Securişti şi Comunişti! Ghici Ciupercă ce-i… Iohannis! Un Demoooocrat Conviiiins!

johannis-ceausescu 3

Ştiu, am promis să vă spun cum performează Klaus Iohannis, ce a făcut la Paris sau la Berlin, atunci când a mers, spre nefericirea noastră, să spună lumii libere unde zace esenţa egocentrismului găunos şi a fermentului de disoluţie a minimei decenţe! Sigur, însoţit de Carmen Iohannis, această vestală a superbităţii vetuste, multiplicată la nesfârşit de tivul unei fuste situate la mii de ani lumină de linia genunchilor, liman şi galaxie îndepărtate, unde se odihnesc rămăşitele ultimului indice de inteligenţă mioritic şi privirile opace ale Noului Lider în Absolut…ism! Marele Tăcut Klaus! Deh, sunt milioane de români care încă suspină, transportaţi, după această pereche de “vis” Klaus-Carmen. Eu zic aşa: Să le fie de bine!

Eu însumi am votat cu Klaus, dar am scris pe acest blog, înainte de turul doi, că urmează dezastrul! E drept, Tornada Tăcută ar fi trebuit să producă mai puţine daune decât impetuosul nostru Victor Viorel! Daune? A produs deja un cataclism! Paris, Berlin? Toate la timpul lor, s-au întâmplat lucruri foarte grave şi vor fi prezentate în textele care urmează! Este, cum am anticipat aici, atât de dramatic, aplicat şi fără ieşire, încât, privind la acest munte de incompetenţă crasă, Klaus Werner Iohannis şi la gaşca lui de impostori penibili, îmi vin, invariabil, în minte, versurile unui vrăjitor al sensurilor, Ion Minulescu:

“Nu sunt ce par a fi –
Nu sunt
Nimic din ce-aş fi vrut să fiu!…
Dar fiindcă m-am născut fără să ştiu,
Sau prea curând,
Sau poate prea târziu…
M-am resemnat, ca orice bun creştin,
Şi n-am rămas decât… Cel care sunt!…”

Iohannis? Un român de-al nostru…

Nu, Klaus nu este ce pare a fi şi nu este ce vrea să ne facă să credem că este! Dacă ar fi bun creştin, nu ştiu, deşi m-aş juca un pic cu termenul de “creştin”, în ceea ce-l priveşte, pierzând intenţionat o literă! Vi se pare un democrat? Bun, mai corectă este întrebarea: credeţi că poporul român are nevoie de un democrat în fruntea sa? Adică, felul de a fi al românilor indică radiografia unei societăţii democratice, cu şefi de partid (PNL), ca Gorghiu, năimiţi pe formula “pohta ce-am pohtit”, tocmai de cel care zicea că luptă pentru democraţie, însuşi Iohannis? Bineînţeles, nu despre doamna Gorghiu, cu această cacofonie personalizată a societăţii de tranziţie (ascultă file audio*), vom povesti în materialul de faţă.

Dar, trebuie să ne asumăm că suntem un popor descris mai bine în scrierile secolului al XVIII-lea, decât în proiectele de legi ale Noului Mileniu.

Mă fascinează diagnosticul găsit de Jean-Jacques evident Rousseau popoarelor de un anume gabarit istoric (limitat spre auto-anulare), condamnate să-şi epuizeze energia telurică a semnificaţiilor identitare în insignifiant, anost şi tern! În prejudecată stupidă şi stereotip amorf, învelite cu zeamă de moaşte şi coapte la jarul habotnicismului tutelar ortodox, în spoiala trădărilor convenabile şi a abandonului fetişizant şi fatalist, ca o boală congenitală.

Wow! Aproape că am definit poporul român cu nemţii lui cu tot şi ce-o mai fi pe acolo! Dar tot Jean-Jacques absolut Rousseau spune, mai bine, în Contractul Social: “Odată ce obiceiurile sunt stabilite şi prejudecăţile înrădăcinate, este primejdios şi zadarnic să vrei să reformezi; poporul nu poate suferi nici să te atingi de relele lui pentru a le distruge, asemenea indivizilor stupizi şi lipsiţi de curaj, care se înfioară la vederea medicului”. (Jean-Jacques Rousseau, Contractul social, Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1957, p. 146).

Sigur, românii sunt prea săraci şi prea călcaţi în picioare ca să-şi permită un Chanson de Roland al modernităţii, în biografia lor naţională! Dar, dacă sunt prea săraci, de la Burebista încoace, ar trebui să ştie, măcar, ceea ce ştiau Siger de Brabant şi Boetius din Dacia, încă la 1277: “Quod pauper bonis fortunae non potest bene agere in moralibus” (“că cel sărac în bunuri materiale nu poate acţiona bine în domeniul moralei”)! (Despre eternitatea lumii, Bucureşti, Editura IRI, 2007, p. 223).

Vedeţi? Ce paradox! Ai putea crede că românii fură de sting, nu pentru că destinul le-a hărăzit karma de hoţ, ci doar pentru a-şi face culoar spre Maxima Moralia! Eliberându-se, prin furt, de sărăcie! Deh, tot ce-au putut produce a fost o Minima Moralia şi aia un titlu folosit de altul, Adorno, înaintea celui care l-a consacrat, patetic, pe malul Dâmboviţei! Sper că aţi observat că nu am spus încă nimic despre prostie şi proşti! Uf! Ştiţi ce greu este?

Pe 22 iunie 2015, Klaus Iohannis a prezentat parlamentului României Strategia Naţională de Apărare a ţării. Înţelenită în intrigi mărunte, amalgamată în gesturi de o heraldică frivolă şi îndoielnică, această futilă şi anecdotică înşiruire de aberaţii şi incongruenţe logice a fost votată, la limită, de un parlament slugarnic şi eminamente românesc în deprinderi şi apucături. Iohannis ne-a anunţat că această mizerie euristică a fost redactată la cel mai înalt nivel de competenţe, de către ciracii săi cei mai calificaţi: “(…) procesul elaborării şi definitivării Strategiei a inclus consultarea cu specialişti şi cu reprezentanţi ai instituţiilor cu atribuţii în domeniu, ai societăţii civile, mediului academic şi partidelor politice.” (vezi http://www.presidency.ro/?_RID=det&tb=date&id=15822&_PRID=lazi).

Şi a anunţat, atunci: “Peste câteva zile voi participa la Consiliul European, unde voi promova angajarea fermă a României în procesul de elaborare a noii Strategii Europene de Securitate. Avem oportunitatea de a merge la aceste discuţii cu un document propriu, nou şi comun asumat de întreagă clasă politică”. (vezi http://www.presidency.ro/?_RID=det&tb=date&id=15822&_PRID=lazi). Ei bine, a participat la acel Consiliu European! Şi mi se pare corect să vă arăt cu ce s-a dus în faţa Europei, pentru a se angaja ferm “în procesul de elaborare a noii Strategii Europene de Securitate”!

Nicolae Ceauşescu, marele nostru contemporan

Acum, să lămurim un lucru! Strategia Naţională de Apărare şi Strategia Naţională de Securitate nu au o valoare majoră în România. Sunt simple enunţuri principiale de doctrină pentru apărare şi proiecţie a mediului de securitate în sfera ameninţărilor, riscurilor şi vulnerabilităţilor la adresa securităţii ŢĂRII. Nicio legătură cu cetăţeanul, în jurul căruia sunt construite aceste elaborări, în democraţiile funcţionale şi în societăţile care imită democraţia sau ambiţionează să o sintetizeze “original”.

Chiar dacă  Strategia Naţională de Securitate şi Strategia Naţională de Apărare sunt documente separate, cu o compartimentare specifică, ele se suprapun conceptual, în mod esenţial, dezvoltând o doctrină unitară cu privire la obiective şi factori de risc, în proiecţiile de securitate şi apărare la nivel naţional şi global. Să ne explicăm! În comunism, sub bunul nostru “colaborator”, Nicolae Ceauşescu, statul trebuia apărat şi atât! Statul, ca noţiune abstractă, ai putea spune că trebuia protejat, deşi nu prea înţelegeai ce este acel stat! Lucrurile deveneau mai clare, când noţiunea de stat se concretiza extrem de palpabil, sub Ceauşescu. Statul era ceea ce apărai împotriva propriilor cetăţeni. Este definiţia eternă a oricărei dictaturi!

Comunismul a reinventat conceptul de “suveranitate” a statului, concept fără niciun conţinut în afara drepturilor cetăţeanului. Comunismul trebuia să apere şi el ceva! Nu putea apăra pe cetăţeanul supus oprimării chiar de către dictatură! Aşa că şi-a construit un subiect de apărat! “Suveranitatea” statului, adică puterea dictatorului asupra libertăţii individuale, căci asta era statul la comunişti. E simplu!

În Carta ONU, există adjectivul “suveran”, dar lipseşte termenul de “suveranitate” a statului, o ciudăţenie pentru limbajul juridic al vremii. Sub regimul comunist mondial, “suveranitatea” statelor se va impune în spaţiul juridic, prin militantismul noilor ţări “eliberate” de “imperialismul” american sau european, găsindu-şi locul în instrumentele de drept internaţional. Nu o vom găsi, însă, în documente de tipul Strategiei de Apărare sau Securitate, într-o ţară ca America, unde Strategiile cu pricina se referă la “suveranitate” doar atunci când este vorba de alte ţări (Irak sau Afganistan), niciodată de Statele Unite. Căci, SUA se reclamă, în orice strategie de securitate, de la nevoia de a apăra pe cetăţeanul american, ca fundament al statului, ca valoare supremă a fiinţării de stat!

Pentru pedanţi şi falşi cunoscători în ale “suveranităţii”, trebuie precizat că nu mă interesează istoria conceptului ca atare, de la accepţiunea westphalică, trecând prin dihotomia “internă/externă” şi poposind în lucrările lui Jean Bodin, Thomas Hobbes sau ale bunului nostru sfătuitor, Jean-Jacques Rousseau! Mă interesează, exclusiv, valoarea de întrebuinţare a acestui concept în epoca modernă, când apare codificat în instrumente de drept internaţional, ca instrument politic desprins total de lumea drepturilor omului şi folosit, pe plan intern, de statele comuniste, chiar împotriva drepturilor, ca atare.

Pentru americani, nu există “suveranitatea” statului, ca valoare conceptuală, de sine stătătoare, există “felul de viaţă american”, definit prin cetăţean, cel care trebuie apărat, statul existând şi fiind apărat doar prin protejarea individului şi a libertăţilor sale fundamentale.

Francezii, care, spre deosebire de americani, lucrează intens cu acest concept, “suveranitate”, îl plasează în documente de tipul celui descris mai sus, dar ca o derivaţie a Declaraţiei Drepturilor Omului şi Cetăţeanului. Uniunea Europeană nu cunoaşte, nici ea, termenul abstract de “suveranitate”, axându-se, în Agenda sa de Securitate, pe cetăţean şi drepturile lui, ca obiective şi principii esenţiale ale apărării spaţiului comunitar. Până şi ruşii, în documentele lor similare, nu apără, în primul rând, statul şi “suveranitatea” sa, ci pe cetăţean şi drepturile sale fundamentale.

Moştenirea “suveranităţii” statului, ca principal obiectiv de apărat în România, ne vine pe filiera comunismului desăvârşit, în varianta “democratică mai superioară” a lui Nicolae Ceauşescu Integral.

Cetăţeanul însuşi este contrapus conceptului de suveranitate şi integritate a statului şi, de aceea, Ceauşescu se referea întotdeauna la apărarea “suveranităţii” statului, a independenţei şi integrităţii sale teritoriale, niciodată la cetăţean (ascultă file audio*):

(urale) “(…) pentru triumful socialismului şi comunismului în România, pentru întărirea continuă a independenţei şi suveranităţii patriei noastre, pentru o politică de pace, progres social şi colaborare în întreaga lume” (urale).

În plină reprimare a revoltelor de la Timişoara, în decembrie 1989, Ceauşescu se adresa poporului român prin intermediul televiziunii naţionale informându-l că armata română a avut prea multă răbdare cu protestatarii din oraşul erou. Armata apăra “suveranitatea” statului împotriva propriilor cetăţeni! (ascultă file audio*).

“Doresc să declar, cu toată răspunderea, că unităţile armatei noastre, care au misiunea apărării independenţei şi suveranităţii patriei, a cuceririlor revoluţionare, au dat dovadă de multă, foarte multă răbdare”.

America, Europa, Franţa şi doctrina democraţiei “mai inferioare”

Chiar şi atunci, sub comunism, era un nonsens să vorbeşti despre apărarea statului, a “suveranităţii” de stat, prin înfrângerea cetăţenilor săi, sau despre valoarea supremă, “suveranitatea” statului, ignorând total libertăţile fundamentale ale omului şi cetăţeanului. Dar, vă întreb, cum este ca astăzi, în documentul lui Iohannis, să avem exact aceeaşi filosofie ceauşisto-securistă a “suveranităţii” de stat, în contradicţie totală cu doctrina drepturilor omului practicată de americani, francezi, întregul sistem comunitar, cu toate ţările sale, Canada şi chiar Rusia lui Putin? Cum e posibil ca un parlament, în România Noului Mileniu, să voteze o asemenea mizerie securisto-ceauşistă, de cea mai joasă speţă, la cererea lui Iohannis? Cine au fost “specialiştii şi reprezentanţii instituţiilor cu atribuţii în domeniu, ai societăţii civile, mediului academic” cu care s-a consultat preşedintele ţării, în elaborarea Tâmpeniei Secolului? Căci, veţi vedea imediat, textul  e “Ceauşescu” absolut, de la cap la coadă! Hai să trecem în revistă documentele menţionate!

Mai întâi, să poposim în Statele Unite şi să vizualizăm rapid un scurt extras din Strategia Naţională de Securitate 2015 a Americii, p. 8 (https://www.whitehouse.gov/sites/default/files/docs/2015_national_security_strategy.pdf).

1-us national security strategy-amenintare cetatean

“SUA vor folosi forţa militară, unilateral dacă este necesar, când interesele noastre de durată o cer; când oamenii noştri sunt ameninţaţi; când felul nostru de trai este în cumpănă; şi când securitatea aliaţilor noştri este în pericol”.

Ce poate fi mărturie mai vibrantă a angajamentului pentru cetăţean, pentru valorile democratice, pe care este clădit destinul individului uman, într-o societate în care drepturile sale definesc statul şi nu invers?

Agenda de Securitate a Uniunii Europene este la fel de relevantă, p. 3 (http://ec.europa.eu/dgs/home-affairs/e-library/documents/basic-documents/docs/eu_agenda_on_security_en.pdf).

5-eu-primul principiu-drepturile omului

La subcapitolul: Să lucrăm mai bine împreună pentru securitate, documentul european anunţă “cinci principii cheie”, dintre care, primul sună aşa: “Mai întâi, avem nevoie să asigurăm deplina îndeplinire a drepturilor fundamentale”! Nicio vorbă despre “suveranitatea” naţională! Asta este securitatea UE! În primul rând, drepturile omului. Aşa cum scrie în Titlul V al tratatului de la Maastricht, unde este definită Politica Externă şi de Securitate Comună a UE (PESC).

Francezii nu fac excepţie, deşi, spre deosebire de America şi de doctrina comunitară de securitate, vorbesc şi scriu abundent despre “suveranitatea” statului în Cartea Albă cu privire la Apărarea şi Securitatea Naţională, p. 19! Dar, care “suveranitate”? A cui? Cea a lui Ceauşescu? (http://www.livreblancdefenseetsecurite.gouv.fr/pdf/le_livre_blanc_de_la_defense_2013.pdf).

2-livre blanc-france-stat de drept defineste suveranitatea

“Suveranitatea”, la francezi, derivă din “respectul” faţă de statul de drept!

3-livre blanc-france-Declaration des droits de l Homme-suveranitate

Mai mult, “Declaraţia Drepturilor Omului şi Cetăţeanului subliniază că menţinerea suveranităţii naţionale este o responsabilitate esenţială a puterii politice”. Practic, “suveranitatea” de stat este un subprodus al monumentalei Declaraţii, care a pus cetăţeanul, în civilizaţia modernă europeană, la începutul şi sfârşitul lumii!

Între Vest şi România, Putin “vrea” democraţia

Oricât ar fi de paradoxal, Rusia lui Putin este foarte tare înscrisă, conceptual, pe această linie a democraţiilor occidentale. Adică, la nivel de documente, aşa cum apare cu evidenţă din Strategia Naţională de Securitate a Rusiei până în 2020. Sigur, modul în care respectă Putin drepturile omului, în varianta occidentală, nu prezintă nicio taină pentru noi, dar e spectaculos că, pe hârtie, filosofia este exact aceeaşi. (http://rustrans.wikidot.com/russia-s-national-security-strategy-to-2020).

8-russia-national security strategy-titlu

Principalele Direcţii ale Politicii Naţionale de Securitate a Rusiei se traduc în Priorităţi Naţionale Strategice.

9-russia-national security strategy-drepturile omului first-suveranitate dupa

Iar Priorităţile Naţionale Strategice sunt înţelese prin a “crea condiţii sigure pentru realizarea drepturilor şi libertăţilor constituţionale ale cetăţenilor ruşi, dezvoltarea stabilă a ţării şi prezervarea integrităţii teritoriale şi a suveranităţii statului”. După cum se vede, întâi sunt drepturile cetăţenilor şi, abia apoi, “suveranitatea” naţională.

10-russia-national security strategy-protectia individului-suveranitate dupa

La fel, când vine vorba despre “conceptul” de “securitate naţională”, care se defineşte, în primul rând, prin “protejarea individului”, prin “calitatea vieţii cetăţenilor”, “suveranitatea” şi integritatea teritorială se plasează, din nou, pe ultimul loc, derivând din primele.

11-russia-national security strategy-amenintari-individul-suveranitate dupa

Şi mai relevant este conceptul rusesc de “ameninţare la adresa securităţii naţionale”, vom vedea, total diferit de cel din gândirea lui Iohannis! În accepţiunea rusească, acest concept presupune “posibilitatea directă sau indirectă de a afecta drepturile şi libertăţile constituţionale”, “suveranitatea” şi integritatea teritorială venind după aceea.

13-russia-national security strategy-interese-individul-suveranitate dupa

Este de reţinut ordinea de precădere, în doctrina rusească, atunci când se definesc interesele naţionale ale Federaţiei Ruse: “individul, societatea, statul”.

Iohannis, un om pentru eternitate…a lui Ceauşescu

Strategia Naţională de Apărare a României emisă de Iohannis este un coşmar, comparată cu doctrina ceauşisto-securistă şi cu documentele prezentate, deja, din spaţiul democratic NATO-UE, ca şi din Federaţia Rusă. Încă de la început, ce poate fi mai traumatizant, decât să aşezi ordinea de precădere rusească, în materie de preocupare cu privire la securitate, “individul, societatea, statul”, lângă următoarea frază, din discursul rostit de Iohannis, la livrarea Strategiei Naţionale de Apărare a României către parlament?

“Este o declaraţie pe care România o face. Ea îşi propune să răspundă unor nevoi şi aşteptări şi priveşte deopotrivă statul, societatea şi cetăţeanul”. (http://www.presidency.ro/?_RID=det&tb=date&id=15822&_PRID=lazi).

Ordinea este inversată perfect, parcă Iohannis s-ar fi vorbit cu Putin cum să arate România mai prost! Şi, avem pretenţia, cu un asemenea preşedinte, să le dăm lecţii de democraţie ruşilor! Gândiţi-vă că Iohannis se plimbă cu Strategia lui prin Europa comunitară şi, probabil, se laudă cu ea! Nu ştiu dacă Putin îi dă atâta importanţă, încât să râdă de el, în timp ce Hollande strâmbă din nas! Dar, să vedem prestaţia lui Iohannis!

14-strategia nationala de aparare romania-titlu

Este incredibil că Ceauşescu este atât de viu, în reflexele comunistoide ale acestui domn, indiferent dacă a fost sau nu membru de partid!

15-strategia nationala de aparare romania-interese securitate-individ

Exact ca pe vremea Marelui Cârmaci, interesele naţionale de securitate se traduc, după cum se vede, prin “suveranitatea” statului, în primul rând. “Drepturile omului” vin abia pe locul al patrulea. Ceauşescu redivivus!

16-strategia nationala de aparare romania-amenintari-nu individ

Spre deosebire de americani şi ruşi, la care ameninţările vizează, în primul rând, pe cetăţean, în Strategia lui Iohannis, la subcapitolele Ameninţări, Riscuri, Vulnerabilităţi, nu există deloc referire la drepturile omului!

17-strategia nationala de aparare romania-obiective-individ loc doi

Iată, imediat mai sus! La Obiective Naţionale de Securitate, “suveranitatea” tronează înaintea “drepturilor şi libertăţilor fundamentale”.

Acesta este “democratul” Klaus Iohannis! Înţeleg, de la dumneavoastră, că nu a lucrat pentru Securitate! Oare? Şi nici membru PCR n-ar fi fost! Că la băut cu Ceauşescu, precis nu a mers! Deşi vrea să ne convingă că gândeşte occidental, “democraţia” promovată de domnia sa pare cu “mult mai superioară” decât a americanilor, a francezilor şi a Uniunii Europene! I-a “tăiat” până şi pe ruşi, cu tot trecutul lor stalinist şi congenitala tulpină ţaristă în comportament.

Iohannis practică un balet pe cu totul altă muzică decât libretul democratic original. E drept, mişcările par aceleaşi, perfect adaptate la muzică! Doar că nu e muzica din libret! Ce nu înţelegeţi? Cu zâmbetul spre Washington şi cu Securitatea în suflet! Trăiască Suveranitatea Statului! Da, se poate, chiar la interval atât de mare în timp! Zău, şi Rita Hayworth a dansat pe Stayin’ Alive de Bee Gees! E drept, Rita călătorea în viitor, pe muzica celor de la Bee Gees! Iohannis merge în trecut, pe refrenele dogite ale lui Ceauşescu! “Prietenii ştiu de ce”! Eu n-am zis nimic de Coldea, vă rog frumos! Coldea e băiat tânăr, sensibil, necontaminat de Securitatea lui Ceauşescu, terminaţi cu prostiile! Şi obişnuiţi-vă cu ideea că Ceauşescu a murit! Dacă mai puteţi! Cum? Trăiască Băsescu? OK! Aşa mai merge! Ceauşescu Is Stayin’ Alive!

*Notă: Dacă accesarea file-urilor audio din text, prin link-urile prezente, se realizează trunchiat sau incomplet la primul click, reluaţi procedura printr-un nou click pe link-ul corespunzător!

Victoraş Poantă, un Maestru în Subtextu’!

ponta la coe-OK-refacut

Victoraş este un mare maestru! Un maestru al subtextului! Un pionier în adevăratul sens al cuvântului. Adică, un deschizător de drumuri, nu de conserve! Chiar un om providenţial pentru români! Sigur, nu am spus inteligent! Ceea ce nu înseamnă că n-ar fi! Doar că eu nu văd nimic în el, de acest fel! Oricum, pentru subtexte, în politica românească, nu e nevoie să fii inteligent! Minimul necesar este să fii laş sau perfid! Evident, nu e cazul lui Poantă! El nu există pe minimul necesar! El e un om de cultură, poate! Hm! Universitatea din Bucureşti tocmai a descoperit recent că i-a conferit titlul de doctor pentru un plagiat ieftin! Iar românii au încredere în el şi aşa, mai ales că toate comisiile şi “comiţiile” din Ministerul Educaţiei, în cap cu ministrul PSD, nu au catadicsit să-i retragă titlul!

Cum e să furi un titlu la comunişti

Apropo, am uitat să vă spun! Când ministrul apărării şi ministrul învăţământului din administraţia Merkel au fost nevoiţi să părăsească funcţia oficială din guvern, fiindcă au fost acuzaţi de plagiat, ştiţi cine le-a retras titlul de doctor? Păi, exact universitatea care a acordat acel titlu. Căci, aşa este în democraţie, universităţile au autonomie reală, acordă şi retrag titlurile ştiinţifice, cum este cel de doctor! În România, exact ca pe vremea comunismului, în care universitatea era o slugă a Ministerului Educaţiei şi subordonată total factorului politic, titlul de doctor este acordat şi retras prin decizia ministrului politic! Comunist sau pesedist, liberal sau imbecil, dacă mâine românii vor vota la putere vreun partid al imbecililor, ceea ce nu m-ar mira deloc.

Degeaba decide universitatea care a acordat titlul de doctor că Victoraş a furat, căci asta este plagiatul, furt intelectual! Universitatea nu-i poate retrage titlul ştiinţific, fiindcă o comisie din ministerul doamnei Andronescu a descoperit că decizia universităţii nu e bună! Şi românii îl adoră pe Victoraş, după ultimele sondaje! Adică, au încredere în el! Ştiţi ce? Cred, sincer, că Victoraş este exact ceea ce reprezintă cu succes pe români astăzi! Românii ar trebui să vrea să fie reprezentaţi de cine este mai bun printre ei! Şi mai deştept! Şi mai de încredere, în slujba lor! Şi Poantă este toate astea! Nu e sigur, totuşi, după cum vom vedea, că românii chiar îl vor în frunte pe cel mai deştept dintre ei! Noroc că s-a nimerit ca Poantă să fie cel mai deştept! Uite, pe 24 aprilie 2013, Victoraş, cel iubit de români, a ţinut o cuvântare magistrală, pregătită cu mult înainte şi exersată corespunzător, în Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei! Şi răspunsurile la întrebările care au urmat au fost îndelung pregătite. De ce dau acest exemplu? Fiindcă este cea mai importantă intervenţie (în forul democraţiei europene) şi cea mai recentă.

Cum e să votezi când eşti prost

Ei, bine, pe parcursul câtorva minute, Victoraş a spus cele mai mari cretinisme din istoria vorbei! Acolo! Dacă le-ar fi spus un american (păstrând proporţia şi similitudinea temei) la Organizaţia Statelor Americane, a doua zi l-ar fi crucificat presa, de la New York Times la Washington Post trecând prin CNN şi Fox News! La noi, nimeni nu a observat nimic! Nimic, nimicuţa! La fel cum nimeni nu s-a mirat că, la douăzeci de ani de la comunism, Universitatea din Bucureşti nu poate conferi sau retrage titlul de doctor decât prin mâna ministrului comunist al ţării. Căci, numai în comunism, sub centralizare dictatorială excesivă, titlul universitar se acordă astfel! Aşadar, noi menţinem miniştri comunişti, indiferent de partidul din care provin!

A, să nu uit! Povestea poveştilor, cum ar spune un mare scriitor de pe la noi! În orice societate, cât de cât răsărită, oamenii, oricât de umili, prin poziţia lor socială, înţeleg că, prin alegeri democratice, trebuie să trimită în fruntea ţării lideri care să-i conducă spre o altă viaţă, decât cea trăită de ei până atunci! Mă refer la cei mulţi şi umili! De ce? Simplu! Mulţi dintre ei nu au putut mai mult, nu au făcut studii suficiente, viaţa i-a nedreptăţit, poate, au un trai modest, dar decent. Alţii sunt alcoolici sau dependenţi de droguri. Alţii s-au certat cu legea şi nu s-au mai putut întoarce pe drumul drept. Dar, specia umană are o caracteristică şi pentru aceşti oameni, aceeaşi ca pentru toţi! Vor o viaţă mai bună pentru copiii lor decât cea trăită de ei! De aceea, când merg la vot, vor căuta lideri care să se impună prin valoare personală, prin inteligenţă, prin capacitate intelectuală. Niciodată nu vor vota ca lider pe unul care hăhăie ca ei, care şofează după ce a băut, doar pentru că şi ei ar vrea să facă asta, dar îi opreşte poliţia! Sau pe unul care râgâie în public şi se afişează cu blonde, ce par a-i fi oferit favoruri sexuale în schimbul unor funcţii ministeriale, doar pentru că şi ei visează la aceleaşi blonde sau care insultă femei jurnalist, doar pentru că şi lor le place să-şi pună femeile la respect! Ei bine, aţi fost în România în ultimii douăzeci de ani? Dacă da, atunci ştiţi cum votează românii! Slavă Domnului, Victoraş nu se încadrează în descrierea de mai sus! Acolo, altcineva a ocupat podiumul!

Cum e să fii mândru că eşti român la corupţi

Victoraş a vorbit în Consiliul Europei. Şi a repetat, spre bucuria presei şi a oamenilor obişnuiţi din România, de mai multe ori: “Sunt foarte mândru că sunt român (I am very proud to be a Romanian)!” Presupun că şi voi! Eu, nu! Nu atunci când România e reprezentată la Consiliul Europei de Victoraş! A fost întrebat de un oarecare Kox, parlamentar din Olanda: “De ce este atât de dificil să lupţi împotriva corupţiei şi ce este de aşteptat să se întâmple cu această importantă luptă în viitor?” Venit dintr-o ţară măcinată de corupţie congenitală, unde şeful guvernului este conducătorul de necontestat al cruciadei împotriva corupţiei, Victoraş a răspuns apoteotic şi profetic, spre mândria tuturor românilor, de care el însuşi e atât de mândru: “Sunt un fost procuror, dat tot sunt incapabil să vă spun exact de ce este atât de greu să lupţi împotriva corupţiei”!!! (I am a former prosecutor but I am still unable to tell you exactly why it is so difficult to fight corruption). (vezi http://assembly.coe.int/Main.asp?link=/Documents/Records/2013/E/1304241530E.htm).

Wow! Câtă supleţe a minţii! Cât românism condensat în substanţa justiţiară a acestui Corrado Cattani expirat, doctor refuzat de o universitate, dar adoptat de ministerul propriilor ciraci politici! Câtă dedicaţie pe altarul jertfei în slujba cetăţeanului până mai ieri băsist, astăzi luptător pontist pentru propăşirea neamului şi răpunerea hidrei corupţiei! Poftim? A, nu ştim cum s-o răpunem? Şi, ce dacă ne-a lăsat-o Burebista acum câteva mii de ani? Nu moare nimeni (e un fel de a spune, că, altfel, murim pe capete) că o să mai stea cu noi vreo două mii! Dacă nu ştim să o răpunem, ce să facem? Nu, hotărât lucru, Victoraş nu râgâie, nu pipăie blonde ministrese, nu se urcă beat la volan şi nici nu face accidente uşoare! E mândru că e român, măi! Toată Europa a văzut! Toată! Presa din România? Nu! Presa aia cu bentiţă tricoloră pe headline, nu a suflat o vorbuliţă! Că ajungem şi acolo, staţi pe-aici!

Toţi cei care râgâie sau îşi ciupesc femeile de părţile intime, în public sau, mai bine, le dau cu capul de bordură sau te calcă pe tine, cu BMW-ul, pe trecerea de pietoni sau câştigă zeci de mii de euro, pe lună, în vreo autoritate publică sau agenţie a statului sau cerşesc la colţ se vor fi bucurat că Victoraş e mândru de ei! Şi, că nu ştie de ce e greu să te baţi împotriva corupţiei! Şi că a răspuns aşa de bine la întrebarea olandezului (venit din regatul ăla, care nu lasă România în Schengen, fiindcă ţara noastră cică ar fi prea coruptă!)! Sigur, asta cu condiţia să fi aflat de prestaţia excelentă a premierului. Doar că presa nu a suflat o vorbă despre asta! Iar pe site-ul guvernului s-a publicat doar discursul lui Victoraş, nu şi sesiunea de întrebări şi răspunsuri!

“Coabitarea” la deştepţi, “Cooperarea” la proşti

Eeeeee, staţi aşa, bre, românilor! Voi sunteţi antibăsişti, nu-i aşa? Înrăiţi! Nu suportaţi ca Victoraşul cel Mustind de Inteligenţă să “coabiteze” cu Băsescu! Adevărul este că, în România, cuvântul “coabitare” este urât de popor! Victoraş ştie şi nu “coabitează” cu Tiranul! E trup din trupul poporului! E sufletul mare, pipota râgâindă a românismului. Un NU hotărât “coabitării” cu Duşmanul poporului!

Sigur, trebuie să cooperăm cu Băsescu, instituţional, ca statul român să poată funcţiona! Dar, fără “coabitare”, că sună prost pentru românul de care suntem mândri cu toţii! Uite, ce frumos a zis Victoraş în faţa Europei civilizate: “(…) După alegeri, noi, politicienii români am reuşit să găsim soluţiile cele mai bune, având în vedere viitorul ţării, şi nu trecutul, pentru că aşa cum mulţi dintre dumneavoastră ştiţi, există o înţelegere de cooperare clară între şeful guvernului şi preşedinte.” Bravo, foarte frumos! Pipota naţională vibrează! Sigur, ce aţi citit aici este transcrierea cuvintelor lui Poantă de pe site-ul oficial al guvernului român! (vezi http://www.gov.ro/primul-ministru-victor-ponta-a-participat-la-lucrarile-adunarii-parlamentare-a-consiliului-europei-la-strasbourg__l1a119871.html).

Nenorociţii ăia de la Consiliul Europei i-au pus lui Victoraş alte cuvinte în gură (aşa apare pe site-ul lor): “După alegeri, noi – politicienii români – am încercat (în textul românesc este am reuşitn.n.) să găsim soluţiile cele mai bune având în vedere viitorul ţării, şi nu trecutul, pentru că, aşa cum mulţi dintre dumneavoastră ştiţi, există o înţelegere de cooperare – ‘coabitare’ în franceză – între şeful guvernului şi preşedinte.” (vezi http://assembly.coe.int/Main.asp?link=/Documents/Records/2013/E/1304241530E.htm) . Adică, în limba vorbită de Victoraş acolo, aşa: “After the election, we – the Romanian politicians – tried to find the best solutions, having in mind the future of the country, not the past. As some of you know, there is clear agreement on co-operation – ‘cohabitation’ in French – between the president and the government”.

Da, ştiu, mă ocup de tâmpenii! Asta e temă de discuţie, într-o ţară democratică, în care “coabitarea” Victoraş-Traianel e subiect de cancan politic? Corect! Scuze! Eu încerc doar să vă arăt că meritaţi să fiţi şi voi mândri de Victoraş, fiindcă el este exact ca voi! Uite, de pildă, ce frumos spunea Victoraş, pe 18 iulie 2012, la B 1 TV, într-un dialog cu Ion Cristoiu:

Ion Cristoiu: Întrebare. Concepeţi viaţa de premier după 29 iulie cu Traian Băsescu la Cotroceni? Nu, este o întrebare…, faţă de omul politic vorbesc.
Victor Ponta: Sincer, nu cred că vom putea coabita. Nu.” (vezi http://www.gov.ro/participarea-premierului-victor-ponta-la-emisiunea-ultimul-cuvant-b1-tv-partea-i__l1a117771.html).

E, asta era pentru voi! Românii antibăsişti! În altă epocă (acum o săptămână), aş fi zis “pentru proşti”! Dar, nu, români! Mi-am dat seama că, în ciuda aparenţelor, în ţara noastră, toată lumea musteşte de inteligenţă! Pentru că, încă din august 2012, cam  în aceeaşi perioadă când Victoraş vă spunea că nu “coabitează” cu Băsescu, făcea o declaraţie pentru The Guardian (14 august 2012), adică în afara României, de care e atât de mândru. O declaraţie cum “că ar fi pregătit să ‘coabiteze’, atâta vreme cât preşedintele se limitează la rolul său constituţional (he would be prepared to “cohabitate” as long as the president stuck to his constitutional role).” (vezi http://www.guardian.co.uk/world/2012/aug/14/victor-ponta-romania-president-impeachment?INTCMP=SRCH).

Legea-i veche, prostia şi mai mare

E, cum vă simţiţi acum, ăia care aţi votat cu Victoraş? Cel cu un discurs pentru proştii autohtoni şi altul pentru deştepţii de afară! Foarte înţelepţi, presupun! Voi! Dar, hai să ne întoarcem la discursul Victoraşului din Consiliul Europei! Căci, au fost multe întrebări acolo şi Victoraş, prin fiecare răspuns, v-a făcut mândri! Mândri de el, de România, de Burebista, de mănăstirile din Bucovina, de bordura de o palmă înălţime de pe străzile din oraşele noastre, în spaţiul destinat trecerii cărucioarelor persoanelor cu dizabilităţi! Mândri de miile de câini vagabonzi de pe uliţe, pe care nimeni nu i-a strâns în douăzeci de ani, deşi, cu jumătate din salariul pe trei luni al unor angajaţi din instituţiile bugetare ale statului, am fi putut construi adăposturi nucleare unde să plasăm jumătate din China, darămite câteva mii de patrupede abandonate!

Uite, ştim cu toţii de îngrijorarea persistentă din Marea Britanie, cu privire la o posibilă deplasare masivă a cetăţenilor români spre Regatul Unit, îndată ce, în baza Tratatului de aderare, de la 1 ianuarie 2014, urmează să fie ridicate restricţiile de la accesarea pieţei muncii comunitare, pentru cetăţenii români şi bulgari. Doamna Gillan, parlamentar britanic, l-a întrebat pe premierul român, această lumină antibăsistă (cică!), votată cu pipota de majoritatea românilor drepţi din ţară: “Confirmaţi dacă guvernul dumneavoastră urmează să acorde, automat, unui număr potenţial de un milion de cetăţeni moldoveni, cetăţenia română, ceea ce le-ar permite intrare şi mişcare libere în interiorul UE? Sunteţi conştient de îngrijorarea că, în condiţiile în care o astfel de politică este continuată, ea ar putea submina încrederea în libertatea de mişcare?”

Victoraş a răspuns genial, ca poporul din care provine: “M-am consultat cu ministrul de externe, pentru că legea care acordă cetăţenie tuturor străinilor a fost adoptată cu multă vreme în urmă, în 1991. Există acolo o prevedere specială, care este doar pentru cetăţenii Moldovei, care au avut cândva cetăţenie  română, fiindcă sunt de origine română, aşa că nu este pentru toţi moldovenii. Cetăţenia nu se acordă automat, dar procedura este mai rapidă şi, până acum, nu a afectat migraţia în Uniunea Europeană. După cum ştiţi, lucrăm din greu să aderăm la zona Schengen, aşa că am fost în strânsă legătură cu Comisia Europeană şi cu statele membre. Desigur, pentru a ne atinge scopul de a adera la Schengen suntem gata să ne îmbunătăţim legislaţia, dacă e necesar. Vreau doar să fie clar că nu există o lege specială; este legea şi aceasta e o lege adoptată cu multă vreme în urmă. Şi nici nu se acordă cetăţenia automat; este doar o procedură mai rapidă. Nu se aplică tuturor moldovenilor; se aplică doar acelora care au avut cetăţenie română”.  (vezi http://assembly.coe.int/Main.asp?link=/Documents/Records/2013/E/1304241530E.htm).

Minunat! Absolut grandios răspunsul! Nu sunteţi mândri, români? După aşa răspuns, doamna Gillan cred că a dat buzna transportată în biroul lui David Cameron, de la Downing Street 10, să-i ducă vestea cea bună: “Moldovenii nu vor da buzna în Regat cu cetăţenia română în buzunar! Mi-a spus mie Victoraş! David, please, renunţă la pachetul ăla de contramăsuri îndreptate împotriva muncitorilor români, care ar căuta beneficii sociale în Britania, după liberalizarea pieţei muncii!” Şi, David, uşor ca o sulfină (nu Sulfina Barbu, deştepţilor) se va lansa în levitaţie plutind peste griji şi catedrale, peste Aston Martin şi Canterburry Tales, peste Thomas Morus şi Chelsea Londra! Victoraş se va parca, pe vecie, în sufletul Majestăţii Sale, Regina Regatului Unit! Super!

Sigur, între “procedură mai rapidă” şi “acordare automată” s-ar putea să nu fie nicio diferenţă, nici măcar semantică! Bleah, nu cred că s-a prins madam Gillan! Că zice Victoraş, legea e veche, din 1991 şi se referă doar la moldovenii care au avut cetăţenie română. Ăia din perioada 1918-1940, cât a fost Moldova de peste  Prut la noi. Câţi or mai fi în viaţă din ăia? Puţini! Aşa i-a spus Corlăţean lui Victoraş!  Madam Gillan, poţi merge liniştită la David! Chiar dacă “procedură mai rapidă” înseamnă “acordare automată” don’t bother! Nu sunt mulţi moldoveni în acea situaţie! Uite, zice foarte clar Legea nr. 21/1991, legea cetăţeniei române, republicată în Monitorul Oficial nr. 98 din 06/03/2000 (aia veche, ce s-a modificat, oricum, de mai multe ori, inclusiv de la republicare), la articolul 10:

“Art. 10
Cetăţenia română se poate acorda şi persoanei care a avut această cetăţenie şi care cere redobândirea ei, cu păstrarea cetăţeniei străine şi stabilirea domiciliului în ţară sau cu menţinerea acestuia în străinătate, dacă îndeplineşte în mod corespunzător condiţiile prevăzute la art. 8 lit. b), c) si e)”.

Articolul 8 e cu nişte condiţionalităţi tehnice nesemnificative! Nu ne interesează acele condiţionalităţi în textul de faţă! Uraaa! I-am liniştit pe englezi. Câţi să mai fie din ăştia, prin Moldova, care au avut cetăţenie română! Vă spun eu, puţini! Dragi români, Victoraşul v-a slavat! Pardon, am vrut să spun “v-a salvat”, eram Puţin cu Putin pe telefon! Puteţi merge liniştiţi la muncă în Regatul Unit. Nimeni, acolo, nu se va speria că veniţi cu toată populaţia Moldovei de gât! Mai sunt câteva fraze în continuarea articolului 10 din legea aia veche şi depăşită, de care ştiu Poantă şi Corlăţean? Care? Astea? Aha: “Părinţii care se repatriază şi solicită redobândirea cetăţeniei române hotărăsc şi în privinţa cetăţeniei copiilor lor minori (…) În cazul copilului care a împlinit vârsta de 14 ani este necesar consimţământul acestuia.” Bun, e de presupus că moldovenii care aveau cetăţenie română în 1940 nu au copii de 14 ani, aşa că no sweat! Dar descendenţi de gradul III, cărora statul lui Poantă să le acorde cetăţenie română, or avea?

Băi, moldoveni! De la stânga la dreapta, în continuare, număraţi!

Ooops! Păi, dacă au, în cazul ăsta, nu vor mai fi aşa de puţini, după cum veţi vedea! Hai, să fim serioşi! Doamnă Gillan, ce, ne formalizăm pentru încă un milion de vlăstare moldoveneşti gata să primească cetăţenia şi care să vrea să vadă, într-o excursie, aşa (nu altfel), The White Cliffs of Dover? Come on, it’s a long way to Tipperary! I-a spus Corlăţean lui Victoraş că nu aveţi a vă teme, e o lege veche din 1991 şi numai moldovenii ăia, care au avut cetăţenie românească, o primesc rapid, din nou! Sigur, şi copiii lor! Şi descendenţii de gradul III! Pe-asta o ştiaţi? Păi, ce, să despărţim copiii de părinţi, doamna Gillan! Sau nepoţii de bunici? E frumos? V-a spus Victoraş că ştie de la domnul Corlăţean că e OK! E OK! Poftim? Ce? Corlăţean nu i-a spus şi de Ordonanţa de Urgenţă nr. 36 din 15 aprilie 2009? Cum, care ordonanţă 36? Aia cu descendenţii de gradul III ai cetăţenilor din 1940! Aia pentru modificarea şi completarea legii cetăţeniei române nr. 21 din 1991, legea aia veche! Cică, s-a înnoit prin Ordonanţa 36. Cică, s-a modificat articolul 101, aliniatul 1! Aoleu! Şi cum sună asta?

Păi, uite aşa: “Foştii cetăţeni români, care au dobândit cetăţenia română prin naştere sau prin adopţie şi care au pierdut-o din motive neimputabile lor sau această cetăţenie le-a fost ridicată fără voia lor, precum şi descendenţii acestora până la gradul III pot redobândi, ori li se poate acorda cetăţenia română la cerere, cu păstrarea cetăţeniei străine şi stabilirea domiciliului în ţară sau cu menţinerea acestuia în străinătate, dacă îndeplinesc condiţiile prevăzute la art. 8 alin. 1 lit. b), c) şi e).”

Opa! Cam toată populaţia Moldovei a pierdut cetăţenia română, fără voinţa ei, în 1940! Au mai rămas în viaţă destul de puţini. Şi, acum, o dăm înapoi (cetăţenia română) nu numai ălora care au pierdut-o atunci, ci şi tuturor descendenţilor până la gradul III? Trăiască România Mare! Sus, inima, români! Nu s-a unit ea, Moldova, cu România, dar unim populaţia Moldovei cu România, le dăm la toţi cetăţenie, fără să fie obligaţi să aibă domiciliu pe teritoriul ţării. Un singur exemplu a mai fost în istorie şi nu vreţi să ştiţi cine a mai făcut asta în Europa, până prin 1945!

Inspirat de exemplul românesc, domnul Viktor Orban a făcut la fel, în epoca noastră, a dat o lege a cetăţeniei, dar mai restrictivă decât a românilor, că omul are, totuşi, ruşine. Aoleu, am uitat de doamna Gillan, săraca! A apucat să-i spună treaba aia lui David, treaba cu legea aia veche din 1991, care vorbeşte doar de cei ce au avut cetăţenie română şi care sunt foarte puţini? Şi, care nu apucă ei să vină în Britania! Sper că nu a aflat David şi de treaba cu “descendenţii acestora până la gradul III”, că se dărâmă Regatul Unit! Înţelegeţi, boieri dumneavoastră! Noi nu vorbim aici despre cât de întemeiată e frica britanicilor că-i invadăm noi, cu moldovenii în buzunar! E vorba de ce le spune Poantă, sponsorizat de Corlăţeapă, europenilor! Cum îi linişteşte! Minţind ordinar şi mândri că sunt români! Sau, cine ştie, poate Corlăţeapă chiar nu ştia de Ordonanţa 36! Dar, ce credeţi voi, dragii mei? Doamna Gillan ştia de ea? Dar David Cameron?

De pildă, domnul Nicolas Sarkozy, preşedinte al Franţei, până de curând, ştia de ea. Pe 20 noiembrie 2010, la Lisabona, a susţinut o conferinţă de presă în marginea summit-ului NATO, care avea loc acolo. Şi a zis referindu-se la nevoia de a se reglementa problema de frontieră între România şi Moldova (sic!), înainte ca România să poată intra în Schengen: “M-aţi înţeles? Dacă această problemă de frontieră nu se rezolvă înainte să intre ei (românii-n.n.) în Schengen, problema românilor şi a moldovenilor, de exemplu, ea devine o problemă pentru toate ţările Schengen şi nu numai pentru prietenii noştri români. Nu vreau să mă amestec în politica românească, dar urmăresc un pic declaraţiile unora şi altora şi am notat entuziasmul autorităţilor române pentru a zice: <<în fond, aproape că nu există frontiere între Moldova şi România>> pentru că chiar este o lege foarte generoasă şi este din partea românilor, pentru a da cetăţenia română moldovenilor. (Je n’ai pas moi, à m’insérer dans la politique roumaine mais je suis un petit peu les déclarations des uns et des autres et j’ai noté l’enthousiasme des autorités roumaines pour dire : « au fond, il n’y a quasiment pas de frontière entre la Moldavie et la Roumanie », puisque même, il y a un acte très généreux – et c’est très bien de la part des Roumains – pour donner la nationalité roumaine aux Moldaves). Dar eu am crezut că am înţeles că moldovenii nu erau încă membri ai Uniunii Europene. Dacă ei (românii-n.n.) vor să păzească frontierele Uniunii Europene, de ce nu? Au toate calităţile să o facă. Mai trebuie încă să-şi fixeze frontierele şi noi cerem ca, înainte să intre în Schengen, să-şi fixeze frontiera pentru a şti care sunt frontierele care trebuie protejate. Aşa mi se pare rezonabil.”

Cum, după ce România primeşte asemenea avertismente, tu, şeful guvernului României, te duci în faţa Consiliului Europei şi îi spui doamnei Gillan din Marea Britanie, ţară nemembră Schengen, care se pregăteşte să inventeze oprelişti pentru cetăţenii români, în accesarea pieţii muncii din Regat, să stea liniştită că România nu face cetăţeni români decât din moldovenii care aveau cetăţenie română la 1940? Că aşa zice legea românească din 1991? Pe principiul că occidentalii ăia proşti nu ştiu ce legi avem noi? Fiindcă aşa ne-a învăţat Corlăţeapă? Să-i prostim pe proştii din Vest? Sau, fiindcă, pur si simplu, nu ştim legile ţării? Şi ne lăudăm pe acolo că suntem mândri că suntem români? Exact aşa! Şi, acum, luaţi-o pe asta!

Sancţiune pentru voi, români! “E” unii cu discurs antieuropean, dom’le!

Pe 25 aprilie 2013, Victoraş s-a dus la Digi 24 şi s-a angajat într-un dialog cu realizatorul, în care a primit următoarea întrebare dând răspunsul care urmează:

Realizator: Sunt alte patru ţări europene, care vor înăsprirea luptei împotriva fraudelor sociale comise de imigranţi, potrivit unei scrisori obţinute de France Press. Cei patru cer preşedinţiei irlandeze să poată interzice accesul pe teritoriul unei ţări al cetăţenilor UE, dacă aceştia au comis o fraudă cu ajutoare sociale. Cum vi se pare?
Victor Ponta: Ideea mi se pare corectă. Ideea, principiul. Dacă cineva, în mod regulat, merge într-una din cele patru ţări doar ca să acceseze programe sociale, nu să lucreze, nu să studieze, nu să facă schimburi culturale, ci doar ca să beneficieze de un sistem de protecţie socială mai bun, sigur că trebuie să existe o sancţiune.” (vezi http://www.gov.ro/primul-ministru-victor-ponta-a-participat-la-emisiunea-impartial-la-postul-de-televiziune-digi-24-prima-parte__l1a119935.html).

Ei bine, nu mă mai obosesc să vă arăt ce legislaţie comunitară, primară şi secundară, încalcă grosolan Victoraş Poantă făcând aceasta afirmaţie profund îndreptată împotriva cetăţenilor români, în primul rând, şi nu numai împotriva lor! Asemenea cretinism enunţat la cel mai înalt nivel în stat, într-o ţară care se află, încă, sub restricţii de accesare a pieţei muncii comunitare şi care vulnerabilizează poziţia politică a României, în orice negociere pentru apărarea drepturilor românilor aflaţi pe teritoriul altor ţări comunitare, arată exact cine este Poantă sau Corlăţeapă şi ceva în plus! Arată, în plus, exact cine sunteţi voi!

Dacă cineva  „fraudează” ceva, în Europa comunitară, există legi care condamnă asta! Punct! Ce alte „sancţiuni” să mai inventezi, după ce legea te-a pedepsit pentru „fraudă”! Este clar vorba aici, nu de sancţiuni inventate pentru a pedepsi o „fraudă”, pentru că, pentru fraudă, ţi se aplică o lege deja existentă peste tot în Europa instituţionalizată. Aici este vorba de „sancţiuni”, mai corect, oprelişti la accesarea beneficiilor sociale din piaţa muncii, ceea ce românii ar putea să facă, fără a încălca legea în ţările comunitare cu pricina. Adică, dacă eu, cetăţean român şi european, merg în Danemarca şi acolo mă prevalez de sistemul de protecţie socială existent în piaţa muncii, fără a presta o muncă socială, dar şi fără a încălca legea, Victoraş e de acord să fiu sancţionat? Şi nu v-am spus ce lege comunitară încalcă Poantă Tristă! Asta, ca să muncească un pic şi Corlăţeapă, poate află singur, cu mia lor de subordonaţi la fel de mintoşi ca ei, plătiţi de voi ca să vă apere interesele în Europa.

În aceeaşi discuţie de la Digi 24, Victoraş s-a lăudat cu partidul său comunistoid, PSD, prezentat ca mare partid proeuropean! Atenţie la schimbul de cuvinte, căci veţi descoperi o altă faţetă a personalităţii lui Victoraş, pentru care merită să vă reprezinte:

Victor Ponta “(…) Noi am fost întotdeauna un partid proeuropean. Sub guvernarea PSD s-au făcut lucrurile cele mai importante, care ţin de aderarea la NATO, la UE. Eu nu doar că nu vreau să schimb această direcţie, ci, mai degrabă, vreau s-o accelerez.
Realizator: Dar vara trecută au fost nişte declaraţii care au putut fi interpretate ca fiind mai puţin europene.
Victor Ponta: Da, dar să zicem că mult mai puţin de la noi.”

“Părerologi” şi “analişti”! Şi unii guvernanţi artişti!

Foarte tare! Atunci, de la cine au fost? Noroc cu Crinuţu’, care îşi pune mâna pe tichie şi declară candid, pe 8 aprilie 2013, la Antena 3, că “eu am fost şi sunt, în continuare, ţinta de serviciu, acuzat că sunt antieuropean etc., nişte prostii” (auzi file audio* aici 13crin-a3-1e considerat antieuropean-prostie8apr). O să ziceţi: stai aşa, că Poantă nu l-a acuzat direct pe Crinuţu’! Aşa e! Poantă nu are nici decenţa, nici ştiinţa dialogului civilizat, a afirmaţiilor directe, a asumărilor curajoase. Preferă subtextul, încercând să plaseze veninul fără a-şi asuma, pe loc, paternitatea aserţiunilor! Iată o mostră relevantă! Pe 5 aprilie 2013, a dat un interviu agenţiei naţionale de presă Agerpres. Realizatorul interviului s-a referit la laudele aduse, din ce în ce mai des, de Băsescu lui Ponta. Iată dialogul:

AGERPRES: Anumiţi analişti politici avansează ipoteze conform cărora laudele preşedintelui au scopul de a vă strica relaţia cu colegii de alianţă.
Victor Ponta: În mod sigur, da. Domnul preşedinte Băsescu este un politician mult prea bun ca să nu ştie că atunci când lauzi pe cineva sigur creezi suspiciune. Pe de altă parte, aţi văzut, în aceste zile au fost tot felul de alinieri cu totul şi cu totul neaşteptate. Până la urmă, colegii jurnalişti de la Antena 3, pe care îi respect foarte tare, erau pe aceeaşi linie cu doamna Macovei şi cu domnul Morar. Eu eram pe aceeaşi linie cu domnul Băsescu. (vezi http://www.gov.ro/interviu-acordat-de-premierul-victor-ponta-agentiei-nationale-de-presa-agerpres__l1a119728.html).

Aici, Poantă, ca să mai atenueze din realitatea relaţiei speciale pe care o are cu Băsescu, dovedită de numirea lui Kövesi, o foarte băsistă doamnă, în fruntea parchetului anticorupţie, invocă faptul că Antena 3 s-ar fi aşezat pe acelaşi aliniament cu Daniel Morar criticând numirea lui Kövesi. Adică, vezi Doamne, Antena 3 cea antibăsistă este în aceeaşi barcă, iată, cu băsistul Morar! Aşadar, care-i problema că el, Poantă, a făcut o numire băsistă la DNA? OK, am spune noi! Numai că, pe 6 aprilie 2013, a doua zi, a mers chiar la Antena 3! Iată dialogul:

Victor Ponta: (…) După foarte mulţi ani, dl Morar nu mai e procuror general şi nu mai e şef în Parchet. Şi, într-un mod foarte ciudat, zilele trecute, tocmai cei care l-au acuzat mulţi ani pe Daniel Morar erau cei mai mari suporteri ai lui Daniel Morar.
Realizator: Cine?
Victor Ponta: Eu cred…
Realizator: Cine?
Victor Ponta: Analişti… părerologi. Că vorbim de păreri.” (vezi http://www.gov.ro/primul-ministru-victor-ponta-am-deblocat-o-situa-ie-blocata-de-ani-de-zile-am-propus-pentru-func-ia-de-procuror-general-pe-domnul-ni-u-cel-care__l1a119732.html).

Cu o zi înainte, cine erau cei de “pe aceeaşi linie cu domnul Morar”? Păi, chiar jurnaliştii de la Antena 3! Venit în studioul Antenei 3 şi întrebat fiind cine sunt “suporterii” lui Morar, Poantă nu-i mai indică pe jurnaliştii postului unde se afla. Aceştia s-au transformat brusc în “părerologi” anonimi! Pe principiul “onestităţii” şi al “adevărului”, pe ăştia îi înjur numai în vecini, nu şi la ei acasă! Ăsta este omul ales de voi! Un om din Poante şi Minciuni, cea mai periculoasă specie de politician, specifică naţiei lui Burebista. Apropo, ştiţi cine a introdus termenul “părerolog” în discursul politic din România? Uite aici:

“Am promis că vă voi da unele explicaţii acasă, iar faţă de opinia publică am obligaţia unor clarificări legate de buget şi de controversele care au apărut acasă de la foarte mulţi „părerologi”. Ei îşi mai spun şi analişti, unii din ei, desigur”. (vezi http://www.presidency.ro/?_RID=det&tb=date&id=14159&_PRID=lazi).

Cu Băsescu, în cuget şi simţiri!

Îl cheamă Traian Băsescu! Inutil să vă menţionez că cei doi termeni, “părerologi” şi “analişti”, sunt folosiţi, în această formulă, împreună, exact la fel, de cei doi titani ai neamului (vezi cei doi termeni folosiţi aidoma de Poantă, în interviul de la Antena 3 de mai sus). Poantă îi soarbe cuvintele din gură lui Băsescu! Sincer, nici nu cred că îşi dă seama că vorbeşte cu cuvintele lui Băsescu! Dar, faptul că presa din România nu îşi dă nici ea seama, vă spune ceva? Voi v-aţi dat seama? Nu cred, pentru că în sondaje, încrederea voastră în Poantă e la cote din cele mai înalte! Şi, în plus, sunt câteva milioane de proşti, în această ţară, care l-au votat fiindcă au crezut că va lupta împotriva lui Băsescu! E drept, el luptă! Doar că o face alături de Băsescu!

Mai precis, dragii mei, v-aţi însoţit cu Poantă, cel mai bun prieten al omului, adică al dumneavoastră! Ceea ce nu aţi ştiut este că, atunci când eşti ori foarte prost, ori foarte tânăr şi naiv, chiar şi cel mai bun prieten îţi bea apa din gură. Şi, credeţi-mă, nici el nu trebuie să fie foarte deştept ca să vă bea din gură! Adică, să muriţi voi de sete. Aş vrea să cred că voi sunteţi în categoria “tineri şi naivi”! Cum v-am văzut, însă, pe aici, încă de pe vremea lui Burebista, cred că intraţi în altă categorie! Nu-mi cereţi să vă precizez care! M-am îndrăgostit de subtexte de când îl urmăresc pe Poantă! Poate vă daţi seama cum vă e, din filmul de mai jos! Nu speraţi, însă, nimic! Aşa cum v-am spus, voi sunteţi în altă categorie!

*Notă: Dacă accesarea file-urilor audio din text, prin link-urile prezente, se realizează trunchiat sau incomplet la primul click, reluaţi procedura printr-un nou click pe link-ul corespunzător!

Băsescu, Şef la NATO; Poanta lui Victoraş; Fenechiu şi Hoţul Cinstit; Generalii USL; Aliatul Doamnei Câmpeanu, Dracu’; Crinuţu’ Patriotu’ şi „Aceeaşi Situaţie”, „Mama Mă-sii”!

dobritoiu-crin-OK

 

fenechiu si drezina-OK

Ştiu, ştiu, nu vă plac textele lungi, citiţi greu şi votaţi cu USL-PNL-PSD-PC şi îl urâţi pe Băsescu, exact ca Victoraş care-l ia pe Crinuţu’ pe Făraş! Şi, dacă nu e gata, îl ia cu lopata! Foarte scurt am vrut să fie textul ăsta! Duminică 21 aprilie! Şi “mama mă-sii”, nu mi-a ieşit decât luni, 22 aprilie! Şi “frate cu dracu’” dacă mă făceam sau măcar aliat şi tot nu ieşea scurt! Că, să vezi ce s-a îngrămădit în mintea conducătorilor dumneavoastră USL-işti! S-au umplut televiziunile de materie cenuşie! Bravo, bravo, întotdeauna mi-au plăcut băieţii “deştepţi” si dedicaţi! Adică, rezervaţi de Dumnezeu, cu dedicaţie, poporului lui Burebista, după mintea lui! A poporului, bre, nu a lu’ Burebista, că ăla, dacă avea un dram de minte, emigra în America. Îl devansa pe Columb şi scria el istoria lui Winnetou, în loc să taie viile la proştii din România, în speranţa că se duc ăia treji la vot! Nicio şansă, până şi Zalmoxis a votat cu cei doi “pileati” de vis, Crinuţu’ şi Victoraşu’!

“Proverbele fatale” şi concubinajul USL

Uite, astăzi vă dau un text doar relativ mai scurt, aşa ca să vă clătiţi (a se citi “spălaţi”) creieraşul obosit de atâtea congrese PSD, strigături şi cimilituri cu tâlc, plus poante de Victoraş Poantă! Cum fu aia, în care liderul partidului cu congrese la Sala Palatului, unde delegaţii aplaudă minute în şir, în delir, ridicaţi în picioare, ca pe vremea Răposatului, rosti profeticele cuvinte: “De luni, începem campania pentru alegerile europarlamentare pentru că, în mai 2014, nu vom mai avea umbrela USL. Veţi putea demonstra, în fiecare organizaţie, care este capacitatea noastră de mobilizare, sprijinul pe care PSD îl are şi mă bazez foarte mult pe dumneavoastră”. (vezi http://jurnalul.ro/stiri/politica/congres-alegeri-psd-2013-641650.html).

Şi explicară, pe loc, toţi PSD-iştii, cum că aşa trebuie să fie, că nu poţi merge la alegeri pentru Parlamentul European în coaliţie USL, că e vorba de familii europene, liberalii la liberali, social-democraţii la socialişti şi nu poţi amesteca votul. De parcă, atunci când au amestecat votul la alegerile generale din 2012, nu au ştiut, după aceea, care merge la socialişti şi care la liberali. Minciuni ordinare pentru proşti! Sunt sute de exemple, de când există Parlamentul European, când s-a votat în coaliţii. În 2009, în Danemarca, grămezi de coaliţii! (vezi http://en.wikipedia.org/wiki/European_Parliament_election,_2009_%28Denmark%29). Acum, în Croaţia, care se pregăteşte să adere la Uniunea Europeană şi care a avut alegeri pentru Parlamentul European chiar în aprilie 2013, au fost coaliţii pe listele electorale (http://www.publicserviceeurope.com/article/3330/croatias-first-eu-elections-see-dismal-voter-turnout).

Nicio problemă să împarţi, apoi, locurile după familii politice! Dar, ce aţi vrea? Să iasă Victoraş şi sa vă spună ca pregăteşte Marea Guvernare fără loser-ii de la PNL? Ăia care încearcă, în disperare, să se garnisească, la nimereală, cu toate aluviunile şi gunoaiele politice aruncate pe ţeava de eşapament a PDL-ului, repudiat până şi de Băsescu! Doar, doar, s-or închega şi ei mai bine în Parlament, ca să reziste la tsunami-ul PSD-ist de după viitoarea Noapte a Cuţitelor Lungi!  De altfel, Crinuţu’ cel Vai de El a intrat pe telefon la Antena 3, pe 21 aprilie, şi a explicat, cu privire la europarlamentare, că rămân împreună PNL cu PSD în USL, “că nu vor face lucruri care să facă imposibilă aşezarea împreună” şi, “dacă nu vom putea, atunci nu e vina nimănui”!

What? Ce spui, tu, Crinuţule, tuturor proştilor ăştia din România, ăştia de te-au votat pe tine şi pe ălălalt penibil? Că, dacă nu reuşiţi să ţineţi USL în picioare, nu e nimeni de vină? Şi, asta spui tu la nici un an de la alegeri? Wow! Şi mai spune Crinuţu’ către proştii care au votat USL că “participarea pe liste separate la europarlamentare nu va afecta unitatea guvernului”, dacă şi numai dacă “vrem să ne ţinem” de această unitate. Dar, “dacă nu vrem”, “nu europarlamentarele sunt cauza”! (vezi file audio* 13crin-56participare separata la europarlamentare-anunta ca se pot rupe21apr). Adică, dacă o să ne luăm, în cele din urmă, beregata unii altora, nu ni se trage  de la europarlamentare şi liste separate! De parcă era vreun prost chiar atât de prost, să nu vadă că participarea pe liste separate, la europarlamentare, e consecinţa, nu cauza ficţiunii penibile în care nişte băieţi s-au autopropus proştilor din România, ca salvatori ai neamului în devălmăşia astenică USL! Foarte bine, români! Aţi vrut USL? Bun! Acum, luaţi de la Băsescu!

Aliaţi cu Dracu’ şi fraţi între ei

Vorba lui Crinuţu’, Dumnezeu să-i dea sănătate, să-i conducă pe proşti din jilţul de preşedinte, dacă nu îl trage Victoraş de sub el: nu facem noi concesii nimănui, frate! Păi, ce, ca băsistul ăsta de Victoraş, care a pus-o pe Kövesi şef la Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA)? Nu, noi nu ne facem ”frate cu dracu’, să trecem puntea”, să fie clar, pentru că asta cu dracu’ şi aia cu …aia, ”capul plecat sabia nu-l taie” sunt “cele două proverbe fatale din istoria poporului român”! (vezi file audio* 13crin-a3-1fa-te frate cu dracu si capul plecat nu sunt bune8apr) Aşa glăsuit-a Crinuţu’, pe Antena 3, pe 8 aprilie 2013! Să fie clar, bre! Noi, liberalii, niciodată, niciodată, nu vom fi “frate cu dracu’”! Clar? Nici măcar cu tată-său! Că, nu degeaba a spus această zeiţă a dreptăţii sociale, cu voce patetic plângăcioasă (câteodată, plânge pe bune, la televizor, auto-impresionată de propria bunătate), această Atena a virtuţii pensionare (pe care o gestionează cu sârg, pusă de Crinuţu’ ministru a nu ştiu ce), această Maria ot Câmpeanu, încă din 15 octombrie 2012, că, da, da, facem orice să scăpăm de Băsescu, da, “ne aliem şi cu dracu’” cât cuprinde! (vezi file audio aici* 12campeanu-1ne aliam si cu dracu ca sa dam jos guvernarea15oct).

Păi, stai, stai, bre, Crinuţu’ are dreptate! Şi Maria ot Câmpeanu are! Clar, nu ne facem “frate cu dracu’”, bă, proştilor! Dar, o alianţă aşa mică, pitică, subţirică şi minionă, putem face, nu? Să dăm Tiranu’ jos, bre! Vino încoace Frunzăverde, vino încoace la PNL, Stănişoară, veniţi boieri PDL dumneavoastră, aici, la loc călduţ, că ţipăm noi liberalii de ne plesnesc bojocii: “NU, nu, nu, frate cu dracu’, doar o alianţa cu el”! Aţi înţeles! Dar, cât de proşti să fie unii să voteze aşa ceva? Exact atât de proşti!

Apropo, cică sunt alea două proverbe fatale pentru poporului român! Să mori de râs! Dar, ăsta: “cu curu’ în două luntri”? Asta vă spune ceva, măi iubitorilor de PNL în USL, radical luptători anti-Băsescu? Voi, când aţi votat USL ca să-l goniţi pe Băsescu şi pe acoliţii lui din PDL de la putere, ăia care au distrus România, ştiaţi că grămezi din ei sunt în partidul lui Crinuţu’? Nu numai că ştiaţi, dar i-aţi şi votat pe PDL-iştii din PNL urlând ca apucaţii, pe la mitingurile Crinuţului împotriva PDL! Ştiaţi că sunteţi aliaţi cu dracu’, dar, în niciun caz, frate cu el, că e fatal? Adică, ştiaţi că sunteţi foarte, foarte proşti? Vai, cum jignesc eu electoratul! Hai, că vă mai dau!

Relu Fenechiu şi sinceritatea prostului…pardon, a hoţului…scuze, a liberalului!

Hai, măi, oameni buni că veni Relu! Relu Fenechiu, băiatul ăla frumuşel, pe Pro TV, pe 21 aprilie, ministrul transporturilor din echipa lui Crinuţu’, ministrul ăla cu dosar penal în instanţă, că la proşti numai miniştri din ăştia să dai! Veni el şi, întrebat fiind dacă este vinovat pentru ce zice dosarul ăla din instanţă, dacă a comis faptele pentru care este acuzat, a răspuns dumnezeieşte: “Niciun hoţ nu spune că a comis o faptă!” (vezi aici file audio* 13fenechiu-pro tv-1niciun hot nu recunoaste ca a furat21apr). Aşa este Relule şi tu, clar, nu eşti frate cu dracu’, doar cu Maria ot Câmpeanu şi aliat cu Victoraş Ponta! Aoleu, stai aşa, că abia cum îmi dau seama ce voia să zică biata doamnă Câmpeanu când a “comis” cuvintele “aliat cu dracu’”! Că, doar liberalii sunt aliaţi cu PSD şi Victoraş Poantă, măi! Vedeţi, chiar şi eu mă simt, câteodată, prost, dragii mei!

Băsescu pleacă la Bruxelles! De tot! Pardon, de tont, ăla care zice!

Noroc că scăpăm de Băsescu, fiindcă nişte idioţi au lansat, pe 21 aprilie, zvonul că Băsescu ar fi în cărţi pentru funcţia de Secretar General NATO, după ce mandatul extins (până în iulie 2014) al actualului Secretar General, danezul Anders Fogh Rasmussen va expira! Acum, lăsând la o parte fantasmagoria că Băsescu ar putea fi vizualizat, chiar si pentru o secunda, în această poziţie de puterile NATO, fie şi într-o clipă de delir, rămâne întrebarea: Cât de prost să fii ca să lansezi o asemenea idioţenie? Sau, atenţie, cât de deştept, căci există şi varianta asta?

Eşti prost lansând aşa ceva, fiindcă arăţi că nu ştii ceva esenţial legat de ce ai lansat: pentru a fi Secretar General NATO, trebuie să îndeplineşti câteva condiţii obligatorii, pe care Băsescu nu le îndeplineşte. Cea mai simplă dintre ele este să vorbeşti fluent limba franceză, limbă de contact şi de lucru la NATO, alături de engleză! Au fost mari personalităţi europene, care au ratat funcţia şi din această cauză (printre altele), cum a fost Uffe Ellemann-Jensen, în 1995. Engleza şi franceza sunt limbile NATO, trebuie ştiute fluent amândouă de către Secretarul General (dacă mergeţi pe site-ul NATO şi accesaţi luările de cuvânt mai importante ale Secretarului General sau transcrierile conferinţelor sale de presă, veţi vedea că sunt  alcătuite din porţiuni vorbite în cele două limbi, în aceeaşi intervenţie sau în funcţie de limba în care i se adresează întrebarea)! Şi, după cum ştim cu toţii, Băsescu este un francofon înrăit! Fără a ne aminti de engleza lui shakespeariană!

Funcţia de Secretar General NATO revine europenilor, în timp ce americanii deţin toate comandamentele militare de bază ale Alianţei. Acum, Băsescu era tratat ca un paria în Europa, înainte de suspendarea cretinoidă, din vara trecută, prin care doi impotenţi intelectual, Crinuţu’ şi Victoraşu’, au ruinat speranţele românilor de a-l vedea plecat din post pe Băsescu! Abia după suspendarea ratată şi după ce Europa a văzut cu cine are de a face în România, Băsescu şi-a redresat, oarecum, relaţia cu liderii europeni.

Dar, de ce poate fi şi deştept cel care a lansat zvonul cu privire la candidatura lui Băsescu? Simplu! Dacă vrei să loveşti în România, lansezi un astfel de zvon! Băsescu nu va fi niciodată în cărţi, pentru a ocupa o asemenea funcţie! Dar, în Europa, se alcătuiesc acum aliniamente pentru campanie şi lobby, prin care ţările cu şanse în a-şi impune candidatul la funcţia cu pricina se poziţionează, deja, în bătălia pentru Secretar General NATO! Or, orice ştire în presa din România, cu privire la o candidatură a lui Băsescu, este interpretată în Vest ca o ştire pe care Băsescu şi-a confecţionat-o singur, pentru că vizează postul şi doreşte să creeze o presiune, în acest sens, asupra decidenţilor majori din NATO.

Pentru Băsescu înseamnă o lovitură puternică pentru că îi afectează reputaţia (câtă are) şi relaţia, de bine, de rău, revigorată, cu liderii europeni. De aici şi reacţia vehementă a purtătorului de cuvânt al Preşedinţiei, care  a negat imediat ştirea că Băsescu ar viza postul de Secretar General NATO! Pentru România, zvonul candidaturii lui Băsescu este rău, fiindcă, oricât nu l-am agrea noi pe Băsescu, a fi percepută ca ţară în care liderii se angajează în bătălii pentru funcţii de neobţinut, pe plan internaţional, dă o imagine de imprevizibil şi neseriozitate, ce nu poate fi decât de prost augur în relaţiile României cu exteriorul!

Ce să mai zic de unii analişti de la noi, care susţin că zvonul cu pricina a fost lansat de susţinătorii lui Băsescu! Cât de prost să fii! Oricum, Crinuţu’ a rezolvat-o şi pe asta când a spus, spre deosebire de Victoraş (mai sprinten la minte decât Prea Dormitul), că nu doreşte să-l vadă pe Băsescu Secretar General NATO! (vezi file audio* 13crin-4nu-l vrea pe basescu secretar general nato21apr) Acum, Băsescu este preşedintele ales de două ori de electoratul din România! Să spui tu, ca demnitar al statului, că nu vrei ca preşedintele în exerciţiu al României, oricât l-ai urî şi oricât de mult ar merita ura ta, să deţină cea mai importantă funcţie civilă în NATO, arată exact profilul de om politic pe care îl promovează ditamai preşedintele Senatului în România! Pentru asemenea poziţie, în orice ţară europeană, ar fi plecat a doua zi din viaţa politică! La noi, la proşti, e chiar iubit pentru asta! Jos Băsescu!

Corneluş Dobriţoiu mai vrea o dată! Ce “mama mă-sii de situaţie”!

Apropo, dar de Corneliu Dobriţoiu, acest liberal simpatic, ce ziceţi! Ba a uitat să treacă, în declaraţia de interese, pe vremea când era ministrul apărării, oarece contracte încheiate de firma soţiei sale cu statul şi a explicat angelic: “Am făcut o rectificare a declaraţiei de interese pentru că într-adevăr – este vina mea – am omis să trec aceste lucruri. Eu nefiind om de afaceri, am omis…” (vezi http://www.rtv.net/declaratie-de-interese-cu-omisiuni-dobritoiu-a-uitat-de-contractele-sotiei-incheiate-cu-statul_75628.html). Ba a ajuns la DNA, pentru atribuirea unei locuinţe de serviciu confirmând că asta nu îl împiedică să vrea să fie din nou ministru al apărării: “Am început ceva acolo (la Ministerul Apărării – n.red.), cunosc foarte bine instituţia şi, categoric, am vrut să continui. Cred ca toţi au avut dosare, şi premierul, săracul, are. Dar, într-o ţară democratică, trebuie să primeze prezumţia de nevinovăţie”. (vezi http://www.ziare.com/corneliu-dobritoiu/ministrul-apararii/fostul-ministru-dobritoiu-la-dna-unii-se-tem-sa-nu-ajung-la-aparare-1230382).

Hai, că nici ăsta nu e “frate cu dracu’”! Dar, ce-mi place mie la liberalii ăştia e că mustesc de inteligenţă. Ia, uitaţi, ce le zicea Mare Generalu’ Dobriţoiu, ditamai ministrul apărării, cadrelor militare disponibilizate din Timiş, la 8 iunie 2012! Ţineţi-vă bine: “Să nu dea Dumnezeu să nu înceapă vreo nebunie de-asta, fiindcă vom fi în aceeaşi situaţie, mama mă-sii, istorie ciclică, în aceeaşi situaţie ca înainte de primul război mondial şi de-al doilea război mondial, când românii au murit ca muştele. Dar, atunci mai aveam ceva, atunci, cel puţin, aveam un corp de cadre, care…un corp de elită…care era foarte bine relaţionat, foarte bine perceput şi la nivelul societăţii civile. Vă aduceţi aminte şi mariajele erau o problemă destul de complicată, care trebuia să învingă sentimentele, uneori, ca să-i asigure ofiţerului sau cadrului militar un statut în societate”! (Vezi file audio* 12ministru dobritoiu8jun_001).

Cum! Ministrul Apărării, el, care trebuie să insufle încredere în armata română, ne anunţă că, la o adică, pe vreme de război, ne ia aliatul doamnei Câmpeanu la el acasă? Şi, noi am murit ca muştele în cele două războaie mondiale? Adică, atât de proşti am fost? A, sigur că am murit, că în război se cam moare, “mama mă-sii”! Dar, “ca muştele”? Om fi fost prost organizaţi, cu lideri corupţi, dar, sub Regi şi Dumnezeu, după primul război mondial, am făcut România Mare! Iar, după al doilea, prin jertfa armatei române am păstrat ce se putea din acea Românie, pândită din toate părţile! Se încadrează asta la “am murit ca muştele”?

Dar ştiţi de ce era ceva de capul nostru pe vremea aia? Fiindcă, atunci, ofiţerii armatei române nu se puteau însura decât cu fete care aveau zestre! De-aia! La aşa ceva se referă Dobriţoiu când vorbeşte de “mariajele” care trebuia să “asigure ofiţerului sau cadrului militar un statut în societate”! Prin ricoşeu, e clar că asta e soluţia şi astăzi! Cel puţin, aşa reiese din “magistralul” discurs! Ba, dacă mă întrebaţi pe mine, acum mai abitir ca atunci! Ce să mai zic de faptul că rezultă din acelaşi discurs că nu mai avem cadre militare, de vreme ce diferenţa dintre atunci şi acum este că atunci “aveam un corp de cadre”!

E, ăsta a fost ministrul liberal al apărării şi mai vrea o dată! Acum, eu nu zic că toate cele de mai sus nu pot fi spuse în ţara libertăţii de exprimare, unde ai voie să fii inclusiv prost! Dar, să le spună ministrul apărării? Wow! Ce ziceţi de situaţia asta, “mama mă-sii”, măi, votanţilor USL! Că tare simplu este să ajungeţi ministru ca Dobriţoiu, la liberali! Tot ce trebuie e să absolviţi cursul scurt de prostit proşti, care se predă în mai toate oraşele importante din lume. Uite un astfel de curs, predat în aer liber, în Times Square, New York! Se zice că l-ar fi absolvit şi Dobriţoiu, coleg de promoţie cu Crinuţu’!

http://www.youtube.com/watch?v=CY_TfIRay2I

*Notă: Dacă accesarea file-urilor audio din text, prin link-urile prezente, se realizează trunchiat sau incomplet la primul click, reluaţi procedura printr-un nou click pe link-ul corespunzător!