul găurit al patriei! Nicio umbrelă nu te salvează! L-aţi văzut pe ministrul Remus Pricopie aseară, pe 8 iulie 2013, la Realitatea TV, în problema abuzurilor fără seamăn ale autorităţilor, la liceul Bolintineanu? Magistral! Nu simt nevoia să scot un sunet sau să scriu un cuvânt! Faptul că, după prestaţia sa de aseară, USL-iştii nu s-au sinucis în masă, în România, dovedeşte peremptoriu că au atins imunitatea epidemiologică totală împotriva tuturor remediilor! Epidemia de prostie a biruit! Niciun ser nu îi mai face bine, de vreme ce anticorpul Pricopie s-a dovedit neputincios! Cum, să-l asculţi pe acest agramat de geniu, ministru al educaţiei, preţ de 30 de secunde, şi să fii USL-ist în continuare? E o explicaţie!

Ce, Obama nu se vede cu chinezii?

Zilele astea, aproape că am ajuns băsist ascultându-l pe Ponta! Băiat citit, a găsit el undeva, în mapa pusă de Corlăţean sub combinezonul său de activist FSN, că cea mai mare putere din lume e China! Mă rog, “este una din marile puteri, dacă nu cea mai mare!” (vezi http://www.gov.ro/victor-ponta-am-propus-ridicarea-relatiei-dintre-romania-si-china-la-nivelul-cel-mai-inalt-pe-care-romania-il-are-acela-de-parteneriat-strategic__l1a120380.html).

Ştiţi că au scris unii câştigători ai premiului Nobel pentru economie că gata, SUA sunt pe sponci, i-a depăşit piaţa chineză pe americani, China e cel mai mare creditor al Americii? Inevitabil, a lăsat America în urmă pe toate planurile! Pst! Vă mai zic eu una: vin din urmă, tare, Brazilia, India, Papua Noua Guinee şi Tasmania! Deja, SUA sunt undeva pe locurile 25-26! Chestie de ştiinţă, bre! A calculat Ponta cu beţigaşele chinezeşti şi a văzut, în premoniţia fesenistă, care îi animă brand-ul guevarist, “în curând probabil că va fi prima”! Prima economie, bre! China! A lumii! (vezi http://www.gov.ro/premierul-victor-ponta-a-fost-invitatul-emisiunii-sinteza-zilei-la-antena-3-partea-intai__l1a120462.html). Nu-i de şagă!

Ponta a zis profeticele cuvinte în emisiunea Sinteza zilei a pro-americanului Gâdea, care cred că a plecat foarte deprimat acasă aflând că premiile date de americani Antenelor vor fi sponsorizate de chinezi! Sau sunt deja? Asta ar explica multe! De pildă, ar explica pioşenia moderatorului la afirmaţia plină de har buddhist a iniţiatului Pontist, cum că DA, vrem Parteneriat Strategic cu China! Iată celebrul schimb de replici, care e deja obiect de patrimoniu UNESCO, alături de soldaţii de teracotă şi Marele Zid Chinezesc (am uitat de steagul românesc din Guinnes Book):

Mihai Gâdea: Poate România să aibă un parteneriat strategic cu SUA şi în acelaşi timp să aibă un parteneriat cu China?
Victor Ponta: Bineînţeles. Păi aia încercam să vă spun. Cu cine credeţi că s-a văzut în primul rând preşedintele Chinei? Cu Barack Obama s-a văzut, bineînţeles. Asta credeţi că îi apără Traian Băsescu pe americani sau ce? Mă rog, e aberant.” (vezi http://www.gov.ro/premierul-victor-ponta-a-fost-invitatul-emisiunii-sinteza-zilei-la-antena-3-partea-intai__l1a120462.html).

Băsescu spusese, citat în aceeaşi emisiune, că nu merge Parteneriatul Strategic, pe care îl avem cu SUA, cu cel pe care îl vom avea cu China! Şi am aflat că, ce? I-a zis-o Ponta scurt! Ce, Obama nu s-a întâlnit cu şeful Chinei? O, ba da! Geniale cuvinte ale lui Ponta, sorbite cu nesaţ de moderatorul topit de admiraţie faţă de măreţul conducător! Ponta, nu Mao!

Pst! Ţineţi secret! Nu-i spuneţi lui Ponta! SUA nu prea au parteneriat strategic cu China! De întâlnit, se întâlnesc, mai ales că unii din China fură secrete militare americane, aşa că e de vorbit, slavă Domnului! Pst! Luaţi-o şi pe asta! Ţările NATO nu prea au Parteneriat Strategic cu China! Pst! Ştiţi de ce? Fiindcă orice oligofren, care are o facultate la bază şi s-a întâlnit vreodată cu conceptul de Parteneriat Strategic şi s-a dus să-l întrebe pe vânzătorul de pop-corn din colţ ce-i aia, a aflat că este vorba de o relaţie bilaterală, pe multiple planuri, inclusiv cooperarea în domeniul securităţii naţionale (e drept, doar în unele cazuri, când e pe bune parteneriatul)! Tare? De-aia, nicio ţară NATO, care, altminteri, poate fi foarte cooperantă, economic, cu marea putere chineză, nu prea are un Parteneriat Strategic cu China, pe bune!

„Bărbaţii au părăsit întrebuinţarea firească a femeii”! Nashpa!

De ce zic “nu prea are”? Fiindcă, de pildă, Danemarca (ţară NATO şi UE) zice că are Parteneriat Strategic cu China! Nu-i credeţi, nu au nimic dincolo de relaţia economică, deşi îi zic pompos Parteneriat Strategic! Adică, nimic pe securitate naţională! Şi, apoi, relaţia de securitate dintre Danemarca şi SUA este atât de puternică (mai tare decât va avea, vreodată, Ponta o relaţie cu propriii ochelari de cal), încât statul danez a refuzat să facă parte din Uniunea Europei Occidentale, în epoca de glorie a acestei organizaţii, tocmai pentru a privilegia relaţia de securitate cu America!

Pst! Nici măcar Sinteza zilei nu are Parteneriat Strategic cu China! Sau are? Poate, cu  Ponta şi, aşa, prin derivaţie, cu China! Ahaaaa! Hai, măi că am plâns! La emisiunea lui Răducu Tudor, din aceeaşi zi, ştiţi ce generic au pus? Plâng şi acum, când scriu printre hohote şi sughiţuri! “Băsescu batjocoreşte diplomaţia lui Ponta”! Hai, dar cum poţi să batjocoreşti, măi, Băsescu, diplomaţia lui Ponta? Acest partener strategic al Împărăţiei Celeste cu Nasturi Până-n Gât! E posibil? E ca şi acum ai încerca să batjocoreşti galaxia Andromeda! Sau piramida de la Machu Picchu! Aşa ceva, cum zic colegii de la Antena 3! Căci, Băsescu s-a plâns, dom’le, că Ponta, Corlăţean şi oastea lor de mirmidoni diplomatici mioritici au mers în China fără mandat! Şi, să te ţii! Explicaţii la Gâdea, în emisiune, date de Ponta:

Mihai Gâdea: A zis că dumneavoastră trebuia să cereţi mandat de la domnul..
Victor Ponta: Nu trebuia şi nici nu o să îi cer de acum încolo. O să merg peste două săptămâni în Spania, o să merg în toamnă în alte ţări europene!” (http://www.gov.ro/premierul-victor-ponta-a-fost-invitatul-emisiunii-sinteza-zilei-la-antena-3-partea-intai__l1a120462.html).

Dar şi mai tare decât miticul (cu accent pe “mi”, nu pe “ti”) Ponta, cel plin de mister pontic şi euxin, în acelaşi timp, a fost trâmbiţaşul apostolului Pavel! Heruvimul devenirii noastre întru pioasă diplomaţie, Titus ot Corlăţean! Poate nu ştiţi, dar Titus s-a întâlnit, la sfârşitul lunii aprilie, cu Alianţa Familiilor din România şi le-a citit din Pavel, spre pilduitoare luare aminte şi îndreptare a păcatelor:

“(…) Bărbaţii au părăsit întrebuinţarea firească a femeii, s-au aprins în poftele lor unii pentru alţii, au săvârşit parte bărbătească cu parte bărbătească lucruri scârboase şi au primit în ei înşişi plata cuvenită pentru rătăcirea lor. Dumnezeu i-a lăsat în voia minţii lor blestemate ca să facă lucruri neîngăduite!” (vezi http://www.hotnews.ro/stiri-opinii-15087700-jesus-ministru-externe.htm).

Eheeee! Titus luptă cu “lucrurile neîngăduite”! În câte ţări democratice din lume credeţi că un astfel de băiat ar fi membru în guvern? Sigur, alături de alt PSD-ist, care a negat Holocaustul? Ei nu sunt niciodată singuri! Se au pe ei înşişi! Şi poporul îi iubeşte aşa! Cum să nu lupte Titus cu mandatul (“lucru neîngăduit”), pe care ar fi trebuit să îl dea preşedintele premierului, în orice negociere internaţională? Că aşa se fac Parteneriatele Strategice, prin negocieri! Emisarul apostolului Pavel pe pământ i-a explicat lui Răducu Tudor, cel cu ochi mari şi umezi, după Evanghelia lui Băsescu (se întoarce, curând, Bogdan Teodorescu şi mai scapă şi Corlăţean de ritul păgân al adulării de la Antena 3) că nu e nevoie de niciun mandat de la Băsescu pentru a face, ei, Marele Parteneriat Strategic cu China!

FESENISM fără mandat, fiindcă proştii „a” votat!

Aşa grăit-a acest Zarathustra al ritului creştin ortodox de Dâmboviţa şi Medgidia, pe 7 iulie 2013, cocoţat pe altarul fumegând de tămâie, de la Punctul de Întâlnire: “Ar fi absurd să credem că primul-ministru şi guvernul nu au posibilitatea de a realiza acţiuni de politică externă, de a se deplasa, decât dacă li se aprobă de cineva, în mod special. De altfel, şi Constituţia spune foarte clar, ‘guvernul realizează programul de politică internă şi politică externă, program de guvernare’, care, apropo, este aprobat de parlament.” (auzi file audio* 13corlatean-ponta nu are nevoie de mandat7jul).

Corlăţean citează articolul 102 din Constituţie (şi, evident, foloseşte în exces particula “decât”, emblema de onoare a tuturor USL-iştilor iubitori de ţară şi limbă română), care specifică: “Guvernul, potrivit programului său de guvernare, acceptat de Parlament, asigură realizarea politicii interne şi externe a ţării şi exercită conducerea generală a administraţiei publice.” Titus merge mai departe şi dezvoltă ideea: “Consiliul European şi a spus-o şi Curtea Constituţională, aşa cum a spus-o, merge preşedintele; Consiliul Uniunii Europene, Consilii ministeriale sectoriale sunt ale guvernului. Acele mandate le decide guvernul! Aşa s-a întâmplat în toate celelalte guvernări. Nu putem să intrăm într-o logică, în care tot ce mişcă în ţara asta trebuie aprobat, semnat şi direcţionat de o singură persoană!” (auzi file audio* 13corlatean-0guvern are mandat la consiliou si basescu la ec7jul). Fraze eliptice, uşor scoase din limbajul biblic al apostolilor!

Vă aduceţi aminte toamna şi iarna lui 2011, când aceşti USL-işti îl criticau dur pe Băsescu pentru că, vezi Doamne, angajase România în fel de fel de acţiuni politice, pentru acorduri multilaterale, în Consiliul European, fără mandat? Băsescu, atunci, nu avea mandat, ziceau USL-iştii! Ponta, acum, nu mai are nevoie de el! De mandat! Aha! Mai nou, acum, fiecare are România lui! Băsescu pe a lui, în Consiliile Europene! Ponta pe a lui, în Consilii, în China şi pe Planeta Giganţilor! Super! Noroc cu Adrian Năstase, care a anticipat că cei doi balerini pe sârmă, Ponta şi Băsescu, vor juca la cacialma România proştilor şi a tranşat scurt problema în favoarea lui Băsescu! Cum? PRIN LEGE! Legea 590 din 2003 privind tratatele. Şi unde scrie negru pe alb, la articolul 3, aliniatul 1:

“Art. 3 (1) Pentru aprobarea iniţierii negocierilor unui tratat la nivel de stat, Ministerul Afacerilor Externe, singur sau, după caz, împreună cu ministerul sau autoritatea administraţiei publice centrale care îndeplineşte condiţiile prevăzute la art. 2 alin. (1), în competenţele căruia sau căreia se află domeniul principal reglementat prin tratat, elaborează un memorandum, care va fi avizat de către toate ministerele în competenţele cărora se află din punct de vedere substanţial celelalte domenii reglementate prin tratat şi însuşit de către Guvernul României prin semnătura primului-ministru, după care va fi înaintat spre aprobare Preşedintelui României”!

La articolul 2, aliniatul 1, se precizează: “România, Guvernul României, precum şi ministerele şi alte autorităţi ale administraţiei publice centrale, pentru care această atribuţie este expres prevăzută de legislaţia în vigoare, pot încheia tratate la nivel de stat, tratate la nivel guvernamental, respectiv tratate la nivel departamental.”

Ho, că Ponta nu a vorbit serios! Ce vă veni?

Oare, în ce categorie intră un Tratat de Parteneriat Strategic? Păi, ia să vedem! Pe 18 aprilie 2011, Băsescu a semnat, în Azerbaidjan, planul comun de acţiuni pentru Parteneriatul Strategic România-Azerbaidjan! Aşadar, până şi cu o ţară ca Azerbaidjan, care nu e europeană, nu face parte din NATO sau UE, care nu e “prima putere a lumii” şi cu care s-a semnat doar un plan comun pentru Parteneriat Strategic, cel care a semnat documentul este preşedintele României! Ce înţeleg din asta toţi proştii României, inclusiv oştile de proşti din USL?

Că, dacă vorbim de Parteneriate Strategice, nu poţi să mergi tu, prim-ministru, şi să le propui ălora, fără să te consulţi, măcar, cu cel de la capătul demersului tău, ăla care semnează, în cele din urmă, conform Constituţiei, tratatul! Sau ce o fi acordul ăla! Unde mai pui că la articolul 3, aliniatul 2, din legea 590, scrie: “În cazul tratatelor la nivel de stat pentru care este necesară aprobarea Consiliului Suprem de Apărare a Ţării, aprobarea Preşedintelui României se va acorda după îndeplinirea procedurilor specifice prevăzute de legea pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Suprem de Apărare a Ţării şi de reglementările acestuia.”

A, staţi aşa! Poate, Ponta se referă la o abureală de tip “hai să-i prostim pe proşti” (cum se zice la Antena 3), când propune Parteneriat Strategic cu China! Şi îşi bate joc de chinezi, cum îşi bate joc de proştii care l-au votat şi care îl iubesc încă! Atunci e OK! Nu are nevoie de mandat de la nimeni! Primiţi scuzele mele, domnule Ponta, credeam că vorbiţi serios! Nu mă băgaţi în seamă, mă prind greu! Are dreptate emulul apostolului Pavel, Titus! Vorba lui Zgonea, o altă minte ro-bustă a fesenismului de tip PSD-ist, care era coleg cu Mihai Viteazul, dacă nu ştiaţi! Nu fesenismul, domne’, Zgonea era coleg cu Mihai Viteazul, după propriile mărturisiri publice! Ale lui Zgonea, nu ale lui Mihai Viteazul! Hai, că am început să vorbesc ca Remus şi Titus! Lipseşte Romulus, dar o veni şi el, şontâc, şontâc, din urmă, în guvern! Măi, ăştia doi vorbesc latineşte, de-aia le scârţâie limba română în gură!

Aşadar, din nou, aprobare de la preşedinte! Acum, dacă vrei să faci un fel de Parteneriat Strategic, cu precădere, într-un domeniu economic, cum este cel al energiei, de pildă, aşa cum are România cu Azerbaidjan, OK, poţi gestiona asta la nivel guvernamental! Dar, tot trebuie să-i dai amploare, să o ridici în rang şi să o treci la semnat, pe documentul bilateral, prin mâna preşedintelui (articolul 91, aliniatul 1 din Constituţie: “Preşedintele încheie tratate internaţionale în numele României, negociate de Guvern, şi le supune spre ratificare Parlamentului, într-un termen rezonabil. Celelalte tratate şi acorduri internaţionale se încheie, se aprobă sau se ratifică potrivit procedurii stabilite prin lege”).

Orice fel de Parteneriat Strategic cu China trebuie să aibă acest rang superior, dacă nu e o abureală de tip Ponta Plus! Cum? Fără să-i spui lui Băsescu? Fără să iei în considerare dinamica relaţiilor sino-americane? S-au consultat diplomaţii români cu Washington-ul, înainte să lanseze aberaţia cu Parteneriatul Strategic cu China? Sigur, sigur, ştiu, România este ţară independentă, nu-i spune nimeni ce să facă, bravo, bravo! Mă laşi? Evident, se poartă şi Parteneriate Strategice de doi lei, cu titulatură pompoasă şi care nu au nicio valoare! Aşa ceva intenţionează să facă Ponta cu China? Că, atunci, chiar că nu are nevoie de Băsescu! Dar, dacă vrea o treabă serioasă, cum îl ocoleşte pe Băsescu? Cum îi ocoleşte pe americani? Mai ales că, din discursul lui Ponta, pare o afacere serioasă:

Victor Ponta: Noi am propus, în cursul întâlnirilor şi cu preşedintele şi cu primul-ministru, ridicarea relaţiei dintre România şi China la nivelul cel mai înalt pe care îl are România, acela de Parteneriat strategic. Sunt câteva ţări cu care avem un parteneriat strategic şi ne-am dori – anul viitor sunt 65 de ani de relaţii diplomatice – să avem un parteneriat strategic şi cu China. Un asemenea parteneriat strategic presupune multe domenii, pornind de la colaborarea politică, evident cea economică, care este cea de substanţă, dar şi culturală, educaţie şi alte domenii. Staţi un pic, ca să nu fie neclar răspunsul meu. Şi preşedintele şi primul-ministru au spus că apreciază foarte mult această propunere, că o văd cu ochi foarte buni şi că, evident, intrăm în procedura de analiză, o procedură diplomatică standard pentru a o finaliza.” (vezi http://www.gov.ro/victor-ponta-am-propus-ridicarea-relatiei-dintre-romania-si-china-la-nivelul-cel-mai-inalt-pe-care-romania-il-are-acela-de-parteneriat-strategic__l1a120380.html).

Fraţi chinezi! Hai, şi-om mere în Schengen!

Puteţi să-mi spuneţi şi mie ce este aia “colaborare politică” într-un Parteneriat Strategic cu China? Ne coordonăm cu ei în Consiliul de Securitate al ONU împotriva iniţiativelor americane? Cred că sunt cel puţin câteva întrebări de pus de către Departamentul de Stat, la acest moment! Eu, ca vechi trădător de ţară, vândut intereselor străine, îmi permit să am asemenea reflecţii abominabile pentru patriotul Crin Antonescu cel Temătoriu de Departamentul de Stat! Şi, atenţie! Ca să le dea lovitura de graţie şi germanilor, care ne tot blochează accesul în spaţiul Schengen, Ponta face Chinei cea mai cuceritoare ofertă, din istoria zbuciumată a Uniunii Europene:

“Mai e ceva, însă, ce România trebuie să facă: în urmă cu o lună şi jumătate, două luni, am flexibilizat şi eficientizat foarte mult regimul de vize pentru oamenii de afaceri din China. Când vine vorba însă de vizele turistice obişnuite, încă suntem un pic între ciocan şi nicovală, în sensul în care trebuie să avem standarde foarte înalte şi stricte pentru a putea fi primiţi în Schengen. Deci, odată cu soluţionarea accesului României în Schengen, putem să facem paşii următori pentru facilitarea regimului de vize în ansamblu.” (vezi http://www.gov.ro/victor-ponta-am-propus-ridicarea-relatiei-dintre-romania-si-china-la-nivelul-cel-mai-inalt-pe-care-romania-il-are-acela-de-parteneriat-strategic__l1a120380.html).

What? Adică, aoleu muică, europenilor, băgaţi pe băieţii mioritici în Schengen, că avem standarde, am îndeplinit toate condiţiile şi îndată ce ne băgaţi, băgaţi în UE şi un miliard de turişti chinezi! Minim! Băi, USL-iştilor, mai aveţi pompa de aspirare pe creier? Atunci, aspiraţi! Des şi sacadat! Să spui aşa ceva! Fie şi la Beijing, după întrevederea cu preşedintele Republicii Populare Chineze, Xi Jinping! Tare! Mai puteţi? Atunci, luaţi-o şi pe asta de la Ponta: “(…) eu vă spun foarte direct faptul că sunt foarte mulţi preşedinţi şi prim-miniştri care îşi doresc să fie primiţi la Beijing la acest nivel. Se aşteaptă un an, doi ani, se pregătesc vizitele. Faptul că România a fost băgată peste rând e un semn extraordinar de bun şi ar trebui să nu dezamăgim acest tratament preferenţial pe care l-am avut”! (vezi http://www.agerpres.ro/media/index.php/politic/item/207470-INTERVIU-Ponta-Am-deschis-usi-pentru-economia-romaneasca-trebuie-sa-cooperam-cu-Vestul-cu-Estul-cu-economiile-in-dezvoltare.html).

Ne-au băgat peste rând, frate! La preşedintele Chinei! Dumneavoastră vă daţi seama că băieţii ăştia de la USL, care vor să dea vize la chinezi, după ce ne bagă nemţii în Schengen, chiar cred ce spun? Vă daţi seama cine conduce ţara? Cum s-or fi tăvălit chinezii pe jos de râs cu ăştia în preajmă, “băgaţi peste rând”! Sincer, îl înţeleg pe Ponta! E într-o situaţie dificilă cu indicele de inteligenţă! Şi, dacă îl mai bagi şi peste rând la cinema, să vadă filmuleţul de mai jos, e clar că vrea Parteneriat Strategic cu China! Ar fi putut Corlăţean să-i spună, măcar, că filmul e film şi atât! Dar, ocupat cu apostolul Pavel, l-a lăsat pe Ponta cu ochii zgâiţi pe ecran de era să iasă ditamai Parteneriatul Strategic cu China! Uitaţi-vă şi dumneavoastră la filmuleţ!

În plus, ce te faci cu babele din USL! Că trebuie să le explici că Parteneriatul Strategic cu China nu înseamnă ruperea de SUA! Grea viaţă pentru Ponta! Uite-aici!

*Notă: Dacă accesarea file-urilor audio din text, prin link-urile prezente, se realizează trunchiat sau incomplet la primul click, reluaţi procedura printr-un nou click pe link-ul corespunzător!

Pentru toţi proştii noştri dragi! Nabucco era doar Na Bucco!

putin-basescu-ponta-crin2

De prin 2007, mă străduiesc să le explic proştilor de la guvernarea ţării şi din serviciile secrete dragi lui Băsescu, de ce proiectul cu privire la gazoductul Nabucco este o făcătură politică jalnică! Fără nicio legătură cu posibilitatea de a aduce gaz azer sau de altă natură asiatică (dar, nu rusesc) în Europa, pe traseul Azerbaidjan, Georgia, Turcia, România, Ungaria şi Austria, ocolind Rusia şi Ucraina. Am făcut zeci de emisiuni la televizor pe tema asta! Toate cu adresare către Băsescu, pe vremea aia iubit de toţi proştii din România, care, astăzi, se uită râgâind, cu berea în faţă, la vizitele “istorice” ale lui Ponta prin ţările cu gaz ale Asiei! Unde Ponta încearcă să obţină ce nu a reuşit Băsescu prin Nabucco!

America şi Europa pentru liniştea proştilor

Acum câteva zile, ziarele din ţara proştilor au anunţat înfiorate: “Azerii de la Şah Deniz, cei care operează exploatarea zăcământului ce ar fi putut asigura 15% din consumul anual de energie al României, au respins proiectul gazoductului Nabucco, au anunţat reprezentanţii grupului OMV, acţionar al consorţiului”. (vezi Gândul, 26 iunie 2013, http://www.gandul.info/financiar/nabucco-radiografia-unui-esec-care-a-inceput-la-opera-dupa-12-ani-de-pregatiri-romania-a-pierdut-cursa-pentru-gazele-azere-11027364). (vezi şi http://www.turkishpress.com/news.asp?id=385373). De ce l-au respins? De-aia! Fiindcă aşa am zis eu, de m-am plictisit!

Fiindcă Uniunea Europeană (în primul rând, principalele puteri comunitare, Germania şi Franţa) a folosit aşa-zisul proiect Nabucco drept paravan politic pentru ţările mai sărace din Est, care se temeau de Rusia şi de arma sa mortală Gazprom! La adăpostul acestui paravan, de pildă, Germania a perfectat aranjamente cu Rusia pentru gaz pe sub Marea Baltică! Bravo ei! A făcut ce trebuia pentru poporul său şi pentru Europa!

Fiindcă America a folosit Nabucco pentru a plusa în jocul politic cu Moscova încurajând Europa să găsească o cale alternativă la gazul rusesc, deşi ştia că nicio ţară asiatică, fost sovietică, nu va livra, strategic, gaz Europei fără aprobarea Rusiei. Era o formă de presiune minoră asupra Rusiei şi de simulare a susţinerii pentru independenţa energetică a proştilor din Europa de Est, care se uitau la americani ca la soare, prin aburii de gaz ai Gazpromului!

Şi Washington şi Moscova au ştiut constant că nu se poate! Încet, încet, au aflat toate statele şi firmele europene aflate în proiectul Nabucco! Mai puţin o ţară: România lui Băsescu, Victor, Crin şi alţii ca ei! Nu i-am auzit pe cei doi penibili să-l fi criticat, vreodată, pe Băsescu pentru aventura anti-rusească în care a aruncat România supralicitând Nabucco până la a-l transforma în cântec de luptă împotriva Rusiei! Dar, ce nu ştiau Băsescu, SRI, SIE şi Ministerul de Externe (anexa SIE) la un loc?

Reinhard Mitschek, managing director al Nabucco, povestea, în aprilie 2008, că primele cantităţi de gaz ar fi trebuit să vină, pe conductă, din zăcămintele azere de la Shah Deniz-2, care ar fi pompat în stomacul avid al Europei 8 miliarde de metri cubi de gaz (furnizori pentru Nabucco ar fi putut fi şi Kazakhstan, Irak, Egipt şi Iran, conform lui Mitschek – The first gas for the pipeline would come from Azerbaijan’s Shah Deniz-2 offshore field, which would initially supply 8bcm annually. Other potential suppliers included Kazakhstan, northern Iraq, Egypt and Iran, Mr Mitschek said.)!

Adică, mai nimic! Nu ştiau Băsescu şi Securitatea lui că brava conductă Nabucco nu ar fi putut căra decât maxim 30 de miliarde metri cubi de gaz anual? Pentru o Europă cu nevoi de 500 de miliarde de metri cubi de gaz? (Even when running at its full 30bcm a year capacity, Nabucco will supply only a small portion of Europe’s 500bcm needs. The bulk of gas will continue to come from Russia.).

În 2008, comisarul pentru relaţii externe al UE, austriaca Benita Ferrero-Waldner anunţa că preşedintele Turkmenistanului a promis şi el 10 miliarde de metri cubi de gaz pe an (Mrs Ferrero-Waldner told the FT after returning from the central Asian country: “The president . . . gave us assurances that 10bcm will be set aside for Europe in addition to possibilities in new fields to be tendered.”)!

Cică, nu e gaz!

Aşa zicea preşedintele Gurbanguly Berdymukhammedov! Preşedintele unei ţări care vindea cea mai mare parte a gazului său cui? Ghici ghicitoarea mea, dom’le Băsescu! Cui? Răspuns corect! Rusiei! Şi mai cui, după Rusia? Din nou, răspuns corect! Chinei! (Mr Berdymukhammedov has promised increased supplies to Russia, the biggest buyer of Turkmen gas, through a proposed pipeline, and to China via a long trans-Asian route planned for completion next year. A southern route to Pakistan has also been mooted.).

Bine, bine, dar cât de proşti să fim şi aşa, cu cei 10 miliarde metri cubi de gaz turkmen, de vreme ce nici dracu’ nu ştie cum i-am fi primit, în condiţiile în care toată producţia turkmenă pentru export, adică vreo 50 de miliarde de metri cubi, era acoperită de contracte până în 2028? Iar rezervele imense ale ţării, încă neexplorate, prezentau probleme tehnice de exploatare, fără a mai lua în considerare obiecţiile politice şi juridice ale Rusiei! (Industry experts say it is unclear how or when the gas could be delivered. Virtually all current Turkmen export production, of 50bcm, is covered by contracts running to 2028. The country has big additional reserves, but these have yet to be developed. Developers face technical difficulties and legal and political objections from Russia and other Caspian shore states over reserves beneath the sea.).

Apropo, dar de unde ştiam eu toate astea, iar Băsescu şi securiştii lui nu (USL nu se născuse pe vremea aia)? Păi, e un ziar! Îi zice Financial Times! Ştiu, e secret rău! Nimeni nu ştie de el! E clasificat rău! S-au zbătut securiştii lui Băsescu, dar nimic, n-au reuşit să-l scoată din ghearele Majestăţii Sale, Regina! Zău, uite-aici: “Deal helps EU ease reliance on Russian gas”, în Financial Times, de Andrew Bounds în Bruxelles şi Isabel Gorst şi Stefan Wagstyl în Londra, Aprilie 14, 2008 (vezi http://www.ft.com/cms/s/0/25ed5916-09bd-11dd-81bf-0000779fd2ac.html?nclick_check=1).

Păi, cât de prost securist să fii, să nu citeşti, tu, măcar Financial Times? Staţi liniştiţi, că, în ciuda înjurăturilor lui Băsescu la adresa presei, nici presa română nu s-a luptat prea tare cu Nabucco! A relatat „oareceuri”, cu alte variante de conductă, dar, în fond, nu s-a agitat prea tare, ba chiar i-a ţinut isonul lui Băsescu al nostru, căci tot ce este împotriva Rusiei este drag sufletului mare şi palpitând de patriotism al presei româneşti! Trăiască! Mie îmi place de ea! Îi educă pe proşti, dom’le! Uite-i, au votat cu USL, în cele din urmă! Masiv! Bravo, bravo!

Hai la îngropat conducte!

Măi, frate, că nu citeşti Financial Times, mai înţeleg! Dar, să nu citeşti nici The Moscow Times? Asta cum e? Uite: Anatoly Medetsky, “Hungary Signs Up for South Stream”, în 29 februarie 2008, în The Moscow Times. Ce aflăm din titlu? Că, încă din 2008, Ungaria a semnat cu Rusia pentru South Stream, adică pentru o conductă rivală lui Nabucco, ce avea să aducă tot gaz rusesc în Europa! South Stream era conducta proiectată pentru gaz rusesc prin Bulgaria, pe sub Marea Neagră, spre Grecia, Italia şi Austria (urma să evite Ucraina şi problemele relaţiei tumultoase dintre ruşi şi ucraineni, cu posibilitatea blocării gazului rusesc care tranzitează Ucraina spre Europa!).

Aoleu! A fost Putin la Budapesta pentru semnarea acordului! “Nenorociţii” de unguri! Ăştia “vor să ne ia Ardealul”, e clar! Şi-au dat mâna cu ruşii! Jos cizma de pe Basarabia! Nu ne lăsăm! Toţi proştii, înfrăţiţi cu securiştii, cu Băsescu şi FSN-ul lui Ponta-Antonescu-Iliescu, “luptăm, luptăm, luptăm şi câştigăm”! “Noi de-aicea nu plecăm, nu plecăm acasă”! Nu se poate, domne’! Cum aşa? Ce mai zice, domne’, la gazetă, acolo? La The Moscow Times! Cică, Putin a zis ceva de Nabucco! A îndrăznit, KGB-istul ăla? Ce-a zis, domne’? Uite-aici! Referitor la Nabucco, Putin a zis: “(…) e mai rău decât să lucrezi cu Rusia…Puteţi construi două, trei sau cinci conducte de gaz…Problema este ce pompaţi prin ele şi de unde!” (it is worse than working with Russia. … You can build two, three or five gas pipelines. The question is what products you pump through them and where you get them).

Da’, ce te interesează, bre, pe tine, ce pompăm noi prin conductă! Pompăm! Treaba noastră ce! Ştie domn’ Băsescu! Şi a adăugat rusul, cu gândul probabil la noi, proştii din România, singurii din Europa şi cei mai adevăraţi din lume: “Dacă cineva vrea să găurească pământul, să îngroape fier sub formă de conducte, vă rog, nu vă deranjăm”! (If someone wants to poke the ground to bury iron there in the form of pipes, please do, we don’t mind).

Poftim? Dar nu îi e ruşine lui Putin ăsta? Ce “nemernic”! Lasă că facem noi Nabucco singuri, să moară de necaz! Că, zicea domnul preşedinte Băsescu, pe 30 iulie 2009, la Radio România Actualităţi: “V-aş putea spune că la Consiliul din iarnă (Consiliul European de iarnă, 2009-nota. mea), Nabucco fusese scos de pe agenda priorităţilor Comisiei Europene, iar poziţia României a blocat scoaterea Nabucco de pe lista de priorităţi! Mai mult decât atât, am obţinut şi finanţare de la Comisie pentru Nabucco! Aşa vreau să le spun analiştilor diletanţi, unii chiar având eticheta de mari analişti de politică externă şi bine meritată eticheta, dar îmi aduc aminte cât de uşuratic îşi blamau preşedintele pentru că se purta! Şi ei erau inteligenţii care aveau toate detaliile, iar preşedintele nu înţelegea nimic! Iată că viaţa a demonstrat că consecvenţa (sic!) şi cunoaşterea în detaliu a realităţilor face ca, până la urmă, să câştigi” (auzi file audio* 9basescu-rra-nabucco-a castigat30jul)!

Numai “boul e consecvent”!

Eu, unul, nu ştiu care erau “analiştii” ăia, de care zicea Băsescu, fiindcă eu nu îmi aduc aminte decât de unul: de mine! Câtă maliţie! Ei bine, pe vremea aia, nu-mi aduc aminte să fi citit un singur rând în presa română de calitate, care să-l trimită la plimbare pe Băsescu pentru Nabucco! Nici la televizor nu am văzut! Ba îmi aduc aminte de oarece osanale pentru Băsescu patriotul, pentru Băsescu cel cunoscător, pentru Băsescu pro-americanul şi salvatorul naţiei de ruşi, ţânţari, urticarie şi băşici de la soare! Răsare! Măi, şi ce bine zicea! “Consecvenţa face să câştigi”! N-a zis Băsescu maxima aia? Că “numai boul e consecvent”? (vezi http://www.gandul.info/politica/basescu-boicoteaza-referendumul-este-foarte-posibil-sa-nu-ma-prezint-la-vot-presedintele-suspendat-indeamna-pdl-sa-nu-si-trimita-reprezentanti-in-sectiile-de-votare-9898536). Ba da!

Căci, spunea Băsescu: “Eu consider Nabucco, în afara altora, un succes pentru România, pentru că, la un moment dat, rămăsese singura ţară europeană care nu abandonase proiectul în favoarea South Stream-ului”! (auzi file audio* 9basescu-rra-nabucco un succes30jul). Auzi, singura ţară europeană care nu abandonase Nabucco! Sunt mândru, mai ales acum, că Nabucco a căzut oficial şi nu mai „îngropăm fier în pământ sub formă de conducte”! Un succes, ce mai! Cum zicea preşedintele: “În politică, întotdeauna, mai ales în politica externă, este necesară consecvenţa, bunul simţ şi seriozitatea, capacitatea de a-ţi menţine opţiunea. Flexibilitatea este şi ea una din calităţi, dar nu atunci când întrebarea este fundamentală, de genul, <<contribuim la diversificarea surselor de alimentare a Europei cu energie sau ne dăm pe doi bani?>>  Şi opţiunea mea fost cea de pe drumul mai greu, dar s-a dovedit a fi corectă“! (auzi file audio* 9basescu-rra-nabucco-consecventa-corecta30jul).

„Curat” corectă! Ne-am dat pe 0 bani! Dar, nu la ruşi! Cumva, destinul Nabucco urmează soarta României! Condusă de oameni „providenţiali”! Cum o fi, însă, să votezi ani în şir cu Băsescu, să-l idolatrizezi, pur şi simplu, şi, acum, să-i iubeşti pe Ponta şi Antonescu? Cât de tare e să-i înjuri pe ruşi, tu fiind convins că americanii vor asta de la tine, în timp ce America valsează de mama focului cu Rusia, în aplauzele audienţei europene! Cât de prost să fie cineva, consecvent altminteri, chiar mai consecvent decât boul? Şi care nu ştie că America valsează cu Rusia pe ruseşte, cât e ea de America! Uite, ca în filmul de mai jos (unde se dansează tango pe ruseşte)!

*Notă: Dacă accesarea file-urilor audio din text, prin link-urile prezente, se realizează trunchiat sau incomplet la primul click, reluaţi procedura printr-un nou click pe link-ul corespunzător!

“Băştinaşii” României! Adică, VOI, Iubitorilor de USL!

victor-ghise-crin

Mă uit la televizor, la ora 17:20, joi, 13 iunie 2013, pe România TV! Îl ascult cu nesaţ pe liderul incontestabil al speranţelor acestui popor, Victor Ponta! Omul a intrat în direct, la cererea lui, pentru a spulbera o speculaţie a presei! Şi anume că invitaţia adresată de premier guvernatorului Băncii Naţionale, pentru a participa la inaugurarea podului Calafat-Vidin, ar însemna constituirea unui tandem Ponta-Isărescu, în vederea alegerilor prezidenţiale din 2014! Victor Ponta a dezminţit cu tărie! Crin este candidatul ever, pe care îl susţine Ponta! De la înălţimea procentelor sale, în încrederea populaţiei, care l-au lăsat la subsol pe Crin!

Crin este depăşit, astăzi, cu mult, de Victor! În sondajele de opinie! La încredere! Înaintea lui Crin nu este doar Victor! Sunt şi Isărescu şi Oprescu (sondaj CSOP- http://www.rtv.net/gigi-becali-si-crin-antonescu-la-egalitate-in-sondajul-csop_84377.html). La egalitate cu el este Becali! George! Da, magnatul din puşcărie! Românii au tot atâta încredere în Crin, cât au în Gigi! Gigi e mai credibil decât Băsescu! Aşa zice CSOP! Iar eu sunt coleg de naţiune cu aceşti români, care se exprimă în sondaje! E OK! M-aş fi putut naşte urangutan! Şi eram coleg cu Matt Damon, în Planeta Maimuţelor! Not bad! Poate mă rezolv cu nişte implanturi! Nu, nu pentru mine! Da, da, la creier! Dar, sunt prea mulţi! Câte implanturi? Şi din ce creier? Şi sunt ai noştri! Unii sunt în Parlament! Cam toţi de acolo!

Ordonanţe pentru proşti

Aţi urmărit dezbaterea cu privire la revizuirea Constituţiei? Aţi văzut feţele aleşilor? Mustesc de inteligenţă, mai ales când emit sunete! Unii chiar vorbesc! Mda, muzica onomatopeelor! E ca o apogiatură, într-un concert din muzică de Bach! Vine ca să scoată în evidenţă o notă anume! Adică, sunetele se leagă şi poţi să vezi în licărirea ochilor istoria zbuciumată a planetei, de la amibă la celenterate! Poftim? Aţi zis primate? Un moment, da, da, da…nu, la mine pe display totul se opreşte la celenterate! Sau, poate e invers la noi! De la celenterate la amibă! Poate e ceva în neregulă cu laptop-ul meu! Ia să vedem! Uite, la bulgari merge dincolo de primate! Şi la moldoveni! Ăia de dincolo de Prut! Cică au o genă rusească! Stai, uite avem şi noi o genă! Iar unii sunt dincolo de primate, cu gena asta! Iată!

Reporter: Domnule premier, parlamentul a adus nişte modificări la OUG cu locuinţele date de stat demnitarilor. Sunt mult mai multe privilegii faţă de cum era textul iniţial. Cum comentaţi? Sunt şi secretarii, şi subsecretarii, şi miniştrii /…/.
Victor Ponta: Ce să spun? Admir generozitatea parlamentarilor. Aş fi preferat să fie generoşi de la ei, nu de la mine, de la guvern. O să fac eforturi să vindem cât mai repede spaţiile de la RAAPPS, ca să nu mai aibă unde să stea toţi, care i-au înduioşat pe parlamentari. Acum, până la urmă, eu am dat ordonanţa într-o anumită formulă, nu pot să îi impun parlamentului, şi nu guvernul impune parlamentului. Cred, însă, că poate nu era momentul să li se rupă sufletul parlamentarilor de secretarii de stat. Şi cine a mai intrat? Iarăşi toată lumea?
Reporter: Toată lumea, adică ce aţi încercat să scoateţi prin ordonanţă au băgat înapoi /…/.
Victor Ponta: Nu mai plec în Germania, că uite ce se întâmplă.
Reporter: Această modificare n-ar fi trecut fără votul parlamentarilor PSD, probabil
Victor Ponta: Eu nu ştiu cine, sau nu pot să spun că cineva anume a votat. Nu m-ar mira să se fi votat în unanimitate. Când este vorba…
Reporter: Nu a existat un consens politic, cel puţin în interiorul coaliţiei?
Victor Ponta: Nu am apucat să discutăm şi nu ştiu ce s-a întâmplat. Este la camera decizională sau..?
Reporter: Deocamdată, a trecut de comisie, ca să intre în plen.
Victor Ponta: A, bun. Poftiţi, chiar nu ştiam exact în ce stadiu este în parlament. Eu o să încerc să conving atunci, la votul plenului, care sunt consecinţele.
Reporter: Astăzi este votul final.
Victor Ponta: Astăzi este votul final, nu mai reuşesc? Poate o retrimite preşedintele atunci”.

E pe site-ul oficial al guvernului! “Declaraţii susţinute de primul-ministru Victor Ponta la încheierea vizitei în Germania”, pe 10 iunie 2013 (http://www.gov.ro/declara-ii-sus-inute-de-primul-ministru-victor-ponta-la-incheierea-vizitei-in-germania__l1a120236.html). Aţi ghicit care este gena? Mitocănie supurantă? Şmecherism bubonic de derbedeu politic pesedist? Fesenism eruptiv cu localizare subcutanată? Categoric, nimic din toate astea! Doar e în capul listei la încrederea românilor!

Aşadar, cică dă o ordonanţă, ca să elimine din privilegiile demnitarilor, în ceea ce priveşte accesul la locuinţe din fondul Regia Autonomă – Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat (RAAPPS). Reporterul zice că parlamentarii au făcut modificări la normativa respectivă şi acum sunt “mult mai multe privilegii”. Ponta nu neagă! Face mişto de parlamentari: “admir generozitatea parlamentarilor”! Apoi, face mişto de toată lumea, adică de toţi proştii care l-au votat: “Nu mai plec în Germania, că uite ce se întâmplă”! Reporterul nu înţelege că tocmai a fost făcut idiot şi insistă: “Această modificare n-ar fi trecut fără votul parlamentarilor PSD”! Ponta observă că nu s-a prins că l-a făcut idiot! Mai încearcă o dată: “Eu nu ştiu cine, sau nu pot să spun că cineva anume a votat. Nu m-ar mira să se fi votat în unanimitate”!

Adică: Bă, boule, tu nu înţelegi şmenul? Ordonanţele astea sunt ca să vă prostesc pe voi, proştii, nu ca să iasă ce zice ordonanţa, fiindcă băieţii mei din parlament oricum o aranjează pe şmen, ca să fie bine! Eu apar că sunt cu poporul, iar Parlamentul, unde sunt feseniştii mei, pesedei autentici şi liberali altoiţi, o îndreaptă, ca să ne iasă şmenul şi să vă fraierim pe voi! Parlamentul e, oricum, compromis, iar voi, alegătorii, votaţi şi maimuţa de la circ, dacă scrie USL pe ea, ce dracu’ nu înţelegi?

Şi adevăratul Ponta adaugă: “Eu o să încerc să conving atunci, la votul plenului, care sunt consecinţele”! Reporterul, siderat, mai are o ultimă sclipire de inteligenţă, înaintea colapsului final exclamând: “Astăzi este votul final”! Extenuat, Ponta se predă: “Astăzi este votul final, nu mai reuşesc? Poate o retrimite preşedintele atunci”!

Adică: Bine, bă, bine, vrei s-o auzi în clar? Da, aşa a fost făcută, cum ţi-am zis! Ai vreo problemă? Nu-ţi convine? Du-te la Băsescu, dar, vezi, că ăla e cu mine pe şmen, bă, săracule! Hai, marş de-aici!

Altminteri, ce îmi sugeraţi? Că premierul trece o ordonanţă prin guvern şi Parlamentul de 70% susţinere pentru premier întoarce sensul ordonanţei, fără ca premierul să ştie nici ce, nici cine, nici când s-a votat? OK, votaţi USL, atunci! Apropo, vedeţi că mai sunt şi alte ordonanţe din astea! Uite aşa! De pildă, semnează premierul şi, când colo, ordonanţa care trebuia să se aplice într-un singur loc, se aplică peste tot! Ştiţi de ce? A scris-o prost un funcţionar! Şi mai ştiţi ce? De câteva zile este căutat funcţionarul ăla! Nu se ştie cine a scris ordonanţa! Astăzi, pe 13 iunie, încă nu a fost găsit! Vreţi să ştiţi despre ce ordonanţă e vorba? Aia cu 85%! Care 85%? Hai, pa, că nu sunt birou de informaţii! Votaţi cu USL, eu am primit un telefon de la Matt Demon, pentru un casting! A, să nu uit, mai e cazul să observ că nimeni din presa românească nu a sesizat bătaia de joc din reacţia lui Ponta de mai sus?

“Mărgele de sticlă” pentru “băştinaşi”

Acum, hai să vedem dacă eu mint! Sau dacă sunt proroc prost! Traian Băsescu i-a permis lui Victor Ponta să meargă la Consiliul European din 22 mai 2013, în locul său! A făcut-o pentru a crea o nouă breşă în USL mizând pe nevoile de imagine, narcisiste, ale unui Ponta ahtiat să fie recunoscut în Europa, la Berlin! Pe 10 iunie, Ponta a ajuns la Berlin, după ce a primit binecuvântarea lui Băsescu, atunci când l-a trimis pe el să discute cu Merkel la Consiliul European! Promptă, fiindcă avea de gestionat relaţia Germaniei cu o ţară UE de 20 de milioane de locuitori, în ciuda dispreţului faţă de Ponta, cancelarul l-a primit într-o vizită oficială! Pe care diplomaţia română se străduia, cu disperare, să o obţină de acum un an, fără succes! Reuşea Băsescu printr-un simplu artificiu de delegare la Bruxelles, la Consiliul European! Ce spuneam/scriam eu, pe 20 mai 2013, înaintea Consiliul European, în postarea de pe acest blog, cu titlul Scrisoare Deschisă către Câţi Au Mai Rămas în PNL?

“Ponta, imatur şi infatuat, e înnebunit să revină în lumea bună a Europei! Aşa cum spune, în clar, Băsescu, preşedintele nu-l va lăsa mereu la Consiliile Europene (“nu, nu neapărat”!). Îl lasă acum! Fiindcă îl ştie slab şi gata să vândă pe oricine, doar pentru o strângere de mână, fie ea şi flască şi dispreţuitoare, din partea doamnei Merkel! A cărei fotografie s-o pună pe site-ul guvernamental, pentru proştii gata să creadă balivernele pontiste despre lume şi viaţă europene, gen “Ponta s-a întâlnit cu Merkel”! Da, să vândă pe oricine, mai ales pe Crin şi aliaţii din PNL (aşa cum a făcut-o, deja, din plin, numind-o pe Kövesi la DNA)! Da, pe Crin, care, prin naţionalismul deşănţat şi rudimentar, ca şi prin diatribele stupide la adresa Americii şi Uniunii Europene, s-a umflat ca o bubă cu puroi pe grumazul politic al pesedistului Ponta. Care Ponta este dornic să strălucească în Europa şi nu poate din cauza lui Crin!”

Hm! S-a întâmplat exact cum am zis! Permisiunea dată de Băsescu lui Ponta, pentru a reprezenta România la Consiliul European, a fost mesajul în clar pentru Merkel, că trebuie ajutat Băsescu, printr-un gest faţă de Ponta! Merkel a înţeles şi l-a primit pe Ponta la Berlin! Liberalii nu au înţeles nimic! Proştilor din România li s-a servit că a fost mare vizită, mare! Şi aşa ar fi trebuit să fie, când se întâlnesc doi şefi de guverne! Se semnează acorduri, se angajează resurse, se anunţă proiecte comune! Nimic nu s-a întâmplat la Berlin din toate astea! Ponta ştia! Era o vizită pentru proştii din România! Aşa cum a fost ultima vizită a lui Băsescu la Washington, când s-a întâlnit cu Obama, în pauza dintre convorbirile cu Biden! Tot pentru proştii din România!

Hai să vă învăţ un truc diplomatic! Nu-l puteţi afla de la nimeni altcineva, în ţara asta! Când marii navigatori, din naţiunile europene cu deschidere spre descoperirea noilor orizonturi, ajungeau, în trecut, la pământuri noi, explorau regiunea şi făceau negoţ cu populaţiile băştinaşe! Dispunând de o civilizaţie superioară, le era uşor, de pildă, să achiziţioneze aur sau pietre preţioase de la aceste populaţii! Şeful vreunui trib din Africa ar fi dat bucuros un kilogram de aur pentru o oglindă! Sau un pumn de smaralde pentru un pieptăn de os! De aceea, europenii noştri aveau, întotdeauna, la ei, zeci de kilograme de marfă, care putea să ia ochii unui băştinaş din Africa, dar fără nicio valoare în Europa! O schimbau pe kilograme de aur sau pietre preţioase!

Tradiţia s-a păstrat peste veacuri! Doar că astăzi şmecheria e mai elaborată şi aplicabilă şi “băştinaşilor” din Europa! E drept, nu îi mai păcăleşti tu, “navigator” (a se citi cancelar), cu mărgele de sticlă! E mai simplu! Îl primeşti pe “băştinaşul” Ponta în biroul tău, câteva minute! Sigur, întâlnirea durează mai mult! Dar, câteva minute, îi arăţi biroul tău de cancelar! “Băştinaşul” cade pe spate! Wow! M-a dus Merkel în biroul ei! Nebunie! Presa proştilor, alcătuită ea însăşi din “băştinaşi”, exultă! Foarte tare! A fost Ponta în biroul lui Merkel! Şoc, şoc!

Ce contează că nu s-a semnat niciun acord cu Germania! Ce contează că delegaţia care l-a însoţit pe Ponta este cea mai subţire ever, la nivel de întâlniri dintre un premier român şi un omolog din Europa, într-o vizită bilaterală oficială! Ce contează că subiectul cel mai spinos şi mai important, în relaţia bilaterală (aderarea României la Schengen, blocată, deocamdată, chiar de Germania), a fost scos de pe agenda întâlnirii de germani, explicaţiile lui Ponta pentru asta fiind de-a dreptul penibile! Ce contează că Ponta nu a luat niciun ministru liberal în delegaţie (deşi finanţele, transporturile, economia sunt la liberali), ca să nu deranjeze nasul fin al doamnei Merkel cu duhoarea izbucnirilor naţionalist-polemice ale fratelui întru USL, Crin cel Blajin (şi ca să confirme ce am zis eu în 20 mai)!

Pentru proştii din România avem nişte „mărgele de sticlă”! Uite, a fost Ponta în biroul lui Merkel! Însuşi Victoraş s-a simţit obligat şi onorat să descrie, pentru prostimea „băştinaşă”, cum e biroul cancelarului: “auster, foarte funcţional şi un loc în care se munceşte”! (în Evenimentul zilei, 11 iunie 2013, http://www.evz.ro/detalii/stiri/ponta-am-fost-tratat-ca-un-prim-ministru-al-unei-tari-importante-pentru-germania-biroul-1041858.html). L-aţi auzit, vreodată, în viaţa vieţilor dumneavoastră, pe François Hollande sau pe Nicolas Sarkozy povestind cum este în biroul Angelei Merkel? Sau aţi citit/văzut, în presa franceză, aprecieri cu privire la biroul lui Merkel, după vreo vizită a lui Sarkozy sau Hollande la Berlin? Sau, poate, Hollande nu a ajuns, niciodată, în biroul lui Merkel? Poate, Sarkozy? Vă imaginaţi cum ne priveşte Europa civilizată? Vă spun eu! Ne priveşte aşa cum suntem! Între amibă şi celenterate! Adică, “băştinaşi”!

Pentru ţară şi popor, cu Băsescu-n viitor

Ştiu, ştiu, bat câmpii, dar cum îmi permit? Păi, atunci, luaţi-o pe asta! În plină vizită în Statele Unite, pe 10 martie 2005, preşedintele Băsescu, după întâlniri cu oficialităţile americane, la cel mai înalt nivel, s-a întâlnit cu Naşul de la B1 TV! Cu Radu Moraru, adică, într-o ediţie specială, din capitala federală a Americii! Ia să vedem ce povestea (conform RADOR) preşedintele român pentru proştii “băştinaşi” de la Bucureşti! Tocmai avusese un punct de presă cu preşedintele Bush, în Biroul Oval:

Realizator: Sunteţi primul preşedinte în Biroul Oval care vorbeşte. Înseamnă ceva într-o vizită din asta atât de importantă?

Traian Băsescu: Nu ştiu, eu nu pot măsura exact semnificaţia faptului că s-a făcut conferinţa de presă în Biroul Oval, dar pot să vă spun că, în calitate de preşedinte al României, în birou la mine, încă n-am primit vreun şef de stat. Când voi primi un şef de stat va fi o mare onoare pentru el, indiferent cum se numeşte!”

Vreţi să vă spun câţi lideri politici din Africa, Asia, Europa, America Latină, Planeta Giganţilor şi alte galaxii au avut puncte de presă cu preşedintele, în Biroul Oval, în timpul Administraţiei Bush? Sau Obama? Sau Clinton? Năstase unde credeţi că a povestit cu Bush despre cum vor câştiga alegerile din 2004? În bucătăria de la Casa Albă? E, aşa se întâmplă când sunteţi luaţi drept proşti! Adică “băştinaşi”! Vi se vând „mărgele de sticlă”! Mare vizită, mare în SUA! Mare vizită, mare în Germania! Când marii lideri ai lumii nu au ce să-ţi dea, fiindcă eşti zero barat în ochii lor, dar trebuie totuşi să arate respect poporului român, îţi oferă ceva, acolo! O întrevedere în biroul de lucru, de pildă. Nu e cine ştie ce! Practic, nu ei îi consideră pe români tâmpiţi! Ei îi tratează cu respect! Că tu, Ponta sau tu, Băsescu, vrei să dai o semnificaţie specială unui fapt banal, ca să vinzi nimic poporului tău, asta înseamnă că tu îţi tratezi poporul ca “Băştinaşi”, nu Merkel sau Bush! Iar presa română e parte la asta, cu monumentala sa incultură politică şi prostie!

Cei doi eroi, Băsescu-Ponta, sunt în sincronizare perfectă şi vă tratează la fel! S-au pregătit să vă spună aceeaşi minciună! Cea cu privire la non-influenţa lui Băsescu în aranjarea vizitei lui Ponta la Berlin! Iată ce zice Ponta: “Dacă mă întrebaţi de culise, pot să vă spun foarte onest şi foarte direct: nu, preşedintele Băsescu nici nu a pus o vorbă bună pentru această întâlnire, dar nici nu a intervenit în vreun fel să o împiedice. Deci nu pot nici să îl acuz, nici să arăt vreo contribuţie pozitivă sau negativă”! (în Evenimentul zilei, 11 iunie 2013, http://www.evz.ro/detalii/stiri/ponta-am-fost-tratat-ca-un-prim-ministru-al-unei-tari-importante-pentru-germania-biroul-1041858.html). Normal, căci, dacă ar fi spus că vizita i se datorează lui Băsescu, ar fi înţeles, în sfârşit, şi “băştinaşii” că nu USL guvernează, ci concubinajul FESENIST dintre Ponta şi Băsescu! Nu puteai spune aşa ceva, oricât de “băştinaş” ai fi chiar tu, dragă Ponta!

Ce zice Băsescu? Pe 11 iunie 2013, a fost invitat în emisiune, la acelaşi B1 TV, de către Robert Turcescu, de data asta! Iată schimbul de replici edificator:

Preşedintele: Este foarte important, pentru România, ca, la nivelul guvernului, să existe dialog cu guvernul german.

Moderatorul: Aţi dat o mână de ajutor în realizarea acestei vizite, domnule preşedinte?

Preşedintele: Nu! E Minister de Externe, e…” (auzi file audio* 13basescu-1nu a contribuit la vizita lui ponta la berlin11jun)

Aţi înţeles “băştinaşi”? Cică, ţara e guvernată de USL! Adică de PSD şi PNL! Nu de Băsescu-PSD, Nu, Nu, Nu!

Liberalii şi maiourile lor

Hai, măi, că s-au prins liberalii! Zău! Îl ştiţi pe principalul sfătuitor al lui Crin, Ioan Ghişe, băiatul ăla de o inteligenţă debordantă, ăla cu maiou (sau tricou, nu mai ştiu) şi, sper, izmene vopsite cu “Jos Băsescu”? Ăla care patrulează pe la televiziuni informând “băştinaşii” că Băsescu nu mai e preşedinte (cred că a fost la cursurile de ştiinţe ale comunicării predate de Bogdan Teodorescu, ideologul dispariţiei politice precoce a lui Traian Băsescu)? Ei bine, băiatul a dat lovitura! A ieşit cu brăcinarii frumos încolăciţi pe ştiinţa comunicării şi i-a cerut lui Ponta demisia:

Premierul trebuie să îşi dea demisia. Domnule, le-a spus premierul cetăţenilor cărora le ceream votul că, dacă îl aleg peste 3 zile, se duce să semneze acordul de coabitare cu Băsescu? N-a spus. Dacă spunea, îl mai alegeau? Poate, nici măcar deputat. Când faci o construcţie pe câţiva ani, tu coabitezi cu aliaţii sau cu adversarul? Adversarul anunţat înainte de alegeri e partenerul de după alegeri. Iar aliaţii de dinainte de alegeri nu mai sunt partenerii de coabitare de după alegeri. Coabitează reprezentanţii serviciilor secrete.” (vezi interviu în Ziare.com, 11 iunie 2013, http://www.ziare.com/ioan-ghise/pnl/ioan-ghise-premierul-trebuie-sa-isi-dea-demisia-coabiteaza-reprezentantii-serviciilor-secrete-interviu-1240284) .

Ce tare! Liberalii s-au trezit! Cine a spus, domne’, că liberalul Crinuţu’ nu e tare? Şi că ar face orice, doar să ajungă preşedinte susţinut de FESENIŞTI? Uite-aici, prin vocea bravului intelectual Ghişe, un om drept, vertical, cu putere, care vorbeşte în numele alegătorilor şi în spirtul (cred că am vrut să scriu “spiritul”) dreptăţii, Crin a arătat tuturor că nu face compromisuri! Bravo, Crin! Nu mai eşti un “băştinaş”! Am greşit eu! Poftim? Ce a zis Ghişe? A doua zi, pe 12 iunie? Ce? Într-o scrisoare către Ponta?

Vă scriu pentru a vă cere scuze pentru aprecierile pe care le-am formulat cu ocazia recentului interviu acordat pentru Ziare.com. Regret că am exprimat public păreri personale care pot afecta colaborarea în cadrul Guvernului USL. Consider acum ca nepotrivit şi greşit politic ceea ce am spus. Sper să aveţi puterea de a depăşi acest incident neplăcut pe care l-am produs. Voi sprijini în continuare Guvernul USL în Parlament prin voturile mele. Proiectul USL este prea important pentru România ca să fie compromis chiar de către noi.” (vezi http://www.b1.ro/stiri/politica/ieri-cerea-demisia-lui-ponta-azi-i-i-cere-scuze-senatorul-pnl-ioan-ghi-e-regreta-afirma-iile-dure-pe-care-le-a-facut-la-adresa-premierului-58567.html).

Şi, acelaşi Ghişe către Crinuţu’: “Vă rog pe dumneavoastră şi colegii liberali să acceptaţi scuzele mele pentru greşeala comisă de a exprima public păreri personale, care pot afecta colaborarea în cadrul USL. Mi-am cerut scuze şi domnului Victor Ponta. Cu speranţa că greşeala mea politică poate fi scuzată, vă asigur că susţin în Parlament Guvernul USL şi PNL.” (vezi http://www.b1.ro/stiri/politica/ieri-cerea-demisia-lui-ponta-azi-i-i-cere-scuze-senatorul-pnl-ioan-ghi-e-regreta-afirma-iile-dure-pe-care-le-a-facut-la-adresa-premierului-58567.html).

Plâng! Vorba lui Crin cel Care NU Vrea să Ajungă Preşedinte cu Orice Preţ: “Senatorul Ghişe a comis o greşeală de neiertat la experienţa şi cu onestitatea sa politică, pentru că Ioan Ghişe e un om cinstit, dar în acelaşi timp e un om care are suficientă experienţă încât să ştie care sunt regulile unei coaliţii şi care sunt limitele până la urmă ale unei asocieri politice. Sunt foarte îndurerat şi îmi pare foarte rău că acest lucru s-a întâmplat.” (vezi http://www.romanialibera.ro/actualitate/politica/ghise-isi-cere-scuze-in-scris-pentru-ca-a-cerut-demisia-lui-ponta-304549.html).

Aţi înţeles, “băştinaşi”? Sau v-aţi îndurerat prea tare? Să vă spun eu cum sunteţi voi, măi, băieţi şi fete, care nu vedeţi relaţia de promiscuitate politică dintre FESENIŞTII Ponta şi Băsescu! Şi, care nu vedeţi care este valoarea politică a lui Crinuţu’! Care nu vedeţi ce este USL-ul! Cum să vă explic eu, ca să înţelegeţi la nivelul minţii voastre? Aaaa! Hai, că ştiu! Sunteţi ca blonda aia care nu vede cartofii prăjiţi din farfurie fiindcă…fiindcă…fiindcă…ia uitaţi-vă la film, mai bine!

*Notă: Dacă accesarea file-urilor audio din text, prin link-urile prezente, se realizează trunchiat sau incomplet la primul click, reluaţi procedura printr-un nou click pe link-ul corespunzător!

Români şi Secui Înfrăţiţi în Falanga FSN-istă! Trăiască Victoraş! Jos Crinuţu’!

victor-crin-traian

Andrei Chiliman şi Diana Tuşa au fost excluşi din PNL, pe 27 mai 2013! Aş fi vrut să văd în asta un gest discreţionar al Crinuţului cel dominat de demonii răsfăţului în calendar, unde mai are foarte puţin până la ora adevărului! Am văzut, în schimb, o Diana Tuşa tristă şi uşor confuză (aproape plânsă, arăta, într-adevăr, ca un om politic pătruns de „convingeri ferme”, un „luptător”, ce mai!) şi un Andrei Chiliman care se tânguia „demn”, în conferinţa de presă, pe umărul PSD! Care PSD ar fi fost, conform primarului Chiliman, un partid beştelit neloial de Crin! De Crin, sireacu’, cel care, vezi Doamne, şi-a permis să-l critice pe aliatul din USL, prin stenogramele alea, pe care tot securiştii de serviciu ai FSN le scurg spre “bobor”, dinspre reuniunile oficiale ale PNL-ilor! Mi-am dat seama că aştept prea mult de la “aripa” Chiliman! Mă rog, sincer, aşteptam doar un dram de inteligenţă! Cât de stupid pot fi? Am renunţat şi m-am îndreptat, din nou, cu speranţă, spre binomul de aur Crinuţu’-Victoraş!

Dosarele politice şi onoarea „nereperată” a secuilor!

La Congresul UDMR, din 25 mai 2013, cei doi lideri de azbest ai jăraticului autohton s-au opărit cu apă rece, de la tribuna maghiarimii din ţară vrând, neapărat, să-i vadă naţiunea cât de nevolnici sunt! Aşa-zisele ironii au fost surprinse doar fragmentar de presa sensibilă la culori şi steaguri, dar nu şi la loviturile sub centură aplicate codat şi sistematic. Ba Ponta s-a “minunat”, înţelegător, de albastrul şi galbenul steagului secuiesc, ce amintea de culorile liberale încântându-se cu ideea că i-ar fi trebuit mai mult roşu, ba Crin s-a scuturat de roşu ca de Ucigă-l Toacă! Ba Victoraş nu a auzit integral traducerea din maghiară în căşti, ba Crinuţu’ a auzit tot, fiindcă, la dumnealui, casca duduia ca economia USL-istă! Ba Ponta, care întârziase, făcea aluzii, nici măcar subtile, la reputaţia de leneş a lui Crinuţu’, căruia presa, inevitabil, avea să-i atribuie întârzierea premierului, ba Crin îi atrăgea atenţia că nu e suficient să deplângi politizarea justiţiei! Spectacolul ieftin al disoluţiei USL se muta în inima Ţinutului Secuiesc!

Cel mai tare mi-a plăcut cum s-a lamentat Victoraşu’ aburindu-i pe secui, referitor la necazul confratelui lor în ale identităţii naţionale, Zsolt Nagy. Acest cetăţean român de etnie maghiară a fost ministru UDMR, într-o epocă în care UDMR nu mai guverna după gustul lui Traian Băsescu, aşa că a fost suspendat, prin iunie 2007! Asta din cauză că i s-a confecţionat un dosar penal pentru tot ce este mai rău pe lumea asta, trădări şi alte bazaconii! Nu-i vorbă, UDMR s-a împăcat, apoi, cu Traian Băsescu, om cu alese îndemânări în a-i prosti pe români! Aşa că ungurii au venit la grămadă, iar UDMR a guvernat mândră alături de PDL până s-a ales praful de tot! Chestie românească, în cele din urmă!

Păcat că onoarea bietului Zsolt Nagy n-a fost “reperată” de nimeni! Nici măcar de ungurii lui din UDMR, pentru care şi-a sacrificat omul cariera, reputaţia şi, poate, libertatea! Şi zicea Victoraş prostindu-i pe secui, după modelul colegului său de trupă, Traianel: “În 2010 eram în opoziţie. Am spus în faţa Congresului dumneavoastră că dosare politice, aşa cum au fost cele împotriva lui Zsolt Nagy, colegul dumneavoastră, sper să nu se mai întâmple în România”! (auzi file audio* 13ponta-dosare politice ca cel al lui zsolt nagy sa nu mai fie in romania25may). Foarte tare! Să mai zică cineva că noi, românii, nu livrăm speranţă pe bandă rulantă “obraznicilor” ăştia de secui! Acum, nu sunt sigur că Nagy ăsta e secui! Şi nici că toţi ungurii de la Miercurea Ciuc, de la Congresul UDMR, erau secui! Dar, cum mie îmi plac secuii, mai ales când îi fraiereşte Băsescu, şi, apoi, însuşi emulul său, Victoraş, să zicem că toţi ungurii din România sunt secui!

Crinuţu’ şi procurorii lui Victoraş Cel Procuror!

A, să  nu uit! La gargara zaharisită cu privire la bietul Zsolt şi dosarul lui politic, unde Victoraş storcea cherosenul din ochi de milă şi restrişte sperând cu evlavie că aşa ceva nu se va mai întâmpla în Ţara Maicii Domnului, Crinuţu’, colegul său de nacelă, i-a pus pământ de flori în prestanţă! L-a admonestat ca pe ultimul FSN-ist, ceea ce Victoraş nu a fost niciodată (nu a fost ultimul, evident) el având loc în fotoliul de orchestră al fesenismului încă de pe vremea când umbla cu Che Guevara în cuget şi simţiri! Uite, ce i-a zis răul ăla de Crinuţ: “Eu cred că oricâtă bunăvoinţă ar avea cineva care spune <<nu mai vreau să auzim sau nu mai vreau să vedem dosare politice>>, nu se poate rezolva doar cu bunăvoinţă sau cu bună intenţie, a unui preşedinte, a unui prim-ministru, a unui procuror general sau a altcuiva (…)”! (auzi file audio* 13crin-udmr-judecatorul in centru-atac la ponta25may).

Wow! Chiar aşa? Păi, bine, Crinuţule, se poate să atragi chiar tu atenţia secuilor asupra aburelii de Dâmboviţa, pe parbrizul de Harghita-Covasna? Ce-or să spună “colegii tăi academicienii”? Şi, dacă ai fi făcut doar atât! Dar ai răsucit adânc pumnalul răzbunării PNL-iste, pentru gluma nevinovată a ghiduşului Victoraş, care a pus-o pe simpatica doamnă Kövesi şefă la anticorupţie, just for fun! Evident, partea asta nu a fost observată de presa de trei parale din România, care, spre deosebire de Opera de Trei Parale, nu este de Brecht! Căci, Crinuţu’ a continuat cu profeticele cuvinte: “Eu cred că trebuie să ne ferim de toate aceste riscuri printr-o reechilibrare a sistemului judiciar, în aşa fel încât să fie foarte clar că, în centrul acestuia, stă instituţia judecătorului şi că puterea judecătorească, în stat, nu lasă loc la confuzii!” (auzi file audio* 13crin-udmr-judecatorul in centru-atac la ponta25may). Teză pe care a repetat-o şi la Bucureşti, după Congres!

Şi, ce dacă? – vor zice les connaisseurs! Nu v-aţi prins, nu-i aşa? Hai, să vă ajut! Joi, 16 mai 2013? Vă sună vreun clopoţel? Ceremonia de instalare a noilor şefi la Parchete? Discursul lui Victoraş, îmblânzitorul de secui? Ia, uitaţi aici: “atât timp cât sunt prim-ministru şi lider al unui grup politic important în Parlament, orice modificare a statutului procurorilor se va face în sensul întăririi statutului de magistrat, al independenţei procurorilor, şi nu în sens invers. Există tot felul de intenţii, de idei pe care le cunoaşteţi, dar în ceea ce mă priveşte, mi-am exprimat foarte clar punctul de vedere şi cred nu doar că procurorii trebuie să rămână magistraţi, ci mai degrabă cred că trebuie să lămurim, dacă se poate, chiar şi acea idee de autoritate a ministrului Justiţiei (…)”! (vezi http://www.gov.ro/premierul-victor-ponta-am-incredere-ca-veti-aplica-legea-ca-si-pana-acum-indiferent-de-cine-este-cel-vizat__l1a120010.html).

Păi, întărirea statutului de magistrat pentru procurori îi pune pe picior de egalitate cu judecătorii. Ca în comunism, de unde îşi trage seva emulul lui Che Guevara! Or, ce zice Nefericitul Încă Aspirant la Fotoliul de Prezident, Crinuţ Întâiul? Zice: NU! Adică: “reechilibrare a sistemului judiciar în aşa fel încât să fie foarte clar că, în centrul acestuia, stă instituţia judecătorului”! Or, aiasta nu se poate, dacă procurorul este magistrat, ca şi judecătorul! Sigur, nu am pretenţia ca teleastul PNL-ist Crinuţu’ să ştie sigur ce a spus! Dar, a spus! Porumbelul e departe! Aferim, bre!

Drapel să fie, dar secuiesc!

Revenind la aburelile lui Victoraş pentru descreţitul frunţilor secuilor, mi-a plăcut cum le-a promis el că va face legislaţie împreună cu ei, ca să poată să-şi arboreze drapelul şi simbolurile în voie! Asta, pentru că nu se exprimase foarte clar (după propria evaluare), în discursul din Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei, din 24 aprilie 2013, când se referise la acelaşi lucru! Şi, le zise Victoraş secuilor înlăcrimaţi de duioşie că golul imens, lăsat în sufletul lor de Marinarul Neamului Românesco-Secuiesc, era umplut, acum, pe deplin, de Procurorul  Tuturor Românilor Chiar Şi Secui: “Problema steagurilor – am rezolvat toate problemele, mai rămâne cea a steagului. Am spus în Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei, probabil că am fost atât de vag, încât n-a înţeles nimeni ce voiam să spun, pentru că, imediat, ar fi ieşit un scandal (…)”. (auzi file audio* 13ponta-nu s-a inteles ce a zis la pace on simboluri minoritate25apr).

Adică, ce scandal, Monsieur? Nu eşti matale prietenul secuilor? Sigur, sigur, ai fost vag în Adunarea aia, la Strasbourg, că ieşea scandal! Care scandal? Hai, că secuii te iubesc oricum, lor le place să-i minţi duios, ca Băsescu! Noroc că ai înlăturat caracterul vag al minciunilor, pardon, bezelelor trimise către secui! Uite, cum a continuat, la Miercurea Ciuc, Victoraşul: “Cred că împreună cu dumneavoastră, putem adopta acea legislaţie, la cel mai înalt standard european, care, pe de-o parte, să recunoască importanţa simbolurilor naţionale, steagul României, steagul Uniunii Europene, în acelaşi timp să recunoască şi să respecte însemnele locale, indiferent cum sunt acestea, chiar dacă e vorba de galben cu albastru, aş fi preferat să fie roşu steagul dumneavoastră (asta e glumă, măi, secuilor, ha, ha, ha-n.n.), dar putem să-l acceptăm chiar şi în această formulă, important este, important este (e repetiţia lui Victoraş-n.n.) să stabilim din nou, împreună, care este acea soluţie, care respectă, cât mai mult, toate sensibilităţile naţionale, locale ale minorităţii (…)” (auzi file audio* 13ponta-gasim o solutie impreuna on simboluri minoritate25apr).

Vedeţi? Exprimare foarte clară! Să găsim soluţia! Care soluţie? E, aiasta, măi, secuilor, nu v-o spun! E drept că, la Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei, unde zicea el că nu a fost clar, a zis cam aşa despre soluţia aia: “Instituţiile administraţiei centrale vor avea, bineînţeles, simboluri naţionale şi ale Uniunii Europene, dar toate instituţiile locale trebuie să aibă dreptul să-şi adopte propriile simboluri, atâta vreme cât nu sunt împotriva standardelor europene!” (vezi http://assembly.coe.int/Main.asp?link=/Documents/Records/2013/E/1304241530E.htm). Pentru conformitate, iată: “The central administrative institutions will have, of course, the national and European Union symbols, but all the local institutions should have the right to adopt their own symbols as long as they are not against European standards.”

Aşadar, “toate instituţiile locale trebuie să aibă dreptul să-şi adopte propriile simboluri”! Adică şi instituţiile locale din Harghita şi Covasna! Păi, asta e mult mai clar decât “important este să stabilim din nou, împreună, care este acea soluţie care respectă, cât mai mult, toate sensibilităţile naţionale, locale ale minorităţii”! Soluţia pe care nu ne-o dă la Miercurea Ciuc, ne-o dăduse la Strasbourg: “trebuie să aibă dreptul să-şi adopte propriile simboluri”! Unde a fost mai clar? Păi, la Strasbourg! La Miercurea Ciuc nu a fost deloc! Ştiţi de ce? Fiindcă Miercurea Ciuc e în România şi a vorbit aici româneşte! Şi, cum românii sunt împinşi să-i urască pe secui, fiindcă ne “fură” ăia Ardealul în fiecare zi şi, fiindcă Victoraş însuşi a inventat o problemă cu steagurile secuieşti, pentru a mai răscoli un pic mizeria naţionalist-cretinoidă (ca să abată atenţia proştilor de la dezastrul guvernării USL-iste), nu putea să spună ce a zis la Strasbourg! Că se strepezea naţionalismul românesc!

Hai, să vă spun un secret! Nu e nevoie de nicio soluţie! În baza legilor româneşti şi internaţionale, secuii au tot dreptul din lume să arboreze steagul secuiesc pe clădirile administraţiei locale din zonele unde sunt majoritari. Şi nici nu mă mai ostenesc să vă dau extrasele din legile româneşti şi hotărârile judecătoreşti care confirmă asta! Am şi eu nervii mei! Dar, dacă nu mă credeţi, luaţi trenul sau volanul în mână şi mergeţi la Sfântu Gheorghe, în anul 4538! Veţi găsi steagul secuiesc arborat pe Primărie ca şi acum! Şi nimic despre Victoraş în manualul de istorie, cu excepţia următoarei fraze: “Şi fu Victoraş Che Guevaraş un păstor atât de bun pentru secui, că îi sorbiră ăştia cuvintele din gură ca lui Ţichindeal Gură de Aur, în anul de graţie 2013, când fu mare Congres mare la UDMR”!

Băsescu cel Rău! Da’, Rău!

Şi cam atât despre secui! Care secui, ocupaţi în istorie cu mânuirea armelor pentru apărarea pământurilor unde se găsesc şi astăzi (deşi, Victoraş a declarat, cu alt prilej, că n-ar mai fi pe acolo), nu au de unde să ştie că un băiat, pe numele lui Leon Trotsky, a scris, prin 1937, un eseu numit Stalinism şi Bolşevism. Leon ăsta fusese prin tinereţe coleg de doctrină cu Victoraş al nostru, dar se schimbă la bătrâneţe, de unde i se trase şi sfârşitul, bietul de el. Aşa că era foarte elogios la adresa unui oarecare Willi Schlamm şi ăla tot fost comunist! Austriac! Îngrozitor, cum renunţă, domne’, oamenii la comunism! Schlamm ăsta scrisese o cărticică cu titlul scandalos pentru ochii lui Victoraş, Dictatura Minciunii! Cam aşa caracteriza Schlamm regimul bolşevic! Nefericitul austriac nu a avut şansa să meargă la Congresul UDMR de la Miercurea Ciuc, să-l asculte pe Maestrul Victoraş promiţând soluţie miraculoasă secuilor şi românilor, deopotrivă! Nu-i bai, secuii l-au aplaudat oricum! Dar, hai să trecem la lucruri serioase!

În postarea mea din 20 mai 2013, Scrisoare Deschisă către Câţi Au Mai Rămas în PNL, precizam că “nimeni nu a făcut corelarea între ultimatumul lui Ponta adresat liberalilor şi concesia majoră făcută de Băsescu lui Victoraş, atunci când a anunţat, pe 15 mai 2013, în conferinţă de presă că: <<Am decis ca, pe 22 mai, la Consiliu să participe primul-ministru în baza unui mandat pe care îl voi aproba până la plecare>>.” (vezi http://www.presidency.ro/?_RID=det&tb=date&id=14318&_PRID=lazi).

Ultimatumul se referea la solicitarea adresată liberalilor de a-l da afară pe Sorin Roşca Stănescu! Aveam în vedere sfârşitul USL şi târgul Traianel-Victoraş pentru a controla România peste capul liberalilor! Mă refeream la sfârşitul PNL! Consiliul European a fost pe 22 mai 2013! Adică, la două zile după postarea mea! Nu că aş avea nevoie să fac demonstraţii cu privire la cât de bine citesc viitorul! M-am săturat să tot am dreptate! Dar, să consemnăm pentru posteritate! 10 februarie 2013! Traian Băsescu ţine o conferinţă de presă, după Consiliul European care a stabilit exerciţiul bugetar comunitar pentru 2014-2020! Şi ne explică ce este aia “n + 3”! Hai să vedem:

“(…) Concluziile Consiliului au câteva prevederi legate de poziţia extrem de fermă a României în Consiliu, şi acum, şi în noiembrie. Cea mai importantă este aceea de la paragraful 87 punctul 2 care se referă la faptul că este însărcinată, este invitată Comisia Europeană să facă demersurile necesare pentru modificarea Regulamentului 1082 din 2006 cu privire la numărul de ani în care se cheltuiesc banii alocaţi statelor pentru a se ajunge la n+3 în loc de n+2. Asta înseamnă că România a obţinut decizia Consiliului European ca domnul preşedinte Barroso cu Comisia Europeană să declanşeze procedura de modificare a Regulamentului în aşa fel încât noi să pierdem banii nu din 2015, ci de la sfârşitul anului 2016. Altfel spus, am cerut un an în plus pentru exerciţiul bugetar.” (vezi http://www.presidency.ro/?_RID=det&tb=date&id=14159&_PRID=lazi).

Aţi înţeles? Nu vă mai explic! E clar! “N+3”! Adică, în loc de o marjă de 2 ani pentru absorbţia fondurilor europene, este posibil să obţinem 3 ani! Hai, să vedem ce declara Victoraş, în aceeaşi zi, 10 februarie 2013, la România TV, despre acelaşi lucru, “n+3” şi despre Traian Băsescu: “Erau şi obiective tehnice. De la faptul că se taie din cele 48 de miliarde, atunci trebuia să obţinem nişte lucruri, care ţineau, în primul şi în primul rând, de n+3 pentru actualul exerciţiu, să se prelungească cu trei ani, să recuperăm exact prostiile făcute în 2010 şi 2011. Se punea problema de avansuri, se punea problema de cofinanţare la Dezvoltare rurală, se punea problema să obţinem, cum au obţinut alte ţări – joi noaptea au obţinut – în plus pentru Agricultură sau pentru… Erau punctele noastre, pe care le-a avut şi dl. Corlăţean la Consiliul Afaceri Generale, pe care le-am avut şi eu, le-a avut şi preşedintele, când a plecat. Că nu credeţi că fiecare s-a dus cu punctele lui, apropo de coabitare. Am avut nişte puncte comune, toţi trei şi pe toate vocile, când ne-am dus, am vorbit acelaşi lucru. Nu s-a obţinut. Îmi pare foarte rău. Nu pot să spun că, dacă eram eu sau Corlăţean, nu ştiu, îl făceam 10 din 10. Dar când ai făcut zero din zece, să vii acasă, să spui că ai făcut tot, nu merge. Nu merge.” (vezi http://www.gov.ro/participarea-premierului-victor-ponta-la-emisiunea-edi-ie-speciala-romania-tv-prima-parte__l1a119446.html).

Băsescu cel Bun! Da’, Bun!

Adică, ce “n+3”? Băsescu nu a obţinut nimic! “Nu s-a obţinut”! A obţinut 0 din 10! “Când ai făcut zero din zece, să vii acasă, să spui că ai făcut tot, nu merge!” Aşadar, dezastru! La câteva luni de la această evaluare, deosebit de aspră faţă de prestaţia părintelui naţiunii, Traian cel Mare, pe 22 mai 2013, într-o conferinţă de presă la Bruxelles, după numirea lui Kövesi la DNA şi desemnarea lui ca înlocuitor al lui Băsescu la Consiliul European din 22 mai, la care a participat, Victoraş face noi aprecieri! Aprecieri referitoare la contribuţia aceluiaşi Băsescu la bugetul comunitar, cu precădere legate de “n+3”:

“Este o decizie extrem de importantă, pentru obţinerea acestui lucru cred că s-a colaborat foarte bine şi România a avut o poziţie unitară, începând cu preşedintele ţării, la discuţia despre mecanismul financiar multi-anual, ministrul de externe, reprezentanţii noştri aici la Comisie; a fost un efort, repet, unitar, toţi reprezentanţii României de la preşedinte până la ambasador au spus acelaşi lucru, cât de important este “N plus trei” pentru noi şi, dacă această iniţiativă a Comisiei îndeplineşte toate procedurile pentru a fi adoptată, pentru România va reprezenta un avantaj de câteva miliarde de euro bune din exerciţiul 2007-2013, pe care reuşim să le accesăm. Astea au fost discuţiile cele mai importante. Dacă am uitat eu ceva, dacă vă interesează pe dvs ceva în mod special.” (vezi http://www.gov.ro/primul-ministru-victor-ponta-a-participat-azi-la-summitul-ue-de-la-bruxelles__l1a120045.html).

Opaaa! Deodată, preşedintele a fost foarte util, la fel ca “toţi reprezentanţii României”! S-a schimbat modificarea! Ca în povestea cu gazele de şist! Care nu erau bune pe vremea guvernului Ungureanu, dornic să le exploateze, căci aşa zicea Victoraş, că nu erau bune, dar care sunt bune acum, în timpul guvernului aceluiaşi Victoraş, căci aşa zice el! Tot firma americană Chevron ar fi explorat atunci, ca şi acum! Ingenuu şi curat, ca un pachet de Pampers, Victoraş a negat că ar fi acuzat guvernul Ungureanu sau pe preşedinte că s-au vândut intereselor americane, în problema gazelor de şist (joi, 16 mai 2013, emisiunea Prim-plan, TVR 1):

Mihai Rădulescu: Traian Băsescu, atunci când susţinea exploatarea sau, mă rog, prospecţiunea…
Moise Guran: Explorarea…
Mihai Rădulescu: Explorarea – în acest domeniu al gazelor de şist – era acuzat că a bătut palma cu americanii. Acum, dumneavoastră…?
Victor Ponta: Eu nu l-am acuzat. Eu n-am avut puseuri antiamericane, niciodată.” (vezi http://www.gov.ro/participarea-premierului-victor-ponta-la-emisiunea-prim-plan-la-tvr-partea-a-ii-a__l1a120025.html).

Fără „puseuri”! Dar, cu gaze, fie ele şi de şist!

Omul avea dreptate! Nu a avut niciodată puseuri antiamericane! Cu atât mai puţin pentru a promova nişte interese electorale abjecte urmărind atingerea scopurilor sale meschine, prin minciuni şi tactici comunistoide, fără nicio legătură cu interesele reale ale ţării! Vorba lui, din 1 aprilie 2012 (nicio păcăleală), când era ocupat cu demolarea guvernului Ungureanu-Băsescu invocând interesele străine (americane), cărora se vânduseră guvernanţii în problema gazelor de şist:

“(…) descoperirea de către dumneavoastră, de către presă, a unor noi concesiuni privind exploatarea gazelor de şist; mandatul premierului Ungureanu este un mandat care nu are legătură nici cu interesele României, şi se pare că nici cu interesele de partid măcar, ale PDL-UNPR-UDMR, ci este un mandat care are legătură cu interese externe României şi care trebuie să se finalizeze cel mai târziu în noiembrie prin transferul unei importante părţi din ceea ce a mai rămas resursă naturală şi resursă energetică a României în mâini necunoscute pentru publicul larg şi mâini, care, în mod sigur, nu au nicio legătură cu interesul naţional al României!” (auzi file audio* 12ponta-3mandat ungureanu-interese straine-4aluzie chevron-maini1apr).

Evident, aceste formulări cu trimitere la “concesiuni privind exploatarea gazelor de şist”, ce ar avea legătură cu “interese externe României” şi care “nu au nicio legătură cu interesul naţional al României”, concesiuni către firma americană Chevron, nu indică deloc vreun “puseu antiamerican”!  Suntem de acord aici! Indică altceva! Mai imund de atât! Vorba lui Willi Schlamm, cu dictatura aia a minciunii! Pentru Victoraş şi ai lui PSD-işti, o singură problemă a rămas nerezolvată! Cum să scape de liberali, fără ca românii şi secuii, deopotrivă, să se prindă că pesediştii le-au copt-o! Mai precis, problema e cum să dai o palmă poporului, în aşa fel încât acesta să creadă că i-au dat-o liberalii! Uite, ca în filmul de mai jos! Sunteţi pregătiţi, români? Că pe secui m-am bazat întotdeauna, ei sunt românii mei preferaţi!

*Notă: Dacă accesarea file-urilor audio din text, prin link-urile prezente, se realizează trunchiat sau incomplet la primul click, reluaţi procedura printr-un nou click pe link-ul corespunzător!

Scrisoare Deschisă către Câţi Au Mai Rămas în PNL!

crin-victor-dan6

Sigur, câţi au mai rămas liberali! Căci, în PNL n-au prea mai rămas PNL-işti! Există Oportunişti! Există PDL-işti! Există Crini! Şi Chiţoi! Ceea ce este cu totul altceva decât liberali, altceva care încă nu are o definiţie în DEX! Este suficient să-l ascultaţi pe Chiţoiu vorbind şi să-l vedeţi privind spre zările interne ale propriei minţi (ca să fiu politicos cu acest domn profund agramat) preţ de 40 de secunde şi veţi înţelege de ce nici voi nu le-aţi da acestor “liberali” niciun minister întreg. Acum, să lămurim câteva lucruri!

Câtă umilinţă pentru un Sorin atât de mic?

De câteva zile, presa de doi lei din România (foarte bine, e dreptul ei să fie şi de 20 de bani) musteşte de stenograme, în care neamurile proaste din PNL se tot tânguie despre cum le umileşte Ponta şi-şi bate joc de ele, pe cheltuieli de imagine în contul PNL. Crinuţu’ s-a autoumilit groaznic aşteptându-l ore în şir, acum două zile, pe Victoraş la sediul USL, ca să se împace, după ce premierul i-a transmis că s-a terminat cu USL, dacă liberalii nu-l dau afară din partid pe Sorin Roşca Stănescu, până luni, 20 mai 2013! Senatorul cu pricina l-a cam beştelit pe Victoraş, a făcut oarece majorităţi contra naturii prin Senat, împotriva guvernului Ponta şi a demisionat dintr-o comisie senatorială bizar-stupidă (ce nu ar fi trebuit înfiinţată niciodată), întemeiată ca să ia la scărmănat pe prietenii din securitate ai partidului comunistoid fesenist PSD!

Crinuţu’ a lăsat orice mândrie deoparte şi a dat fuga la spovedanie la Victoraş, la guvern, să-l implore să nu strice şandramaua, fiindcă dispariţia USL înseamnă şi dispariţia lui din viaţa politică. L-a convins pe Victorel să vină la o penibilă reuniune a tineretului liberal, unde Victoraş a povestit că nu-s de vină tinerii pentru certurile bătrânilor, iar Crinuţu’ a declamat ode despre cum e USL tare, mare, spumoasă şi firoscoasă în pahare şi cum o să salveze România de ea însăşi. Asta, sub privirile ironice ale lui Victoraş, care, nicio clipă, nu a spus ceva de genul “hai, că v-am iertat pentru luni”! Nici măcar atunci când, umilindu-se groaznic, din nou, Crinuţu’ doar că nu cerşea un gest de bunăvoinţă de la Ponta, căruia i-a făcut până şi o poză de amintire duioasă!

Acum, nu comentez calităţile de om politic ale lui Roşca Stănescu! Dar se ştie că, în coaliţii la putere, “mecanism de guvernare funcţional” înseamnă, în primul rând, să poţi promova programul politic comun prin legi votate în parlament, la iniţiativa guvernului, şi să menţii stabilitatea regimului de funcţii în baza algoritmului politic. Şi în parlamentul britanic au fost parlamentari care au votat împotriva coaliţiei sau a unui partid la guvernare, deşi făceau parte din coaliţie, fără ca acea coaliţie să se destrame, de vreme ce programul politic a funcţionat, iar stabilitatea regimului de funcţii nu a fost afectată. Că unii parlamentari critică pe şeful guvernului care îi reprezintă, iar e un lucru comun. UDMR a criticat şi a blocat nenumărate iniţiative ale premierului Boc, fără ca PDL să se despartă de UDMR pe asemenea teme!

De ce a ales Ponta un pretext atât de ieftin să-i ameninţe pe liberali cu destrămarea USL? Răspunsul este simplu! Presiunea teribilă din interiorul PSD, partid care este pentru prima oară, după epoca de glorie a FSN, la culmi de mare susţinere populară! Se încearcă regionalizarea ţării! Îşi imaginează cineva că, după distrugerea opoziţiei politice din România, PSD va împărţi cu liberalii miliardele de euro rezultate din fonduri europene, pe o nouă împărţire regională? Sau că vor împărţi centrele de putere regionale cu ei? În condiţiile în care, încă o dată, PSD-iştii nu sunt dependenţi de liberali pentru a controla total România, sub orice formă de nouă majoritate? Cu precizarea că alianţele ad-hoc, pe care le-ar face la guvernare, ar include mase politice amorfe, uşor de controlat, PP-DD-işti, PDL-işti, independenţi, minorităţi, transfugi de la un PNL (unii foşti PDL-işti din PNL) muribund politic şi nu ar necesita niciun transfer de putere semnificativă spre aceşti servanţi ai ordinii PSD!

Sigur, singurele concesii (dar şi acelea, mult mai puţine decât în cazul PNL), le-ar face faţă de UDMR, de care au nevoie pentru rebranduirea din exterior, ca forţă democratică, după dezastrul suspendării din vară a lui Băsescu! Mai mult, PSD nu poate, în condiţiile de putere în care se află, să cedeze funcţia de preşedinte al ţării! De aceea, au nevoie de o rupere rapidă a USL, căci nu pot ajunge în 2014, cu candidatul Crin pe faleză, ca să-i dea abia atunci un brânci în mare, că s-ar vedea de la o poştă că fac asta pentru a pune mâna pe Cotroceni! De aceea, USL trebuie ruptă acum, aparent fără nicio legătură cu fotoliul de la Cotroceni! Ceea ce liberalii nu au înţeles a fost că numirea lui Kövesi la DNA a fost şi o formă de a forţa PNL să iasă singur de la guvernare, în baza unei înţelegeri Ponta-Băsescu!

Ultimatumul lui Ponta este binecuvântarea lui Băsescu!

Crin, slugarnic şi înnebunit să ajungă preşedinte, a ratat momentul, deşi, pentru liberali, era mai bine să iasă atunci, pe cai şi principii mari, decât aruncaţi pe scări cu un şut în spate, pe nimic, aşa cum încearcă Ponta acum! Teoria unora că, vai, cine iese de bună voie din USL va deconta electoral este o tâmpenie fără seamăn! La acest moment, PSD poate face ce vrea, electoral deţine România, iar eu nu mai am nimic a povesti despre nivelul, valoarea, conştiinţa civică şi instinctul de conservare ale electoratului român! Practic, înţelegerea totală între PSD şi Traian Băsescu a pulverizat USL, aşa cum am tot anunţat încă din ianuarie 2012!

Fiecare clipă, petrecută de PNL în USL, este un cui în plus în coşciugul acestui ultim partid istoric (istoric măcar de spoială, dacă nu din altceva)! Cum crede cineva, în afară de un om orbit de propriul orgoliu şi de dorinţa mistuitoare de a ajunge preşedinte peste această ţară nefericită, cum este bietul Crin, că mai poate exista ceva de tipul USL, după cuvintele jignitoare spuse de Ponta, în numele PSD: “E cea mai mare criză pe care o are USL de la formare. De altfel, domnul Roşca Stănescu după această şedinţă a continuat. Deci, dacă nu se face nimic, e o invitaţie pentru alţi membri PNL să continue atacul împotriva PSD, şi atunci nu putem merge mai departe împreună. Eu aştept în continuare până luni, când avem USL, ca să existe o delimitare clară, nu aşa, <<să nu mai faci>>. Păi, nu i-a mai spus o dată domnului Roşca Stănescu să nu mai facă? Ce, suntem la şcoală?” (Victor Ponta, la TVR, emisiunea Prim-plan, 16 mai 2013, vezi http://www.gov.ro/participarea-premierului-victor-ponta-la-emisiunea-prim-plan-la-tvr-partea-i__l1a120026.html).

Este un ultimatum groaznic, într-un limbaj instituţional de un dispreţ fără egal, pe care nu îl dai nici duşmanilor politici, fiindcă nu poţi cere unui partid să excludă sau să primească pe cineva, decât dacă acel partid e la remorca ta total! Crin a fost umilit fără drept de apel! Faptul că mai poate surâde, se mai poate întâlni cu unii colegi liberali şi brava pe la televiziunile USL-iste, arată caracterul acestui om, în care, recunosc, şi eu am crezut o vreme! Nu mai are nicio importanţă dacă USL se rupe luni, marţi, peste două luni sau la început de 2014! USL NU MAI EXISTĂ!

Tot acest episod de balamuc primăvăratic a început pe 16 mai 2013! Nimeni nu a făcut corelarea între ultimatumul lui Ponta adresat liberalilor şi concesia majoră făcută de Băsescu lui Victoraş, atunci când a anunţat, pe 15 mai 2013, în conferinţă de presă că:

“Şi, în sfârşit, al treilea subiect, Consiliul European din 22 mai are două subiecte: unul este legat de dezvoltarea politicii energetice a Uniunii Europene în vederea asigurării securităţii energetice, a statelor membre, în condiţii de competitivitate economică; cel de-al doilea subiect al Consiliului este legat de combaterea evaziunii fiscale în statele membre. Am decis ca, pe 22 mai, la Consiliu să participe primul-ministru în baza unui mandat pe care îl voi aproba până la plecare.” (vezi http://www.presidency.ro/?_RID=det&tb=date&id=14318&_PRID=lazi).

Şi preşedintele a precizat suplimentar, în dialog cu jurnaliştii:

Întrebare: Şi în continuarea întrebării pe care a lansat-o colegul meu…De altfel, a anticipat întrebarea pe care şi eu v-aş fi adresat-o. Va deveni o obişnuinţă desemnarea prim-ministrului pentru participarea la consiliile europene aplicate pe anumite teme?
Preşedintele României, domnul Traian Băsescu: Nu, nu neapărat. Puteţi să fiţi convinşi că puteam să susţin cel puţin la fel de bine problema energetică şi gazele de şist, pentru că şi eu sunt un partizan al exploatării gazelor de şist, pentru că ele înseamnă independenţă energetică şi bani, investiţii. Dar nu va fi o practică neapărat, însă este un consiliu scurt care începe în jurul mesei, se face poza de familie, se serveşte dineul şi în timpul acesta se discută. Nu este un consiliu ordinar. Este un consiliu extraordinar

Întrebare: Dar nu l-am putea interpreta ca pe un act de bunăvoinţă din partea dumneavoastră.
Preşedintele României, domnul Traian Băsescu: Eu nu sunt binevoitor cu nimeni, după cum ştiţi.
Întrebare: Face parte însă din…?
Preşedintele României, domnul Traian Băsescu: E un semn de încredere…” (vezi http://www.presidency.ro/?_RID=det&tb=date&id=14318&_PRID=lazi)

Ca de obicei, Băsescu îşi bate joc de opinia publică! Cât de prost să fii să crezi că preşedintele, care a făcut din bătălia pentru a merge el la toate Consiliile Europene (CE) stindardul de luptă al finalului său de mandat, care a contestat până şi prezenţa lui Ponta la reuniuni informale ale CE, fără niciun fel de miză (prin valorificarea integrală a deciziei Curţii Constituţionale de a-l desemna pe el, Băsescu, a fi chipul şi faţa României, peste tot în lume), deodată, subit, a căpătat “încredere” în Ponta şi îl lasă pe imaturul şi penibilul premier să fie el România, pe lângă Merkel, Cameron & co.? Cine îl lasă, Băsescu? Acel preşedinte care i-a pus în braţe lui Ponta scandalul de plagiat aruncând ţara şi poporul ei în cea mai tenebroasă conspiraţie pentru compromiterea lor pe plan internaţional, prin desfiinţarea propriului şef de guvern? Care şef de guvern s-a trezit cu plagiatul în braţe, tocmai pentru că a vrut să meargă la un Consiliu European unde Băsescu nu-l voia! Cât de prost să fii să crezi povestea cu “încrederea”?

USL nu s-a rupt! Să se rupă ce?

Ponta, imatur şi infatuat, e înnebunit să revină în lumea bună a Europei! Aşa cum spune, în clar, Băsescu, preşedintele nu-l va lăsa mereu la Consiliile Europene (“nu, nu neapărat”!). Îl lasă acum! Fiindcă îl ştie slab şi gata să vândă pe oricine, doar pentru o strângere de mână, fie ea şi flască şi dispreţuitoare, din partea doamnei Merkel! A cărei fotografie s-o pună pe site-ul guvernamental, pentru proştii gata să creadă balivernele pontiste despre lume şi viaţă europene, gen “Ponta s-a întâlnit cu Merkel”! Da, să vândă pe oricine, mai ales pe Crin şi aliaţii din PNL (aşa cum a făcut-o, deja, din plin, numind-o pe Kövesi la DNA)! Da, pe Crin, care, prin naţionalismul deşănţat şi rudimentar, ca şi prin diatribele stupide la adresa Americii şi Uniunii Europene, s-a umflat ca o bubă cu puroi pe grumazul politic al pesedistului Ponta. Care Ponta este dornic să strălucească în Europa şi nu poate din cauza lui Crin!

Băsescu a plusat aici! Gestul de a-l lăsa pe Ponta să meargă la Consiliul European include implicit (fiindcă nu e asumat la vedere) un angajament fals al preşedintelui de a contribui la refacerea imaginii premierului, în cercurile europene! Angajamentul este fals, pentru că acea refacere este imposibilă în mandatul actual al lui Ponta, cât timp este Băsescu preşedinte (practic, este imposibilă ever!). Este fals şi pentru că Băsescu însuşi nu are autoritatea morală pentru a mai face ceva în cazul Ponta, după ce el însuşi i-a detonat plagiatul în faţă, în Europa! Dar Ponta îl crede şi e fericit că merge la Bruxelles! Îl crede şi îl va hăcui scurt pe “antieuropeanul” Crin, obstacolul dintre el şi mirifica lume în care Angela Merkel este un fel de Zână Măseluţă pentru Victoraş!

Un Crin care crede, încă, în şansa sa de a fi preşedintele României! Cu orice preţ, chiar dacă preţul include distrugerea PNL pentru un vis funambulesc! Ce pretenţie să ai de la oameni ca Fenechiu, Chiţoiu, Nicolaescu şi alţi năimiţi ai orbirii politice şi ai indicelui de inteligenţă cu platfus la şiretul cu care sunt legaţi ombilical de Crin? Să mă mai mir că liberalii nu au înţeles că fiecare clipă a lor în USL e toxică? Şi că timpul trece împotriva lor şi va lovi năprasnic la apropiatele alegeri pentru Parlamentul European, când PSD va rade tot, inclusiv prin poziţionare adversă liberalilor în campania electorală? Că despărţirea de PSD în preajma alegerilor (fie ele europarlamentare sau prezidenţiale) nu-i va afecta pe pesedişti, ci pe liberali?

Sigur, rămâne ziua de luni, 20 mai 2013! Nesemnificativă! Orice s-ar întâmpla! Plecarea lui Crin din fruntea PNL este deja imperativă! Singura candidatură decentă şi relativ eficientă, pentru prezidenţiale şi conducerea partidului, a rămas cea a lui Călin Popescu-Tăriceanu! Dar, ce mai contează că Titanic-ul a avut o bună şansă să evite aisbergul? Nu vă rămâne decât să încercaţi să identificaţi care este PSD şi care este PNL în filmul de mai jos. Dacă reuşiţi, aveţi o şansă să înţelegeţi ce se va întâmpla cu PNL! Dacă nu, nici nu mai contează! Vorba lui Dan Voiculescu: “USL nu se rupe!”

Dreptul la Vot + “OK” + “Demisie” + Bordură Înaltă + “Dizabilităţi” = ?

ponta-hai ca se poate-OK-final

Ştiu că vă întrebaţi ce am mai născocit! Evident, problema de aritmetică simplă de mai sus vi se pare “insolubilă”! Ei bine, este “insolubilă” pentru voi, excepţionalii susţinători ai USL, votanţi trup şi suflet pentru Adevăr şi Alte Adevăruri! Ştiu, ştiu, blog-ul ăsta nu e citit doar de USL-işti (ba, cred că aproape deloc de aceştia)! Reverenţe faţă de toţi ceilalţi, enorm mai puţini! Brrr, unii or să spună că m-am dat cu PDL-ul şi cu Băsescu! Noroc că ăştia au divorţat la timp şi, acum, e mai complicat să fii cu amândoi odată! Aşadar, să o luăm pe rând!

Dreptul la vot

La prima parte a problemei de mai sus au răspuns, la sfârşitul secolului al XIX-lea, doi oameni vestiţi! Doi italieni. Gaetano Mosca şi Vilfredo Pareto. Au răspuns amar! În două lucrări de bază pentru istoria umanităţii! Elementi di Scienza Politica (în engleză, s-a tradus cu titlul The Ruling Class, şi anume Clasa Politică) şi Trattato di Sociologia Generale (tradusă în engleză sub titlul  The Mind and Society, adică Mintea şi Societatea).

Aceşti doi oamenii au arătat de ce democraţia mergea în Anglia, dar nu mergea în Italia sfârşitului de secol XIX şi începutului de secol XX. Amândoi au fost abil interpretaţi de Benito Mussolini pentru a folosi învăţătura lor în sprijinul ascensiunii fascismului, căci fascismul lupta cu democraţia! Dar, ce ziceau cei doi, în cuvinte simple şi reducând totul la esenţe? Atunci când vrei să aplici democraţia la nivelul unui popor care nu are nicio legătură cu ea (cum erau italienii, pe vremea aia, în viziunea celor doi), adică să le dai votul universal pe mână, ajungi la dezastru!

Toţi derbedeii politici vor dori să fie aleşi în Parlament. Oamenii cinstiţi nu vor avea nicio şansă în faţa lor, pentru că derbedeii politici şi gunoaiele umane care se reped spre un loc în politică au resurse nelimitate pentru a minţi prostimea, dispusă să acorde încredere celui care minte mai mult! Aşadar, cine va ajunge în Parlament? Ei! Un astfel de parlament va controla guvernul, căci aşa e în democraţie (sigur, nu în cea engleză, unde electoratul are conştiinţă civică şi exerciţiu democratic)! Rezultatul? Dezastrul ţării!

Pareto a scris şi o lucrare despre sisteme propuse de o guvernare de tip socialist (la vremea lui) unui anume electorat. Iată cum caracteriza el acel electorat: “Să mergi la urne pentru a vota e un lucru foarte uşor şi, dacă cineva poate să-şi procure hrană şi adăpost făcând asta (în sensul că speră-n.n.), atunci toţi, dar mai ales neputincioşii, incompetenţii şi puturoşii, se vor înghesui să voteze”! (Vilfredo Pareto, Les Systèmes Socialistes, 1902).  Vă spune ceva motivaţia unui astfel de electorat? Extrem de primitiv! Patriarhal! Care votează pentru o găleată de mâncare, numită mită electorală! Care este dus ca turma, în autobuze, pentru a colinda secţiile de votare, la vot multiplu, în schimbul unor bănuţi nenorociţi, lipiţi ca o molimă de sărăcia, ignoranţa şi neputinţa lor! Căruia oamenii politici îi promit mereu case şi mâncare, plus dreptate şi votează, în neştire, pentru toate astea, mereu la fel, deşi, câteodată, pentru politicieni diferiţi! Votează doar ca să-şi piardă şi bruma de adăpost pe care îl avea, să flămânzească mai abitir ca înainte, şi să fie călcat în picioare din ce în ce mai straşnic, tocmai de noii apologeţi ai lui “Să trăiţi bine”! Aţi recunoscut poporul? Am o veste proastă pentru voi! Italienii sfârşitului de secol XIX erau mult mai apţi pentru democraţie decât poporul pe care eu l-am descris mai sus, plecând de la Pareto! Sorry!

“OK”!

Hai, să vă arăt pentru cine a votat poporul nostru! Pe 13 mai 2013, şeful guvernului USL, un oarecare Victor Ponta, votat de un anume electorat (orice asemănare cu cel descris mai sus e pur întâmplătoare) a mers la o emisiune, la România TV, unde a avut un schimb de cuvinte, printre multe altele, cu realizatorul. Iată-l:

Victor Ciutacu: Cifrele zic aşa, domnule prim-ministru. Salariul mediu net în martie +4,8%, inflaţia lunii martie, 5,25%, puterea de cumpărare -0,4%.
Victor Ponta: Ok.
Victor Ciutacu: Traiul bun unde e?
Victor Ponta: Unde ziceţi dumneavoastră, nu ştiu exact în ce sens…
Victor Ciutacu: Păi nu zic, că tocmai de asta… Păi dumneavoastră aţi tot anunţat la…
Victor Ponta: …cifre…
Victor Ciutacu: Eu nu zic să umblaţi la cifre. Dumneavoastră aţi anunţat, cu precădere după câştigarea alegerilor generale, aţi dat a doua tranşă de salarii bugetarilor din ce luase Boc, 25%, aţi reîntregit pensiile cu acei 5,25%, cât reprezenta CASS-ul ăla, sau ce Dumnezeu era. Aţi mai dat…
Victor Ponta: Contribuţiile la sănătate, da.
Victor Ciutacu: …o indexare, dacă nu mă înşel, de 4%. Cu toate astea, preţurile cresc. Şi cresc, dacă vreţi, într-o măsură mai mare decât veniturile populaţiei.
Victor Ponta: Dăm o lege să nu mai crească preţurile. Ca pe vremea comuniştilor.” (http://www.gov.ro/premierul-victor-ponta-a-fost-invitatul-emisiunii-tonomatul-lu-ciutacu-la-romania-tv-prima-parte__l1a119993.html).

Sigur, premierul nu poate umbla la preţuri! Doar la promisiuni! Întregiri de salarii, de pensii, bla, bla, bla, din ce bani doar el ştia! Şi, în momentul când i se atrage atenţia că, pe cifre oficiale, ne e mai greu decât înainte de întregiri, el spune OK! Atât! Nici măcar nu contestă sau explică cifrele! În rest, aberaţii, dispreţ pentru oameni şi prostie! Ca povestea cu “dăm o lege ca să nu mai crească preţurile. Ca pe vremea comuniştilor”. Crede că este ironic! După ce promisese românilor totul! Şi nu le spusese în campanie electorală că micile lui fente ca să-i prostească, gen “dăm înapoi salariile”, vor fi înghiţite de preţuri. Pentru că, vezi Doamne, el nu controlează preţurile! Doar minciunile electorale! Şi românii l-au ales!

“Demisie”

În februarie 2012, a izbucnit în România o criză teribilă a medicamentelor pentru bolnavii de cancer. Cu rădăcini adânci în sistemul patronat de o clasă politică rapace şi coruptă. Scene teribile s-au derulat într-o ţară în care suferinţa celor slabi şi nefericiţi a fost dublată de indolenţa şi ticăloşia celor aleşi să-i protejeze şi să le aline durerea. Chinul acestor oameni nevinovaţi, a căror neşansă de a se naşte în România corupţiei, ticăloşiei şi a prostiei a oripilat întreaga opinie publică, a fost folosit de gaşca USL pentru a cere voturi oamenilor. Pentru că ei vor rezolva problema! Aşa au promis, în timp ce televiziunile USL-iste erau în “jihad” împotriva “criminalilor” din guvernul Ungureanu, care “produseseră” criza acută de medicamente.

În ianuarie 2013, când USL, în cap cu Victor Ponta, era de luni multe la putere, criza medicamentelor pentru bolnavii de cancer s-a reinstalat, mai puternic, în solul sterp al sistemului de sănătate din ţară. În timp ce sute de oameni aproape că se stingeau în chinuri groaznice din cauza incompetenţei noului guvern, Victor Ponta a acordat un interviu Hotnews, pe 25 ianuarie 2013! Era într-o vineri! A recunoscut candid că, dacă ar fi fost în opoziţie şi o aşa criză ar fi izbucnit în ţară, ar fi cerut “demisia” guvernului. “Categoric, da!” “E justificat” să răspundă prin “demisie”, a clamat PSD-istul! Atenţie, el era şeful guvernului sub criza cu pricina! A explicat că el nu demisionează, fiindcă “miercuri vreau să rezolv problema”! MIERCURI! (auzi file audio* de 40 secunde, Victor Ponta despre sănătate (3 of 6) – YouTube_001) (vezi înregistrare video Hotnews de 10 minute şi 17 secunde, http://www.youtube.com/watch?v=k2gfQ82VLPU&feature=player_embedded). MIERCURI, o oarecare MIERCURI, în ianuarie 2013!

Această promisiune era făcută în ianuarie 2013, după ce primul guvern Ponta venise la putere pe 7 mai 2012! Criticând amarnic şi pe bună dreptate guvernul Ungureanu pentru criza medicamentelor bolnavilor de cancer. În ce ţară din lume, credeţi că şeful executivului şi-ar putea permite atâta dispreţ şi indolenţă faţă de cetăţeni? Ei bine, staţi aşa! Pe 8 mai 2013, premierul Victor Ponta a mers la emisiunea Sinteza zilei, Antena 3, un post de televiziune care a criticat dur reacţia autorităţilor guvernului Ungureanu, în perioada crizei medicamentelor pentru bolnavii de cancer, din februarie 2012. Era la peste două luni de la acel MIERCURI miraculos, în care Ponta promisese că rezolvă problema! Acum, venise la Antena 3 cu câţiva subalterni din guvern, printre care un oarecare ministru al sănătăţii, Nicolaescu, din desantul politic al lui Crin Antonescu, omul care încă speră că va fi preşedinte al românilor susţinut de PSD! Iată dialogul dintre realizator şi Nicolaescu, în prezenţa lui Ponta:

Mihai Gâdea: Problema bolnavilor de cancer nu a fost rezolvată în întregime. Mai sunt probleme cu citostaticele; ştiţi acest lucru la fel de bine ca şi mine. Se poate găsi o soluţie…
Eugen Nicolaescu: Aproape că am găsit-o, domnul Gâdea.” (vezi http://www.gov.ro/premierul-victor-ponta-cred-ca-actualul-guvern-a-luat-cele-mai-grele-si-cele-mai-curajoase-decizii__l1a119970.html).

Vă puteţi imagina aşa ceva? Parcă era MIERCURI în IANUARIE! NU! Încă nu a fost găsită nici în MAI! În care ţară din lume şi sub care popor, credeţi că băieţii ăştia de la USL s-ar mai fi aflat între frontierele naţiunii lor, după aşa bătaie de joc la adresa celor mai vulnerabili membri ai ei? Sau între bordurile patriei? Vă arăt eu unde!

Bordură Înaltă

Într-o ţară cu borduri înalte! Borduri înalte, exact în locurile pe unde ar trebui să treacă acele cărucioare ale persoanelor cu dizabilităţi. Ca parte a acestui popor fără reacţie, imbecilii care erau însărcinaţi să coordoneze instalarea acelor borduri mai teşite, care să permită accesul cărucioarelor cu pricina pe pavajul destinat pietonilor, nu au catadicsit să le şi explice muncitorilor drumari care este rostul acestor borduri mai speciale. Teşitura lor ar fi trebuit să fie la nivelul suprafeţei de bază, pentru a permite accesul căruciorului special pe trotuar. Iată cum arată ele în primul oraş al ţării, Bucureşti! O ruşine! O dovadă peremptorie a prostiei, primitivismului şi ignoranţei! Aceste borduri speciale au fost comandate ca să părem şi noi europeni şi civilizaţi! Au fost instalate ca să arătăm că nu suntem! Iată:

of 045

 

of 040

Dizabilităţi

Zilele acestea am fost, cu toţii, martori la secvenţe incredibile. Oameni cu dizabilităţi permanente şi grave, puşi pe drumuri pentru a fi reevaluaţi de comisii ale statului român, ca să poată obţine, în continuare, acele indemnizaţii de handicap, expresie a mizeriei, la limita supravieţuirii. Văzându-i pe aceşti oameni atât de umiliţi şi chinuiţi, dincolo de marile lor probleme de viaţă, putem realiza întreaga batjocură a celor care promit totul şi înapoiază suferinţă semenilor atât de vulnerabili! Ştiu, vor fi găsiţi ţapi ispăşitori în eşaloanele inferioare ale administraţiei.

Dar, hai să vă arăt cum se foloseşte suferinţa acestor oameni ca monedă electorală. Premierul Victor Ponta a fost, pe 14 octombrie 2012, la Pro TV, emisiunea După 20 de ani şi a anunţat naţiunea:

Nu au fost prevăzuţi bani la autorităţile locale pentru însoţitorii persoanelor cu dizabilităţi. În ceea ce vorbesc eu acum, ce trebuie să dăm la rectificare sunt 200 de milioane de lei, 40 şi ceva de milioane de euro, care trebuie să meargă pentru ca în lunile noiembrie şi decembrie persoanele cu dizabilităţi să aibă aceste alocări. Astea nu au fost prevăzute în buget.” (vezi http://www.gov.ro/primul-ministru-victor-ponta-a-fost-invitatul-emisiunii-dupa-20-de-ani-la-protv__l1a118415.html). Adică, iată ce “ticăloşi” au fost predecesorii din guvernele Boc şi Ungureanu, nu au lăsat bani pentru oamenii în nevoie. Trecem peste truismul că această lipsă de bani este  repetată la nesfârşit de toate guvernele din România, când e vorba de sfârşitul exerciţiului bugetar anual! Aşa se proiectează bugetul, întotdeauna! Dar ce ziceţi de asta?

Victor Ponta a revenit, a doua zi, pe 15 octombrie 2012, la Sinteza zilei, pe Antena 3, unde a anunţat:

“Am început cu finalul ca să spun oamenilor: da, reuşim şi avem bani şi de indemnizaţiile însoţitorilor, persoanelor cu dizabilităţi”. (vezi http://www.gov.ro/primul-ministrul-victor-ponta-a-participat-alaturi-de-pre-edintele-senatului-crin-antonescu-i-de-primarul-general-al-capitalei-sorin-oprescu__l1a118445.html).

Găsise bani de la o zi la alta? Sau folosea, pur şi simplu, condiţia de suflet a unor oameni în suferinţă, pentru a strânge simpatii electorale înaintea alegerilor? De altfel, nu făcea decât să repete un refren, pe care îl folosise deja! Sigur, între timp uitase! Uitase chiar că găsise bani pentru persoanele cu dizabilităţi, încă din august 2012. Când anunţa ritos, pe 23 ale lunii, într-un briefing de presă, la sfârşitul şedinţei de guvern, că:

De asemenea, astăzi am identificat în buget şi am prevăzut, evident, prin autorităţile publice locale, banii necesari pentru o categorie cu totul şi cu totul specială, cu totul şi cu totul defavorizată de către vechiul guvern, într-o altă optică, bineînţeles şi anume, banii necesari pentru însoţitorii persoanelor cu dizabilităţi.” (vezi http://www.gov.ro/briefing-de-presa-sus-inut-de-premierul-victor-ponta-si-de-ministrul-finantelor-publice-florin-georgescu-la-finalul-edin-ei-de-guvern__l1a118078.html). Ei bine, românii au votat masiv pentru acest domn! USL este la putere! Întrebarea este dacă românii l-ar vota şef de guvern (prin alegeri parlamentare) sau preşedinte şi pe domnul din filmul de mai jos:

Eu cred că DA! Şi Pareto ar fi crezut la fel!

*Notă: Dacă accesarea file-urilor audio din text, prin link-urile prezente, se realizează trunchiat sau incomplet la primul click, reluaţi procedura printr-un nou click pe link-ul corespunzător!